Gladiator

 Cine lupta în arenele romane?

În arenele (circurile) construite în Roma antică special pentru acest tip de spectacole se înfruntau , de obicei, gladiatori.
Numele lor provine de la numele sabiei: gladius.
Deci un gladiator era un luptător cu sabia, un spadasin.
Bine, luptători cu sabia erau și cei înrolați în aramata romană. Dar gladiatorii nu făceau parte din armată. Ei se înfruntau în arenă, în spectacole sângeroase , numite munus. 
Munus (plural: munera) erau donațiile oferite de notabilități bogate, poporului. „Pomenile” puteau fi donații de mâncare, dar și spectacole gratuite munus gladiatorium) .
Originea acestor jocuri de luptă a fost în obiceiul din sudul peninsulei italice de a se comemora un defunct prin lupte, organizate la început între prizonieri de război.
Adică, foarte probabil, un luptător ce murise în luptă era onorat prin organizarea de lupte până la moarte între prizonierii capturați în lupta respectivă. Un fel de sacrificiu uman pentru răzbunarea defunctului.

Apoi obiceiul s-a extins , s-au construit arene și s-au încetățenit reguli de luptă, ba chiar s-au făcut școli de gladiatori.
Luptătorii au devenit profesioniști , iar luptele au fost folosite în scopuri politice.
Intrarea ca spectator era gratuită și constituia un mijloc important pentru conducătorii Romei de a cuceri simpatia poporului.
Faimoasa expresie „panem et circenses ” reflectă această realitate: poporului i se ofereau gratuit pâine și spectacole pentru cucerirea adeziunii populare.
(Expresia a fost folosită în sens disprețuitor de poetul satiric latin Juvenal, care își bătea joc de faptul că poporul se preocupă doar de stomac și de jocuri:

« Romanii ăștia, atât de geloși și de mândri  (…) care pe vremuri comandau regilor și națiunilor  (…) și domneau de la Capitoliu la cele două margini ale pământului, sunt sclavi acum  ai plăcerilor care corup, ce le trebuie lor? Pâine și jocuri de circ . »

Spectacolele erau și o metodă de pregătire psihologică pentru război: exemplificarea metodelor de luptă, lăudarea curajului și priceperii în mînuirea armelor, disprețul față de moarte. 

Pentru epocile mai vechi, din perioada republicană a Romei  , informațiile despre gladiatori provin mai ales din imagini din mozaicuri, dar și din unele surse literare, inscripții sau uneori din artefacte.

În mormintele lucaniene (lucanienii erau un popor antic ce locuia țn „Lucania”- o zonă situată în actuala Basilicata și Campania din Italia) , de la Paestum (aflat pe locul anterioarei colonii grecești Poseidonia) , s-au găsit reprezentări ale unor lupte de gladiatori datând din perioada anilor 389-320 î.Hr.
Sunt reprezentați acolo în fresce luptători samniți , dar și luptători cu boxuri (pugiliști) sau concurenți în curse de care. Întrecerile erau supravegheate de un arbitru, care putea opri lupta în caz de rănire ,dacă nu era vorba de sacrificii umane ci de  întreceri sportive. A avut loc de asemenea și o întrecere la alergare, precum și curse de care.

În cântul XXIII din Iliada, Homer descrie jocurile funerare organizate de Achilles după incinerarea bunului său prieten Patrocles: doi dintre luptătorii (și conducătorii de oști) importanți , Ulysse și Ajax s-au înfruntat cu armele, dar Achille i-a întrerupt, declarându-i câștigători pe amândoi, pentru ca ei „să nu se extenueze”.  Apoi Ajax l-a înfruntat pe Diomedes, alt erou din tabăra aheeană, dar iarăși Achille a întrerupt lupta când unul dintre eroi era gata să fie rănit și a oferit o recompensă celuilalt luptător. Competiția a continuat prin întrecerea cu aruncarea discului.  Reiese că ritualul luptei funebre nu era menit să devină un sacrificiu, ci o formă de omagiu (prin riscul implicat) adus defunctului.

Un text din anul 264 î.Hr.  descrie lupta între trei perechi de sclavi organizată de un cetățean roman la funeraliile tatălui său.

În Eneida, poemul epic scris de Vergilius în perioada anilor 29-19 î.Hr dar care povestește întâmplări imediat următoare căderii cetății Troia, sunt descrise jocurile funerare organizate de Enea la moartea tatălui său. Au fost diferite întreceri sportive (întrecere navală, alergări, lupte, tir cu arcul) dar și o luptă cu boxul între Entelius și Dares. Ar fi fost vorba deci despre întreceri dure, dar care nu urmau să ducă neapărat la moartea cuiva. În mozaicul (realizat prin anul 175) care ilustrează lupta  doi boxeri însă apare și un taur. Campionul sicilian Entellus l-a învins pe tânărul troian Dares (care a fost lovit la cap) , dar a sacrificat apoi și taurul ce constituia premiul întrecerii aplicându-i o lovitură în frunte cu boxul (cestus) . 

(Cestus era o mănușă de luptă formată din curele de piele ghintuite ce era folosită pentru aplicarea de lovituri ucigătoare . A fost interzis în secolul I î. Hr) 

Cu timpul astfel de jocuri au fost organizate și ca spectacole profane, devenind spectacolul (ludus) favorit al poporului roman.

 
Din 105 î.Hr. se organizau munerare, jocuri publice desfășurate în arene (denumire provenită din latinul „arena” ,nisip) între gladiatori proveniți adeseori dintre prizonierii de război. Cu cât cuceririle romane s-au extins mai mult, cu atât mai numeroși erau prizonierii, care erau forțați să lupte în arene purtând armele lor naționale, ca un fel de rememorare și de expunere în fața locuitorilor Romei și a Senatului roman a victoriilor repurtate împotriva samniților, apoi a galilor și în cele din urmă a tracilor și dacilor. 
Prizonierii de război însă, fiind luptători experimentați și fiind în posesia armelor s-au revoltat , conflictul culminând cu un adevărat răzvoi purtat în anul 73 î. Hr. sub conducerea lui Spartacus, împotriva armatei regulate romane trimise împotriva lor.

Au fost găsite ruinele teatrului și templului roman din Capua (oraș roman legat de răscoala lui Spartacus, astăzi în provincia Caserta a Italiei. Situat pe muntele San Nicola la Pietravairano, complexul a fst construit pe două terase distincte și datează din secolul II sau I î.Hr. E al doilea ca mărime din Italia, după Colosseum.

Autoritățile romane au înăbușit în sânge răscoala, dar au schimbat apoi esența spectacolelor de război , gladiatorii devenind profesioniști care se înfruntau în mod voluntar și proveneau din rândurile plebeienilor pasionați de lupte, sau a aristocraților sărăciți ori a foștilor soldați ce nu se adaptaseră la viața civilă. Erau printre ei și sclavi, desigur, dar nu formau majoritatea. 

Un munus rămas în istorie a fost ceremonia organizată în anul 46 î.Hr. de către Iulius Caesar în amintirea unicei sale fiice, Iulia, așa cum făcuse mai înainte în memoria tatălui său. 
Au fost organizate atunci jocuri funerare cu lupte de gladiatori. 

 Caesar a organizat o ceremonie în amintirea Iuliei și a dispus desfășurarea unor jocuri funerare cu lupte de gladiatori, o mulțumire adusă poporului pentru dragostea arătată Iuliei.
Luptele de gladiatori erau tradiționale la Roma și nelipsite de la nici o ocazie comemorativă. Dar Caesar a dispus ca gladiatorii cunoscuți să fie scoși din arenă după terminarea luptei, pentru a fi feriți de eventuala cerință a spectatorilor de a fi uciși dacă se considera că nu luptaseră suficient de bine. 

Ulterior Caesar a decis ca viitorii luptători în arenă să fie instruiți de cavaleri romani, sau chiar de senatori pricepuți la arme , nu de simpli instructori de la școlile de scrimă. S-au păstrat scrisori ale lui Caesar prin care îi ruga insistent pe senatori să dea lecții de lupte în specialitatea în care era maestru fiecare și să stabilească regulile pentru jocurile publice. 

 A fost aleasă data 26 septembrie, a sărbătorilor desfășurate în onoarea zeiței Venus Genetrix (ludi Veneris Genetricis) considerată străbuna gintei Iulia.

A organizat și o masă cu un mare număr de invitați, masa fiind pregătită acasă la el, de personalul său.
Vom putea găsi similitudini cu parastasele organizate mult timp mai târziu de către creștini. 

Cei din noua categorie de gladiatori își confirmau dorința de a lupta depunând un jurământ (cum a scris Petronius în Satyricon) și se specializau pe diferite categorii de luptători: secutor, retiarus, mirmillon, hoplomac, provocator  și altele. Lupta se desfășura după reguli bine stabilite , a căror respectare era supravegheată de doi arbitri, ce putea întrerupe confruntarea în orice moment, influiențând și decizia publicului.
 
Cheltuielile ce se făceau cu prilejul jocurilor erau acoperite de personalitățile care ofereau aceste jocuri poporului. Cheltuielile mari făcute pentru spectacolele războinice au făcut ca senatul să controleze acele cheltuieli prin pretori. Dar numărul de luptători din arene creștea mereu. 

La sfârșitul perioadei republicane cetățenii care urmau să lupte în arenă semnau un contract: auctoratio.

Cel care se vinde-auctoratus-apărea ca personaj în reprezentațiile comice populare. 
Candidatul -gladiator făcea o declarație numită profesisio în fața unui tribun al poporului  (ca unii să nu ia hotărâri nesăbuite). Apoi semna un contract, în care se preciza durata contractului și numărul maxim de lupte convenite cu lanistul (negustorul, antrenorul și proprietarul școlii de gladiatori). Urma depunerea jurământului gladitorien, a cărui formulă s-a păstrat în mai multe texte și în special într-un pasaj din Petronius: 
 
„Noi îi jurăm să suportăm focul, lanțurile, loviturile și moartea prin fier...Ca gladiatori angajați conform regulii, îi vom consacra în modul cel mai total maestrului nostru corpul nostru și viața noastră.”

Gladiatorul recunoștea deci lanistului dreptul de a-l tortura, și închide în caz de neascultare sau de lipsă de combativitate.

Gladiatorul primea indemnizația (pretium) prevăzută în contract. Ea putea fi foarte mică, dar putea să devină importantă dacă de pildă era vorba despre un veteran reputat care se angaja. 
La prima apariție publică noul gladiator era lovit cu vergi, ceea ce simboliza pierderea statutului de cetățean . 
Dacă gladiatorii supraviețuiau destul de mult timp ca să fie eliberați de contract, ei câștigaseră o sumă importantă pentru a-și asigura un nivel de trai îndestulat. 

Augustus a anjajat în timpul domniei sale circa 10000 de gladiatori pentru opt lupte oferite ca distracții populare.
Spre sfârșitul domniei lui, la aceste spectacole marțiale se asociau și jocuri de circ, în care erau aduse animale sărbatice (venatio) . Un astfel de spectacol începea dimineața la ora 9 (matutina) cu spectacole de vânătoare și de lupte între animale, se continua la miezul zilei cu aducerea în arenă a unor condamnați la moarte care erau siliți să înfrunte fiarele cu mâinile goale (damnatio ad bestias) , unii condamnați fiind siliți să se ucidă între ei. În spectacolele de la prânz (meridiani) spre orele cele mai calde ale zilei se desfășura executarea condamnaților la moarte , deseori transformând moartea acestora în spectacol printr-o punere în scenă ce făcea trimitere la episoade din mitologie. La mijlocul după amiezii erau lupte de gladiatori. Astfel de spectacole erau numite munera legitima sau justa . 
Venatores însemna vânători (aproape ca în românește 👨)- deci se organiza o scenă de vânătoare cu spectatori.
Munera însemna „daruri”. Adică erau spectacole oferite în dar . 
Munera legitima însemna „daruri  cu funcție juridică”. Deci era vorba despre executarea publică a condamnaților la moarte , moartea lor fiind transformată în spectacol. 

Un mozaic din secolul III (expus la muzeul arheologic din Madrid)  arată lupta în arenă a unor romani din clasa cavalerilor . 
Prin urmare nu era vorba de sclavi, ci de oameni liberi din familii bune. Habilis și Maternus s-au învruntat cu săbii scurte, coifuri  și scuturi rotunde . Coifurile nu erau dintre cele folosite în armată, ci erau rotunde și ornate cu aripioare. Erau prezenți doi arbitri. Maternus a pierdut lupta. 

	Un mozaic datat în secolul IV și aflat acum în Galeria Borghese . În dreptul lor s-au inscripționat mențiuni privind rezultatul luptei: vicus (victorios) sau: „ Θ” moarte Observăm că erau introduse în arenă animale cât mai diverse, care eventual ar putea lupta și între ele. Taur, struț, capră sălbatică, cerb lopătar, leu, pantere, ..	În dreptul fiecărui personaj e scris numele lui. Sabatius : venator (vânător) Belitio: Bestiarius (luptător contra animalelor) Mazicinus: secutor (luptător cu sabie și scut) Absolvent: retiarius (cu plasă și trident) Callimorfus : hoplomachus (gladiator cu suliță și sabie scurtă) Ideu: incitator (încurajează lupta) Serpenius luptător cu animale Astivus: gladiator Astacius: retiarius Laculator: gladiator ce aruncă sulița

Împăratul ce a luptat în arenă

Împăratul roman Commodus (ce a trăit între anii 161-192) a luptat în arenă din plăcere.

I-a plăcut să fie reprezentat ca Hercules (purtând o piele de leu și fiind înarmat cu o ghioagă.) Se mândrea că nu a fost învins niciodată în arenă. 

El era fiul împăratului Marcus Aurelius (împărat filosof, stoic și pre-creștin, despre care se spune că se închina statuii lui Christos dar și zeilor tradiționali ai romanilor) Commodus a fost asociat de tatăl său la domnie în anul 176. Fiul era pasionat de lupte și dorea să lupte în arenă, deși tatăl său nu era de acord. După ce Marcus Aurelius a murit de ciumă în 180, în castrul de la Vindobona (astăzi: Viena) , Commodus a continuat să lupte în arenă, dar a fost asasinat în cadrul unui complot al pretorienilor., asasinatul fiind urmat de un război civil.  

În acest mozaic din secolul IV sunt figurate două faze ale luptei dintre gladiatorii Astyanax (secutor) și Kalendio (retiarius). În registrul de jos retiarius a aruncat plasa asupra secutorului, atacându-l cu tridentul, dar Astyanax a parat lovitura cu scutul și a atacat la rândul său cu sabia. Lângă luptători e prezent arbitrul, în strai alb.
În registrul superior Astyanax e desemnat învingător de arbitri, în timp ce adversarul său, grav rănit, sângerează abundent, la pământ, dar ține încă pumnalul în mână. Cei doi arbitri au ridicat mâinile, ceea ce pare a semnifica încetarea luptei. S-a considerat că semnul  Ꝋ ar indica indică moartea (ulterioară) a lui Kalendio. Dar semnul apare și în prima fază a luptei, așa încât pare mai degrabă o semnalare a rănilor primite. (Un fel de scor al luptei). Arbitrii prezenți semnalează rănile respective, declarînd în final victoria lui Astyanax (vicit- a învins) . Kalendio pare a fi rănit grav, dar încă avînd resurse (cum arată faptul că el încă ține pumnalul ) . Prin urmare ar fi posibil ca cei doi arbitri să fi oprit lupta când unul dintre combatanți ar fi căzut la pământ, rănit . 

Jocurile sângeroase de mare amploare erau și un prilej de aclamare a împăratului , astfel că se urmărea aducerea de elemente noi care să trezească entuziasmul spectatorilor: au apărut și femei gladiator, sporadic chiar și pitici.. Luptele de femei au fost interzise în anul 200, de împăratul Septimiu Sever. 

Spectacole cu lupte navale 

În decursul timpului au fost organizate însă și spectacole cu lupte navale (Naumachia, navalia proelia ) .
Primele spectacole navale au fost organizate de Iulius Caesar: Primul  în anul 46 î.Ch, cu prilejul triumfului săi. El ordonase să se sape în Tibru un bazin care să poată conține bireme, trireme și cvadrireme  . Cu acel prilej au apărut 2000 de luptători și 4000 de vâslași, aceștia fiind prizonieri de război.
Apoi, în anul 2 în Hr. împăratul Augustus a imitat acel spectacol, cu ocazia inaugurării templului lui Marte răzbunătorul - amplasat în forulul construit de el. Cum a scris Augustus în Res Gestae, el a pus să se sape pe malul drept al Tibrului un bazin în care s-au înfruntat 3000 de bărbați, fără a-i socoti și pe vâslași, pe 30 de nave cu pinten , secondate de o serie de ambarcațiuni mai mici.
Apoi Claudius a organizat în anul 52 un spectacol cu luptă navală pe lacul Fucin, pentru a inaugura lucrările de drenare ale acelui lac.  Atunci au fost 19000 de luptători ce fuseseră condamnați la moarte. 
De atunci datează faimosul salut adresat împăratului: „Morituri te salutant” (cei ce vor muri te salută) . Deci acest salut, relatat de Suetonius, nu era unul obișnuit, ci a fost adresat cu această ocazie specială în care luptătorii erau condamnați la moarte. Ei au luptat pe 100 de nave, dintre care 12 trireme, reproducând o luptă navală reală . Naumahia era mai ucigașă decât luptele obișnuite de gladiatori , căci erau angajate efective importante. Cu acel prilej se dezvoltau teme istorice sau pseudoistorice . Figuranții din spectacolul naval organizat de Caesar erau costumați ca egipteni și locuitori din Tyr, amintind războiul victorios al lui Caesar în Egipt. 

Naumahia lui Augustus evoca războaiele dintre greci și perși ți bătălia de la Salamina, apoi fiind depuse în templul lui Marte stindardele ce fuseseră capturate de parți (perși) și care fuseseră recuperate de Augustus. (Caesar preconizase construirea unui mare templu dedicat lui Marte, dar nu apucase a-l construi). Pentru alimentarea cu apă a bazinului s-a construit Aqua Alsietina, ce aducea apă din lacul cu acelaș nume.  . Marele bazin a fost înconjurat apoi de copaci (nemus Caesarum- pădurea lui Caesar- redenumită apoi pădurea lui Caius și Lucius. ) 

Naumahia lui Claudius avea ca temă luptele între sicilieni și cei din Rhodos . Claudius a prezidat spectacolul purtând mantia de general (paludamentum) colorată cu purpură . Se evoca astfel tangențial debarcarea în Bretania- fără ca acolo să fi fost o luptă navală. 
O triremă avea aproximativ dimensiunile 35 x 4,90m și avea un efectiv obișnuit de cca 170 de vâslași și 50-60 de soldați. Cu ocazia spectacolelor probabil se sporea numărul luptătorilor . 
Tunelul emisar lung de 5,6 km construit pentru drenarea prea-plinului lacului Fucin și pentru irigarea pământurilor agricole învecinate a fost o lucrare colosală ce durase 11 ani. 

 Traian a inaugurat bazine special amenajate pentru spectacole navale - se citează Naumachia Vaticana- pe câmpia  Vaticana. Traian a organizat o naumahie în anul 109 . Luptele navale au durat de la 19 la 24 noiembrie 109. Ruinele acelor construcții au fost găsite la nord de castelul Sant-Angelo, între via Alberico și via Cola di Rienzi. Se pare că acel bazin a fost folosit în continuare pentru spectacole de mai mică amploare , timp de mai multe secole. 

În timpul împărtului Neron s-au organizat naumahii în amfiteatre.
Împăratul Titus a dispus (în anul 80) organizarea a două naumahii în Colosseum, amfiteatrul uriaș pe care îl vedem și azi la Roma. 
Arena a fost transformată în bazin și s-a reconstituit bătălia navală a Corintului contra Corcyrei.
În al doilea spectacol naval s-a pus în scenă un asalt naval și apoi terestru între atenieni și siracuzani,

Împăratul Domitian a ordonat o naumahie în Colosseum prin anul 85 , și alt spectacol naval în 89, de data asta în alt bazin săpat în Tibru, căci între timp se construiseră dependințe subterane la arena Colosseumului și nu le mai putea transforma arena acesta în bazin. . 
 

În acest mozaic e prezentată lupta unor gladiatori împotriva mai multor leoparzi , cu acest prilej fiind făcute și donații de bani (cum erau pungile cu monede prezentate pe tavă de un arbitru). 

La începutul secolului IV munera au fost restricționate de împăratul Constantin I , ce se convertise la creștinism. El a condamnat jocurile crude și sacrificarea de vieți omenești, mai ales sacrificarea în arene a creștinilor persecutați de mai mulți împărați înaintea lui.

Autorii creștini au aruncat anateme asupra jucurilor de gladiatori , o parte din opinia publică dezavuând de asemenea jocurile pline de cruzime. Recesiunea economică a limitat cheltuielile pentru acest tip de jocuri , iar școlile de gladiatori au fost închise din lipsă de fonduri. Spectacolele cu aimale au fost conduse spre recuperarea unora dintre animale pentru a fi prezentate în spectacole ulterioare. 

Gladiator dac

La Constanța a fost găsită o stelă funerară ridicată în secolul al III-lea în amintirea gladiatorului dac Skyrtos.
Pe stelă se menționează că Skyrtos a învins în șase lupte. 
Inscripția menționează de asemenea că Skyrtos era un om liber, deci nu a fost constrâns să lupte în arenă. A ales această activitate poate în căutarea gloriei, poate pentru a-și etala forța și îndemânarea în fața multor spectatori, poate pentru bani- nu știm.
Inscripția în limba greacă zice așa:

 ΣΚΥΡΤΟΣ ΔΑΚΗΣΗΣ ΕΛΕΥΘΕΡΟΣ ΕΞΑΠΑΡΑ

Skyrtos Dacul, om liber de șase ori încoronat.

Un retiarius en subligaculum

Subligaculum - șortul roman.
Deci el lupta ca retiarius (gladiator înarmat cu o plasă , un pumnal și un trident. Se specifică faptul că era îmbrăcat doar cu un subligaculum, adică doar cu un șort înodat, ce se purta în Grecia și în Roma antică pe sub haine. Când era purtat ca șort, era fixat cu o curea grea de piele (balteus)

Retiarius era de obicei un gladiator agil, rapid, care se opunea unui secutor- un gladiator echipat cu o sabie, cu o cască (ce acoperea și fața, având doar găuri în dreptul ochilor)  și cu un scut (scutum) , putând și o protecție pe braț (manica).
 Secutor însemna urmăritor, pentru că în spectacolul războinic el îl urmărea pe retiarius , care se ferea de atacantul îngreunat de armamentul masiv și contraataca aruncând asupra lui plasa și străpungându-l de la distanță cu tridentul.  

Acoperiș retractabil la Colosseum

Arenele construite de romani în amfiteatre, pentru spectacolele războinice erau proiectate cu multă preocupare pentru rezolvarea tuturor problemelor de funcționare ale acestora.
Circulația spectatorilor era gândită perfect, evacuarea acestei mulțimi de oameni putând să se facă fără dici un fel de incident, cu rapiditate. Se păstrează până în zilele noastre vomitoriile- căie de evacuare a spectatorilor ce coboară de la nivelul gradenelor la nivelul solului , în săli realizate în pantă. 
De asemenea apariția animalelor sălbatice în arenă trebuia să se facă prin surprindere și fără ca acestea să se intersecteze pe parcurs cu personalul . S-au realizat deci niște ascensoare (mont charge) pentru ridicarea animalelor din subsol în diferite puncte ale arenei. 

Printre numeroasele meserii implicate în activitatea de la arenele mari se găseau și...marinari!
Ei nu lucrau doar la spectacolele nautice, ci aveau însărcinarea cotidiană de a desfășura sau a strânge acoperișul retractabil ce proteja tribunele în primul rând de soare , în oarecare măsură și de ploaie de ploaie (dar acest ultim rol pare mai puțin probabil , căci pânzele ude ar fi devenit prea grele) . 

Interesant să amintim faptul că arena enormă construită la Roma, (numită Colosseum pentru că în apropierea ei fusese statuia gigantică a lui Nero- cu figura modificată, pentru a reprezenta zeul-soare) putea fi acoperită!

Acoperișul de pânză groasă velum, era manevrat de marinari .
Acoperișul retractabil era susținut pe conturul construcției de 80 de catarge principale și numeroase catarge secundare), fixate la nivelul etajului al patrulea al construcției în ieșinduri ale zidurilor , ce existau deasupra ferestrelor. 
Plierea acoperișului se realiza prin tragerea marginilor interioare cu cabluri manevrate pe scripeți.

Colosseumul nu era singurul amfiteatru dotat cu un velum, dar dimensiunile acestuia era foarte mari, proporționale cu mărimea amfiteatrului.

În scrierile antice se vorbește și despre acoperirea forumului cu un umbrar , pe timpul lui Caesar:
Pliniu a scris în „Naturalis historia” :
„Mai târziu pânzele de in au servit să facă umbră doar în teatre: Quintus Catulus a fost primul ce a inventat această utilitate când a dedicat-o Capitoliului. Apoi Lentulus Spinther - se spune- a fost primul care a întins pânze de umbrar în teatre , în timpul jocurilor Apollinare. Apoi Caesar, dictator, care a întins (astfel de pânze n.n.) deasupra întregului forum, peste Via Sacră începând de la casa lui și de la Cliuus până la Capitoliu; acest spectacol a părut- se spune- mai admirabil decât luptele de gladiatori. Mai târziu, , fără ca măcar să ofere jocuri, Marcellus, fiul Octaviei, sora lui Augustus , în timp ce era edil, în timpul celui de-al unsprezecelea consulat al unchiului său a pus să se întindă, cu începere de la calendele lui August , pânze care umbreau forumul, pentru a proteja sănătatea celor care pledau; ce schimbare de moravuri față de timpul Cenzorului Cato, ce voia ca forumul să fie pavat și cu pietre ascuțite! De curând  pânze azurii și presărate cu stele au fost întinse cu cbluri în amfiteatrele împăratului Nero. ”

(S-au găsit documente că și teatrul din Pompei avea un acoperiș retractabil, de pânză-velum) 
În Pompei se făcea publicitate spectacolelor cu mențiunea: vela erunt (sunt pânze- adică vor fi trase pânzele umbrarelor) 
Se crede că velumul era alcătuit din mai multe fâșii de pânză , manevrate simultan pe cablurile tensionate. (Deși în scrierile antice se vorbește despre „velum” - la singular. Exista și termenul „velatura”)- ce se folosește și în zilele noastre pentru ansamblul velelor unor nave cu pânze. 
Atât Suetonius, cât și Martial , dar și Pliniu au scris despre acoperișul de pânză. 
Propertiu a scris despre ondulațiile velumului suspendat deasupra teatrului. 

Velumul era colorat în culori vii, ceea ce crea o ambianță deosebită în interiorul amfiteatrului.

Lucretius, în „De natura rerum” a vorbit despre pânzele galbene, roșii și verzi  întinse peste marile teatre , și care plutesc și se ondulează de-a lungul catargelor și traverselor. 
.
Vitruvius a scris în De Arhitectura :
Nec solum id uitium in aedificiis, sed etiam in muneribus, quae a magistratibus foro gladiatorum scaenisque ludorum dantur, quibus nec mora neque expectatio conceditur, sed necessitas finito tempore perficere cogit, id est sedes spectaculorum uelorumque inductiones et ea omnia, quae scaenicis moribus per machinationem ad spectationes populo comparantur. In his uero opus est prudentia diligens et ingenii doctissimi cogitata, quod nihil eorum perficitur sine machinatione studiorumque uario ac sollerti uigore.

„Acest rău (incompetența unor arhitecți) aduce atingere nu doar construcțiilor, ci și jocurilor oferite de magistrați din forum: luptelor de gladiatori , reprezentațiilor scenice : pentru aceste jocuri nu sunt permise nici întârzieri nici timp de așteptare, deci trebuie neapărat ca totul să fie gata la timp: scaunele tribunelor, instalația pânzelor și tot ceea ce , conform tradițiilor scenice, se oferă poporului pentru spectacole cu sisteme mecanice. Or, în acest domeniu , e necesară competență atentă și bine gândită a specialiștilor, căci nimic nu se poate face fără sistem mecanic și fără studii solide, diverse și ingenioase.”

Sistemul de susținere a inelului central al velaturii

Sistemul de susținere a pânzelor

Desfășurarea și înfășurarea pânzelor

Ansamblul mecanismului velaturii

Schemele de funcționare ale mecanismului acoperișului retractabil al velaturilor romane folosite la amfiteatre au fost reconstituite de Școala navală din Franța (conform rome.unicaen.fr)