Prețuirea culturii în antichitate

Omagiul lui Alexandru cel Mare pentru Homer

Pliniu cel Bătrân a apreciat că poate poetul grec Homer ar putea fi considerat geniul cel mai fericit ce a existat, fie considerînd succesul poemului său, fie considerația de care s-a bucurat el însuși.

Sculptură de Lisip	Reprezentări ale lui Alexandru cel Mare.

„Alexandru cel Mare (căci judecătorii iluștri sunt cei care vor decide cel mai bine în afară de orice în viață o atât de înaltă prezență) , Alexandru cel Mare luase, dintre rămășițele pământești ale lui Darius, regele Perșilor o casetă de parfumuri, ornată cu aur, cu multe pietre și perle; iar curtenii îi explicau la ce ar putea fi folosită; el, soldat plin de praful luptelor și care n-avea ce face cu parfumurile, a răspuns: „Să se consacre această casetă păstrării cărților lui Homer” El voia ca cea mai bogată lucrare de artă să servească păstrării lucrării celei mai prețioase a spiritului omenesc. La fel, la cucerirea Tebei, el a ordonat să fie cruțate familia și casa lui Pindar. El a reconstruit orașul natal al filozofului Aristotel, și el a adăugat la întreaga strălucire a isprăvilor sale o astfel de dovadă de bunătate”. 

Oracolul din Delphi a intervenit

Plinius cel Bătrân povestește că zeul Apollo  a dezvăluit prin oracolul din Delphis cine au fost ucigașii  poetului Archiloque- mare poet antic ce murise în timpul luptelor între locuitorii a două insule grecești.
(Urmând probabil pedepsirea acestora) 

(la aceste oracole celebre funcționau adevărate centre ce cercetare științifică ale timpului, acolo existau scrieri importante documente din care preoții templului se puteau documenta pentru a da răspunsuri competente la întrebările dificile care le erau puse de către cetățenii greci sau romani. Răspunsurile nu se dădeau mereu pe loc, fiind necesar uneori un timp de reflexie. În acelaș timp, ei erau la curent cu evenimentele și le puteau da recomandări politicienilor .)

Se spune de asemenea că zeul Bacchus a ordonat să se facă funeralii lui Sophocles. Celebrul autor de tragedii murise în timp ce spartanii asediau Atena .Zeul i-ar fi apărut în vis regelui spartan Lisandros cu cerința de a se permite înmormântarea lui Sophocles. (Probabil cerința fusese de asemenea exprimată inițial prin preoții templului lui Bacchus ). Lysandros a cerut să i se spună numele cetățenilor morți la Atena și a „recunoscut fără dificultate” pe cel desemnat de zeu (probabil în mod sibilinic) , dând apoi permisiunea de a se organiza funeraliile marelui dramaturg.  

Tiranul Denys (altfel individ crud și orgolios) a trimis un vas ornat cu panglici în întâmpinarea lui Platon, „părintele înțelepciunii” și l-a întâmpinat personal la debarcader , cu un car tras de patru cai albi. 

Pompei, după ce terminase războiul lui Mithridate, fiind aproape să intre la Posidonius, filozoful celebru, le-a interzis lictorilor să bată la poartĂ, cum era obiceiul, ci și-a înclinat fasciile în fața porții 

științei, el care supusese Orientul și Occidentul. 

Pliniu cel Bătrân citează mai multe performanțe științifice care au fost elogiate în antichitate.
Critobules a reușit să extragă o săgeată din ochiul regelui Filip „fără să-i lase nici o diformitate”
Chersiphron din Gnossos, care a construit tempplul Dianei din Efes, Ctesibius, care descoperise pompa și instrumentele hidraulice, Dinochares care a proiectat planul noului oraș Alexandria. Cu acest prilej, Pliniu a amintit că Alexandru cel Mare interzisese ca altcineva decât Apelles să-i facă portretul Pyrgoteles să-l graveze și Lyssip să-l toarne în bronz.

Sunt amintite prețurile mari cu care se cumpărau picturile reușite în acel timp.
Regele Attalas a plătit 100 de talanți pentru un tablou al pictorului teban Aristide.
Iulius Caesar a plătit 80 de talanți pentru două picturi ce reprezentau pe Medeea și pe Ajax din Timomachus, pentru a le dedica templului lui Venus Genitrix.
Regele Demetrius, supranumit Poliurcetes nu a incendiat cetatea Rhodos ca să nu ardă tabloul de Protogenes pus lângă ziduri.
Praxiteles, celebru pentru marmurele sale, a devenit renumit pentru Venus din Cnid, de care un tânăr s-a îndrăgostit și pentru care regele Nicomedes s-a oferit să plătească marile datorii acumulate de Cnidieni.