Spre deosebire de teatrele romane, în care spectatorii erau așezati pe gradene dispuse în semicerc, amfiteatrele aveau gradene (etajate) dispuse în jurul unei arene de formă eliptică.
Deci oarecum ca și cum două teatre ar fi fost puse unul în fața celuilalt (din greaca veche ἀμφί-împrejur/de ambele părți)
Amfiteatrele erau destinate spectacolelor cu gladiatori (munus gladiatorium), spectacolelor de vânătoare (venationes) și uneori spectacolelor navale (naumachies)
Aceste spectacole, la care asistau foarte mulți cetățeni (de aceea se și construiau cu dimensiuni foarte mari), erau sponsorizate de aristocrații romani (cel mai adesea conducătorii statului roman) pentru captarea simpatiei poporului.
Originea jocurilor din arenă
Despre jocurile organizate de etrusci în cadrul ceremoniilor funerare ne putem informa din frescele pictate ]n morminte: la Paestum pare o demonstrație făcută de militari, fără amenajări speciale.
Putem face legătura și cu relatările din Iliada despre întrecerile organizate între eroii greci la moartea unui personaj important : lupte care erau întrerupte când era clară victoria unuia dintre participanți, înainte ca ei să fie răniți grav.
Pe urnele funerare etrusce din Etruria luptătorii par a respecta reguli ale întrecerii , dar fără a avea construcții amenajate special.
Dacă la început fusese vorba de lupte organizate în onoarea unor persoane decedate, spectacolele au devenit tot mai mult acțiuni politice -cadouri electorale. În perioada imperiului roman amfiteatrele au devenit tot mai mari și au fost construite nu doar în peninsula italică, ci și în diferite provincii romane.
Au fost descoperite cam 230 de amfiteatre romane , unele fiind refolosite după căderea Imperiului -unele ca fortărețe (în Evul Mediu) , altele fiind exploatate ca niște cariere de piatră gata fasonată pentru alte construcții.
Primele amfiteatre romane au avut caracter provizoriu, fiind dedicate luptelor din cadrul ceremoniilor funerare (obicei moștenit de la etrusci).
La Roma a fost atestată prima luptă între gladiatori, în Forum Boarium (oborul lor) , în anul 264 î.Hr.
În epoca republicană s-au construit amfiteatre provizorii, din lemn .
Pliniu cel Bătrân a scris că primul amfiteatru din lemn ar fi fost construit la cererea lui Gaius Scribonius Curio, în anul 52 î. Hr. Acest prim amfiteatru ar fi fost format într-adevăr din două jumătăți, una rotindu-se în jurul axei centrale pentru a forma spațiul circular , urmând a fi pliată ulterior ca să continue a funcționa ca teatru. Desigur sistemul necesita eforturi mari și se defecta repede, așa că a fost abandonat.
A rămas idea de a se construi edificiul de formă eliptică, așa cum se pomenise din bătrâni.
Prin anul 46 î.Hr Julius Caesar a construit un amfiteatru de lemn , dar care dispunea de amenajări subterane (galerii) de unde apăreau la suprafață, cu dispozitive cum ar fi mont charge urile de azi, (doar că acționate de sclavi) . A fost prima dată când s-au prezentat acolo și lupte cu animale . Construcția era protejată de un velum.
Amfiteatrul din Pompei
La Pompei a fost găsită și o frescă ce prezintă o luptă între gladiatori. Unul dintre gladiatori sângerează puternis și și-a scăpat scutul, în timp ce învingătorul își ridică scutul în semn de victorie. Observăm că cei doi gladiatori au echipamente diferite de echipamentele militarilor. Căștile sunt aurite și ornate cu panașuri mari, din pene. S-ar spune că e vorba de pende de struț, după cât sunt de mari și pufoase. N-ar fi imposibil, în Italia se aduceau animale exotice, de ce nu și struți?
Scuturile par și ele aurite. Ca și ocrea- apărătoarele pentru gambe.
În rest, nu purtau decât subligaculum (subligatus, subligar, licium) -un șort din țesătură de in . Învingătorul poartă și manica- o apărătoare pentru braț.
Colosseum (Amfiteatrul Flavian)
A fost construit din ordinul împăratului Vespasian, continuat de Titus (între anii 70-82) pe locul Casei de Aur (Domus Aurea)-palatul împăratului Nero, ce a fost urât de popor. Amplasamentul nu a fost întâmplător. El simboliza ștergerea amintirii împăratului cu un comportament crud și egocentric , ce asuprise poporul și revenirea la o conducere orientată spre popor.
Domus Aurea fusese construit de împăratul Nero între anii 65-68, după marele incendiu din anul 64 (de care a fost învinuit împăratul, care a expropriat cu acel prilej o suprafață de circa 81 ha în centrul orașului). Succesorii lui Nero au vrut să pună la dispoziția publicului o mare parte din palat sau au construit alte clădiri pe locul palatului odios.Nero ordonase să i se facă și o statuie gigantică, ce a fost pusă apoi în apropiere de noul amfiteatru- cu figura modificată ca să reprezinte zeul soarelui-Helios. .Amfiteatrul Flavian a fost amplasat pe locul unui lac artificial ce existase în timpul lui Nero.
Construcția amfiteatrului a început în anul 70 și a durat circa 10 ani , cu încă 2 ani pentru finalizare. .
Dimensiuni: 189 m lungime, 156m lățime. 48 m înălțime. Arena e cam cât un teren de fotbal. .
Se crede că putea primi până la 880 000 de spectatori.
Fațada era placată cu marmură și organizată pe patru nivele, pe primele trei distingându-se pilaștri cu coloane adosate , între ele fiind arcade , în fiecare arcadă fiind statui ce reprezentau zeități sau figuri istorice ale Romei. Pe porțiunea de la etajul 4 al fațadei erau ferestre dreptunghiulare ce alternau cu zidărie plină pe care erau ancorate catargele pe care se sprijinea acoperișul mobil (velum)
Se crede că putea primi până la 880 000 de spectatori.
Fațada era placată cu marmură și organizată pe patru nivele, pe primele trei distingându-se pilaștri cu coloane adosate , între ele fiind arcade , în fiecare arcadă fiind statui ce reprezentau zeități sau figuri istorice ale Romei. Pe porțiunea de la etajul 4 al fațadei erau ferestre dreptunghiulare ce alternau cu zidărie plină pe care erau ancorate catargele pe care se sprijinea acoperișul mobil (velum)
Coloanele adosate aveau capiteluri în stil diferit : doric, ionic și corintic, putând fi privite ca o rememorare a tradițiilor grecești.
La inaugurare, împăratul Titus ( fiul lui Vespasian) a dispus organizarea de spectacole timp de 100 de zile.
Spectacolele gratuite oferite publicului, precum și distribuirea gratuită de grâne sau pâine erau mijloace de asigurare a unui grad de satisfacție a mulțimii sărace a Romei antice.
Amfiteatrul a fost folosit pentru spectacolele de acest tip timp de 4-500 de ani.
Școlile de gladiatori
În apropiere de clădirea amfiteatrului a fost construită și clădirea școlii de gladiatori (Ludus Magnus) , în care gladiatorii locuiau și se antrenau la mânuirea armelor specifice fiecărui tip de lupte. Săpăturile arheologice au arătat că acolo era și o arenă pentru repetiții. O parte din vestigiile fundațiilor și ale arenei școlii de gladiatori sunt vizibile aproape de Colosseum, pe via San Giovanni.
Ludus Magnus a fost construită de Domitian și refăcută în timpul lui Traian.
Ludus Magnus era o clădire cu cel puțin două etaje , cu o curte interioară cu portic. În jurul curții erau camerele în care erau cazați gladiatorii și oamenii de serviciu pentru spectacole. În curte era și un mic amfiteatru, cu arenă (62 x 45m) și o cavea mică (gradene pentru circa 3000 de spectatori) . Acolo asistau probabil laniștii- proprietarii școlii, antrenorii , dar și sponsorii care plăteau spectacolele.
Erau și patru mici fântâni triunghiulare, pentru spălarea după antrenamente. Pereții din zidărie au fost placați cu marmură, care a fost furată în perioade ulterioare.
Tot în vecinătatea Colosseumului erau și alte școli de gladiatori: Ludus Dacicus ,Ludus Matutinus (specializați în lupte cu animale) și Ludus Gallicus, construite de împăratul Domitian. Erau și patru mici fântâni triunghiulare, pentru spălarea după antrenamente. Pereții din zidărie au fost placați cu marmură, care a fost furată în perioade ulterioare.
Ludus Dacicus era Școala de antrenament a gladiatorilor daci.
Ea a fost înființată de împăratul Romitian (81-96) și completată de Traian (98-117) . Era folosită pentru antrenarea gladiatorilor proveniți din prizonierii daci capturați de cei doi împărați în timpul războaielor dacice. Era situată la est de Colosseum, pe versanții dealului Caelian.
Dio Cassius a scris că în jurul anului 31 î.Hr, după bătălia de la Actium, unde regele dac Dacomes a dat ajutor lui Marcus Antonius, mulți daci au fost luați prizonieri de Augustus și obligați să lupte în arenă ca gladiatori împotriva prizonierilor Suebi. Luptele au durat mai multe zile, neîntrerupt.
Armele dacilor
Sica- era o armă curbată mai scurtă, manevrată cu o singură mână . Sica ar însemna seceră în limba dacilor. Lama era lungă de aproximativ 40 cm ,triunghiulară, cu vârf ascuțit cu un mâner scurt. Se purta în teacă, la brâu.
Falx - o armă curbată (aproape ) ca o seceră , ascuțită pe marginea interioară ,folosită de traci și daci. După ce dacii au câștigat folosind această armă în primele lupte contra romanilor, romanii au modificat căștile soldaților întărindu-șe cu o bară metalică transversală.
Rhomphaia- o armă albă specifică tracilor și dacilor, ce se ținea cu două mâini, asemănător cu o halebardă medievală. . Avea o lamă lungă dreaptă sau ușor curbată de 60-80cm și un mâner de circa 50 cm . Despre această armă se vorbește în Iliada (versetul VI 166) și în alte texte antice. Plutarh a scris că a fost mai întâi o „suliță” și apoi o „sabie” . În limba latină a fost numită și rumpia, romphea, romphaea. (Aici, reprezentare pe Tropaeum Traiani)
Falx - o armă curbată (aproape ) ca o seceră , ascuțită pe marginea interioară ,folosită de traci și daci. După ce dacii au câștigat folosind această armă în primele lupte contra romanilor, romanii au modificat căștile soldaților întărindu-șe cu o bară metalică transversală.
Rhomphaia- o armă albă specifică tracilor și dacilor, ce se ținea cu două mâini, asemănător cu o halebardă medievală. . Avea o lamă lungă dreaptă sau ușor curbată de 60-80cm și un mâner de circa 50 cm . Despre această armă se vorbește în Iliada (versetul VI 166) și în alte texte antice. Plutarh a scris că a fost mai întâi o „suliță” și apoi o „sabie” . În limba latină a fost numită și rumpia, romphea, romphaea. (Aici, reprezentare pe Tropaeum Traiani)
Rhomphaia a fost menționată și în lucrarea Chronologia a lui Mihail Psellos ca fiind sabia cu un singur tăiș ce era purtată pe umărul drept de gărzile imperiale de la Constantinopol.
Aproape de Ludus Magnum erau și alte construcții anexe: Summum Choragicum (depozit de materiale scenice) , Saniarum (pentru adăpostirea și tratarea gladiatorilor răniți) , Spoliarium (unde erau depus corpurile gladiatorilor uciși, după ce fuseseră dezbrăcați de armuri) și Armamentaria (depozit de arme și ateliere de reparare a armelor și armurilor).
Inițial, amfiteatrul a fost folosit și pentru spectacole nautice, caz în care pardoseala din lemn acoperită cu nisip era demontată și spațiul de sub nivelul ei era umplut cu apă adusă prin conducte de la apeduct.
După terminarea spectacolului, apa era evacuată prin patru conducte de canalizare în rețeaua de canalizare a orașului.
Ulterior s-a renunțat la prezentarea de spectacole nautice și sub spațiul arenei s-au construit spații anexe , desfășurate pe două nivele.
În aceste spații auxiliare subterane (Hypogeum) erau magaziile de decoruri și recuzita- decorurile fiind ridicate la nivelul arenei pe planuri înclinate închise cu trape, cuștile cu animale sălbatice -acestea fiind ridicate cu lifturi manevrate cu trolii acționate de sclavi, animalele ajungând astfel în arenă în locuri neașteptate , spre surpriza spectatorilor. Erau folosite animale exotice aduse de la marginile imperiului: lei, tigri, urși, elefanți și chiar crocodili. Prin coridoarele subterane se ajungea la spațiile anexă dar printr-un tunel subteran se putea ajunge la școala de gladiatori.
Sistemul de trape și de ascensoare era o minune a tehnicii acelor vremuri.
Sistemul de canale de apă și de guri de aerisire asigura răcoarea și ventilația spațiului.
Spectatorii intrau pe 34 de intrări (ale căror numerotări se văd și acum). Fiecare intra deci prin locul de unde ajungea cel mai repede la locul său de pe bilet.
Locurile erau alocate în funcție de statutul social.
La partea de sus a gradenelor, unde fusese adăugată o porțiune cu bănci de lemn, erau locuri pentru plebe și pentru sclavi.
Locurile de categoria I erau în apropierea arenei. În dreptul axului mic al elipsei era loja imperială, cu acces separat , monumental, din exterior.
În partea opusă era loja magistraților.
Tot cu acces separat.
În jurul acestor loji de onoare erau locurile aristocrației romane: senatori, patricieni, așezați pe bănci de marmură.
În sectorul de deasupra lor era zona cavalerilor romani-equites.
Deasupra lor erau locuri pentru soldați, adolescenți cu tutori și bărbați căsătoriți. Alături de ei, cetățeni obișnuiți ai Romei.
Era un spectacol al întregii societăți romane.
.
În arenă aveau loc și execuții publice, menite să înspăimânte pe cei ce ar fi îndrăznit să se opună ordinelor împăratului.
În secolul IV, imperiul intrase în declin, Jocurile deveneau tot mai costisitoare.
În acelaș timp, adoptarea creștinismului ca religie -mai întâi tolerată și apoi oficială- a făcut ca jocurile pline de cruzime să nu mai fie apreciate de public. Împăratul Constantin a interzis execuțiile cu tortură, cum erau răstignirile sau uciderile de către fiare.
În anul 404 un călugăr creștin a vrut să oprească o luptă de gladiatori, dar a fost ucis cu pietre de mulțime. Împăratul creștin Honorius a interzis complet jocurile.
După ce fuseseră uciși în arenă foarte mulți creștini, condamnați pentru credința lor.
Amfiteatrele nu pot fi catalogate după capacitatea lor, pentru că aceasta e discutabilă.
Amfiteatrul de la Cartagena Nouă
A fost foarte mare, dar actualmente este în ruine. Nu e vorba despre provincia Cartagina din nordul Africii, ci despre cetatea romană Carthago Nova din peninsula iberică.
După terminarea spectacolului, apa era evacuată prin patru conducte de canalizare în rețeaua de canalizare a orașului.
Ulterior s-a renunțat la prezentarea de spectacole nautice și sub spațiul arenei s-au construit spații anexe , desfășurate pe două nivele.
În aceste spații auxiliare subterane (Hypogeum) erau magaziile de decoruri și recuzita- decorurile fiind ridicate la nivelul arenei pe planuri înclinate închise cu trape, cuștile cu animale sălbatice -acestea fiind ridicate cu lifturi manevrate cu trolii acționate de sclavi, animalele ajungând astfel în arenă în locuri neașteptate , spre surpriza spectatorilor. Erau folosite animale exotice aduse de la marginile imperiului: lei, tigri, urși, elefanți și chiar crocodili. Prin coridoarele subterane se ajungea la spațiile anexă dar printr-un tunel subteran se putea ajunge la școala de gladiatori.
Sistemul de trape și de ascensoare era o minune a tehnicii acelor vremuri.
Sistemul de canale de apă și de guri de aerisire asigura răcoarea și ventilația spațiului.
Spectatorii intrau pe 34 de intrări (ale căror numerotări se văd și acum). Fiecare intra deci prin locul de unde ajungea cel mai repede la locul său de pe bilet.
Locurile erau alocate în funcție de statutul social.
La partea de sus a gradenelor, unde fusese adăugată o porțiune cu bănci de lemn, erau locuri pentru plebe și pentru sclavi.
Locurile de categoria I erau în apropierea arenei. În dreptul axului mic al elipsei era loja imperială, cu acces separat , monumental, din exterior.
În partea opusă era loja magistraților.
Tot cu acces separat.
În jurul acestor loji de onoare erau locurile aristocrației romane: senatori, patricieni, așezați pe bănci de marmură.
În sectorul de deasupra lor era zona cavalerilor romani-equites.
Deasupra lor erau locuri pentru soldați, adolescenți cu tutori și bărbați căsătoriți. Alături de ei, cetățeni obișnuiți ai Romei.
Era un spectacol al întregii societăți romane.
.
În arenă aveau loc și execuții publice, menite să înspăimânte pe cei ce ar fi îndrăznit să se opună ordinelor împăratului.
În secolul IV, imperiul intrase în declin, Jocurile deveneau tot mai costisitoare.
În acelaș timp, adoptarea creștinismului ca religie -mai întâi tolerată și apoi oficială- a făcut ca jocurile pline de cruzime să nu mai fie apreciate de public. Împăratul Constantin a interzis execuțiile cu tortură, cum erau răstignirile sau uciderile de către fiare.
În anul 404 un călugăr creștin a vrut să oprească o luptă de gladiatori, dar a fost ucis cu pietre de mulțime. Împăratul creștin Honorius a interzis complet jocurile.
După ce fuseseră uciși în arenă foarte mulți creștini, condamnați pentru credința lor.
Amfiteatrele nu pot fi catalogate după capacitatea lor, pentru că aceasta e discutabilă.
Amfiteatrul de la Cartagena Nouă
A fost foarte mare, dar actualmente este în ruine. Nu e vorba despre provincia Cartagina din nordul Africii, ci despre cetatea romană Carthago Nova din peninsula iberică.
Amfiteatrul de la El Jem (Thysdrus) în actuala Tunisia
Este o realizare arhitecturală deosebită : elipsa e divizată în sectoare simetrice și un sistem ingenios de pile și arce susțin gradenele, scările și galeriile.
Arena are amenajări subterane pentru cuști cu animale . Subteranele sunt luminate printr-o deschidere mare în partea centrală a spațiului. Există și două trape prin care erau urcate cuștile cu animale, prin intermediul troliilor.
Fațada, din piatră tăiată, prezintă trei niveluri , cu 64 de serii de arcade suprapuse separate de coloane angajate.
La subsol se ajunge pe două scări ce duc la galeriile subterane , ce sunt accesibile din exterior prin două rampe perpendiculare pe axele principale și care leagă monumentul de grajduri.
Amfiteatrul a fost abandonat după înfrângerea bizantinilor în 647, devenind o fortăreață ce a fost și un refugiu pentru populație și o bază de rezistență a acesteia. În 1695 și 1850 Mohamed bey el-Mouradi și Ahmed bey au bombardat construcția, provocând mari spărturi în ziduri.
La subsol se ajunge pe două scări ce duc la galeriile subterane , ce sunt accesibile din exterior prin două rampe perpendiculare pe axele principale și care leagă monumentul de grajduri.
Amfiteatrul a fost abandonat după înfrângerea bizantinilor în 647, devenind o fortăreață ce a fost și un refugiu pentru populație și o bază de rezistență a acesteia. În 1695 și 1850 Mohamed bey el-Mouradi și Ahmed bey au bombardat construcția, provocând mari spărturi în ziduri.
Acum se organizează acolo manifestări culturale, festivaluri.
Dimensiuni de amfiteatre romane:
| Coloseum la Roma | Roma, Italia | 189 x 156 m |
| Arenele din Nîmes (Nemausus) | Nîmes, Franța | 133 x 101 x 21m  |
| Teatrul antic de la Arles | Arles, Franța |  |
| Italica | Italica, Spania |  |
| Pula | Pula, Croația | 133 x 101 m |
Ruine de amfiteatre
Volterra (Aulus Caecina)
Au fost găsite și ruinele unor amfiteatre romane la Volterra (de dimensiuni apropiate de ale Colosseumului) . Se escavează mii de tone d epământ pentru a se investiga orice rămășiță din vechiul amfiteatru. O ulcică de lut sau alte artefacte pot da indicii despre civilizația etruscilor care locuiau la Volterra și pot contribui la datarea edificiului.
Ruinele găsite au fost scanate cu tehnologie modernă, aceasta permițând apoi reconstituirea structurilor inițiale.
Du departe de ruinele amfiteatrului se află ruinele teatrului din Volterra construit la sfârșitul secolului I î.Hr) .
Aulus Caecina scrisese o tiradă împotriva lui Caesar și a fost exilat, dar ulterior a căpătat o mare popularitate. Devenit senator la Roma, el a inițiat clădiri fastuase de tip roman la Volterra: teatrul și amfiteatru- în timpul împăratului Augustus. l.
La Richborough, în sudul Angliei, a fost decopertat alt amfiteatru roman ascuns sub nivelul ierbii. Romanii invadaseră Britania în anul 43 și au construit arena cu zidărie din piatră de calcar disponibilă în zonă-chiar dacă nu era foarte rezistentă, era ușor d eprelucrat și disponibilă. Decopertate cu mare grijă, s-au găsit și urme de tencuială și de zugrăveală pe zidurile amfiteatrului. (Resturile unei fresce).
Ruinele găsite au fost scanate cu tehnologie modernă, aceasta permițând apoi reconstituirea structurilor inițiale.
Du departe de ruinele amfiteatrului se află ruinele teatrului din Volterra construit la sfârșitul secolului I î.Hr) .
Aulus Caecina scrisese o tiradă împotriva lui Caesar și a fost exilat, dar ulterior a căpătat o mare popularitate. Devenit senator la Roma, el a inițiat clădiri fastuase de tip roman la Volterra: teatrul și amfiteatru- în timpul împăratului Augustus. l.
La Richborough, în sudul Angliei, a fost decopertat alt amfiteatru roman ascuns sub nivelul ierbii. Romanii invadaseră Britania în anul 43 și au construit arena cu zidărie din piatră de calcar disponibilă în zonă-chiar dacă nu era foarte rezistentă, era ușor d eprelucrat și disponibilă. Decopertate cu mare grijă, s-au găsit și urme de tencuială și de zugrăveală pe zidurile amfiteatrului. (Resturile unei fresce).
În imagine este vasul Cochester (Camulodunum) , o vază de ceramică neagră romană din Britania , pe care sunt figurate lupte de gladiatori, dovedind existența unor astfel de lupte în provincia romană Britania Sunt inscripționate și numele gladiatorilor în cauză: Memnon și Valentinus. Memnon era la a noua victorie în arenă , iar Valentinus era un legionar din legiunea a 30-a.
(Putem observa că la noi se mai produce încă ceramică artizanală neagră în Moldova, la Marginea, ceramică ce e considerată de tradiție dacică. Și în vestul Europei s-a produs în antichitate o ceramică neagră de tradiție protoistorică, influiențată apoi de ceramica italică . La ei nu s-a mai produs din secolul II. )
Memnon e un secutor echipat cu armură , ce luptă cu sabie și cut contra gladiatorului retiarius : Valentinus, echipat cu trident și plasă. Datează aproximativ din anii 160-200.
Observăm că pe lângă gladiatorii profesioniști, cum era Memnon, luptau în arenă și militari care voiau să-i rotunjească veniturile sau voiau să-și arate public măiestria militară. Spectacolul debuta cu venatores-vânători de animale (și pe acest vas se văd cerbi și iepuri alergați de un lup), continua cu lupte între oameni și animale periculoase (pe vas un gladiator luptă cu o hienă) , urmând apoi luptele între gladiatori.
Din păcate probabil Valentinus și-a găsit sfârșitul în acea luptă, scăpând din mână tridentul- în vas era cenușa unui decedat.
(Putem observa că la noi se mai produce încă ceramică artizanală neagră în Moldova, la Marginea, ceramică ce e considerată de tradiție dacică. Și în vestul Europei s-a produs în antichitate o ceramică neagră de tradiție protoistorică, influiențată apoi de ceramica italică . La ei nu s-a mai produs din secolul II. )
Memnon e un secutor echipat cu armură , ce luptă cu sabie și cut contra gladiatorului retiarius : Valentinus, echipat cu trident și plasă. Datează aproximativ din anii 160-200.
Observăm că pe lângă gladiatorii profesioniști, cum era Memnon, luptau în arenă și militari care voiau să-i rotunjească veniturile sau voiau să-și arate public măiestria militară. Spectacolul debuta cu venatores-vânători de animale (și pe acest vas se văd cerbi și iepuri alergați de un lup), continua cu lupte între oameni și animale periculoase (pe vas un gladiator luptă cu o hienă) , urmând apoi luptele între gladiatori.
Din păcate probabil Valentinus și-a găsit sfârșitul în acea luptă, scăpând din mână tridentul- în vas era cenușa unui decedat.
230 de amfiteatre au fost construite între secolul I î.Hr și secolul IV,în diferite zone ale Imperiului Roman, din Anglia până în Africa. Amfiteatrele ajunseseră să simbolizeze puterea Romei și ordinea socială conform cu regulile romane.
Amfiteatrele din Elveția
Au fost descoperite pe teritoriul actual al Elveției opt amfiteatre, între care trei în jurul orașului Kaiseraugst (anticul Augusta Raurica) . Unul dintre acestea, ale cărui ruine au fost descoperite recent, pare să fie ultimul amfiteatru roman nou. construit- datând din perioada anilor 337-341, spre sfârșitul Imperiului Roman. .
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu