Băile si casele romane

Termele și casele romane 

Romanii au construit mari edificii publice destinate marelui publc, între care erau marile complexe termale (alimentate de apa adusă prin apeducte). (Erau de asemenea și mari bazilici și amfiteatre și teatre, dar și temple).

Meseria de arhitect

Profesiunea de arhitect era foarte respectată, cei mai mari arhitecți aflându-se în anturajul împăraților și deseori având cu aceștia relații de colaborare apropiată. Dar numele lor nu ne-au parvenit de multe ori. Putem cita însă pe Hermodor din Salamina , pe Apollodor din Damasc , Vitruvius, Severus și Celer, Rabirius, Frontinus, Gaius Julius Lacer  , Hyginus. 
Mulți dintre ei erau de origine greacă .

Vitruviu a scris (în sec. I î.Hr) :
„Arhitectura e o știință de îmbrățișează o mare varietate de studii și de cunoștințe; ea cunoaște și judecă toate producțiile celorlalte arte. Ea este fructul practicii și al teoriei. Practiva e crearea chiar continuă și lucrată prin exercițiu, care se realizează prin actul de a da materialului destinat oricărei lucrări forma prezentată de un desen. Teoria, dimpotrivă, constă în demonstrarea, explicarea exactității și adecvării proporțiilor obiectelor la care se lucrează” -Vitruviu- De arhitectura

Arhitecții romani studiau numeroase domenii în mod foarte riguros. Ei făceau planurile tehnice pentru edificii și supervizau lucrările de construcții, cunoșteau geometria și chiar ingineria hidraulică. Planurile construcțiilor țineau cont de perspectivă , de jocuri de lumină, dar și de gestiunea finanțelor alocate. 
Arhitecții supervizau și marile lucrări de urbanism comandate de împărați și conduceau echipe multidisciplinare de specialiști (ingineri, arhitecți, secretari administrativi, scribi) dar și de meseriași sau personal mai puțin calificat. 

Pe o arcadă sculptată de pe fațada bazilicii San Marco din Veneția e reprezentat „arhitectul necunoscut” al acesteia. 

Termele

Dacă la început termele erau mari edificii private, din secolul I î.Hr. ele au fost deschise marelui public .

Toate orașele romane aveau băi publice, unde toți cetățenii se puteau scălda, puteau face exerciții fizice și se puteau întâlni cu prietenii. 

Vilele mari, locuințe private ale cetățenilor avuți aflate în afara orașelor, dar și clădirile mari private din orașe (domus) sau forturile militare puteau avea de asemenea echipamente termale, aprovizionate de izvoare învecinate sau de apa adusă prin apeducte. 

Termele lui Traian

Terme construite la puțini ani după incendiul de la Domus Aurea (104) și terminate în anul 109. Ar fi fost precedate de termele lui Agrippa , ale lui Nero și ale lui Titus.
Știm de la istoricii antici Pausanius și Dio Cassius că termele comandate deTraian  au fost proiectate de arhitectul Apollodor din Damasc . Acolo a fost găsit celebrul grup statuar Laocoon și fii săi

Termele lui Caracalla
La Roma au fost construite băi monumentale, între care au rămas vestigiile termelor construite de împăratul Caracalla (ce a domnit între anii 211-217). Placajele din marmură nu s-au păstrat, marmura fiind probabil folosită la alte clădiri sau monumente, dar se păstrează pardoseala din mozaic.
Termele din Roma au încetat să funcționeze după războiul cu goții (535-553) , când regele goților a tăiat apeductele. 
Au fost treptat demontate piesele de artă din construcții și refolosite la alte clădiri: domul din Pisa și basilica Santa Maria in Transtevere conțin structuri arhitectonice prelevate din aria termelor. 

(22 de coloane de granit cu capiteluri ionice și corintice au fost luate din termele lui Caracalla și se află în acea basilică).

 Ba chiar placajele de marmură au fost folosite pentru obținerea de var. 
Lângă biserica Santa Maria in Transtrevere se află o fântână considerată a fi cea mai veche din Roma: pe un plan din 1471 era trecută acolo ca fântână publică. Se spun că ea ar fi datat chiar din timpul împăratului Augustus.

În sec. XVI unele sculpturi ce se mai păstraseră au intrat în colecția Farnese sau au ajuns la Napoli., unde pot fi văzute azi la muzeu. 

Două cuve din granit au fost folosite pentru cele două fântâni din piața Farnese.

 Ultima coloană dintr-un singur bloc de granit a fost donată în 1563 de papa Pius IV (Giovanni Angelo de' Medici) ducelui Toscanei Cosimo I de' Medici , care a amplasat-o în centrul pieței Santa Trinita din Florența, denumind-o „coloana Justiției”. Coloana făcuse parte din natatio, monumentalul bazin de înot ce făcea parte din Termele lui Caracalla.
Transportarea acestei coloane lungă de 11m și grea de 50t de la Roma la Florența a fost o sarcină dificilă în acea perioadă (1565), mai ales că ambarcațiunea a fost atacată în largul coastelor Florenței de turci. .

Pe coloană a fost aplasată statuia Justiției, sculptată din porfir purpuriu după modelul făcut de   Bartolomeo Ammannati. Artistul a folosit trei fragmente (cinci sau șase fragmente după alți autori) din piese de porfir imperial  din alte sculpturi antice găsite poate tot la Domus Aurea (unde a fost găsită și imensa cuvă de porfir ce poate fi admirată acum la Vatican)  . Cum porfirul este una dintre cele mai dure roci și sculptarea ei e foarte dificilă, Ammannati a recurs la doi cioplitori în piatră , (Francesco del Tadda și fiul său Romolo) care au lucrat aproape 11 ani ca să finiseze acea statuie înaltă de peste 4m.. 

Coloana  realizată pe timpul împăratului Caracalla (în anul 216) dintr-un bloc de granit egiptean  a fost transportată în 1565 de la Roma la Pisa , în car tras de boi, apoi pe barjă special construită , transportul durând mai mult de un an.	Statuia din porfir proiectată de Ammannati a folosit piatra dură din alte sculpturi romane găsite în ruinele antice- poate printre ruinele palatului Domus Aurea, unde era și cuva din aceeași piatră dură adusă de romani din Egipt. Finisarea statuii a durat aproape 11 ani.

Cosimo I de'Medici dorea inițial să celebreze victoria sa din 1537 asupra Sienei.
Transportarea coloanei de la Roma la Florența a fost supravegheată de arhitecții Giorgio Vasari și Bartolomeo Ammannati și s-a desfășurat între 1562 și 1563. Pe 2 iulie 1565 , între orele 13 și 15 coloana a fost ridicată și pusă pe soclul pregătit. O inscripție datată 1570 specifică dedicarea statuii  Justiției. Inițial a fost amplasată acolo o statuie din lemn și teracotă , aceasta fiind înlocuită apoi cu statuia din porfir roșu antic lucrată de Francesco del Tadda și de fiul său după modelul făcut de Ammannati.
Au fost asamblate 6 blocuri de porfir (ce alcătuiau probabil o coloană romană antică) , iar statuia a fost ridicată în vârful coloanei în 1581. După instalarea lucrării s-a creat și montat și mantia de bronz ce acoperă umerii personajului, tot la indicația lui Ammannati..  

Acest complex termal (Termele lui Caracalla) a fost construit în sec. III (între anii 212-217) și a constituit una dintre cele mai luxoase băi publice din acea vreme.

Complexul oferea facilități pentru baie, sport și relaxare pentru până la 1600 de persoane simultan. Se desfășura pe 11 hectare. Sistemul de alimentare cu apă era asigurat de o ramură specializată a apeductului Aqua Marcia numită Aqua Antoniana. Apa ajungea mai întâi la o rețea de 64 de încăperi comunicante între ele și situate pe două niveluri de subsol, constituindu-se astfel o enormă cisternă cu o capacitate maximă de 80 000 l . 
În fața cisternei era un amplu teren rectangular mărginit de gradene unde se desfășurau activități sportive sau teatrale. Dintre cele două biblioteci s-au păstrat vestigiile uneia. 
Activități sportive se puteau desfășura și la interior, în două mari palestre  prevăzute cu vestiare , sau în zone deschise dar acoperite cu portice.

Erau acolo : sala pentru băi fierbinți, sala pentru băi calde, sala pentru băi reci, piscine, sauna (laconicum) săli de masaj, vestiare, recepții, biblioteci și un templu dedicat zeului Mithra.

Baia cuprindea trei secțiuni principale : Caldarium,Tepidarium, Frigidarium , realizându-se o trecere de la sălile cele mai calde la cele cu apă rece. Înainte de baie, cetățenii se puteau încălzi în palestre, unde se practicau exerciții fizice ca: lupte, ridicarea de greutăți, jocuri cu mingea sau alergări.

În timpurile moderne partea centrală a termelor lui Caracalla a fost folosită pentru concerte și reprezentații (din 1937) . Spectacolele au fost reluate după război

Termele lui Diocletian

Termele lui Diocletian (Thermae Diocletianae) au fost cele mai mari și mai luxoase terme din Roma Antică. Începute în anul 298 de împăratul Maximilian și terminate în 306 în timpul împăratului Diocletian (născut în Dalmatia într-o familie modestă, numit inițial Diocles). Termele puteau primi până la 3000 de persoane simultan . Situate într-o incintă de 380x365m, termele numărau încă, în secolul al V-lea 2400 de bazinete (conform lui Olympiodor din Theba) . Clădirea centrală măsura 250 x 180m . Erau alimentate cu apă prin apeductul Aqua Marcia , care aducea apa și la un imens rezervor de 91 x 16m , botte di Termini (pe locul căruia a fost construită actuala gară Termini a orașului).

Ferestrele semicirculare ale clădirii termelor au inspirat lucrările multor arhitecți ce au lucrat în Renaștere sau în epocile ulterioare până în zilele noastre.

În timpul Renașterii Andreea Palladio a realizat numeroase desene ale ruinelor acestor terme, desenele fiind cuprinse într-o carte: "Le terme dei romani disegnate da Andrea Palladio". Elemente arhitecturale inspirate din acele clădiri antice se regăsesc în proiectele realizate de Palladio, dar și de alți arhitecți din secolul XVIII  sau chiar din secolul XX. .

Au suferit în decursul secolelor acelaș gen de distrugeri pentru reutilizarea materialelor la alte construcții. Deosebit de gravă a fost acțiunea papei Sixtus V (papă între 1585-1590) care a demolat chiar folosind explozivi zona caldariumului, pentru a obține circa 100 000 m3 de materiale pentru vila sa de pe colina Esquilin.

În 1560 sala frigidarium a fost transformată de Michelangelo (la ordinul papei Pius IV) în biserică: e acum basilica Santa Maria degli Angeli e dei Martiri. Tot Michelangelo a proiectat acolo și mănăstirea Certosini, care a devenit din 1889 primul sediu al Muzeului Național al antichității romane. La ordinul papei Pius IV Michelangelo a construit și Villa Pia (Casina Pio IV) în Grădinile Vaticanului . Acum clădirea e sediul Academiei Pontificale de Științe. Biserica a fost apoi modificată în 1749 de Vanvitelli, care a extins-o și peste un nivel din caldarium. Papa Pius V a pus să se demoleze cam a șasea parte din zidăria rămasă pentru a folosi materialele pentru vila sorei lui Camilla.

Termele din orașele mici, cum erau Pompei și Herculanum

Cetățenii bogați puteau veni cu câte un sclav ce le aducea băuturi răcoritoare, avea grijă de îmbrăcăminte , aducea prosoape și aplica ulei de măsline pe corpul stăpânului , curățindu-l apoi cu strigiliu.

Cele mai mari terme aveau și clădiri pentru activități culturale: biblioteci și auditorii)

La Pompei , când a erupt vulcanul - în anul 79- era în construcție o nouă baie centrală, pentru care se demolaseră o serie de construcții mai mici.

La Herculaneum s-au dezgropat din cenușa vulcanică ruinele unei băi romane 
Era acolo și o curte pentru exerciții sprtive în aer liber,(palestra)  înconjurată de portice unde privitorii veniți la baie puteau privi de la umbră exercițiile  , stând și de vorbă cu concitadinii veniți să se bucure de baia zilnică .

Termele funcționau folosind principiul Hipocaustium . Se  folosea încălzirea prin pardoseala supraînălțată pe stâlpișori din cărămidă sau din beton (suspensura) . Aerul care circula prin acest spațiu era încălzit de un cuptor mare (praefurnium) situat adiacent, în exterior. Prin pereți erau amenajate canale prin care circulau- și se eliminau apoi- aerul cald, dar și fumul. Se asigura astfel o bună ventilație a spațiilor încălzite. 

Băi în vile

S-a găsit  un cazan ce servea la încălzirea apei. 

Cazanul e din bronz, tubulatura e din plumb . S-au găsit și toate robinetele și valvele. 

În alt loc a fost găsită o ramificație a rețelei de apă subterane .Din secolul I.

Când era vremea călduroasă (și la Pompei de exemplu era cald mai mereu) femeile se răcoreau în grădina casei - după cum arată această frescă găsită la Pompei.

În palatele romane, dar și în vilele (casele de vacanță) ce aparțineau aristocrației romane 

Probabil cel mai luxos palat roman a fost Domus Aurea, construit pentru împăratul Nero între anii  64- 68. Un complex uriaș de construcții construit pe ruinele orașului devastat de incendiu Se întindea pe colinele Palatin, Oppian și Caelian , cuprindea un lac artificial  și grădini, un templu și un nimfeum, în care căderi de apă decorative , înconjurate de colonade și statui formau un cadru feeric.
O statuie colosală din bronz (de 30-35m) îl reprezenta pe împăratul Nero în chip de zeu al soarelui (Colossus Neronis).
Au fost construite cupole din beton , decorate cu mozaic (până atunci mozaicul fusese folosit doar pentru pardoseli . Acele mozaicuri intercalau și pietre semiprețioase sau piese din fildeș .
Fresce pline de farmec împodobeau pereții. 
Din păcate acest palat a fost distrus tot de un incendiu, în 104 iar urmașii lui Nero l-au demolat parțial pentru edificarea altor construcții, urmărindu-se ștergerea memoriei tiranului Nero.  Construcția a fost umplută cu pământ ca să devină fundație pentri Colosseum ,( care a fost denumit astfel după statuia colosală plasată în vecinătatea sa) pentru termele lui Traian și pentru templul lui Venus și al Romei.

 
Redescoperit în Renaștere, Rafael și Michelangelo, Ghirlandaio sau Filippino Lippi  coborau în subterane pe scări din frânghie ca să studieze frumoasele fresce antice de pe pereții acelei construcții. 

Casa Iuliei Augusta

Pe colina Palatin din Roma, lângă casa lui Augustus , au fost găsite ruinele unei case.
După cercetări arheologice, s-au găsit conductele de apă ce duceau spre acea casă și care erau inscripționate „Iulia Augusta”. Conductele din plumb aveau ștanțat numele proprietarului. S-a dedus deci că era o casă a Iuliei , soția lui Augustus.
Este un domus cu două etaje, cu un atrium central și camere bogat decorate. 

	Cubiculum de la villa Farnesina- Roma

Vilele și palatele romane erau decorate cu frumoase picturi în frescă- așa cum este și aceasta, datând de la începutul secolului I 

Mândri de moștenirea culturală greacă

Romanii admirau cultura Greciei antice, studiau limba grecă de mici și chiar vorbeu grecește în mediile aristocratice. Desigur, admirau arta greacă și de multe ori își împodobeau casele cu coopii ale sculpturilor grecești de mare valoare. Uneori originalul grec nu a ajuns până în zilele noastre, dar au rămas unele copii romane.
În vila împăratului Hadrian de la Tivoli au fost decoperite patru copii ale faimoaselor cariatide aflate la templul Erechteion de pe acropola Atenei.
Cum cariatidele originale au suferit deteriorări importante , putem să ne imaginăm cum erau de fapt privind copiile fidele sculptate în timpul doniei lui Hadrian (117-138)

Copie romană	Copii romane	Original statuie greacă

Rampă acoperită între palat și forum

În secolul I, împăratul Domitian a dispus construirea unui pasaj subteran somptuos între palatul său de pe dealul Palatin și forumul Romei.
E vorba despre un drum în pantă , inițial acoperit pe toată distanța și având înălțime suficientă nu doar pentru parcurgerea călare a traseului, dar și pentru a da impresia de măreție. Rampa urca o diferență de nivel de 35m (echivalentul a 10 etaje) , prin intermediul a șapte rampe și șase curbe în ac de păr .
O parte din acest traseu poate fi vizitat în zilele noastre. 
La nivelul Forumului, se observă ruinele unui complex vestibular (început de Domitian și finalizat de Hadrian) , aflat în spatele templului lui Castor și Pollux. Intrarea se făcea printr-o poartă monumentală cu ancadrament din marmură .Se intra de aici într-o sală de recepție  (ce a fost transformată în secolul VI în  oratoriu pentru cei 40 de martiri din Sevasta. O sală a anticului palat a fost transformată tot în Evul Mediu în biserica Santa Maria Antiqua, unde frescele din sec VI ce încă se păstrează sunt prețioase documente )  

De aici începe rampa de acces (lungă de cca 300m, cu acoperiș boltit înalt de 12m) formată din șapte segmente ascendente, intercalate cu șase curbe în ac de păr. Urcarea culmina cu o terasă cu vedere panoramică asupra Forumului. Pe parcurs a fost intercalată și o latrină, folosită probabil de gărzile imperiale. 

Porfirul imperial 

Porfirul acesta era numit „imperial” pentru că avea culoarea purpurei -culoarea obținută prin prelucrarea unei mari cantități de moluște și de aceea rezervată doar împăraților . Blocul de porfir, foarte dur și cu textură foarte fină,  fusese adus din Egipt și prelucrat  cu o precizie uimitoare .
Putem admira acum o cadă (bazin) dintr-un singur bloc de porfir imperial , ce este expusă în muzeul Vatican. 

. Bazinul are diametrul de 13m . Prin mijlocul bazinului probabil țâșnea o fântână arteziană. 

Toate statuile, colooanele și celelalte artefacte de porfir de la Roma provin dintr-o singură mină din Egipt,  Mons Porphyrites.
Porfirul era tăiat cu un oțel foarte dur, udat cu apă . Tehnologia a fost pierdută în Evul Mediu. De aceea relicvele romane din porfir au fost „vânate” pentru a fi refolosite, pentru că porfirul se mai găsea doar din artefacte comandate de împărați romani.
La Veneția, în colțul bisericii San Marco se poate vedea grupul statuar al Tetrarhilor (Grupul de doi auguști  și doi cezari ce au condus Imperiul Roman între anii 293 și 305. Sistemul de tetrarhi a continuat până în anul 313, din 324 Constantin conducând singur imperiul).
Statuia e sculptată în porfir .și a fost furată din palatul bizantin Philadelphion în 1204. (în timpul Cruciadei a patra) Porfirul era rar și rezervat pentru uzul imperial. Statuia a fost spartă într-un colț - probabil în timpul luptelor de atunci. Bucata lipsă a fost găsită de arheologi între ruinele fostului Constantinopol , în apropiere de moscheea Bodrum, construită ulterior. Fragmentul e expus acum la Muzeul de Arheologie din Istanbul. 

S-au făcut altare din sarcofaguri vechi din porfir, s-au luat coloane de la Panteon pentru a împodobi alte clădiri.
Pentru pardoseala bazilicii Sf. Petru s-au adus plăci de porfir din cădiri romane.
La biserica San Marco din Veneția s-au adus amvoane și o parte din altarul principal de la Constantinopol (când a fost jefuit).
Chiar la Versailles s-au adus busturi și vaze din porfir aduse din clădiri romane. 

La Florența se află un bazin mai mic din porfir, cu corp semicilindric susținut de trapezofori cu labe de leu și protome de grifoni. despre care se crede că ar fi fost inițial în mausoleul lui Hadrian (sau în mausoleul lui Augustus).  A fost transformat în fântână decorativă în Villa Pinciana.

Dar cea mai impozantă fântână din porfir e cea aflată acum la muzeul Vatican și care provine din palatulul lui Nero. 

Pardoselile de mozaic deasupra cărora e expus bazinul la Vatican sunt de asemenea antice și au fost găsite în vile romane. Încăperea recrează ambianța din camera octogonală cu cupolă din Domus Aurea. Statuile sunt de asemenea antice.

Tot la Vatican, în muzeul Pio-Clementino  poate fi văzut și sarcofagul împărătesei Elena 

mama împăratului Constantin cel Mare. 
Împărăteasa Elena, care a murit în perioada anilor 329-335 la Roma, a fost înmormântată în mausoleul imperial de la Roma, situat la Tor Pignattara, între via Prenestina și via Labicana. . 
În secolul aș XVIII-lea, papa Pius VI a dispus mutarea sarcofagului la Vatican, unde e expus și acum.
Sarcofagul fusese deteriorat de un incendiu, dar a fost restaurat și dedicat din nou sfintei Elena..
În parte rămășițele pământești ale sfintei Elena sunt în sarcofag (sursele nu sunt clare în privința asta) , dar o parte a fost mutată la Treves în Gremania, unde capul ei se află într-un relicvar aflat în criptă. . Alte părți sunt la Paris, în biserica Saint-Leu-Saint Gilles. 
Între timp, el fusese folosit și de papa Anastase (1073-1154) pentru înmormântarea sa (!?)
Sarcofagul e înalt de 2,42m . Se crede că inițial fusese destinat tatălui împăratului Constantin, împăratul Constantin Clorus , sau poate lui Constantin. Dar în 324 reședința imperială a devenit Constantinopol, în timp ce mama împăratului a continuat să locuiască la Roma, unde a și murit.


A fost sculptat din blocuri mari de porfir. 

În aceeași sală de la Vatican se află și sarcofagul fiicei împăratului Constantina (Constantia) ,  realizat tot din porfir imperial aproximativ în anul 340..
Inițial el s-a aflat în basilica Santa Constanza de la Roma, ce a fost inițial mausoleul sfintei. 
Relicvele sfintei și ale celor două fiice ale ei, ar fi fost puse de papa Alexando IV sub un nou altar în acea basilică.   

(Fotografii din wikipedia) 

(În paranteză fi spus, sarcofagul lui Napoleon Bonaparte aflat în Domul Invalizilor nu e din porfir, ci din granit din Carelia,, un cuarțit roșu de Chokcha, un sat din Finlanda ce era pe atunci provincie rusă-pe malul lacului Onega. Arhitectul Visconti ar fi dorit porfir, dar nu s-a mai găsit. Francezii au primit autorizare să extragă piatra necesară - 15 blocuri , cel mai mare cântărind 200 t. Transportul pe apă a durat trei luni. Rămășițele pământești ale lui Napoleon au fost repatriate în 1840, în acelaș timp fiind adusă și piatra originală a mormântului său din insula Sfânta Elena ) 

Romanii erau maeștri în prelucrarea pietrelor dure.
Putem arăta aici un inel sculptat în piatră de safir ce a aparținut împăratului Caligula (37-41) -și în care fusese sculptat portretul soției lui Caesonia. Safirul are o duritate apropiată de a diamantului. Deci cum or fi sculptat acest inel? Probabil cu scule cu diamant. Safirul a fost de o mărime ieșită din comun, ca să poată rezulta acest inel monolit după tăiere și șlefuire. 

În 2009 au fost decopertate rămășițele sălii de banchet rotative și ale mecanismului ce asigura rotația sălii.  (S-au găsit de asemenea și cele 50 de toalete ce erau probabil folosite de sclavii și de servitorii din palat). 

Un alt exemplu de măiestrie în prelucrarea pietrelor dure este și 
inelul Carvilius.

În secolul I o femeie romană numită Aebutia Quarta și- a pierdut fiul, pe Titus Carvilius Gemello și a comandat un inel cu piatră de cuarț (acenteta) , în care să fie sculptat chipul fiului ei.
Chipul e sculptat fe fața interioară a pietrei, la exterior piatra fiind șlefuită „cabochon”. Cuarțul e lucrat astfel ca să existe un efect de lentilă , piatra fiind lucrată astfel ca grosimea ei maximă să fie de 1,4 mm.
Un exemplu de lucrătură d emare finețe. 

Cu atât mai prețioasă ne apare statuia de nobil dac sculptată în antichitatea romană și care se află acum la Florența, în grădina Boboli, în spatele palatului Pitti.

Dace capillatus o comatus

 Îmbrăcămintea nobilului dac , înaltă de 2,46m a fost sculptată din prețiosul porfir, la începutul secolului II.
Figura și mâinile personajului au fost sculptate din marmură albă- pentru a respecta culorile originale ale modelului. Înțelegem că nobilul dac purta straie colorate cu prețioasa purpură imperială.
Purta o tunică lungă peste pantaloni de lână (braccae), numiți astăzi în franceză „braies” cuvânt asemănător cu „brâiele” de la noi. În latină o parte din Gallia era numită Gallia Braccata (Galia în pantaloni- asemănător cu cuvântul românesc „îmbrăcată”). Dacul purta și o mantie amplă, prinsă pe umărul drept cu o fibulă rotundă,   avea capul acoperit cu pileus, semn al nobilimii din Dacia (tarabostes) .
Romanii au dorit să-l onoreze astfel pe marele lor adversar, Decebalus?
Figura nobilului dac e cea pe care o vedem și pe Columna lui Traian, în scenele în care apare regele dac Decebal.

Noile cercetări privind originea statuilor de porfir ce reprezintă daci conduc la ideea că Antonio da Sangallo cel tânăr a descoperit aceste lucrări în Forulul lui Traian, în jurul anului 1507.

Statuia a făcut parte din colecția cardinalului roman Andreea della Valle, în sec. XVI. -fapt certificat de un desen din acea epocă. A fost apoi achiziionată de Ferdinando de' Medici în 1570 și transferată în 1809 împreună cu a doua statuie din porfir în grădinile Boboli. Cele două statui sunt plasate pe socluri de asemenea romane, fragmente dintr-un arc de triumf (Arcus Novus). Acel arc de triumf, construit de împărații Diocletian și Maximilian Hercule între anii 303 și 304 a fost distrus de papa Innocentie VIII în 1491 pentru a reconstrui acolo o biserică. Fragmente din basoreliefurile ce decoraseră acel arc se mai păstrează la Villa Medicis
 Statuia face parte dintr-o lungă serie de statui de daci nobili (purtând pileus) sau de rând (comati) ce au decorat un grandios complex ( Porticus Purpuretica) de lângă forul lui Traian, inaugurat în 112. Sculpturile au fost făcute din materiale prețioase (porfir, serpentina sau marmură albă) . Cercetătorul Leonard Velcescu a găsit peste 200 de statui (sau fragmente) de statui de daci  sau traci , ce se află acum în muzee din întreaga lume. Cele din porfir erau inițial amplasate în Forul lui Traian, unde în literatura antică se menționează un portic din porfir, care acum nu se mai găsește (probabil porfirul a fost folosit în Renaștere pentru alte statui sau vase). Au fost găsite în arhive mărturii despre felul în care porfirul și marmura colorată din monumentele antice erau cărate cu căruțe pentru vile și palate. Chiar și statuile erau sparte pentru a se refolosi materialul. 
(Și la noi, în zona cetății Ulpia Traiana Sarmisegetuza s-a scos piatra pentru a fi refolosită de localnici). 
Tot în Forul lui Traian au fost amplasate și alte serii de statui de daci,unele  înalte de 3m și sculptate din marmură colorată (Pavonazzetto) și altele din marmură albă de Carrarra, primele fiind amplasate pe basilică și altele în curtea interioară a basilicii. 
Cercetătorul a constatat că dacii nu sunt reprezentați în lanțuri , legați, ci în posturi meditative. Straiele din purpură, dimmensiunile mari ale statuilor- mai mari sau egale cu statuile lui Traian, nu par să fie reprezentări ale unor prizonieri. Statuile au fost realizate în anii 106-112, după victoria lui Traian în Dacia .Se pare că au fost și statui de copii daci. 
În anul 315 împăratul Constantin a luat statui de daci din For pentru Arcul său de Triumf, pe care au fost puse și două mari metope luate din friza sculptată pentru Forul lui Traian.
Există ipoteza că trupele auxiliare formate din daci au avut un rol decisiv în bătălia contra lui Maxentiu și de aceea dacii au devenit personaje principale pe acel arc de triumf. 

Altă statuie de dac din aceeași serie se află acum la Louvre, împreună cu alte două găsite tot în Forul lui Traian

Din aceeași înșiruire de statui din porfir de la Luvru e și această reprezentare a unui tânăr dac comatus Mai jos sunt două statui de daci din grădina Boboli, din Florența

La Louvre se găsește și statuia acesti femei care se roagă. Statuia e încadrată de două coloane ionice tot din porfir, care au fost aduse probabil odată cu statuia. De unde? Nu se știe exact. Se știe că - de pildă- Împăratul Napoleon a încheiat în 1809 un tratat cu Statul papal prin care Franța își asuma întreținerea și conservarea monumentelor ridicate de romani , acțiunea începând cu cercetări arheologice în Forul Roman, în căutare de obiecte antice de artă. Dar astfel de cercetări se făcuseră încă din secolul XVI

La Baptisteriul din Florența s-au montat două coloane de porfir de culoare roșu închis cu rol strict decorativ, ca element prețios , chiar dacă acele coloane sunt fisurate și a fost necesar să fie consolidate.
Prețioasele coloane au fost donate de cetatea Pisa, ca mulțumire pentru ajutorul primit din partea Florenței în 1115. O legendă populară explică de ce acele coloane apar înnegrite: ele ar fi putut reflecta imaginea trădătorilor, iar cei din Pisa le-ar fi afumat ca să le întunece luciul. Legenda e malițioasă, dar locul de cinste rezervat acelor coloane arată cât de mult era prețuit porfirul în acel timp.

 

Casele romane

Săpăturile efectuate la cele două orășele de viligiatură îngropate de cenușa și lava vulcanului Vezuviu au adus la lumină nu doar case și străzi, ci și echipamentele interioare. 
La  Villa della Pisanella, la Pompei a fost găsit de pildă un cazan pentru încălzirea apei pentru încăzirea din pardoseală a băii proprii. 

Ân această schemă de casă romană (domus italica) întocmită de Tobias Langhammer se vede compartimentarea obișnuită a unei case romane de cetățeni cu condiție materială medie- mici meșteșugari de exemplu. .
Intrarea se făcuea printr-un vestibul mic (fauces) , care conducea spre curtea interioară (atrium) ce avea în centru un impluvium (bazin în care se colecta apa de ploaie scursă de pe acoperișul galeriei acoperite) 
Pe laturile vestibulului erau încăperi deschise spre stradă(tabernae) , din care proprietarul vindea produse proprii sau aduse pentru comercializare.

În acest basorelief se arată comercializarea de fructe , legume și păsări tăiate și vânat, dar și- probabil- vin.  Cuplul vinde produse , în timp ce pe tejghea se joacă și două maimuțe- animale exotice vândute poate ca animale de companie.

Se intra apoi în atrium, frumoasă curte interioară umbrită de jur împrejur și cu o deschidere în centru, pentru aerisire și colectare de apă meteorică. Curtea era împodobită cu plante și mici sculpturi, după posibilitațile proprietarului. 
Atriumul era înconjurat de încăperi închise (cubiculum) sau deschise spre acel spațiu central (alae, tablinum). 
Tablinum ocupa locul central în șirul de camere și acolo erau adăpostiți zeii lari (strămoșii familiei) , erau păstrate arhivele și documentele familiei (tabulae) . 

Blocuri de locuințe . Cu timpul, în perioada imperială casele cetățenilor de rând încep să fie construite în blcuri de locuințe (insulae) desfășurate pe mai multe etaje. La parter erau tabernae (încăperi pentru negoț) . Uneori tot parterul era destinat comerțului. Din spațiul pentru vânzare o scară interioară ducea spre un mic spațiu de depozitare situat la etaj și luminat doar cu o fereastră mică. Scara avea câteva trepte din piatră și se continua cu o scară de lemn, ce putea fi îndepărtată de proprietar - dacă spațiul micului magazin era închiriat. Dacă acel chiriaș nu plătea la timp chiria, proprietarul recurgea la „percludere inquilinum” închiderea accesului la depozit- deci confiscarea mărfurilor drept compensare..  

Planul tradițional al casei romane , ce poate fi regăsit din sec IV î.Hr, a evoluat în secolul II î.Hr. în cazul caselor de patricieni. Schema unei case romane (domus) făcută de Ohto Kokko:  

După modelul caselor grecești, se adaugă casei un peristil , atriumul fiind legat de peristil prin tablinum, devenit un coridor spre partea a doua a casei. Uneori o  fereastră situată în peretele din spate al atriumului dădea vizitatorilor o priveliște asupra grădinii din spatele casei. Sau chiar peretele despărțitor a fost desființat, grădina fiind vizibilă vizitatorilor. 

În încăperile principale se realizau de obicei opere de artă pictate în frescă (pe pereți) sau alcătuite din pietricele mici de mozaic (pe pardoseală)
Unele dintre subiectele abordate erau inspirate din lucrările literare celebre cunoscute în cecolele I și II, așa cum e această scenă cu două femei ce apelează la o ghicitoare . Mozaicul, semnat de Dioscoride din Samos redă o scenă dintr-o comedie a lui Aristofan. 

Personajele sunt prezentate în manieră sarcastică: bătrâna ghicitoare  , urâtă , cu o expresie răutăcioasă prezice probabil nenorociri viitoare unor femei  trecute de prima tinerețe care privesc înspăimântate. Femeile sunt grase, probabil bogate , căci sunt înconjurate de mobilier luxos , au cupă și sfeșnic de argint și sunt așezate pe perne și tapiserii bogat împodobite. Desigur stăpânul „vilei lui Cicero” din Pompei nu credea în devinații.

În villa San Marco din Stabie se mai păstrează fragmente dintr-o frescă ce ilustrează sfera cerească și personificările anotimpurilor. O ilustrare a preocupărilor pentru astronomie ale stăpânilor casei. 

Într-o vilă romană găsită la Chedworth, în Marea Britanie (construită acum 1800 de ani) s-a găsit sala de baie cadă (tepidarium), încălzită cu aer cald prin pardoseală și prin pereți și decorată cu mozaicuri elaborate. Se vădește astfel că și în provinciile îndepărtate se asigura nivelul de confort obișnuit pentru patricienii romani și e posibil ca aceste elemente de confort să fi constituit și elemente de atracție pentru nobilimea locală. 

Împodobirea vilelor romane
Pentru decorarea vilelor romane luxoase erau foarte apreciate marmorele colorate, care erau aduse din toate provinciile romane , în general pe mare.
Informații prețioase au fost obținute când a fost descoperită epava navei romane în largul orașului Mahdia (azi Tunisia). Nava ce a eșuat se pare în anl 86 ț.Hr. transporta două sute de tone de materiale și obiecte de lux ce erau transportate din Grecia , cu destinația Roma. 
Mai mult de 60 de coloane de marmură de Pentelic erau preucrate brut, urmând a fi finisate cu caneluri și să fie lustruite la Roma. Erau acolo și candelabre , vase mari (cratere) din marmură, capiteluri , sculpturi (reliefuri în marmură) și numeroase obiecte din bronz (statuete, recipiente, diferite scule ). 
Încărcătura părea a fi destinată amenajării unei case sau unei vile luxoase. 
Se poate face o legătură cu scrisorile lui Cicero prin care el cerea nerăbdător lui Atticus (ce era în Grecia) să-i trimită „hermes din marmură de pentelic cu cap de bronz” . În aceeași scrisoare Cicero se referea la statuile din marmură de Megara pe care plătise 20400 de sesterți . E un indiciu despre prețurile la care se cumpărau aceste obiecte prețioase.

Din Egipt se aduceau: alabastru, onix și faimosul porfir (lapis porphyrites)

Pentru cei din vechime, prin porfir se înțelegea doar piatra dură roșie  (pentru cele de culoare verde sau neagră erau alte denumiri).
Se pare că palatul Cleopatrei era ornat cu porfir și romanii ar fi cunoscut acest material când Cezar a cucerit Egiptul.
Porfirul a căpătat un rol simbolic în timpul împăratului Traian. 
Se știe din cartea 36 a lui Pliniu că în epoca lui Claudiu, procuratorul Vitrasius Pollion transportase statui de porfir pentru a le dărui împăratului, dar acțiunea nu pare a fi fost foarte apreciată.
Mai târziu totuși porfirul a devenit material imperial prin excelență.
Mai exact, tot în cartea 36 din enciclopedia sa, calificativul leptopsephos e folosit doar pentru porfirul cu mici puncte albe. Porfirul putea fi extras și sub forma unor blocuri foarte mari, ceea ce permitea realizarea de coloane monumentale. Porfirul era folosit de asemenea pentru statui sau diferite elemente arhitecturale. 
Tot în Egipt se găsea și sienitul , sau granitul de Assuan- un granit roz -portocaliu cu cristale albe d ecuarț, sau cu incluziuni negre sau gri.

Războiul lui Traian cu Decebal

Războaiele dacice descrise de Dio Cassius
Și nu numai

 Istoricul roman Dio Cassius a descris în lucrarea sa: Istoria romană , în capitolul LXVIII, 6,1războiul purtat de Traian împotriva dacilor.

Motivele campaniei militare inițiate de Traian au fost:
- faptul că romanii plăteau tribut dacilor ca urmare a conflictelor anterioare cu împăratul Domitian

- pericolul care era reprezentat de creșterea puterii dacilor

Putem adăuga aici și faptul că dacii sprijiniseră în mai multe rânduri , în timpul războaielor civile din Republica Romană pe oponenții celor care au câștigat în cele din urmă puterea.

 O inscripţie din oraşul Dionysopolis (Balcic, în Bulgaria), din anul 48î.Hr.., ni-l înfăţişează pe Burebista ca pe un mare şi puternic monarh, "cel dintîi şi mai mare rege din Thracia", care stăpîneşte "tot ţinutul de dincoace şi de dincolo de fluviu", adică de Dunăre. Din inscripție aflăm că în timpul conflictului dintre Pompei şi Caesar, în preajma luptei de la Pharsalus din anul 48 î.Hr.., Acornion, trimis in solie de Burebista, l-a întâlnit pe  Pompeius (Cnaeus Pompeius Magnus) în Macedonia, la Heraclea Lyncestis, și a dus tratative cu el, urmărind câştigarea bunăvoinţei romanilor pentru regele dac şi pentru oraşul său. Tracii au luptat alături de Pompei. Pompei a fost însă înfrânt la Pharsalus , iar Caesar se decisese să atace Dacia în anul 44 î.Hr. 

In organizarea statului dac şi în strălucitele sale izbînzi militare, Burebista s-a sprijinit şi a fost urmat de nobilii daci, pileati sau tarabostes, cum se numeau în limba lor, ca şi de comaţi, capellati sau comati, care alcătuiau ţărănimea liberă. 

Pe lângă scrierile istorice, un tezaur monetar găsit la Bârsa - despre care avem informații doar din descrieri- ne dau unele indicii. Unele dintre acele monede aveau inscripții ca: DACIA  , POMP,  CRASSUS. După toate probabilitățile erau monede bătute din dispoziția lui Pompei sau a lui Crassus pentru răsplătirea dacilor care luptaseră de partea lor. Doar că atât Pompei cât și Crassus au pierdut bătăliile , iar Gaius Iulius Caesar plănuia în anul 44 î.Hr. să atace Dacia....Nu a mai apucat, fiind asasinat. 

Augustus a intenționat să continue planul lui Caesar, dar fiind la începutul domniei , având războiul civil încă în curs, a preferat să încheie o pace avantajoasă pentru ambele pări cu regele dac 
În testamentul său politic el s-a mândrit că a învins și respins dincolo de Dunăre armata dacilor .
El a ocupat însă teritoriul numit acum Dobrogea, împreună cu coloniile grecești de la malul Mării Negre. Așa a fost posibil ca poetul Ovidius să fie exilat în anul 8 la Tomis. În anul 15 se organizase provincia Moesia (conturată cu galben pe hartă) . Provincia era locuită de mai multe triburi trace: besii, dardanii, tribalii și geții(numiți moesi la sud de Dunăre) .
În timpul lui Augustus, generalul Aelius Catus a strămutat 50000 de geți de pe malul stâng al Dunării în provincia Moesia (la sud de Dunăre) , pentru a-i controla și a spori forța de muncă în Moesia. (Foarte probabil geții din provincia romană fugeau în mod sistematic pe celălalt mal ad Dunării, pentru a scăpa de stăpânirea romană)
Mai târziu, în anii 62-66, pe vremea lui Nero  generalul Plautius Silvanus Aelianus a strămutat alți 100000 de locuitori de la nord de Dunăre în Moesia (cum scrie în inscripția de pe mausoleul lui Nero de la Tibur). Dacii au reacționat prin atacuri și invazii în Moesia. 

cap. LXVIII,8,1
Lupta de la Tapae . 

Tapae era un punct strategic situat pe drumul spre Sarmisegetusa . Era situat în „porțile de fier ale Transilvaniei”, valea îngustă între munții Țarcului și Poiana Ruscă, legând Banatul de Țara Hațegului.
 Pe timpul împăratului Domitian armata romană condusă de prefectul Cornelius Fuscus fusese înfrântă de dacii conduși de Decebal (în anul 87) Dacii au capturat stindardele și mașinile de luptă romane. 
După această luptă, regele dac Diurpaneus a primit supranumele Decebalus (cel curajos/cel puternic).  

A urmat încă o bătălie la Tapae, în anul 89, în urma căreia generalul roman Lucius Tettius Iulianus a obținut o victorie , dar probabil cu mari pierderi, pentru că romanii au renunțat să continue războiul .
Decebal a încheiat o pace favorabilă cu romanii. Dacia devenea un regat clientelar (aliat) al Romei, primind meșteșugari, constructori , instructori militari și bani pentru a apăra granițele imperiului. Unii istorici consideră că din pricina acestei păci a fost asasinat Domițian, în anul 96. 

Hartă: Jerome N. Cookson, Alexander Stegmaier și Matthew Twombly, personal NGM. 
Surse: Ioana A. Oltean, Universitatea din Exeter; Jon Coulston, Universitatea din St. Andrews, Scoția

În anul 101 trupele conduse de împăratul Traian au atacat din nou Dacia.

Pe columna lui Traian relatarea evenimentelor începe cu prezentarea fortificațiilor de pază de pe celălalt mal al Dunării. Dincolo de valurile fluviului se află foișoare de pază (castella) , cu făclii pregătite pentru semnalizarea unui eventual atac. Oșteni înarmați  (Îmbrăcați cu ițari și mantii lungi- sagum ) păzesc granița.Ei poartă scuturi (pe unul dintre ele pare a se distinge figura lui Decebal - poate pentru a se indica faptul că e vorba despre daci?) și sulițe lungi (hasta) .  Se văd stoguri de fân pentru cai și depozite de lemne , pe lângă foișoarele din zidărie cu pasarele din lemn și acoperișuri din șiță) Din păcate basorelieful, fiind la baza columnei, e deteriorat și nu se disting detaliile. 

Campania militară a lui Traian a fost minuțios pregătită.
A fost săpat un canal de-a lungul malului drept al Dunării , aproape de Sip, pentru a evita bulboanele Cheilor Dunării. Legiunea VII Claudia a fost încartiruită la Viminacium . Aprovizionarea noului castru se face cu flota danubiană (Classis Flavia Moesica). 

Decebal aliat cu roxolanii și iazigii , sarmații și bastarnii (popoare înrudite dar care nu se uniseră sub comanda lui Decebal) au încercat să treacă Dunărea pe gheață pentru a ataca trupele romane din Moesia, dar gheața s-a rupt și o parte din cavalerie a pierit în fluviu.
A fost dată o mare bătălie la Adamclisi, cu pierderi grele , dar cu victoria romanilor. (Traian a ridicat un monument comemorativ acolo, în anii 106-109)
. Dio Cassius spune că romanilor li s-a trimis un mesaj scris cu litere latine pe o ciupercă mare , mesajul îndemnându-i pe romani să se întoarcă din drum și să facă pace. Traian adusese însă oștiri foarte numeroase , inclusiv aliați din Africa și a pornit lupta , care a fost foarte sângeroasă. Mulți daci au fost uciși, dar și dintre romani au fost răniți foarte mulți (desigur și uciși), astfel că Traian și-a sfâșiat hainele pentru a face bandaje (desigur și mulți alți romani au făcut asta).
Traian a poruncit să se facă un altar în memoria soldaților romani căzuți în luptă, apoi a dat ordin ca înaintarea să continue cu ocuparea fiecărei coline în drum spre Sarmisegetuza, desigur cu multe piederi.
Dacii au fost atacați și de cavaleria  berberilor comandată de Lucius Quietus (considerat cel mai teribil soldat din armata romană). Berberii formau regimentul de cavalerie vexillatio. Ei călăreau fără șea și aveau experiență în luptele în spații strâmte. În anul 102 atacul berber a reușit să ajungă în Sarmisegetusa și să ia mulți prizonieri.  Decebal (Diurpaneus) a fost nevoit să ceară pacea în condițiile impuse de Traian. Atacul berberilor e ilustrat pe Columna lui Traian. Solia dacilor era alcătuită din „cei mai buni pileati”- nobili daci care au cerut să se ducă tratative de pace. Traian i-a trimis pe Sura și pe Claudius Livianus, prefectul pretoriului, pentru tratative de pace.  Dio Cassius consideră că Decebal dorea să obțină un răgaz pentru a-și reface forțele. Traian a continuat însă să ocupe zonele muntoase din împrejurimi , romanii reușind să găsească armele și mașinile de război romane ce fuseseră capturate de daci după luptele anterioare, precum și stindardul luat de la Fuscus.

(În această scenă de pe Columnă e figurată cavaleria berberă , oameni cu păr creț care călăresc fără șei și nu poartă haine romane. Cel din prim plan este probabil Lucius Quietus.)

Printre prizonieri era și sora lui Decebal. Decebal a declarat că e de acord să predea armele, mașinile de război și pe constructorii acelor mașini (se înțelege că acele mașini de război nu fuseseră doar capturate de la romani, unele fiind construite chiar de daci sub îndrumarea unor meșteri ). De asemenea Decebal era obligat să distrugă fortificațiile , să-și retragă trupele din teritoriul cucerit de romani și să nu mai primească fugari din Imperiul roman (căci - scrie Dio Cassius- Decebal atrăgea foarte mulți viteji din legiunile romane, „cu momeli”- deci cu plată importantă. 
Vedem că unii romani începuseră deja să se stabilească în Dacia, atrași de plata consistentă.
Însuși Decebal a venit în fața lui Traian, a aruncat armele și s-a aruncat la pământ, în semn de supunere.
Spune Dio Cassius, dar pe Columnă nu se vede asta, Decebal apărând în picioare, în atitudine demnă în fața lui Traian). 

Traian a trimis o solie Senatului roman cu descrierea condițiilor de pace negociate cu Decebal, pentru ca pacea să fie ratificată de Senat.
Traian a lăsat apoi trupe la Sarmisegetuza , străji și în restul țării și s-a întors în Italia.

Cap. LXVIII, 10, 1. Trimișii lui Decebal au fost duși în fața Senatului roman, unde ei au făcut gesturi ce arătau că se dau prinși , punând armele jos și legându-și mâinile. Senatul a consimțit la condițiile de pace, a dispus să li se restituie armele solilor daci și a urmat un triumf spectaculos pentru Traian, care și-a luat supranumele Dacicul. „Dacicus”. Au urmat lupte de gladiatori în teatru, spectacole de pantomimă .
Între timp Decebal începuse să refacă fortificațiile, primea din nou fugari dintre romani și căuta să se alieze cu vecinii iazigi, pregătindu-se de o nouă luptă.

Senatul a decis că Decebal era din nou dușman , iar Traian a pornit din nou cu trupele împotriva dacilor. Dio Cassius spune că , pentru că mulți daci trecuseră de partea romanilor „și din alte pricini”, Decebal a cerut din nou pace. În acelaș timp însă, Decebal căuta să-i ralieze și pe vecini, spunând că în cazul înfrângerii sale și acei vecini vor fi în pericol să fie înrobiți.
Decebal a încercat și să-l ucidă pe Traian în Moesia trimițând niște dezertori romani , dar unul dintre ei fiind bănuit și torturat, a dezvăluit complotul.

Cap. LXVIII, 12, 1.
Decebal l-a chemat la el pe Longinus, comandantul unei legiuni romane ce se distinsese în lupte, l-a luat prizonier (fără a-l lega) și i-a trimis vorbă lui Traian că îl va elibera pe Longinus dacă Traian își retrage trupele la sud de Dunăre și plătește cheltuielile de război. Traian a apreciat răscumpărarea ca fiind prea mare. Longinus însă făcuse rost de otravă cu ajutorul unui libert al său și a scris o scrisoare către Traian, pe care a dus-o libertul. Apoi a băut otrava și a murit.
Decebal i-a cerut lui Traian să-l trimită pe libert ca să-i trimită trupul lui Longinus și 10 prizonieri romani, dar Traian a refuzat. Tradiția spune că trupul lui Longinus ar fi fost înmormântat la Densuș, unde se construise un templu dedicat lui Marte înainte ca pe locul acela să se construiască biserica din Densuș.

Cap. LXVIII, 13, 1

Traian a construit un pod de piatră peste Dunăre (un picior al podului se vede încă pe malul românesc, pe malul sârbesc se pare că vestigiile sunt mai bine păstrate)

Podul avea 20 de stâlpi din piatră, înalți de 170 de picioare și lați de 60. Stâlpii erau la distanță de 170 de picioare (57m) și erau uniți prin bolți . Podul avea lungimea totală de 1135m. Fusese ales locul cu distanța cea mai mică între maluri, dar implicit și unde apa era mai adâncă. Partea superioară a podului a fost distrusă ulterior de împăratul Hadrian, când își retrăsese trupele din Dacia. Ulterior turcii au demolat mare parte din pod, ca să poată trece navele de mari dimensiuni. 
Podul și apoi Columna lui Traian au fost proiectate de Apollodor din Damasc. 

Traian a trecut cu trupele pe pod , armata romană dând lupte grele cu dacii. Se citează și vitejia unui soldat roman care , deși rănit, a continuat să lupte până la moarte.

Dacii au fost înfrânți , țara dacilor a fost ocupată de romani, iar Decebal și-a luat viața pentru a nu cădea prizonier. Capul și brațul său a fost dus ca trofee la Roma.

Traian a stabilit în Dacia „orașe de coloniști”. Tezaurul dacilor fusese ascuns de  Decebal  sub apele râului Sargetia (râul Strei de astăzi- ale cărui ape fuseseră abătute temporar) , dar locul ascunzătorii a fost divulgat de trădătorul Bicilis, tovarăș al lui Decebal ce fusese luat prizonier. 

Pe columna lui Traian există o scenă ce descrie torturarea unor prizonieri (foarte vânjoși, purtând barbă și mustăți- deci care nu erau romani) de către un grup de femei care poartă haine diferite de ale femeilor romane, dar diferite și de straiele femeilor dace reprezentate în alte scene de pe Columnă. 
Femeile îi ard pe prizonieri cu torțe aprinse. Unul dintre prizonieri -cel din prim plan- o fi fost Bicillis?
Columna fiind un monument triumfalist, nu prezenta scene în care soldații romani să fi fost uciși, răniți sau luați prizonieri. Se vede după figurile prizonierilor că nu sunt romani, ci - desigur- daci. De ce ar fi dispus Traian să fie ilustrată această scenă? Probabil pentru că cele prezentate acolo fuseseră importante în desfășurarea evenimentelor.
Personajul torturat în prim plan e deosebit e foarte musculos. Dacă era unul dintre daci, probabil era unul dintre războinicii daci cei mai importanți. 
Putem considera că e vorba despre torturarea lui Bicillis și a altui dac, mai în vârstă- poate tatăl lui Bicillis? .
De fapt scena face parte din tabloul 44 ce descrie sărbătorirea victoriei de la Adamclisi a armatelor lui Traian. În scena anterioară e arătată celebrarea victoriei, Traian distribuind decorații celor mai viteji. În prim plan sunt soldați aliați ai romanilor, care au un rol important în sărbătorire. Ei poartă căști rotunde , pantaloni până la jumătatea gambei și sunt desculți. Poartă pieptare din piele pe cămăși din pânză sau sunt dezbrăcați până la brâu- și nu au căști. E limpede că nu sunt romani. Poartă de asemenea scuturi ovale împodobite cu ornamente și privesc admirativ spre Traian. În partea dreaptă a imaginii, un grup de prizonieri daci e înghesuit într-o cetate sub paza unuia dintre soldații aliați cu romanii.
Imediat după această scenă e scena distribuirii de decorații de către Traian. (Ce e așezat pe un scaun pliant cu pernă) Este decorat un soldat aliat ce poartă straiele descrise anterior: pantaloni până la jumătatea gambei, tunică de piele peste o cămașă din pânză , o manta mărginită cu franjuri (probabil din lână) , iar pe cap o coroană mică, semn al conducătorului. Oamenii săi aclamă scena: sunt acei aliați ai romanilor cu tunici de piele peste cămăși din pânză, unele mărginite cu ciucuri pantaloni până la jumătatea gambei . De data asta poartă și mantii mărginite cu ciucuri și au capetele descoperite. 
Însuși Traian a îmbrăcat pantaloni până la jumătatea gambei, pentru a înfrunta frigul iernii. 
Imediat alături e figurată scena torturării prizonierilor. (De fapt sunt trei prizonieri, cel de al treilea 

fiind legat și ars cu făclia chiar lângă soldatul care privește cu încântare festivitatea. Este evident că nu poate fi vorba despre prizonieri romani, ci despre prizonieri daci, care sunt jertfiți poate în cinstea victoriei romane sau de la care se intenționează aflarea unor informații importante. .  .

Pe monumentul de la Adamclisi se poate vedea scena în care un prizonier dac e escortat de un soldat roman. Prizonierul e un nobil dac (tarabostes), pentru că poartă pe cap acea căciulă cu margine ornamentată, semn al rangului său.Deși e legat, are o atitudine mândră. 
El poartă un pieptar - probabil din piele- cu ornamente pe piept. Deși basorelieful a fost șters de precipitații, par a se distinge ițari și obiele care îi înfășoară picioarele. Romanul e îmbrăcat gros (lupta s-a dat iarna) . Are o tunică până aproape de genunchi , peste armură și o mantie scurtă pe deasupra. 
E limpede că e vorba despre un prizonier important.

 

Se pare că Bicillis nu a dezvăluit decât unul dintre locurile în care regele Decebal ascunsese comori.

În secolul XVI, tot în râul Strei niște pescari români au găsit circa 400000 de „galbeni”și mulți „sloi” (piese de aur). Gheorghe Șincai a scris în Hronica Românilor că autoritățile ce cârmuiau Ardealul pe acea vreme au prins de veste și au confiscat mii de piese de aur de la pescari, au continuat căutările și au mai găsit în acelaș loc și alte mii de monede de aur, emise de „craiul Traciei, Lisimah”, altele cu inscripția KOSON. 

 Albumul Bartoli (1673)

Pe Columnă apare , după scena în care regele Decebal își ia viața pentru a nu fi făcut prizonier (probabil era rănit, pentru că e la pământ) este și o scenă în care capul lui Decebal, tăiat de pe trup, este adus de oștenii romani și arătat unor prizonieri daci din cetatea cucerită, probabil pentru a-i demoraliza.. În prezent această scenă e foarte deteriorată, probabil intenționat, pentru că scenele celelalte sunt în stare mult mai bună.
Există însă un desen făcut în 1673 după această scenă.

Cap. LXVIII, 15, 1

Traian s-a întors la Roma cu o pradă imensă- 165000 kg de aur și 331000 kg de argint (Pe Columna lui Traian sunt figurați romani ce duc de dârlogi cai încărcați cu vase și alte obiecte, desigur din aur și argint).

La Roma, Traian a ordonat să fie spectacole cu animale sălbatice (11 000 de animale sălbatice și domestice) și gladiatori (cam 10 000 dintre prizonieri) timp de 123 de zile. 
Cetățenii romani au fost scutiți de plata impozitului timp de un an și au primit fiecare o sumă importantă de bani . (Banii au fost dăruiți în trei rânduri, a treia oară- congiarium tertium- fiecare cetățean a primit câte 450 de denari, suma totală fiind de peste 100 de milioane de denari. 
În imagine este o reconstituire virtuală făcută de arhitectul și arheologul Gismondi a Forului lui Traian.

Traian a întreprins mari lucrări de construcții: drumuri de piatră, poduri, noi biblioteci și un nou Forum, ce avea în centru măreața Columnă .
Columna lui Traian, coloană monumentală cu înălțimea de 30m, e compusă din 18 blocuri de marmură de Carrara, cântărind fiecare 40t. 
Pe columnă sunt 124 de basoreliefuri care ilustrează războiul dintre daci și romani, așa cum fusese descris în cartea scrisă de Traian: „De bello dacico”- din păcate pierdută astăzi.
Construcțiile din noul for cuprindeau, pe lângă porticurile cu coloane de marmură, și un arc de triumf (dărâmat ulterior din ordinul lui Constantin cel Mare), o statuie ecvestră a lui Traian , Basilica Ulpia, biblioteca Ulpia și Templul lui Traian. 

Senatul i-a acordat epitetul „Optimus”, adică „cel mai bun”. 
 Lusius Quietus  , căpetenia călăreților mauri s-a îmbogățit de asemenea din pradă și a primit ca onoruri funcția de consul și apoi de guvernator al Palestinei -În anul 117) . A fost ucis în acelaș an din ordinul împăratului Hadrian. (Lusius nu era de acord cu retragerea trupelor romane din Dacia, așa că a fost rechemat la Roma și ucis din ordinul Senatului, împreună cu consulul Caius Avidius Nigrinus, ce fusese numit și guvernator al Daciei,  cu consulii Lucius Publius Celsus și Aelus Cornelius Palma- acuzați cu toții de complot împotriva împăratului). 

După război

Dacii ale căror teritorii nu fuseseră anexate de Imperiul roman făceau dese incursiuni de hărțuire a trupelor romane, fiind sprijiniți de revoltele dacilor din provincia Dacia Felix.
După moartea împăratului Traian (în anul 117) , atacurile dacilor din nord și est au fost întărite și de năvălirile migratorilor veniți din Asia. 
Cum politica romanilor în teritoriile ocupate era aceea de a-și atrage simpatia locuitorilor autohtoni prin dezvoltare de noi orașe, dotate cu instalații de apă, basilici, terme  și drumuri. Drumurile erau cu atât mai necesare în Dacia, cu cât se exploatau în continuare zăcămintele de aur și de argint (galerii romane se păstrează încă la Roșia Montană). Romanii urmăreau o politică de integrare a diverselor seminții cucerite , acordând cetățenie romană autohtonilor și favorizând deplasările de trupe dintr-o extremitate în alta ale imperiului. 
Între anii 108-110 s-a construit noua capitală a provinciei, Colonia Ulpia Traian Augusta. (Guvernatorul provinciei era Decimus Terentius Scaurianus).
Faptul că în denumirea capitalei  era specificat „Colonia” indică faptul că pe teritoriul Daciei erau împroprietăriți coloni, adică cetățeni din alte zone. Noii veniți erau de obicei traci  (înrudiți cu geții/dacii), care vorbeau aceeași limbă cu aceștia . Au venit ulterior și creștini ce erau prigoniți în Imperiul Roman.
După victoria obținută cu greu împotriva dacilor liberi aliați cu sarmați, împăratul Hadrian (117-138)și-a retras trupele din sudul Moldovei și din o parte din Muntenia, denumind provincia micșorată astfel Dacia Inferioară  (Provincia organizată de Traian era denumită Dacia Superioară) . La Apulum staționa legiunea XII Gemina, iar în zonele sudice ale provinciei erau trupe mai numeroase, conduse de un procurator presidial cu reședința la Drobeta. 

Trupele romane din Dacia

În Dacia staționau 30000-40000 de soldați , organizați în:
Legiunea XIII-a Gemina (cu sediul la Apulum) și Legiunea a V-a Macedonica (cu sediul la Potaissa), alcătuite numai din cetățeni romani , precum și trupe auxiliare alcătuite din provinciali ce nu aveau cetățenie romană.
După serviciul de 25 de ani aceștia primea cetățenie romană și erau împroprietăriți cu pământ acolo unde serviseră.

La Tomis s-a găsit stela gladiatorului dac Skyrtos. Datează din sec. II sau III.
Un indiciu că unii dintre daci luptau în arenele romane, în acea perioadă. 

Reorganizări ale provinciei 

În anul 124 a avut loc o nouă reorganizare a romanilor, prin care regiunea nordică a Daciei Superioare  (zona de pe cursul superior al Mureșului și de pe valea Arieșului) a format Dacia Porolisensis, cu capitala la Napoca și guvernată de un procurator. 
Succesorul său, Antoninus Pius (138-161) a dus războaie cu dacii liberi din nord și din est în anul 143 și apoi între anii 157-158. 
Împăratul Marcus Aurelius, a ajuns pe tron în anul 161 împreună cu fratele său adoptiv, Lucius Aurelius Verus.
(observăm că cei doi împărați purtau barbă- probabil în sem de respect față de cultura greacă.
În timpul domniei lor Dacia a fost iarăși reorganizatăȚ

• în anul 168 Marcus Aurelius a desființat Dacia Inferioară, alipind-o Daciei Superioare, numită Dacia Apulensis.
• În anul 169 Banatul de vest din Dacia Apulensis a format o colonie distinctă numită Dacia Malvensis, cu capitala la Malva.   

Cele trei provincii erau guvernate de un guvernator numit „legatus augusti pro praetore Daciarum trium”. cu reședința la Ulpia Traiana.
Imperiul roman era asaltat de populațiile din zonele limitrofe.
Marcus Aurelius (161-180) a luptat la frontiera Dunării contra popoarelor germanice Marcomani, Quades și Iazigi. (Pe teritoriul actualelor regiuni Moravia și Slovacia). În timpul său a fost o lungă și puternică răscoală a dacilor, ce a amenințat chiar capitala Ulpia Traiana.

A urmat împăratul Commodus (care a domnit între anii 180 și 192, asociat inițial cu tatăl său Marcus Aurelius între anii 176 și 180) .
Un detaliu: Commodus era mândru de performanțele sale fizice și pasionat de luptele de gladiatori, luptând el însuși în arenă contra gladiatorilor și fiarelor sălbatice. .Nu a fost înfrînt niciodată și a fost supranumit „Hercule”, fiind portretizat purtînd o blană de leu.  Plin de sine, schimbase chiar numele Romei în : „Colonia LuciaAnnia Commodiana”. A pus capăt persecuțiilor împotriva creștinilor.

Fiind considerat abuziv și imprevizibil a fost victima a numeroase tentative de asasinat, fiind în cele din urmă asasinat în 192, strangulat în baie de sclavul său.
După el a luat puterea Perinax, prefectul orașului, care a fost asasinat și el după câteva luni, urmând o perioade de războaie civile prin care Roma, Bretania și Panonia au avut câte un șef separat.

Desigur și populația de daci s-a răsculat.
Împăratul Septimius Severus (193-211) a acordat câtorva așezări din Dacia rangul de oraș , a refăcut drumurile și a ridicat fortificații pentru a apăra teritoriul roman din stânga Oltului. A construit un val de pământ „limes Transalutanus” , un șanț , castre și fortificații.
Acțiunile au fost continuate în timpul împăratului Caracalla , care a fortificat granițele din nord-vest ale provinciei, atacate de carpi.

În anul 214 împăratul Marcus Aurelius Antonius și mama sa Iulia Domna au vizitat provinciile dacice 
Împăratul Severus Alexandrus (222-235)a înființat un consiliu reprezentativ al Daciei : „concilium Daciarum trum”, din care făceau parte delegați ai orașelor și ai districtelor rurale. 
Împăratul Maximian Tracul (235-238)  , apoi Aurelian s-au confruntat cu năvălirile dacilor liberi sprijiniți de goți.
(În „Historia Augusta” se spune că Maximianus s-ar fi născut în Tracia sau Moesia din tată got și mamă alană. Dar goții s-au stabilit stabilit în Balcani abia în secolul al III-lea...Deci se constată încă odată că de fapt denumirea de „goți” era dată geților (tracilor) , de vreme ce însuși împăratul își asociase supranumele „Tracul”.

 Fostul guvernator al Moesiei și împărat, Decius (249-251 251-), a dus războaie cu carpii și goții și a reorganizat provincia, sprijinind orașele din Dacia după expedițiile de jaf ale goților conform inscripției descoperite la Apulum, prin care colonia îi mulțumea împăratului prin oferirea titlului de reîntemeietor al Daciilor. Decius a înfrânt răscoala condusă de Pacatianus (ofițer în legiunile romane de la Dunăre ce fusese declarat împărat de armată) , l-a ucis pe împăratul Filip Arabul și a lansat persecuții împotriva creștinilor. În acelaș timp, imperiul a fost lovit de o cruntă epidemie . 

Capul de bronz al împăratului Decius (ce își luase și supranumele Traianus ) a fost descoperit la Ulpia Traiana Sarmisegetuza. Deci în timpul domniei lui, romanii stăpâneaiu încă în Dacia. 

Deducem că dacii , împărțiți în diferite triburi- între care și carpii , continuau să fie în număr mare prin partea locului, atacând destul de des armatele romane încartiruite la sud de Dunăre. Tot atunci trupele lui Decius au fost atacate și de goți, conduși de regele Cniva. Goții au fost învinși de romani aproape de Nicopole, dar au continuat jaful și pustiirile la sud de Dunăre, ocupând cetățile Beroë (azi Stara Zagora, în Bulgaria) și Philippopolis (azi Plovdiv). Comandantul roman al cetății Titus Iulius Priscus s-a declarat „împărat sub protecție gotă ”. În acelaș timp la Roma Licianus s-a declarat împărat , dar a fost rapid executat. Decius și fiul său Herennius Etruscus au murit în lupta cu goții dusă la Abrittus (Razgrad, în Bulgaria). 
Se poate observa de asemenea că trupele numeroase ale goților nu se stabiliseră la nord de Dunăre, ci au dat lupte grele cu armatele romane conduse de însuși împăratul roman pentru a se stabili permanent în Tracia. De ce nu în Dacia? Nu cumva pentru că acolo populația de daci era prea numeroasă?

 
Desigur că dacii au suferit pierderi de vieți omenești semnificative în urma războaielor cu romanii. 
Totuși majoritatea populației dacice a continuat să trăiască sub stăpânire romană. Cine ar fi continuat să exploateze minele de aur și de argint, în profitul romanilor?
Cine s-ar fi răsculat de atâtea ori împotriva stăpânitorilor romani?
Există documente că un număr important de daci se înrolau în armata romană , formând cohorte ce luptau împreună, sub stindardul lor (capul de lup) .
Unii daci au ocupat funcții în armată și administrație, ca Regalianus- un dac romanizat ce a fost general și guvernator al Illyricumului în timpul lui Galienus. Dacii care se înrolau în armată primeau nume romane (practica a fost constatată și în alte zone ale imperiului, cum ar fi în Egipt. A fost găsită scrisoarea unui egiptean ce se angajase în armata romană și le comunica alor săi care era noul său nume, roman).
Statul roman a organizat aducerea de coloni din Dalmația, Moesia, Pannonia, Tracia, Italia, Grecia Asia Mică.
De asemenea, membrii legiunilor staționate în Dacia aveau diferite origini- și acest lucru se poate citi pe inscripția găsită în Forul Roman, pe care sunt enumerate cohortele cărora Traian le-a acordat cetățenia romană (pentru ei și familiile lor) la lăsarea la vatră. 
Ptolemeu atestă 44 de orașe în Dacia. Cele mai mari aveau rang de colonii (Ulpia Traiana Sarmizegetusa Regia, Napoca, Apulum, Drobeta, Romula, Potaissa, Malva). Altele rămăseseră la rangul de municipii ( Dierna, Tibiscum, Ampelum, Porolissum.).
Asta arată că Dacia avea o populație numeroasă, care nu era formată doar din romani, ci mai ales din autohtoni.

Scriitori antici ca  Aurelius Victor, Orosius, Eutropius, Rufius Festus și Iordanes au scris despre abandonarea Daciei sub împăratul Gallienus.(253-268). Ultimii trei scriu că Dacia a fost părăsită sub împăratul Aurelian (Lucius Domitius Aurelianus 270-275) în timpul incursiunilor goților după 271. 

Imperiul roman se dezintegra sub atacurile venite din toate părțile. Domniile împăraților durau puțin, împăraii vremelnici fiind asasinați uneori de propriile trupe.  .
În anul 253 împăratul Valerian a emis edicte împotriva creștinilor , prelații creștini fiind martirizați. a pornit o campanie militară împotriva perșilor care cuceriseră teritorii ce aparținuseră Împeriului roman în Siria. Fiind trădat și învins, împăratul Valerian a fost luat prizonier de perși și ținut prizonier în condiții umilitoare și apoi ucis , fără ca fiul său Galienus sau fostul său ministru Macrianus să fi făcut eforturi pentru a-l elibera.

Retragerea Aureliană

Aurelian fusese proclamat împărat în Moesia , de legiunile cantonate la Dunăre. 
În această perioadă Imperiul roman era slăbit și începuse să se dezmebreze. Partea Estică era sub stăpânirea Zenobiei, regina Imperiului de la Palmyra , iar în Vest provinciile Galia, Hispania și Britania erau incluse în regatul galic secesionist.

 S-a implicat în diferendul bisericesc al creștinilor din Antiohia și favorizase cultul zeului Sol Invictus.

Aurelian a luat decizia de a consolida frontiere imperiului pe linia Dunării. 
A hotărât ca trupele romane să părăsească provincia Dacia Traiana și să înființeze mai la sud Dacia Aureliana, ce a fost ulterior împărțită de Dioclețian în Dacia Mediteraneea (cu capitala Sardica- vechea capitală a Traciei, astăzi Sofia, în Bulgaria) și Dacia Ripensis - ce includea malurile Dunării(cu capitala Ratiaria- lângă Arciarul de astăzi, în județul Vidin). Retragerea trupelor romane din Dacia Traiana a fost rezultatul unei tranzacționări cu goții, cu care romanii au încheiat un tratatîn anul 273. Aurelian a lăsat teritoriul dintre Dunărea de Mijloc și Nistru  goților, ce urmau să întemeieze acolo un stat numit Goția, care să fie clientelar Romei. Limesul dunărean urma să rămână totuși sub controlul romanilor.

Aurelian a murit asasinat de secretarul său lângă Byzantion.

Dacă romanii s-au retras din teritoriile pe care le ocupaseră pe timpul lui Traian, Imperiul roman a continuat să păstreze relații de alianță cu conducătorii daci. 

Există vestigii de mare importanță istorică, ce au fost găsite în 1797 de doi copii valahi și care se află astăzi la un muzeu din Viena.
E vorba de spre un colier din aur pe care sunt prinse 52 de pandantive și 17 medalioane cu insripții. Medalioanele reprezintă figurile unor împărați romani (nu sunt monede, ci medalii onorifice) si fuseseră dăruite de împărații respectivi la încheierea unor înțelegeri importante. Desigur romanii preferau să aibă niște aliați la graniță și deducem că dacii erau suficient de puternici pentru a reprezenta un interlocutor valabil pentru romani. 

Regii daci păstraseră aceste efigii ca dovezi ale înțelegerilor încheiate cu Imperiul roman.
Am aflat numele câtorva dintre acei împărați care își dăruiseră efigiile regilor daci:
Maximinianus  Hercules (286-305), Constantin I (306-337), Constantin II (337-340), Valentinian II(375-392) , Valens (364-378) , Gratian (367-383)-
Reiese că au existat alianțe între daci (traci) și   imperiul bizantin (continuatorul Imperiului roman în Est) cel puțin între anii 285 și 392, deci mai bine de 100 de ani.
Efigiile erau prinse de un colan de ceremonie ce avea in centru un medalion cu o zeitate dacă. Deci se poate presupune că erau folosite în cadrul unor ceremonii. 

Constantin cel Mare ( Gaius Flavius Valerius Aurelius Constantinus) a domnit între 306 și 337. 
Originar din Moesia Superior , și-a început activitatea în perioada în care Imperiul Roman era condus de o tetrarhie- asociere de doi împărați („augustus”)și doi adjuncți („cezari”). A fost primul împărat roman care a reclarat oficial creștinismul ca religie legală („religio licita”) , trecând el însuși la creștinism .A zidit noua capitală, Constantinopolis, în 330. 

De remarcat că deși istoricii din zilele noastre numesc Imperiul roman de Răsărit : Imperiul bizantin, locuitorii acelei epoci nu se numeau bizantini, ci romani! Iar țara se numea Romania.

Zona (Dobrogei de astăzi a rămas provincie romană făcând parte din Illiricum. 
S-au decopertat resturile cetății romane Ulmetum, construite ce a fost locuită în secolele III-VI de către cetățeni romani și de traci din tribul bessilor. Conform inscripțiilor găsite acolo, în Vicus Ulmetum (în satul Ulmetum, ce făcea parte din teritoriul Capidavei) fuseseră împroprietăriți veterani romani, ce trăiau împreună cu tracii bessi :"civi romani et Bessi consistenses în vico Ulmetum” (cetăţenii romani şi bessi stând împreună în satul Ulmetum). Au fost descoperite aici și resturile unei mari bazilici , datând din anul 400.

(Cetatea Capidava fusese ridicată de geți , ulterior fiind ocupată de romani pe timpul împăratului Traian , pentru a controla vadul Dunării . A fost un oraș-port înfloritor aproape jumătate de mileniu, până la distrugerile provocate de migratorii cutiguri în anul 559. Preluată ulterior de Imperiul Roman de Est -„Bizantin”

Acolo s-a găsit un vas cu o scriere neobișnuită încrustată în lut , pe lângă litere grecești. Și un nume: PETRE.) 

Cetatea fiind atacată constant de migratori, fiind în secolul VI ocupată de „barbarii sclavini”- așa cum a scris Procopius din Cesareea. Împăratul Iustinian (527-565) a ordonat o expediție de pedepsire a bandiților, care au fost cu toții uciși, cetatea reintrând sub controlul Romaniei. În sec. VI însă avaro-slavii au atacat continuu cetățile Dobrogei antice. La Ulmetum s-a găsit de pildă piatra funerară ridicată de negustorul Valerius Valens și de soția sa, inscripția menționând că trei fii ai lor fuseseră uciși într-un an. ...

Cum Goții (ce abia înființaseră un stat pe teritoriul Daciei) încălcaseră tratatul cu Romania, împăratul Constantin a decis să reocupe teritoriile de la nord de Dunăre și să-i aducă la ascultare pe goți. 
A construit un pod peste Dunăre la Sucidava (azi Celei) pentru a înlesni legăturile dintre provinciile de ambele maluri ale fluviului. 
El a decis construirea unui limes roman, un val de pământ care să formeze granița Imperiului și să fie păzit de castre . Administrația romană a existat astfel până în jurul anului 376, când au năvălit hunii. 

După invazia hunilor Romania a păstrat conducerea doar a unei serii de cetăți de pe țărmul nordic al Dunării și a provinciei de la sud de Dunăre, Dacia Aureliană.

Hunii lui Atila au fost înfrânți drastic în anul 451 , pe Câmpiile Catalaunice din Galia, de generalul dobrogean Flavius Aetius (fiul lui Gaudențiu din Durostor).

Flavius Aetius i-a avut ca aliați pe sarmații alani, pe gepizi și pe goți, precum și diferite triburi germanice.

În anul 518 a fost încoronat Iustin I, împărat cu origini modeste (se pare că avea origini daco-romane și începuse prin a fi șef al gărzii imperiale). Dar a asigurat cea mai bună educație e nepotului său, Flavius Petrus Sabbatius, pe care l-a și adoptat (cu numele Iustinian) și ulterior l-a asociat la domnie.  
Avea să devină Iustinian cel Mare (527-565).
Împăratul Iustinian a refăcut Provincia Dacia Traiană , a refăcut podurile de peste Dunăre , multe cetăți și castre.

Au urmat însă alte năvăliri de popoare migratoare: Cutrigurii (înrudiți cu hunii) , Sclavinii (slavii) și Avarii. 

Cum arătau dacii

Dacii erau înalți, voinici, blonzi, cu ochi albaștri - a afirmat academicianul Vasile Pârvan, pe baza izvoarelor istorice studiate.
Hadrian Daicoviciu scria în volumul „Dacii”: „Înalţi şi robuşti, bărbaţii daci aveau, în general, pielea de culoare deschisă, ochii albaştri şi părul blond-roşcat. Oamenii de rând purtau părul retezat pe frunte şi lăsat în plete destul de lungi pe umeri, ceea ce le-a şi atras numele de comati — „pletoşii”; la dacii nobili (tarobostes, pileati) e mai greu de stabilit portul părului din pricina căciuliţei din lână (pileum) pe care o purtau ca semn distinctiv al rangului lor”.
 

Istoricul Ion Horațiu Crișan consideră că „nu toți geto-dacii erau blonzi cu pielea albă”.

„Cei mai mulți dintre dacii reprezentați pe Columnă sunt indivizi robuști de talie înaltă sau mijlocie, cu capul mare, față scurtă și largă, orbite joase cu relief tridimensional, pomeți proeminenți, nas scurt și drept, prognatism accentuat, păr drept sau ușor ondulat, fără chelie. Este tipul euro-dolicomorf, care se regăsește la noi încă din epipaleolotic și se va menține până în zilele noastre la români, mai cu seamă în regiunile din jurul Hunedoarei”, arăta Ion Horațiu Crișan.

Horațiu spunea despre geți că erau robuști.

Acro- un autor latin din secolul al III-lea spunea că dacii erau „zdraveni și aspri din cauza regiunii friguroase”.

Ovidius spunea despre geți că erau blonzi și purtau plete și barbă. 
Firmicus Maternus a scris că „în Tracia toți se nasc roșcovani”.

Se citează însă și exemple de daci cu păr negru, cum era de pildă Licinus Licinianus, cetățean roman cu origine dacică.

Femeile dace apar pe Columnă ca având fața ovală, frunte înaltă, nas drept, buze frumos conturate, păr lung pieptănat cu cărare la mijloc , strâns legat într-un coc bogat pe ceafă și acoperit cu o năframă. 

O astfel de reprezentare apare pe o frescă găsită la Pompei. Cum știm că erupția Vezuviului a fost în anul 79, frescele au fost făcute în perioada anterioară acelei date. Femeia care amestecă parfumuri în flacoane prețioase poate fi o sclavă dacă eliberată . De ce din Dacia? Pentru că poartă opincile caracteristice dacilor! Pieptănătura cu părul legat cu maramă e de asemenea caracteristică femeilor din Dacia. Straiul de culoare închisă ar putea arăta că femeia e o sclavă eliberată sau că e văduvă. Bijuteriile și scaunul elegant indică o situație materială bună. 

„Columna înfrumuseţează şi idealizează, apropiind pe dace de tipul clasic sudic. Monumentul dimpotrivă e foarte realist şi redă şi pe femei în toată nemlădierea, sărăcia şi simplicitatea vieţii lor ţărăneşti: faţa expresivă, dar unghiulară si masivă, părul pieptănat pe tâmple cu cărare la mijloc si strâns la spate, o cămaşă cu mâneci scurte şi o fustă peste ea, de la brâu în jos. Pe Columnă dimpotrivă vedem tipuri feminine foarte frumoase, purtând încă şi o mantă bogat drapată peste haina lungă, stilizată clasic ca un lung hiton, bogat, iar pe cap un fel de testemel, care acopere părul, înnodat la spate sub conciu”, scria academicianul Vasile Pârvan.