Templul dedicat lui Venus Genetrix

Templul construit de Iulius Caesar

Tradiția gintei Iulia spunea că ei se trăgeau din Iulus (Ascanius), fiul prințului troian Aeneas, care reușise să se salveze împreună cu un mic grup de troieni din dezastrul cuceririi cetății Troia de către ahei.

Vas grecesc pe care e pictata salvarea lui Aeneas,
care îl duce în spinare pe tatăl său, Anchises, din Troia incendiată. Două zeițe îi arată drumul. 

Legenda homerică spunea că Enea (Aeneas) ar fi fost fiul zeiței Venus (Afrodita) , deci ar fi avut o origine divină.
Iar tatăl său, Anchises, pe care Aeneas îl salvase de la Troia ducându-l în spate, era o rudă a regelui Priam.
Aeneas (Enea) întemeiase orașul Lavinium, în regiunea Latium.
Fiul său, Ascanius (Iulus) întemeiase cetatea Alba Longa .
Iulus (Ascanius) fusese strămoșul fraților Romulus și Remus , fiii zeului Marte.

Romulus a fondat Roma pe 21 aprilie în anul 753 î.Hr. , dată de la care romanii numărau anii. 

Iulius Caesar se mândrea cu această origine străveche, din dinastia întemeietoare a  Romei. 

O imagine reconstituită a Forumului inaugurat de Iulius Caesar pe 26 septembrie 46 î.Hr

În centru era templul Venus Genetrix, laturile forumului erau mărginite de porticuri cu șiruri duble de coloane desfășurate pe două etaje, cu statui în toate spațiile dintre coloane. Pe a patra latură exista de asemenea un portic 
Arhitectura acestui nou forum a devenit un model pentru forumurile construite ulterior de împărații romani.

 
Spațiul de 160m x 75m din forum urma să primească adunările populare romane.

În Republica Romană, adunările populare (numite comiții sau comitia) reprezentau formele de organizare a cetățenilor cu drept de vot, având rolul de a alege magistrații, de a vota legile și de a decide în probleme majore de stat

Pentru adoptarea legilor sale, Iulius Caesar a recurs în mod repetat și strategic la adunările organizate pe triburi, în special la Conciliul Plebei (Concilium plebis) și la Comițiile Tribute (Comitia tributa), pentru a evita opoziția senatului.

Conciliul Plebei (Concilium plebis)

• Organizarea: Adunare exclusivă a plebeilor, convocați pe triburi.
• Atribuțiile: Alegerea tribunilor plebei și a edililor plebeiani.
• Importanța: Hotărârile acestor adunări (plebiscita) au devenit obligatorii pentru întreaga populație a Romei (inclusiv patricienii) după anul 287 î.Hr., prin legea Lex Hortensia

Sistemul de vot din adunările populare romane nu era unul individual (în care se numărau voturile fiecărui cetățean în parte pentru a stabili câștigătorul), ci un sistem de vot indirect și colectiv.

•  se introdusese votul secret pentru a reduce corupția. Cetățenii primeau tăblițe cerate sau de lemn (tabellae) pe care își marcau opțiunea.
• La votarea legilor: Tăblița era marcată cu UR (Uti rogas - „Așa cum ceri”, adică DA) sau cu A (Antiquo - „cum era”, adică NU).
• La alegeri: Cetățeanul scria numele sau inițialele candidatului preferat.
• În procese judiciare: Tăblița avea litera A (Absolvo - „Achit”) sau C (Condemno - „Condamn”).
Cetățenii mergeau pe niște podiumuri înguste de lemn (numite pontes) și aruncau tăblițele în urne mari (cistae), păzite de supraveghetori (diribitores), care apoi numărau voturile.
Boicotarea sistemului religios (Obnuntiatio)
În Republica Romană, un magistrat putea opri orice adunare populară sau sesiune de vot dacă declara că a văzut „semne rele în cer” (profeții nefavorabile). În anul 59 î.Hr., colegul lui Caesar, Bibulus, a încercat să folosească acest tertip religios în fiecare zi pentru a bloca legile lui Caesar.
• Caesar a ignorat complet tabuurile religioase, creând un precedent istoric. El a mers mai departe cu votul din comiții, arătând că forța politică și sprijinul maselor (sau al armatei) erau mai importante decât tradițiile religioase discutabile  ale Republicii.

 După moartea lui Caesar, succesorul său, împăratul Augustus, a menținut votul popular pentru o vreme, însă ulterior adunările populare au dispărut definitiv, dreptul de vot fiind transferat Senatului, în anul 14, de către Tiberius.

Poetul satiric Juvenal a rezumat perfect această transformare: „Poporul care odinioară dădea comenzi, legi, legiuni, acum nu mai dorește cu ardoare decât două lucruri: pâine și circ”.
(de menționat că ambele erau gratuite) 

În colțul dinspre sud--vest al Forumului era Curia Iulia , destinată Senatului (clădirea încă există în For, doar că nu mai are colonada ornamentală și placajul de marmură.  Porticurile adăposteau activități administrative și juridice. 

Înainte de bătălia decisivă de la Pharsalis, dusă împotriva principalului său inamic, Pompei cel Mare și ale trupelor acstuia, care le depășeau numeric mult pe ale sale, Caesar a jurat că dacă va fi victorios va ridica în For un templu zeiței aflate (conform tradițiilor străvechi , legendare ) la originea familiei lui.
Jurământul a fost îndeplinit pe 26 septembrie 46 î.Hr, în ultima zi a triumfului său , când a inaugurat templul dedicat lui Venus Genetrix (Venus originara/născătoarea) , ridicat în noul Forum aflat încă în construcție.

Statuia zeiței Venus Genetrix -o copie din secolul I după un original al sculptorului Kallimacos , aflată în orașul roman Frejus din sudul Galiei (Franței de azi).

Iulius Caesar cheltuise o avere pentru construirea acestui complex de construcții. Suetonius a menționat că doar cumpărarea terenurilor l-a costat peste o sută de milioane de sesterți , plătiți din averea sa . (Echivalent a cca 100 de milioane de dolari astăzi) 

Achiziționarea de terenuri s-a făcut încă din anul 54 î.Hr, au urmat demolările de construcții existente , desfășurate în paralel cu luptele din războiul civil. Construcția a început în anul 48 î.Hr , lucrările fiind terminate după moartea lui Caesar 

În fața templului se găsea statuia calului său, tovarășul său credincios de lupte .(Equus Caesaris).
Ulterior, Augustus a ordonat ca statuia lui Caesar să fie adăugată pe cea a calului, rezultând o statuie ecvestră, care din păcate s-a pierdut.
Ansamblul a fost avariat de incendiul ce a avut loc în anul 80  Templul a fost reconstruit de Domițian, apoi restaurat de Traian care l-a inaugurat din nou pe 12 mai 113 , a ars din nou în anul 283, și reconstruit iarăși de Dioclețian. Cele trei coloane ce se mai păstrează în Forum datează de atunci. 

Templul era asemănător templelor tradiționale grecești . Avea 8 coloane pe fațadă principală și câte 8 coloane pe fațadele laterale , distanțate la un diametru și jumătate.

Locul central din cella era ocupat de statuia zeiței, sculptată de Arcesilaus.
(Arcesilaus era un sculptor grec foarte apreciat, prieten cu Iulius Caesar și cu generalul Lucullus. Pentru statuia zeiței Venus, Arcelisaus s-a inspirat dintr-un model clasic atribuit lui Callimachus. Zeița era reprezentată purtând un chiton subțire, mulat , cu un umăr dezgolit și tinând în mână un măr. O copie ce ne-a parvenit e Aphrodite din Frejus, aflată acum la Louvre)

Erau prezente ofrande votive neobișnuite și somptuase, : două picturi celebre de pictorul grec Timomah, ce înfățișau personaje cunoscute din poemele eroice clasice grecești: Ajax și Medeea. Erau etalate de asemenea șase colecții de pietre prețioase sculptate, o platoșă cu perle aduse din Bretania și o statuie aurită a Cleopatrei înfățișată ca zeița Isis ..

Iulius Caesar a fost un colecționar pasionat de artă, investind sume colosale din averea obținută în campaniile sale militare pentru a cumpăra picturi, statui și pietre prețioase.

Istoricul Suetoniu notează că dictatorul achiziționa mereu opere semnate de maeștri antici, pe care le plătea la prețuri atât de mari încât el însuși se rușina uneori de sumele cheltuite. 

Majoritatea acestor capodopere au fost expuse public în complexul grandios construit de el la Roma: Forumul lui Caesar și, în special, în Templul lui Venus Genetrix.
Caesar considera că menirea operelor de artă e să fie văzute și admirate de cât mai multă lume, de aceea le-a expus public pe cele din colecția lui. 

Printre cele mai faimoase opere de artă care i-au aparținut lui Caesar se numără:

Picturile lui Timomachus din Bizanț

Caesar a cumpărat două dintre cele mai faimoase tablouri ale epocii elenistice, realizate de pictorul Timomachus, plătind pe ele uriașa sumă de 80 de talenți:

• „Medeea cugetând la uciderea copiilor săi”: O capodoperă lăudată în Antichitate pentru intensitatea emoțională cu care surprindea conflictul interior al Medeii. Deși tabloul original a ars în anul 80 d.Hr., stilul său a fost copiat pe scară largă în frescele descoperite la Pompei
• Ajax în nebunia sa”: O lucrare dramatică ce îl înfățișa pe eroul mitologic grec Ajax după ce fusese cuprins de nebunie. Ambele picturi au fost așezate direct în fața Templului lui Venus Genetrix

Apelles o pictase pe Venus (Aphrodite) Anadyomene (ieșind din mare) în sec. IV î.Hr având-o ca model pe frumoasa Campaspe (sau pe curtezana Phryne). Augustus ar fi confiscat tabloul , reducând impozitul celor din insula Kos cu 100 de talanți, pentru a o expune în templul lui Venus Genetrix. . Pictura a fost însă deteriorată de umezeală și au supraviețuit doar copii, una fiind în această frescă din Pompei. 

Această pictură găsită la Pompei e o copie după originalul picturii create de Apelles. Se crede că era expusă în Templul lui Venus Genetrix. 

În interiorul templului era o friză cu amorași , ce aminteau că Venus era zeița dragostei. După terminarea războiului, era în sfârșit momentul pentru plăcerile dragostei. 
Conform mitologiei, Venus ar fi avut mai mulți copii din însoțirea cu zeul Marte: unul era Cupidon, zeul dragostei, alții erau Deimos și Probos. Phobos era zeul fricii (simbolizată în sculptură prin chipul speriat de pe scut) 

Fotografiile frizei cu Cupidoni au fost făcute de Steven Zucker 

Pe pereții exteriori ai cellei erau basorreliefuri ce continuau tema amorașilor (amoriți/erotes) : aici aceștia sacrifică tauri (foto Jamie Heath)

Alte fotografii făcute de autorul blogului atouchfrome

Frizele aveau motive ce aminteau de nașterea zeiței Venus din spuma mării (conform mitologiei antice) : delfini, scoici și tridenți.
Existau și trei bazine decorative, unul în fața, decorat cu statui de nimfe , numit Fântâna Appiadelor,  celelalte la marginile templului. Templul era ridicat pe o platformă înaltă, pe care se ajungea prin trepte dispuse la fațada principală și pe cele două laturi adiacente. 

Reconstituitre ipotetică a interiorului

Lucrările au fost finalizate după moartea lui Caesar, din ordinul lui Octavian

Când în Renaștere s-au făcut săpături și s-au scos la iveală vestigii ale acestui templu, fundații de coloane de marmură și fragmente de frize și de coloane, reliefurile au fost desenate de Palladio și de Labacco, astfel că ne putem închipui cam cum ar fi arătat acel templu atunci, la sfârșitul  secolului I î.Hr. 
 Ulterior însă, cutremure, incendii și lipsa de întreținere au dus la distrugerea progresivă a construcțiilor.

Prin anii 1400, papa Eugeniu al IV-lea a demolat un zid mare din For pentru a recupera travertinul din care era făcut. demolarea a durat cam 30 de ani (între 1431 și 1462) .

A început apoi distrugerea sistematică a blocurilor de marmură din Forumuri : marmura era arsă în cuptoare uriașe, ca să se obțină ...var!
Forumurile fuseseră redenumite în secolul XVI-lea : „groapa de var”.

Apoi terenul devenise pășune pentru vite. (Campo Vaccino-„câmpul vacilor”)

Acum, după dezgroparea resturilor rămase și asamblarea lor pe alocuri, forumul lui Caesar arată așa: 

(Basilica Argentaria a fost adăugată lângă templul Venus Genetric pe timpul lui Traian, ca să amenajeze propriul său for. Această basilică a funcționat și ca școală publică- s-au găsit graffiti uri antice pe tencuiala ei, cu exerciții de scriere și versuri din Eneida în latină și greacă. ) 

(Fotografie realizată de atouchofrome cu Google Earth. Latrina publică a fost construită de Traian. În trecut, era panta Capitoliului. Pe timpul lui Caesar erau latrine publice mai mici, distribuite în diferite locuri din oraș.  Curia Pompeia, în care a fost asasinat Caesar a fost declarată de Octavian loc profanat și a fost transformată parțial în latrină publică. Băile private din casele luxoase (balneae) aveau în apropiere și latrine (foricae) , care refoloseau apa uzată de la băi pentru clătirea dejecțiilor spre canalizare.) 

Motivul floral învolburat, ce sugerează mișcarea valurilor , a fost reluat și la Maison Carree din Nimes, Franța, care se păstrează și astăzi.  

Clădirile erau pe atunci parțial colorate și împodobite cu ghirlande și stofe colorate ce creau o atmosferă veselă. 

Steagul acatist

 Steagul lui Stefan cel Mare

E vorba despre un steag liturgic, prapor, folosit la ceremoniile religioase

Broderia liturgică bizantină, extrem de  valoroasă piesă din patrimoniul cultural al României ne vorbește despre istoria noastră ce a fost o luptă continuă, despre credința care ne-a susținut și despre faptul că marele conducător care a fost Ștefan cel Mare, a fost de asemenea și  Sfânt.

Broderia , realizată cu fir de aur și de argint în anul 1500, are dimensiunile de 1,24 x 0,95m și are ca figură centrală icoana Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, așezat pe tron, cu tălpile călcând un balaur cu trei capete. 
Erau cei trei mari dușmani care amenințau granițele Moldovei, pentru apărarea cărora Ștefan înălța o rugăciune, ținând mereu pregătită sabia .
Putem spune că .înfățișarea Sfântului Gheorghe în chip de domnitor, așezat pe tron, cu coroană pe cap, cu sabia pregătită și călcând pe capetele inamicilor prefigurează însăși situația domnitorului Ștefan.

Coroana are modelul coroanei lui Ștefan, așa cum a fost pictată la Voroneț. Pe broderie ea a fost împodobită cu pietre prețioase, care acum au dispărut.
Chiar și părul blond roșcat 0al sfântului îl amintește pe cel al lui Ștefan. 

Sfântul are alături doi îngeri , unul purtând o spadă iar celălalt un scut.

O broderie în limba greacă spune: „Sfântul Gheorghe din Capadocia”, sfântul militar al cărui ajutor îl cerea domnitorul.

Căci stindardul conține și o rugăciune personală a lui Ștefan, scrisă în slavonă, cusută pe conturul steagului:

„O, răbdătorule de patimi și purtătorule de biruință, mare mucenice Gheorghe, care în nevoi și în năpăști ești grabnic apărător și cald ajutător, și celor întristați bucurie nespusă, primește de la noi și această rugăciune a smeritului robului tău, domnul Io Ștefan Voievod, cu mila lui Dumnezeu domn al Țării Moldovei, și-l păzește pe el neatins în veacul acesta și în cel viitor, cu rugăciunile tale, ca să te slăvim în veci, amin. ”

Și s-a făcut în anul 7008, iar al domniei sale 43.” ″

`„     „О страстотерпче и побѣдоносче великии мучениче Георгїе, иже въ бѣдахъ и напастехъ скорыи заступниче и теплый помощниче, и скорбящимъ радость неизреченная, прїими отъ насъ и сїе моленїе смиреннаго раба твоего, господина їѡ Стефана воеводы, милостїю Божїею господарѧ Земли Молдавскои, и съхрани єго невредима въ семь вѣцѣ и въ боудоущемъ, молитвами твоими, да тѧ славимъ во вѣкы, аминь. И съдѣла се въ лѣто 7008, а государьства єго 43.”.” 

În alfabet latin:
„O strastoterpce i pobedonosce velikii mucenice Georgie, ije v bedah i napasteh skorîi zastupnice i teplîi pomoscinice, i skorbiascim radost neizrecennaia, priimi ot nas i sie molenie smirennago raba tvoego, gospodina Io Stefana voevodî, milostiiu Bojieu gospodaria Zemli Moldavskoi, i s'hrani ego nevredima v sem vece i v buduscem, molitvami tvoimi, da tia slavim vo vekî, amin. I sedela se v leto 7008, a gosudarstva ego 43.” 

Această rugăciune era probabil citită de călugării mănăstirii la slujbele religioase zilnice, putând fi considerată un acatist al domnitorului 

Stindardul a fost găsit la mănăstirea Zografu de la Muntele Athos, apoi recuperat în timpul primului război mondial .

Recuperarea steagului cu ajutorul Franței 

Recuperarea steagului lui Ștefan cel Mare în primăvara anului 1917 a fost o adevărată operațiune de spionaj și diplomație militară, desfășurată în plin Război Mondial, într-un moment critic pentru România
Drapelul se afla de 417 ani la Mănăstirea Zografu. În acea perioadă a războiului, mănăstirea era administrată de călugări bulgari (Bulgaria fiind atunci inamicul României). Exista riscul iminent ca autoritățile bulgare să confiște steagul și să-l ducă la Sofia ca pe o pradă de război.
Cel care a descoperit pericolul și a alertat Bucureștiul a fost G.C. Ionescu, consulul general al României la Salonic. Acesta știa valoarea inestimabilă a stindardului.
Ajutorul francezilor: Pentru că Muntele Athos era greu accesibil și păzit, consulul român a cerut sprijinul generalului francez Maurice Sarrail, comandantul Armatei Aliate din Orient (aflată la Salonic). 

Generalul Sarrail a trimis o grupă de militari francezi înarmați direct la Mănăstirea Zografu. Folosindu-se de autoritatea militară, detașamentul francez a preluat steagul din mâna călugărilor bulgari

 Drapelul a fost adus sub escortă la Salonic și predat consulului român. De acolo, pentru a evita capturarea de către inamici, Ministerul Afacerilor Străine a ordonat trimiterea lui la Paris la bordul unui vas de război francez, fiind pus la păstrare în siguranță la Legația Română din Franța. 
Deși recuperat în 1917, steagul a ajuns fizic în România abia în decembrie 1919 (sau începutul lui 1920), după terminarea războiului și realizarea Marii Uniri. El a fost predat inițial Ministerului de Război și depus la Muzeul Militar Național, iar în prezent este una dintre cele mai prețioase piese ale Muzeului Național de Istorie a României. 

Contribuția lui Ștefan cel Mare la Mănăstirea Zografu din Muntele Athos a fost atât de profundă, încât voievodul este considerat din punct de vedere istoric al doilea mare ctitor (sau rectitor) al mănăstirii, pe care a salvat-o de la o ruină completă. În documentele vremii, Ștefan o numea cu mândrie „mănăstirea domniei mele”
Căderea Constantinopolului (1453) și prăbușirea statelor creștine din regiune (inclusiv a Imperiului Bulgar) au lăsat mănăstirile de la Athos fără protectorii lor tradiționali (împărații bizantini sau țarii slavi).

Aflate sub presiunea și taxele Imperiului Otoman, multe lăcașuri sfinte au intrat în degradare profundă. Mănăstirea Zografu ajunsese într-o stare avansată de ruină.

Ștefan cel Mare a preluat rolul spiritual de protector al întregii Ortodoxii balcanice. Investind masiv în Athos, el nu doar că sprijinea credința, dar își asigura și rugăciunile monahilor pentru numeroasele sale bătălii împotriva turcilor

În 1882 la mănăstirea Zografu au fost identificate două steaguri ce i-au aparținut lui Ștefan cel Mare: unul cu Sfantul Mare Mucenic Dimitrie, iar altul cu Sfantul Mare Mucenic Gheorghe.

 In data de 15 februarie 1917, Bratianu va scrie delegatilor romani din Atena: "Faceti tot ceea ce este posibil pentru a obtine drapelul lui Stefan cel Mare." Abia peste doi ani insa, in ziua de 22 februarie 1920, steagul lui Stefan cel Mare a fost adus în țară.. Steagul a fost luat de la mănăstire prin înapoerea către călugăro a unor moșii vechi ale mănăstirii, ce fuseseră naționalizate de domnitorul Alexandru Ioan Cuza odată cu secularizarea averilor mănăstirești.

Despre soarta celui de al doilea steag (prapor) ce îl înfățișa pe Sfântul Mare Mucenic Dimitrie călare, nu se mai știe nimic. Se știe că rămăsese la mănăstirea Zografu, dar se presupune că fiind prea degradat ...nu a mai fost păstrat (?)

Istoricul Teodor Burada le descoperise pe amândouă în 1882 la mănăstire, le descrisese și specificase starea de degradare, ca urmare a păstrării defectuase. Misiunea militară trimisă d e România în 1917, condusă de căpitanul Gh. C. Ionescu, a raportat că a găsit doar steagul cu Sfântul Gheorghe, ,u încercări stângace de remediere (broderia decupată și lipită pe catifea). Monahii au susținut că al doilea steag se dezintegrase sau se pierduse. 
După război, istorici și teologi români au redeschis subiectul cu autoritățile mănăstirești , primind doar răspunsul că piesa nu mai e în inventar.
Stindardul cu Sfântul Gheorghe era brodat pe mătase dublată cu in , dar se pare că celălalt avusese un suport mai fragil (doar mătase).. 
Știm din descriere că stindardul dispărut avea forma unui prapor vertical, suspendat de o traversă superioară în formă de cruce (pentru a fi folosit la procesiuni). Sfântul Mare Mucenic Dimitrie era reprezentat călare 
Nici unul nu purtau stema Moldovei- capul de bour-deci nu erau folosite în lupte, ci aveau un rol pur religios.

Suportul de mătase deteriorat a fost înlocuit cu alt suport de mătase roșie. 

Sfântul Dimitrie era considerat ocrotitorul Moldovei, alături de sfântul Gheorghe.

În

Patericul Românesc (lucrare alcătuită de arhimandritul Ioanichie Bălan) e scris:

„Înainte de începerea bătăliei, adormind puțin dreptcredinciosul voievod Ștefan, istovit de griji și de oboseală, i s-a arătat în vis un ostaș prealuminat, îmbrăcat în zale creștine, care i-a zis: »Îndrăznește, Ștefane, și nu te teme de mulțimea vrăjmașilor, căci Domnul Dumnezeul tău este cu tine și te va izbăvi! Iar după ce vei birui oastea păgână, să-mi zidești mie biserică în cetatea de scaun a Sucevei, unde este curtea ta domnească«.

Trezindu-se voievodul plin de bucurie și de curaj, a mulțumit lui Dumnezeu și a strigat: »Acesta a fost Sfântul Mare Mucenic Dimitrie!«. Mergând la luptă cu credință nestrămutată, a dobândit o mare biruință, iar mai pe urmă a ridicat în Suceava acea măreață biserică de piatră cu hramul Sfântului Dimitrie, pe care o vedem până astăzi.”

 În Letopisețul Țării Moldovei, cronicarul Grigore Ureche notează lapidar, dar clar, împlinirea acestei făgăduințe:

„Văleat 7005 (1497)... În același an, Ștefan vodă au zidit biserica de piatră în târgul Sucevei, hramul Sfântului Dimitrie.”

 

Biserica aceea a fost refăcută între anii 1534-1535 de Petru Rareș mai impozantă, lângă Curtea Domnească din Suceava  

Se văd resturile de mătase roșie pe fundalul de in.

 Contribuțiile majore (1466 – 1502)

Ștefan cel Mare a reconstruit mănăstirea aproape integral pe parcursul a peste trei decenii:

• Spitalul și biserica veche (1466–1471): A oferit primele fonduri substanțiale pentru renovarea bolniței (spitalul mănăstirii) și reparații la structura principală.
• Arsanaua / Portul fortificat (1475): A construit de la temelie portul mănăstirii la Marea Egee (arsanaua), adăugând un turn masiv de apărare din piatră pentru a proteja corăbiile și călugării de atacurile piraților.
• Zidurile de incintă, chiliile și trapeza (1495): A finanțat ridicarea noilor chilii pentru călugări, a sălii de mese (trapeza) și a zidurilor exterioare de fortificație.
• Biserica Mare / Catholiconul (1502): Chiar în ultimii săi ani de viață, a reconstruit din temelii biserica centrală și a finanțat pictarea ei în frescă. 
• Ajutoare financiare și odoare de preț
  Pe lângă șantierele de construcție, Ștefan a asigurat supraviețuirea mănăstirii prin danii constante: 
  • Obroc (ajutor anual): A stabilit o sumă fixă anuală (inițial de 100 de ducați ungurești, urmată de alte sume în argint) pentru întreținerea comunității, în schimbul pomenirii numelui său și al familiei sale.
  • Icoana Sfântului Gheorghe (1502): A dăruit o icoană considerată făcătoare de minuni a sfântului său ocrotitor, pe care voievodul o purta cu el în campaniile militare. Aceasta se găsește și astăzi în biserica mare de la Zografu.
  • Steagurile de luptă: A lăsat mănăstirii două steaguri liturgice de luptă (prapori), inclusiv celebrul steag brodat cu chipul Sfântului Gheorghe pe tron, recuperat de autoritățile române în timpul Primului Război Mondial.
  Datorită acestui efort titanic, Mănăstirea Zografu a fost salvată și a putut traversa secolele de dominație otomană, devenind pentru o lungă perioadă un punct central de cultură cunoscut în epocă și sub numele de „Lavra Țării Moldovei”.

Și alte mănăstiri din Muntele Athos au mai fost ajutate de Ștefan cel Mare (cum ar fi Vatopedi sau Sfântul Grigorie).

Tetraevanghelul de la Viena

Actul din 1502 legat de Mănăstirea Zografu este strâns legat de un dar cultural și spiritual excepțional: Tetraevanghelul de la Viena (numit așa după locul unde se păstrează manuscrisul astăzi).

Acest act nu este un simplu document administrativ pe pergament separat, ci este un hrisov / colofon de danie înscris direct în paginile acestui manuscris religios de lux. Cartea a fost comandată de voievod special pentru a fi trimisă în Sfântul Munte, sfințind astfel finalizarea lucrărilor la Biserica Mare (Catholiconul) a mănăstirii, reconstruită tot în 1502.

Textul actului de danie (Traducere din slavonă)

Inscripția solemnă din manuscris conține formula oficială de adresare a voievodului, blazonul său și scopul donației: 

Nota bene: Textul integral al actului de danie oferă formula solemnă a lui Ștefan cel Mare, consemnând anul 7010 (1502), cel de-al 46-lea an al domniei sale, și pomenirea familiei sale, fiind copiat de monahul Filip.

Elementele cheie ale documentului

• Anul 7010 (1502): Ultimul mare act de ctitorie al lui Ștefan în timpul vieții (decedat în 1504), marcând al 46-lea an de domnie.
• „În biserica sa”: Expresia subliniază statutul simbolic de mănăstire domnească oferit lăcașului.
• Pomenirea familiei:
  Rugăciune pentru voievod, doamna Maria și fiul Bogdan al III-lea.
• Monahul Filip: Calograful responsabil de scrierea și înfrumusețarea manuscrisului. 

Acest act completează sprijinul acordat mănăstirii începând cu cel din 10 mai 1466, definind deceniile de ocrotire a Mănăstirii Zografu.

Io Ștefan voievod, cu mila lui Dumnezeu, domn al Țării Moldovei, fiul lui Bogdan voievod și iubitor de cuvintele lui Hristos, din dragostea către dânsul, a dorit și s-a silit să se scrie acest Tetraevanghel și l-a legat și l-a dat spre rugăciune pentru sine, pentru doamna sa Maria și fiul său Bogdan, în Sfântul Munte, în biserica sa, în mănăstirea Zugraf, cu hramul Sfântului și Măritului Marelui Mucenic și biruitor Gheorghe, în anul de la Facerea Lumii 7010 (=1502), iar al domniei sale, anul 46 curgător. Scrisu-s-au cu mâna celui mai păcătos între oameni monahul Filip, și iertați dacă nu după toată cuviința, de la Dumnezeu toate după putință se fac.”

10 mai 1466: Ștefan cel Mare acorda mănăstirii Zografu de la Sfântul Munte (Athos) un obroc anual de 100 de ducați ungurești, pentru a i se face pomenire veșnică, lui, soției sale, și copiilor lor, Alexandru și Elena.

NOTĂ: anterior, Alexandru cel Bun dădea ajutor anual mănăstirii câte 3000 aspri de argint (1429), precum și venitul câtorva metoace, printre care și al Mănăstirii Căpriana (azi în r-nul Strășeni). Ștefan cel Mare, la rândul său, a refăcut mănăstirea aproape integral, între anii 1466-1502. Între 1466-1471 Ștefan cel Mare dă mari fonduri de bani pentru înnoirea bisericii și a spitalului (bolnița). În anul 1475 rezidește la malul de sud-vest al mării arsanaua (portul pentru corăbii). În anul 1495, reface din piatră corpul chiliilor, trapeza și zidul de incintă. În anul 1502 Ștefan cel Mare zidește din nou biserica mare și o pictează în frescă. Pe lângă aceasta, el făcea mănăstirii și o danie anuală în bani de aur și argint, galbeni ungurești sau aspri de argint. În anul 1502 Ștefan cel Mare donează ctitoriei sale de la Athos o icoană cu Sfântul Gheorghe și steagul de luptă al Moldovei, cusut cu aur și argint, care are pe o parte icoana Sfântului Gheorghe, iar pe partea cealaltă stema țării.