Odiseea

 Tăbliță de lut cu un fragment din Odiseea găsită în Grecia

În apropiere de ruinele templului lui Zeus din Olimpia a fost găsită o tăbliță cu 13 versuri din poemul Odiseea . Din păcate tăblița nu a fost scrisă pe timpul lui Homer (se estimează că el a scris în secolul VIII î.Hr. ) Tăblița găsită a fost scrisă se pare în timpul romanilor - nu s-a stabilit încă perioada. Poate fi un exercițiu al unui elev ce studia literatura greacă. 
Totuși descoperirea e considerată foarte importantă, fiind se pare cel mai vechi  exemplar scris găsit de contemporani din acest faimos poem epic antic. 
Fragmentul descoperit relatează întâlnirea lui Odisseus (Ulisse) cu Eumaeus.
Un fragment din lunga epopee a întoarcerii eroului grec în insula sa natală, Itaca, după terminarea războiului troian. 
Eroii din războiul troian au fost deseori reprezentați în frescele din casele romanilor, căci în timpul antichității romane cultura greacă era studiată cu precădere.

Într-o frescă găsită la Pompei e reprezentată Cassandra; fiica regelui Priam ce profețea căderea Troiei, dar nu era crezută de nimeni. Portretul redă cu artă îngrijorarea Cassandrei, Straiul și părul ei ei în neorânduială sugerează de asemenea descurajarea eroinei ce constată că vorbele ei nu sunt crezute. 

Romanii se considerau urmași ai troienilor

Eneida, poemul epic de Virgiliu (Publius Vergilius Maro 70-19 î.Hr) era  epopeea națională a romanilor.

Poemul a fost inspirat de Iliada și de Odiseea, dar și de celelalte relatări antice ale peripețiilor eroilor din războiul troian. 

E relatată căderea cetății Troiacu ajutorul faimosului „cal troian”: un cal de dimensiuni foarte mari, construit din lemn și în care se ascunseseră o serie de războinici ahei în frunte cu Ulysses. Ceilalți războinici ahei se ascunseseră pe o insulă din apropiere, lăsând impresia că armata asediatoare s-ar fi retras. 

Tradiția romană amintea ce se întâmplase cu supraviețuitorii războiului troian, după căderea cetății Troia.
Eroul troian Aeneas (Enea) a reușit să iasă  din cetatea incendiată și să-și salveze tatăl (pe Anchises) și pe fiul său Ascanius. (Soția sa fusese ucisă ) . Ducând cu sine și penații (reprezentările zeificate ale strămoșilor ce ocroteau căminul ), Enea dorește să ajungă pe pământul strămoșilor săi , care ar fi fost Latium, regiunea centrală a peninsulei italice.  

Călătoria plină de primejdii a lui Aeneas și a însoțitorilor săi (grupul de troieni care reușiseră să se salveze împreună cu el) până în peninsula italică a inspirat mulți artiști din antichitate. 

Aici e o sculptură din teracotă , datând din secolul I , găsită la Pompei și care îl înfățișează pe Enea ducându-și tatăl pe umeri și copilul de mână, îndepărtându-se cât mai repede de locul dezastrului militar, dar păstrând atitudinea semeață și încrezătoare în propriile forțe.

Un adevărat simbol al forței și al curajului în înfruntarea evenimentelor potrivnice. 

Dar literatura greacă era studiată și în Egipt.

Într-o necropolă din Philadelphia (ce datează din sec. III) s-a descoperit un manuscris pe care au fost scrise aproximativ 100 de replici  din piese de teatru scrise de Euripide în secolul V î.Hr. 
Fragmentele fac parte din tragedii mai puțin cunoscute scrise de marele scriitor antic Euripide , intitulate: „Ino” și „Polidos”. Chiar și aceste fragmente disparate oferă o perspectivă rară asupra modului lui Euripide de tratare a miturilor: cu profunzime psihologică , tensiune morală și accent pe suferința umană. Prin urmare, piesele de teatru scrise de autorii greci- ca de pildă Euripide -erau copiate, studiate și probabil interpretate pe scenă 800 de ani mai târziu!

Întemeierea Romei

Tradiția romană spunea că eroul troian Eneas , ajuns în peninsula italică împreună cu tatăl și cu fiul său, împreună cu un grup de troieni, s-a căsătorit în zona Latium cu fiica regelui Latinus, Lavinia, împreună cu care a fondat cetatea Lavinium. Eneas era fiul unui muritor (Anchises) și al unei zeițe (Venus/Afrodita) 
Fiul lor, Ascanius, a fondat cetatea Alba longa.
Între urmașii lui Ascanius, la a douăsprezecea generație  s-a iscat un conflict , prin care Numitor e detronat de fratele său Amulius.
Rheea Silvia, fiica lui Numitor a născut doi gemeni, Romulus și Remus, concepuți cu zeul Marte. 
Amulius a poruncit ca gemenii să fie uciși, ei fiind până la urmă părăsiți pe malul fluviului Tibru. Acolo ei au fost salvați de o lupoaică ce i-a alăptat, ca apoi să fie găsiți de păstorul Faustulus și creșcuți de acesta.
Ajunși la vârsta adultă, gemenii au aflat că erau fiii lui Marte și a Rheei Silvia. Ei l-au repus pe bunicul lor , Numitor pe tronul cetății Alba Longa, apoi au pornit la întemeierea unei noi cetăți.
În urma unui conflict legat de împărțirea proprietății pământului, gemenii s-au luptat între ei și Romulus l-a ucis pe Remus.
Romulus a întemeiat cetatea Roma , după aceea romanii luându-și soții prin răpirea unor fete sabine . 

Romanii considerau că Roma a fost întemeiată în anul 753 î.Hr de către  Romulus , fiul zeului Marte.
 

Interpretarea istoricului roman Titus Livius

Trebuie să menționăm și modul în care intelectualitatea romană privea aspectele mitologice introduse între datele istorice:
Istoricul roman Titus Livius  este autorul antic care a scris, în introducerea monumentalei sale opere "Ab Urbe Condita" (De la fundarea Romei), că legendele despre întemeierea Romei de către zei și fiul lui Marte, Romulus, nu trebuie luate ca adevăruri istorice literale, ci mai degrabă ca povești poetice (metafore) care au rolul de a înnobila originile Romei.
Astfel că el separă partea istorică reală de adaosurile referitoare la intervenții ale unor zeități, acestea din urmă fiind privite strict ca simboluri și imagini metaforice. 

Mormantul lui Romulus

A fost găsit mormântul lui Romulus

Fondatorul Romei, Romulus a fost venerat mereu de către romani
Numeroși scriitori antici au relatat atât legendele și tradițiile legate de întemeietorul cetății, cât și pietatea cu care a fost păstrat tot ce amintea de personajul intrat în legendă.

Cine a fost Romulus ?

Conform legendei oficiale romane, Romulus și Remus erau doi copii gemeni, fii ai zeului Marte și ai preotesei Rhea Silvia, urmașa lui Eneas, eroul troian care se refugiase cu familia și cu apropiații săi în peninsula italică, după căderea Troiei.
Cei doi copii ar fi fost puși într-un coș (de către unchiul mamei lor, care nu voia ca aceasta să aibă urmași cu drept la tron)  și lăsați să plutească astfel pe apa Tibrului . Copiii ar fi fost găsiți și alăptați de o lupoaică , ce i-a salvat astfel de la moarte. Copiii au fost găsiți apoi de ciobanul Faustulus, care i-a crescut alături de cei 12 copii ai săi. Ajunși la majorat, cei doi frați au aflat de originea lor regală și  l-au repus în drepturi pe bunicul lor, întemeind apoi un oraș nou, numit Roma.

Lupa Capitolina

În amintirea lupoaicei era păstrată la Capitoliu statuia de bronz „Lupa Capitolina” , statuie ce datează după opiniile unor cercetători din secolul  al V-lea î.Hr. - unii cercetători considerând că statuia a fost lucrată de sculptori etrusci în jurul anului 500 î.Hr.
Cei doi copii au fost adăugați mult mai târziu, în Renaștere, pentru a se reface imaginea unor statui antice cu subiect similar (cei doi copii alăptați de lupoaică) despre care au scris autorii romani Cicero și Titus Livius. 

Lupa Capitolina

Cicero amintea în „Catilinare ”(III,19) de o statuie a lupoaicei cu gemeni ce a fost lovită de trăsnet pe Capitoliu în anul 63 î.Hr.
Iar Titus Livius a scris în „Ab Urbe Condita”(X,23,12) despre un basorelief cu lupoaica alăptând gemeni ce a fost amplasată în fața grotei Lupercal de pe pantele colinei Palatin din Roma. Imaginea lupoaicei alăptând gemeni se regăsește și pe monede antice, dar și pe piatra sculptată a unui inel roman.

În timpul Imperiului Roman imaginea Lupoaicei s-a regăsit nu doar pe monede, ci și pe monumente funerare, mozaicuri, frontoane , arcuri de triumf, pilaștri, altare votive, vase și altele, semnificând atașamentul față de străbuni și mândria de a fi romani.
Avem și noi, în București, o copie a celebrei statui simbolice a întemeierii Romei : statuia ne-a fost  dăruită în 1906 de municipalitatea Romei. 

În amintirea Lupoaicei care i- a alăptat în grota Luperca, Romulus și Remus ar fi instituit sărbătoarea Lupercalia -pe 15 Februarie . La altarul zeului Lupercus (Pan/Faunus) , lupercii (tineri aristocrați) sacrificau capre, apoi se întreceau într-o  cursă pe colina Palatin, având în mâini bice făcute din piei de capră și fiind îmbrăcați doar în pieile de capră.Sărbătoarea era considerată purificatoare și producătoare de fertilitate .Numele zeului în grecește era Daunos („lupul”).Lupii erau considerați și reîncarnări ale spiritelor morților, existând și legende arhaice în care un lup sau o lupoaică originară dau naștere primului om, sau strămoșului unui neam.
Lupercii erau considerați „asemeni lupului”.După Kretschmer, numele vine de la Kandaon, numele tracic al zeului războiului. Daous-dava („satul lupilor” în Moesia și toponimicul iliric Candavia derivă din rădăcina *dhau- „a stinge, a închide, a sufoca”. Iar cu termenul iranian dahae, „lup” sunt denumirile etnice dahae (sciți) și daoi (daci).

Lupercalia ar fi fost o evocare a condiției omului originar și avea loc în timpul Parentaliilor- sărbătoarea strămoșilor, din luna Februarie.
Putem face o legătură cu tradițiile dacice ce persistă încă la noi cu Dragobetele , dar și cu studiile ce atestă proveniența limbii latine din limba vorbită de daci. 

Casa lui Romulus

De un respect similar s-a bucurat și Casa Romuli (casa lui Romulus)
Adăpostul modest din lut și paie , cu acoperișul din snopi de paie era păstrat cu mare venerație în colțul sud-vestic al colinei Palatin, în fața templului Cibelei și al Victoriei și a fost restaurat de fiecare dată când era deteriorat de foc sau de vechime, fiind păstrat astfel până în secolul al IV-lea. O replică a acestei case era situată pe Capitoliu, aproape de curia calabra.
La sfâșitul sec. IV-începutul sec. III î.Chr, în timpul construcției templului Victoriei, a fost decoperit un șanț considerat a fi pomeriumul- brazda rituală trasată de Romulus. , care a fost protejat de romani, marcat cu o coloană , devenind astfel un sacellum dedicat lui Romulus. (mic sanctuar descoperit) . Acest amplasament a fost protejat chiar dacă în apropiere a fost construit templul lui Magna Mater (în anii 204-191 î.Chr) sau cartierul e reconstruit după incendii.  Pe colina Palatin au fost găsite ruinele unei colibe preistorice, considerată a fi casa lui Romulus .

Brazda lui Romulus

Conform legendei, Romulus ar fi tras o brazdă de demarcare a teritoriului său de cel al fratelui său Remus, încercând să evite o confruntare cu acesta. Cum Remus l-a sfidat trecând dincolo de brazdă, Romulus l-a ucis în luptă.
În 1980 arheologii au găsit într-o zonă incomplet cercetată din Forum o adâncitură lungă și adâncă, mărginită de pietre mari. Arheologul Andrea Carandini, consideră că e vorba despre  pomoerium,  « brazda sacră » trasată de Romulus și care a fost marcată cu respect spre neuitare.

Întemeierea Romei a fost datată de autorii antici

pe 21 aprilie în anul 753 Î.Hr.

Mormântul lui Romulus

Desigur și mormântul lui Romulus trebuie să fi fost venerat cu aceeași pietate.

Scriitorul și savantul roman Marcus Terentius Varro, născut în anul 116 î.Hr. a afirmat că mormântul lui Romulus se afla în spatele tribunei Rostra, tribună rezervată  discursurilor publice.
Un arheolog de la începutul secolului XX, Giacomo Boni a considerat că în Forumul roman, aproape de Comitium (spațiul prevăzut pentru reuniunile publice)  ar trebui să fie căutat un heroon, adică un monument al eroului fondator  care să indice mormântul lui Romulus.

Lapis Niger

Conform : The Roman Forum — Its History and Its Monuments

by Christian Hülsen

publicat de Ermanno Loescher &Co Publishers pentru regina Italiei, în 1906
Text, hartă și imagini alb-negru din domeniul public. Fotografii color: William P. Thayer:

Pe linia de delimitare dintre Forum și Comitium s-a găsit  în 1899 o stelă din dale de marmură neagră împrejmuită de un perete din marmură albă. Suprafața dalei negre a fost deteriorată în mai multe locuri , dar bucățile au fost reunite cu grijă,în antichitate, de exemplu cu o bucată dintr-o inscripție. Orientarea sa este coordonată cu cea a Curiei lui Iulius și a lui Dioclețian și este situată aproape exact în fața intrării în această Curie. Imediat după descoperirea acestei pietre comemorative s-a făcut legătura cu un grup de monumente, a cărui existență în Comitium este menționată de scriitorii din republica târzie și din imperiul timpuriu.
S-a dovedit că pe piatra neagră (faimoasa Lapis Niger) era  cea mai veche inscripție în limba latină (datată între anii 570-550 î.Hr.).
Originalul se găsește acum în muzeul Termelor lui Diocletian.
Conform scriitorului Varron, această piatră neagră ,ce poartă inscripții ce se referă la un rege marchează locul mormântului lui Romulus, sau mai exact locul în care era comemorat Romulus..

„Piatra neagră din Comitium”, spune  Pompeius Festus Grammaticus (a cărui lucrare este o prescurtare a unei opere mai mari de a lui  Verrius Flaccus, contemporanul lui Augustus), marchează un loc funest, căci e dedicat comemorării lui Romulus, despre care tradiția spune că a fost ucis în sanctuarul lui Vulcan- iar acolo chiar ar fi fost un sanctuar al lui Vulcan .
Dionisie de Halicarnassus, (ca și Varron) care a scris pe vremea lui Augustus, afirmă că „mulți oameni cred că leul de piatră, care se află în cel mai nobil loc din Forumul Roman, aproape de Rostra, a fost un monument pentru Romulus, care a fost înmormântat pe locul unde a căzut în luptă ". Același autor repetă într-un alt loc cealaltă explicație, și anume că„ Tullus Hostilius a fost înmormântat în cel mai nobil loc al Forumului și a primit o piatră memorială (stelă) cu o inscripție care lăuda virtuțile sale " .Și amintește de o statuie a lui Romulus în templul lui Vulcan , alături de o inscripție cu caractere grecești (exact cum e Lapis Nigra) .
În cele din urmă,  comentatorul antic menționează observațiile lui Horațiu: „majoritatea oamenilor spun  [într-un alt pasaj este menționat pe nume Varro]  că Romulus a fost înmormântat aproape de Rostra [în fața sau în spatele ei]  și că acesta a fost motivul pentru care cei doi lei au fost așezați acolo, și pot fi văzuți și astăzi păzind mormântul "
La nivelul pavajului iulian-augustan s-a găsit  un pavaj negru din blocuri de marmură și nu s-au găsit urme de lei ca gardieni . Cu toate acestea, prin săparea mai adâncă, s-a descoperit • cu aproximativ 1,5 metri mai jos•  un grup de monumente din vremuri foarte vechi, care au fost acoperite în antichitatea târzie și parțial distruse.



În primul rând, acoperite doar parțial de pavajul negru, se văd două postamente de tuf (notate cu  A și B), care par deosebit de potrivite pentru două statui înclinate de lei. Între cele două baze s-a găsit  un singur bloc de piatră (C). În spatele lor, cele două postamente se îndreaptă în direcția unei stele din tuf/platforme(D), pe care erau inscripționate în latina arhaică amarnice blesteme (trimiteri la divinități infernale)  pentru cei ce ar fi îndrăznit să tulbure acel loc. Ceea ce duce cu gândul la existența în acel loc a unui mormânt antic ce nu trebuia să fie profanat sub nici un motiv.   
Ipoteza, făcută la un moment dat, ca această fundație să reprezinte platforma vorbitorului din Rostra republicană este imposibilă din cauza mărimii ei: dimensiunile • (1,5m. × 3,50m.). Acest altar, un „sacellum”, este de obicei considerat pe locul „mormântului lui Romulus” menționat de scriitorii antici; unii cercetători consideră că pe  blocul de piatră (C) stătea inițial „piatra neagră”, poate ca în cazul mormintelor etrusce - un bloc conic de piatră vulcanică neagră.

Alfabetul latin arhaic folosea caractere derivate din alfabetele grecesc și etrusc . 

În spatele „sacellumului”, sub pavajul negru, se află trunchiul mutilat al unei coloane rotunde de tuf (G); în spatele acestuia era o stelă dreptunghiulară (H) acoperită cu inscripții pe toate cele patru fețe. Inscripțiile sunt făcute  de sus în jos și de jos în sus (boustrophedon vertical). Literele au o asemănare  mai mare cu alfabetul grec decât cele ale oricărei alte inscripții latine (în această inscripție  R are încă forma P): dintre toate inscripțiile păstrate în piatră este cu siguranță cea mai veche și nu este mai tânără decât din secolul al V-lea î.Hr. Din păcate, conținutul este până în prezent aproape în întregime necunoscut pentru că rândurile inscripției nu s-au păstrat decât parțial. Cu toate acestea, se știe foarte bine că se menționează un rex (cuvântul este „regei” -dativul arhaic al cuvântului „rex”-rege. De observat asemănarea cu „regelui” din limba română), apoi se scrie despre  iouxmenta, adică un car tras de cai și un funcționar public, kalator. În sfârșit, se mai păstrează sfârșitul unei propoziții: sakros esed = sacer esto (sit), potrivit căruia este probabil să avem în fața noastră un lex sacrata (un loc sacru): și oricum într-o epocă atât de veche , aproape nimic altceva nu ar fi fost gravat în piatră. Rex (și mai târziu rex sacrorum) apărea în Comitium în special în trei zile din an, 24 februarie, 24 martie și 24 mai ; și este de presupus ca lexul să aibă de-a face cu  ceremoniile sacre ce erau îndeplinite de el și că îi fusese acordat privilegiul  să apară cu slujitorul său în Comitium într-un car, deși altfel carele erau  interzise acolo și oricine ar fi încălcat această lege ar fi fost predat zeității pentru pedeapsă. Dar o restaurare autentică a inscripției este imposibilă.
Comitium era locul antic de adunare care a precedat Forul și care se amenaja în secolele VII-VIII î.Hr. în fața unui loc de cult arhaic.

Mici figurine de os găsite în Sacellum

Când s-a săpat în  „sacellum”, s-au găsit plintele bazelor îmbrăcate într-un strat de pietriș care a fost adus intenționat acolo: în acest strat s-au găsit numeroase cadouri dedicative, mici idoli de lut, os și bronz, bucăți de basoreliefuri din teracotă , fragmente de vase, oase ale animalelor sacrificate etc. Cele mai multe dintre aceste obiecte provin  din timpuri foarte vechi (secolele VIII-VI î.Hr.).

Se pune întrebarea  la ce dată a fost distrus acest vechi sanctuar și la ce dată a fost acoperit în întregime cu acel pavaj negru. Unii cercetători consideră că prima distrugere a avut loc încă de la invazia Galilor ( 390 î.Hr) și că acoperirea finală și așezarea pavajului negru au avut loc pe vremea lui Cezar sau Augustus; alții sunt de părere că, până în timpul lui Varro, nivelul  inferior era încă complet vizibil și că platforma neagră a fost așezată pe vremea imperiului târziu ca memorial pentru mormântul lui Romulus care fusese deteriorat. Platforma simplă, din marmură neagră, înconjurată de un parapet din marmură albă a fost la rândul ei restaurată în antichitate și a constituit un sanctuar în apropiere de Rostra- tribuna oratorilor. 

Sub colțul din dreapta al pavajului negru se află o structură dreptunghiulară în formă de fântână, făcută din plăci de tuf, a cărei gură este la același nivel cu Comitiul lui Iulius Cezar și Augustus; o fântână similară, dar pentagonală, se găsește pe partea dreaptă la intrarea obiectivului arheologic cercetat. Semnificația acestor construcții și a celor similare din fața Rostrei, de-a lungul Sacra Via din fața bazilicii Julia și în alte părți, este incertă. Poate erau „fântâni rituale” (pozzi rituali) , sau - cel puțin unele- serveau doar pentru alimentarea cu apă și drenaj.

Sacellum și stela arhaică
Desen (făcut de Christian Hülsen) ce reconstituie sanctuarul inițial 

Găsirea contemporană a mormântului

Iată că astăzi vineri 21 februarie 2020, arheologii italieni au făcut cunoscut faptul că în axa locului în care a fost găsită stela Lapis Niger cu inscripția funerară a fost găsită intrarea unui mormânt săpat în stâncă, ce poate fi considerat ca fiind mormântul lui Romulus, căci acest loc sacru, în apropiere de Colosseum,  nu putea fi dedicat decât unei personalități de mare importanță, iar mărturiile antice duc la această concluzie.

În camera mortuară, ce fusese deja descrisă de autorii menționați, dar care fusese acoperită de scara construită între anii 1930-1939 cu ocazia readucerii la lumină a Curiei Iulia prin demolarea bisericii Sant'Adriano  a fost găsit un sarcofag simplu, din tuf vulcanic,  alături un altarul cilindric tot din piatră despre care se știa deja. Încăperea subterană se află sub treptele de intrare în Curia Iulia.

Intrarea în mormânt, Lapis Niger,
Camera mortuară 

Elementele găsite în încăperea mortuară au fost datate la mai mult de  600 ani înainte de Christos, deci ar fi din perioada întemeierii orașului .

Lapis niger era considerată cea mai veche inscripție în limba latină, doar parțial  descifrabilă  vestigiu al unui sanctuar ridicat în Comitium 
Dar în interiorul criptei a fost găsită această piatră din tuf vulcanic inscripționată în mod bustrofedic - adică alternând un rînd scris de la stânga la dreapta cu unul scris de la dreapta la stânga.
Literele din alfabetul latin arată aici faptul că au fost derivate din alfabetul grec, astfel că în secolul I î.Hr au fost considerate „caractere grecești”.
Inscripția conține legea sacră a sanctuarului (lex arae); locul e declarat sacru -sakros esed (sacer esto). Se vorbește despre un rege (recei) și de  heraldul său  (kalatorem) ce putea vei cu un car (iouxmenta), în rest fiind vorba probabil de activități judiciare și politice. 

Amplasarea mormântului lui Romulus (și locului unde a fost găsită Lapis Niger)
în ansamblul monumentelor așa cum se văd acum în Forul Roman.
Observăm că Arcul lui Septimiu Sever a fost edificat aproape de vechiului loc de venerare al întemeietorului Romei. Alături se află Curia Iulia (anticul sediu al Senatului roman, construit în timpul lui Iulius Caesar pe locul vechiului sediu, Curia Hostilia, ce arsese. )

Cum arătau aceste locuri la începuturile republicii romane

Putem aminti că anul 753 î.Hr. al întemeierii Romei a fost folosit mult timp ca referință de la care se numerotau anii în epoca romană („ab urbe condita”).
Nu se știe dacă acest sarcofag a adăpostit într-adevăr rămășițele întemeietorului Romei (care a fost ucis și tradiția spune că i s-ar fi tăiat apoi corpul în bucăți), dar pare cert faptul că el a fost folosit de către romani ca simbol și loc de venerare a strămoșului lor și al marcării nașterii politice a orașului lor. Cercetările în acest loc vor continua, estimându-se că locația va putea fi deschisă pentru vizitarea de către public cam peste doi ani.
Poate că inițial sarcofagul a conținut o parte din rămășițele pământești ale lui Romulus - care au putut fi recuperate- pentru că lungimea sarcofagului este de numai 1,40m. Dar poate a adăpostit cenușa lui Romulus. 
Probabil că la aniversarea întemeierii Romei se aduceau jertfe pe acel altar în amintirea lui Romulus.
Descoperirea e considerată de mare importanță științifică și istorică.
În apropiere de Arcul lui Septimiu Sever, adiacent templului lui Saturn  era și Umbilicus Urbis Romae, un monument ce marca centrul Romei, dar și ..centrul lumii (Mundus). Romulus ar fi săpat acolo un puț circular ce ar fi făcut legătura cu zeitățile subpământene , loc unde aveau loc ceremonii și care se deschidea în trei zile pe an, zile considerate nefaste de romani. Ulterior a fost ridicat deasupra un turn circular din cărămidă, apoi placat cu marmură, cu diametrul de 4,45 m la bază și care se ridica până la înălțimea de 3m. Acum au rămas ruine.


Sanctuare dedicate fondatorilor orașului existau și în alte zone:
La Lavinio exista un sacello dedicat lui Eneas, ce fusese divinizat 

Oare noi știm să ne cinstim strămoșii?