Inelul papei

Inelul pescarului, care i-a fost pus pe deget papei Francisc I la instalarea în scaunul papal, este din argint aurit. 

Inelul purtat de papa Benedict XVI

Inelul, ce simbolizează puteera papală, i-a fost pus pe deget de către decanul colegiului cardinalilor, Angelo Sodano.

Bijuteria a fost proiectată de artistul italian  Enrico Manfrini iniţial pentru papa Paul VI (dar nu fusese executată) şi îl reprezintă pe Sfântul Petru ţinând cheile regatului lui Dumnezeu.  

Papa a ales acest model, dintre 3-4 variante propuse.

Inelul ce a fost folosit de un papă este distrus imediat după moartea acestuia, pentru că el serveşte drept sigiliu privat pentru documentele pe care le semnează. 

Cel al lui Benedict XVI a fost incizat cu o cruce, după abdicarea sa. 

Inelul purtat de papa Francisc I
(a fost aurit în aur de două nuanțe- 
cel puțin așa apare în fotografie)

Francisc I a ales ca inelul să fie făcut din argint aurit şi nu din aur masiv.
De menţíonat că un inel din argint care este o creaţíe unicat a unui artist plastic este cu mult mai valoros decât un inel din aur sau platină dar care nu este semnat de un artist cunoscut. De asemenea faptul că inelul aparíne unei personalităţí de prim rang conferă prin însuşi acest fapt o mare valoare unei astfel de bijuterii, indiferent din ce ar fi confecţionată. Faptul că inelul este din argint aurit va impune operaţiuni de reaurire a sa după un timp, operaţiune tehnică dificilă în condiţiile în care nu trebuie să fie afectate detaliile artistice ale bijuteriei. Dar opţiunea pentru un inel de argint aurit este una simbolică. 

De asemenea, papa nu a dorit să poarte o cruce sofisticată din aur la ceremonia de întronare, ci a preferat crucea sa simplă de episcop.

Noua locuinţă a papei (pentru moment) 

În prima noapte a pontificatului său, papa Francisc I a înoptat în apartamentul 201 (foto) din reşedinţa Sfânta Marta, unde erau cazaţi cei 115 cardinali electori de la începutul conclavului de alegere. A doua zi dimineaţă, el şi-a luat valizele de la Casa Clerului, unde locuise înainte de conclav, fără să uite să-şi plătească factura şi să mulţumească personalului cu un buchet de flori.

Apoi el se va muta în reşedinţa pontificală din palatul apostolic. Nu e sigur că suveranul pontif se bucură de această mutare. Se ştie că în trecut, când era arhiepiscop, a preferat să locuiască într-un mic apartament şi nu în reşedinţa arhiepiscopiei din Buenos Aires, pe care- în final- a vândut-o pentru a da banii săracilor. 

După ce ajunsese cardinal, în 2001, el se îmbrăca tot cu vechiul său pardesiu negru, în locul veştmintelor purpurii. În 2009, el s-a dus să locuiască într-un bidonville la unul dintre preoţii săi ce fusese ameninţat cu moartea de traficanţii de droguri. 

Un papă cu obiceiuri modeste 

Cardinalul Jorge Mario Bergoglio 
în metrou la Buenos Aires, în 2008. 

Credite foto : Pablo Leguizamon/AP

Jorge Mario Bergoglio avea obiceiul să meargă cu metroul la  Buenos Aires. Acum, de când este ales papă, s-a deplasat cu microbuzul în care erau şi ceilalţi cardinali, sau cu o berlină modestă, pentru vizita la bazilica Santa Maria Maggiore. La ceremonia de întronare, a circulat într-o maşină deschisă şi a coborât din ea pentru a merge la o persoană handicapată din mulţime. 

Blazonul papei este aproape acelaşi cu cel pe care l-a avut ca arhiepiscop, doar că a fost adăugată tiara papală. 

Prima anecdotă:

Noul papă a sunat personal la reşedinţa iezuită din Roma, cerând să-l contacteze pe Adolfo Nicolas, fostul său superior din ordinul iezuit.

Cum el s-a prezentat drept papa Francisc I, recepţionerul Andreas i-a răspuns: „Oh, da? Şi eu sunt Napoleon”.

Înţelegând deruta recepţionerului, papa i-a răspuns cu răbdare: „ Eu sunt într-adevăr papa Francisc. Nu-ţi face griji, Andreas, spune-i doar Părintelui să mă contacteze pentru că aş dori să-i mulţumesc pentru scrisoarea sa fermecătoare”

Andreas şi-a cerut scuze, dar greşeala lui este de înţeles, căci de obicei papii apelează la serviciile unor secretari în astfel de situaţii.

 
Update 21.03.2013

Aud la un post de televiziune cum se povesteşte exact această întâmplare, cu papa şi recepţionerul. Doar că la postul tv se spune că era vorba despre un argentinian (nimic nu indică asta- oricum el sunase la reşedinţa iezuită din Roma- şi că papa ar fi " un împătimit al telefoanelor" (!) Va să zică, asta au înţeles ei? E vorba, de fapt, că papa preferă să facă nişte lucruri personal, în loc să pună un subaltern să le facă. Asta nu pentru că ar fi "împătimit" , ci pentru că este modest.

Dumnezeu ne iartă 

Papa a povestit la slujba „Angelus” o conversaţie avută cu o bătrână din Buenos Aires, ce sosea dintr-un pelerinaj la sanctuarul  Sfintei Fecioare din Fatima. Femeia a spus că e convinsă că 

Dumnezeu  iartă totul, pentru că altfel „ lumea nu ar mai exista." 

_________________________________________________________________________________

Update 24.04.2025

Din păcate acum papa Francesco (cum era numit de italieni) a închis ochii pentru totdeauna.
Își va dormi somnul de veci în bazilica papală  Santa Maria Maggiore, unde îi plăcea să se roage și unde a dorit să fie înmormântat.
(Mai sunt înmormântați acolo alți trei papi, dar și marele sculptor Bernini . O inscripție simplă vorbește despre speranța învierii pentru Pietro și Gian Lorenzo, care aveau atelierul în spatele capelei)

Gian Lorenzo Bernini
frumusețea artelor și a orașului
aici se odihnește smerit

Să nu uităm că papa avea o înclinare spre umor molipsitoare, pe care a păstrat-o până în ultimele zile de viață, având convingerea că umorul și autoironia ajută în depășirea momentelor grele.

Poate i-ar fi plăcut să fie amintit astfel, ca un om ce avea puterea să glumească și când era mai greu.

Jorje Bergoglio a scris în autobiografia sa că părinții l-au învățat să fie plin de umor și „educația în bucurie, în ironie sănătoasă, în gllumă, a fost ceva important”.

El a scris că „ironia e un medicament nu numai pentru a-i ușura și a-i lumina pe ceilalți, ci și pentru sine însuși!.
Autoironia este un instrument puternic pentru a depăși tentația narcisismului”

Putem cita, în amintirea lui, câteva dintre glumele spuse de el și reluate de presă:

„Cu toții știm că nu există familia perfectă, un soț perfect sau o soție perfectă. Nici nu vreau să menționez de o soacră perfectă...” 

„Știți de ce am nevoie pentru genunchiul meu? De Tequila”- i-a spus el unui preot mexican.

Când suferea de pneumonie a zis: „Să nu ne luăm prea în serios. Știu foarte bine că unii oameni mă vor mort, dar hei, sunt aici”

Spunea rugăciunea Sfântului Toma pentru a nu-și pierde buna dispoziție.

Dă-mi , Doamne , o inimă trează pe care nici o gândire curioasă să n-o întoarcă de la Tine, o inimă nobilă pe care nici o afecțiune nedemnă să nu o înjosească, o inimă dreaptă pe care nici o intenție perversă să n-o abată, o inimă fermă pe care nici o încercare să n-o sfăărâme, o inimă liberă pe care nici o afecțiune violentă să n-o îngenuncheze”

(Desigur sfântul Toma a scris multe rugăciuni)

După ce tocmai fusese ales papă (în 2013), Jorge Bergoglio nu a vrut să fie dus cu mașina oficială cu plăcuța de înmatriculare „Vatican 1”, ci a preferat să meargă cu autobuzul în care venise împreună cu ceilalți cardinali. 
Mai târziu, la cină, papa le-a spus cardinalilor care-l aleseseră:

„Dumnezeu să vă ierte pentru ce ați făcut!”

Ion vrea să devină evreu

Povestea spune că Ion s-a dus la un rabin şi l-a rugat să-l ajute să devină evreu.

Rabinul, mirat, spune:
- Dar de ce vrei, tu, Ioane, să devii evreu?
- Păi rabbi, eu admir mult poporul evreu, văd că are succes mereu şi vreau şi eu să devin evreu.
- Măi, Ioane, eu nu cred că tu o să poţi să faci faţă. E mult de învăţat, trebuie să cunoşti multe cărţi ...
- Rabbi, spune-mi ce cărţi să citesc şi le citesc imediat! Eu cred că pot să învăţ
 tot ce scrie acolo. Pune-mă la încercare.
- Bine, Ioane. Uite, ai aici o serie de cărţi, citeşte-le şi când eşti gata vino să-ţi pun întrebări.
Ion ia cărţile, le citeşte şi după un timp revine la rabin.
Rabinul întreabă:
- Spui că ai citit cărţile, dar le-ai şi înţeles?
- Sigur, rabbi, uite, poţi să-mi pui orice întrebare din Torah sau din altă carte, o să vezi că ştiu tot.
- Bine. Uite, o să-ţi pun o întrebare simplă: vezi casa aceea din faţa noastră? Eu îţi spun să te sui pe casă. Cum o să aplici tu ce ai citit în cărţi?
- Păi..o să merg acolo să văd dacă e vreo scară ce duce la acoperiş şi o să mă sui pe ea
- Nu e bine. Du-te să mai citeşti că n-ai înţeles nimic!
Ion pleacă şi se întoarce peste o săptămână, spunând iar că a citit şi ştie tot.
- Bine, Ioane. Ai aceeaşi problemă. Cum răspunzi acuma?
- Păi...o să merg la vecini să cer o scară, ca să mă sui pe ea şi...
- Greşit! Tot n-ai înţeles nimic!
- Păi nu ştiu rabbi, nu scrie de asta în cărţi, nu ştiu ce să zic altceva. Care e răspunsul?
- Uite, Ioane, o să-i pun aceeaşi întrebare lui Iţic, să vedem ce răspunde el.
Iţic, vezi casa aceea? Du-te să te sui pe casă!
Iţic răspunde cu accentul lui tărăgănat:
- Dar ce să caut eu pe casă??

Mi-am amintit de anecdota asta de când tot aud de regionalizarea României.
Cineva a spus să regionalizăm România şi toată lumea a început acuma să facă tot felul de variante, să stabilească mai multe capitale, să discute despre mai mulţi guvernatori, să se certe pe soluţii etc.
Dar nimeni nu întreabă: Dar de ce să ne fărâmiţăm ţara? 
Nimeni nu face o comparaţie între ţările UE , ce schimbări au făcut ele în propriile lor organizări administrative (nu vorbim de ţările care deja sunt state federale, ci de statele unitare) şi care au fost efectele acelor măsuri.
Se spune că ar trebui să se dezbată această temă cu populaţia, dar n-am văzut ca cineva competent să explice în mass media de ce ar trebui să se regionalizeze ţara, în ce ar consta regionalizarea , ce au făcut alte ţări europene pe tema asta şi ce rezultate au avut.
Adică ar fi bine să cântărim în primul rând motivele şi implicaţiile unor acţiuni şi abia pe urmă să trecem la acţiune - dacă este cazul.

Dar la noi se discută cine să fie guvernator!