Lupta lui Antonius pentru bani

 De ce l-a trădat Marcus Antonius pe Caesar

Atitudinea lui Marcus Antonius față de Caesar a fost ambiguă și s-a modificat în timp.
Inițial a fost un tânăr militar ,  dotat cu o forță herculeană (după cum arată referirile istorice la el) , promovat rapid de Iulius Caesar , cu care era văr pe departe. 

Mai tânăr cu 17 -18 ani decât Iulius Caesar, avea probabil un temperament vesel, extrovertit, așa cum a fost portretizat și pe acest denarius de argint, probabil singurul caz în care pe o monedă a fost pusă o figură râzând. Dacă artistul l-a portretizat astfel, înseamnă că așa apărea el în cea mai mare parte a timpului. 
Scriitorii contemporani ne dau și alte amănunte: avusese o tinerețe extrem de zvăpăiată.

Armata îl disciplinase însă și alături de Caesar nu putuse desigur să-și „dea în petec”. Avusese rezultate remarcabile pe câmpul de luptă și Caesar îi încredințase comanda unei părți a armatei, în bătălii.
Caesar l-a sprijinit să ajungă chestor, augur, tribun al plebeilor (în 50 î.Hr- la 32 de ani) , sprijinind prin veto ul său cauza lui Caesar, persecutarea lui apoi, de către Senat, constituind unul dintre motivele importante ale nemulțumirii lui Caesar față de felul um era tratat de Senat.

Avansarea lui Antonius a continuat, în armata lui Caesar devenind magister equitum, locotenent principal al comandantului , a comandat aripa dreaptă a armatei lui Caesar la Pharsalus ,în anul 48 î.Hr,  bătălia înfrângerii decisive a lui Pompei.

Acapararea averii lui Pompei

Apoi s-a petrecut un eveniment ce avea să schimbe total relația dintre Caesar și Antonius:
Caesar a confiscat și a pus în vânzare la licitație , în folosul statului, averea colosală a lui Pompei.
Singurul care a licitat a fost Marcus Antonius, așa că a fost declarat câștigător.
Cam ce cuprindea această avere?
Pompei avea la Roma casa părintească de pe colina Esquilin (casă ce a fost mai târziu locuită de Tiberius , prin anii 1-2) 
Antonius s-a grăbit să se mute în domus ul luxos pe care și-l construise Pompei pe colina cea mai prestigioasă a Romei, Palatin, cu vedere directă la Forumul roman. Pompei își construise această locuință impozantă după întoarcerea victorioasă din campania din Asia (cf, Plutarh).

Cicero vorbește și despre casa cu pinteni, domus rostrata, o altă casă luxoasă, al cărei vestibul fusese ornat cu pintenii navelor cucerite de Pompei de la pirați, în campania din 67 î.Hr. Casa impozantă, în care erau plasate la loc de cinste imaginile strămoșilor familiei 
Sursele antice vorbesc și despre o altă casă luxoasă, situată în mijlocul unor grădini .

Plutarh a descris și o altă casa „ca o șalupă situată în spatele unei nave mari”: o villa plasată în apropierea marelui teatru construit de Pompei . Pompei prezida ședințe ale Senatului din porticul construit de el în complexul teatral.

(Ulterior se instalase de asemenea în villa Scipionis, menționată de Cicero în Philippica a II-a, villa ce fusese a socrului lui Pompei, Q.Caecilius Metellus Scipio, ce a murit la Thapsus , în 46 î.Hr).

Apoi a luat în posesie și celelalte villas ale lui Pompei, din diferite localități, colecția de veștminte de lux, mobilele sofisticate, argintăria prețioasă. 
Pompei avusese terenuri moștenite de la părinți la Picenum, la Taranto, la care adăugase proprietăți la Albano, Tusculum, Cumes, în Ager Falernus, la Napole, Formies, în Lucania..
Antonius lăsat ca locțiitor al lui Caesar la Roma
A fost lăsat în Italia ca administrator, în anul 47 î.Hr, ]n timp ce Caesar se războia cu regele Pharnace.II, în Asia Mică. 


Antonius , rămas - temporar-singura autoritate la Roma, înstăpânit pe o avere enormă, a început să ducă viața la care visase de multă vreme: o petrecere continuă, beții crunte, cu ecese sexuale de tot felul, în compania trupelor de actori , jocuri de noroc fără limite..
(Conform cu discursurile ulterioare ale lui Cicero, dar care nu puteau decât să accentueze faptele deja notorii ).

După toate astea, Marcus Antonius a refuzat să plătească suma cu care licitase !
Antonius a refuzat să achite suma corespunzătoare, solicitată explicit de Caesar (Conform Appianus B.C.V79; Florus II.18,4)
Plutarh a scris de asemenea că Antonius a fost chiar indignat când i s-a cerut să achite la trezoreria statului suma cu care îi fuseseră adjuderate proprietățile.
El a afirmat cu enfază că Iulius Caesar fusese victorios doar datorită lui și i se datorau astfel de răsplate. 

Colac peste pupăză, Antonius neglijase total îndatoririle sale de comandant de armată, nu plătise legiunile încartiruite la Roma, soldații începând să prade prin împrejurimi și să ceară să fie lăsați la vatră.
Exact în acea perioadă, partidul Optimates (susținut de Senat) adunase în Africa 14 legiuni pentru a-l zdrobi pe Caesar.
Insubordonarea a patru legiuni
Întors în graba mare în Italia, Caesar a avut o confruntare cu legiunile insubordonate. I-a întrebat pe soldați ce vor, ia ei au cerut să fie demobilizați.
Caesar a rostit un singur cuvânt; quirites! Adică cetățeni. Prin acel cuvânt el îi demobiliza pe loc pe militari.
A adăugat că va lupta în Africa ridicând alte legiuni, iar pe cei demobilizați îi va plăti din prăzile luate de acolo. (Se vede de aici că nu jefuise Egiptul și nu avea bani să-i plătească imediat ) .
Soldații, rușinați, l-au rugat pe Caesar să-i primească să lupte alături de el.

Aici se vede încă odată că Iulius Caesar nu voia să lupte cu soldați care nu erau de partea lui trup și suflet. Nu i-ar fi obligat să lupte nici în situația în care un refuz din partea lor ar fi însemnat pentru el înfrângerea și moartea.

Nu însă și Marcus Antonius, care a refuzat să-l însoțească pe Caesar în Africa.
Inconștiență, sau sabotaj? 
Acuma- ne putem gândi: oare Marcus Antonius era chiar total inconștient când nu plătise banii datorați legiunilor și îi lăsase pe soldați să-și facă de cap prin Italia? Sau fusese de fapt o sabotare menită să ducă la căderea lui Caesar? Insubordonarea legiunilor din Italia ar fi avut efect catastrofal în condițiile unei confruntări cu 14 legiuni adverse!

Refuzând să lupte alături de el în Africa, sperase probabil ca Caesar să fie înfrânt , iar el să rămână cu averea lui Pompei fără a o plăti. Și să ajungă desigur și la conducere!

Caesar a ieșit însă din nou învingător la Thapsus-pe 6 aprilie 46 î.Hr, 

Caesar a făcut o nouă licitație pentru bunurile de lux din averea lui Pompei (confiscate cu soldați de la Antonius), dar , așa cum ne spune Cicero, acestea erau deteriorate,(argintăria și îmbrăcămintea de lux) atele erau împuținate, astfel că nu s-au mai putut recupera banii pe ele. Rămânea să se scoată la licitație casele....
Un prim atentat la viața lui Caesar 
Cicero a amintit în Philippica a II-a, 29.74 de un incident cu un ucigaș pe care Caesar îl surprinsese în casa lui cu pumnalul în mână, Caesar atacându-l deschis pentru asta pe Antonius în Senat.
Asta înseamnă că Caesar a reușit să-l interogheze pe atentator...Cicero nu ne dă amănunte. Doar că Iulius Caesar, un cunoscătot profund al legislației, nu ar fi adus o acuzație oficială fără dovezi. 
Complotul de la Narbonne  



A urmat războiul din Spania, unde fiii lui Pompei adunaseră o mare armată, care apucase să învingă trupele unui locotenent al lui Caesar. Caesar a plecat acolo de urgență, iar Antonius a refuzat iarăși să lupte alături de el.

După lupte grele, în care Caesar -după propria sa mărturisire-a luptat pentru viața lui, el a fost din nou victorios.

În 45 î.Hr, el se întorcea triumfător. Urma (printre altele) să-i ceară din nou lui Antonius să-și achite datoria.
Antonius i-a ieșit în întâmpinare, la Narbonne, ca să-l roage- după cum a afirmat mai târziu răspunzând unei acuzații a lui Cicero- să nu-i fie scoase bunurile la licitație, așa cum se preconiza. 
Caesar l-a iertat pentru insubordonare și i-a promis postul de consul pentru anul 44 î.Hr, alături de el, dar i-a cerut să-și achite totuși datoria.
Pentru Antonius era o amânare, dar nu o rezolvare.
Cicero a afirmat că atunci a inițiat  Antonius un complot pentru uciderea lui Caesar.
Despre care a vorbit cu Trebonius.
Nu au trecut la fapte, pentru că legiunile i-ar fi linșat.
Dar Cicero i-a mulțumit mai târziu pentru idee.
Compromiterea lui Caesar
A urmat faimoasa scenă de la sărbătoarea Lupercaliei, pe 15 februarie 44 î.Hr. , când Antonius, proaspăt promovat de Caesar ca șef al lupercilor, a încercat în mod repetat să pună o diademă pe capul lui Caesar, în fața mulțimii adunate la festivități,  pentru a încetățeni ideea că Caesar țintește să devină rege.
Caesar a refuzat ferm diadema, a dispus ca podoaba să fie pusă pe capul unei statui de zeu, dar de fapt cei care au dus diadema au pus-o pe capul unei statui a lui Caesar!

Cicero i s-a adresat ulterior cu vorbele:
„Tu — da, tu — l-ai ucis la Lupercalii; („ Tu, tu, inquam, illum occidisti Lupercalibus)” 
Cicero se referea la faptul că acea punere în scenă făcută de Antonius convinsese pe mulți (și probabil, în primul rând pe Brutus) că Iulius Caesar e pe cale să devină rege-și deci că ar fi trebuit să fie ucis. 
Ralierea lui Brutus la complot a constituit pentru mulți o garanție a probității complotiștilor și a justeței cauzei lor.
Să vedem ce a scris despre asta istoricul Velleius Peterculus:

„Dar omul acesta atât de mare și care folosise față de toți atâta clemență nu a putut să se bucure liniștit de puterea supremă mai mult de cinci luni.

El revenise la Roma în luna octombrie; el a fost asasinat la idele lui marte, de către conjurații comandați de Brutus și Cassius. Promisiunea consulatului nu putuse să-l lege pe Brutus.; din contra, ea îl jignise pe Cassius, căruia nu i s-a acordat imediat această onoare.

Se găseau printre complicii la crimă prietenii cei mai intimi ai lui Caesar, pe care reușita partidului său îi dussese la cele mai înalte ranguri, Decimus Brutus, Caius Trebonius și alte personaje ilustre.

Dar cel care a ridicat împotriva lui cea mai mare ură a fost Marcus Antonius, colegul său de consulat, omul gata la oorice îndrăzneală.

Cum Caesar era așezat în fața rostrelor la sărbătoarea Lupercaliilor, el i-a pus pe cap însemnul regalității și Caesar, respingând-ul, nu a părut ofensat. ”

Să înțelegem că Iulius Caesar a fost ucis pentru bani?!

Asasinatul

A urmat uciderea lui Caesar, atacat de 30 de bărbați înarmați, în timp ce el era dezarmat.
În timpul uciderii lui Caesar, Antonius a rămas în afara sălii, împreună cu Trebonius - acelaș cu care discutase despre uciderea lui Caesar la Narbonne, cu un an înainte. Cicero a considerat că asta era o dovadă a complicității .
 Apoi, Brutus s-a opus să fie ucis și Antonius imediat după Caesar, așa cum fuseseră unele propuneri. Cicero a regretat, în scrisorile către Atticus, că cezaricizii nu l-au ucis și pe Marcus Antonius atunci, pentru a prelua puterea politică imediat.

Antonius s-a arătat prieten „la cataramă” cu ucigașii lui Caesar și după ce ei se refugiaseră pe Capitoliu de teama furiei populare. Antonius și Lepidus au folosit legiunea încartiruită la Roma nu pentru arestarea ucigașilor, ci pentru apărarea lor și înăbușirea în sânge a revoltei poporului care aducea jertfe în memoria lui Caesar și căuta să împiedice topirea statuilor lui.
Cicero a lăudat această acțiune, pe care a considerat-o o apărare a senatului (de fapt a complotiștilor din senat) de „primejdia masacrului”pe care l-ar fi făcut masele populare indignate . 
Pentru liniștirea ucigașilor speriați, Antonius a trimis-o pe Capitoliu pe soția sa cu fiul lor de câțiva ani, ca zălog. Brutus și Cassius au coborât în Forum, s-au îmbrățișat cu Antonius și cu Lepidus și au luat cina la ei acasă. (Cassius la Antonius, iar Brutus-la cumnatul său, Lepidus). Cicero avea să spună că „prin intermediul lui (al lui Antonius) și al fiului lui a fost în sfârșit consolidată pacea cu cei mai de seamă cetățeni”(e vorba despre Brutus și Cassius, pe care Cicero i-a elogiat pentru crima contra lui Caesar) . Pe 2 septembrie 44î.Hr, Cicero încă elogia faptele lui Antonius de după asasinarea lui Caesar, de pe 15 martie 44 î.Hr.. 

Contribuția lui Cicero-după propriile afirmații

În Filipica a doua, Cicero i s-a adresat lui Antonius astfel:
„Tot în Philippica a doua, Cicero i s-a adresat astfel lui Antonius:
„Iar ceea ce ai îndrăznit să spui lu chiar în multe cuvinte , anume că, prin contribuția mea, Pompeius a rupt prietenia cu Caesar și că, în consecință, din vina mea s-a iscat războiul civil, nu e în întregime greșit în privința faptului în sine, dar, ceea ce-i mai important, te-ai înșelat ân privința datei...În ceea ce mă privește, ..nu am neglijat nimic ...spre a-l îndepărta pe Pompeius de unirea cu Caesar.””.
Cicero l-a învinuit însă pe Antonius pentru începerea războiului civil , după ce acesta fugise în tabăra lui Caesar spunând că viața lui era în pericol. 
„Totuși, au intervenit două circumstanțe , în care i-am dat unele sfaturi lui Pompeius împotriva lui Caesar; aș vrea să mi le reproșezi, dacă ești în stare: prima dată l-am sfătuit să nu-i prelungească lui Caesar comanda supremă de cinci ani, a doua oară , să nu i se permită acestuia candidatura (la consulat) în absență. ... Dar aceste învinuiri sunt vechi însă cea mai recentă e aceea că Caesar a fost ucis la sfatul meu. ”

Astea au fost motivele care l-au împins pe Caesar la trecerea Rubiconului. Și într-adevăr, un pretext invocat a fost și persecutarea tribunilor, înrte care și Antonius. Deci Cicero l-a influiențat din umbră pe Pompeius, cu care se lăuda că era prieten, iar acesta a respins orice propunere împăciuitoare din partea lui Caesar. Cicero a argumentat însă că strigarea numelui său de către Brutus, după crimă, nu înseamnă că el l-ar fi instigat, ci că el i-a fost exemplu, atrăgând atenția că Antonius l-a numit cu respect pe Marcus Brutus, dar consideră o vină că ar fi fost instigat de Cicero (contradicție logică, sancționată de orator) . Cicero atrage atenția asupra comportamentului ambiguu al lui Antonius , care a luat măsuri în favoarea lui Brutus și Cassius, dar consideră o vină instigarea la fapta lor. Cicero nu-și ascunde adeziunea la uciderea lui Caesar, dar afirmă că „aș fi făcut să dispară din republică nu doar regele, ci și puterea regală și, dacă așa cum se spune, pumnalul acela ar fi fost în mâinile mele, crede-mă că aș fi dus la bun sfârșit nu doar un act, ci toată piesa”. Adică e de părere că ar fi trebuit să fie uciși și Marcus Antolius și Lepidus. Cicero a scris despre asta prietenului său Atticus, spunând că ar fi trebuit să fie ucis atunci și Antonius și să fie preluată imediat puterea politică la Roma.

Primul gând al lui Antonius: jefuirea casei lui Caesar
Nu se mai punea problema ca Antonius să plătească bunurile lui Pompei: 

Jaful din casa lui Caesar
În aceeași noapte, Antonius a jefuit casa lui Caesar, luând de acolo banii personali ai lui Caesar, lăsați Calpurniei, pentru cei 3-5 ani cât urma să lipsească,  colecțiile sale de artă și de obiecte prețioase, dar și documentele .
Plutarh  a menționat că „cea mai mare parte din proprietate” suma de 4000 de talanți , echivalând cu  100 de milioane de sesterți/ 24 milioane de dinari/960 000 aurei/3,4 t aur)- ar fi fost „dată” de Calpurnia lui Antonius. Sau -luată de acesta, sub o formă sau alta.  . 

Tot Appianus a scris că după o lună, când Octavianus a ajuns la Roma, el i-a cerut lui Antonius „banii pe care Caesar i-a strâns în vederea războaielor proiectate , căci ar ajunge pentru distribuirea promisă (prin testament) pentru 300000 de oameni, pentru restul urmând să vândă proprietăți”. Caesar lăsase prin testament să se împartă câte 300 de sesterți (75 de dinari) fiecărui roman. Deci pentru 300 000 de persoane, câte 300 de sesterți =90 milioane sesterți. Cam acolo. 

Antonius a negat că ar fi găsit atâția bani în casa lui Caesar.  

Dar rămânând singurul consul în funcție și având ultimele documente scrise de Caesar, pe care le-a putut falsifica după dorință (cum a relatat Cicero), Antonius a putut manipula și documentele din tezaurul statului, de unde a luat câți bani a dorit, acoperindu-și în acelaș timp și marea datorie bănească . (Tot după Cicero, care a spus că la templul lui Ops Antonius a făcut un adevărat măcel, folosid o gardă din mercenari aduși din Spania  ) . Cicero a descris în prima Filipică felul cum Antonius, folosind „notițe” găsite printre documentele luate de la Caesar (desigur falsificate, cum tot Cicero a realizat ulterior) și-a însușit bani din tezaurul roman (aflat în templul lui Ops) .

Datoria lui Marcus Antonius la Idele lui Marte:
40 milioane de sesterți
Cicero l-a întrebat: „Unde sunt cele 700 000 000 de sesterți (7 000 000 aurei) , care figurează în registrele aflate în templul lui Ops? (Ubi est septiens miliens quod est in tabulis quae sunt ad Opis?)
Tu, însă, cum ai scăpat înainte de calendele lui aprilie (1 aprilie) de datoria de 40 000 000 de sesterți (400 000 aurei /3200 kg Au ) , pe care o aveai la idele lui Marte (15 martie)? 

„De fapt , ce situație ar fi putut veni în ajutorul strâmtorării și îndatorării tale în afară de moartea lui Caesar?”

Cicero îl numește pe Antonius „speculantul bunurilor lui (Gnaeus Pompeius) scoase la licitație”

Cicero a afimat despre sine însuși că a primit  moșteniri de peste 20 de milioane de sesterți, dar face referire și la „moștenirile” ce ar fi fost primite de Antonius de la  persoane ce-i erau complet necunoscute, eliminând pe adevărații moștenitori- desigur prin acte măsluite declarate a fi fost găsite printre documentele lui Caesar.. 

E posibil să fi folosit forța împotriva Calpurniei pentru a putea dispune apoi ca toate acele bunuri să fie transportate la el acasa. Pentru că după acea noapte Calpurnia a dispărut cu desăvârșire.
(Nu a spălat trupul lui Caesar, care a fost dus peste cinci zile la funeralii plin de sânge și cu rănile căscate. Nu a fost de față la citirea testamentului, care s-a făcut în casa lui Antonius. Nu a fost de față la funeraliile lui Caesar. Nu s-a întâlnit cu Octavianus, care i-ar fi devenit fiu adoptiv, după adoptarea de către Caesar prin testament. Octavianus nu a făcut vreodată o referire la ea. Nu a fost convocata pentru a depune mărturie la procesele legate de moștenirea lui Caesar, sau în controversa legată de suma luată de Antonius din casa lor. După toate probabilitățile, Calpurnia a murit în noaptea aceea. Nu s-a sinucis, că ar fi scris istoricii despre asta. Fiind însărcinată, se gândea desigur la copil.  

Despăgubire pentru Sextus Pompei de la bugetul statului

Cicero îl numește pe Antonius „speculantul bunurilor lui (Gnaeus Pompeius) scoase la licitație”

La cererea Senatului Marcus Antonius a fost de acord ca fiul supraviețuitor al lui Pompei, Gnaeus Pompei să fie rechemat la Roma, ba chiar l-a numit la conducerea întregii flote romane. 
Dar...Gnaeus cerea proprietățile ce fuseseră ale tatălui său, Pompei cel Mare!
Soluția lui Antonius?
A cerut Senatului suma de 50 de milioane de drahme (adică 50 de milioane de dinari /200 milioane de sesterți) din bugetul public, cu care să fie despăgubit Sextus Pompei!
(conform lui Appianus) 
Reiese că averea lui Pompei cel Mare ar fi fost cel puțin atât.

Fiul mai mic al lui Pompei avea să primească , prin tratatul de la Misenum, promisiunea unei despăgubiri de 70 de milioane de sesterți. (Dio Cassius,XLVIII,36,5) (cca 36 milioane $) .
Averea lui Pompei fusese însă mult mai mare. El moștenise de la tatăl său, Strabo o avere estimată la peste 200 milioane de sesterți (jefuise orașele din Etruria , locuite de populații italice , fără să predea banii la trezorerie). Adică 2 milioane de aurei - 16,32 t aur. (1 aureus nummus-8,16g aur 24K), la această moștenire adăugându-se marile prăzi de război dobîndite cupă campaniile victorioase.

În vara anului 39 î.Hr, în cadrul Păcii de la Misenum, încheiată între Octavianus, Marcus Antonius și Sextus Pompeius, acestuia din urmă i-a fost promisă o despăgubire de 25% din valoarea proprietăților funciare confiscate și restituirea bunurilor din patrimoniul lui Gnaeus Pompeeius , dar și conducerea unor vaste teritorii în insule și în Peloponez, pentru 5 ani și magistraturi ulterioare. Sextus nu a primit nimic din toate astea. 

Sextus Pompei
Observăm că Sextus purta un colan gros, probabil din aur, la gât. 
Probabil era însemnul de amiral 
(Când a fost găsit trupul lui Pliniu cel Bătrân, amiralul flotei romane în timpul erupției Vezuviului,
cercetătorii au fost uimiți să constate că purta multe lanțuri de aur și brățări
erau probabil însemnele gradului său) 

Cei mai mulți bani  erau de fapt la Apollonia și au fost folosiți de Octavianus

Caesar transferase sume enorme de bani (în aur și argint) la Apollonia, în Iliria, o provincie a Macedoniei) pentru plata legiunilor pregătite pentru războiul contra dacilor și apoi a parților.

Conform estimării lui Plutarh, la Apollonia Caesar ar fi depozitat 175 000 000 de drachme, adică circa 700 000 000 de sesterți, bani ce ar fi trebuit să ajungă pentru plata a numeroase legiuni timp de 3-5 ani. (Era preconizată atacarea Daciei, apoi a Partiei și Scitiei, Germaniei... ) 
Pentru început, Caesar dusese acolo șase legiuni, pentru antrenament, dar erau pregătite 16 legiuni (aproximativ 60 000 de infanteriști și 10 000 de călăreți). Aceștia urmau să fie sprijiniți de cavalerie auxiliară și infanterie ușoară. 

Octavius fusese trimis la Apollonia la studii, dar și pentru a fi în contact cu armata. 

 Plutarh a scris și că urma să se construiască un canal prin istmul Corintului, în timpul campaniei militare. Anienus fusese însărcinat cu construirea canalului. Desigur era făcut proiectul, dacă urma să fie pus în aplicare curând.

Nero a reluat acel proiect și chiar au fost începute lucrările , dar a murit înainte de terminarea lor.

Canalul a fost construit abia în anul 1893, urmând traseul lucrărilor începute de romani. 

După uciderea lui Caesar, în timp ce Octavius ajunsese în sudul Italiei, pregătindu-și intrarea în Roma (abia după o lună), el a trimis „pe cineva de încredere” (probabil Agrippa) să aducă banii de la Apollonia. Totodată, Octavius a luat și banii datorați de provincia Macedonia ca impozit anual pentru Roma.
Octavianus Augustus a mărturisit asta abia înainte de a muri, în ultimul document de dare de seamă.
Dar nu a prezentat niciodată un bilanț , a menționat că „ a luat ce era al său” din acei bani și a depus restul la trezorerie. Dar ce ar fi fost „al său” de acolo? Probabil a depus impozitul datorat de provincia Macedonia. 
De fapt el a luat cât a avut nevoie pentru a plăti neobișnuit de bine- trupele ridicate în Italia, în fruntea cărora a apărut la Roma. 

Octavianus a plătit legiuni cu banii lăsați de Caesar în Macedonia

Cicero a relatat cum armata ridicată de Octavianus l-a silit pe Antonius să părăsească Roma:
„ sentința consulară era gata să-l circumscrie pe tânăr, când dintr-o dată (căci știa că legiunea lui Marte (a patra)  se stabilise la Alba) i s-a adus (lui Antonius n.n.) un mesaj în a patra zi. Uimit de aceasta, a abandonat planul de a raporta senatului despre Caesar (Octavianus) ; a ieșit, nu pe drumuri, ci pe poteci, și chiar în acea zi a ținut nenumărate deliberări senatoriale, toate fiind într-adevăr raportate mai repede decât scrise.

De acolo, nu o călătorie, ci o fugă și o fugă în Galia.”

Prin urmare senatul era pe punctul de a-l blama pe Octavianus, care ridicase armată fără a avea nici o magistratură în stat. Deci-ilegal. Dar marșul armatei asupra Romei l-a determinat pe Antonius să se retragă (chiar ascunzându-se) și să se îndrepte spre Galia Cisalpină .

Octavianus a putut plăti soldați cu plată de 5 ori mai mare decât plata obișnuită!
Plata atât de mare, adăugată aurei date de numele de Caesar , pe care el l-a folosit mereu după adoptarea postumă de către Iulius Caesar , i-a atras pe militari de partea lui.

Antonius a fost obligat să se alieze cu el și cu Lepidus, formând un triumvirat oficial.
(triumviratul anterior, format de Caesar, Pompei și Crassus fusese doar o înțelegere între ei).

700 milioane sesterți pentru fiul lui Pompei

 „Pompei se va putea întoarce acasă; și prețul pe care l-a plătit Antoniu pentru ea, îl va da pentru a o răscumpăra; da, casa lui Gnaeus Pompei va fi răscumpărată de fiul său. Crudă necesitate! Dar astfel de nenorociri ne-au costat lacrimi mult prea mult timp!
Ați decretat ca lui Pompei să i se aloce toți banii pe care un dușman victorios a putut să-i obțină din bunurile tatălui său prin risipirea prăzii.
Dar, din partea mea, cer responsabilitatea de a regla această socoteală, având în vedere legătura strânsă care m-a legat de tatăl său. Prin urmare, el își va răscumpăra grădinile, clădirile și casele din oraș pe care le posedă Antoniu; căci, în schimbul argintăriei, al țesăturilor prețioase, al mobilei și al vinului pe care acest lacom le-a risipit, va face cu bucurie sacrificiul. Își va recupera locuințele de la Alba Longa și Firmum de la Dolabella; și chiar casa de la Tusculum de la Antoniu. În cele din urmă, cei care atacă în prezent Modena și îl asediază pe D. Brutus, familia Anser, vor fi expulzați din Casa Falernilor. Poate că există și alți deținători, dar numele lor îmi scapă. Da, îmi place să o spun: chiar și cei care nu sunt printre dușmanii noștri vor restitui proprietățile lui Pompei fiului său la prețul pe care l-au plătit pentru ele. A fost inconsecvent, ca să nu spun nechibzuit, să se atingă de vreo parte din aceste posesiuni; dar cine le poate păstra după restabilirea ilustrului lor proprietar? Și nu va fi această enclavă a lui Pompei, eliberată de Caesar, obligată să-și reverse prada, acest om care, fixat pe patrimoniul stăpânului său ca un dragon pe o comoară, a pus stăpânire pe proprietățile Lucaniei?
În cele din urmă, aceste șapte sute de milioane de sesterți pe care i-ați promis tânărului Pompei, Părinți Conscripți, vor fi distribuite în așa fel încât fiul lui Gnaeus Pompei să apară, prin voi, repus în deplină posesie a moștenirii sale: aceasta este sarcina, spune Senatul.
Restul va fi făcut de poporul roman pentru o familie pe care au văzut-o în splendoare. Îi vor da în special lui Sextus demnitatea de augur pe care a deținut-o tatăl său; iar eu însumi, redând fiului ceea ce am primit de la tată, îl voi desemna pentru alegere. Care dintre cei doi, pentru a fi augur al lui Jupiter, cel mai bun și cel mai mare, ai cărui interpreți și slujitori suntem noi, îi va da poporul roman preferință, lui Pompei sau lui Antoniu? Cât despre mine, cred că printr-o favoare specială a zeilor nemuritori soarta a voit ca, fără a distruge sau anula actele lui Caesar, fiul lui Gnaeus Pompei să poată recăpăta rangul și averea tatălui său.” (Cicero-Philippica XIII-20 martie 43 îC, în Senat) 

Cicero se bucura degeaba: cei trei triumviri s-au înțeles să-și extermine fiecare pe cei pe care îi considera dușmani și 
primul pe listă a fost pus Cicero! 
Sextus Pompei nu a primit niciodată banii promiși: a fost înfrânt și ucis. 

Antonius a făcut numeroase manevre politice pentru a pune mâna pe legiunile trimise de Caesar în Macedonia. 

Dar....banii erau la Octavianus, viitorul Augustus!

Om sarac-om bogat. Caesar si Pompei

                                                                   Există două realități a căror                                zdrobitoare greutate nu o simțim,

dar fără de care nu putem trăi: aerul și istoria

Lucian Blaga

Iulius Caesar a pornit în viață de la o mare sărăcie.

Deși familia sa era cea mai veche din Roma, (strămoșii săi mândrindu-se că se trag chiar din întemeietorul Aeneas, (prințul troian ce reușise să scape din înfrângerea cetății Troia și întemeiase o nouă cetate în Italia), înainte de nașterea lui Gaius situația  materială a familiei lui era foarte proastă.

În deceniile premergătoare familia sa ocupase posturi  importante pentru perioade scurte, ar fi putut avea o situație materială medie .Dar alianța cu Marius în războiul civil purtat de acesta contra dictatorului Sulla dusese probabil la confiscarea bunurilor familiei .
(Marius era unchiul lui Caesar prin alianță) .

• Un unchi (frate cu tatăl său) : Sextus Iulius Caesar fusese consul pe când Gaius avea 9 ani, dar murise la asediul cetății Asculum (azi Ascoli Piceno) . În anul 91î.Hr populația locală cerând cetățenie romană, se răsculase contra magistraților romani , care au fost masacrați, iar generalul Gnaeus Pompeius Strabo (tatăl celebrului Pompei) a zdrobit cu trupele sale rezistența italienilor. 
• Celălalt unchi din partea tatălui, Lucius Iulius Caesar fusese consul de asemenea, inițiase lex Iulia, ce acorda drept de stabilire în cetate Italienilor, dar murise și el pe când Gaius avea 13 ani. (Fusese bunicul lui Marcus Antonius) 
• Tatăl lui Caesar, numit de asemenea Gaius Iulius Caesar ocupase funcții publice precum: quaestor, Praetor și apoi guvernator al Asiei , calitate în care ar fi putut avea venituri considerabile.

            Dar foarte probabil averea lui a fost confiscată de dictatorul Sulla pentru că fusese de partea lui                 Marius  și asta -putem presupune- i-a cauzat și un atac cerebral, căci el a murit subit pe când                 Gaius era adolescent.

Ce urmări a avut sărăcirea familiei asupra vieții ulterioare a lui Gaius Iulius Caesar?

Putem face o
comparație  între viața lui Caesar și cea a rivalului său, Pompei, care s-a bucurat de bogăție. 

Din lipsă de mijloace materiale, familia lui Caesar fusese nevoită să se mute în cartierul rău famat al Romei, Suburra, unde locuințele erau ieftine. Asta însemna însă și contact involuntar cu lumea interlopă , infracțională. Adolescentul Gaius era silit probabil să se apere în mod frecvent.

Familia păstrase totuși și o proprietate la țară, pentru că știm despre copilul Gaius că devenise un foarte bun călăreț, amuzându-se chiar să călărească uneori cu spatele sau ridicându-se în picioare pe spatele calului. 
Iar mai târziu, când își alesese calul preferat, pe care l-a călărit în campania din Galia și apoi în Spania, s-a scris că acesta era de rasă etruscă și crescuse „în casa lui”, adică pe proprietatea lui. 
(Caii etrusci deveniseră rari chiar în acel timp și trăiau în stare semisălbatică pe câmpiile încă necultivate) 

Putem să ni-l închipuim pe micul Gaius călărind așa cum fusese reprezentat acel copil grec de la Artemision în anii 150-149 î.Hr.

	Pompei Gnaeus Pompeius Magnus	Caesar Gaius Iulius Caesar
Născut la:	29 septembrie 106î.Hr	12 Iulie 100 î.Hr
Tatăl	Gnaeus Pompeius Strabon fost consul. Familia cea mai bogată din Italia centrală. A condus lupta contra populațiilor italiene ce se răsculaseră contra romanilor (Piceni, Vestini și din Marsica) , a vândut bunurile șefilor lor , păstrând banii , pământurile și păstrând de asemenea armata recrutată sub comanda sa, la Picenum . Deținea pământuri atât de întinse încât putea recruta legiuni de pe moșiile proprii.  Când Senatul a încredințat comanda armatei unui nou consul, acesta a fost ucis de Strabon. A murit de dizenterie sau holeră , în 87 î.Hr. , când fiul său avea 19 ani. Urât de popor, trupul său a fost sfâșiat când fusese pus pe rugul funerar.  Probabil tânărul Cnaeus il seconda pe tatăl său încă de pe la 17ani, cum era obiceiul . A primit o educație mai superficială, fiind ocupat cu conducerea trupelor.	Gaius Iulius Caesar, din cea mai veche familie de patricieni romani , cu strămoși până la troianul Aeneas, dar cu o situație materială modestă. Desi Caesar tatăl a avut totuși funcții importante, de pretor , apoi proconsul (guvernator)  al Asiei în 89 î. Hr. Putem deduce că a suferit o confiscare de bunuri ca urmare a participării la războiul civil de partea lui Marius, cu partidul popularilor. A murit în 86 sau 89 î. Hr, când fiul său Gaius avea 11 sau 14 ani. Familia sa sărăcită se mutase în cartierul săracilor din Roma, Suburra.Era un cartier cu multă lume interlopă. Dar Caesar învăța -prin grija mamei lui- literatura latină și greaca. A primit cea mai bună educație, a învățat retorica,  a căpătat calificarea de avocat , apoi s-a perfecționat  cu Appolonios Molton , la Atena cu Athenodore din Tarsos, antrenându-și în acelaș timp și trupul ca înotător, călăreț, atlet , spadasin , dar învățând și tactică și strategie militară. Plecările la studii erau riscante. A rămas celebră capturarea lui de către pirați. Avea19-20- 22-25 de ani (după diferitele surse istorice) și călătorea spre Rhodos, pentru a lua lecții de retorică de la cel mai celebru orator al epocii.. A fost capturat de pirați. A ales o metodă surprinzătoare pentru a-și salva viața, desi nu avea bani pentru răscumpărare: a promis o sumă mult mai mare pentru răscumpărare, ca pirații să aștepte peste o lună, până ce omul lui Caesar a împrumutat banii necesari. I-a intimidat în acel timp, arătând că e sigur că banii vor veni. Eliberat, a tocmit nave , i-a prins pe pirati, așa cum spusese și i-a ucis, recuperându-și recompensa plătită, de 50 de talanți, dar confiscând și restul prăzilor luate de pirați. . Apoi și-a perfecționat elocvența cu Molon din Rhodos. A început să lucreze ca avocat.	Diferențele sunt flagrante: Fiul de bogătaș protejat de partidul aflat la conducere nu s-a îndeletnicit cu învățătura aprofudată, dar a avut imediat comandă militară și funcții înalte, sărind etapele legale. Fiul din familie săracă a învățat cu eforturi uriașe, înfruntând riscuri.  A început să muncească î funcții publice de la vârstă fragedă, dar a refuzat să se supună ordinelor despotice, cu riscul vieții. I-a fost confiscată și bruma de avere luată ca dotă a soției. De observat că tânărul Caesar optase pentru cariera preoțească, o calitate în care n-ar fi putut desfășura activități militare. Probabil tocmai pentru a evita ostilitatea dictatorului sângeros Sulla.  Dar ..nu i s-a permis nici asta! Așa că a fost silit să se înroleze în armată !
Soră:	Pompeia, căsătorită întâi cu Gaius Memmius, apoi cu nepotul dictatorului Sulla, ce câștigase un război civil .	Avea două surori mai mari: Iulia Major Iulia Minor
83 î.Hr	La 23 de ani , în fruntea a 3 legiuni ia partea partidului optimaților. Nu urmase cursus honorum și a sărit treptele de promovare obișnuite, fără să exercite magistrature inferioare înainte de a ajunge la postul suprem de consul, fără a fi trecut prin etapele: quaestor (vârsta min 30 ani), aedil (vârsta min 36 ani), praetor (vârsta min 42 ani). +între două mandate de consul ar fi trebuit să treacă un interval de 10 ani- conform regulilor lui Sulla.	A intrat de timpuriu în activitatea politică, de partea partidului popularilor, ceea ce i-a atras adversitatea dictatorului Sulla. La 16 ani Caesar devenise prim preot al lui Jupiter , dar i-a fost luată funcția la 19 ani , precum și dota soției lui, căci se căsătorise cu Cornelia Cinna, fiica rivalului  politic al lui Sulla.  Nevoit să se ascundă de ucigașii trimiși de Sulla, la 19 ani s-a înrolat în armata pretorului Marcus Minucius Thermus, în Asia, unde înfăptuiește cu success o dificilă misiune de război, reușind să salveze și viețile soldaților trimiși cu el și să cucerească obiectivul. E foarte probabil ca Thermus să fi primit un ordin secret de la Sulla de a-l expune pe tânărul Caesar unui risc mortal. Thermus își datora ascensiunea lui Sulla și a fost imediat apoi răsplătit de acesta , în anul 80 î.Hr cu funcția important de proprator al Asiei  Acesta a fost nevoit însă să-I decerneze corona civică lui Caesar, pentru bravura. Caesar a primit apoi  o dificilă misiune diplomatică, aceea de a-l convinge pe regale Nicomede IV al Bithyniei să ajute armata romană cu flota sa. (Probabil era alt gen de capcană, menită să-l discrediteze) Spre mirarea tuturor, tânărul s-a achitat cu succes și de această misiune, ceea ce l-a costat în schimb un val de calomnii colportate mulți ani după aceea de inamicii lui , în special de Cicero. A putut reveni la Roma doar la 22 de ani, după moartea lui Sulla.	Fiul din familie bogată și influientă a avut în subordine legiuni , apoi a ajuns la funcția supremă de consul fără a fi parcurs etapele anterioare legale și fără a avea vârsta prevăzută d elege. Tânărul sărac se angajează în armată ca simplu militar, primește misiuni extrem de riscante sau delicate din punct de vedere politic, iar după ce le îndeplinește cu brio se alege doar cu calomnii.
Căsătorii:	·       Antistia.Repudiată ·       Aemilia Scaura, fiica vitregă lui Sulla. Moartă la naștere ·       Mucia Tertia cu care a avut doi băieți și o fată. Repudiată ·       Iulia, fiica lui Caesar (moartă în 54 î.Hr, după naștere) ·       Cornelia Metella (fiica lui Metellus Scipio)	Logodit la 16 ani cu Cossutia, dintr-o familie foarte bogată, (probabil căsătorie aranjată de mama lui) a rupt logodna pentru a se căsători cu Cornelia Cinna, fiica lui Cinna, ce îi urmase lui Marius în fruntea mișcării populare. A refuzat să divorțeze de ea, riscându-și viața, dar Cornelia a murit la nașterea fiicei lor, Iulia. La 33 de ani , Pompea Sulla- nepoata dictatorului-repudiată după 5 ani, după un scandal. La 41 de ani, căsătorit cu Calpurnia Pisonis.   Calpurnia a fost probabil ucisă după uciderea lui Caesar, pentru că nu mai există nici o relatare privind viața ei după acea lovitură de stat. Și toate evenimentele ulterioare în care în mod firesc ar fi fost implicată s-au petrecut fără prezența ei și fără nici o explicație a absenței ei.  Din testamentul lui Caesar se deduce că soția lui, Calpurnia era însărcinată!	Probabil pentru că se căsătorise foarte tânăr cu Cornelia Cinna, Caesar a candidat la funcția de flamen (preot), care i-ar fi asigurat mijloace materiale, dar era însoțită de numeroase tabu uri: n-ar fi avut voie să atingă arme, nici să vada exerciții militare , nici să călărească, desigur nici să fie în armată și nici să plece din Roma. Cum Sulla i-a interzis această funcție, dar i-a confiscat și averea de la părinți și dota soției, Caesar a fost practic silit să se înroleze în armată!
Începuturile carierei militare	La 30 de ani conducea armata optimaților în Spania contra popularilor. La 35 de ani învingea ultimele forte ale lui Spartacus. Pompei a fost ales consul pentru prima dată la 36 de ani, în anul 70 î.Hr . Probabil a cheltuit bani pentru asta, dar își permitea. Era foarte bogat.	A parcurs toate treptele cursus honorum: Tribun militar, La 31 de ani e ales questor, apropiindu-se de Pompei, care atunci domina viața politică (în 69î.Hr) La 35 de ani era edil și făcea lucrări publice, organiza și lupte de gladiatori pe cheltuiala sa, din bani împrumutați. Continua activitatea de avocat. La 37 de ani, ales pretor urban.	Caesar a reușit în funcțiile publice prescrise prin cursus honorum  , fiind însă nevoit să cheltuiască bani pe care nu-i avea, pentru a satisface așteptările aristocraților corupți și a-și spori popularitatea.
	Sulla impunea respectarea strictă a cursus honorum , executând în Forum un locotenent- Quintus Lucretius Ofella -ce ar fi candidat la consulat fără a fi parcurs cursus honorum Regula nu era însă și pentru Pompei!
	La 39 de ani devenea imperium maius, cu puteri extraordinare pentru combaterea piraților.	La 37 de ani e ales pontifex maximus, îndatorându-se și mai mult. La 38 de ani a devenit praetor , iar la 39 de ani guvernator al Spaniei. A avut nevoie de ajutorul material al lui Crassus pentru a părăsi Roma, fiind foarte îndatorat.	A tratat funcția de pontifex maximus  cu maximă seriozitate, divorțând de soția lui când aceasta nu și-a îndeplinit corect  obligațiile ce-i reveneau.
66-63 î.Hr	La 40 de ani a primit comanda supremă în Orient, î-a învins pe Mithridates VI regale Pontului și pe Tigranes II regale Armeniei		Pompei a primit dreptul de a apărea la jocuri cu coroană de aur și costum de triumfător și a avut triumfuri în Africa, Europa și în Asia.
	La 51 de ani iarăși consul, împreună cu Crassus.	Crassus a avut nevoie de sprijinul lui Caesar pentru a echilibra balanța puterii, dominate de Pompei.
	La întoarcerea la Roma serbează triumful, primește cognomenul Magnus.
	În anul 60 î.Hr : Primul triumvirat Alianța politică Pompei, Caesar, Crassus. Pompei avea 46 de ani, iar Caesar 40.	În 59 î.Hr, La 41 de ani Caesar e ales consul, cu ajutorul celorlalți doi triumviri . A fost nevoit să cheltuiască mult, din nou, pentru a câștiga simpatia senatorilor. Era silit să obțină un comandament militar important.
		În La 42 de ani a devenit guvernator al Italiei de Nord și Galiei Transalpine (sudul actualei Franța)
	În 57 î.Hr-, la 49 de ani, puteri excepționale pe 5 ani pentru aprovizionarea Romei cu cereale În 55 î.Hr, la 51 de ani e ales iar consul, apoi guvernator al Spaniei pe 5 ani, dar nu a părăsit Roma, conducând Spania prin reprezentanți.	În Galia trăiau circa 60 de triburi independente în 58 î.Hr , Pompei și Crassus, din nou consuli  au prelungit mandatul lui Caesar pentru încă 5 ani. Dar Crassus a murit în anul 53 î. Hr, în înfrângerea dezastruasă contra ParțIlor. În șase ani de lupte continue, Caesar a ocupat toată Galia și a stabilizat  stăpânirea romană acolo. În 52 î.Hr, Caesar a învins decisiv armata reunită a galilor și l-a trimis la Roma pe Vercingetorix, ca prizonier.	Caesar a trimis trezoreriei Romei sume uriașe provenite din prăzile din Gallia.
1 talant=6000 dinari 100 talanți=24 mil.sesterți	În anul 52 î.Hr Senatul l-a desemnat „consul sine collega”, Consul unic!  A primit două provincii: Spania și Africa , pe care le conducea prin oamenii săi și întreținea acolo armate cu cei 1000 de talanți pe care îi lua anual de la trezorerie! (Cf Plutarh)	Consulul Marcellus a desconsiderat deciziile luate de Caesar: cetatea Novum Comum, de curând colonizată de Caesar trimisese un senator la Roma, dar Marcellus l-a lovit cu fascia , dându-i de înțeles că nu e cetățean roman și l-a trimis la Caesar să se plângă (cf Plutath)  Comandamentul lui Caesar în Galia se termină (desi Caesar spune că ar mai avut un acord pentru o prelungire de un an)  . Senatul l-a rechemat la Roma, fără armată. Și fără ca Pompei să fi lăsat comanda legiunilor sale.
	50 Î.Hr.	Pe 12 ianuarie 49 î.Hr Caesar a trecut Rubiconul, dar a încercat în continuare să ajungă la o înțelegere cu Pompei	Suetonius a scris că la trecerea Rubiconului Caesar le-a explicat trupelor  care erau motivele si a spus că ii va plăti din banii proprii.
	iar pe 7 ianuarie 49 î.Hr Pompei a fost însărcinat de Senat cu apărarea republicii prin „senatus consultum ultimum”. A refuzat orice discuție cu Caesar.	Caesar a fost declarat de Senat inamic public. Caesar a cucerit toată Italia în trei luni, aproape fără a purta lupte . Soldații (din ambele tabere) erau de părere că e îndreptățit să acționeze astfel. Caesar le-a interzis să prade în Italia.  Cum senatorii dar și Pompei cu trupele sale se retrăseseră din Roma lăsând acolo tezaurul, Caesar a luat de acolo cât a avut nevoie 😀 Putem presupune că a plătit sumele restante trupelor.	Centurionii au promis să subvenționeze câte un  călăreț din bani proprii , toți soldații au acceptat să lupte fără solde sau rații, cei mai avuți urmând să-i ia în grijă pe cei mai săraci. (Par.68 Viata lui Caesar)
	Pompei se refugiază cu trupele în Grecia. A fost înfrânt în bătălia decisivă de la Pharsala, de pe 9 august 48 î.Hr, desi avea un număr mai mare de luptători, poziție mai bună pe teren și aprovizionare optima cu provizii. (A fost șocat constatând că legionarii lui Caesar, rămași fără alimente în urma scufundării navelor de aprovizionare, mâncau semințe de iarbă dar nu-l trădau pe Caesar)	Caesar devine dictator și acordă cetățenie romană tuturor oamenilor liberi din Galia cisalpină. Italia devine romană din Sicilia la Alpi. L-a învis pe Pompei în Grecia, apoi l-a urmărit în Egipt, dar spre dezamăgirea lui , Pompei a fost ucis prin trădarea aliaților săi egipteni.
	A fugit în Egipt, unde il pusese pe tron pe Ptolemeu , pe care îl considera aliat. Acesta l-a trădat, ordonând uciderea lui și i-a trimis capul lui Caesar, crezând că astfel îi va câștiga simpatia. A fost dimpotrivă. Pe 28 sept. 49 î.Hr, Pompei avea 57 de ani. Averea lui Pompei e estimate la acea data la cca două sute de milioane de sesterți. (Echivalent cu miliarde- zeci de miliarde de dolari actuali) Cam cât era și averea lui Crassus, care putea plăti cca 130 000 de soldați timp de un an.	După cucerirea Egiptului, (unde a pus-o pe tron pe Cleopatra), cu care a legat o legătură amoroasă până la sfârșitul vieții, Caesar a avut de dus alte lupte, întâi în Asia Mică (la Zela, de unde a scris: Veni, vidi, vici), apoi lupte împotriva susținătorilor republicani la Thapsus, în 45 î.Hr, împotriva lui Metellus Scipio și Cato cel Tânăr, apoi în Spania, la Munda, în 45 î.Hr, împotriva fiilor lui Pompei. A mai avut doar un an de pace, în care a primit cele mai înalte onoruri și a inițiat profunde reforme , începute cu calcularea unui calendar foarte bun (calendarul Iulian) , reformarea sistemului de impozitare, reducerea chiriilor,  extinderea cetățeniei romane, promovarea de nobili gali în Senat,  acordarea de pământuri pentru veterani. Prevăzuse ample lucrări de construcții, dar și o ambițioasă campanie militară. A fost asasinat în locul în care mergea neînarmat (conform legii) : în Senatul roman, pe 15 martie 44 î. Hr, în fața statuii lui Pompei. Avea 56 de ani.

 

În tinerețe, Caesar s-a căsătorit cu Cornelia, fiica lui Cinna (alt oponent al lui Sulla). 
Sulla i-a ordonat să divorțeze, dar Caesar a refuzat. Drept pedeapsă, Sulla l-a lipsit de slujba sa de preot, de zestrea soției lui și de moștenirea familială, aruncându-l în mizerie. 

Sângele rece dovedit de Gaius Iulius Caesar în fața piraților

Episodul capturării de către pirați  povestit de Suetonius nu dovedește orgoliul exacerbat al lui Caesar, cum am fi tentați să credem (și cum au crezut și pirații) , ci aprecierea corectă a situației și profunde cunoștințe psihologice.
Lui Caesar i se ceruseră ca răscumpărare 20 de talanți de argint, (adică 480 000 sesterți) o sumă considerabilă, echivalată azi cu 400.000 €.
Evident, el nu avea acești bani și nici nu-i putea cere mamei lui, care era sărăcită după confiscări succesive de avere. .
Pericolul iminent era să fie vândut ca sclav în cine știe ce țară și să nu se poată elibera niciodată.
 
Foarte repede a apreciat că va trebui să împrumute bani, dar că asta va dura , iar pirații și-ar putea pierde răbdarea și ar putea prefera să încaseze imediat prețul pentru un sclav tânăr și voinic mai ales cu înaltă educație,  în loc să mai aștepte o răscumpărare ce ar fi putut să nu vină.
Un sclav „de calitate superioară”, educat, ce mai era și tânăr și frumos ar fi putut ajunge  la un preț foarte mare.
În timpul lui Caesar se citează cumpărarea unui sclav cu înaltă calificare- un gramatic și om de litere grec- cu 700 000 de sesterți, o diferență enormă față de costul unui sclav pentru muncă necalificată (ce oscila între 1000 și 2000 de sesterți) . În plus, împreună cu el erau și câțiva însoțitori și câțiva sclavi, ce ar fi putut fi vânduți de asemenea. 

Pentru a îndepărta acest pericol, Caesar le-a promis piraților o sumă mult mai mare, 50 de talanți.

Pentru a face credibilă promisiunea, el trebuia să aibă comportamentul unui băiat de bani gata, sau mai exact să aibă comportamentul pe care pirații își închipuiau că l-ar avea un june foarte bogat , cum nu prea întâlniseră. (Căci tinerii bogați erau însoțiți de obicei de gărzi numeroase, mai alez în zone știute ca fiind periculoase). Un tânăr pentru care plata unei astfel de sume ar fi fost un fleac. 

După ce i-a trimis pe însoțitorii săi, inclusiv pe sclavi să solicite împrumuturi de la autoritățile locale (prilej de a le asigura măcar lor salvarea  în cazul eșuării strângerii sumei necesare) , Caesar a „jucat teatru” fără oprire, afișând nu doar siguranță de sine, dar chiar un soi de inconștiență, menită să-i amuze pe acei oameni simpli și să -i determine să aștepte în continuare acea răscumpărare, timp de 38 de zile lungi! (Conform scrierii lui Plutarh) sau 40 de zile (după cum a scris Suetonius).  Rând pe rând le-a recitat pledoarii, le-a spus versuri, a paricipat la jocurile și exercițiile lor,  i-a insultat râzând, cum ar fi făcut un actor comic și chiar i-a anunțat că îi va pedepsi după eliberare, (risc suprem asumat)  dar cu tonul glumeț , ca să nu fie crezut. Comportamentul său aparent pueril îi liniștea pe pirați asupra unui posibil pericol din partea lui după eliberare.

38-40 de zile Caesar a jucat un joc psihologic magistral. Velleius povestește că tânărul (admodum iuvenis-la prima tinerețe, foarte tânăr) s-a comportat în timpul prizonieratului în așa fel încât să le inspire frică și respect, totodată „fără ca vreodată să se descalțe sau să-și scoată centura, nici ziua nici noaptea”. 

Prietenii lui Caesar  erau plecați împreună cu sclavii lor în cetățile grecești din Asia Mică să solicite bani cu împrumut .
 În noaptea de după depunerea răscumpărării,(venite în principal din Milet)  Caesar a adunat o „flotă improvizată” din portul Milet și a atacat adăpostul piraților, le-a dezorganizat o parte din flotă și a scufundat câteva nave, capturând câteva nave și mulți oameni. A capturat de asemenea prada piraților.

În prima etapă, prizonierii au fost predați proconsulului Juncus, la Bithynia. Cum Juncus ar fi preferat să vândă prizonierii ca sclavi, Caesar a revenit rapid , înainte de a fi fost primită o scrisoare de la proconsul și i-a crucificat pe prizonieri, așa cum promisese. (istoricii menționând că totuși ordonase să fie strangulați înainte, pentru a le scurta chinul) 

Și apoi s-a dus la Rhodos, la școala lui Apollonius, fiul lui Molon. 

„ niciodată violenţa nu va izbuti să mă clintească din loc. La ce atunci mai sînt descendentul lui Iulus şi al lui Eneas? ”

Bătăliile lui Caesar au fost tratate de el ca niște partide de șah. 

Întotdeauna studia persnal terenul unde urma să fie confruntarea- și alegea terenul în măsura posibilului.
Apoi le împărtășea planul militarilor din subordine și îl explica .
Dacă își cunoștea adversarii, se folosea de ceea ce știa despre ei.
Căuta să-și ia adversarii prin surprindere, folosind de fiecare dată o altă strategie.
În momentele critice ale luptei lupta el însuși în primele rânduri, pentru a fi exemplu armatei.
Avea grijă mereu ca militarii din armata sa să aibă echipament de cea mai bună calitate disponibilă în acel timp , armurile fiind și poleite cu argint, parțial și cu aur, să fie bine îngrijiți dacă erau răniți sau bolnavi  și să fie bine hrăniți , în măsura posibilului. 
Împărțea mereu cu ei oboseala marșurilor îndelungate, îi numea „camarazi” și îi făcea să se simtă camarazi. 

Nu a fost înfrânt niciodată în vreo campanie militară.

După îndelungații ani de război, din care a ieșit mereu victorios, Caesar nu a mai fost sărac. 
Își putea opri din prăzile de război cât dorea. 
Totuși, după moartea lui , Marcus Antonius nu a găsit în casa lui marea avere pe care probabil ar fi vrut să o jefuiască. Da, a luat o sumă mare de bani (banii lăsați de Caesar Calpurniei pentru cei 3-5 ani cât urma să lipsească în campanie militară , sau poate pentru cazul că ar fi rămas văduvă cu un copil). 
Dar această sumă era mică dacă o comparăm cu marile averi strânse de Crassus și mai ales de Pompei. 
Caesar dăduse cea mai mare parte din banii rezultați din cuceriri la trezoreria statului și pentru finanțarea viitoarelor campanii militare.
Acei bani aveau să decidă viitorul imperiului.