Daco-geții în vechime
Marija
Gimbutas, arheolog de origine lituaniană şi profesoară la Universitatea
Californiei din Los Angeles:
„România
este vatra a ceea ce am numit Vechea Europă, o entitate culturală cuprinsă
între anii 6.500 – 3.500 î.Hr., axată pe o societate matriarhală, teocratică,
pașnică, iubitoare și creatoare de artă, care a precedat societățile
indo-europene patriarhale de luptători din epocile bronzului și fierului”
Zona
geografică în care se află astăzi România, a fost în urmă cu peste 10.000 de
ani, vatra lumii, locul unde a început cu adevărat civilizația umană?
În zona Olteniei se înregistrează cea mai veche locuire în bordeie din lume (18,000 ani înainte de Christos), cea mai veche activitate de minerit, cel mai vechi târnăcop de miner descoperit vreo dată, cea mai veche activitate de prelucrare a aramei din lume (8,000 ani înainte de Christos), cea mai veche scriere din lume (tăblițele de la Tărtăria, județul Alba 5500-6.000 înainte de Christos). Tot aici s-a inventat arcul, au apărut primele furnale din Europa, și tot de aici au plecat și s-au format celelalte popoare indo-europene și nu numai cum ar fi: iranienii, carienii, italicii, frygienii, sciții, cimmerienii, triburile iberice, bascii, sarmații, elenii(ahei și dorieni), fenicienii..etc.
Traco-dacii au avut o civilizație timpurie de mare importanță
O civilizație anterioară
civilizației Sumeriene, foarte numeroasă (180 - 200 de triburi).
Ei s-au extins în întreaga Europă (Balcani, Ucraina, Ungaria, Austria,
Germania, Cehoslovacia, Polonia, Italia, Franța, Spania, Turcia europeana, Asia
Mica, Africa....Chiar și Burii din Africa de Sud ar fi provenit dintr-un trib Dac, din care
făcea parte însuși Burebista.
Scrisul și
odată cu el istoria, au apărut mai întâi în spațiul tracic și abia mai târziu
in spațiul greco-roman. S-au găsit plăcuțe de aur cu scriere foarte veche . Pe teritoriul Bulgariei de astăzi a fost găsită o carte cu file de aur a cărei vechime estimată e de 2500 de ani. Scrierea de pe aceste cîteva file legate ca un caiet nu a fost descifrată încă. S-a emis ipoteza că ar fi scriere etruscă, fără dovezi concludente. În România, la Sinaia au fost descoperite mult mai multe plăcuțe de aur inscripționate cu o scriere ce nu necunoscută la acea dată . Din păcate plăcuțele au fost topite din ordinul regelui Carol I , după ce fuseseră copiate grosolan în plumb, în atelierul unui meșter local. Cercetători mai noi afirmă că au reușit să descifreze scrierea de pe puținele plăcuțe ce se mai păstrează în copii de plumb și că ele cuprind relatări din istoria dacilor și poeme (ce erau probabil cântate ) cu subiecte eroice.
Traco-dacii au avut cea mai veche agricultură din Europa, (neolitic) si
printre cele mai vechi din lume. La vremea lor erau singurul popor din lume
care foloseau cercul la dispozitivele de măsurare a timpului.
Tracii, întemeietorii Troiei
De remarcat că istoricul Vasile Pârvan a descris în lucrarea „Dacii la Troia” faptul că o ramură a dacilor ar fi ajuns în Asia Mică și ar fi fondat pe ruinele Troiei homerice așezarea (denumită de arheologi Troia VII, pe care ar fi stăpânit-o trei secole.
Dovezi arheologice: spadă făurită în Transilvania în epoca de bronz și găsită la Troia VII, precum și 7 săbii de tip „micenian” din epoca de bronz, găsite în Transilvania.
În al doilea nivel al săpăturii Troiei, identificat ca Troia II datată în jurul anului 2450-2200 î.Hr., s-au găsit patru artefacte magnifice, lustruite, din piatră verzuie (nefrit)și albastră (lapis lazuli)care ar proveni din Basarabia, teritoriu ce făcea parte din pământul tracilor.
Există numeroase denumiri comune în Troia (descrisă de Homer) și în Tracia. Poarta Scheiană (Schei- după numele unui trib trac) , trib trac numit Xanthii și un râu Xantos la Troia, râul Arisbus în Tracia și un râu Arisbus la Troia, un râu Rhesus în Troia și un rege al tracilor cu același nume și altele, menționate de Strabon. Homer descrie sosirea regelui trac Rhesus, aliat al troienilor, ce folosea un car de luptă împodobit magnific cu ornamente de aur și argint, și purta o armură de aur, demnă de un zeu.
„Carienii se află înspre mare aşezaţi, de asemeni şi paionii cu arcuri rotunjite, lelegii, cauconii şi slăviţii pelasgi. Către Thymbre, sorţul rândui lycienii, pe mysienii semeţi, pe phrygienii strunitori de cai şi pe maionii cei cu frumoase care. Dar de ce mă întrebi şi vrei totul să ştii? Vreţi oare s-ajungeţi în tabăra troiană? Sosiră de departe războinicii traci şi ei se află acum la marginea taberei. În fruntea lor e Rhesus (Ρήσος), vlăstarul lui Eioneus. Cei mai frumoşi cai ce i-am văzut vreodată sunt sirepii lui Rhesus, mai albi decât zăpada, mai sprinteni la fugă decât suflarea vântului. Din aur şi argint e carul ferecat şi-mpodobit frumos. Rhesus e-nveşmântat cu totul în aur, armele-i sunt minuni, şi nu-s deopotrivă cu ale muritorilor, mai degrabă par pe măsura zeilor celor fără de moarte. Duceţi-mă, acum, aproape de corăbii sau lăsaţi-mă aici fedeleş legat, până ce vă întoarceţi. Atunci veţi şti, abia, dacă eu v-am minţit ori de-am spus adevărul.”
Pe un vas antic grec (cca 360 î.Chr)e descrisă scena în care aheii Odisseus (Ulise) și Diomedes au furat faimoșii cai albi ai regelui trac Rhesus,fiul lui Eioneu, ucigând mai mulți războinici traci. Se remarcă straiele împodobite și cămășile de zale purtate de traci. (și în scrieriele lui Euripide se vorbește despre echipamentul „de lumină” al tracilor - cămășile strălucitoare de zale. )
În Iliada sunt menționați mai mulți conducători traci ce veniseră să lupte (cu războinicii lor) alături de troieni: Acamas, fiul lui Eussorus, descris ca foarte înalt și viteaz, Peiros, Eufem (fiul regelui Troezen, fiul lui Ceas), Asius (venit din orașul Sestus, aproape de Hellespont), Euphemus al Ciconilor venit din orașul Ismara (Ismarus) și Lycurgus al Edonilor , trib din zona râurilor Nestus și Strymon din sudul Traciei. Tracii foloseau săbii mai lungi decât ale aheilor. Aheii erau în admirația cailor albi, „ca razele de lumină” ai cavalerilor traci- cum nu mai văzuseră.
Cercetătorii constată pe măsură ce avansează cercetările că evenimentele descrise de Homer nu sunt simple legende, ci reflectă cu exactitate realitatea istorică. După ce amplasamentul cetății Troiei a fost găsit după descrierea din Iliada, acum astronomii au calculat anul întoarcerii lui Ulise în Itaca după indiciile astronomice cuprinse în poemele lui Homer. Conform descrierilor din Iliada, cu 29 de zile înainte de asaltul final asupra Troiei două constelații, Pleiadele și Lebăda erau vizibile simultan la apusul soarelui, iar cu 33 de zile înainte de căderea Troiei, planeta Mercur era pe cer la apus. Cu șase zile înainte de atac planeta Venus era vizibilă în timpul zilei. A fost descrisă și o eclipsă de soare. Astronomii au calculat data evenimentului, precum și data la care s-a întors Ulise în Itaca, după peregrinări: pe 16 aprilie 1178 î. Chr. ! (Conform săpăturilor arheologice, Troia VII, ce e în legătură cu războiul povestit în Iliada a fost datată între anii 1300-1190 î. Chr.)
Deci în perioada aceea, tracii aveau armuri din zale , care cel puțin în cazul regelui erau din aur.
Începând cu
anul 1995, după studii îndelungate, însă intenționat ținute la subsol, o serie
de savanți americani de prestigiu au ajuns la concluzia că Potopul descris în
Biblie a avut loc pe malul vestic al Marii Negre, unde locuia o populație
neașteptat de dezvoltată, (oare cine?).
De altfel
Olimpul, legendarul munte din mitologia greacă (ULIMP- Lumină sau Splendoare,
în limba traco-dacă), nu era altceva decât muntele Bucegi pe care nu
întâmplător dăinuie al doilea Sfinx de pe Pământ.
Homer spunea că
numai tracii știau să lupte călare și cu arcul începând cu mileniul cinci
înainte de Christos.
Traco-dacii
se remarcau printr-o corectitudine desăvârșită, toate convențiile fiind
încheiate verbal și apoi păstrate cu sfințenie. Lipsa de acasă era semnalată
printr-un băț lăsat la poartă, fiind mai mult decât suficient.
Traco-dacii
erau singura civilizație din lume care nu a folosit sclavagismul sub nici o
formă a sa.
În jurul
anului 1400 Î.C, se construiește în Tracia nord-Dunăreană, cea dintâi școală cu
local de sine stătător de pe Terra, numită Androniconul, unde preoţii
Zamolxieni predau toate disciplinele universitare începând cu teologia (cultul
Zeului Soare și al celor 12 constelații).
Conform
mărturiilor rămase posterității ale lui Platon și Socrate, însuși Pitagora și-a
completat studiile la școala Zamolxiană, și tot ei afirmau că în acea vreme în
Dacia existau cei mai de seamă medici ai timpului.
Istoricul
Herodot, îi considera pe Cimerieni originari de pe versantul Nord-Estic al
Carpaților,(Moldova de astăzi). Apoi o parte din ei s-au deplasat spre Sud, în
Anatolia, unde au fost cunoscuți ca Cimiry. Migrând ulterior către Italia,
Spania, Anglia și Irlanda au fost cunoscuți sub denumirea de celți.
Zona Nord
-Dunăreană (România de astăzi), a fost considerată din vechime drept un paradis
terestru.
Un teren
bogat în aproape toate bogățiile pământului, cu terenuri agricole (Grânarul
Europei de mai târziu), pășuni întinse, toate formele de relief, un incredibil
sistem hidrografic natural, o zona bine apărată contra majorității dezastrelor
naturale...etc. Ca un miracol unic al istoriei, locuitorii acestei zone n-au
putut fi alungați din vatra strămoșească și nici deznaționalizaţi.
Românii
păstrează în continuare limba, portul, obiceiurile, tradițiile strămoșilor de
acum 7.000 de ani. Analizele minuțioase de sânge, demonstrează un alt miracol :
în ciuda numeroaselor invazii, ne-am păstrat puritatea genetică, specifică
strămoșilor noștri.
România
rămâne un miracol.
Bibliografie:
- Augustin
Deac - Istoria Adevărului Istoric
-
P.L.Tonciulescu - Ramania, paradisul regăsit
- Nicolae
Densuşianu - Dacia Preistorică , Vol.1, 2, 3, 4, 5
