Columna lui Traian- mausoleu

 
Monument funerar ridicat în Forum

Impresionanta Coloană este în acelaș timp un monument al victoriei și un mormânt. Baza coloanei adăpostea camera funerară cu cenușa împăratului.

Inscripția gravată pe piedestal zice:
„Senatul și poporul roman împăratului Cezar, fiul divinului Nerva, NERVA TRAIAN, Augustus, Germanicus, Dacicus, pontifex maximus, investit cu putere de tribun pentru a șaptesprezecea oară, imperator pentru a șasea oară, consul pentru a șasea oară, părinte al patriei; pentru a marca înățimea muntelui ce a fost înlăturat pentru a se construi moumente atât de magnifice”
Lucrările de construcții pentru forumul lui Traian fuseseră într-adevăr prodigioase și împăratul Constantiu a zis, două secole mai târziu , când a intrat în triumf în Roma , că oamenii nu vor mai face  ceva asemănător. 

Traian și-a dorit să aibă un monument funerar în inima forumului construit de el, după războaiele contra dacilor

 a fost inaugurată pe 12 mai 113 d.Hr.  a devenit și mormântul împăratului, după moartea lui Traian, în 117 d.Hr., cenușa sa fiind depusă într-o urnă de aur, plasată într-o cameră sepulcrală special amenajată într-un vestibul al Columnei. Însă această Columnă are și o altă semnificație, singura, de altfel, amintită de inscripția laconică încă vizibilă, puțin deteriorată din cauza trecerii timpului, deasupra intrării care permite pătrunderea în interiorul Columnei; într-un cartuș purtat de două Victorii se poate citi următoarele:

Senatus populusque Romanus Imp (eratori) Caesari divi Nervae f (ilio) Nervae Traiano Aug (usto) Germ (anico) Dacico ponti (ici) maximo trib (unicia) pot (mosie) XVII imp(eratori) VI co (n) s (uli) VI p (atri) p (atriae) ad declarandum quantae altitudinis mons et locus tantis operibus sit egestus

Senatul și poporul roman către împăratul Caesar, fiul divinului Nerva, Nerva Traian Augustus Germanicus, Dacicus, mare pontif, învestit pentru a XVII-a oară cu puterea de tribun, aclamat de șase ori ca imperator, consul pentru a VI-a oară, părinte al patriei, pentru a arăta cât de înalt era muntele și locul săpat cu atâtea eforturi.

Lățimea frizei la bază este de 0,89 m, în vârf de 1,25 m, înălțimea unui personaj este de 0,60 m la bază și de 0,90 m2 în vârf. Banda sculptată are o lungime de 200 m, relieful este sculptat pe 404 plăci de marmură care formează parte din structura Columnei, unde sunt reprezentate 124 de episoade relative la războaiele împotriva dacilor și peste 2500 de personaje. La nivelul piedestalului se află intrarea în Columnă printr-o ușă metalică ce duce la un vestibul din care se accesează pe o scară în spirală până în vârful monumentului, unde a fost amplasată statuia împăratului Traian. Această scară colimasonică este luminată de 43 de mici deschideri dreptunghiulare care străpung destul de discret din loc în loc grosimea peretelui de marmură al Columnei. Coloana este reprezentată schematic pe monedele din timpul domniei lui Traian.

Monumentul nu a fost sculptat dintr-un singur bloc de piatră (ar fi fost imposibil), ci din 18 cilindri enormi din marmură de Carara , în care au fost sculptate încă din carieră câte o porțiune din scara în spirală din interior. 
Odată stivuite aceste blocuri, ce cântăresc cca 40t fiecare, potrivirea a trebuit să fie perfectă  pentru ca scara din interior să fie continuă.
Vizitatorii pot urca și azi cele 185 de trepte ale scării în spirală.
Evident că au fost calculate cu precizie absolută orientarea, unghiul și alinierea fiecărui tambur de marmură înainte de a fi ridicat cu macarale . Dacă un singur bloc ar fi fost rotit ușor, scara nu s-ar fi conectat corect.
Dacă o singură treaptă ar fi fost puțin mai înaltă, trecerea ar fi fost întreruptă.
La exterior, pe coloană eînfășurat un basorelief în spirală cu lungimea de aproximativ 200m lungime. 

Dio Cassius a scris despre Traian:
„Mergea pe jos împreună cu trupele sale în campanie,și s-a ocupat de desfășurarea și de dispunerea trupelor pe tot parcursul campaniei, uneori conducându-i într-o ordine și alteori în alta; și a traversat toate urile pe care le-au traversat ei. Uneori și-a pus cercetașii să răspândească știri false, pentru ca soldații să poată practica manevre militare în timpul acela și să devină curajoși și pregătiți pentru orice pericol.
După ce i-a capturat pe Nisibis și Batnae, i s-a dat numele Parthicus; dar era mult mai mândru de titlul Optimus decât de orice altceva , deoarece asta se referea mai mult la caracterul său decât la armele sale ”

CASSIO DIO COCCEIANO, iSTORIA ROMANA, LXVIII, 23, 1-2

"Mă comport cum aș vrea cum aș vrea să se comporte imperatorul, dacă eu aș fi un cetățean privat " (Traian)

În încăperea de la baza coloanei au fost puse două urne de aur, cu cenușa lui Traian și a soției lui, Pompeia Plotina (c70-după123) . A fost mult timp un loc de venerație, Urnele au fost apoi furate în timpul invaziei popoarelor migratoare, după căderea imperiului.. 

Mai târziu se construise o capelă dedicată Sfântului Nicolae, adosată de coloană, inclusiv o clopotniță integrată în coloană, dar demolate în anul 1500 din ordinul papei Paul III. Astăzi, încăperea de la baza coloanei e goală.
În vârful coloanei a fost plasată inițial statuia unui vultur, simbol al armatei romane. După moartea lui Traian, în vârful coloanei a fost plasată statuia împăratului, din bronz aurit. 
În 1587, în timpul papei Sixt V statuia aurită lui Traian aflată în vârful coloanei a fost înlocuită cu o statuie a Sfântului Petru. ( statuia lui Traian fusese deja furată probabil în timpul invaziei vizigoților sau fusese înlăturată de împăratul Constannt II în 663) . Statuia Sfântului Petru a fost realizată de Tommaso della Porta. 

Soția lui Traian

Pompeia Plotina s-a căsătorit cu Traian în perioada anilor 74-86 (nu se știe exact) și a primit titlul de Augusta în anul 102. Rămasă văduvă în 117, plotina a asiguat înscăunarea lui Hadrian , care i-a consacrat apoi o basilică (ca Diva Plotina). 

În acest portret, ea poartă o diademă înaltă  , probabil simbol al demnității de împărăteasă. Părul formează un rând de zulufi și unul de bucle aranjate foarte strict. 

Pe înălțimea de peste 34m deasupra solului, pe o bandă spiralată ce se răsucește de 23 de ori e povestită epopeea celor cinci războaie purtate contra Dacilor. Ea proclamă grandoarea lui Traian în fața posterității. (101-102, apoi 105-106). Între cele două campanii e figurată o Victorie înaripată. 
În fiecare campanie e prezentată traversarea fluviului, mai întâi pe un pod de vase , apoi pe podul construit și apoi traversare cu navele.
Nu sunt prezentate nici plecarea de la Roma (profectio), nici întoarcerea la Roma (adventus).

Pliniu cel Tânăr a scris în Panegiricul său, scris în 98:
„Ar îndrăzni ei să se plângă , cei care știu că tu (Traian) ai campat în fața celor mai feroci din epocă, chiar când le e cel mai favorabil și cel mai dezavantajos pentru noi, când Dunărea are malurile unite cu gheață și, întărit de gheață poate fi lăsat să treacă pe spate orice aparat din expedițiile lor, când aceste națiuni sălbatice sunt mai puțin apărate de armele lor, decât de cerul și de climatul lor?
Îndată ce te-ai apropiat, , ca și cum succesiunea anotimpurilor s-ar fi inversat  și barbarii stăteau închiși în așezările lor , iar coloanele noastre nu cereau decât să facă incursiuni pe râurile lor...”

Adică simpla prezență a împăratului oprise năvălirea dacilor și mărise avântul romanilor. 

În desfășurarea campaniilor militare prezentate pe columnă, un motiv semnificativ este poarta urbană, care indică pătrunderea în oraș/intrarea într-o nouă etapă a războiului.
Pentru a simboliza transformarea progresivă a Daciei în provincie romană, în timpul celei de a patra campanii apar mai multe arhitecturi urbane , porți și siluete îmbrăcate în togi. Poarta urbană era o referință culturală  

În basoreliefurile de pe Columnă, împăratul Traian e prezent de 59 de ori. 

Apar mereu imagini de cursuri de ape, poduri, sugerând dificultățile traseului, dar continuu se vede armata romană avansând.

În fiecare campanie se repetă etapele: trecere, instalare, înaintare. Dacă prima campanie s-a sfârșit cu un armistițiu, imagini cu orașe dacice, în a doua campanie , ce se deschide cu scenele 33-47 există unele scene în care e prezentată viața dacilor. Trecerea fluviului de către daci s-a făcut călare , în dezordine . Câțiva daci și cavaleri sarmați asediază un fort roman.
După a doa campanie e o scenă de allocutio (discurs) scena 42, și imediat o scenă de torturare a unor prizonieri.
Scena e interpretată de obicei ca fiind torturarea unor romani, dar o privire mai atentă ne arată că prizonierii purtau bărbi, deci erau daci. De asemenea, nu ar fi avut rost ca sărbătorirea să aibă loc în paralel cu torturarea unora dintre romani. Pare evident (pentru mine) că e vorba despre prizonieri daci, torturați probabil pentru a divulga ascunzătorile comorilor dacilor. Traian e în tunică, în mediu roman , cu nave ce sunt încărcate cu pradă. Cine ar fi prizonierii, deci?
O scenă de  donatium (scena 44) 
în a treia campanie apar bătălii importante (scenele 66-67, 70, 71, 72) ce se încheie cu supunerea lui Decebal (în scena 75) ,i cu ultimele scene ale campaniei (scenele 76-77), culminând cu Victoria înaripată (scena 78)

A patra campanie e arătată în scenele 79-100. Ea se caracterizează prin amplificatio, mărirea intensității scenelor.
O poartă urbană, proeminentă și purtând trei embleme, (signa(, două temple pe podium servesc drept „punct de plecare”la o scenă de trecere. Trei nave , pe una dintre ele fiind și Traian, în tunică.
Flota se îndreaptă spre un al doilea spațiu urbanizat, unde personaje în togi participă la sacrificarea unui bou.
Aceste scene pregătitoare se continuă cu scena 91, apoi 92, unde se văd activități de defrișare , construire de castru , trecerea unui râu pe un pod. După o bătălie, dacii se refugiază în cetate. Urmează scene de bătălii, , romanii sunt asediați , dar soldați (fără cuirase) sunt la lucru . În scenele 98-99 e prezentat un sacrificiu, la care asistă armata, în fața podului construit peste Dunăre. În scena 100 , mai multe delegații barbare sunt primite de Traian într-un spațiu urbanizat. 
În majoritatea aparițiilor în aceste basoreliefuri, Traian apare cu platoșă (loricatus) -în 42 de situații. În tunică, apare în 17 ocazii. , dintre care 6 sunt cu prilejul unor sacrificii, dintre care 3 sunt suovetaurilia (sacrificare de porc, taur și berbec) , în scenele 8, 53 și 103, unde Traian apare în togă și cu capul acoperit (togatus oper velato capite). Celelalte apariții (în tunică, togatus et capite velato) sunt integrate .
În cea de a patra campanie, Traian apare loricatus în două situații, iar în tunică de șase ori, , precum și în scene de sacrificiu de trei ori.În scena 91 Traian, în tunică face un sacrificiu în fața unei porți urbane. În vecinătate, oameni în togi, apoi diferiți bărbați, femei și copii , populație dacă 
E o scenă a Daciei romanizate , chiar dacă războiul nu s-a terminat încă.

Podul peste Dunăre, ce apare la sfârșitul celei de a patra campanii (scena 100) materializează spectaculos progresul prezenței romane în Dacia, veritabila reușită a lui Traian

Tacitus a scris , în legătură cu socrul săi, generalul Agricola ( Gnaeus Julius Agricola), ce a activat în Bretania:  

„..aceste popoare, care mai înainte disprețuiau limba romanilor, se pasionară curând de elocința lor. Chiar și îmbrăcămintea noastră a devenit la modă”. (Tacitus, Agr., 21) 

A cincea campanie arată incendieri de cetate dacă (scena 119), sinuciderea dacilor(scenele 120-122), fuga supraviețuitorilor și moartea lui Decebal (scenele 142-145) și prezentarea capului său armatelor, apoi scene de capturare de prizonieri și de deportare (scenele 148-155).

Din reconstituirea ipotetică a complexului de construcții ce a existat în Forul lui Traian vedem că acestă columnă era înconjurată de construcții etajate, astfel că basoreliefurile colorate puteau fi văzute de la diferite înălțimi , de jur împrejur. 
Coloana, ce are acum înălțimea de 38,37m, avea inițial în vârf o statuie de bronz a lui Traian.
Statuia a fost luată în anul 663 de Constantin II Heraclius. 

  

Ansamblul se compunea dintr-un arc de triumf, ce deschidea accesul spre o piață imensă înconjurată de o colonadă  în mijlocul căreia se afla o statuie ecvestră a lui Traian. Mai departe se afla basilica Ulpia, pavată cu marmură frigiană  și cu cinci nave; dincolo de ea era coloana lui Traian, ridicată între două biblioteci , consacrate una literaturii grecești și cealaltă literaturii latine.
Pentru aceste lucrări , Apollodor din Damasc a dispus excavarea unei coline ce se găsea între Quirinal și muntele Capitoliu, colină ce avusese mai mult de 40m înălțime (conform inscripției). .
Dintre toate acestea, doar Coloana a mai rămas. A supraviețuit jefuirilor Romei de către barbari și distrugerilor evului mediu .
Se spune că papa sfânt Grigorie, în secolul VI, s-a rugat la Dumnezeu pentru iertarea lui Traian , cu condiția ca el să nu mai ceară o astfel de favoare pentru niciun păgân. O legendă veche îi înconjura numele cu o aureolă de bunătate . El ar fi făcut dreptate unei văduve sărace care l-a implorat în timp ce el ieșea din Roma în fruntea armatei sale. 
Și Dante se făcea ecoul acestei tradiții populare , acordându-i un loc împăratului roman în cel de-al șaselea paradis al său.

 

Columna are la bază diametrul de 3,672m și se îngustează cu 0,047 m până la baza celui de al nouălea bloc , la înălțimea de 19m. Apoi îngustarea se accentuează , diametrul devenind 3,165 la al 19-lea bloc.

Coloana a fost construită din blocuri de marmură de Luni, cântărind fiecare între 25 și 60 de tone , care au fost sculptate și în interiorul fiecăruia fiind realizată porțiunea aferentă a scării de acces, lată de 70 cm. . Aduse în For, s-a făcut finisarea și montajul, cu ajutorul unor piese din plumb. 
Suprafețele exterioare au fost șlefuite și li s-a realizat galba conform curbei de entasis. 
Arhitectul Apollodor din Damasc , ce ar fi conceput întregul For al lui Traian, precum și podul peste Dunăre a urmărit principiile arhitecturii clasice grecești, afirmând însă și concepții artistice noi .
R. Bianchi Bandinelli considera că valoarea artistică a frizei Columnei o situează „imediat după” marmurele Parthenonului, Apollon din Belvedere și a lui Laocoon.

Apollodor a lucrat cu o echipă de sculptori, dar împăratul Traian s-a implicat în pentru ca sculpturile să transmită mesajul intenționat de el. 
Basoreliefurile au fost sculptate după ridicarea coloanei și s-a ținut cont de punctul de vedere al observatorului. Astfel, lățimea benzii sculptate se mărește progresiv spre partea de sus, pentru a da impresia că bandoul are aceeași lățime (celor care privesc de jos). Reliefurile numără aproape 2500 de figuri umane .

Importanța pe care o avea acest arhitect și constructor în fața împăratului Traian a făcut ca el să se considere îndreptățit să-l „repeadă” pe Hadrian, care voia să se amestece și el în lucrările de arhitectură:
Dio Cassius a scris: „Dar de fapt, pentru că într-o zi Traian îi dădea instrucțiuni pentru lucrări, Apollodor a răspuns la o observație deplasată a lui Hadrian: „Du-te să-ți iei dovlecii; că despre asta tu nu înelegi nimic””. (Se pare că Hadrian studia cupole făcând machete din dovleci) 

Deci Traian a controlat proiectul , dar din punct de vedere artistic ultimul cuvânt îi aparținea arhitectului.

Câțiva ani mai târziu , când Hadrian urcase pe tron, el a intenționat din nou să-și impună propriile viziuni desenând chiar el planuri pentru templul lui Venus și al Romei. Apollodor a criticat proiectul, atât din punct de vedere tehnic, cât și artistic.

Probabil că avea dreptate când spunea că templul ar fi trebuit să fie situat pe o înălțime, terenul din fața lui să fie escavat, pentru a oferi o perspectivă frumoasă dinspre Via Sacra , iar statuile proiectate ear fi fost prea mari.

În For a existat și o mare Friză dedicată, desigur tot lui Traian 
Friza de o lungime excepțională desfășurată pe coloană reprezintă un document istoric excepțional, mai ales că lucrările scrise ce descriau acele campanii au dispărut. S-a refăcut astfel cronologia luptelor din Dacia, corelându-se și cu unicul fragment din Dacica lui Traian ce a mai rămas până azi și cu scrierile lui Dio Cassius și a altor istorici antici.


S-au făcut relevee desenate, (Reinach 1909) 

Columna lui Traian a scăpat în mod repetat de la distrugere sau de a fi înlăturată:

De la construirea complexului arhitectural al Forului lui Traian, singurul monument din acest For care a rămas intact este Columna lui Traian. Forul lui Traian a fost admirat până în antichitatea târzie. Istoricul Ammianus Marcellinus ⁶ relatează cum împăratul Flavius ​​Iulius Constantius , cu reședința sa în noua capitală Constantinopol, vizitând Roma în anul 357 d.Hr., a fost uimit de complexitatea construcției Forului lui Traian și de statuia ecvestră a împăratului, situată aproximativ în mijlocul pieței acestui For. Acest complex monumental a rămas intact până în secolul al IV-lea, dar apoi, de-a lungul secolelor, a căzut treptat în ruine. Prețioasele materiale de construcție au fost recuperate pentru a servi la ridicarea diferitelor clădiri, iar multe dintre operele de artă au fost luate pentru a decora diverse case și grădini private, devenind ca atare colecții private și, mai târziu, colecții de stat. Din păcate, astăzi, din acest faimos și excepțional For doar Columna lui Traian a rezistat, restul fiind doar ruine. Distrugerea Forului lui Traian a început destul de devreme, pe la începutul secolului al IV-lea d.Hr., deoarece unele elemente iconografice de decor (reliefuri cu daci, statui de daci) au fost strămutate din acest complex pentru a fi încorporate în Arcul lui Constantin, la Roma, monument inaugurat în anul 315 d.Hr. Apoi a urmat suita de distrugeri cauzate Romei de invaziile vizigoților lui Alaric I, în 410, ale vandalilor lui Ginseric, în 455, ale ostrogoților lui Totila, în 546. În 663, împăratul bizantin Constant al II-lea Heraclius ( Flavius ​​Constantinus Augustus ) a luat din Roma câteva statui și ornamente din bronz. Și, probabil, printre aceste lucrări se număra și statuia lui Traian, din bronz aurit, care se afla în vârful Columnei (statuia a dispărut în Evul Mediu). De asemenea, merită menționată o serie de cutremure devastatoare care au zguduit Italia în diferite momente, provocând, bineînțeles, pagube importante în Forul lui Traian: în anul 801 (25 sau 30 aprilie) d.Hr., un alt cutremur a fost raportat în 1222 (11 ianuarie) la Köln (Köln) și care s-a resimțit până în Italia, un altul în 1348 (25 ianuarie), produs în Carintia (Austria) și care s-a extins la Roma.

La începutul secolului al XI-lea, o bisericuță - alții spun o mare mănăstire- ( San Niccolò de Columna ) a fost amplasată în spațiul de la baza Columnei lui Traian; este vizibilă și astăzi calea săpată, sub formă de acoperiș, deasupra intrării, distrugând o porțiune din vechea inscripție a acestui monument. Se presupune că ar fi existat încă din secolul al VIII-lea sau al IX-lea. Biserica a fost probabil demolată în timpul vizitei la Roma a împăratului Carol al V-lea , în 1546. În secolul al XVI-lea, o serie de clădiri private din jurul Columnei au fost demolate, iar baza a fost eliberată de depunerile sub care era acoperită, astfel încât zona din jurul monumentului a fost amenajată și curățată, până la săpăturile efectuate la începutul secolului al XIX-lea.

În Evul Mediu, distrugerea Forului lui Traian s-a intensificat deoarece multe dintre prețioasele marmură colorată au fost luate pentru a fi reutilizate în diferite construcții și în sculptura contemporană. Columna lui Traian a fost salvată grație unui decret al Senatului Roman, din 27 martie 1162, prin care se declara, sub pedeapsa cu moartea, interdicția de a o distruge sau de a o deteriora, care asigura protecția acestui monument lăsat de Roma imperială orașului sfânt: „Noi, senatorii romani, luând la cunoștință de litigiul bisericii Sfântul Nicolae de la baza (abația Sfântul Ciriac) cu condiția să fie păstrată onoarea orașului Roma, pentru cinstirea poporului roman, întreagă și intactă cât va dura pământul. Oricine va aduce atingere integrității Coloanei va fi condamnat la moarte și bunurile lui vor fi confiscate”  decret al Senatului Roman, din 27 martie 1162, 

Această solicitudine a fost menținută și în continuare pentru Columna lui Traian, dar, din păcate, nu a fost prevăzută și pentru celelalte zone ale Forului lui Traian, care au continuat să fie exploatate din ce în ce mai mult, mai ales în secolul al XVI-lea, pentru construirea noilor biserici ^.

Rafael, Jules Romain, Polidor de Caravaggio au copiat basoreliefuri de pe coloană și s-au inspirat din ele pentru tablourile lor.
În 1536 papa Paul III Farnese a debarasat baza coloanei de resturile ce erau împrejurul ei.
Papa Sist V, în 1587, cu ajutorul arhitectului Domenico Fontana a dispus demolșarea locuințelor ce se construiseră împrejurul coloanei. S-a construit chiar un zid de protecție împrejurul ei. 
Papa Sixt V a pus să se deschidă piedestalul , a constatat că interiorul era gol și a pus să se zidească acolo pentru a crește rezistența bazei. El a dispus plasarea statuii Sfântului Nicolae în vârf, emițând și o medalie comemorativă cu  textul; Exaltavit humiles «IEl i-a ridicat pe cei umili».

În perioada carierei militare și politice a lui Napoleon Bonaparte, Coloana lui Traian era pe cale să fie demontată și transportată la Paris pentru a fi ridicată în frumoasa Place Vendôme . În anul VI (1797-1798) al perioadei republicane franceze, generalul Jean François René Pommereul scria: " La république française trouvera sans peine, parmi ses artistes, des hommes capables de faire la translation de la colonne trajane de son ancien Forum à la place Vendôme. Le doute à cet égard n'est pas pas même permis ; sommet de cette belle colonne à celle de l'apôtre Pierre." . Însă cei mai apropiați consilieri ai lui Napoleon l-au convins să abandoneze acest proiect ca fiind prea costisitor și, pentru construirea viitoarei „Coloane Vendôme” (1810), au fost comandate materiale din străinătate pentru a fi construită la Paris. În aceste circumstanțe, Columna lui Traian a rămas la Roma pe locul său inițial

Regele Francisc I era un admirator al lui Traian. El a obținut chiar - se sune- de la sultanul Soliman II
să se smulgă un pilier de la podul lui Traian de pe Dunăre ca să-i studieze structura (!).
 În 1541 el l-a trimis pe Primatrice în Italia ca să cumpere obiecte de artă și să facă mulaje după cele mai fruoase sculpturi , inclusiv de la mormântul lui Traian. 
Proiectul a fost reluat în 1665 de Ludovic XIV (și Colbert). Charles Errard a supravegheat întocmirea de mulaje ale întregului edificiu. (Mulaje ce s-au pierdut, din păcate)
Bernini a discutat de mai multe ori despre coloană cu Colbert și i-a povestit despre admirația pe care ea i-o inspira lui Michelangelo.
Desenatori și gravori au făcut reproduceri ce se găsesc și azi.
În 1672 a fost tipărit un album dedicat lui Ludovic XIV , „Traianul Franței”. Albumul conținea planșele cu reproduceri ale basoreliefurilor făcute de pe schelele ridicate pentru întocmirea mulajelor. 

Napoleon III ar fi dorit și el , în 1865 să ducă această coloană în Franța, dar a renunțat gândindu-se la costurile enorme. Totuși basoreliefurile au fost studiate în detaliu și reproduse în ipsos.
Cu această ocazie s-a constatat că existau încă urme de email aurit, dar și de pigmenți roșii, albaștri și roșu-portocaliu, arătând cum fusese colorată coloana la început.

Leagănul civilizației

Cele mai vechi fosile de Homo sapiens din Europa

În Peștera cu Oase, situată aproape de orașul Anina , pe valea Minișului au fost găsite oase de urși de peșteră (Ursus spelaeus- care se pare că hibernau acolo), oase provenite de la diverse alte animale (Canis lupus, M. Giganteus, Ibex) dar și o mandibulă umană (Homo sapiens) a cărei vechime a fost datată lcu carbon radioactiv la cca 35000-37000 de ani! A aparținut unui adolescent robust, cu dentiție dezvoltată. 

Cum în peșteră nu s-au găsit și urme ale locuirii umane (artefacte sau desene pe pereții peșterii) e posibil ca acești primi oameni să fi căzut victime ale carnivorelor uriașe ce trăiau în peșteră. Pe oase apar urme de spargeri și urme de colți de urs de peșteră și de lup. 
Institutul de speologie din Cluj Napoca a trimis mandibula spre studiere și în SUA, unde acesta a fost cercetată și de profesorul de antropologie Erik Trinkhaus împreună cu un colectiv. 

E cea mai veche fosilă de homo sapiens din Europa! Analiza a arătat și unele detalii specifice omului de tip Neanderthal, dovedind încrucișarea dintre cele două specii . (5-11% din genomul său provenea de la un om de tip Neanderthal) 
Ulterior au fost găsite alte fosile umane tot acolo. 
Un criminalist american a încercat o reconstituire a chipului acestui prim om . Deși nu poate fi stabilită culoarea pielii, se crede că el avea pielea relativ închisă la culoare, 

Daco-geții în vechime

Marija Gimbutas, arheolog de origine lituaniană şi profesoară la Universitatea Californiei din Los Angeles:

„România este vatra a ceea ce am numit Vechea Europă, o entitate culturală cuprinsă între anii 6.500 – 3.500 î.Hr., axată pe o societate matriarhală, teocratică, pașnică, iubitoare și creatoare de artă, care a precedat societățile indo-europene patriarhale de luptători din epocile bronzului și fierului”

Zona geografică în care se află astăzi România, a fost în urmă cu peste 10.000 de ani, vatra lumii, locul unde a început cu adevărat civilizația umană?

În zona Olteniei se înregistrează cea mai veche locuire în bordeie din lume (18,000 ani înainte de Christos), cea mai veche activitate de minerit, cel mai vechi târnăcop de miner descoperit vreo dată, cea mai veche activitate de prelucrare  a aramei din lume (8,000 ani înainte de Christos), cea mai veche scriere din lume (tăblițele de la Tărtăria, județul Alba 5500-6.000 înainte de Christos). Tot aici s-a inventat arcul, au apărut primele furnale din Europa, și tot de aici au plecat și s-au format celelalte popoare indo-europene și nu numai cum ar fi: iranienii, carienii, italicii, frygienii, sciții, cimmerienii, triburile iberice, bascii, sarmații, elenii(ahei și dorieni), fenicienii..etc.

Traco-dacii au avut o civilizație timpurie de mare importanță

O civilizație anterioară civilizației Sumeriene, foarte numeroasă (180 - 200 de triburi). Ei s-au extins  în întreaga Europă (Balcani, Ucraina, Ungaria, Austria, Germania, Cehoslovacia, Polonia, Italia, Franța, Spania, Turcia europeana, Asia Mica, Africa....Chiar și Burii din Africa de Sud ar fi provenit dintr-un  trib Dac, din care făcea parte însuși Burebista.

Scrisul și odată cu el istoria, au apărut mai întâi în spațiul tracic și abia mai târziu in spațiul greco-roman. S-au găsit plăcuțe de aur cu scriere foarte veche .  Pe teritoriul Bulgariei de astăzi a fost găsită o carte cu file de aur a cărei vechime estimată e de 2500 de ani. Scrierea de pe aceste cîteva file legate ca un caiet nu a fost descifrată încă. S-a emis ipoteza că ar fi scriere etruscă, fără dovezi concludente. În România, la Sinaia au fost descoperite mult mai multe plăcuțe de aur inscripționate cu o scriere ce nu necunoscută la acea dată . Din păcate plăcuțele au fost topite din ordinul regelui Carol I , după ce fuseseră copiate grosolan în plumb, în atelierul unui meșter local. Cercetători mai noi afirmă că au reușit să descifreze scrierea de pe puținele plăcuțe ce se mai păstrează în copii de plumb și că ele cuprind relatări din istoria dacilor și poeme (ce erau probabil cântate ) cu subiecte eroice. 
Traco-dacii au avut cea mai veche agricultură din Europa, (neolitic) si printre cele mai vechi din lume. La vremea lor erau singurul popor din lume care foloseau cercul la dispozitivele de măsurare a timpului.

Tracii, întemeietorii Troiei

De remarcat că istoricul Vasile Pârvan a descris în lucrarea „Dacii la Troia” faptul că o ramură a dacilor ar fi ajuns în Asia Mică și ar fi fondat pe ruinele Troiei homerice așezarea (denumită de arheologi Troia VII, pe care ar fi stăpânit-o trei secole.

Dovezi arheologice: spadă făurită în Transilvania în epoca de bronz și găsită la Troia VII, precum și 7 săbii de tip „micenian” din epoca de bronz, găsite în Transilvania. 

În al doilea nivel al săpăturii Troiei, identificat ca Troia II datată în jurul anului 2450-2200 î.Hr., s-au găsit patru artefacte magnifice, lustruite, din piatră verzuie (nefrit)și albastră (lapis lazuli)care ar proveni din Basarabia, teritoriu ce făcea parte din pământul tracilor.

Există numeroase denumiri comune în Troia (descrisă de Homer) și în Tracia. Poarta Scheiană (Schei- după numele unui trib trac) , trib trac numit Xanthii și un râu Xantos  la Troia, râul Arisbus în Tracia și un râu Arisbus la Troia, un râu Rhesus în Troia și un rege al tracilor cu același nume și altele, menționate de Strabon. Homer descrie sosirea regelui trac Rhesus, aliat al troienilor, ce folosea un car de luptă împodobit magnific cu ornamente de aur și argint, și purta o armură de aur, demnă de un zeu.

„Carienii se află înspre mare aşezaţi, de asemeni şi paionii cu arcuri rotunjite, lelegii, cauconii şi slăviţii pelasgi. Către Thymbre, sorţul rândui lycienii, pe mysienii semeţi, pe phrygienii strunitori de cai şi pe maionii cei cu frumoase care. Dar de ce mă întrebi şi vrei totul să ştii? Vreţi oare s-ajungeţi în tabăra troiană? Sosiră de departe războinicii traci şi ei se află acum la marginea taberei. În fruntea lor e Rhesus (Ρήσος), vlăstarul lui Eioneus. Cei mai frumoşi cai ce i-am văzut vreodată sunt sirepii lui Rhesus, mai albi decât zăpada, mai sprinteni la fugă decât suflarea vântului. Din aur şi argint e carul ferecat şi-mpodobit frumos. Rhesus e-nveşmântat cu totul în aur, armele-i sunt minuni, şi nu-s deopotrivă cu ale muritorilor, mai degrabă par pe măsura zeilor celor fără de moarte. Duceţi-mă, acum, aproape de corăbii sau lăsaţi-mă aici fedeleş legat, până ce vă întoarceţi. Atunci veţi şti, abia, dacă eu v-am minţit ori de-am spus adevărul.”

 

Pe un vas antic grec (cca 360 î.Chr)e descrisă scena în care aheii Odisseus (Ulise)  și Diomedes au furat faimoșii cai albi ai regelui trac Rhesus,fiul lui Eioneu,  ucigând mai mulți războinici traci. Se remarcă straiele împodobite și cămășile de zale purtate de traci. (și în scrieriele lui Euripide se vorbește despre echipamentul „de lumină” al tracilor - cămășile strălucitoare de zale. )

În Iliada sunt menționați mai mulți conducători traci ce veniseră să lupte (cu războinicii lor) alături de troieni: Acamas, fiul lui Eussorus, descris ca foarte înalt și viteaz,  Peiros, Eufem (fiul regelui Troezen, fiul lui Ceas), Asius (venit din orașul Sestus, aproape de Hellespont), Euphemus al Ciconilor venit din orașul Ismara (Ismarus) și Lycurgus al Edonilor , trib din zona râurilor Nestus și Strymon din sudul Traciei. Tracii foloseau săbii mai lungi decât ale aheilor. Aheii erau în admirația cailor albi, „ca razele de lumină” ai cavalerilor traci- cum nu mai văzuseră.

Cercetătorii  constată pe măsură ce avansează cercetările că evenimentele descrise de Homer nu sunt simple legende, ci reflectă cu exactitate realitatea istorică. După ce amplasamentul cetății Troiei a fost găsit după descrierea din Iliada, acum astronomii au calculat anul întoarcerii lui Ulise în Itaca după indiciile astronomice cuprinse în poemele lui Homer. Conform descrierilor din Iliada, cu 29 de zile înainte de asaltul final asupra Troiei două constelații, Pleiadele și Lebăda erau vizibile simultan la apusul soarelui, iar cu 33 de zile înainte de căderea Troiei, planeta Mercur era pe cer la apus. Cu șase zile înainte de atac planeta Venus era vizibilă în timpul zilei. A fost descrisă și o eclipsă de soare.  Astronomii au calculat data evenimentului, precum și data la care s-a întors Ulise în Itaca, după peregrinări: pe 16 aprilie 1178 î. Chr. ! (Conform săpăturilor arheologice, Troia VII, ce e în legătură cu războiul povestit în Iliada a fost datată între anii 1300-1190 î. Chr.)
 Deci în perioada aceea, tracii aveau armuri din zale , care cel puțin în cazul regelui erau din  aur.

Începând cu anul 1995, după studii îndelungate, însă intenționat ținute la subsol, o serie de savanți americani de prestigiu au ajuns la concluzia că Potopul descris în Biblie a avut loc pe malul vestic al Marii Negre, unde locuia o populație neașteptat de dezvoltată, (oare cine?).

De altfel Olimpul, legendarul munte din mitologia greacă (ULIMP- Lumină sau Splendoare, în limba traco-dacă), nu era altceva decât muntele Bucegi pe care nu întâmplător dăinuie al doilea Sfinx de pe Pământ.
Homer spunea că numai tracii știau să lupte călare și cu arcul începând cu mileniul cinci înainte de Christos.

Traco-dacii se remarcau printr-o corectitudine desăvârșită, toate convențiile fiind încheiate verbal și apoi păstrate cu sfințenie. Lipsa de acasă era semnalată printr-un băț lăsat la poartă, fiind mai mult decât suficient.

Traco-dacii erau singura civilizație din lume care nu a folosit sclavagismul sub nici o formă a sa.

În jurul anului 1400 Î.C, se construiește în Tracia nord-Dunăreană, cea dintâi școală cu local de sine stătător de pe Terra, numită Androniconul, unde preoţii Zamolxieni predau toate disciplinele universitare începând cu teologia (cultul Zeului Soare și al celor 12 constelații).

Conform mărturiilor rămase posterității ale lui Platon și Socrate, însuși Pitagora și-a completat studiile la școala Zamolxiană, și tot ei afirmau că în acea vreme în Dacia existau cei mai de seamă medici ai timpului.

Istoricul Herodot, îi considera pe Cimerieni originari de pe versantul Nord-Estic al Carpaților,(Moldova de astăzi). Apoi o parte din ei s-au deplasat spre Sud, în Anatolia, unde au fost cunoscuți ca Cimiry. Migrând ulterior către Italia, Spania, Anglia și Irlanda au fost cunoscuți sub denumirea de celți.

Zona Nord -Dunăreană (România de astăzi), a fost considerată din vechime drept un paradis terestru.

Un teren bogat în aproape toate bogățiile pământului, cu terenuri agricole (Grânarul Europei de mai târziu), pășuni întinse, toate formele de relief, un incredibil sistem hidrografic natural, o zona bine apărată contra majorității dezastrelor naturale...etc. Ca un miracol unic al istoriei, locuitorii acestei zone n-au putut fi alungați din vatra strămoșească și nici deznaționalizaţi.

Românii păstrează în continuare limba, portul, obiceiurile, tradițiile strămoșilor de acum 7.000 de ani. Analizele minuțioase de sânge, demonstrează un alt miracol : în ciuda numeroaselor invazii, ne-am păstrat puritatea genetică, specifică strămoșilor noștri.

România rămâne un miracol.

Bibliografie:

- Augustin Deac - Istoria Adevărului Istoric

- P.L.Tonciulescu - Ramania, paradisul regăsit

- Nicolae Densuşianu - Dacia Preistorică , Vol.1, 2, 3, 4, 5

Cartea de aur din Bulgaria

 Cartea de aur etruscă sau tracă

Un document de importanță deosebită a fost găsit în valea râului Struma (din Bulgaria de astăzi) , la începutul anilor 40 din secolul trecut.
Este vorba despre o carte cu file din aur de 23,82 de carate . Șase file de aur cu dimensiunile 5 x 4,5 cm, cu greutatea de 100 de grame sunt prinse împreună cu inele, formând un caiet . 
Pe fiecare foaie sunt inscripții cu scriere etruscă (ce nu a fost descifrată până în zilele noastre) și desene de calareți, soldați, o sirenă și un instrument muzical cu coarde.

Se crede că e vorba de un ritual legat de cultul lui Orfeu, personaj mitologic din Tracia. 
Orpheus și Zalmoxis ar fi personificat Pământul și Soarele.

Cartea a fost descoperită într-un mormânt ornat cu fresce .
Orfismul a fost o religie tipică Traciei (tracii trăind în antichitate pe teritorii întinse din jurul Mării Negre. Cei de pe teritoriul actual al României erau numiți de romani daci).
Chiar legenda spunea că Orfeu ar fi fost născut în Tracia. 
Cartea a fost donată de un bătrân macedonean Muzeului de Istorie Naturală din Sofia.

E un document de importanță deosebită din mai multe puncte de vedere.
Este un document vechi de aproximativ 2500 de ani. 
Poate fi considerată cea mai veche carte cu pagini multiple ce a fost găsită până acum. (Alte documente străvechi erau scrise pe papirusuri păstrate sub formă de sul sau pe plăci separate)

Este singurul document scris cu caractere etrusce găsit în afara Italiei . Unii cercetători consideră că probabil el a ajuns pe teritoriul Traciei prin legăturile comerciale ce aveau loc între etrusci și traci.

Dar poate exista și varianta ca tracii să fi folosit la rândul lor alfabetul etrusc pentru a scrie texte în limba lor. (Dat fiind că textele nu au fost descifrate, nu se poate afirma cu certitudine în ce limbă sunt scrise). E posibil chiar ca etruscii să fi fost înrudiți cu tracii. Se crede că etruscii ar fi migrat din vestul Asiei Mici în peninsula italică . Or tracii locuiau în antichitate până în aceste zone ale Asiei Mici. Homer menționează în Iliada că niște aliați al troienilor erau tracii.
Specialiștii afirmă că limba etruscă nu ar face parte din familia limbilor indo-europene.

Cartea este în stare foarte bună , în timp ce în Italia au fost descoperite doar unele pagini de aur cu scriere etruscă, dar nu atât de bine conservate. Au fost găsite în diferite regiuni circa 30 de pagini inscripționate asemănător, dar ele nu erau legat împreună ca o carte.

Nu putem să nu ne amintim și de tăblițele de aur , mult mai numeroase,(câteva sute)  găsite la Sinaia și topite de regele Carol I după ce dăduse dispoziție să se facă niște copii din plumb la atelierul fierarului din localitate. 
Aceste tăblițe au fost ulterior considerate ca fiind falsuri tocmai din pricina faptului că nu erau originalele găsite , ci doar copiile stângaci turnate în plumb. Dar analizarea elementelor tehnice, lingvistice și istorice au dovedit autenticitatea Tăblițelor de la Sinaia și faptul că ele erau o arhivă regală a istoriei geto-dacilor. Copiile au dispărut în mare parte, ultimele 34 de tăblițe copiate în plumb se găsesc acum la Muzeul de Arheologie Vasile Pârvan din București. 

Vedem că inscripțiile Cărții din Bulgaria au fost copiate de cineva pe o foaie de caiet, pentru a încerca probabil descifrarea lor. Dar întorcând scrierea în oglindă, parcă literele ne devin oarecum cunoscute, fiind asemănătoare cu scrierea latină veche. Se poate emite ipoteza că scrisul se citește de la dreapta spre stânga . Poate scrierea în relief era folosită ca șablon pentru copierea pe o foaie subțire de pergament sau pe o țesătură subțire. 

Am găsit și o încercare de descifrare a textului făcută de cel ce a copitat o parte din text pe foaia de caiet. 
S-ar părea  că nu ar avea nici o legătură cu mitul lui Orfeu, ci ar fi un   contract între Aulus Vaccinus (AV. VAHCHN. ) vânzând o cameră a mormântului său (ŠCVNA ΘIL) unui anume Tetius Mamercus (TE. MAME. ). Și că  plata (ŠIELANEI?) se va face chiar în "spălătorie" (RENEΘI PHULUMXVA). Și ar mai fi vorba despre alte două persoane: Atanus (ATANE) și Feicia (FEICIAL/FEIC). 

Misterul continuă.
Aici e o altă fotografie a artefactului extrem de prețios. 

Inscripție feniciană din Sardinia

Putem compara acele scrieri vechi cu această inscripție feniciană găsită la Nora, pe coasta sudică a Sardiniei. E considerată cea mai veche inscripție feniciană găsită în afara Levantului. E datată în perioada de la sfârșitul 9 -începutul secolului 8 înainte de Christos și e remarcabilă pentru că face referire la numele Sardinia în limba feniciană.

O inscripție etruscă mai lungă , Cippus Perusinus, , o placă de piatră cu 46 de linii cu scriere etruscă : 

De remarcat că scrierea era de la dreapta la stânga.

Împăratul Claudius (ce a domnit între anii 41-54 ) studiase cultura etruscă, învățase acea limbă și o vorbea fluent, ba chiar a scris o lucrare în 24 de volume legată de cultura etruscă. Din păcate, lucrarea s-a pierdut!
La Muzeul Arheologic de Este din Padova este expusă o tabletă de bronz cu litere din alfabetul etrusc- ce au fost gravate acolo probabil cu scop didactic. Tableta datează din perioada secolelor V-VI î. Hr. și fusese oferită sanctuarului Reithia din regiunea Veneto. Pot fi comparate literele. 

Mumia din Zagreb
Liber linteus Zagrebiensis /Liber Agramensis
Cel mai lung text cunoscut în limba etruscă a ajuns până în zilele noastre într-un mod cu totul neobișnuit.
În 1848 colecționarul croat Mihajlo Baric a cumpărat din Egipt un sarcofag ce conținea mumia unei femei. Mumia a ajuns după mai multe peripeții la Muzeul Arheologic din Zagreb, împreună cu feșele de in cu care fusese înfășurată mumia și care fuseseră desfăcute de  Mihajlo Barić .
Femia , decedată la 30-40 de ani , avea înălțimea 1,64m și purta un colier și o podoabă din flori pe cap . Lângă ea erau și resturile unui craniu de pisică. 
Cercetătorii  au constatat cu surprindere că fâșiile respective erau acoperite cu texte scrise în limba...etruscă! Un expert lingvist a constatat în 1892 că textul, datat în secolul III î.Hr , ar fi un calendar religios scris în limba etruscă . Textul conține cam 1300 de cuvinte ce se mai pot distinge, peste 100 alte cuvinte ce s-ar putea deduce din context . S-a dedus că e un text ritual , dat fiind că multe cuvinte și formule se repetă . Ar fi vorba despre ritualuri legate de apă și pădure, poate cu conotații funerare.  . Textul a fost scris cu roșu și cu negru pe circa 12 coloane verticale , pe 230 de rânduri. Nu se știe de ce fâșiile din acea carte veche au fost folosite pentru mumificarea femeii din Egipt. Femeia era egipteană- după cum s-a aflat dintr-un papirus aflat în sarcofag, în care se scrie că era soția unui preot și supraveghetor al veștmintelor  de la templul din Theba.
Poate cartea a fost considerată misterioasă și magică de către egiptenii care nu înțelegeau acel scris? 
Poate croitorul „a pus mâna” pe una din cărțile vechi de rugăciuni scrise pe pânză de in aflate în marea bibliotecă din templu pentru a-i asigura soției lui  un înveliș sacru ?
Conform specialiștilor, e vorba de un rulou de in lung de 340 cm și lat de cca 45 cm , ce a fost tăiat în 7 fâșii pentru mumificarea femeii ce a trăit în perioada ptolemaică (323-30 î.Hr) . Studierea țesăturii de in a arătat că pânza a fost făcută în Etruria și a fost trimisă apoi, după inscripționare,  în Egipt, cam în sec. II î. Hr.. 

Istoricul roman Titus-Livius a explicat că etruscii și apoi romanii foloseau cărți scrise pe pânză de in de exemplu pentru registrele magistraților. Julius Caesar se știe că scria pe astfel de fâșii d epânză pliate ca un acordeon, în timpul campaniilor sale militare. 
Scrierea etruscă, scrisă de la dreapta la sânga, folosea alfabetul grec arhaic , ce poate fi descifrat, dar nu se cunoaște limba etruscă! Se pot recunoaște nume proprii, titluri, toponime și câteva cuvinte care au fost asimilate în limba latină. Așa ar fi: „element” (care în etruscă înseamna litere din alfabet), „histrion” (de la „histrio”=actor) sau „persoana” (din etruscul: „phersu”=mască)

Cercetătorul independent John C. Kristiansen afirmă că a descifrat scrierea etruscă folosind Sistemul Etruscan Decoder v 3.2.1. dezvoltat de el însuși . Textul ar reprezenta un calendar etrusc ritualic și civic, ce prevede ritualurile care trebuie să fie respectate în amintirea morților, la evenimentele importante din activitatea agricolă sau pentru purificare . 
Alfabetul fenician
Cercetătorii au reconstituit  alfabetul fenician, considerat a fi strămoșul celorlalte scrieri din bazinul mediteraneean. (Nu înseamnă însă că ei cunosc limba feniciană!)
De comparat!

Litera

Nume

Semnificație

Transcriere

Valoare

Correspondență în alfabete derivate

Hebraic

Sirian

Arab

Arabia saudită

Grec

Latin

Chirilic

Armean

ʾālef

bou

ʾ

[ʔ]

א

ܐ

ﺍ

Α α

A a

А а

Ա ա

Bēth

casă

b

[b]

ב

ܒ

ﺏ

Β β

B b

Б б, В в

Բ բ

Gīmel

cămilă

g

[g]

ג

ܓ

ﺝ

Γ γ

C c, G g

Г г, Ґ ґ

Գ գ

Dāleth

ușă

d

[d]

ד

ܕ

,ظ,ﺩ,ذض

Δ δ

D d

Д д

Դ դ

Hē

batant

h

[h]

ה

ܗ

ه

Ε ε

E e

Е е, Є є

Ե ե, Է է

Wāw

cui

w

[w]

ו

ܘ

ﻭ

(Ϝ ϝ), Υ υ

F f, U u, V v, W w, Y y

(Ѵ ѵ), У у

Վ վ, Ւ ւ

Zayin

armă

z

[z]

ז

ܙ

ﺯ

Ζ ζ

Z z

З з

Զ զ

Ḥēth

zid

ḥ

[ħ]

ח

ܚ

ﺡ,خ

Η η

H h

Հ հ

Ṭēth

drum

ṭ

[tʼ]

ט

ܛ

ﻁ

Θ θ

(Ѳ ѳ), Ф ф

Թ թ

Yōdh

mână

y

[j]

י

ܝ

ﻱ

Ι ι

I i, Ï ï, J j

И и, Й й

Յ յ, Ի ի

Kaf

palmă

k

[k]

כ

ܟ

ﻙ

Κ κ

K k

К к

Կ կ

Lāmedh

baston

l

[l]

ל

ܠ

ﻝ

Λ λ

L l

Л л

Լ լ

Mēm

apa

m

[m]

מ

ܡ

ﻡ

Μ μ

M m

М м

Մ մ

Nun

șarpe

n

[n]

נ

ܢ

ﻥ

Ν ν

N n

Н н

Ն ն

Sāmekh

Coloană, susținere

s

[s]

ס

ܣ

ﺱ

Ξ ξ, Σ σ/ς, Χ χ

X x

(Ѯ ѯ), Х х

Խ խ

ʿayin

ochi

ʿ

[ʕ]

ע

ܥ

ﻉ

Ο ο

O o

О о

Ո ո, Օ օ

Pē

gură

p

[p]

פ

ܦ

ﻑ

Π π

P p

П п

Պ պ, Փ փ

Ṣādē

cârlig

ṣ

[sʼ]

צ

ܨ

ﺹ

(Ϻ ϻ, Ϡ ϡ)

Ц ц, Ч ч

Չ չ, Ճ ճ, Ց ց, Ծ ծ, Ձ ձ, Ջ ջ

Qōp

ceafă

q

[q]

ק

ܩ

ﻕ

(Ϙ ϙ)

Q q

(Ҁ ҁ)

Ք ք

Rēš

cap

r

[r]

ר

ܪ

ﺭ,غ

Ρ ρ

R r

Р р

Ր ր, Ռ ռ

Šin

dinte

š

[ʃ]

ש

ܫ

س

Σ σ / ς

S s

С с, Ш ш

Ս ս, Շ շ

Tāw

Aici, acum

t

[t]

ת

ܬ

ﺕ,ث

Τ τ

T t

Т т

Տ տ

 

Tradiția inscripționării mesajelor importante pe plăcuțe de aur sau de argint s-a înâlnit și în imperiul persan.

Această plăcuță de aur cu inscripție cu caractere cuneiforme a fost găsită la fundația palatului lui Darius din Persepolis . Ea a fost inscripționată în trei limbi (Persana veche, elamită și akkadiană)  aproximativ în anul 510 î. Hr. și a fost pusă în casetă de piatră, împreună cu niște monede din acel timp. Pe plăcuță e menționată întinderea imperiului persan și se adresau rugăciuni zeului Ahuramazda. 

„Darius cel Mare, Rege al Regilor, Rege al Țărilor, Fiul lui Vishtaspe, de origine achemenidă,

Regele Darius spune: Aceasta este țara pe care o am. Din locul sciților, dincolo de Sogdania, până în Abisinia, din India până în Lidia, pe care Ahuramazda, cel mai mare dintre zei, mi-a dat-o. Fie ca Ahuramazda să mă protejeze pe mine și această casă regală a mea.”

Plăcuța menționează că imperiul persan se învecina cu „locul sciților” 

Inel cu inscripție nedescifrată

Un inel de aur datat între anii 1700-1500 î.Hr, inscripționat cu scrierea „linear A”. Nedescifrată. Scrisul a fost gravat în formă spiralată, Se află la muzeul Arheologic din Herakleion, Creta. 

STELA KAMINIA

Stela din Kaminia este unul dintre cele mai fascinante artefacte ale Mediteranei de Nord, nu doar pentru frumusețea sa estetică, ci și pentru misterul lingvistic pe care îl aduce cu ea. A fost găsită pe insula Lemnos (Limnos), lângă satul Kaminia, iar astăzi este păstrată la Muzeul Naţional Arheologic din Atena.

Ce este Stela din Kaminia?

Datată: circa secolul al VI-lea î.Hr.

Material: Piatră locală, gravată cu epigrafe pe două fețe.

Descoperire: 1885, lângă o necropolă lângă satul Kaminia.

Conținut: Inscripție funerară într-o limbă non-greacă, dar similară cu cea etruscă (așa-numita limbă Lemnia).

Ce face Stela atât de interesantă?

Inscripția sa este într-un alfabet asemănător cu greaca antică, dar limba în care este scrisă nu este greacă. Este un limbaj stins și izolat numit limbaj lemno sau lemnia, care arată o puternică afinitate structurală cu etruscii.

Acest lucru este uimitor pentru că:

Etruria (astăzi Toscana) și Lemno sunt foarte departe între ele.

Acest lucru sugerează că etruscii sau un popor înrudit ar putea avea origini orientale sau că a existat o legătură culturală sau migratorie între Italia și Marea Egeea de Nord.

Text și traducere (aproximativă)

Textul complet al stelei nu este încă tradus complet, cu siguranță. Unele cuvinte pot fi comparate cu cele din etruscă (de exemplu, nume, forme verbale), dar încă nu există o descifrare completă. Un exemplu de interpretare:

Text (simplificat): „Hulaies: a fost regele Lemnosului... Şi a fost îngropat aici... ”

Interpretare: Inscripția ar comemora o persoană de rang înalt (poate un prinț sau un rege), și folosește o formă de limbaj apropiată de etruscă.

Legături cu poporul etrusc

Lemnia este singura limbă extra-italiană cunoscută cu asemănări sistematice cu etruscii.

Acesta a redeschis dezbaterea despre originile poporului etrusc:

Origine estică? Așa cum a sugerat Herodot (care i-a adus din Lidia, în Anatolia).

Origine locală / nativă? Cum au susținut Dionigus din Alicarnas și mulți arheologi moderni.

Atingere culturală maritimă? Obligațiunile lingvistice ar fi putut fi rezultatul schimburilor dintre popoarele din Marea Egee și italiene în mileniul 1 î.Hr.

Unde este Stela din Kaminia astăzi?

Muzeul Arheologic Național al Atenei, sală dedicată artefactelor din Marea Egee de Nord.

Interesantă viziune asupra naționalității Troienilor. Ce limbă vorbeau troienii?

"Troienii din Troia Homerică erau etnici greci?

Consensul este că locuitorii originali nu erau greci. Există un nume al unui rege troian Alaksandu, care pare a fi Alexandros, printre înregistrările hitite (Homer menționează de asemenea că Paris a fost numit și Alexandros) dar aceasta nu este o dovadă suficientă . Roma a avut la un moment dat un rege grec. O populație mixtă nu este exclusă nici pentru un oraș comercial. Știm, de asemenea, că zona din jurul Troiei a fost mai târziu (din la al 13-lea secol î.Hr până în ultima vreme) locuită de greci, dar în epoca bronzului probabil nu a fost.

Tradiția literară romană vorbește despre plecarea lui Aeneas din Troia pentru a merge în Italia făcând o legătură cu Troia antică. La sud-vest de Salonic, a existat un oraș comercial numit Aenea, ceea ce înseamnă că este posibil să fi fost construit de comercianți cumva înrudiți cu Troia. Studiile moderne de ADN arată o legătură genetică între locuitorii din nordul Italiei centrale și cei din nord-vestul Anatoliei. Toscana este până la urmă Etruria/Etruscia. În insula Lemnos din nordul Mării Egee vizavi de Troia a fost găsită o stelă de piatră în satul Kaminia, scrisă cu litere grecesti, dar într-o limbă străină. Știm de la Tucidide că atenienii au colonizat insula Lemnos subjugând o populație non-greacă. Stela din Caminia a fost scrisă într-un dialect etrusc., Limba lemniană.

Poliochne, un oraș calcolit din 4000 î.Hr. până în epoca bronzului, alături de modernul Kaminia Poliochni . Arheologii arată unele niveluri paralele și afinitate culturală față de Ilion/Wilion/Wilusa/Troia. Etrusca nu este o limbă indoeuropeană, dar etruscii (și troienii) au fost cultural, artistic și în religie (Apollon/Apalliunas etc) foarte apropiați de greci, lucru care mai târziu i-a influențat și pe romani. Adunând aceste dovezi dispersate, cred că limba etruscă a lemnienilor din Poliochne, vizavi de Troia, era într-adevăr limba vorbită în Troia.

PS: Afirmația unor academicieni că troienii vorbeau luviană, o limbă anatolie indoeuropeană are sens geografic, dar nu a fost justificată în mod adecvat de dovezi solide. "

O altă limbă care îi intrigă pe lingviști este limba bască. În zona Navarra, a fost găsită în 2021 „mâna din Irulegi”, o mână de bronz inscripționată cu un alfabet paleoiberic . Mâna a fost găsită în regiunea locuită de Vasconi înainte de sosirea romanilor în zonă.

Ea dovedește existența unei scrieri pre-romane în teritoriul locuit de Vasconi . Mâna avea probabil o funcție rituală, ca un fel de urare de noroc. A fost datată cu aproximație din sec. I î.Hr. .

A atras atenția cuvântul sorineke (sorineku) , asemănător cu cuvântul zorineko din limba bască actuală , are semnificația: „ cu noroc”. În versiunea mai veche a limbii basce, urarea ar fi inclus și o referire la zeu.

Inscripția a fost transcrisă în alfabetul latin , în încercarea de a se descifra în continuare inscripția.

Scrierea tartesiană-Sud-Lusitaniană/Bastulo-Turdelan/ cinetiană

O scriere dezvoltată în sud-vestul peninsulei iberice , la sud de actuala Portugalia. Pe teritoriul actual al Portugaliei a existat provincia romană Lusitania, unde trăiau populațiile pre-romane :Conii și Cinetes. Acest sistem de scriere, nedescifrat, se pare că era silabar-pentru consoanele ocluzive și ca un alfabet pentru celelalte consoane și vocale.. Inscripțiile găsite datează după toate probabilitățile din secolul V î.Hr sau chiar din sec. VII î.Hr și au fost incizate pe 75 de stele funerare.

A fost ropusă această valoare a sunetelor pentru acea scriere., ce folosește alfabetul fenician, dar și pe cel grec.

Pliniu cel Bătrân a scris că „primul lucru asupra căruia s-au pus tacit de acord națiunile a fost folosirea literelor ioniene. Vechile litere grecești erau cam aceleași ca și literele latine de astăzi; se poate vedea asta pe o tablă veche de bronz, delfică; ea este azi pe muntele Palatin, consacrată de mai marii Romei Minervei, în biblioteca sa; ea poartă această inscripție: Nausicrate, fiul lui Tisamenos, atenian a făcut această ofrandă.”