Discursul lui Marc-Antonius

 Funeraliile lui Caesar

Ceremonia funerară după uciderea lui Caesar a avut loc pe 20 martie. La 5 zile după ce a fost ucis.
A fost o ceremonie funebră conformă cu tradiția și trebuia să celebreze moștenirea  și amintea faptele ilustre și valoarea lor pentru republică.
Discursul omagial era rostit de obicei de un fiu sau de o rudă apropiată al defunctului. Era o tradiție veche 

Caesar a inovat și în această privință, pronunțând pentru prima dată o orație funebră publică, la Rostres  pentru elogierea unei tinere femei- pentru soția sa  Cornelia Cinna , ce murise (probabil la naștere)  în anul 68 sau 69 î.Hr.
Caesar a ținut orația funebră la moartea mătușii sale Julia Caesaris, văduva lui Marius, în anul 69 î.Hr.
El a spus atunci, cu ardoarea tinerețiii (avea 31 de ani) : „Mătușa mea Julia scoboară din regi  prin mamă și din zei nemuritori prin tatăl ei, căci din Ancus Marcius provine casa regală Marcius, al căror nume e purtat de mama mea, iar Iulii provin din Venus, care e sorgintea familiei noastre”, adăugând că:
„Se găsește astfel în neamul nostru sanctitatea regilor ce domnesc peste oameni și majestatea zeilor care domnesc chiar și peste regi”.

Sorgintea din zei sau semizei era conformă cu tradițiile romane. Până la urmă, reprezenta o atestare a vechimii acelui neam, căci romanii îl revendicau drept strămoș pe Aeneas, prințul troian ce ar fi fost fiu al zeiței Venus. 

Istoricii romani întocmeau registre cu familiile troiene și urmașii lor. Savantul Varron scrisese o carte cu „Familiile troiene”. Denis din Halicarnass a scris că în timpul său, pe timpul lui August mai erau cincizeci dintre aceste familii. 

Elogiul funebru era aproape mereu un discurs de familie, consacrat gloriei neamului fiecăruia. Se dădea atât de mare importanță acestor glorificări postume, încât ele au fost publicate .

În anul 51 î. Hr , Octavius, unul dintre nepoții lui Caesar, atunci în vârstă de 12 ani a pronunțat orația funebră pentru bunica sa Julia Caesaris Minor, sora lui Caesar. Se pare că atunci l-a remarcat Caesar pe acest nepot al lui, pe care avea să-l adopte ulterior .

Și acum , în anul 44 î. Hr se organizau funeraliile pentru Caesar.
Octavian încă nu ajunsese la Roma...ceilalți doi nepoți ai lui Caesar  nu se știe unde erau...Calpurnius Piso probabil nu a fost solicitat...căci Marcus Antonius a dorit să țină el discursul.
Nepoții lui Caesar
Da, Octavian a fost nepotul preferat de Caesar pentru a-l numi urmaș- prin testament.
Dar Caesar mai avea nepoți- care au fost și ei moștenitori:

Lucius Pinarius și Quintus Pedius.

Quintus Pedius (nepot de soră  al lui Caesar, văr cu Octavius, nepot- sau fiu- al surorii mai mari a lui Caesar: Julia Caesaris Maior. Născut în 92 î.Hr, era cu doar 8 ani mai mic decât Caesar. A fost legat de proconsul în timpul cuceririi Galiei , a luptat alături de Caesar , inclusiv la Munda.

 
Cicero l-a amintit în treacăt în discursul său Pro Plancio din 54 î.Hr
„ tu neque Q. Pedio, forti viro, suscenses ..”-nu te gândești la Quintus Pedius, un om curajos.

După uciderea lui Caesar, a renunțat la partea sa de moștenire în favoarea lui Octavius...

A inițiat o lege, Lex Pedia, care ii declara inamici publici pe toți ucigașii lui Caesar (care prin asta erau condamnați la moarte), propunând anularea amnistiei . Triumvirii au făcut și o listă de „priorități”: 17 , între care și Cicero. 
Dar....cică după aceea s-a sinucis, cu gândul la masacrul ce urma. Sau a murit de oboseală (?)
Deci nu se știe- practic- cum a murit - în anul 43 î. Hr., în noiembrie. 

A avut cel puțin un fiu-Quintus Pedius Publicola- orator (!!!)De ce nu a rostit un discurs la funeraliile lui Caesar? Se spune că avea o elocvență remarcabilă . Horatiu , marele poet roman i-a lăudat arta oratorică în scrierile lui. 
A fost și un nepoțel, Quintus Pedius , care era surd , se pregătea să devină pictor, cu autorizația lui Augustus, dar a murit în adolescență, către anul 43 î.Hr.  (După cum a scris Pliniu cel Bătrân în Istoria Naturală). Deci i-a supraviețuit doar un an lui Caesar. Ca și bunicul său. 

Lucius Pinarius Scarpus- nepot de soră al lui Caesar ,(după Suetonius) 
Văr cu Quintus Pedius, Octavia Minor (a patra soție a lui Marcus Antonius) și cu Octavius (viitorul Augustus) 
Nepot al Juliei Caesaris Maior, sora mai mare a lui Caesar?. Născut -zice-se-în 50 î.Hr, avea 6 ani la moartea lui Caesar. Dar probabil era mai mare. 
A cedat și el (!!) partea lui de moștenire de la Caesar în favoarea lui Octavius.
A  apucat să lupte în anul 31 î.Hr alături de Octavian . A primit onoruri (un aureus are pe avers o mâna deschisă cu inscipția IMP CAESARI și SCARPUS IMP, iar pe revers o Victorie încadrată cu inscripția: DIVI F (Fiul divinului Caesar) și AVG PONT  Mâna deschisă semnifică darul făcut de Scarpus? 

Nu se mai știe nimic despre Scarpus după aceea. 
(Nu știu cum se face, dar după onorurile primite din partea lui Octavian urma o moarte misterioasă....doar o părere)

Comentatorii consideră că a fost discursul cel mai important din cariera lui Marcus Antonius (deși specialiștii în retorică, așa cum era Cicero l-au descris ca fiind patetic și emoționant- în sensul de  prea afectat ; dar nu era un discurs adresat specialiștilor din Senat, ci poporului roman.)

Nu s-a păstrat întocmai acel discurs, ci doar referiri la el, din care aflăm că s-a repetat deseori că Caesar fusese un „om extraordinar” și un „om ilustru”- cuvinte care au fost reținute de cei ce îi considerau vinovați pe „Liberatories” (așa cum se autodenumiseră conjurații).
Antonius a inclus diferite documente, unele fiind citite de un herald, altele citite de el însuși.
Era vorba de decrete ale Senatului care îl onorau pe Caesar, între care și textul jurământului care il obliga pe fiecare senator să-l apere . La fiecare document citat Antonius adăuga și observațiile sale personale, prin care opunea ceea ce se întâmplase pe Idele lui Marte promisiunilor făcute de senatori, între care erau și „Liberatores”.
Antonius a precizat că acei conspiratori nu erau singurii care ar fi trebuit să se rușineze pentru moartea lui Caesar. 
Antonius a introdus și aspecte teatrale- a arătat mai ales toga perforată și plină de sânge a lui Caesar- destinată să sporească durerea publicului și să atragă ostilitatea față de conspiratori. Succesul a fost remarcabil.
Reacția publicului

Liberatores erau conștienți de efectul pe care îl vor avea funeraliile lui Caesar . Și-au luat măsuri de prevedere în acea zi punând gărzi private de pază la casele lor. Într-adevăr, opinia publică a reacționat cu violență ieșită din comun.
Corpul lui Caesar a fost incinerat chiar în Forum, iar mulțimea furioasă s-a îndreptat apoi spre casele grupului de Liberatores. 
Antonius însă a rămas calm
El și Lepidus amplasaseră soldați în punctele din care puteau proteja clădirile. Mulțimea a putut să-și exprime turbarea, însă doar până la un anumit punct.
În curând ordinea a fost restabilită în Forum , iar atacarea caselor complotiștilor a fost abandonată.
Poporul, emoționat, a vegheat la rugul lui Caesar până târziu în noapte.
Antonius dovedise că poate manipula mulțimea.
Își arătase forța și se plasase pe sine ca urmaș al lui Caesar. În acelaș timp , limitând și reprimând violența mulțimii, le arătase tuturor, mai ales complotiștilor, amploarea reală a autorității sale personale.
Orația funebră a lui Antonius avusese ca scop nu în primul rând să-l elogieze pe Caesar, ci mai ales să îndrepte indignarea publică împotriva conspiratorilor cunoscuți (care tocmai fuseseră amnistiați de Senat)

Fricțiunile cu Cassius arătaseră ingratitudinea complotiștilor . Tulburările și violențele provocate de funeraliile lui Caesar i-au făcut pe toți să înțeleagă cât erau de nepopulari în popor. Evenimentele din acea zi au pus în evidență de asemenea dependența lor de ordinea civică , ce nu era sub controlul lor, ci era menținută de Antonius și de aliații săi. Dacă Liberatores și prietenii lor sau chiar rivalii lui Antonius din fostul cerc al lui Caesar crezuseră că Antonius a avut un comportament slab și nesigur pe 17 martie, acum se vedea altă față a lui .
Antonius i-a amenințat pe Liberatores.

Antonius s-a grăbit să evidențieze vulnerabilitatea acelor Liberatores.

Evenimentele descrise din tabăra adversarilor lui Caesar 

(Cum ne amintim, Brutus, Cassius și Decimus Brutus erau principalii complotiști atacatori în uciderea lui Caesar. Vedem că Antonius „juca pe două fronturi”- cum am spune azi: pe de o parte el poza public în prieten al lui Caesar, care nu participase la complot, prin spate însă el trata -aparent amical- cu complotiștii, cu care luase cina după complot și cărora le obținuse o amnistiere după crimă. Decimus Brutus fusese considerat de Caesar drept un prieten de încredere, îl trecuse în testament și îi încredința chiar tutela copilului care i s-ar fi născut între timp! Iar D.Brutus l-a înjunghiat!) 

Dintr-o scrisoare a lui Decimus Brutus adresată lui Brutus și Cassius aflăm că el primise de curând vizita lui Hirtius, care l-a făcut să înțeleagă că Antonius „nu era sigur că putea să-l autorizeze pe Decimus să-și ia (în primire) provincia”.
Decimus a interpretat asta ca rea voință perfidă și se aștepta ca Brutus și Cassius să fie de aceeași părere. 
Hirtius mai spusese că Antonius era preocupat de agitația populației  și se neliniștea pentru siguranța Liberatores. De aceea Antonius se pregătea să  reconsidere postul de guvernator al lui Decimus.

Consternarea lui Decimus era de înțeles. Termenii amnistiei garantau executarea actelor emise de Caesar  și pe 18 martie Senatul confirmase că va ratifica nominalizările de provincii făcute de Caesar.
 
Antonius nu voia să sugereze că nu ar executa decretul Senatului (voia să păstreze relații bune cu Senatul) ...dar oricare dintre Liberatores, cum era și Decimus era un privatus, un cetățen privat care nu exercita nici o magistratură sau promagistratură. Ei ar fi avut nevoie , pe lângă sancțiunea oficială a Senatului și de o altă lege de reabilitare, o lex curiata de imperio, înainte de a putea avea o comandă ca guvernatori de provincie. 
În realitate nimic nu-i oprea pe Marcus Antonius și pe Dolabella să-i furnizeze lui Decimus legea cerută, dar Antonius,  exagerând și exploatând schimbarea de atmosferă de la Roma după funeraliile lui Caesar și subliniind ostilitatea publicului față de Decimus și de tovarășii săi, spunea acum că are dubii asupra posibilității sale de a reuni o adunare curială, căci plebea urbană nu ar permite asta.

În spatele acestor vorbe se ascundea o amenințare certă, care l-a speriat pe Decimus. În scrisoare, Decimus le spune tovarășilor din Liberatores că el se temea că nu e decât o problemă de timp până când ei vor fi declarați inamici publici și vor fi exilați (sau condamnați la moarte). 
Deși era deschis la propuneri-Decimus îi informa pe Cassius și Brutus că Hirtius îl îndemnase să le ceară părerea - scrisoarea sa recomanda fuga în Rhodos sau oriunde în afara jurisdicției lui Antonius.

 Până atunci, el ceruse o gardă de corp publică pentru el însuși și pentru toți Liberatores. 
Puțin după aceea, criza lui Decimus părea că se rezolvase: la începutul lunii aprilie el a putut pleca din Roma ca să-și ia în primire postul de guvernator.
Între timp însă Liberatores au fost obligați să reacționeze atât la falsa neliniște a lui Antonius privind impopularitatea dar și față de frica pe care i-o inspirase lui Decimus și altora. Ei au fost astfel obligați , ca parte mai slabă, să negocieze cu Antonius folosind toate expresiile politeței aristocratice și de respect. 
Așa se explică și ezitarea lui Antonius privind provincia lui Decimus.
El nu voia să nu respecte amnistia, dar voia să dea o lecție practică despre realitatea puterii lui și a hotărârii lui de a o folosi.

Evenimentele descrise de Cicero 

(Cicero fusese instigatorul din umbră al complotului. Complotiștii deciseseră să nu-l anunțe că vor trece la fapte pe 15 martie știind că Cicero e vârstnic și în general se hotărăște greu. Dar ei au strigat numele lui Cicero- ca strigăt de luptă- în timpul atentatului. Iar Cicero a declarat apoi că regretă că nu a luat parte la crimă) 

Cicero a prevăzut importanța politică a discursului pe care urma să-l țină Antonius la funeraliile lui Caesar. 
Într-o scrisoare către Atticus, el se arăta nemulțumit de activitatea lui Brutus de după crimă:

„.Este oare posibil? Adică asta a reuşit să facă Brutus al meu şi al tău ?El să stea la Lanuvium, şi Trebonius să plece în provincia lui pe dnumuri ocolite (ca să se păzească de cezarieni), toate faptele, însemnările, vorbele, promisiunile, gîndurile lui Caesar să aibă mai multă putere decât dacă el ar fi trăit ? !
 Aminteşte-ți cum strigam eu, chiar În acea primă zi capitolină (la 15  martie), că pretorii (Brutus şi Cassius) trebuie să convoace Senatul pe Capitoliu.
 Zei nemuritori, ce treabă s-ar fi putut face atunci, cînd toţi oamenii onorabili, şi chiar cei onorabili doar atît cît trebuie, se bucurau și când bandiţii erau la  pămînt !
Condamni cele întîmplate la Liberatores . _(şedinţa din 17 martie a Senatului). Ce mai era de făcut? Eram deja pierduţi.
Ţi-aminteşti cum tu strigai că totul e pierdut, dacă are să fie dus (Caesar) cu ceremonia de înmormîntare ? Ei bine, a fost ars În for, a fost proslăvit de ţi se rupea inima, sclavii şi calicii au fost trimişi cu torţe Împotriva caselor noastre. Iar după aceea ? Să-i văd îndrăznind să-mi spună: «Te ridici oare în contra vreunui semn de-al lui Caesar?» Astea şi altele ca astea nu pot suporta. De aceea îmi vine în gînd sî străbat ţară după ţară ; Grecia ta e totuşi şi ea ameninţată de furtună.•

La 10 aprilie, Cicero îi scria lui Atticus:,,Sînt îndurerat că nu am pus mîna pe putere o dată cu dobîndirea libertăţii" 

(Aici declară cu nonșalanță că scopul complotului a fost- cel puțin pentru el- să pună mâna pe putere, nu să „apere republica”)

Pe 12 aprilie, îi scria lui Atticus din Fundi:
,,Ce este mai nenorocit decît să respectăm toate actele săvîrşite de acela (Caesar) şi pentru care îl uram ? Oare vom avea şi consulii şi tribunii pe care i-a vrut el. doi ani de-aci încolo ? Nu văd în nici un chip cum aş putea activa politic. Nimic nu este mai absurd decît ca tiranoctonii să fie ridicaţi În slava cerului, iar actele tiranului să fie respectate”;

(Marcus Antonius îi atenționase pe senatori că își vor pierde posturile și privilegiile dacă vor anula actele emise de Caesar prin declararea lui ca tiran. Iar cei mai mulți dintre ei își datorau funcțiile și privilegiile lui Caesar! Deci Senatul a decis- la sugestia lui Marcus Antonius- să nu il declare pe Caesar tiran, asta însemnând că ucigașii s-au făcut vinovați de crimă. În acelaș timp a fost emisă o amnistie a faptașilor pentru crima comisă) 

la 18 aprilie din Puzzuoli :
.,O, zei buni, tirania trăieşte, tiranul a murit•

Pe 26 aprilie, de la Pozzuoli, scria că uneori îl regretă pe Caesar (Ad Att., XIV, 13, scrisoarea din 24 aprilie), căci:  „ceea ce Caesar n-ar fi făcut niciodată şi n-ar fi îngăduit niciodată, acum ni se pune în față după însemnările lui falsificate« (Ad Att., XIV, 13 la 26 aprilie, de la Puzzuoli) 

(Deci el constată falsificarea documentelor găsite de Marcus Antonius în biroul lui Caesar)

Pe 4 mai, scria din Pompei:

 ,,Eu aş vrea să mă crezi - socotesc că puteam vorbi cu mai puţină primejdie contra acestui partid blestemat, pe cînd tiranul era în viaţă, decît acuma, cînd e mort. Nu ştiu cum, dar pe mine cel puţin acela mă suporta în chip uimitor."

(Deci Cicero constată că deși îl numise pe Caesar „tiran”- ceea ce ar fi justificat uciderea lui- pe vremea lui era mai multă libertate de exprimare decât ulterior . De asemenea, se mira abia acum că Julius Caesar îl suporta, în pofida opoziției sale deschise.) 

În locul lui Caesar, omul excepţional, indiferent cum l-a zugrăvit Cicero în diferitele perioade ale raporturilor cu dânsul, dar niciodată ca pc un om obişnuit, se afla acum Antonius, un om comun, brutal şi ,viclean, plin de sine, iubitor de putere şi vulgar în plăceri, faţă de care avea repulsie şi-l evita cu frică şi dispreţ. În rarilc raporturi personale din acest timp îi scria, tocmai de aceea, pe un ton de flatare  exagerată , declarându-se prieten devotat al lui Antonius: 

 ,.Ceea ce-mi spui prin scrisoare (fusese şi singura scrisoare de la Antonius din acest timp) - aş fi dorit s-o discutăm prin viu grai dintr-un singur motiv doar : ţi-ai fi putut da seama, nu numai din cuvintele mele, dar după faţa mea, după ochii mei, după fruntea mea, cum se zice, de iubirea faţă de tine, căci, dacă te-am iubit totdeauna mai întîi datorită simpatiei tale pentru mine, mai tîrziu datorită serviciilor pe care mi le-ai făcut, apoi În aceste vremuri viaţa publică te-a ridicat atîta în ochii mei, încît nu ştiu să-mi fie cineva mai drag. Scrisoarea ta, atât de prietenoasă şi în acelaşi timp atît de respectuoasă, m-a mişcat astfel, încât nu mi se pare că îţi fac, ci că primesc eu o favoare cînd tu mi-o ceri aşa încît ai renunţa, zici cu, să salvezi împotriva voiei mele pe un duşman de-al meu, care este şi prietenul tău, deşi ai putea-o face fără nici o greutate." 
O scrisoare de un servilism respingător- aș zice, inspirată foarte probabil de teama pe care i-o inspira acum Antonius. 
Cicero i-a trimis o copie a  scrisorii lui Antonius prietenului său Atticus, adăugând și ce crede despre Antonius: „un om corupt, imoral și primejdios”.

Ulterior Cicero a căutat să arate că e de partea lui Octavianus - crezând eronat că pe acesta îl va putea manevra. Credea că Octavianus îi e total devotat: mihi totus deditus. 
Octavianus îi ceruse sfatul printr-o scrisoare la fel de sinceră- probabil- ca și cea pe care i-o scrisese el lui Antonius:
„– Mă adresez ţie, ca unui părinte al meu, îi scria el, şi te rog să mă iei sub ocrotirea ta. Te voi asculta orbeşte şi voi fi mândru de a te avea ca părinte sufletesc.”

Iar Cicero...a crezut!
A plecat spre Roma, spunându-și: „ Vaza mea politică nu a pierit încă”
În prima etapă, Octavianus părea că nu are ambiții politice, ci dorește doar să intre în posesia moștenirii lui Caesar. După 21 mai Antonius i-a răspuns că adopțiunea testamentară nu fusese ratificată printr-o lege curiată ...și că nu se știe precis ce a rămas de la Caesar. 
(Înțelegem că deja Calpurnia nu mai era în viață, căci nimeni nu face referire la ea, care administrase averea lui Caesar)
Un tribun dintre partizanii lui Antonius a opus un veto ratificării testamentului.
Antonius a convocat Senatul pe 1 iunie pentru a-i propune o lege de schimbare a provinciilor (lex de permutatione provinciarum) prin care el ar fi luat conducerea Galliei cisalpine în locul lui Decimus Brutus. (Ar fi avut armata aproape de Roma ). Dolabella ar fi căpătat Siria , iar altă lege ar fi confirmat actele lui Caesar așa cum fuseseră modificate de Antonius, ca abuzurile să fie acoperite. În acelaș timp însă Brutus, Cassius, Cicero și  consulii desemnați au decis să boicoteze ședința Senatului. Antonius le cere comițiilor să voteze propunerile fără a fi fost prezentate mai întâi Senatului. Și a convins Senatul să-i îndepărteze pe Brutus și pe Cassius , cu misiuni de aprovizionare cu grâu: Brutus să plece în Asia, iar Cassius în Sicilia. 
Octavian, pe de altă parte a organizat jocuri (între 20 și 30 iulie) în cinstea Venerei Genetrix și a plătit sume de bani conform testamentului lui Caesar, dar din banii proprii (din averea mamei sale, a tatălui său vitreg și împrumutând de la prieteni. Ceilalți nepoți moștenitori i-au cedat partea lor de moștenire) A apărut și o cometă, despre care s-a spus că e spiritul celui ucis. Octavian a ridicat la Roma o statuie a lui Caesar cu cometa deasupra capului. 
Cicero îi scria lui Atticus că Octavian „trebuie să fie cultivat și, dacă nu altceva, trebuie să fie separat de Antonius”
Pe 1 August, L.Calpurnius Piso, socrul lui Caesar s-a ridicat în Senat împotriva lui Antonius, acuzându-l că uzurpă numele și gloria aceluia și că-i falsifică actele , pentru a institui o tiranie personală.
Puțini senatori l-au susținut. Dar era un prim semn de rezistență publică.
Antonius a răspuns cu un discurs demagogic, și cu acuzație împotriva lui Cicero (care nu era prezent) . Cicero a venit a doua zi , pe 2 septembrie (când Antonius era absent) , acuzându-l de falsificarea documentelor lui Caesar. 
Antonius a răspuns pe 19 septembrie. Cicero i-a scris lui Cassius: „Acest om nebun, destrăbălat și cu mult mai ticălos decât « cel mai mare ticălos»,cum zici tu despre cel pe care l-ai ucis (Caesar) caută să facă începutul masacrului cu mine și mă acuză că am fost instigatorul uciderii lui Caesar, fără alt motiv decât ca să asmută pe veterani împotriva mea, pericol de care nu mă îngrozesc , dacă el ar reuși să adauge la gloria faptei voastre și meritul meu”. 

Deci Antonius îl acuzase deschis că instigase la uciderea lui Caesar , iar Cicero era mulțumit ca meritul lui la reușita acelei „fapte glorioase” va fi cunoscut public.
Cicero îl regreta din nou pe Caesar:.
Pe 9 octombrie Antonius a plecat cu soția lui Fulvia la Brundisium, să primească legiunile din Macedonia prin care și le atribuise prin acea lege prin care își acordase comanda în Gallia cisalpină.

4 legiuni. Legiunile însă l-au primit rău, deși li se promiseseră câte 400 de sesterți de fiecare. Antonius ajunge să decimeze tribuni militari, în fața Fulviei. 
 Octavian înrola oameni în Campania, plătind 2000 de sesterți  de fiecare, dintre voluntarii lui Caesar, strângând 3000 de oameni- o armată personală. I-a cerut sfatul lui Cicero, știind că el e în legătură cu „liberatorii”, spunând clar că are intenția de a conduce lupta contra lui Antonius. 

Octavian l-a chemat pe Cicero la Roma, căci voia să intre în legalitate acționând investit de către Senat și „după sfatul lui Cicero”. Antonius a venit la Roma, a convocat Senatul pe 24 noiembrie vrând să-l declare pe Octavian dușman public (hostis) , dar..
două legiuni trec de la Antonius la Octavianus, făcând ca raportul de forțe să se schimbe. Antonius e nevoit să plece din Roma, intenționând să unească legiunile macedonice rămase cu legiunile de sub comanda lui Brutus. La conducerea Spaniei era prietenul lui Lepidus..

Cicero a sosit la Roma pe 9 septembrie. 

La Roma, Cicero a pornit o campanie de discursuri contra lui Marcus Antonius și de sprijinire a lui Octavianus. Reușește să laude acțiunea unui particular (Octavian) ce-și făcuse o armată personală, spunea că dezertarea a două legiuni trebuie să fie lăudată , iar deținătorul puterii legale trebuie să fie declarat dușman public. Toate, în numele unor principii morale superioare legilor. (Filipica 3).

Pe 1 ianuarie 43 î.Hr înceta calitatea de consul a lui Antonius, intrând în funcție noii consuli: Hirtius și Pansa. 
Antonius a asediat Mutina (actuala Modena) , unde era D.Brutus . Octavian se pregătea să...intervină în apărarea lui Brutus (!)
În fața atitudinii împăciuitoare a noilor consuli, Cicero susține în continuare războiul contra lui Antonius, i-a elogiat pe Decimus Brutus ,pe Lepidus , pe Sextus Pompeius și , la culme pe Octavianus, pentru care a solicitat rangul de senator. 
Senatul a decis însă să trimită o delegație care să mijlocească împăcarea cu Brutus și cu Antonius. Din delegație au făcut parte socrul lui Caesar: L. Piso Caesoninus, socrul lui Octavian: Marcius Philippus și juristconsultul Servius Sulpicius Rufus. Delegația a plecat pe 5 ianuarie, dar Srvius Sulpicius a murit pe drum. Între timp, la jumătatea lui ianuarie Cicero declara în Senat că „o pace cu Antonius e imorală, periculoasă și imposibilă”. Consulul Hirtius a făcut înrolări masive. 
Octavianus își făcuse tabăra la Forum Cornelii, la sud de Bononia (azi Bologna) . Hirtius ocupase Claterna, la sud de Mutina. Cetățile Galliei cisalpine erau de partea Senatului. 
La începutul lunii februarie, cum negocierile nu dăduseră rezultate, Senatul îl numește pe Antonius adversarius, iar situația existentă e numită tumultum (stare excepțională) . Se lăsau porți deschise pentru reconcilierea cu Antonius, spre indignarea manifestată de Cicero.
L. Piso și Macius Philippus au fost elogiați în treacăt, cu ocazia elogiilor aduse răposatului Servius Sulpicius.
M. Brutus i-a trimis consulului Pansa vestea că stăpânea Grecia , în atmosferă de simpatie generală și făcea înrolări , între care și fiul lui Cicero, dar și fiul de libert, viitorul mare poet Q.Horatius Flaccus. Caius Antonius, fratele lui Marcus Antonius era captiv la Dyrrachium (Durres). Brutus cerea să fie numit de Senat proconsul al Greciei, Macedoniei și Iliricului. Cicero pledează pentru.



Cicero continua să pledeze pentru calea armelor.

Octavianus a încheiat însă cu Antonius și Lepidus un triumvirat, triumvirii împărțind între ei puterea și proscriindu-și reciproc dușmanii. 
Cicero, pus în fruntea listei de proscriși, a fost ucis de trimișii lui Marcus Antonius.

Viața în Pompei

Cum arăta un orășel mai mic în antichitatea romană

La Pompei

Excavările continuă acolo și mereu se descoperă alte construcții sau lucrări de artă din acest orășel ce putea fi numit „stațiune de vacanță”, pentru că mulți aristocrați romani își făceau câte o vilă în această pitorească zonă a Italiei, ignorând pericolul reprezentat de vulcan.

iată cum arăta forumul din Pompei și cum arată ruinele sale în zilele noastre

Iată și un ceas solar, ce era amplasat în templul lui Apollo din Pompei!

Mâncare stradală (thermopolium) 

În oraș aveau loc spectacole - despre unele știm că erau legate de Lupercalii, altele de  Saturnalii, altele poate erau și altele legate de Dionisos și însoțitorul lui, Silenus (un bătrânel simpatic, mereu beat, care făcea și preziceri) 

În acest mozaic datat din sec. I î.Hr  (găsit în „Casa Poetului Tragic” din Pompei ) e arătată scena de repetiție a actorilor pentru festivități legate de Dionisos/Silenus (când probabil se bea destul vin) 
Un bătrân , așezat între măștile de teatru îi învață pe tinerii actori  ce au de făcut. Tinerii sunt îmbrăcați doar cu niște piei de capre pe șolduri (urm\nd a juca rolurile unor satiri-probabil) , În centru, un personaj (ce pare un bărbat travestit în femeie)  cu coroană pe cap cântă dintr-un flaut dublu. (sărbătoarea era cu muzică veselă, probabil) . În dreapta, un tânăr ajută un actor să-și pună costumul de Silenus (lângă el fiind și masca pe care o va purta) . Repetiția se desfășoară sub un portic împodobit cu ghirlande , panglici și lampioane. 
Fresce
Casele din Pompei și din localitățile învecinate erau ornamentate cu fresce pictate cu artă, cum e această reprezentare a zeiței Flora găsită în villa Arianna de la Stabiae (în apropiere de Pompei) . Grația personajului amintește de Primăvara lui Boticelli (din Renaștere)

Flora Villa Arianna Stabiae	Perseu salvând-o pe Andromeda  (Casa Dioscurilor- Pompei)

Urmașii lui Caesar

Ce s-a întâmplat cu apropiații lui Caesar după moartea lui 

IMP•C•IVLIVS•CAESAR•DIVVS 

Gaius Julius Caesar, ce a marcat cu personalitatea sa ultima perioadă a Republicii Romane stârnește în continuare interesul prin toate aspectele vieții sale.

Cum el a fost ucis ca urmare a unui complot pus la cale de multe persoane, soarta celor apropiați lui după acel eveniment tragic poate conduce la concluzii în privința personalităților implicate.

Caesar inițiase o vastă acțiune de reformare a societății romane și centralizase în acelaș timp guvernarea statului.
Născut într-o veche familie de patricieni care se mândreau că ar descinde din Iulius, fiul prințului troian Eneas, el a crescut într-o locuință modestă dintr-un cartier al clasei de mijloc din Roma (Subarba) , căci tatăl său murise, iar mama lui rămăsese cu mijloace materiale modeste. 

El și-a luat de timpuriu soarta în propriile mîini , a intrat în politică și s-a căsătorit cu Cornelia Cinna Minor, de care a refuzat să divorțeze (condiție ce-i fusese pusă de dictatorul Sulla) preferând să fugă din Roma , înrolându-se apoi în armată.

Iulia Caesaris, fiica lui Caesar și a soției lui, Cornelia.

Se crede că pe această medalie comemorativă emisă de Caesar în 47-46 î.Hr, zeița Venus ar fi fost figurată cu chipul fiicei lui Caesar, Iulia.

S-a născut în 73 î.Hr-după alți autori în 83/82 î.Hr ,  Din păcate Cornelia a murit la naștere când Iulia avea 16 ani. Iulia devenise renumită pentru frumusețea și inteligența ei, fiind o partidă râvnită.

A fost logodită (când era foarte tânără), prin anul 59 î.Hr cu...cel care avea să-l ucidă pe tatăl ei, Quintus Servilius Caepio Brutus.

Dar căsătoriile încheiate în înalta societate romană erau mai degrabă alianțe politice. 
Când puternicul aliat al lui Caesar,  Pompei cel Mare (Gnaeus Pompeius Magnus) -doar cu 6 ani mai tânăr ca tatăl ei-divorțase de a treia soție a sa,(Mucia Tertia)  acuzată (se pare) de adulter (cu Caesar? Dacă e să credem bârfele lui Cicero), el s-a îndrăgostit de frumoasa și virtuasa Iulia și a cerut-o de la tatăl ei. 
Cum alianța politică între Caesar și Pompei era o condiție obligatorie pentru evitarea războiului civil, Caesar a acceptat căsătoria lui Pompei cu Iulia, în anul 60 î,Hr. 
Cum-probabil-Caesar adusese argumentul că Iulia e logodită cu tânărul Brutus, Pompei i-a oferit aceluia o...compensație (!), oferindu-i mâna fiicei sale Pompeea Magna , ce fusese logodită anterior cu Faustus, fiul lui Sylla. (Conform celor scrise de Plutarh) 
Până la urmă  fiica lui Pompei s-a căsătorit totuși cu Faustus, fiul lui Sylla- ce a fost ucis în 47 î.Hr luptând contra forțelor lui Caesar. Pompeia Magna s-a recăsătorit atunci cu Lucius Cornelius Cinna. Sora acestuia, Cornelia Cinna fusese soția lui Caesar și mama fiicei lui Iulia.

Lucius Cornelius Cinna nu a făcut parte dintre complotiștii care l-au ucis pe Caesar, dar l-a sprijinit pe Brutus după ce acesta făcuse omorul. 

Plutarh a scris că Pompei ajunsese să-și neglijeze îndatoririle publice pentru a fi împreună cu tânăra sa soție.
Aceasta rămăsese însărcinată, în anul 55 î.Hr, când un un incident din oraș a făcut ca toga lui Pompei să fie pătată de sânge, așa că a fost adusă acasă de un sclav. Iulia a crezut că soțul ei a fost ucis și a pierdut copilul din pricina șocului, rămânând apoi cu sănătatea șubrezită. În anul următor, în august 54, Iulia (care rămăsese din nou însărcinată) a murit la naștere, iar pruncul nu a supraviețuit decât câteva zile. 
Ulterior a intervenit o ruptură definitivă între Caesar și Pompei.

Caesar a luat-o în căsătorie, în 68 î.Hr pe frumoasa Pompeia Sylla, nepoata răposatului dictator și fiica lui Quintus Pompei Rufus- deci o rudă îndepărtată a lui Pompei..  (la un an după moartea Corneliei).

În anul 63 î.Hr Caesar a fost ales pontifex maximus (mare preot în religia romană- cea mai mare funcție din Republică) . În această calitate existau multiple obligații pentru el, dar unele obligații și pentru soția sa: ea avea îndatorirea de  a organiza festivalul religios Bona Dea , în reședința oficială a marelui preot, dar fără a fi admisă prezența vreunui bărbat în acea zi.
Cum un tânăr patrician a reușit să se strecoare acolo deghizat în femeie, sacrilegiul a provocat un scandal , în urma căruia Caesar a divorțat în acelaș an de Pompeia. P. Clodius, deghizat în femeie se strecurase în casă dar a fost demascat de mama lui Caesar, Aurelia . (Caesar a demonstrat la proces că soția lui nu știuse și nu-i fusese infidelă, dar a repudiat-o după aceea considerând-o vinovată de organizare defectuasă a evenimentului. Fiind întrebat, Caesar a dar celebra replică: „Soția lui Caesar nu trebuie să fie nici măcar bănuită”, dând de înțeles că singurul motiv al divorțului e exigența lui mare, nu vinovîția femeii. De fapt ea fusese vinovată de neglijență în organizarea unui eveniment cu cerințe foarte stricte-   Cicero a scris că orice bărbat care zărea măcar în parte acele ritualuri putea fi pedepsit cu orbirea. Sora lui Clodius, Clodia i-a făcut avansuri sexuale lui Cicero pentru ca el să nu distrugă alibiul fratelui ei care declarase că nu a fost la Roma în ziua festivalului (dar Cicero îl văzuse la Roma cu câteva ore înainte de eveniment) Soția lui Cicero, Terentia a insistat ca acesta să depună mărturie la proces- iar el a făcut-o. .
„Femeie cu temperament violent și având ascendent asupra lui Cicero” (Plutarh)

(Putem observa aici influiența pe care ajungea să o aibă Terenția într-un proces în care se implicaseră prin pledoarii sofisticate atât Caesar cât și Cicero).
 Clodius a fost în final achitat cu trei voturi (31-25), în urma unui efort semnificativ de mituire a juriului (după cum a afirmat Cicero) . Clodia era cumnata Muciei, fosta soție a lui Pompei.
Devine astfel mai de înțeles de ce a repudiat-o Caesar de fapt pe Pompeea. 

Caesar îi arăta mult respect lui Cicero, prețuind în mod deosebit elocința acestuia.

Plutarh povestește că , revenind „pe cale terestră”după treburile avute în Asia și Egipt, Caesar l-a observat înaintea celorlalți din suită pe Cicero, care îi ieșise în cale și a descălecat, l-a salutat și a stat de vorbă cu el în timp ce mergeau mai multe sute de metri.

(Evident că ar fi fost nepoliticos să discute rămânând călare cu cineva care era pe jos, așa că -deși desigur era obosit după  un drum extrem de lung-dar în loc să se mulțumească să-i adreseze un simplu salut, Caesar a descălecat și a mers sute de metri discutând cu Cicero, deși era grăbit desigur să facă o baie ).

Iar aprecierea pe care Caesar o dădea discursurilor lui Cicero s-a văzut de pildă când Quintus Ligarius a fost judecat pentru că ridicase armele împotriva lui Caesar. Cum Cicero era apărătorul acuzatului, Caesar le-a spus prietenilor: „De ce să nu ascultăm încă odată discursul lui Cicero? Ligarius e, fără îndoială un om pervers și un dușman” Dar când Cicero a luat cuvântul, el l-a emoționat profund și a desfășurat în pledoaria sa o asemenea varietate de nuanțe și un asemenea farmec verbal, că fața lui Caesar își schimba deseori culoarea și era evident că toate pasiunile sufletului său erau în clocot. ...Astfel, Caesar a fost cucerit și l-a achitat pe Ligarius” (Plutarh).  

Caesar a plecat într-o campanie în Hispania, în anii 61-60 î.Hr.
Întors la Roma în anul 60 î.Hr, a fost ales consul în anul 59 î.Hr.Al doilea consul a fost (pus prin mită) 
Marcus Calpurnius Bibulus.

La începutul anului 59 î.Hr,

Caesar s-a căsătorit cu tânăra Calpurnia, fiica lui Lucius Calpurnius Piso.

A urmat pentru Caesar campania de cucerire a Galiei (între 58-50 î.Hr a cucerit Galia până la Rin, iar spre vest până la Atlantic, cu raiduri și în Bretania).

Caesar s-a pregătit să reia viața civilă la Roma, candidând la postul de consul. Dar i s-a cerut ca înainte de a candida să demisioneze din funcția de guvernator al provinciilor și din cea de comandant al armatelor și să candideze în calitate de persoană particulară. Consulul Caius Claudius Marcellus a dat în acelaș timp lui Pompei comanda tuturor trupelor din Italia și dreptul de a mai recruta trupe. 

Pe 1 ianuarie 49 î.Hr Caesar a propus ca el și Pompei să predea comanda simultan, dar Senatul a decis că îl va declara pe Caesar dușman public dacă nu predă comanda „la o dată ce va fi stabilită”.
La 10-11 ianuarie 49 î.Hr Caesar a trecut Rubiconul . A urmat războiul civil.
Caesar și-a alungat adversarii din Italia (fără a permite trupelor să jefuiască) , apoi a zdrobit armata lui Pompei în Spania. La sfârșitul anului 49 î.Hr l-a urmărit pe Pompei peste Marea Adiatică și a a obținut victoria decisivă de la Pharsala, în Grecia. L-a urmărit apoi până în Egipt, unde Ptolemeu a fost ucis din ordinul regelui Ptolemeu. Caesar a ocupat Egiptul , a pus-o pe tron pe Cleopatra, iubindu-se cu ea , apoi a luptat în Anatolia învingându-l pe regele Bosforului. 
Caesar a revenit la Roma, invitând-o și pe regina Cleopatra, a plecat apoi în Africa, , unde a zdrobit armata adunată de adversarii săi la Thapsus, s-a întors la Roma, dar în noiembrie a plecat în Hispania unde trupele romane aveau probleme cu o răscoală, a obținut victoria la Munda, apoi a revenit la Roma pentru reorganizarea lumii greco-romane. A avut mai puțin de un an la dispoziție pentru aceată activitate dificilă de reconstrucție, fiind asasinat în anul 44 î.Hr în clădirea Senatului din Roma, pe 15 martie (idele lui Marte).

Dar viața sexuală, într-acestea?

Nu există nicio îndoială în privinţa relaţiilor heterosexuale ale lui Cezar, multe dintre ele cu femei căsătorite. Probabil le considera distracţii triviale. Totuşi, s-a implicat cel puţin de două ori în escapade care ar fi putut să-i distrugă cariera.
Dacă a avut o relaţie cu soţia lui Pompei, Mucia, îşi risca alianţa cu Pompei.

Pictură din sec. XIX a artistului Frederick Arthur Bridgman, ce și-a imaginat-o pe Cleopatra gata să părăsească insula Philae

O altă relaţie mult mai celebră, tot riscantă, a fost cu Cleopatra. Distrându-se cu ea la Alexandria, risca să piardă ceea ce tocmai câştigase la Pharsala. Permiţându-i să-l viziteze la Roma în 46 î.Hr., a dispreţuit opinia publică şi a mărit lista de fapte lipsite de tact care i-au unit pentru a-l asasina pe vechii săi camarazi şi duşmani iertaţi.
O relație și mai periculoasă a fost cea cu Servilia Caepionis, sora mai mare a dușmanului său declarat Cato cel Tânăr , mama celui care avea să concretizeze complotul pentru uciderea sa și soacra a doi dintre principalii participanți la complot.  Servilia nu a avut copii cu Caesar (deși unii au presupus că fiul ei cel mare, Brutus ar fi fost conceput cu Caesar pe când acela ar fi avut cam 14 ani și ar fi fost în altă regiune a Italiei......nu prea se potrivesc datele. De asemenea, dacă Brutus ar fi fost fiul său nelegitim, nu s-ar fi pus problema ca Iulius Caesar să fie de acord cu logodna lui cu fiica sa, Iulia). Caesar l-a ajutat însă pe Brutus tot timpul, facilitându-i cariera politică și salvându-i viața cam de două ori , deși Brutus luptase contra lui pe câmpul de bătălie (Această grijă deosebită avută pentru salvarea lui Brutus i-a făcut pe unii să creadă că ar fi putut fi fiul său natural. Chiar dacă nu era fiul său natural, Caesar l-a tratat ca pe un fiu.)
În cele din urmă...Brutus a fost conducătorul conspirației ce l-a ucis pe Caesar. 

 Moartea lui Cezar a fost provocată în parte de mila şi nerăbdarea sa, care au constituit o combinaţie periculoasă pentru siguranţa personală. Cezar nu a ezitat să comită atrocităţi împotriva „barbarilor” când i s-a părut necesar, dar s-a dovedit foarte generos cu adversarii săi romani înfrânţi. Astfel, mila nu era doar o chestiune de politică. Prima experienţă în cariera politică a lui Cezar fusese persecutarea de către Sylla a adversarilor săi interni înfrânţi. Cezar şi-a iertat adversarii, iar unora dintre ei le-a oferit funcţii în noul său regim. Caius Cassius Longinus, personajul principal al complotului de asasinat, şi Marcus Iunius Brutus, încarnarea conceptului de republicanism roman, erau foşti adversari. Replica Et tu, Brute (Şi tu, Brutus) a fost felul în care Cezar si-a arătat suferinţa de a fi înjunghiat de un om pe care îl iertase, în care avea încredere şi pe care îl iubea.

Copilul nenăscut

La citirea testamentului lui Caesar, acesta prevăzuse măsuri de protecție pentru copilul care i s-ar fi născut (postum- fiind vorba de un testament). Instituise o tutelă pentru acel copil , iar tutorii au fost trecuți ca moștenitori secundari în testament. Toate acestea indică faptul că aproape sigur Calpurnia era însărcinată și Caesar conta că ea va naște în perioada campaniei lui militare, prevăzând cele necesare pentru cazul în care el și-ar fi găsit moartea în această campanie. 
Ca urmaș direct, care ar fi putut să preia și puterea,  îl numise pe nepotul său Octavius, pe care l-a adoptat prin acel testament și căruia i-a lăsat cea mai mare parte a averii (din ce nu urma să fie împărțit poporului)  .(Poate în alegerea lui a avut în vedere și ca fiul ce urma să i se nască să aibă în fratele adoptiv un sprijin în viață) 
Totodată o sumă foarte mare de bani era prevăzută pentru a fi împărțită tuturor cetățenilor romani (fiecăruia câte 300 de sesterți) . 

La uciderea lui Caesar în ședința Senatului de pe 15 martie 44 Î.Hr, „prietenul” său Marcus Antonius a „avut grijă” să rămână în afara sălii, de vorbă cu alt conspirator (care îi mai propusese odată să participe la uciderea lui Caesar- iar Antoniu refuzase, dar nu îi spusese nimic lui Caesar. Cicero l-a acuzat apoi public pe Antonius că el fusese de fapt inițiatorul complotului) .
Discuția s-a prelungit cât a fost nevoie până ce circa 30 de atacatori cu pumnale militare au reușit să-l ucidă pe Caesar, care era neînarmat. Apoi Antonius și-a aruncat toga de senator ca să nu fie recunoscut și a fugit acasă, baricadându-se înăuntru până ce a văzut că..nu-l ataca nimeni. Așa că și-a dat seama că e singurul consul rămas în funcție (Caesar fiind mort) și...s-a repezit la locuința acestuia, să ia de acolo tot ce putea fi luat. A luat o sumă foarte mare de bani, obiecte de preț și toate documentele lui Caesar (pe care le-a modificat apoi după bunul său plac)
. 
Unele surse antice au relatat că ar fi fost văzută Calpurnia ieșind plângând din casă, strigându-și nefericirea, apoi ea ar fi plecat împreună cu toți servitorii din casă. 
Dacă ar fi fost așa, asta nu arată o despărțire amiabilă de „noua putere” din Roma, ci mai degrabă că fusese somată să părăsească acea casă în care locuia cu Iulius Caesar de 15ani. 
Unii au crezut că -poate-Calpurnia i-ar fi încredințat toate acele valori lui Antonius „spre păstrare” (asta pentru că , atunci când Octavianus a venit la Roma, i-a cerut moștenirea sa într-un mod foarte politicos, referindu-se la banii pe care Calpurnia „i-ar fi dar în păstrare”. Octavianus era însă un abil diplomat. El n-ar fi vrut ca Antonius să găsească un pretext pentru a nu-i înapoia banii într-o eventuală formulare nepoliticoasă. Oricum, Marcus Antonius nu i-a dat banii, pretextând că...nici n-au fost!
O problemă gravă , care putea fi tranșată prin mărturia singurei martore la scena cu pricina: Calpurnia Pisonis! 
Ea nu a fost chemată însă să depună mărturie. Și ....nu se mai știe ce s-a întâmplat cu ea ulterior! Nu a mai apărut niciodată! 
Marcus Antonius avea tot interesul ca ea să dispară, ca să nu depună mărturie despre averea uriașă furată de el din casa lui Caesar și despre documentele sustrase de asemenea. (Unele erau dări de seamă , altele erau lucrări istorice sau literare..) . Dar Octavianus nu putea decât să se bucure că nu mai apărea un moștenitor, de astă dată fiu în linie directă- nu nepot adoptat -cum era cazul său- și care ar fi avut întâietate la moștenire. 
Ce putem crede? 
Sigur, e sinistru să ne gândim că această femeie tânără (de circa 32 de ani) , cu un comportament ireproșabil, însărcinată a fost ucisă pe ascuns. Și totuși, ce ar fi putut să se întâmple cu ea?

Putem să ne facem o ideie aflând ce s-a întâmplat cu prezumtivul fiu al lui Caesar cu Cleopatra. 

Nu se poate spune că femeile romane erau atât de retrase că nu apăreau în public ...Dimpotrivă. În exact aceeasi perioadă, de pildă Servilia Caepionis convoca o ședință a Senatului și reușea să schimbe o decizie a senatorilor ce îi privea pe fiul ei Brutus și pe ginerele ei, Cassius.  Așa că..

Tatăl Calpurniei- senator- a murit nu mult după uciderea lui Caesar. La 9 zile după moartea lui Caesar, el a cerut să fie citit testamentul lui Caesar (ce era păstrat de Marea Vestală) și s-a ocupat de moștenirea sa testamentară, nu fără dificultate.

A încercat să ducă alături de Marc Antoniu o politică de conciliere, apoi s-a separat de el în iunie. În august 44 a fost primul care a deschis ostilitățile Senatului contra lui Antoniu, printr-un discurs de răsunet. Cicero l-a urmat cu Philippice. În primăvara anului 43 a încercat o conciliere fiind trimis de Senat la Modena.

După această dată el a dispărut din istorie- Era un simplu senator...Lucius Calpurnius Piso Caesoninus (vers 100 av. J.-C. – vers 43 av. J.-C.) 
Era un om de mare cultură, filozof epicurian , posesor al unei mari biblioteci în vila sa de la Herculanum. Horatiu (Quintus Horatius Flaccus)i-a dedicat arta sa poetică (Ars Poetica/ Epistolă Pisonilor) 

Soarta copiilor Cleopatrei
Din relația cu Cleopatra se spunea că ar fi rezultat un copil- numit în mod semnificativ Cesarion. 

Statuia lui Cesarion ca faraon , purtând acoperământul de cap reiat (nemes) al faraonilor.

Statuie din granit roz datând din sec. I î. Hr.

 

Cât timp Cleopatra a locuit la Roma, ca invitată a lui Caesar,(având calitatea de  „socius et amicus populi Romani- prieten și aliat al poporului roman,  zvonurile spuneau că acel frumos băiețel era fiul lui Caesar. Dar Caesar nu l-a recunoscut drept fiu, în testamentul său!
Era mai greu să recunoască drept fiu natural un copil născut în timp ce mama lui era căsătorită cu altcineva- căci Cleopatra a fost măritată întâi cu un frate , Ptolemeu XII, apoi cu celălalt frate-Ptolemeu IV. Da, erau niște adolescenți, însă ...Apoi, dacă ar fi recunoscut un fiu al Cleopatrei acela ar fi avut probleme să acceadă la tronul Egiptului..
La o lună după  moartea lui Caesar , Cleopatra a părăsit Roma împreună cu fratele și soțul ei Ptolemeu XIV, atunci de circa 15 ani (ce a murit subit după aceea)  - probabil și cu copilașul Cesarion (numit ulterior Ptolemeu XV). E posibil să fi fost însărcinată, dar nu a născut în lunile care au urmat. 
În relație cu Marcus Antonius, Cleopatra a mai născut în anul 40 î.Hr: gemenii Alexandros Helios și Cleopatra Selene ,

 apoi- în anul 36 î.Hr, al doilea fiu din relația cu Antoniu: Ptolemeu Philadelphos.( Ptolemaios Philadelphos) 

Cesarion a fost declarat de Antonius ca fiu și moștenitor al lui Caesar- ca metodă de contracarare a legitimității lui Octavian August. Declarația a trezit puternice resentimente la Roma.

Când Octavian a invadat Egiptul în anul 30 î.Hr, Cleopatra l-a trimis pe Cesarion (atunci de 17 ani) în portul Berenice, la marea Roșie, pentru a-l pune la adăpost, urmând ca apoi să plece spre India. Dar un perceptor l-a convins să revină în Egipt, unde Octavian l-ar fi chemat să preia puterea. 
Însă Octavian (ce a ocupat Alexandria pe 1 august 30 î.Hr, anexând oficial Egiptul la Republica romană)  a dispus executarea lui Cesarion pe 29 sau 30 august î.Hr. Cam pe 23 august 30 î.Hr, Octavian a dispus și uciderea fiului cel mare al lui Marcus Antonius (din căsătoria cu Fulvia) -Marcus Antonius Antyllus (Marcus Antonius Minor) - ce avea cam 16-17 ani. . 
Au fost executați copiii declarați moștenitorii tatălui lor. 

(Marc Antoniu s-a sinucis pe 30 august 30 î.Hr, după înfrângerea militară, iar Cleopatra s-a sinucis pe 10 sau 12 august 30î.Hr, pentru a nu fi purtată rușinos în urma carului triumfal al învingătorului, la Roma) 
Un al doilea fiu al lui Marc Antoniu cu Fulvia, Iulius Antonius (născut în 45-43 î.Hr) a fost crescut de Octavia cea Tânără, cu care Antonius se recăsătorise după moartea Fulviei. 

Cei trei copii ai Cleopatrei cu Marcus Antonius au fost duși de Octavian la Roma .
Nu se știe sigur  dacă cel mic a mai ajuns acolo. Gemenii, ce aveau 10 ani au fost  puși să defileze înlănțuiți cu lanțuri grele în parada triumfului lui Octavian, după care Alexandru Helios a...dispărut.
Oricum, singura care a ajuns la vâsta adultă a fost Cleopatra Selene, fiind crescută de sora lui Octavian, Octavia cea Tânără (ce fusese căsătorită cu Marcus Antonius). 
Selene s-a căsătorit la 15 ani cu regele Juba II al Mauritaniei și împreună cu soțul ei au avut o domnie de succes.


 Ce ar fi fost dacă?

Dacă nu ar fi fost asasinat în 44 î.Hr., Cezar ar mai fi trăit poate încă 15 sau 20 de ani. Sau poate mai puțin.  Constituţia sa fizică era neobişnuit de puternică, însă în ultimii ani de viaţă avusese mai multe crize -despre care s-a spus că ar fi fost epilepsie. .
 Ce ar fi făcut cu timpul său? Răspunsul poate fi doar ghicit din ce a făcut în cele câteva luni pe care le-a avut la dispoziţie.
 În 46 î.Hr. a găsit timp să reformeze calendarul roman.
În 45 î.Hr. a dat o lege care a constituit modelul standard pentru constituţiile municipiilor, care atunci erau unităţi locale autoguvernate în majoritatea teritoriilor locuite de cetăţeni romani.
În 59 î.Hr. refăcuse deja oraşul Capua, pe care regimul roman republican din urmă cu 150 de ani îl privase de personalitate juridică; a mai refăcut celelalte două mari oraşe, Cartagina şi Corint, distruse de predecesorii săi. Aceasta este doar o parte din ceea ce a făcut pentru a-i recoloniza pe soldaţii săi pensionaţi şi pentru proletariatul urban al Romei. De asemenea, era generos în acordarea cetăţeniei romane străinilor. (Le-o acordase tuturor cetăţenilor din Gallia Cisalpină, de la nord de fluviul Pad, în 49 î.Hr.) A sporit numărul de senatori şi i-a făcut mai reprezentativi pentru societatea romană.

La moartea sa, Caesar era pe punctul de a porni în noua campanie din Est. Țelul era de a cuceri Babilonul, răzbunând înfrângerea dezastruasă a lui Crasus din 53 î.Hr. Dar Suetoniu a scris că mai întâi ar fi atacat Dacia. Dacă el ar fi putut cuceri Dacia (așa cum a reușit după un secol și jumătate Traian) și ar fi dobândit toate acele uriașe cantități de aur, a0r fi fost posibil ca el să cucerească și teritoriile de la est de Eufrat și Babilonul. 

Toate astea sunt presupuneri. 
Asasinarea lui Caesar i-a condamnat pe romani la încă 13 ani de război civil , iar Roma nu a mai avut niciodată suficientă forță pentru a cuceri și păstra Babilonul. 

Moștenirea  lui Caesar

Acest om de geniu foarte raţional, cu o mare exuberanţă sexuală, a schimbat cursul istoriei la capătul vestic al Lumii Vechi. Lichidând conducerea scandaloasă şi falimentară a nobilimii romane, a dat statului roman – şi civilizaţiei greco-romane – o păsuire care a durat peste 600 de ani în Orient şi peste 400 de ani în Occidentul rămas relativ în urmă. Cezar a substituit oligarhia romană cu o autocraţie care nu a mai putut fi abolită niciodată. Dacă nu ar fi făcut acest lucru atunci, este posibil ca Roma şi lumea greco-romană să fi capitulat, înainte de începutul erei creştine, în faţa invadatorilor barbari în apus şi a Imperiului Part în orient.

Prelungirea duratei de viaţă a civilizaţiei greco-romane a avut efecte istorice importante. Sub Imperiul Roman, Orientul Apropiat a fost influenţat de elenism timp de încă şase sau şapte secole, însă elementul elenistic nu a fost suficient de puternic încât să aibă un impact decisiv asupra creştinismului şi islamului. Şi Gallia s-ar fi adâncit şi mai mult în barbarism atunci când a fost invadată de franci dacă nu ar fi fost asociată cu lumea civilizată din bazinul mediteraneean timp de peste 500 de ani, ca rezultat al cuceririi ei de către Cezar.

sursa: Enciclopedia Universală Britannica,

Și totuși e posibil să fi existat un fiu nelegitim al lui Caesar care să fi moștenit geniul tatălui său?

Există teoria că Marcus Vipsanius Agrippa ar fi fost fiul nelegitim al lui Caesar!

Născut între martie 64î.Hr și martie 62î.Hr -probabil în anul 63 î. Hr , - nu se știe exact în care regiune: fie în Arpinum, fie în Istria, fie în Assisi. Era aproximativ de aceeași vârstă cu nepotul lui Caesar: Octavius (viitorul Octavianus Augustus) și...a fost educat alături de acesta, prin grija lui Caesar!
Nu se știe aproape nimic despre familia lui Agrippa: tatăl ar fi fost un cetățean roman modest, ce ar fi primit cetățenia de puțină vreme , despre mamă nu se știe chiar nimic. 
Dar tânărul a beneficiat de aceeași educație aleasă ca și tînărul Octavius, cu care a devenit bun prieten.
Aceiași maeștri de retorică, printre care Apollodor din Pergam.
Tânărul Agrippa avea un frate mai mare, ce a luptat împotriva lui Caesar în Africa, alături de trupele lui Cato. Ajungând prizonier, a fost eliberat de Caesar la intervenția lui Octavius. Deci Agrippa i-a datorat lui Octavian viața fratelui său. Spre deosebire de mulți alții ce au fost grațiați de Caesar în situații similare, Agrippa nu a uitat niciodată binele făcut.
Marcus Agrippa a luptat alături de Caesar în campania din 46-45 î.Hr, inclusiv la Munda. 
Și a rămas prieten devotat al lui Octavianus. Toată viața. 

Marcus Vipsanius Agrippa a fost unul dintre cei mai mari romani care au trăit vreodată.

 Un om al onoarei constante, prieten devotat al lui Augustus , general de geniu,  a fost și responsabil pentru multe dintre capodoperele de marmură ale arhitecturii pentru care Roma antică este cunoscută astăzi. A fost consul, general, arhitect și om de stat și și-a trăit viața conform unui cod de conduită strict.

Agrippa e considerat cel ce a sistematizat sistemul de alimentare cu apă roman. A construit trei apeducte, le-a îmbunătățit și extins pe celelalte trei existente pe atunci

.Există  teoria că ar fi fost fiu nelegitim al lui Caius Iulius Caesar , teorie susținută de faptul că, deși provenit dintr-o familie modestă,  el a fost educat împreună cu Octavius (devenit Octavianus Augustus) prin grija lui Caesar, la Apollonia.

(La Apollonia atât Octavius cât și Agrippa au luat lecții private cu filozoful Athenodor Cananitul, ce fusese elevul filozofului și savantului Poseidonius din Apameus, de la care învățase astronomie, matematică, geografie, istorie, filologie și meteorologie și care fusese profesorul lui Cicero și al ui Pompei. Prin urmare Agrippa a beneficiat de cea mai bună educație posibilă în timpul său, în mod similar cu nepotul preferat al lui Caesar.)  

Și de asemenea ambii tineri au fost convocați de Caesar să-l însoțească în expediția sa din Spania, pentru a-și completa educația cu deprinderile din domeniul militar.

Agrippa renunța de obicei la al doilea prenume (care indica familia), iar când Irod și-a numit nepotul după el, l-a numit pe nepot: „Marcus Iulius Agrippa”, ceea ce ar indica faptul că apropiații știau că Agrippa e fiu nelegitim al lui Caesar.

Agrippa l-a sfătuit pe Octavius să accepte poziția de fiu adoptiv al lui Caesar și  l-a sprijinit întreaga viață cu realele sale calități de conducător militar, dar și de edil.

Statuia ecvestră a lui Agrippa ridicată în 2007 la Merida, în Spania.

Orașul rroman Emerita Augusta a fost înființat în anul 25 î.Hr pentru veteranii armatei lui Augustus , devenind apoi unul dintre cele mai importante orașe șin Imperiul Roman. 

 

A avut merite incontestabile în victoriile obținute de armata lui Octavianus Augustus, mai întâi la Nauloque, unde l-a învins pe Sextus Pompei ,apoi- decisiv-  împotriva lui Marcus Antonius, în special la Actium.Prin victoria de la  Actium, Agrippa i-a dat imperiul lui  Octavianus. Apoi  a înființat o marină romană permanentă, a înființat baza navală Portus Iulius la Cumae și a pus capăt bandelor de pirați din Mediterana. Portul secret Iulius a fost săpat în lacurile Averne și Lucrin, legat de mare printr-un canal - o capodoperă de inginerie. Acolo îi antrena pe marinari și a pus să se construiască navele liburniene, ambarcațiuni rapide și manevrabile ușor menite să surprindă impozantele trireme inamice. 

A avut un rol major  în construcțiile realizate la Roma: Două apeducte noi au fost construite aparent pe cheltuiala sa. (conform lui Dio Cassius). A construit băi publice la Campus Martius (Termele lui Agrippa) , a construit Panteonul (reconstruit apoi de Hadrian) și a pus bazele administrării imperiale a sistemului de apeducte al Romei, care nu a fost niciodată complet înlocuit. Frontinus îi atribuie inventarea unui sistem de măsurare a cantităților de apă, quinaria. Sistemul a fost folosit câteva sute de ani.

A creat grădini publice. 
A reorganizat canalele de scurgere . A comandat porticul Vipsania pe Câmpul lui Marte, unde pereții prezentau o hartă a lumii.
A construit primul Panteon (între anii 27 și 25 î.Hr) 

A supervizat rețeua rutieră majoră din Galia („rețeaua lui Agrippa”) 
În anul 23, an de criză constituțională, Octavianus Augustus s-a îmbolnăvit și i-a înmânat cu martori lui Agrippa inelul său cu sigiliu (era figurat un sfinx) , ca el să aibă puteri depline. După însănătoșirea lui August, Agrippa i-a înapoiat imediat inelul. 

Când a murit Agrippa, Octavianus Augustus a dat dispoziție să fie îngropat în propriul său mausoleu, pregătit din vreme.  

În anul 19 î.Hr, generalul roman Marcus Vipsanius Agrippa a construit apeductul subteran Aqua Virgo, pentru alimentarea primelor băi publice din oraș. Atunci s-a construit și o fântână simplă în zona actualei Piețe Trevi, pentru aprovizionarea cu apă a cetățenilor din cartier.  

Fântâna Trevi ilustrează începuturile realizării apeductului Aqua Virgo.

Potrivit tradiției transmise oral, o tânără fată fecioară le-a arătat inginerilor lui Agrippa izvorul ascuns cu apă cristalină , apă ce a fost captată și adusă printr-un apeduct la Roma și care alimentează și acum fântâna Trevi

Pe un basorelief e figuraț arhitectul ce îi prezintă lui Agrippa planurile apeductului.

Pe turnul Consiliului din Koln (Colonia) au fost făcute statuile lui Agrippa și Augustus alături.
Pozițiile lor egale simbolizează faptul că ei erau practic o echipă de conducere, Octavianus având puterea administrativă, iar Agrippa având calitățile de militar și constructor. 

Lui Agrippa i-a fost ridicată o statuie colosală, înaltă  de 3,17m (în perioada 16-13 î.Hr),
în „nuditate eroică”, în chip de Poseidon, pentru a se reliefa rolul său decisiv în bătăliile navale. 
Statuia a fost sculptată în marmură de Pentelic (din Grecia) și se crede că a fost sculptată de un sculptor grec . Se crede că statuia a fost ridicată după numirea lui Agrippa ca „proconsulatos maior” ..Soclul și trunchiul de arbore au fost adăugate ulterior din marmură italiană. 
Pe soclu e inscripția: M. VIPSANI AGRIPPAE/ SIMULACRVM/ DOMINICVS. CARTE. GRIMANIVS/ À AVITAS. AEDES HONESTANDAS/ ROME. VÉNÉTIE. TRANSTVLIT/MICHAEL. J.O. CARBONISER. F. GRIMANIVS PV/ FAMILIAE. SUAE. POSTREMVS/ MVNICIPIBVS. VOLONTÉ. LEGAVIT/CIC. IC. CCCILXI
 A fost bătut și un dinar ce avea figurile ambilor oameni politici principali din Imperiu: Augustus și Agrippa.

Pe avers: profilul lui Augustus și inscripția: CAESAR AVGVSUS
Pe revers: profilul lui Agrippa și inscripția: M AGRIPPA PLATORINVS IIIVIR (Marcus Agrippa.. Platorinus (magistrat monetar-triumvir monetalis) 
Această monedă arată poziția importantă pe care o avea Agrippa- aproape egal al lui Augustus.
Augustus a decis să fie și mai sigur de fidelitatea lui Agrippa (deși acesta nu-i dăduse nici un motiv de bănuială până atunci) . (Mecena îl sfătuise pe Augustus ca fie să-l elimine pe Agrippa, fie să și-l facă ginere. Dar dacă le-ar fi făcut pe amândouă? )

În anul 21 î.Hr Octavianus a decis căsătoria lui Agrippa cu fiica sa, de 16 ani, Iulia , pentru ca urmașii lor să acceadă la tron.
Iulia a născut 5 copii, dar nici n-apucase să-l nască pe al cincilea când...

Agrippa a murit subit în anul 12 î.Hr, la 51 de ani. (Atac cardiac? Sau...gută? Că nu prea suporta clima rece din munți..pe scurt: nu se cunoaște cauza) 
Cuplul locuise în frumoasa vilă din Transtevere ale cărei vestigii sunt admirate și astăzi. 

Rămasă văduvă, Iulia a fost căsătorită împotriva voinței ei cu Tiberius, în anul 42 î.Hr. În anul 2 î.Hr Iulia a fost acuzată de adulter și trimisă în exil în insula Pandateria. În anul 3 Iulia a avut permisiunea de a reveni din exil dar cu domiciliu fix la Rhegium. A murit după urcarea pe tron a lui Tiberius. 

Octavianus Augustus se recăsătorise  cu Livia (ce era însărcinată la acea dată cu Tiberius) , în anul 38 î.Hr. 
Frumoasa Livia a fost caracterizată de nepotul ei Caligula așa: 

„E Ulysse în straie de femeie”

Din  căsătoria lui Agrippa cu Iulia  s-au născut cinci copii. Băieții mai mari,  numiți Gaius și Lucius Caesar ,  fost adoptați de la naștere de Octavianus ca moștenitori..dar....au murit de tineri.

•  Caius Julius Caesar Vipsanianus VIPSANII -20-4
•  Julia Vipsania Iulia Minor VIPSANII -19-27
•  Lucius Julius Caesar Vipsanianus VIPSANII -16-2
•  Agrippine Iulia Agrippina Maior L'Aînée VIPSANII -14-33
•  Agrippa Postumus VIPSANII -11-14

Gaius- era în campanie militară în Armenia când a fost ușor rănit -printr-o înșelătorie ce a părut că a avut ca scop exact asta-iar apoi starea lui s-a înrăutățit , a plecat (în mod straniu) în Siria, unde dar aflînd de moartea fratelui său a intrat în depresie și....după 2 ani a murit- în anul 4 deci 
Lucius- a murit de o boală necunoscută, la Marsilia, în anul 2

Portretul din porfir al lui Gaius Iulius Caesar Vipsanianus (20î.Hr-4)

                                        Și al lui Lucius Julius Caesar Vipsanianus (17î.Hr-2)- semăna mult cu mama lui, Iulia

Fiul cel mic, Agrippa Postumus a fost acuzat la 16 ani de complot -ar fi vrut să-și elibereze mama, pe Iulia din exilul la care fusese condamnată de Augustus și să preia comanda unor cohorte răsculate. Agrippa Postumus a fost exilat și ...... Cu această ocazie a fost exilat și poetul Ovidius, la Tomis.

. 
Fiicele: Julia cea tânără a fost exilată. Agripina cea Bătrână s-a căsătorit cu Germanicus, fiul lor fiind împăratul Caligula. 

În acest mod rămâneau ca având drepturi la tronul Imperiului doar Tiberius, fiul Liviei ce fusese înfiat de Augustus, dar și- mai ales- Agrippa Postumus, ce descindea direct din stirpea împăratului Augustus.
În acea perioadă Augustus , ajuns la 77 de ani, avea sănătatea problematică , iar Livia îl dirija cu șiretenie .
Augustus l-a vizitat pe nepotul său Agrippa Postumus la Planasia, unde fusese exilat și ..a plâns , dând de înțeles că urma să-l ierte.
Un martor  al întrevederii a relatat scena soției lui, care i-a povestit Liviei, care...
Martorul a murit (sinucidere?)
Tiberius (plecat în Ilyria) a fost chemat de urgență de mama sa, Livia. La Nola, unde împăratul Augustus avea o vilă și se găsea la refacere.

 
Dio Cassius a scris ce se vorbea pe atunci, cum că:
„O bănuială o apăsa pe Livia în legătură cu asta. Aflând de călătoria secretă în insula Planasia, i-a venit ideea că planul lui Augustus era să se împace cu Agrippa, și se pare că ea a pudrat cu otravă mai multe smochine dintr-un pom de unde îi plăcea lui Augustus să culeagă fructele cu propria sa mână. Amândoi au mâncat apoi smochine, Livia neatingând decât smochinele sănătoase și dându-i-le soțului ei pe cele pe care ea le tratase”

 
Plutarh a descris  astfel moartea nefericitului confident:
„Flavius, amicul împăratului Augustus, l-a auzit într-o zi plângându-se de izolarea la care era condamnat la bătrânețe. Cei doi nepoți, Caius și Lucius muriseră și singurul care îi rămânea, Agrippa Postumus, trăia ca proscris pentru acuzații calomnioase. Așa că nefericitul împărat era nevoit să ia ca succesor un fiu adoptiv , așa că plângea absența nepotului său legitim nu nu se gândea decât să-l cheme la el. Flavius i-a povestit această discuție nevestei lui, care i-a relatat Liviei , după care împăratul a primit amare reproșuri.  Într-o dimineață când Flavius, ca de obicei se prezenta în fața stăpânului pentru a-l saluta: -Cât despre tine, Flavius, a răspuns Augustus, îți urez o înțelegere corectă. -Flavius a înțeles. Întors acasă, i-a spus soției lui:- Împăratul știe că ți-am spus secretul lui, nu mai am decât să-mi iau viața.- N-ai decât ceea ce meriți, i-a răspuns femeia. De când suntem căsătoriți, n-ar fi trebuit să știi că obișnuiesc să pălăvrăgesc și să te ferești de asta?  Până atunci, lasă-mă să mor prima. - Și luând pumnalul, ea s-a înjunghiat sub ochii soțului ei..”

 
Și iată ce s-a întâmplat apoi:

Ordinul de executare a lui Posthumus Agrippa fusese dat dinainte:   ca Posthumus Agrippa să aibă capul tăiat chiar în momentul în care ajungea la Planasia vestea morții împăratului.

Pliniu cel Bătrân a menționat la rândul său:  „Ordinul a fost executat, dar nu fără dificultate, căci prințul, dotat cu o vigoare atletică , s-a apărat cu mare energie și, deși prins pe neașteptate și fără arme, l-a forțat pe tribunul militar să cheme în ajutorul său unul dintre cei mai valoroși centurioni. ”

Tiberiu, în primul moment a declinat orice fel de responsabilitate. Centurionului care venise personal să raporteze, i-a răspuns rece: „Eu n-am ordonat nimic, și autorul acestui act criminal va trebui să dea explicații în fața senatului.” El voia să decreteze o anchetă și afacerea nu și-a schimbat cursul decât la intervenția presantă a Liviei și a lui Crispus Salluste, nepotul istoricului. Inițiat în cele mai mici secrete din interior, acest Crispus susținea că i-a dat în mână tribunului militar un ordin de cabinet semnat cu propria mână de împăratul defunct. Îndată ce a aflat de decizia lui Tiberiu, el a alergat la Livia să o prevină asupra inconvenientelor ce ar fi urmat după dezvăluirea secretelor de familie ...Noul împărat a gândit că e înțelept să nu mai insiste și s-a mulțumit să declare senatului că execuția lui Agrippa a avut loc la ordinul special al lui Augustus.”

Tiberius a devenit împărat

Livia a continuat să se amestece în treburile imperiului, neezitând să folosească scrieri vechi ale lui Augustus pentru a-și pune fiul la punct, la nevoie. 
Ajunsă la 80 de ani se bucura de o sănătate perfectă- zicea că îi făcea bine vinul aspru din Istria și un regim exclusiv vegetarian. Îi plăceau în special smochinele..
Se bucura de cele mai mari onoruri, era vorba să i se ridice un templu..
La 82 de ani s-a îmbolnăvit grav, dar a supraviețuit . A murit la 88 de ani, cu omagii magnifice din partea Romei. Tiberius nu s-a deplasat de la Capri, unde locuia în ultimii ani.

Această frescă romană descoperită la Pompei reprezintă personajele legendare Hercules și Omphale.
Omphale reușise să-l cucerească și să și-l aservească pe puternicul Hercules, care era în stare să-i satisfacă orice capricii, și tremura dacă ea era nemulțumită.