Servilia Caepionis
Deși femeile din antichitatea romană nu dețineau funcții publice, influiența lor asupra societății era mare.Doar că se manifesta prin intermediul soților, fraților , fiilor și ginerilor lor.
Un exemplu ar fi felul în care o femeie a reușit să distrugă- la propriu- viața celui mai puternic om al timpului său: Caius Iulius Caesar
Servilia Caepionis
A fost o femeie despre care s-a spus că avea influiență mai mare decât un senator.
Cum a ajuns la asemenea influiență?
Provenea dintr-o familie patriciană în care se păstrase mândria de a proveni din Caius Servilius Ahala, un conducător al cavaleriei romane din anul 439 î. Hr. care reușise să-l ucidă pe Spurius Maelius, un plebeian îmbogățit prin specularea unor mari cantități de grâu și care ar fi dorit să ajungă rege.
Ea era fiica cea mare a generalului Quintus Servilius Caepio , provenit dintr-o lungă serie de magistrați și generali romani foarte influienți, chiar dacă în cazul bunicului (ce purta acelaș nume) Quintus Servilius Caepio acesta avusese numele legat de o înfrângere militară răsunătoare și de o deturnare de fonduri.
Mătușile din partea tatălui ale Serviliei erau căsătorite una cu un general și cealaltă cu un tribun al poporului ce murise asasinat. (Putem remarca aici că activitatea politică putea fi mai riscantă decât lupta pe front !)
Mama sa, Livia Drusa era la rândul ei fiică de general și consul și era sora acelui tribun al poporului ce fusese ucis.
Prin anul 108 î.Hr, Livia Drusa s-a căsătorit cu Quintus Servilius Caepio și au avut trei copii:
- Servilia Caepionis Major (Servilii Caepiones)
-născută prin anii 104- 102 î.Hr. (părerile diferă) - Servilia Junior (ce s-a căsătorit în anul 65 î.Hr cu consulul Lucullus, care a repudiat-o după un an pentru adulter)
- Cnaeus Servilius Caepio.
Cum socrul său a fost condamnat la o amendă consistentă și exilat ca urmare a delapidării, Livia Drusa a divorțat în anul 103 î.Hr și s-a recăsătorit în anul 98 î. Hr (sau spre anul 70 î.Hr) cu Marcus Porcius Cato , (nepotul lui Cato cel Bătrân) cu care a avut alți doi copii:
- Marcus Porcius Cato -Cato cel Tânăr -Cato Minor (supranumit mai târziu Cato din Utica -Marcus Porcius Cato Uticencis)- născut în 95 î. Hr și mort la Utica, pe 12 aprilie 46 î.Hr.
- Porcia Catonis- ce se va căsători cu Lucius Domitius Ahenobarbus-ce a fost consul în anul 54 î.Hr și unul dintre strămoșii împăratului Nero
Din păcate Livia Drusa a murit curând după ultima naștere iar la un an după aceea Marcus Porcius Cato a murit și el.
Cei cinci copii ai Liviei Drusa au rămas orfani la vârste fragede- probabil Cato Minor nu avea nici 4 ani. Cato era foarte apropiat de sora lui cea mare, Servilia Caepionis, care era probabil cu 7-9 ani mai mare ca el. În situația dramatică în care erau, Servilia și-a asumat -din punct de vedere moral-rolul mamei pentru frații mai mici. Cato era apropiat și de celălalt frate vitreg, Cneus Servilius Caepio,
Copiii au fost luați în grijă de unchiul din partea mamei Marcus Livius Drusus, care a fost însă asasinat în anul 91 î.Hr. Un alt șoc pentru copiii orfani. Servilia avea 10-13 ani - deși alți autori consideră că ar fi avut 16 ani, pentru că anul nașterii ei nu e cunoscut cu precizie.
Copiii au fost apoi luați în grijă de alt unchi, Mamercus Æmilius Lepidus Livianus, fratele lui Marcus Livius Drusus , care purta alt nume de familie pentru că fusese adoptat de familia Æmilii Lepidi. Acest al doilea unchi se căsătorise cu o fiică a dictatorului Sylla, Cornelia Syyla și era foarte bogat. A murit prin anul 62 î.Hr.
Servillia Caepionis s-a căsătorit înainte de anul 85 î.Hr cu Marcus Junius Brutus . Dacă vom considera că era născută prin anul 104 î.Hr ,s-ar fi căsătorit pe la 18-19 ani; apoi a plecat cu el la Capua, unde soțul ei înființase o colonie. În anul 85 î.Hr s-a născut primul lor copil, Marcus Iunius Brutus.
În anul 77 î.Hr soțul Serviliei, Brutus-tatăl a fost ucis din ordinul lui Pompei.
Servilia nu s-a lasă descurajată, ci sa recăsătorit cu Decimus Junius Silanus , senator ce a fost primul care s-a pronunțat în ședința Senatului de pe 5 decembrie 63 pentru executarea conjuraților lui Catilina.
În anul 62 încă era consul și a murit prin anul 56 î.Hr.
Servilia a avut cu Silanus trei fiice (Prima, Secunda și Terția) și un fiu (Marcus Junius Silanus) .
Amanta lui Caesar
Deși căsătorită cu senatorul Silanus, Servilia a început o legătură amoroasă cu Gaius Iulius Caesar , se crede că în jurul anului 63 î. Hr.
Era mai mare ca vârstă decât el cu circa 4 ani, avea deja cinci copii , dar asta nu a oprit-o.
A fost foarte insistentă, trimitându-i lui Caesar scrisori de dragoste chiar la Senat, deși știa că acolo va fi prezent și soțul ei. Putem deduce că își urmărea scopul fără să țină cont de uzanțe sau de principii morale.
Plutarh a scris că în timpul faimoasei ședințe a Senatului legată de conspirația lui Catilina, lui Caesar i s-a adus o scrisoare. Cato cel Tânăr (fratele vitreg al Serviliei) a cerut vehement ca scrisoarea să fie citită cu glas tare, bănuind că era ceva legat de acea conspirație. Caesar a refuzat inițial să arate scrisoarea, dar fiind presat de Cato, i-a dat-o lui în mână. Spre surprinderea sa, Cato a văzut că era ....o scrisoare de dragoste trimisă de sora lui!
Dar care să fi fost scopul ei?
Îmi e greu să cred că se îndrăgostise de Caesar, de vreme ce toate datele indică faptul că în casa ei rudele ei au pus la punct atentatul în urma căruia Caesar a fost ucis.
Să se căsătorească cu el nu putea, că era deja căsătorită și probabil societatea ar fi dezaprobat ca ea să-l părăsească pe tatăl celor patru copii mai mici.
Caesar divorțase în anul 63 î.Hr de Pompeia Sulla , care fusese în centrul unui scandal provocat de un admirator al ei ce se strecurase în casa lor deghizat în femeie.
Deși Caesar a dovedit că soția lui nu fusese la curent cu stratagema, a divorțat totuși de ea, spunând că „soția lui Caesar nu trebuie să fie nici măcar bănuită”.
Prin urmare Caesar dorea să aibă o soție mai presus de orice bârfă și nu ar fi luat în căsătorie o femeie divorțată cu-probabil -scandal , dacă așa ceva s-ar fi întâmplat.
Se poate aminti că de pildă Pompei a fost apostrofat de Curio cel mare, dar și de cel tânăr , precum și de mulți alții pentru că se recăsătorise divorțând de o soție care îi dăruise trei copii.
Caesar s-a recăsătorit în anul 59 î.Hr cu Calpurnia Pisonis , mai tânără ca el cu 25 de ani .
Totuși Servilia și-a păstrat poziția de amantă a marelui Caesar.
De ce continua Caesar să o frecventeze pe Servilia, chiar spre sfârșitul vieții?
Se pare că mulți dintre contemporanii lui Caesar s-au mirat că el continua să o frecventeze pe Servilia Caepionis , deși era căsătorit cu o femeie mult mai tânără și- probabil-frumoasă și avea orice amante i-ar fi plăcut să aibă - cea mai celebră fiind fascinanta Cleopatra, regina Egiptului, dar și numeroase alte femei din înalta societatea romană.
Răspunsul ar putea fi că el frecventa mai ales „salonul” ei (cum s-ar fi spus după câteva secole la Paris). Dar experimentata Servilia știa probabil să agrementeze serile pentrecute în compania ei și cu delicii sexuale.
Servilia primise o educație aleasă, ceea ce desigur i-a sporit farmecul în ochii lui Caesar. Cunoștea perfect limba greacă, cunoștea lucrările clasice de poezie și dramă ale lui Euripide, Menander, Herodotus, probabil și Plato, dar și literatura latină ce se dezvoltase în timpul său prin nume ca Ennius, Naevius, Cato Censorul. Mai târziu Servilia a avut acces la discursurile lui Cicero, poezia lui Catullus, Lucretius , comentariile lui Caesar , ceea ce i-a dezvoltat capacitatea de a susține o conversație elegantă și pertinentă pe teme culturale.
Casa ei de pe colina Palatin nu era doar o reședință privată, ci și un centru de activități politice, intelectuale și culturale, frecventat de clienți, filozofi, politicieni și tutori.
După cum a scris Treggiari, casa ei era plină de bărbați de toate tipurile. De la zgomotul salutărilor din atrium până la grandoarea sălilor și bibliotecii îmbrăcate în marmură , totul indica un centru de prim plan din viața elitei romane.
Puține aventuri amoroase din istoria romană au stârnit mai mult interes- și mai multe speculații și au lăsat o amprentă istorică mai mare decât relația dintre Servilia Caepionis și Iulius Caesar.
Caesar era cunoscut prin farmecul, ambiția dar și numeroasele sale aventuri amoroase. Dar Suetonius a scris că „totuși o iubea cel mai mult pe Servilia”.
Caesar i-a făcut un dar exorbitant, o perlă neagră ce a fost estimată la o valoare de șase milioane de sesterți (pe care probabil o dobândise ca pradă de război în Galia) și mai târziu i-a vândut moșii la prețuri foarte mici, făcând din ea o femeie foarte bogată. Celor care s-au mirat, Caesar le-a replicat glumind că „e o afacere mai bună decât crezi, pentru că există o a treia reducere”. Interlocutorul a făcut legătura cu cea de a treia fiică a Serviliei, numită Terția, ce se născuse în jurul anului 70 Î.Hr. . Dar nu se cunoaște de fapt o aventură a lui Caesar cu Terția (deși bârfa lansată de inamicii săi politici ar fi insinuat asta). Terția avea 26 de ani în anul atentatului și era căsătorită cu Gaius Cassius Longinus, unul dintre principalii complotiști contra lui Caesar.
Probabil că era vorba despre alte trei avantaje, pe care considera Caesar că le are îmbogățind-o pe Servilia.
Primul ar fi fost cercul de intelectuali pe care îi putea întâlni la seratele organizate de Servilia.
Al doilea- probabil atmosfera de intimitate și de siguranță pe care ea știa să o creeze pentru el (de fapt falsă siguranță) , în care își putea aminti de tinerețe , alături de cineva pe care îl considera foarte apropiat.
Al treilea ar putea fi constituit din confortul special de care se putea bucura în casa luxoasă a Serviliei.
Faptul că Servilia devenise o femeie foarte bogată făcuse ca ea să-și construiască o casă luxoasă pe colina Palatin (deci în zona cea mai selectă din centru) și care desigur era prevăzută cu toate dotările de lux rafinat disponibile în epocă.
Se știe că băile private (balnea) din vilele luxoase reproduceau la scară mai mică termele urbane publice. Sigur, asta implica destule cheltuieli cu combustibilul, aprovizionarea cu apă și gestiunea, dar soluția oferea un confort deosebit în cadrul intim al casei. E de crezut că Servilia fusese printre primele persoane care introduseseră aceste dotări costisitoare în locuințele lor.
Fiind o femeie inteligentă și văzând că propriile farmece se mai ofileau cu vârsta, e foarte probabil că ea știuse să adauge alte atracții pentru vizitele lui Caesar și răsfățul unor băi și masaje rafinate putea face parte dintre ele.
Aceste băi au căpătat treptat ulterior o amploare din ce în ce mai mare, fiind decorate cu mozaicuri, sculpturi și cu fântâni decorative.
Proprietarii bogați aveau și săli de mese fastuase, triclinia, decorate de asemenea cu mozaicuri și unde oaspeții erau tratați cu mâncăruri rafinate , agrementate cu mirodenii orientale și cu vinuri de bună calitate , aromate cu diferite plante , unele exotice, care erau de atracții pe care o femeie bogată și le putea permite. .
O casă pe colina Palatin îl costase de pildă pe Cicero o avere: el se îndatorase (în anul 62 î.Hr) ca să o plătească și se plângea unui prieten că e atât de copleșit de datorii, încât „caută să intre în vreo conspirație , dacă cineva catadicsește să-l primească”. Să fi intrat el în conspirația împotriva lui Caesar din acest motiv? Sigur, mai era ceva timp până în anul 44 Î.Hr, dar conspirația avusese probabil o lungă perioadă pregătitoare manifestată prin colportare de calomnii de tot soiul și racolare de adepți...
Unde locuia Caesar
Nu era casa lui personală, ci sediul oficial al deținătorului funcției de mare preot. Erau mai multe camere organizate în jurul unui atrium central , cu sistem de colectare a apei pluviale .
Era o casă foarte veche , datând din secolul VII î.Hr și desigur nu dispunea de amenajările moderne ale timpului: nu era încălzire prin pereți sau prin pardoseală, nu avea baie privată luxoasă sau bazine de agrement. Desigur faptul că făcea parte dintr-un complex religios și tradiția istorică a clădirii făcea absolut nepotrivit ca acolo să se organizeze orgii sau orice fel de petreceri „deochiate”.
Casa făcea parte dintr-un complex dedicat autorității religioase a Romei , împreună cu Casa Vestalelor, Templul Vestei și Regia, palatul foștilor regi ai Romei. . În Regia, cea mai mare încăpere era destinată altarului zeului Marte și unor sulițe sacre (despre care se spune că făcuseră zgomot în noaptea dinaintea uciderii lui Caesar).
Altă încăpere era considerată atât de sacră că doar Pontifex Maximus și Vestalele puteau intra acolo și unde era un altar al zeiței Ops Consiva, soția lui Saturn și zeița abundenței.
Caesar era probabil obligat să efectueze zilnic sau foarte des ritualuri în acel loc sacru și de aceea nu se muta în altă clădire.
Pe acest dinar emis de Julius Caesar sunt figurate însemnele simbolice ale unui pontifex maximus:
simpulum (o lingură de 0,04l pentru scoaterea vinului pentru libații ) , securis pontificalis (o secure folosită la sacrificarea animalelor jertfite pe altar) numită și sacena sau dolabra , precum și apex ( simbol sacru-un însemn vertical caracteristic din lemn de măslin, montat pe o bonetă din piele albă (albogalerus) provenită de la un animal sacrificat zeului). Acoperământul pentru cap avea și două apiculae, (panglici de lână tradiționale). Mai este figurată și o făclie - probabil un simbol al arderii tămâiei la altar.
Sunt reprezentați de la stânga la dreapta: un senator, zeul Marte , flamen Martialis (preotul zeului Marte, purtând apexul) zeița Victoriei ce îl încoronează pe împărat , alt senator , ce ține coroana și în dreapta se zărește parțial zeița Roma. În fața lor, un camillus (un copil ce ținea arca turalis- cutia cu tămâie -acerra) și un spondaules (muzician ce intonează imnul sacru cântând din tibia longa -un flaut lung, dublu). Împăratul ține o patera (un mic vas adâncit la mijloc) cu care presară tămâie deasupra focului aprins pe trepiedul sacru.
O scenă de sacrificiu efectuat de împăratul Traian pe malul Dunării.
Împăratul e pe cale să presare tămâie deasupra focului de la altar(libare acerra) luată din arca turalis, în timp ce un asistent cântă din flautul dublu.
Basorelieful face parte din coloana lui Traian- datând din anul 113.
Ruinele acelei case se găsesc acum în Forul Roman. (În partea dreaptă a imaginii)
Dar pentru a se bucura de relaxare în condiții de lux, era nevoit să meagă în altă parte.
Unde?
În casa Serviliei, unde abila „prietenă din tinerețe” îl făcea să se simtă probabil ca acasă, și unde erau probabil instalații cu apă caldă și apă rece, băi luxoase și sclavi (sclave) cu specializare în masaje și în combinarea de arome și de unguente rafinate, de care se putea bucura fără a se deplasa la baia publică.
Caesar intenționase să-și construiască o casă la țară care să fie pe gustul său, dar nu a mai apucat să o facă. Se spune că purta cu el în campania militară câteva mostre de mozaic sau de piatră pe care gândea să le folosească la casa lui. Începuse chiar construirea unei case în apropiere de Roma, dar nu fusese mulțumit și pusese să fie dărâmată. Probabil că nu avusese timp să se ocupe îndeaproape de construcție.
Casa părintească în care crescuse Caesar era una modestă, într-un cartier al sărăcimii din Roma.
Toată familia Serviliei era împotriva lui Caesar.
Această femeie confruntată de timpuriu cu vicisitudinile vieții - tată vitreg, frați vitregi, orfană de ambii părinți la vârstă fragedă, unchiul ce o luase în grijă- asasinat, un al doilea unchi a măritat-o probabil împotriva voinței ei...- a găsit puterea de a rămâne stăpână pe situație și de a-i influiența și pe toți cei din jurul ei.
Cel pe care probabil l-a influiențat cel mai mult a fost fratele ei mai mic, Cato cel Tânăr.
Cato, rămas orfan la nici 4 ani , purtat și el prin diferitele familii adoptive avea ca sprijin moral pe sora lui mai mare, Servilia.
Iar ea i-a insuflat cultul strămoșilor lor ce apăraseră Republica în situații critice, chiar prin asasinate.
Poveștile despre sfidarea stoică a strămoșilor , unele dintre ele inventate chiar de Servilia (după cum a considerat Treggiari) l-au influiențat puternic pe Cato, dar și pe fiul ei, Brutus.
E de presupus că povestirea scenei în care strămoșul Servilius Ahala i-a înfipt pumnalul în piept unui aspirant la tiranie aprinsese puternic imaginația copilului Brutus.
Fratele Serviliei
Cato
Cato cel Tânăr (Marcus Porcius Cato Uticencis (Porcii))
Născut în anul 95 î.Hr, a fost fratele mai mic al Serviliei , născut din a doua căsătorie a mamei acesteia.
A fost un om politic conservator, adversar înverșunat al lui Gaius Julius Caesar.
Ne putem întreba: de ce era el un adversar atât de acerb al lui Caesar, câtă vreme acesta nu-i făcuse nici un rău?
Cel care îi făcuse un mare rău, condamnându-l pe tatăl său la moarte fusese Pompei.
În anul 62 î.Hr Cato a devenit tribun al poporului după o campanie electorală de succes. S-au găsit vase din ceramică în care el dăruise „pomeni electorale” (mâncare mai bună probabil -friptură? Sau poate vin? ) , pe vasul din stânga fotografiei fiind inscripționate: numele lui și funcția la care aspira.
Putem să ne întrebăm (mai ales în cazul lui, care era o persoană ce se lăuda cu incoruptibilitatea sa de neclintit) : oare era corect să cumpere voturi în felul acesta? El însuși a ajuns la această concluzie mai târziu.
Și de unde avea bani să dăruiască (desigur multe) astfel de cadouri? Tocmai primise o moștenire substanțială, deci a putut să-și finanțeze campania electorală. În aceeași perioadă,
Servilia tocmai se „cuplase” cu Gaius Julius Caesar.
Observăm și cu această ocazie că cei mai mulți romani știau să scrie și să citească. Chiar și cei săraci, care se bucurau să primească un blid cu mâncare.
Cato cel Tânăr (Marcus Porcius Cato Uticensis)
A fost o figură deosebită pe timpul Republicii romane, considerat apărător ardent al virtuților publice
Își făurise un renume ca model de rezistență politică împotriva tiraniei.
Ducea o viață simplă , lipsindu-se de alimente sau obiecte luxoase. Purta straie cu croială arhaică, simple și mergea deseori cu picioarele goale, chiar prin frig sau ploaie. Refuza să se deplaseze călare, preferând să meargă pe jos. Purta toga fără tunică pe dedesupt , inspirându-se din statuile vechi romane.
Toate acestea i-au impresionat pe contemporani, care l-au considerat o încarnare a virtuților străvechi ale neamului.
În anul 65 î.Hr. a fost ales chestor, funcție în care i-a urmărit pe foștii chestori pentru deturnare de fonduri și necinste, chiar dacă aceștia erau protejații dictatorului Sylla. După un an a demisionat , dar a continuat să vegheze să nu se producă ilegalități.
A fost ales tribun în anul 62 î.Hr. În această calitate a pledat (împreună cu Cicero) pentru condamnarea la moarte a complicilor lui Catilina care încercase să preia puterea printr-o conjurație.
Iulius Caesar , ce era pe atunci pretor, a încercat să convingă senatul să-i condamne pe cei patru conspiratori doar la domiciliu forțat într-un municipiu și confiscarea averilor, dar Cato a convins adunarea să decidă pedeapsa capitală. El a încercat în acelaș timp să extindă acuzațiile și asupra lui Caesar, dar nu a existat vre o dovadă că acesta ar fi luat parte la complot.
Lui Cato îi aparține inițiativa legală de a obliga generalii să demisioneze de la conducerea armatelor lor înainte de a candida în alegeri. Asta l-a obligat pe Caesar, în anul 60 î.Hr, când a revenit victorios din campania în Hispania să renunțe să fie primit în triumf și să renunțe la comanda legiunilor, pentru a putea candida la consulat.
S-a opus deschis programului politic al lui Caesar în timpul primului consulat al acestuia.
În anul 59 î.Hr. Caesar a propus să se distribuie pământuri cetățenilor săraci și veteranilor din legiunile lui Pompei, dar Cato s-a opus, împiedicând discutarea legii în Senat. Caesar a adus legea în dezbatere publică și a obținut astfel votarea legii, deși Cato răspândise zvonul că oracolele erau defavorabile.
Interesant că „incoruptibilul Cato”se opusese unor măsuri în favoarea oamenilor simpli și a veteranilor fără să aducă argumente pertinente, încercând să folosească superstiții sau tergiversări doar pentru a împiedica adoptarea legilor propuse de Caesar.
Cato s-a opus și legii agrare propusă de Caesar, apoi numirii lui Caesar drept comandant al Galiei cisalpine și al Iliriei și acordarea lui Caesar a comandamentului Galiei transalpine, recurgând la orice mijloace, între care și un boicot al afacerilor publice.
În acelaș timp Cato a purtat o campanie de discreditare a lui Caesar.
În anul 58 î.Hr Cato a plecat în Cipru ca guvernator al insulei. Administrația lui a fost considerată foarte onestă, dar în acelaș timp nepotul său Brutus, care îl însoțise în Cipru, s-a întors la Roma foarte bogat, după ce împrumutase bani cu dobândă cămătărească.
La alegerile din anul 55 î.Hr triumvirii Pompei și Crassus sunt realeși pe posturi de consuli, iar Caesar are mandatul din Galia reînnoit.
Cato a votat trimiterea lui Crassus drept guvernator al Siriei, pentru a-l îndepărta de Roma- în anul 54 î. Hr. Crassus a suferit o înfrângere dramatică la Carrae, în Parthia, și a fost ucis în bătălie.
Cato a reluat tactica obstrucțiilor , apoi a făcut tot posibilul pentru a-i separa pe Pompei și Caesar .
În anul 54 î.Hr Cato a propus o lege care să interzică „darurile electorale” (cum le-am numi astăzi), dar poporul a respins legea. S-a ajuns la un compromis, ca resursele candidaților să fie puse la comun și „vasele cu vin” să fie distribuite conform cu interesele candidaților. La aflarea aranjamentului alegerile au fost anulatede senat, ceea ce a facilitat numirea lui Pompei ca dictator, în anul 53 î.Hr.
Pompei a refuzat în prima etapă, dar în anul 52 î. Hr Pompei a fost numit consul unic .
Cato a candidat la un post de consul, dar fără să distribuie cadouri electorale de data asta, nu a fost ales.
Caesar a repurtat victorii răsunătoare în Galia și în Germania. În timpul cuceririi Galiei, Caesar s-a confruntat și cu triburile germanice trecuseră Rinul în număr mare (cam 400000) . Ei au încercat să-l convingă pe Iulius Caesar să fie lăsați să se stabilească în Galia, fuseseră stabilite întâlniri pentru discuții, dar înainte de întâlnirea stabilită un conflict izbucnit între cavaleria galilor (5000 de călăreți) și cavaleria germanilor (800 de călăreți) s-a soldat cu distrugerea cavaleriei galilor. E foarte posibil ca asta să fi fost un drastic avertisment pentru romani Urmarea a fost că Iulius Caesar a atacat a doua zi prin surprindere triburile germanice, care au fost masacrate. Marele număr de victime din cele două triburi germanice l-a făcut pe Cato să declare că a fost comis un sacrilegiu, căci ar fi trebuit să se continue discuțiile pașnice. Și că deci Caesar trebuie să se predea germanilor. Nimeni altcineva n-a susținut asta, însă. Granița între Galia și Germania a rămas pe Rin.
Alianța lui Pompei cu Caesar a rezistat încă și după moartea Iuliei, fiica lui Caesar ce devenise soția lui Pompei. Pompei i-a trimis un sprijin armat lui Caesar în Galia, acțiune criticată de Cato.
Opunându-se cu consecvență lui Caesar , Cato îl împinge pe Pompei să se opună acestuia.
După victoria lui Caesar contra lui Vercingetorix în marea bătălie de la Alesia, în anul 51 î.Hr, amicul lui Cato : Marcus Claudius Marcellus propune rechemarea lui Caesar la Roma. Propunere nesusținută de Pompei .
În anul 50 î.Hr senatul face presiuni ca să i se ia comandamentul Galiei lui Caesar. Caesar a răspuns prin căutarea de noi aliați.
Caesar a propus ca atât el cât și Pompei să renunțe la comenzile armatelor, majoritatea senatorilor a aprobat, dar se crede că senatorul Cato s-a opus.
Prin opoziția sa constantă Cato a indus unor tineri senatori ideea că o opoziție puternică l-ar putea domina pe Caesar și că ar fi preferabil un război contra lui.
Cato l-a sfătuit pe Pompei să refuze orice compromis propus de Caesar.
Pe 7 ianuarie 49 î.Hr Senatul a decis un senatus consultum ultimum de re publica defendenda contra lui Caesar, urmând să adopte măsuri extraordinare împotriva acestuia. Tribunii săi au fost alungați din oraș. Părea că Iulius Caesar a fost pus cu spatele la zid.
Dar pe 11 ianuarie 49î. Hr. Iulius Caesar a trecut Rubiconul cu legiunile sale înarmate .
Era începutul războiului civil, la declanșarea căruia Cato a avut un rol important, fără a se angaja militar, așa cum putem observa din derularea evenimentelor.
Dar armatele lui Pompei, apoi ale lui Metellus Scipione au fost înfrânte pe rând de Caesar.
Ajuns la Utica, în Africa, unde armata lui Caesar urma să sosească în urmărirea armatei republicane, el a decis să-și ia viața . S-a străpuns cu sabia. Cum nu murise imediat, un medic i-a pansat rana, însă Cato venindu-și în simțiri și-a desfăcut pansamentul și și-a redeschis rana, murind din pricina hemoragiei.
„Oh, Cato!” a exclamat Caesar aflând asta, „n-ai vrut să-mi lași gloria de a-ți salva viața!”
Înțelegem de aici că Iulius Caesar avea intenția de a-l ierta pe Cato , deși știa bine că acesta era un puternic opozant al său , care îl pusese de mai multe ori în situații fără ieșire sau îl obligase la gesturi extreme pentru rezolvarea situației.
De ce ar fi făcut asta?
În general el obișnuia să-i ierte pe oponenții romani care i se predau , dacă asta se întâmpla pentru prima oară. Dacă luptau cu arma în mână contra lui pentru a doua oară și erau prinși, de obicei nu-i mai ierta.
Cato însă era opozantul său înverșunat de mulți ani. De ce intenționa să-l ierte?
Probabil pe de o parte pentru renumele lui de apărător al valorilor strămoșești.
Dar mai ales pentru că era iubitul frate al iubitei lui, Servilia!
Fiul Serviliei
Brutus
Marcus Junius Brutus Caepio, fiul din prima căsătorie al Serviliei, se născuse prin anul 85 î. Hr.
Cum Caesar era amantul mamei sale de prin anul 63 î.Hr, de pe când Brutus avea 22 de ani, Caesar l-a sprijinit pe tânărul Brutus în întreaga sa activitate politică. El se logodise cu singura lui fiică, Iulia. Iulia era născută în 76 î.Hr, deci era foarte tânără. Apoi însă logodna a fost ruptă.
(În mai 59 Iulia s-a căsătorit cu Pompei, din păcate a murit în anul 54 î.Hr, la naștere.
Căsătoria a fost stabilită de tatăl ei din considerente politice , așa cum se obișnuia în societatea romană. În acest caz căsătoria Iuliei cu Pompei avea rolul de a împiedica izbucnirea unui război civil pentru supremație între aceste două puternice personalităși: Caesar și Pompei .
Deducem însă că între Pompei și Iulia a fost o dragoste adevărată, în pofida diferenței de vârstă dintre ei)
În anii 58 și 57 î.Hr Brutus a plecat cu unchiul său Cato în Cipru, de unde s-a întors îmbogățit. La indicația lui Cato, pusese în vânzare bunurile regelui Ptolemeu al Ciprului- care se sinucisese înfrânt de romani. De asemenea împrumutase administrația insulei cu sume mari de bani date cu dobândă foarte mare.
În 53 î.Hr a obținut chestura în Cilicia, unde s-a îmbogățit și mai mult, atrăgându-și criticele lui Cicero..
În anul 52 î. Hr Brutus s-a căsătorit Claudia Pulchra Major CLAUDII PULCHRI, pe care a repudiat-o în anul 45 î. Hr pentru a se căsători cu Porcia Catonis PORCII, fiica lui unchiului său Cato cel Tânăr, care rămăsese văduvă (avea un fiu din căsătoria cu Bibulus) . Porcia studiase filozofia. Servilia era geloasă pe afecțiunea pe care Brutus o avea față de Porcia, vrând desigur să-și păstreze marea influiență asupra fiului său.
Brutus a ales să fie de partea lui Pompei, în războiul civil , luptând împotriva lui Caesar la Pharsala, în anul 48 î.Hr (pe când avea 37 de ani).
Știind că Brutus luptă în cadrul armatei adverse, Caesar și-a instruit ofițerii să nu-l rănească dacă îl vor întâlni pe câmpul de luptă. Și dacă el va vrea să se predea, să fie adus la el fără a i se face nici un rău, iar dacă va vrea să plece să fie lăsat să plece liber. În felul acesta Brutus a scăpat cu viață din acea luptă cruntă, în care victoria lui Caesar a fost categorică.
Apoi Caesar l-a iertat pentru că luptase contra lui și l-a ajutat să suie treptele cursus honorum , apoi l-a numit guvernator în Galia Cisalpină pentru anii 46 și 45 î.Hr, numindu-l apoi pretor urban.
Plutarh a scris în „Viața lui Brutus” că Brutus se bucura de cea mai mare favoare din partea lui Caesar, care îi acorda încredere absolută. Deși primea rapoarte defavorabile despre Brutus, Caesar continua să creadă în bunătatea firii acestuia.
Plutarh a scris că la Roma fusese pornită o campanie de scrisori anonime care îl incitau pe Brutus să-l ucidă pe Caesar pentru a fi la înălțimea strămoșului său, care ucisese un tiran.
În acelaș timp flatatorii lui Caesar îi adresau laude exagerate , iar noaptea puneau coroane pe statui , căutând să dea impresia că Iulius Caesar urmărește să devină rege.
Plutarh a menționat că grupul de conspiratori a fost de acord să intre în complot cu condiia ca Brutus să fie șeful, asta fiind o garanție a justeței acțiunii. Brutus a decis să conducă atentatorii; Fiind frământat noaptea, soția lui Porcia l-a făcut să-i mărturisească planul provocându-și o rană adâncă la coapsă pentru a dovedi că poate înfrunta durerea și că poate păstra un secret.
Se înțelege că Brutus i-a destăinuit planul atentatului iar ea a fost de acord. Doar era fiica lui Cato, aveau aceleași păreri, voia să fie și ea parte a planului. Și a fost!
Drept urmare, în ziua atentatului Porcia era în stare de agitație extremă acasă, ajungând chiar la leșin.
Fiicele și ginerii Serviliei
Prima Iunii, născută prin anul 76 î.Hr s-a căsătorit cu Publius Servilius Vatia Isauricus , om politic ce în tinerețe îl luase pe Cato cel Tânăr drept model de viață și era considerat de Cicero ca un partizan al partidului Optimatilor. A avut o lungă carieră de senator. La izbucnirea războiului între Caesar și Pompei el a trecut de partea lui Caesar.
Probabil Caesar a crezut că și ceilalți membri ai familiei Serviliei îi vor deveni prieteni, dar nu a fost așa.
Secunda Iunii (Junia Secunda) , născută în anul 73 î. Hr, s-a căsătorit cu cel ce avea să fie triumvirul Marcus Aemilius Lepidus, care i-a rămas credincios soției lui toată viața. Cicero a lăudat-o în discursurile sale , dar într-o scrisoare privată către Attius acelaș Cicero a susținut că Junia îi era infidelă lui Lepidus .
După ce soțul ei a fost înlăturat de la putere de Octavian, Junia a făcut parte dintr-un complot pus la cale de fiul ei, Lepidus cel Tânăr. (O fi vrut să o imite pe mama ei, Servilia Caepionis, care complotase împotriva lui Caesar și provocase uciderea acestuia?)
Dar complotul a fost dejucat și fiul ei a fost executat de Octavian.
Terția (Junia Terția/Tertulla) se căsătorise cu Gaius Cassius Longinus (87-42 î.Hr) , care a avut și el un rol important la asasinarea lui Caesar.
Cassius a fost unul dintre locotenenții lui Pompei în războiul civil contra lui Caesar. A luptat și el la Pharsala contra lui Caesar, dar a fost iertat de acesta și a fost numit de el pretor, în anul 44.
Dar Cassius îl ura pe Caesar pentru că (a scris Plutarh) Iulius Caesar îi luase leii pe care el îi dusese la Megara pentru jocurile pe care le pregătea în onoarea investirii lui ca edil. Caesar îi găsise în oraș, când cetatea fusese cucerită de romani și declarase că-i păstrează pentru el. Locuitorii din Megara au eliberat leii crezând că aceștia se vor repezi la atacatori, dar leii s-au întors împotriva localnicilor (care fugeau speriați) și i-au sfâșiat, trezind mila romanilor.
El a fost, alături de Brutus, unul dintre principalii complotiști care l-au asasinat pe Caesar.
La idele lui Martie (15 martie) 44 î.Hr, Julius Caesar a fost asasinat la Curia lui Pompei, unde urma să aibă loc ședința Senatului. (Complotiștii ascunseseră pumnale în faldurile îmbrăcăminții deși legea interzicea să se intre înarmat la Senat)
Fiul cel mic al Serviliei
Marcus Iunius Silanus
Născut înainte de anul 67 î.Hr, el a fost promovat de timpuriu de către Julius Caesar, care l-a numit legat (ofițer de rang înalt) al său în timpul campaniei din Galia, în anul 53 î.Hr . Avea circa 23 de ani în fatidicul an 44 î.Hr, anul complotului. Putem presupune că nu a participat la el
A fost tribun militar în armatele lui Lepidus și Marcus Antonius între anii 34 și 33 î.Hr, apoi proconsul în Grecia . A murit în anul 17 î.Hr.
Cei mai cunoscuți complotiști careși-au înfipt pumnalele în Caesar au fost
Marcus Iunius Brutus,(fiul Serviliei)- Caesar îi salvase viața și îi favorizase avansarea
Gaius Cassius Longinus, (ginerele Serviliei)- iertat de Caesar pentru că luptase contra lui în mai multe lupte, fusese numit pretor de Caesar ,
Decimus Iunius Brutus Albinus, un văr îndepărtat al lui Marcus Iunius Brutus - urcase treptele din Cursus Honorum ajutat de Caesar, care îl numise apoi guvernator al Galiei cisalpine și îl numise apoi consul . Caesar avea o mare încredere și afecțiune față de el și îl trecuse în testament ca unul dintre moștenitorii lui.
Caius Trebonius (92-45 î.Hr) -fost legat al lui Caesar în campania din Galia, numit propretor al Hispaniei , s-a aliat cu complotiștii.
Servius Sulpicius Galba- fost legat al lui Caesar în Calia pretor la Roma, devenise augur. Pierduse alegerile pentru consulat..
Lucius Tillius Cimber (85-42 î.Hr) -legat, senator, pretor , a dat semnalul crimei apucându-l pe Caesar de togă
Publius Servilius Casca Longus (84-42 î.e.n) -fusese prieten din copilărie cu Caesar- împreună cu fratele lui Publius Titedius (tribun al poporului) . Tribun al poporului. Se aliase cu Cicero și cu Servilia. I-a dat prima lovitură de pumnal lui Caesar, pe la spate. L-a chemat apoi pe fratele lui să-l ajute! (Deci un bărbat înarmat cu pumnal, cu 16 ani mai tânăr ca cel atacat, își chema ajutoare ca să poată doborâ și ucide un bărbat dezarmat și deja rănit prin surprindere. Faimos, nu? )
De fapt au fost între 60 și 70 de conspiratori, care l-au rănit pe Caesar de 23 de ori.
În seara dinaintea asasinatului, Caesar a luat cina cu cei pe care îi considera prietenii săi.
Seara, lua cina cu prietenii. Locotenentul său, Lepidus, (ginerele Serviliei) i-a invitat pe Caesar și pe un anume Decimus Brutus (unul dintre conspiratori) la el acasă, unde au ospătat, s-a băut vin (De remarcat că istoricii au menționat că Caesar nu s-a îmbătat niciodată la petreceri, deși se bea vin de obicei. El nu întrecea însă măsura) și au discutat despre tot felul de lucruri, de la logistica viitoarei campanii a lui Caesar împotriva parților până la gândirea filosofică abstractă. Caesar a fost întrebat cum și-ar fi dorit să moară.
(Evident nu doar Decimus Brutus era conspirator, ci și Lepidus, deși el nu a luat parte direct).
Această discuție apare ca fiind sinistră, dacă ne gândim că Iulius Caesar se găsea în fața celor care îi plănuiseră moartea chiar pentru ziua următoare
Caesar a răspuns că ar prefera să aibă o moarte rapidă , pe neașteptate. El a mai spus că supraviețuirea sa personală nu era o prioritate, că prioritatea sa era Republica Romană. Temerea lui era că la moartea sa Republica ar intra în războaie civile mai grave decât precedentele .
Acest devotament declarat față de Republica Romană se înscria în acțiunile sale succesive de a arăta că nu dorește să devină rege și că tot ceea ce-și dorea era ca Republica să fie înfloritoare.
Își dăduse seama cu luciditate că după moartea lui rivalitățile și lupta pentru putere dintre principalii oameni politici din jurul său urmau să ducă la un nou război civil- ceea ce s-a și întâmplat.
Putem presupune că acea campanie militară preconizată (declarată- contra parților, dar de fapt preconizată contra dacilor) era menită în primul rând să mențină unitatea statului prin concentrarea eforturilor spre front și apoi , prin uriașa pradă de război ce ar fi fost adusă, să aducă bunăstarea poporului , ceea ce ar fi îngreunat comploturile politice. L-ar fi avut alături de el în campania militară și pe nepotul pe care și-l dorea urmaș la conducerea statului, astfel că acesta s-ar fi putut afirma și ar fi putut lua puterea fără a întâmpina rezistență din partea partidului optimaților.
Cum în ultima perioadă Caesar avusese câteva leșinuri (despre care cercetătorii actuali cred că erau mini atacuri cerebrale), desigur se gândea și că nu mai avea mult de trăit. În ultima mare bătălie, la Munda (în anul 45 î. Hr), în care el înfruntase 13 legiuni comandate de fiii lui Pompei cu doar opt legiuni alcătuite în mare parte din recruți recenți , Caesar fusese la un pas să-și piardă viața în bătălie. Se putea gândi că ar fi putut muri în bătăliile preconizate în timpul noii campanii militare.
Își întocmise cu grijă testamentul și îl lăsase în păstrarea Marii Vestale- altă măsură plină de clarviziune, căci după moartea lui, Marcus Antonius a intrat în casa lui , fără ca soția sa Calpurnia să se poată opune și luase documentele găsite acolo, ca și toți banii din casă.
A doua zi, pe idele lui Martie, Caesar ezita să meargă la ședința Senatului, fiind asaltat de prevestiri și atenționări că i se pregătește ceva rău. A intervenit Decimus Brutus, „amicul său de încredere” care și-a bătut joc de prevestirile nefaste și l-a convins să meargă la ședința Senatului, unde era stabilit asasinatul.
Decimus Brutus, împreună cu Marcus Brutus și Cassius Longinus, a fost unul dintre cei trei conspiratori inițiali care au complotat uciderea lui Caesar.
Lepidus era Magister Equitum , deci asistentul lui Caesar, conducătorul trupelor din Roma.
Rolul lui Cicero
Se crede că la originea complotului ar fi fost Cassius , dar nu trebuie să subestimăm rolul lui Cicero în crearea stării de spirit ostile lui Caesar. Complotiștii erau siguri că Cicero era de partea lor, dar nu l-au anunțat de data exactă a atentatului temându-se că Cicero era o fire prea prudentă și ar fi ezitat prea mult înainte de a-și asuma riscuri.
Dar Brutus a fost incitat în mod constant să îl ucidă pe Caesar prin scrisori anonime care îl provocau să se ridice la înălțimea strămoșului său care ucisese un tiran , iar alteori îl insultau pentru că încă nu trecuse la acțiune. Scrisorile lăsau impresia că reflectă o opinie generală a societății romane, dar e foarte probabil să fi avut un singur autor. Care ar fi putut fi chiar Cicero, om de cultură și fin psiholog, inamic al lui Caesar dar care nu voia să riște personal pentru a-l înlătura.
El se declara împotriva violenței, dar în acelaș timp ar fi fost de părere ca atentatorii să-l fi ucis și pe Marcus Antonius..Doar că Marc Antonius era probabil un alt susținător din umbră al complotiștilor, fiind însă suficient de șiret ca să ascundă asta de opinia publică.
Când Brutus a ridicat pumnalul pentru a-l lovi pe Caesar, el a strigat numele lui Cicero! (Așa cum a menționat în Filipice)
De altfel, după atentat Cicero a afirmat că ar fi dorit să fie implicat și el . După atentat, Cicero a plecat din oraș dar a pledat pentru acțiuni drastice și violente , care să fi fost întreprinse de conjurați. El a spus că aceștia au acționat „cu curajul unui bărbat, dar cu capul unui copil”.
El și-a închipuit că îl putea manevra pe tânărul Caius Octavius, nepotul lui Caesar ce fusese adoptat de acesta prin testament și care urma să devină primul împărat al Romei, Octavianus Augustus.
Cicero i-a spus unui amic că „Băiatul ăsta (Octavius) trebuie să fie lăudat, onorat și eliminat”. Cuvintele au ajuns la urechile lui Octavius , așa că acesta a fost de acord cu intenția lui Marcus Antonius de a-l condamna pe Cicero. Acesta a încercat să fugă la Brutus, care ajunsese în Grecia, dar șovăielile în alegerea traseului l-au întârziat și trimișii lui Marcus Antonius l-au prins și ucis.
După asasinat, complotiștii s-au reunit în casa Serviliei
După Idele lui Martie, Brutus și Cassius s-au refugiat în casa Serviliei, unde și-au elaborat planurile militare pentru etapa următoare. La consfătuire au participat: Servilia, Brutus, Cassius Porcia (soția lui Brutus) și Junia Tertia (soția șui Cassius) .
Servilia a jucat un rol de prim plan pentru protejarea celor doi complotiști.
Aflând de uciderea lui Caesar, Lepidus a dat ordin trupelor să se deplaseze pe Câmpul lui Marte, pentru menținerea ordinei . (Mda). Marcus Antonius l-ar fi convins pe Lepidus să nu-i aresteze pe complotiști. Amândoi au luat cuvântul a doua zi în Senat, acceptând amnistierea complotiștilor .
Atitudinea ambilor „prieteni ai lui Caesar” apare astfel ca cel puțin dubioasă. Pare mai degrabă că ei fuseseră la curent cu complotul, dar au preferat să pară a nu ști nimic pentru a putea să se bucure de beneficiile situației fără nici un risc.
Cu acordul lui Marcus Antonius și sprijinul lui Cicero, complotiștii au fost amnistiați și au primit conducerea unor provincii: Brutus a primit Macedonia, iar Cassius- Siria. Ei nu și-au luat însă posturile în primire, ci s-au pregătit de luptă armată contra lui Octavianus și Marc Antoniu.
Lepidus a primit postul de pontifex maximus ce fusese al lui Caesar. Deci a primit și el o răsplată pentru atitudinea favorabilă avută față de complot.
În scurtă vreme, Lepidus a fost numit proconsul al Hispaniei și Galiei Narboneze.
Servilia a condus consiliul de familie și a ucat un rol cheie în negocierile purtate la Roma. Ea a reușit să anuleze misiunea de procurare de grâne ce le fusese încredințată de Senat și care i-ar fi împiedicat să se ocupe de strângerea unei armate.
Pe 5 iunie 44 î.Hr, o ședință a Senatului urma să-i autorizeze pe Brutus și pe Cassius să-și părăsească atribuțiile de pretori și să plece în străinătate cu o comisie pentru cereale. Servilia a ținut un consiliu de familie la Antium la începutul lunii iunie, prilej cu care s-a stabilit că cei doi vor pleca.
Dar Servilia le-a promis că va elimina comisia pentru cereale din decret.
Servilia și Atticus s-au ocupat de planificarea jocurilor (ludi Apollinares) , în absența lui Brutus.
(Cicero a fost invitat special)
Servilia a condus familia în protejarea atât a lui Brutus, cât și a lui Cassius în absența lor, precum și a copiilor lui Lepidus. Ea a continuat să conducă după Philippi. Nu știm când a murit, dar se pare să fi fost destul de mulți ani mai târziu.
În evenimentele ulterioare, s-a format al doilea triumvirat, între Octavianus Augustus, Marcus Antonius și Lepidus. Triumviri Rei Publicae Constituendae Consulari Potestate, alianță consfințită prin Lex Titia din anul 43 î.Hr. A însemnat moartea Republicii.
Lepidus a continuat să joace un rol duplicitar, afirmând pe de o parte fidelitatea față de Senat, dar acționând de fapt în alianță cu Marcus Antonius.
Conform lui Cassius Dio, în timp ce Marc Antoniu și Octavian erau plecați din Roma, luptând împotriva lui Brutus și Cassius, Lepidus deținea nominal controlul asupra orașului, dar soția lui Marc Antoniu, Fulvia, deținea adevărata putere. Dio a scris: „Ea, soacra lui Octavian și soția lui Antoniu, nu avea niciun respect pentru Lepidus din cauza leneviei sale și își gestiona singură treburile, astfel încât nici senatul, nici poporul nu au încheiat nicio treabă contrară plăcerii ei”
Lepidus a fost treptat îndepărtat de la putere de către Octavianus Augustus. Fiul său Marcus Aemilius Lepidus Minor și soția lui Junia Terția au complotat pentru uciderea lui Octavianus, dar complotul fiind descoperit, Lepidus Minor a fost executat, Junia Terția a fost eliberată cu greu, pe cauțiune, dar oportunistul Lepidus a rămas senator, mulțumindu-se cu un rol șters.
Dacă toți complotiștii care au participat la uciderea lui Caesar au murit în următorii trei ani, unii fiind condamnați și uciși (ca Cicero), alții fiind înfrânți pe câmpul de luptă și uciși sau constrânși să se sinucidă, Servilia pare să fi fost intangibilă .
După moartea lui Brutus după bătălia de la Philippi, Servilia a primit urna cu cenușa fiului său. Ea a continuat să trăiască în condiții bune mulțumită îngrijirilor primite din partea prietenului lui Cicero, Atticus. A murit din cauze naturale în anul 43 sau 42 î. Hr (unii cred că s-ar fi sinucis?)
A doua fiică a Serviliei, Junia Secunda s-a căsătorit cu marcus Aemilius Lepidus, ce a fost unul dintre triumvirii celui de-al doilea triumvirat (Împreună cu Octavianus Augustus și Marcus Antonius).
Ea a făcut parte dintr-un complot în care fiul ei, Lepidus cel Tânăr ar fi urmat să-l ucidă pe Octavianus Augustus , dar complotul a fost dejucat. Fiul ei a fost executat , dar nu se știe care a fost soarta ei în continuare. Mai avea încă un fiu și o fiică.
A treia fiică a Serviliei, Junia Tertia (Tertulla) a supraviețuit de asemenea loviturii de stat și a murit prin anul 22 , la 64 de ani după bătălia de la Philippi, în care au fost înfrânț decisiv conjurații.
Ea adunase o avere foarte mare , iar după ce a murit- în timpul împăratului Tiberiu- au fost organizate funeralii fastuase . Fiul ei , născut prin anii 59-60 î.Hr a avut în descendență pe împărăteasa Domitia Longina, soția împăratului Domitian.
Idele lui Martie erau o zi de serbare câmpenească, cu multă băutură
Pe 15 Martie (Idele lui Martie) romanii sărbătoreau Anna Perenna, o veche divinitate romană de origine etruscă.
Acea dată corespundea cu prima lună plină după echinocțiul de primăvară. Acea sărbătoare corespundea inițial cu anul nou, dar în anul 153 î.Hr calendarul roman a schimbat sărbătorirea Anului nou în ianuarie.
Pe 15 martie romanii părăseau orașul și își petreceau ziua pe malul Tibrului, la țară. La această sărbătoare se bea mult, pentru că se spunea că cel care bea în cinstea zeiței Perenna va mai trăi atâția ani câte cupe putea goli în onoarea zeiței. Deci era o zi de beție generală, în afara orașului.
Deci pe 15 martie romanii sărbătoreau venirea primăverii cu mâncare și cu multă băutură și cu libertăți sexuale . Orașul urma să fie deci golit de mare parte dintre locuitori, iar cetățenii urmau să fie amețiți de vin.
