Columna lui Traian- mausoleu

 
Monument funerar ridicat în Forum

Traian și-a dorit să aibă un monument funerar în inima forumului construit de el, după războaiele contra dacilor

 a fost inaugurată pe 12 mai 113 d.Hr.  a devenit și mormântul împăratului, după moartea lui Traian, în 117 d.Hr., cenușa sa fiind depusă într-o urnă de aur, plasată într-o cameră sepulcrală special amenajată într-un vestibul al Columnei. Însă această Columnă are și o altă semnificație, singura, de altfel, amintită de inscripția laconică încă vizibilă, puțin deteriorată din cauza trecerii timpului, deasupra intrării care permite pătrunderea în interiorul Columnei; într-un cartuș purtat de două Victorii se poate citi următoarele:

Senatus populusque Romanus Imp (eratori) Caesari divi Nervae f (ilio) Nervae Traiano Aug (usto) Germ (anico) Dacico ponti (ici) maximo trib (unicia) pot (mosie) XVII imp(eratori) VI co (n) s (uli) VI p (atri) p (atriae) ad declarandum quantae altitudinis mons et locus tantis operibus sit egestus

Senatul și poporul roman către împăratul Caesar, fiul divinului Nerva, Nerva Traian Augustus Germanicus, Dacicus, mare pontif, învestit pentru a XVII-a oară cu puterea de tribun, aclamat de șase ori ca imperator, consul pentru a VI-a oară, părinte al patriei, pentru a arăta cât de înalt era muntele și locul săpat cu atâtea eforturi.

Lățimea frizei la bază este de 0,89 m, în vârf de 1,25 m, înălțimea unui personaj este de 0,60 m la bază și de 0,90 m2 în vârf. Banda sculptată are o lungime de 200 m, relieful este sculptat pe 404 plăci de marmură care formează parte din structura Columnei, unde sunt reprezentate 124 de episoade relative la războaiele împotriva dacilor și peste 2500 de personaje. La nivelul piedestalului se află intrarea în Columnă printr-o ușă metalică ce duce la un vestibul din care se accesează pe o scară în spirală până în vârful monumentului, unde a fost amplasată statuia împăratului Traian. Această scară colimasonică este luminată de 43 de mici deschideri dreptunghiulare care străpung destul de discret din loc în loc grosimea peretelui de marmură al Columnei. Coloana este reprezentată schematic pe monedele din timpul domniei lui Traian.

Monumentul nu a fost sculptat dintr-un singur bloc de piatră (ar fi fost imposibil), ci din 18 cilindri enormi din marmură de Carara , în care au fost sculptate încă din carieră câte o porțiune din scara în spirală din interior. 
Odată stivuite aceste blocuri, ce cântăresc cca 40t fiecare, potrivirea a trebuit să fie perfectă  pentru ca scara din interior să fie continuă.
Vizitatorii pot urca și azi cele 185 de trepte ale scării în spirală.
Evident că au fost calculate cu precizie absolută orientarea, unghiul și alinierea fiecărui tambur de marmură înainte de a fi ridicat cu macarale . Dacă un singur bloc ar fi fost rotit ușor, scara nu s-ar fi conectat corect.
Dacă o singură treaptă ar fi fost puțin mai înaltă, trecerea ar fi fost întreruptă.
La exterior, pe coloană eînfășurat un basorelief în spirală cu lungimea de aproximativ 200m lungime. 

Dio Cassius a scris despre Traian:
„Mergea pe jos împreună cu trupele sale în campanie,și s-a ocupat de desfășurarea și de dispunerea trupelor pe tot parcursul campaniei, uneori conducându-i într-o ordine și alteori în alta; și a traversat toate urile pe care le-au traversat ei. Uneori și-a pus cercetașii să răspândească știri false, pentru ca soldații să poată practica manevre militare în timpul acela și să devină curajoși și pregătiți pentru orice pericol.
După ce i-a capturat pe Nisibis și Batnae, i s-a dat numele Parthicus; dar era mult mai mândru de titlul Optimus decât de orice altceva , deoarece asta se referea mai mult la caracterul său decât la armele sale ”

CASSIO DIO COCCEIANO, iSTORIA ROMANA, LXVIII, 23, 1-2

"Mă comport cum aș vrea cum aș vrea să se comporte imperatorul, dacă eu aș fi un cetățean privat " (Traian)

Pe înălțimea de peste 34m deasupra solului, m, pe o bandă spiralată ce se răsucește de 23 de ori e povestiă epopeea celor cinci războaie purtate contra Dacilor. Ea proclamă grandoarea lui Traian în fața posterității. (101-102, apoi 105-106). Între cele două campanii e figurată o Victorie înaripată. 
În fiecare campanie e prezentată traversarea fluviului, mai întâi pe un pod de vase , apoi pe podul construit și apoi traversare cu navele.
Nu sunt prezentate nici plecarea de la Roma (profectio), nici întoarcerea la Roma (adventus).

Pliniu cel Tânăr a scris în Panegiricul său, scris în 98:
„Ar îndrăzni ei să se plângă , cei care știu că tu (Traian) ai campat în fața celor mai feroci din epocă, chiar când le e cel mai favorabil și cel mai dezavantajos pentru noi, când Dunărea are malurile unite cu gheață și, întărit de gheață poate fi lăsat să treacă pe spate orice aparat din expedițiile lor, când aceste națiuni sălbatice sunt mai puțin apărate de armele lor, decât de cerul și de climatul lor?
Îndată ce te-ai apropiat, , ca și cum succesiunea anotimpurilor s-ar fi inversat  și barbarii stăteau închiși în așezările lor , iar coloanele noastre nu cereau decât să facă incursiuni pe râurile lor...”

Adică simpla prezență a împăratului oprise năvălirea dacilor și mărise avântul romanilor. 

În desfășurarea campaniilor militare prezentate pe columnă, un motiv semnificativ este poarta urbană, care indică pătrunderea în oraș/intrarea într-o nouă etapă a războiului.
Pentru a simboliza transformarea progresivă a Daciei în provincie romană, în timpul celei de a patra campanii apar mai multe arhitecturi urbane , porți și siluete îmbrăcate în togi. Poarta urbană era o referință culturală  

În basoreliefurile de pe Columnă, împăratul Traian e prezent de 59 de ori. 

Apar mereu imagini de cursuri de ape, poduri, sugerând dificultățile traseului, dar continuu se vede armata romană avansând.

În fiecare campanie se repetă etapele: trecere, instalare, înaintare. Dacă prima campanie s-a sfârșit cu un armistițiu, imagini cu orașe dacice, în a doua campanie , ce se deschide cu scenele 33-47 există unele scene în care e prezentată viața dacilor. Trecerea fluviului de către daci s-a făcut călare , în dezordine . Câțiva daci și cavaleri sarmați asediază un fort roman.
După a doa campanie e o scenă de allocutio (discurs) scena 42, și imediat o scenă de torturare a unor prizonieri.
Scena e interpretată de obicei ca fiind torturarea unor romani, dar o privire mai atentă ne arată că prizonierii purtau bărbi, deci erau daci. De asemenea, nu ar fi avut rost ca sărbătorirea să aibă loc în paralel cu torturarea unora dintre romani. Pare evident (pentru mine) că e vorba despre prizonieri daci, torturați probabil pentru a divulga ascunzătorile comorilor dacilor. Traian e în tunică, în mediu roman , cu nave ce sunt încărcate cu pradă. Cine ar fi prizonierii, deci?
O scenă de  donatium (scena 44) 
în a treia campanie apar bătălii importante (scenele 66-67, 70, 71, 72) ce se încheie cu supunerea lui Decebal (în scena 75) ,i cu ultimele scene ale campaniei (scenele 76-77), culminând cu Victoria înaripată (scena 78)

A patra campanie e arătată în scenele 79-100. Ea se caracterizează prin amplificatio, mărirea intensității scenelor.
O poartă urbană, proeminentă și purtând trei embleme, (signa(, două temple pe podium servesc drept „punct de plecare”la o scenă de trecere. Trei nave , pe una dintre ele fiind și Traian, în tunică.
Flota se îndreaptă spre un al doilea spațiu urbanizat, unde personaje în togi participă la sacrificarea unui bou.
Aceste scene pregătitoare se continuă cu scena 91, apoi 92, unde se văd activități de defrișare , construire de castru , trecerea unui râu pe un pod. După o bătălie, dacii se refugiază în cetate. Urmează scene de bătălii, , romanii sunt asediați , dar soldați (fără cuirase) sunt la lucru . În scenele 98-99 e prezentat un sacrificiu, la care asistă armata, în fața podului construit peste Dunăre. În scena 100 , mai multe delegații barbare sunt primite de Traian într-un spațiu urbanizat. 
În majoritatea aparițiilor în aceste basoreliefuri, Traian apare cu platoșă (loricatus) -în 42 de situații. În tunică, apare în 17 ocazii. , dintre care 6 sunt cu prilejul unor sacrificii, dintre care 3 sunt suovetaurilia (sacrificare de porc, taur și berbec) , în scenele 8, 53 și 103, unde Traian apare în togă și cu capul acoperit (togatus oper velato capite). Celelalte apariții (în tunică, togatus et capite velato) sunt integrate .
În cea de a patra campanie, Traian apare loricatus în două situații, iar în tunică de șase ori, , precum și în scene de sacrificiu de trei ori.În scena 91 Traian, în tunică face un sacrificiu în fața unei porți urbane. În vecinătate, oameni în togi, apoi diferiți bărbați, femei și copii , populație dacă 
E o scenă a Daciei romanizate , chiar dacă războiul nu s-a terminat încă.

Podul peste Dunăre, ce apare la sfârșitul celei de a patra campanii (scena 100) materializează spectaculos progresul prezenței romane în Dacia, veritabila reușită a lui Traian

Tacitus a scris , în legătură cu socrul săi, generalul Agricola ( Gnaeus Julius Agricola), ce a activat în Bretania:  

„..aceste popoare, care mai înainte disprețuiau limba romanilor, se pasionară curând de elocința lor. Chiar și îmbrăcămintea noastră a devenit la modă”. (Tacitus, Agr., 21) 

A cincea campanie arată incendieri de cetate dacă (scena 119), sinuciderea dacilor(scenele 120-122), fuga supraviețuitorilor și moartea lui Decebal (scenele 142-145) și prezentarea capului său armatelor, apoi scene de capturare de prizonieri și de deportare (scenele 148-155).

Din reconstituirea ipotetică a complexului de construcții ce a existat în Forul lui Traian vedem că acestă columnă era înconjurată de construcții etajate, astfel că basoreliefurile colorate puteau fi văzute de la diferite înălțimi , de jur împrejur. 
Coloana, ce are acum înălțimea de 38,37m, avea inițial în vârf o statuie de bronz a lui Traian.
Statuia a fost luată în anul 663 de Constantin II Heraclius. 

Columna are la bază diametrul de 3,672m și se îngustează cu 0,047 m până la baza celui de al nouălea bloc , la înălțimea de 19m. Apoi îngustarea se accentuează , diametrul devenind 3,165 la al 19-lea bloc.

Coloana a fost construită din blocuri de marmură de Luni, cântărind fiecare între 25 și 60 de tone , care au fost sculptate și în interiorul fiecăruia fiind realizată porțiunea aferentă a scării de acces, lată de 70 cm. . Aduse în For, s-a făcut finisarea și montajul, cu ajutorul unor piese din plumb. 
Suprafețele exterioare au fost șlefuite și li s-a realizat galba conform curbei de entasis. 
Arhitectul Apollodor din Damasc , ce ar fi conceput întregul For al lui Traian, precum și podul peste Dunăre a urmărit principiile arhitecturii clasice grecești, afirmând însă și concepții artistice noi .
R. Bianchi Bandinelli considera că valoarea artistică a frizei Columnei o situează „imediat după” marmurele Parthenonului, Apollon din Belvedere și a lui Laocoon.

Apollodor a lucrat cu o echipă de sculptori, dar împăratul Traian s-a implicat în pentru ca sculpturile să transmită mesajul intenționat de el. 

Importanța pe care o avea acest arhitect și constructor în fața împăratului Traian a făcut ca el să se considere îndreptățit să-l „repeadă” pe Hadrian, care voia să se amestece și el în lucrările de arhitectură:
Dio Cassius a scris: „Dar de fapt, pentru că într-o zi Traian îi dădea instrucțiuni pentru lucrări, Apollodor a răspuns la o observație deplasată a lui Hadrian: „Du-te să-ți iei dovlecii; că despre asta tu nu înelegi nimic””. (Se pare că Hadrian studia cupole făcând machete din dovleci) 

Deci Traian a controlat proiectul , dar din punct de vedere artistic ultimul cuvânt îi aparținea arhitectului.

Câțiva ani mai târziu , când Hadrian urcase pe tron, el a intenționat din nou să-și impună propriile viziuni desenând chiar el planuri pentru templul lui Venus și al Romei. Apollodor a criticat proiectul, atât din punct de vedere tehnic, cât și artistic.

Probabil că avea dreptate când spunea că templul ar fi trebuit să fie situat pe o înălțime, terenul din fața lui să fie escavat, pentru a oferi o perspectivă frumoasă dinspre Via Sacra , iar statuile proiectate ear fi fost prea mari.

În For a existat și o mare Friză dedicată, desigur tot lui Traian 
Friza de o lungime excepțională desfășurată pe coloană reprezintă un document istoric excepțional, mai ales că lucrările scrise ce descriau acele campanii au dispărut. S-a refăcut astfel cronologia luptelor din Dacia, corelându-se și cu unicul fragment din Dacica lui Traian ce a mai rămas până azi și cu scrierile lui Dio Cassius și a altor istorici antici.


S-au făcut relevee desenate, (Reinach 1909) 

Columna lui Traian a scăpat în mod repetat de la distrugere sau de a fi înlăturată:

De la construirea complexului arhitectural al Forului lui Traian, singurul monument din acest For care a rămas intact este Columna lui Traian. Forul lui Traian a fost admirat până în antichitatea târzie. Istoricul Ammianus Marcellinus ⁶ relatează cum împăratul Flavius ​​Iulius Constantius , cu reședința sa în noua capitală Constantinopol, vizitând Roma în anul 357 d.Hr., a fost uimit de complexitatea construcției Forului lui Traian și de statuia ecvestră a împăratului, situată aproximativ în mijlocul pieței acestui For. Acest complex monumental a rămas intact până în secolul al IV-lea, dar apoi, de-a lungul secolelor, a căzut treptat în ruine. Prețioasele materiale de construcție au fost recuperate pentru a servi la ridicarea diferitelor clădiri, iar multe dintre operele de artă au fost luate pentru a decora diverse case și grădini private, devenind ca atare colecții private și, mai târziu, colecții de stat. Din păcate, astăzi, din acest faimos și excepțional For doar Columna lui Traian a rezistat, restul fiind doar ruine. Distrugerea Forului lui Traian a început destul de devreme, pe la începutul secolului al IV-lea d.Hr., deoarece unele elemente iconografice de decor (reliefuri cu daci, statui de daci) au fost strămutate din acest complex pentru a fi încorporate în Arcul lui Constantin, la Roma, monument inaugurat în anul 315 d.Hr. Apoi a urmat suita de distrugeri cauzate Romei de invaziile vizigoților lui Alaric I, în 410, ale vandalilor lui Ginseric, în 455, ale ostrogoților lui Totila, în 546. În 663, împăratul bizantin Constant al II-lea Heraclius ( Flavius ​​Constantinus Augustus ) a luat din Roma câteva statui și ornamente din bronz. Și, probabil, printre aceste lucrări se număra și statuia lui Traian, din bronz aurit, care se afla în vârful Columnei (statuia a dispărut în Evul Mediu). De asemenea, merită menționată o serie de cutremure devastatoare care au zguduit Italia în diferite momente, provocând, bineînțeles, pagube importante în Forul lui Traian: în anul 801 (25 sau 30 aprilie) d.Hr., un alt cutremur a fost raportat în 1222 (11 ianuarie) la Köln (Köln) și care s-a resimțit până în Italia, un altul în 1348 (25 ianuarie), produs în Carintia (Austria) și care s-a extins la Roma.

La începutul secolului al XI-lea, o bisericuță ( San Niccolò de Columna ) a fost amplasată în spațiul de la baza Columnei lui Traian; este vizibilă și astăzi calea săpată, sub formă de acoperiș, deasupra intrării, distrugând o porțiune din vechea inscripție a acestui monument. Se presupune că ar fi existat încă din secolul al VIII-lea sau al IX-lea. Biserica a fost probabil demolată în timpul vizitei la Roma a împăratului Carol al V-lea , în 1546. În secolul al XVI-lea, o serie de clădiri private din jurul Columnei au fost demolate, iar baza a fost eliberată de depunerile sub care era acoperită, astfel încât zona din jurul monumentului a fost amenajată și curățată, până la săpăturile efectuate la începutul secolului al XIX-lea.

În Evul Mediu, distrugerea Forului lui Traian s-a intensificat deoarece multe dintre prețioasele marmură colorată au fost luate pentru a fi reutilizate în diferite construcții și în sculptura contemporană. Columna lui Traian a fost salvată grație unui decret al Senatului Roman, din 27 martie 1162, prin care se declara, sub pedeapsa cu moartea, interdicția de a o distruge sau de a o deteriora, care asigura protecția acestui monument lăsat de Roma imperială orașului sfânt: „Nous, sénateurs romains, Angel ayant pris connaissance de sa sujet et prête au litige. de l'église de Saint-Nicolas, au pied de la Colonne Trajane, décrétons que l'église et la Colonne sont la propriété de l'abbesse, à condition que soit sauvegardé l'honneur de la ville de Rome. pour l'honneur du peuple romain, entière et intacte aussi longtemps que la terre durera. Quiconque attentera à l'intégrité de la Colonne sera condamné à mort, et ses biens seront confisqués"7În timpul Evului Mediu, distrugerea Forumului lui Traian a crescut deoarece multe dintre prețioasele marmure colorate au fost luate pentru a fi refolosite în diferite construcții și în sculptura contemporană. Columna lui Traian a fost salvată grație unui decret al Senatului Roman, din 27 martie 1162, prin care se declara, sub pedeapsa cu moartea, interdicția de a o distruge sau de a o deteriora, care asigura protecția acestui monument lăsat de Ro

Roma imperială orașului sfânt: „Nous, sénateurs romains, Angel ayant pris connaissance de sa sujet et prête au litige. de l'église de Saint-Nicolas, au pied de la Colonne Trajane, décrétons que l'église et la Colonne sont la propriété de l'abbesse, à condition que soit sauvegardé l'honneur de la ville de Rome. pour l'honneur du peuple romain, entière et intacte aussi longtemps que la terre durera.
Quiconque attentera à l'intégrité de la Colonne sera condamné à mort, et ses biens will confisqués"  .

Această solicitudine a fost menținută și în continuare pentru Columna lui Traian, dar, din păcate, nu a fost prevăzută și pentru celelalte zone ale Forului lui Traian, care au continuat să fie exploatate din ce în ce mai mult, mai ales în secolul al XVI-lea, pentru construirea noilor biserici ^.

În perioada carierei militare și politice a lui Napoleon Bonaparte, Coloana lui Traian era pe cale să fie demontată și transportată la Paris pentru a fi ridicată în frumoasa Place Vendôme . În anul VI (1797-1798) al perioadei republicane franceze, generalul Jean François René Pommereul scria: " La république française trouvera sans peine, parmi ses artistes, des hommes capables de faire la translation de la colonne trajane de son ancien Forum à la place Vendôme. Le doute à cet égard n'est pas pas même permis ; sommet de cette belle colonne à celle de l'apôtre Pierre." . Însă cei mai apropiați consilieri ai lui Napoleon l-au convins să abandoneze acest proiect ca fiind prea costisitor și, pentru construirea viitoarei „Coloane Vendôme” (1810), au fost comandate materiale din străinătate pentru a fi construită la Paris. În aceste circumstanțe, Columna lui Traian a rămas la Roma pe locul său inițial

Sclav creștin eliberat

 Mulțumire pentru eliberarea din robie

În Antiohia antică a gost găsit un mozaic antic, ce cuprinde un text de mulțumire adresat lui Dumnezeu de un fost sclav   în semn de recunoștință pentru eliberare.

Este de presupus că eliberarea sa se făcuse în legătură cu religia creștină (a fostului stăpân dar și a sa), astfel că el a considerat potrivit să aducă mulțumire lui Dumnezeu pentru această importantă schimbare din viața lui. 

Mozaicul era o parte din pardoseala Bisericii celor Trei Apostoli- bazilică datată din secolul VI, din care au rămas doar pardoselile- așa încât s-a considerat că aceasta ar fi perioada în care s-a făcut mozaicul.

În mozaic sunt reprezentați păuni, simbol al fericirii cerești , dar și alte păsări, în centru fiind un porumbel .

Sclavul era poate un mozaicar ce a câștigat bani cu meșteșugul său, ori cineva care a plătit lucrarea aceasta laborioasă (se scrie „cu ajutorul și asistența lui Timotei”).

Așezarea în care a fost găsit mozaicul se numește acum Arsuz, dar în trecur era portul Antiohiei, orașul fondat de un general (diadoh)  al lui Alexandru cel Mare, Seleuc Nicator și numit „Antiohia” în cinstea tatălui său, Antioh. După moartea lui Alexandru, diadohii și-au împărțit imperiul , Seleuc devenind fondatorul Imperiului Seleucid.
Antiohia a făcut parte pentru puțin timp din Armenia Mare, dar din secolul I î.Hr a făcut parte din imperiul roman. 
Localitatea Arsuz fusese numită de Alexandru cel Mare „Alexandretta” (mica Alexandria) , fiind doar portul Antiohiei. 

Împăratul Traian a sărit pe fereastră pentru a se salva.

Împăratul Traian a fost în pericol să fie ucis de un cutremur acolo, în anul 115, pe 13 decembrie.
Traian se pregătea pentru o campanie împotriva parților. Avea pe atunci 61 de ani. 
Când , în timpul cutremurului Traian și-a dat seama că era  pericol de prăbușire a clădirii, a sărit pe fereasră și a reușit să se salveze. După scrierea lui Dio Cassius, Traian s-ar fi refugiat în spațiul deschis al circului, ca și Hadrian și mulți alții. .
Clădirea s-a prăbușit și o serie de însoțitori ai împăratului au fost uciși sub dărâmături. (Magnitudinea estimată a cutremurului: 7,5 Richter) . Hadrian era și el în localitate. 
Încă din anul 116, Traian a lansat lurările de reconstrucție după distrugerile seismului devastator, începând cu refacerea apeductelor. Urmașul său, Hadrian a continuat lucrările de construcții. 

A construit și un teatru nou, la Daphne, în apropiere

 Antiohia ajunsese un centru al religiei creștine în secolul IV.
S-au construit basilici de către Constantin cel Mare, între care și Marea Basilică , ce a fost terminată de succesorul lui, Constanțiu al II lea. 

ΖΙΓΙΜΙΑΝΟΥΚΤΟΥΘΕΟΓΕΒΙ Υ ΠΡΕΣΒΣΗΜΙΝΧΡΗΣΤΙΝΟΥ ΕΥ ΓΕΝΕΣΤ ΠΟΥΛΙΤΤΑΗΕΛΕΥ ΘΕΡΑ ΑΥΤΟΥΥΠΕΡΕΩΤΕΡΙΑ ΣΑΥΤΗΓΚΑΙΤUNTEKNUNAY THEEYH WEE ΝΤΟ ΔΙΑΚΟΝΙ Α ΚΑΙ ΤΙΜΟΘΕΟΥ ΥΨΙΙΘΕΤΟΝ

ΖΙΓΙ ΜΙΑ ΝΟΥ Κ ΤΟΥ ΘΕΟ ΓΕΒΙ Υ ΠΡΕΣΒΣΗΜΙΝ ΧΡΗΣΤΙΝΟΥ ΕΥ ΓΕΝΕ ΣΤ ΠΟΥΛΙΤΤΑΗ ΕΛΕΥ ΘΕΡΑ   ΑΥΤΟΥΥΠΕΡΕΩΤΕΡΙΑ ΣΑΥΤΗΓ ΚΑΙΤUNTEKNUNAY THEEYH WEE ΝΤΟ ΔΙΑΚΟΝΙ Α ΚΑΙ ΤΙΜΟΘΕΟΥ ΥΨΙΙΘΕΤΟΝ

 ZIGGY O MINTE CĂTRE DUMNEZEU GEVI DE AMBASADORUL CHRESTIN NĂSCUT ÎN POULITTAI, ELEV THERA SUPERIORITATEA LUI ESTE PROPRIETATE ȘI PROPRIETATE DIACONUL ȘI TIMOTEI PREȘEDINTELE

(am încercat să traduc cu G , dar..se știe că dă erori mari)

Briceagul armatei romane

 Expus  la Muzeul Fitzwilliam de la Universitatea din Cambridge, Marea Britanie

 înălțime:  88 mm    lățime:  155 mm

Datare : 201  —  300                                   Descriere : ustensilă multifuncțională

Un instrument pliant multifuncțional, realizat din argint , cu o lamă de fier.
O lingură, o furculiță, o scobitoare, o țepușă pentru extragerea cărnii din cochiliile fructelor de mare, o spatulă- ce ar fi putut funcționa ca periuță de dinți, dar și o lamă de fier (care a ruginit acum) pentru ras.

A aparținut probabil unui militar de rang superior din armata romană. 
Căci el a fost datat în secolul III. 

Cu ce seamănă?
Cu un briceag multifuncțional modern! 
Doar că ...e de acum 18 secole 😛

Ce ar fi fost dacă nu ar fi fost ucis Caesar?

 Istoria nu se face așa. Dar putem face presupuneri, fără pretenția că ar fi fost exact așa.

Dar nu ne putem împiedica să de închipuim: Ce ar fi fost dacă?

Dacă Iulius Caesar ar fi trăit, e clar că istoria ar fi fost altfel.

Pe 15 martie, zi în care de obicei la Roma se făceau petreceri câmpenești, udate cu mult vin, Caesar a fost ucis.În anul 44 î.Hr.
Sunt comentatori care spun că odată cu el a murit și prima idee de unitate a Europei.
Plutarh a zis.
Caesar avusese până atunci puține prilejuri de a-și pune ideile în practică, fiind nevoit să facă față diferitelor atacuri armate. .
Întocmise un nou calendar, e drept (desigur împreună cu astronomi) .
Făcuse planuri pentru sistematizarea Romei.
Dar planurile lui nu se limitau la asta.
Un vis de unificare a teritoriului european sub conducerea Romei- cam asta era.

Dar mai avea câteva etape de trecut.
În primul rând, era nevoie de bani, de mulți bani - și asta s-ar fi găsit în Dacia.

Caesar în puterea vârstei.

În  anul 44 î.Hr, Caesar ajunsese la apogeul puterii. Câștigase războiul civil (după lupte ce duraseră 6 ani) , adăugase teritoriului roman Galia sudul Britaniei și Egiptul.
Când a fost ucis, la 56 de ani, Caesar era încă plin de energie , se simțea la fel de apt să conducă statul roman iar măiestria sa militară era la apogeu. Ambiția sa era intactă.

Ce își propusese să facă în etapa imediat următoare?

Pusese ochii pe bogățiile Daciei. Imperiul dac al lui Burebista se întindea din Boemia la marea Neagră și expansiunea sa amenina puterea Romei. 
După cum a scris Suetonius, Caesar voia „să-i stăpânească pe daci, care se răspândiseră în Tracia și în Pont”

Tracii /dacii fuseseră mai puțin amenințători până atunci, fiind divizați în numeroase triburi . Dar unirea lor sub conducerea lui Burebista dăduse naștere unui regat mare, bogat  și potențial periculos.
Legăturile între romani și daci pe cale economică erau multiple, așa că numeroși daci veneau cu mărfuri la Roma și numeroase mărfuri romane ajungeau la daci.
Astfel că Iulius Caesar a făcut eforturi ca planul său de atacare a Daciei să fie cunoscut doar de câteva persoane din conducere, nu de majoritatea cetățenilor, cărora li se spusese că deplasările de trupe și pregătirile de campanie militară se fac pentru un război împotriva parților.

Printr-o curioasă coincidență, după moartea lui Caesar a fost asasinat și Burebista, în condiții rămase neclare. 
Fragmentarea regatului dac în mai multe principate a făcut ca dacii să nu mai constituie o amenințare serioasă pentru romani, deși luptele ocazionale au continuat la acea graniță a statului roman.

Dacă atunci Caesar ar fi fost încă în viață, fără îndoială că ar fi profitat de frământările interne din Dacia pentru a o ocupa rapid.
Înainte de a pleca în campania militară, Caesar desemnase consulii pentru cei trei ani următori:

 45,42 și 41 î.Hr. :

• Iulius Caesar , apoi Publius Cornelius Dolabella- 44 î.Hr
  Marcus Antonius
• Marcus Antonius- 44 î.Hr

• Hirtius și Pansa - 43 î.Hr (chiar au fost consuli și au murit în luptă contra lui Marcus Antonius) 

• Marcus Junius Brutus și Gaius Cassius Longinus-  pentru 42 î.Hr (ucigașii săi - au fugit din Roma și au murit fiind înfrânți de Marcus Antonius și Octavianus ) 
• Pentru 41 î.Hr: Quintus Pedius (nepotul său-mort în condiții suspecte în 43 î.Hr) și ?
• 
  

În cei trei ani, el estima că va cuceri nu doar Dacia, ci și imperiul Partilor.
Marile bogății din Dacia i-ar fi servit pentru a mări și mai mult numărul legiunilor sale.
Iar din fosta Mesopotamia apărea mereu o amenințare la adresa puterii romane- întruchipată de imperiul sasanid, sau  part 

În timp ce Caesar se lupta în Gallia, Crassus își găsise sfârșitul luptând contra parților, care le administraseră romanilor una dintre cele mai dureroase înfrângeri.
Conform relatării lui Dio Cassius, generalul Surena găsise o tortură specială pentru a-l ucide pe generalul Crassus, înainte de a-i trimite capul ca trofeu regelui part Orodes II. Era de așteptat ca Iulius Caesar să răzbune această rușinoasă înfrângere și să recupereze stindardele militare pierdute în acea luptă.

Cu forțele sporite după ocuparea Daciei, Caesar ar fi putut înfrânge regatul Parților și ar fi înlăturat definitiv veșnica amenințare ce venea din Orient.
Siria și Armenia n-ar mai fi creat probleme. 
Toată forța militară a imperiului ar fi putut fi deplasată la frontiera de nord a Bretaniei și să ocupe continentul european în întregime.

Parții

Dio Cassius, Suetonius  au descris această expediție preconizată de Caesar ca fiind îndreptată doar împotriva parților. .

Dar înfrângerea parților nu era o sarcină ușoară. Arcașii ce călăreau pe cai sau pe cămile erau o forță militară foarte mobilă , ce putea hărțui de la distanță armata de pedestrași romani. Iar în lupta contra cavaleriei, parții puteau opune cavaleria lor cu armament greu, de lăncieri blindați în armuri , faimoșii cataphracti de la care s-a inspirat ulterior cavaleria inperiului roman de Răsărit. 

În fața acestei tactici parte, infanteria grea romană se deplasa mai lent și Caesar trebuia să găsească o soluție.
Planul era (după Suetonius)  „să se lupte cu parții trecând prin Armenia minoră și să nu angajeze bătălii decisive decât după încercarea forțelor. ”.

Plutarh a menționat însă planul cuceririi Daciei. 

Atacarea Germaniei din est

Plutarh a scris că panul lui Caesar era cu totul altul și ar fi putut schimba toată Europa.
Dacă în prima etapă ar fi fost distrusă amentințarea partă, fără a cuceri tot imperiul persan, ci doar a-l ține la respect, Caesar ar fi continuat în mod cu totul surprinzător.
Caesar ar fi condus armata romană spre nord, traversând Hircania,.  « țara lupilor », de-a lungul mării Caspice, pentru a trece apoi bariera muntoasă a Caucazului. 
Această adevărată cucerire europeană ar fi putut începe în Scyția, unde ar fi putut învinge pe rând triburile fărâmițate și cavaleria sarmată a Roxolanilor, Iazygilor, Alanilor și Taifaleșilor.
Actualele teritorii ale Rusiei de vest, Ucrainei și Bielorusiei , apoi ale Poloniei ar fi putut fi cucerite de legiunile romane  « să supună toate popoarele vecine Germaniei ». Dar scopul final ar fi fost pe urmă, după ce ar fi eliminat amenințarea partă și apoi ar fi cucerit toată Europa de est, să cucerească regiunea care altfel ar fi amenințat Roma în cele cinci secole următoare și să o ocupe complet: Germania.

Astfel atunci, fiul său adoptiv și succesorul său, Augustus a încercat, în mod logic înainte de a eșua tragic , colonizarea Germaniei de la vest de Rin.   Caesar ar fi rezolvat această problemă existențială atacând din Est. Înainte de a reveni în Italia prin Gallia romană pentru a serba acolo triumful cel mai ilustru pe care l-ar fi cunoscut Roma. 

Fantezie irealizabilă ?

Caesar își petrecuse toată tinerețea citind despre cuceririle lui Alexandru cel Mare. E clar că ar fi avut ambiția de a-l egala sau chiar de a-l depăși.
Să cucerească în întregime Europa occidentală ar fi putut realiza o uniune stabilă, nu ca imperiul efemer al lui Alexandru.

N-ar fi avut de înfruntat colosalul imperiu persan, format din triburi destul de fărămițate, ci un adversar mult mai  periculos ca strategie și tactică. .

Dacă ar fi fost victorios asupra parților, ar fi trebuit să lupte cu multitudinea de popoare dintre marea Caspică și Rin, străbătând zone dificil de trecut, cum ar fi fost munții Caucaz și întinse zone de câmpie necunoscută.

Ce argumente ar fi fost în favoarea lui

În primul rând ar fi avut efective suficiente. O armată impresionantă , cu care să poată nu doar să învingă în bătălii, ci și să colonizeze teritoriile și să efectueze căile de acces și de comunicații (faimoasele drumuri romane) pentru asigurarea aprovizionării constante și a coeziunii teritoriilor cucerite.

În timpul războiului civil ce a urmat asasinării lui Caesar, efectivele cumulate ale legiunilor lui Octavianus și Marcus Antonius se ridicau la circa 400 000 de militari. 
În loc să ducă  lupte civile, cum s-a întâmplat , aceste trupe ar fi putut fi folosite împotriva parților, asigurând victoria.

. 
În al doilea rînd, armata romană organizată și disciplinată era imbatabilă împotriva unui inamic cu efective echivalente. Organizarea armatelor romane permitea autogospodărirea lor în teritorii ocupate și construirea rapidă de tabere militare ce puteau fi apărate eficient. 

În fine, elementul determinant al succesului ar fi fost personalitatea electrizantă a lui Iulius Caesar, care știuse de atâtea ori să mobilizeze armata în situații ce ar fi putut fi considerate disperate , la Alesia, dar și în Africa, găsind soluții câștigătoare în fiecare caz.

Un nou « Veni, vidi, vici »

Dacă , după ce i-ar fi bătut pe parți, n-ar mai fi încercat să ocupe și capitala lor și să ocupe toată Persia, ci s-ar fi întors spre Europa și ar fi unificat-o , imperiul roman ar fi fost asigurat pentru o lungă perioadă.
N-ar mai fi fos invazii barbare, popoare migratoare. Imperiul ar fi rezistat la huni, sasanizi, turci, arabi, mongoli.
  

Dacă Caesar ar fi trăit, dacă el ar fi învins, poate Roma ar fi supraviețuit până în zilele noastre, în toată Europa. .

sursa: https://www.revue-elements.com/si-cesar-avait-vecu-la-face-de-leurope-aurait-change/

Ce a scris Plutarh din Chaeronea (46-122) în lucrarea sa „Viața lui Iulius Caesar”
„Caesar s-a născut pentru a face lucruri mărețe și pentru a căuta în permanență distincția. Numeroasele sale succese, departe de a-l încuraja să se odihnească și să se bucure de roadele tuturor muncilor sale, nu au făcut decât să-i trezească o nouă încredere în viitor, umplându-i mintea cu proiecte de acțiuni și mai mărețe și cu o pasiune pentru o nouă glorie, ca și cum și-ar fi epuizat stocul vechi.

Sentimentele sale pot fi cel mai bine descrise spunând că se întrecea cu sine însuși, ca și cum ar fi fost altcineva, și se lupta să facă viitorul să depășească trecutul.
 Își făcuse planuri și pregătiri pentru o expediție împotriva parților ; după ce îi va cuceri, își propunea să ocolească Marea Neagră prin Hircania , Marea Caspică și Caucaz; apoi va invada Sciția ,
 ar cuceri toate țările învecinate cu Germania și cu Germania însăși, apoi s-ar întoarce în Italia prin Galia, completând astfel circuitul imperiului său, care ar fi mărginit din toate părțile de ocean.

În timp ce această expediție se desfășura, el a propus să sape un canal prin istmul din Corint și îl însărcinase deja pe Anienus cu această întreprindere. De asemenea, plănuia să devieze Tibrul chiar sub oraș într-un canal adânc, care s-ar îndrepta spre Circeii și ar ieși în mare la Terracina, astfel încât să existe o trecere sigură și ușoară pentru navele comerciale către Roma.

Apoi a propus și asezarea mlaștinilor de lângă Pometia și Setia și crearea unei câmpii care să poată fi cultivată de mii de oameni.
 De asemenea, el intenționa să construiască diguri mari de-a lungul coastei, acolo unde marea este cea mai apropiată de Roma, să înlăture toate obstacolele care reprezentau un pericol pentru navigația de la Ostia și să construiască porturi și rade suficient de mari pentru flotele mari care ar fi ancorate acolo.”

Troieni refugiati

 

O statuietă semnificativă pentru civilizația romană
Romanii se considerau urmași ai lui Aeneas și ai fiului său Ascanio /Iulius (de unde și numele gintei Iulia).
(Din care făcea parte și Iulius Caesar)

Se vede aici respectul față de părinți și față de simbolurile religioase: Aeneas își duce tatăl pe umeri și fiul de mână. Fiul trebuie să se învețe de mic cu greutățile, dar e ajutat desigur de tată, care îl trage de mână.
Nu îl duce în brațe, pentru că trebuie să-l ducă pe bătrânul tată. 
Vârstnicul -Anchises- e păstrătoru tradiției, el ține în brațe palladiumul, statueta sacră a zeiței Atena. Atât bătrânul cât și statuia zeiței sunt rădăcinile, fără de care nimic nou nu se poate înființa.
 
Aeneas nu-și ia copilul în brațe, să fugă cu el cât mai repede, departe de atacatorii care au cucerit Troia, ci își asumă sarcina dificilă a păstrării întregii familii unite, cu orice risc. 
(Soția lui fusese ucisă în atacul aheilor).
 
Cea mai mare greutate e în sarcina bărbatului matur, care nu cedează însă, ci își păstrează încrederea în propriile forțe și decizia de a cuceri un nou domeniu, după căderea Troiei. 
El a renunțat chiar și la platoșă și la coif, ca să poată duce greutățile pe umeri . (În unele fresce se arată că fusese și rănit) . Expresia feței e de oroare, la vederea incendiului ce mistuie cetatea. Dar atitudinea sa arată că nu va ceda. 

Un strămoș de care romanii puteau fi mândri și un exemplu pentru generațiile următoare. Nu? 

Pâinea romana

 

Romanii mâncau la început pâine nedospită, sub formă de lipii fierte sau coapte.
La începutul secolului III î.Hr au apărut la Roma primii brutari, după războiul contra Persiei. Asta înseamnă că atunci se generaluzase pregătirea pâinilor dospite, care se pregăteau la început doar în gospodării (după cum a scris și Pliniu cel Bătrân)
Dat fiind că pâinea dospită era folosită în Grecia din secolul V î.Hr, e de presupus că și romanii preluaseră metoda, doar că nu au avut brutării mari de la început.
Cu timpul s-au adăugat diferite rețete , cum au fost cele preluate de la gali. Galii făceau site fine din păr de coamă de cal , ibericii făceau site din in , egiptenii făceau site din papirus, obținându-se astfel făină fină.
Se făcea o varietate foarte mare de tipuri de pâine, din diferite cereale și combinate cu diferite ingrediente: diverse leguminoase, 

Varietăți de pâine

Pâine putea fi făcută din mei, orz, similago („floarea făinii”-făină de grâu foarte fină); se menționează pâinea în funcție de utilizare: panis ostrearius care se consumă cu stridii, precum și panis aquaticus (originar din Persia), deoarece aluatul se întinde într-un vas folosind apă, ceea ce îi conferă un miez aerat, similar cu aspectul bureților; o pâine căutată pentru gustul său, artolaganon, un fel de pâine cu lapte, piper, vin și grăsime (fără vin este o pâine streptice); speustique care este o pâine rapidă, de unde și numele său; în funcție de metoda de gătire există pâine coaptă în cuptor, pâine coaptă într-o formă sau chiar în tavă de plăcintă; se spune că se pot adăuga ouă, ulei sau lapte; apoi există picenum, numit după inventatorul său, care a adăugat must de struguri în aluatul care era lăsat cu grijă să crească timp de nouă zile și care se consuma cu miere.

Scriitorii antici au menționat și alte sortimente d epâine, ca pâinea capadociană, făcută cu ulei și nedospită (din lipsă de timp probabil), în care legionarii adăugau slănină, fructe de pădure, fructe uscate, brânză sau alte ingrediente lapte  și care se mânca mereu caldă, sau pâinea boletus: în formă de ciupercă și acoperită cu semințe de mac, pâinea Thargele, făcută imediat după recoltarea grâului, nastos, pâine făcută pentru fecioarele ce serbau misterele Minervei, piramida, frământată cu semințe de susan sau pâinea Quadrată, pâinea divizată în opt, făcută din făină fină și făcută în cantități mari în brutării, pentru a fi distribuită celor ce aveau dreptul la cotă de pâine de la buget.
.
Pâinea putea fi modelată și în forme surprinzătoare, ca sâni sau falus uri, desigur în anumite contexte.
Pâinea cu maia, preluată de la greci era tipul cel mai comun.
Pliniu menționează și pâinea galilor, făcută cu spuma berii ca agent de dospire. Asta dădea pâinii un gust acru, de unde și nevoia de a se adăuga sare.
Pliniu a amintit și pâinea făcută cu apă de mare, care nu ar fi recomandată (probabil din pricina impurităților din acea apă).
Panis militaris era pâinea aspră a soldaților, , coaptă fără dospire, în care legionarul putea adăuga slănină, fructe de pădure, fructe uscate, brânză și alte ingrediente.

Această pâine era cu siguranță aspră, dar avea avantajul de a se păstra bine deoarece era foarte uscată. Se știe, de asemenea, că legionarii preparau un fel de pesmet înainte de a pleca la manevre.
Împăratul Iulian, înainte de a pleca într-o expediție împotriva triburilor germanice, a pregătit pesmet timp de 20 de zile pentru legionarii săi de la Augusta Raurica.
Pâinea șerpuită ar fi putut fi, de asemenea, o pâine comună printre soldați; o pâine era înfășurată în jurul unui proțap ca un șarpe, permițând să fie gătită la foc. Pâinea putea fi coaptă și sub cenușă.

Pâinea coaptă în țest

O modalitate obișnuită de a coace pâinea în absența unui cuptor (dar una nu o exclude pe cealaltă) este coacerea acesteia sub țest. Aluatul este pus într-un vas și acoperit fie cu un țest (un capac de ceramică de forma unei carapace de broscă țestoasă ) , fie cu o matriță pentru a-i da forma dorită. Acest vas poate fi apoi așezat pe jar și lăsat să se coacă până la sfârșit. Aceste matrițe, care au fost găsite în număr mare, prezintă motive mitologice și scene de luptă între gladiatori, motive erotice (pentru destinderea atmosferei din tabără) sau cu reprezentări ale împăraților.
Testul se încinge mai repede decât cuptorul , se poate face focul cu tot felul de surcele, vegetație uscată sau lemne și poate fi folosit și la frigerea cărnoi sau a legumelor. Era ușot de transportat, deci foarte practic. 

Aici: un test din Oltenia de astăzi

pâinea Quadratus

În cuptoarele din Pompei au fost descoperite pâini rotunde cu felii pre-tăiate și o bandă pe grosimea lor. Fresce din același oraș le înfățișează de asemenea. Când pâinea crescuse și era gata de copt, era legată cu o sfoară, care era legată astfel încât să rămână o buclă cu nod. Acest lucru îi permitea brutarului să scoată pâinea din cuptor fără să se ardă, deoarece o putea trage de nod. Pre-tăierea ar fi putut servi unui dublu scop: în primul rând, să faciliteze creșterea pâinii prin menținerea unei forme armonioase și, în al doilea rând, să permită brutarului să ia o felie fără a rupe crusta feliei adiacente, păstrându-i astfel prospețimea. De asemenea, este posibil ca în localurile de alimentație publică din oraș   pâinea să fi fost vâbdută  la felie, împreună cu porția de mâncare, mai mai degrabă decât ca pâine întreagă
Acest tip de pâine poate fi găsit și astăzi în Irlanda și Scoția sub denumirea de bannock (feliile fiind scones), al cărui nume se crede că derivă direct din latinescul panicum, deoarece cuvântul gaelic pentru pâine este aran.

Bannock

	Panis quadratus

Cea mai faimoasă pâine din epoca romană este PANIS QUADRATUS. Îi cunoaștem numele de la Athaeneus din Naucratis (secolul al II-lea d.Hr.). Aspectul său a fost frecvent reprezentat pe fresce și este cunoscut din descoperirile arheologice. Are forma unei roți cu opt spițe. În brutăria lui Modestus din Pompei au fost găsite 81 de pâini carbonizate cu această formă

Pâine găsită la Pompei

Rețetă de Panis Quadratus

Ingrediente

• 350 grame făină de spelta 
• 150 grame făină de grâu 
• 150 grame aluat cu maia
• 7 grame sare de mare
• 225 ml apă călduță
• 2 linguri de miere
• 2 linguri de ulei de măsline
• 1 lingură de semințe de chimen
• 1 lingură de semințe de fenicul
• 1 lingură de anason
• 6 foi de dafin

Preparare

Puneți făina de spelta și făina de grâu cu maia, sarea, apa, mierea, uleiul de măsline și toate semințele într-un bol și frământați până obțineți o bilă de aluat. Puneți aluatul pe masa de lucru și frământați-l până obțineți un aluat neted în aproximativ 10-15 minute.

Puneți aluatul într-un bol uns cu ulei. Acoperiți și lăsați-l să crească timp de 30 de minute. Îndoiți aluatul și lăsați-l să crească încă 30 de minute. Formați aluatul într-o bilă și lăsați-l să crească aproximativ o oră. Degazați puțin pâinea, formați din nou o bilă. Puneți o foaie de hârtie de copt pe o tavă de copt și așezați frunzele de dafin pe ea. Puneți aluatul pe tava de copt și apăsați-l ușor într-un disc plat. Lăsați să crească timp de aproximativ 12 ore.

Preîncălziți cuptorul la 220 de grade cu mult timp în avans. Faceți tăieturi deasupra pâinii în formă de roată. Introduceți pâinea în cuptor și setați temperatura la 200 de grade. Coaceți pâinea quadrată timp de aproximativ 30 de minute.

Pe pâinea găsită la Herculaneum era și o ștampilă :
„(C)ELERIS 
Q(UINTI) GRANI
VERI SER(VI)

„DE CELER ESCLAVE DE Q GEANUS VERUS”
A fost analizatî pâinea și a fost reconstituită rețeta.
Era dospită cu maia
Pliniu a scris că maiaua era făcută din făină frământată înainte de a fi sărată, apoi redusă la un fel de terci, care se lăsa să se odihnească până începea să fermenteze, luând naștere bacterii lactice și drojdii.
Brutarii păstrau o parte din maia pentru a doua zi , pentru o nouă încărcătură de aluat. 
Prețul pâinii era reglementat și subvenționat. La Roma și mai târziu la Constantinopol cetățenii primeau rații de pâine gratuită  sau de cereale gratuite/
Pâinea era făcută de brutari profesioniști 
.Rețeta pâinii de la Herculanum
Se prepara întâi maiaua

Se amestccă o parte de făină cu o parte de apă și se lasă acest amestec să se odihnească cinci până la șase zile într-un recipient acoperit și într-un loc cald. Când maiaua degajă un ușor miros acidulat și se formează foarte mici bule , e gata.
Se adaugă apoi 2l de apă , apoi 400g de făină de spelta cernută,  400 g făină de grâu complet (făină integrală) , o lingură de făină de secară și o lingură de ulei d emăsline, se amestecă apoi cu grijă, aluatul se lasă la odihnit cam 45 de minute, într-un loc cald și umed, apoi se frământă din nou , adăugând eventual puțină sare. Bula de aluat se pune apoi pe hârtie de copt,pusă pe o tavă se crestează cu cuțitul pe adâncimea de 2-3cm, în cruciș și apoi în 8 părți, Se lasă să mai crească o oră, apoi poate fi pusă la cuptorul preîncălzit la 220 grade C , pentru cca 25 de minute.
Se poate mânca apoi caldă, cu moreto: o pastă din brânză proaspătă de oaie cu ierburi aromatice, cu usturoi zdrobit și puțin ulei de măsline. 

Panis militaris castrensis (pâinea militarilor, în castru)

• 500g făină integrală de spelta 
• ½ lingură sare măsline smochine 
• 3 linguri ulei de măsline 
• 1 linguriță miere 
• 300ml apă călduță 
• 15g drojdie (sau un plic de drojdie uscată) 

Amestecați totul și frământați timp de cel puțin 15 minute. Apoi lăsați să crească timp de o oră într-un bol acoperit cu un prosop (de preferință într-un loc cald). Formați o pâine, împărțiți-o în șase bucăți și coaceți timp de 35 de minute la 180°C . Sfat: Folosiți măsline mari fără sâmburi și fiți generoși cu ele. Altfel, va fi dificil să găsiți măslinele după coacere.

Pâinea poate face o avere 

Un  brutar care ne vorbește din istorie a fost Marcus Vergilius Eurysaces.
Eurysaces , ce vorbea și grecește, fusese sclavul unui anume Marcus Vergilius și primise la eliberare (conform obiceiului roman) și numele și prenumele fostului stăpân , considerându-se că acum făcea parte din familia acestuia.
 Monumentul său funerar imens, la periferia centrului Romei, arată că trebuie să fi făcut o avere cu fabricarea pâinii.

Dimensiunea monumentului poate fi impresionantă, dar execuția structurii este și mai impresionantă. Acesta constă din coloane gigantice pe care se sprijină o structură, cu cercuri mari în ea. Deasupra acesteia, o friză sculptată a fost plasată de jur împrejur. Totul este pur simbolism. Coloanele sunt un simbol al coșurilor  în care era frământat aluatul. Cercurile simbolizează mașinile de frământat. Friza merită să fie studiată, dacă te uiți în sus. Arată frumos cum se desfășoară meseria brutarului.

Friza sculptată prezintă scene în care se verifică calitatea cerealelor, făina este cernută, cerealele sunt măcinate de o moară de cereale acționată de un măgar, oficialii statului înregistrează primirea cerealelor, aluatul este frământat într-o mașină de frământat acționată de un cal, bărbații formează pâinile, cineva pune pâinea în cuptor, bărbații cară coșuri mari cu pâine, pâinea este cântărită și pâinea este dusă mai departe către brutăriile din oraș.
Impozantul monument funerar, ce a rezistat până în zilele noastre e o mărturie a reușitei profesionale a unui fost sclav, ce a reușit nu doar să-și răscumpere libertatea, ci și să conducă o afacere de mare succes în domeniul producerii pâinii, adunând și o avere importantă, ce i-a permis și construirea impozantului mausoleu pentru el și pentru soția lui.

Succesul său în afaceri a constituit și o încurajare pentru alți sclavi de a adopta metode similare pentru a se elibera și totodată a scăpa de sărăcie. 

Monumentele funerare ale liberților

În lumea antică monumentul funerar era construit pentru a invita la gândire (monere).
În cazul celor ce nu făceau parte din elită un astfel de monument era semnul ascensiunii sociale. Foarte ades, eliberații (libertus)  și militarii aveau cele mai vizibile monumente.
Erau importante portretele respectivului libert și al soției sale, precum și chipurile copiilor, ce urmau să fie cetățeni romani cu toate drepturile (ingenui- născuți liberi) .
 Deși teoretic sclavii nu aveau nici un drept, stăpânii le puteau conferi diferite privilegii, dacă doreau.
Pliniu cel Tânăr le recunoștea sclavilor săi dreptul de a redacta un fel de testamente, pentru a transmite banii câștigați de ei (peculae) copiilor lor sau altor membri ai familiei lor nelegitime, dar aprobate de stăpâni..Existau chiar și cupluri formate din sclavi și persoane libere.
În dreptul roman, doar copiii născuți din iustum matrimonium (căsătorie legală) urmau condiția tatălui lor. Copiii născuți din legături nelegitime urmau condiția mamei .

Dar pe monumentele funerare se întâlnesc situații în care numeroase femei erau eliberate de soții lor, în unele cazuri soțul fiind un libert la rândul său.

Pe aceste (numeroase) monumente sunt sculptate de obicei portretele cuplului, fiind menționată și starea civilă a fiecruia (cetățean liber sau libert), dar și portretele și numele copiilor, născuți liberi. Se simte satisfacția celor care au lsat în urmă situația de aservire și care asigurau copiilor lor un statut de cetățean cu drepturi depline.