Nodul lui Herakles

 Nodul lui Hecules- simbol al unirii

Simbolul face trimiterela modul în care eroul Herakles /Hercules purta pielea leului vânat de el îegată la gât. 
Bijuterii prețioase din aur au fost făcute din timpuri străvechi, încă din perioada vârstei de bronz.
Aurul poate fi prelucrat sub forma unor fire foarte subțiri, așa că i-a inspirat pe creatorii din vremea aceea. 

Bijuterii antice

Una dintre cele mai vechi bijuterii somptuase purtate de o regină a Troiei în perioada dintre anii  2600-1800 î.Hr a fost găsită de Schliemann în ruinele cetății Troia, a fost dusă la muzeu la Berlin și luată apoi de trupele sovietice în timpul războiului. Este o parură din împletituri din fire de aur terminate cu ciucuri ce încadrează figura celei ce o poartă . 

Este o lucrătură de mare finețe.
Iată că și la alt capăt al continentului, în Țara Galilor a fost găsită într-un tumulus datat din perioada vârstei de bronz britanice- a anilor 1900-1600 î.Hr, această capă de ceremonie din aur ce cântărește doar 560g!
E cunoscută drept capa de aur din Mold (în Welsh: Clogyn Aur yr Wyddgrug)
Remarcăm că denumirea „aur” e ca și în românește!

Inițial capa fusese montată pe o căptușeală din piele , susținută de foi de bronz și ornamentată cu  200-300 de mărgele de chilimbar- care s-au desprins în timp. Capa elegantă era purtată desigur la ceremonii, pentru că limitează mișcările.

Cu timpul, podoabele au început să fie legate de legendele acelui timp, considerându-se că astfel ar putea căpăta virtuțile magice dorite . Oricum, transmiteau un mesaj simbolic. 

Între anii 330-300 î.Hr, un colier de aur era legat în forma nodului lui Herakles. Colierul e format din sârme fine de aur împletite pentru a forma o panglică.

Această brățară helenistică are forma a doi șerpi , ale căror corpuri înlănțuite formează  un nod al lui Herakles, pecetluit cu o piatră prețioasă. Datează din secolul III î.Hr

Această diademă din aur datată din secolele II -III   î.Hr  a fost găsită în așezarea antică grecească Panticapaeum  (Kerch acum în Ucraina) . Dat fiind că personajul reprezentat este arătat călare, e de presupus că diadema nu este grecească, cu tracă! E figurat un personaj cu părul foarte lung, posibil o femeie (zeiță sau regină?) 
Panticapaeum a fost fondat de coloniștii greci din Milet, în sec VII î.Hr, dar în secolele IV și III î.Hr era capitala Regatului Bosporan, condus de traco-sciți. Mulți o consideră moștenire traco-pelasgeană.
Din 436 î.Hr până în 108 î.Hr dinastia conducătoare acolo a fost dinastia tracă spartocidă. 

 Diadema elenistică are în vârf o statuetă a zeiței Nike (a victoriei), iar în dreptul frunții acel nod „magic”

Acest nod format din două frânghii împletite simboliza forța, uniunea indisolubilă și protecția. 
Simbolul avea origini din Egiptul antic, dar și din Grecia antică și a fost folosit de asemenea pentru bijuteriile făcute cu ocazia căsătoriei.

Putea fi reprezentat într-un colier din anii 210 î.Hr, găsit la Tarantum

Sau sub forma unei diademe, ca aceasta din Grecia, din anii 230-210 î.Hr

O brățară  nupțială din sec. III î.Hr, din Grecia

Diadema Loeb cu nodul lui Herakșes , realizată în perioada 250-150 î.Hr , găsită în colonia antică greacă Cheronesus (acum Cherson, lângă Marea Neagră, în vestul peninsulei Crimeea) . Diadema e din aur cu granate , carneol și sardonix. În centrul diademei e o statuetă a zeiței Nike, înaripată, flancată de doi dragoni de mare. 

Nodul lui Herakles folosit la bijuterii spectaculoase expuse la British MuseumȘ o centură helenistică de la sfârșitul sec IV -începutul sec. III î.Hr, , un ornament din aceeași perioadă, un colier și o diademă 

O podoabă pentru cap ce folosește acelaș simbol a fost găsită la Taranto, în Italia. Datează tot din secolul III î.Hr.
Este o plasă de aur de formă emisferică , având pe margine o panglică unită cu un nod al lui Herakles. În nodurile plasei sunt granate mici, iar în vârful capului este o figură feminină- de zeiță probabil.
Tot în partea de sus există două inele, de care probabil era prins un văl fin . 
(Putem observa că rețelele fine din aur au fost folosite și mult mai târziu, în Renaștere , ca ornamente pentru cap  de către femeile nobile. ) 

Podoabe pentru cap folosite de femei foloseau deseori și imagini ale unor zeițe protectoare- în acest caz Artemis

Brățară din Egipt, din perioada romană (sec. II ) , cu diametrul 9,2 cm.

Aurul era materialul de predilecție pentru însemnele puterii, așa cum erau coroanele regale sau imperiale.
O ocazie unică de a vedea coroana Sfântului Imperiu romano-germanic , fabricată în anul 962 purtată de cineva e această fotografie făcută pe 3 aprilie  1945 de un soldat aliat, ajuns în pivnița din Siegen . 

Coroana Sfântului Imperiuu Roman de la sfârșitul secolului X până la dizolvarea Sfântului Imperiu Roman în 1806. Coroana a fost făcută probabil în timpul lui Otto I (912-973) sau a împăraților imediat următori lui, fiind menționată în documente din secolul al XII-lea.

De fapt aici e o copie identică făcută în 1915 din ordinul împăratului Wilhelm II, pentru a fi expusă la Aachen, cea originală fiind ascunsă pe timpul războiului într-un buncăr de sub castelul imperial din Nürnberg Să înțelegem că oamenii aveau capetele mai mari în secolele anterioare?

Cartea de aur din Bulgaria

 Cartea de aur etruscă sau tracă

Un document de importanță deosebită a fost găsit în valea râului Struma (din Bulgaria de astăzi) , la începutul anilor 40 din secolul trecut.
Este vorba despre o carte cu file din aur de 24 de carate . Șase file de aur cu dimensiunile 5 x 4,5 cm, cu greutatea de 100 de grame sunt prinse împreună cu inele, formând un caiet . 
Pe fiecare foaie sunt inscripții cu scriere etruscă (ce nu a fost descifrată până în zilele noastre) și desene de calareți, soldați, o sirenă și un instrument muzical cu coarde.
Se crede că e vorba de un ritual legat de cultul lui Orfeu, personaj mitologic din Tracia. 
Cartea a fost descoperită într-un mormânt ornat cu fresce .
Orfismul a fost o religie tipică Traciei (tracii trăind în antichitate pe teritorii întinse din jurul Mării Negre. Cei de pe teritoriul actual al României erau numiți de romani daci).
Cartea a fost donată de un bătrân macedonean Muzeului de Istorie Naturală din Sofia.

E un document de importanță deosebită din mai multe puncte de vedere.
Este un document vechi de aproximativ 2500 de ani. 
Poate fi considerată cea mai veche carte cu pagini multiple ce a fost găsită până acum. (Alte documente străvechi erau scrise pe papirusuri păstrate sub formă de sul sau pe plăci separate)

Este singurul document scris cu caractere etrusce găsit în afara Italiei . Unii cercetători consideră că probabil el a ajuns pe teritoriul Traciei prin legăturile comerciale ce aveau loc între etrusci și traci.

Dar poate exista și varianta ca tracii să fi folosit la rândul lor alfabetul etrusc pentru a scrie texte în limba lor. (Dat fiind că textele nu au fost descifrate, nu se poate afirma cu certitudine în ce limbă sunt scrise). E posibil chiar ca etruscii să fi fost înrudiți cu tracii. Se crede că etruscii ar fi migrat din vestul Asiei Mici în peninsula italică . Or tracii locuiau în antichitate până în aceste zone ale Asiei Mici. Homer menționează în Iliada că un aliat al troienilor erau tracii.
Specialiștii afirmă că limba etruscă nu ar face parte din familia limbilor indo-europene.

Cartea este în stare foarte bună , în timp ce în Italia au fost descoperite doar unele pagini de aur cu scriere etruscă, dar nu atât de bine conservate. Au fost găsite în diferite regiuni circa 30 de pagini inscripționate asemănător, dar ele nu erau legat împreună ca o carte.

Nu putem să nu ne amintim și de tăblițele de aur , mult mai numeroase,(câteva sute)  găsite la Sinaia și topite de regele Carol I după ce dăduse dispoziție să se facă niște copii din plumb la atelierul fierarului din localitate. 
Aceste tăblițe au fost ulterior considerate ca fiind falsuri tocmai din pricina faptului că nu erau originalele găsite , ci doar copiile stângaci turnate în plumb. Dar analizarea elementelor tehnice, lingvistice și istorice au dovedit autenticitatea Tăblițelor de la Sinaia și faptul că ele erau o arhivă regală a istoriei geto-dacilor. Copiile au dispărut în mare parte, ultimele 34 de tăblițe copiate în plumb se găsesc acum la Muzeul de Arheologie Vasile Pârvan din București. 

Vedem că inscripțiile Cărții din Bulgaria au fost copiate de cineva pe o foaie de caiet, pentru a încerca probabil descifrarea lor. Dar întorcând scrierea în oglindă, parcă literele ne devin oarecum cunoscute, fiind asemănătoare cu scrierea latină veche. Se poate emite ipoteza că scrisul se citește de la dreapta spre stânga . Poate scrierea în relief era folosită ca șablon pentru copierea pe o foaie subțire de pergament sau pe o țesătură subțire. 

Am găsit și o încercare de descifrare a textului făcută de cel ce a copitat o parte din text pe foaia de caiet. 
S-ar părea  că nu ar avea nici o legătură cu mitul lui Orfeu, ci ar fi un   contract între Aulus Vaccinus (AV. VAHCHN. ) vânzând o cameră a mormântului său (ŠCVNA ΘIL) unui anume Tetius Mamercus (TE. MAME. ). Și că  plata (ŠIELANEI?) se va face chiar în "spălătorie" (RENEΘI PHULUMXVA). Și ar mai fi vorba despre alte două persoane: Atanus (ATANE) și Feicia (FEICIAL/FEIC). 

Misterul continuă.

Inscripție feniciană din Sardinia

Putem compara acele scrieri vechi cu această inscripție feniciană găsită la Nora, pe coasta sudică a Sardiniei. E considerată cea mai veche inscripție feniciană găsită în afara Levantului. E datată în perioada de la sfârșitul 9 -începutul secolului 8 înainte de Christos și e remarcabilă pentru că face referire la numele Sardinia în limba feniciană.

O inscripție etruscă mai lungă , Cippus Perusinus, , o placă de piatră cu 46 de linii cu scriere etruscă : 

De remarcat că scrierea era de la dreapta la stânga.

Împăratul Claudius (ce a domnit între anii 41-54 ) studiase cultura etruscă, învățase acea limbă și o vorbea fluent, ba chiar a scris o lucrare în 24 de volume legată de cultura etruscă. Din păcate, lucrarea s-a pierdut!
La Muzeul Arheologic de Este din Padova este expusă o tabletă de bronz cu litere din alfabetul etrusc- ce au fost gravate acolo probabil cu scop didactic. Tableta datează din perioada secolelor V-VI î. Hr. și fusese oferită sanctuarului Reithia din regiunea Veneto. Pot fi comparate literele. 

Mumia din Zagreb
Liber linteus Zagrebiensis /Liber Agramensis
Cel mai lung text cunoscut în limba etruscă a ajuns până în zilele noastre într-un mod cu totul neobișnuit.
În 1848 colecționarul croat Mihajlo Baric a cumpărat din Egipt un sarcofag ce conținea mumia unei femei. Mumia a ajuns după mai multe peripeții la Muzeul Arheologic din Zagreb, împreună cu feșele de in cu care fusese înfășurată mumia și care fuseseră desfăcute de  Mihajlo Barić .
Femia , decedată la 30-40 de ani , avea înălțimea 1,64m și purta un colier și o podoabă din flori pe cap . Lângă ea erau și resturile unui craniu de pisică. 
Cercetătorii  au constatat cu surprindere că fâșiile respective erau acoperite cu texte scrise în limba...etruscă! Un expert lingvist a constatat în 1892 că textul, datat în secolul III î.Hr , ar fi un calendar religios scris în limba etruscă . Textul conține cam 1300 de cuvinte ce se mai pot distinge, peste 100 alte cuvinte ce s-ar putea deduce din context . S-a dedus că e un text ritual , dat fiind că multe cuvinte și formule se repetă . Ar fi vorba despre ritualuri legate de apă și pădure, poate cu conotații funerare.  . Textul a fost scris cu roșu și cu negru pe circa 12 coloane verticale , pe 230 de rânduri. Nu se știe de ce fâșiile din acea carte veche au fost folosite pentru mumificarea femeii din Egipt. Femeia era egipteană- după cum s-a aflat dintr-un papirus aflat în sarcofag, în care se scrie că era soția unui preot și supraveghetor al veștmintelor  de la templul din Theba.
Poate cartea a fost considerată misterioasă și magică de către egiptenii care nu înțelegeau acel scris? 
Poate croitorul „a pus mâna” pe una din cărțile vechi de rugăciuni scrise pe pânză de in aflate în marea bibliotecă din templu pentru a-i asigura soției lui  un înveliș sacru ?
Conform specialiștilor, e vorba de un rulou de in lung de 340 cm și lat de cca 45 cm , ce a fost tăiat în 7 fâșii pentru mumificarea femeii ce a trăit în perioada ptolemaică (323-30 î.Hr) . Studierea țesăturii de in a arătat că pânza a fost făcută în Etruria și a fost trimisă apoi, după inscripționare,  în Egipt, cam în sec. II î. Hr.. 

Istoricul roman Titus-Livius a explicat că etruscii și apoi romanii foloseau cărți scrise pe pânză de in de exemplu pentru registrele magistraților. Julius Caesar se știe că scria pe astfel de fâșii d epânză pliate ca un acordeon, în timpul campaniilor sale militare. 
Scrierea etruscă, scrisă de la dreapta la sânga, folosea alfabetul grec arhaic , ce poate fi descifrat, dar nu se cunoaște limba etruscă! Se pot recunoaște nume proprii, titluri, toponime și câteva cuvinte care au fost asimilate în limba latină. Așa ar fi: „element” (care în etruscă înseamna litere din alfabet), „histrion” (de la „histrio”=actor) sau „persoana” (din etruscul: „phersu”=mască)

Cercetătorul independent John C. Kristiansen afirmă că a descifrat scrierea etruscă folosind Sistemul Etruscan Decoder v 3.2.1. dezvoltat de el însuși . Textul ar reprezenta un calendar etrusc ritualic și civic, ce prevede ritualurile care trebuie să fie respectate în amintirea morților, la evenimentele importante din activitatea agricolă sau pentru purificare . 
Alfabetul fenician
Cercetătorii au reconstituit  alfabetul fenician, considerat a fi strămoșul celorlalte scrieri din bazinul mediteraneean. (Nu înseamnă însă că ei cunosc limba feniciană!)
De comparat!

Litera

Nume

Semnificație

Transcriere

Valoare

Correspondență în alfabete derivate

Hebraic

Sirian

Arab

Arabia saudită

Grec

Latin

Chirilic

Armean

ʾālef

bou

ʾ

[ʔ]

א

ܐ

ﺍ

Α α

A a

А а

Ա ա

Bēth

casă

b

[b]

ב

ܒ

ﺏ

Β β

B b

Б б, В в

Բ բ

Gīmel

cămilă

g

[g]

ג

ܓ

ﺝ

Γ γ

C c, G g

Г г, Ґ ґ

Գ գ

Dāleth

ușă

d

[d]

ד

ܕ

,ظ,ﺩ,ذض

Δ δ

D d

Д д

Դ դ

Hē

batant

h

[h]

ה

ܗ

ه

Ε ε

E e

Е е, Є є

Ե ե, Է է

Wāw

cui

w

[w]

ו

ܘ

ﻭ

(Ϝ ϝ), Υ υ

F f, U u, V v, W w, Y y

(Ѵ ѵ), У у

Վ վ, Ւ ւ

Zayin

armă

z

[z]

ז

ܙ

ﺯ

Ζ ζ

Z z

З з

Զ զ

Ḥēth

zid

ḥ

[ħ]

ח

ܚ

ﺡ,خ

Η η

H h

Հ հ

Ṭēth

drum

ṭ

[tʼ]

ט

ܛ

ﻁ

Θ θ

(Ѳ ѳ), Ф ф

Թ թ

Yōdh

mână

y

[j]

י

ܝ

ﻱ

Ι ι

I i, Ï ï, J j

И и, Й й

Յ յ, Ի ի

Kaf

palmă

k

[k]

כ

ܟ

ﻙ

Κ κ

K k

К к

Կ կ

Lāmedh

baston

l

[l]

ל

ܠ

ﻝ

Λ λ

L l

Л л

Լ լ

Mēm

apa

m

[m]

מ

ܡ

ﻡ

Μ μ

M m

М м

Մ մ

Nun

șarpe

n

[n]

נ

ܢ

ﻥ

Ν ν

N n

Н н

Ն ն

Sāmekh

Coloană, susținere

s

[s]

ס

ܣ

ﺱ

Ξ ξ, Σ σ/ς, Χ χ

X x

(Ѯ ѯ), Х х

Խ խ

ʿayin

ochi

ʿ

[ʕ]

ע

ܥ

ﻉ

Ο ο

O o

О о

Ո ո, Օ օ

Pē

gură

p

[p]

פ

ܦ

ﻑ

Π π

P p

П п

Պ պ, Փ փ

Ṣādē

cârlig

ṣ

[sʼ]

צ

ܨ

ﺹ

(Ϻ ϻ, Ϡ ϡ)

Ц ц, Ч ч

Չ չ, Ճ ճ, Ց ց, Ծ ծ, Ձ ձ, Ջ ջ

Qōp

ceafă

q

[q]

ק

ܩ

ﻕ

(Ϙ ϙ)

Q q

(Ҁ ҁ)

Ք ք

Rēš

cap

r

[r]

ר

ܪ

ﺭ,غ

Ρ ρ

R r

Р р

Ր ր, Ռ ռ

Šin

dinte

š

[ʃ]

ש

ܫ

س

Σ σ / ς

S s

С с, Ш ш

Ս ս, Շ շ

Tāw

Aici, acum

t

[t]

ת

ܬ

ﺕ,ث

Τ τ

T t

Т т

Տ տ

 

Tradiția inscripționării mesajelor importante pe plăcuțe de aur sau de argint s-a înâlnit și în imperiul persan.

Această plăcuță de aur cu inscripție cu caractere cuneiforme a fost găsită la fundația palatului lui Darius din Persepolis . Ea a fost inscripționată în trei limbi (Persana veche, elamită și akkadiană)  aproximativ în anul 510 î. Hr. și a fost pusă în casetă de piatră, împreună cu niște monede din acel timp. Pe plăcuță e menționată întinderea imperiului persan și se adresau rugăciuni zeului Ahuramazda. 

„Darius cel Mare, Rege al Regilor, Rege al Țărilor, Fiul lui Vishtaspe, de origine achemenidă,

Regele Darius spune: Aceasta este țara pe care o am. Din locul sciților, dincolo de Sogdania, până în Abisinia, din India până în Lidia, pe care Ahuramazda, cel mai mare dintre zei, mi-a dat-o. Fie ca Ahuramazda să mă protejeze pe mine și această casă regală a mea.”

Plăcuța menționează că imperiul persan se învecina cu „locul sciților” 

Inel cu inscripție nedescifrată

Un inel de aur datat între anii 1700-1500 î.Hr, inscripționat cu scrierea „linear A”. Nedescifrată. Scrisul a fost gravat în formă spiralată, Se află la muzeul Arheologic din Herakleion, Creta. 

STELA KAMINIA

Stela din Kaminia este unul dintre cele mai fascinante artefacte ale Mediteranei de Nord, nu doar pentru frumusețea sa estetică, ci și pentru misterul lingvistic pe care îl aduce cu ea. A fost găsită pe insula Lemnos (Limnos), lângă satul Kaminia, iar astăzi este păstrată la Muzeul Naţional Arheologic din Atena.

Ce este Stela din Kaminia?

Datată: circa secolul al VI-lea î.Hr.

Material: Piatră locală, gravată cu epigrafe pe două fețe.

Descoperire: 1885, lângă o necropolă lângă satul Kaminia.

Conținut: Inscripție funerară într-o limbă non-greacă, dar similară cu cea etruscă (așa-numita limbă Lemnia).

Ce face Stela atât de interesantă?

Inscripția sa este într-un alfabet asemănător cu greaca antică, dar limba în care este scrisă nu este greacă. Este un limbaj stins și izolat numit limbaj lemno sau lemnia, care arată o puternică afinitate structurală cu etruscii.

Acest lucru este uimitor pentru că:

Etruria (astăzi Toscana) și Lemno sunt foarte departe între ele.

Acest lucru sugerează că etruscii sau un popor înrudit ar putea avea origini orientale sau că a existat o legătură culturală sau migratorie între Italia și Marea Egeea de Nord.

Text și traducere (aproximativă)

Textul complet al stelei nu este încă tradus complet, cu siguranță. Unele cuvinte pot fi comparate cu cele din etruscă (de exemplu, nume, forme verbale), dar încă nu există o descifrare completă. Un exemplu de interpretare:

Text (simplificat): „Hulaies: a fost regele Lemnosului... Şi a fost îngropat aici... ”

Interpretare: Inscripția ar comemora o persoană de rang înalt (poate un prinț sau un rege), și folosește o formă de limbaj apropiată de etruscă.

Legături cu poporul etrusc

Lemnia este singura limbă extra-italiană cunoscută cu asemănări sistematice cu etruscii.

Acesta a redeschis dezbaterea despre originile poporului etrusc:

Origine estică? Așa cum a sugerat Herodot (care i-a adus din Lidia, în Anatolia).

Origine locală / nativă? Cum au susținut Dionigus din Alicarnas și mulți arheologi moderni.

Atingere culturală maritimă? Obligațiunile lingvistice ar fi putut fi rezultatul schimburilor dintre popoarele din Marea Egee și italiene în mileniul 1 î.Hr.

Unde este Stela din Kaminia astăzi?

Muzeul Arheologic Național al Atenei, sală dedicată artefactelor din Marea Egee de Nord.

Interesantă viziune asupra naționalității Troienilor. Ce limbă vorbeau troienii?

"Troienii din Troia Homerică erau etnici greci?

Consensul este că locuitorii originali nu erau greci. Există un nume al unui rege troian Alaksandu, care pare a fi Alexandros, printre înregistrările hitite (Homer menționează de asemenea că Paris a fost numit și Alexandros) dar aceasta nu este o dovadă suficientă . Roma a avut la un moment dat un rege grec. O populație mixtă nu este exclusă nici pentru un oraș comercial. Știm, de asemenea, că zona din jurul Troiei a fost mai târziu (din la al 13-lea secol î.Hr până în ultima vreme) locuită de greci, dar în epoca bronzului probabil nu a fost.

Tradiția literară romană vorbește despre plecarea lui Aeneas din Troia pentru a merge în Italia făcând o legătură cu Troia antică. La sud-vest de Salonic, a existat un oraș comercial numit Aenea, ceea ce înseamnă că este posibil să fi fost construit de comercianți cumva înrudiți cu Troia. Studiile moderne de ADN arată o legătură genetică între locuitorii din nordul Italiei centrale și cei din nord-vestul Anatoliei. Toscana este până la urmă Etruria/Etruscia. În insula Lemnos din nordul Mării Egee vizavi de Troia a fost găsită o stelă de piatră în satul Kaminia, scrisă cu litere grecesti, dar într-o limbă străină. Știm de la Tucidide că atenienii au colonizat insula Lemnos subjugând o populație non-greacă. Stela din Caminia a fost scrisă într-un dialect etrusc., Limba lemniană.

Poliochne, un oraș calcolit din 4000 î.Hr. până în epoca bronzului, alături de modernul Kaminia Poliochni . Arheologii arată unele niveluri paralele și afinitate culturală față de Ilion/Wilion/Wilusa/Troia. Etrusca nu este o limbă indoeuropeană, dar etruscii (și troienii) au fost cultural, artistic și în religie (Apollon/Apalliunas etc) foarte apropiați de greci, lucru care mai târziu i-a influențat și pe romani. Adunând aceste dovezi dispersate, cred că limba etruscă a lemnienilor din Poliochne, vizavi de Troia, era într-adevăr limba vorbită în Troia.

PS: Afirmația unor academicieni că troienii vorbeau luviană, o limbă anatolie indoeuropeană are sens geografic, dar nu a fost justificată în mod adecvat de dovezi solide. "

O altă limbă care îi intrigă pe lingviști este limba bască. În zona Navarra, a fost găsită în 2021 „mâna din Irulegi”, o mână de bronz inscripționată cu un alfabet paleoiberic . Mâna a fost găsită în regiunea locuită de Vasconi înainte de sosirea romanilor în zonă.

Ea dovedește existența unei scrieri pre-romane în teritoriul locuit de Vasconi . Mâna avea probabil o funcție rituală, ca un fel de urare de noroc. A fost datată cu aproximație din sec. I î.Hr. .

A atras atenția cuvântul sorineke (sorineku) , asemănător cu cuvântul zorineko din limba bască actuală , are semnificația: „ cu noroc”. În versiunea mai veche a limbii basce, urarea ar fi inclus și o referire la zeu.

Inscripția a fost transcrisă în alfabetul latin , în încercarea de a se descifra în continuare inscripția.

Scrierea tartesiană-Sud-Lusitaniană/Bastulo-Turdelan/ cinetiană

O scriere dezvoltată în sud-vestul peninsulei iberice , la sud de actuala Portugalia. Pe teritoriul actual al Portugaliei a existat provincia romană Lusitania, unde trăiau populațiile pre-romane :Conii și Cinetes. Acest sistem de scriere, nedescifrat, se pare că era silabar-pentru consoanele ocluzive și ca un alfabet pentru celelalte consoane și vocale.. Inscripțiile găsite datează după toate probabilitățile din secolul V î.Hr sau chiar din sec. VII î.Hr și au fost incizate pe 75 de stele funerare.

A fost ropusă această valoare a sunetelor pentru acea scriere., ce folosește alfabetul fenician, dar și pe cel grec.