Inelul Nibelungilor- dorința distructivă și autodistructivă de putere
Operele compuse de Richard Wagner au fost scrise de el în totalitate: îi aparțin atât libretul cât și muzica, întreaga lor concepție.
Wagner e singurul care a compus opere al căror subiect se desfășoară pe parcursul mai multor lucrări : un serial de operă. Mă refer desigur la teralogia Inelul Niebelungilor, (Nibelungilor în versiunea românească) una dintre cele mai ample și mai complicate compoziții muzicale din istorie.
Subiectul filozofic al lucrării prezintă urmările distructive ale dorinței nemăsurate de putere și de avere, lăcomie lipsită de scrupule care îl va distruge în final pe conducătorul nesăbuit, dar și pe cei din jurul său, inclusiv propria familie.Pentru Wagner, mitul constituie un model constant de a explica realitatea.
”Mitul are acestă singularitate de a fi adevărat oricând, în substanța sa, de cea mai compactă densitate posibilă, este inepuizabilă pentru eternitate. Sarcina poetului este doar de a-l interpreta”
Lucrarea folosește ca punct de pornire și ca parafrază pentru realitatea contemporană legendele medievale germane intitulate „Cântecul Nibelungilor”, dar sub formă alegorică e prefigurat destinul tragic pe care îl poate aduce unui popor un conducător ahtiat după putere absolută și total lipsit de scrupule.
Acest conducător, în operă e însuși Wotan, conducătorul zeilor .Pare a fi atotputernic, dar nu este.
El e supus străvechilor legi morale, (înscrise cu rune pe lancea sa), în numele cărora are drept de conducere a zeilor. Dar el nu stăpânește și ținuturile subpământene sau divinitățile ancestrale.
Setea de putere absolută și de bogăție nemăsurată îl împinge pe Wotan să apeleze la căi necinstite, pe care încearcă să le mascheze prin sacrificii la care le impune celorlalți zei și apoi propriei sale familii. El a făcut deja un sacrificiu personal, ochiul său stâng, la care a renunțat pentru a avea acces la tainele ancestrale . Acest sacrificiu arată că el e gata de orice, în special să renunțe la dragoste, la sentimente pentru a-și atinge scopul.
Aurul Rinului
În prima operă ondinele, fiicele mitologice ale Rinului povestesc despre virtuțile magice ale aurului pe care îl au în păstrare: cel ce va renunța la dragoste va putea face din acel aur un inel cara va da posesorului său „bogăția lumii” („der Welt Erbe”).
Între timp Wotan a comandat unor giganți un castel magnific, pe care aceștia i l-au construit , în schimbul promisiunii că o vor avea pe Freia, zeița tinereții și a fecundității. (Se comportă ca și cum ceilalți zei ar fi sclavii săi iar el, Wotan, ar putea dispune de ei după bunul plac: de exemplu să dea o zeiță ca plată pentru un palat!)
El nu intenționează însă să se țină de promisiune, nu din considerente morale, ci pentru că zeii nu se pot lipsi de prezența zeiței Freia: ea le asigură nemurirea hrănindu-i cu mere fermecate și în lipsa ei deja zeii se simt slăbiți ).
Wotan a trimis focul (al cărui zeu e Loge) să găsească altă plată pentru giganți.
Prin urmare, din lăcomie și dorință de mărire zeul a comandat un palat pe care știe nu are cu ce să-l plătească. A promis o plată pe care știe că nu o poate da, a riscat însăși sursa de nemurire a zeilor , ca ulterior să caute caute a dobândi - tot pe căi necinstite- o altă comoară, pe care giganții să o primească drept plată de substituție.
Loge simbolizează de asemenea căile ascunse, necinstite. Wotan caută o cale prin care să nu-și respecte cuvântul dat, deși legea în virtutea cărea are puterea l-ar obliga să o facă. Giganții au luat-o ca ostatică pe zeița Freia.
Și Loge găsește o cale întortocheată prin care Wotan ar putea să-și încalce obligațiile morale fără să pară că a făcut-o. Piticul Alberich, ce domnește în lumea subpământeană a furat aurul Rinului și a făcut din el inelul vrăjit, care conferă dominația asupra lumii întregi. Alberich a renunțat la dragoste pentru a reuși întocmirea inelului. Loge îl îndeamnă pe Wotan să se fure acest inel!
Wotan și Loge reușesc să fure inelul (și restul cantității de aur) printr-un șiretlic, dar Alberich a reușit să atașeze inelului un blestem:
„Cel care nu-l are îl va dori cu disperare, dar cel care îl are va atrage asupra lui moartea.
„Seniorul inelului va fi sclavul inelului”.
Wotan le dă giganților aurul pentru ca Freia să fie eliberată , încearcă să dea numai aurul fără să de dea și inelul, dar e nevoit să adauge și inelul la plată.
Primele efecte ale blestemului încep să se vadă: cei doi frați giganți se bat pentru aur și unul îl ucide pe celălalt.
Zeii se bucură că au un castel strălucitor, pe care Wotan îl numește Walhalla (castelul războinicilor).
Fiicele Rinului conchid însă că cei fericiți (pentru moment) de „acolo sus” sunt înșelători și lași.
(Deci ei se fac vinovați cu toții pentru că se complac în înșelătorie și nu îndrăznesc să se opună)
Walkiria
Wotan a pregătit un plan diabolic pentru a pune mâna pe inelul fermecat fără a putea fi acuzat de necinste, sperând să scape astfel de urmările blestemului, dar și ale nerespectării obligațiilor morale pe care le are.
Cum inelul este acum în posesia unui gigant (Fafner) iar el nu poate face uz de forță pentru a-l lua (caz în care ar fi decăzut din dreptul de a conduce zeii și ar suferi consecințele blestemului) , el plănuiește să se servească de un erou muritor pentru asta. Eroul acela ar trebui însă să fie extraordinar de puternic , mult peste un muritor obișnuit, dar să fie în acelaș timp și foarte naiv, ușor de păcălit.
Wotan are un fiu și o fiică , gemeni pe care i-a conceput cu o muritoare (Siegmund și Sieglinde).
Ei sunt semizei , dar un copil al lor ar reuni forțele zeiești ale celor doi, devenind un erou aproape la fel de puternic ca un zeu. Uneltește deci să-i ducă la incest.
Așa că fiica sa, Sieglinde e măritată cu forța cu un soț brutal care o face nefericită: puternicul șef de clan Hunding. Wotan o vizitează sub chipul unui bătrân misterios și înfige o sabie până la plăsele în trunchiul unui stejar. (E vorba despre stejarul ancestral ce sprijinea lumea zeilor). Niciunul dintre bărbații prezenți nu a putut să o scoată.
Siegmund a fost despărțit de sora lui din copilărie, mama lui a fost ucisă iar el a fost crescut de tatăl său, care sub înfățișarea pământească era supranumit Lupul și l-a învățat să lupte . Apoi l-a lăsat singur.
În mod „misterios” (înțelegem că prin aranjamentele lui Wotan) Siegmund e rugat de o fată să ajute o tânără ce a fost măritată fără voia ei. El vrea să o ajute, dar cei care au răpit fata, chiar cei din clanul lui Hunding îl rănesc și il silesc să scape cu fuga.
(Wotan își cunoștea bine fiul și știa că el va sări în ajutorul unei fete răpite, apoi nu întâmplător tânărul găsește adăpost chiar în locuința surorii lui și desigur soțul ei urma să-l provoace la luptă pe oaspetele său aflând că el s-a luptat cu oamenii din clanul său. Dar..spera ca intervenția zeiască să treacă neobservată...)
Împrejurări dirijate de Wotan fac ca cei doi tineri să se întâlnească în locuința lui Hunding și să se îndrăgostească unul de celălalt. Siegmund extrage spada din trunchiul arborelui și o botează Nothung. Cei doi petrec o noapte de dragoste.
Așa cum prevăzuse Wotan, soția lui , Fricka, zeiță ce apără căminul (ca și zeița Hera din mitologia greacă) solicită pedepsirea drastică a celor doi copii din flori îndrăgostiți, vinovați de legătură adulterină și incestuasă . Wotan îi explică atunci care e scopul său: să existe un Erou care, fără ajutor divin, să făptuiască isprava pe care el însuși se teme să o încerce. Fricka îi atrage atenția însă că Siegmund nu e erou decât prin ajutorul dat de tatăl său și e înarmat cu sabia vrăjită a tatălui său, deci participarea tatălui său ar fi evidentă .
Ea îi cere să nu-și ajute fiul în lupta preconizată cu Hunding, ba chiar să-i ceară fiicei lui războinice, Walkiria Brünnhilde să fie contra lui. De asemenea, să rupă sabia vrăjită.
Wotan jură că va face toate astea. El speră că arătând că vrea să îndeplinească toate condițiile puse de Fricka, va părea că nu favorizează în nici un fel apariția Eroului neînfricat și nu va putea fi acuzat că a uneltit pentru căpătarea inelului. Dar trebuie să găsească în acelaș timp o cale ca lucrurile să se desfășoare totuși așa cum dorește .
Pentru reușita planului său e gata să-și sacrifice copiii. Îi va sacrifica pe cei doi gemeni, Siegmund și Sieglinde, dar și pe fiica lui preferată, Brünnhilde, conducătoarea Walkiriilor.
Walkiria Brünnhilde este nemuritoare ca și surorile ei walkirii (fiind fiicele lui Wotan cu zeița Erda). Wotan povestește că a sedus-o pe zeița Erda, atotștiutoarea zeiță-mamă a Pământului, zeiță primordială, pentru a afla de la ea mai multe despre sfârșitul crunt care îi pândea pe zei ca urmare a blestemului și cum ar putea fi ocolite urmările .
Din această legătură s-au născut walkiriile, amazoane neînfrânte , care au ca sarcină să aducă în Walhalla sufletele eroilor și să apere astfel regatul zeilor, amenințat de cei din regatul subteran. Wotan caută în permanență un mijloc de a obține inelul care i-ar conferi puterea absolută, dar - spune el-„Dacă tratatele mă fac rege, al tratatelor sunt captiv”. Legile primordiale îi interzic comportamentul imoral.
El vede ca unică soluție ființa unui Erou care să acționeze fără a fi influiențat de zeu, folosind propriile sale arme , o ființă cu adevărat liberă dar care să facă de fapt ceea ce dorea el, Wotan. Deci un erou pe care să-l manipuleze pe nesimțite.
Cum el dorește cu ardoare aurul și puterea absolută, Wotan știe că trebuie să distrugă dragostea, să-i piardă pe toți cei pe care îi iubește și să-i trădeze ce cei care îl iubesc. Are în acelaș timp viziunea distrugerii regatului zeilor- dacă necinstea lui s-ar vădi.
Cum Brünnhilde, care își iubește mult tatăl și e dornică să-l ajute, îl întreabă ce are de făcut, Wotan îi răspunde cu amărăciune că ea trebuie să îndeplinească dorința zeiței Fricka , deși nu e și propria sa voință: să -l ucidă pe Siegmund. Îi spune care fusese speranța lui, în nașterea unui erou fără pereche din cei doi semizei, că aceasta ar fi fost salvarea zeilor, dar...vai! Mama vitregă a Brünnhildei , Fricka îl împiedică!
Brünnhilde pleacă decisă să îndeplinească ordinul , deși îi iubea pe frații ei vitregi. Îl previne pe Siegmund că urmează să moară în luptă, dar că va fi dus după moarte în Walhalla iar Sieglinde va da naștere fiului lor. Siegmund nu se resemnează însă , declară că va lupta până la capăt și amenință că o va ucide și pe Sieglinde, dacă ve fi sortit morții de walkyrii.
Brünnhilde iși schimbă decizia și declară că va ajuta la victoria lui Siegmund în luptă (știind că tatăl ei își dorește copilul Sieglindei). În toiul luptei apare însă Wotan, care lovește cu lancea sa și frânge sabia lui Siegmund. (Sabia pe care el însuși i-o lăsase înfiptă în stejar). Siegmund e ucis de Hunding, iar Brunhilde o ia pe calul său pe Sieglinde, salvând-o de pe câmpul de luptă. O încurajează pe Sieglinde să rămână în viață pentru copilul pe care îl poartă în pântece.
Wotan se arată extrem de furios că ordinul său nu a fost ascultat de Brunhilde.
(Furia sa ar trebui să dovedească faptul că Brünnhilde a acționat fără acordul său)
El declară că îi ia imortalitatea și o sortește primului muritor care o va găsi adormită pe o stâncă.
Wotan își cunoaște prea bine orgolioasa fiică. Așa cum fusese sigur că ea va acționa așa cum va crede că și-ar fi dorit tatăl ei și nu cum era ordinul formal venit de la Fricka . Brunhilde încearcă să-l îmbuneze spunându-i că a salvat-o pe Sieglinde, care va da naștere eroului dorit de Wotan. Zeul declară însă ritos că nu-i va ajuta cu nimic pe cei doi , că a rupt și sabia cu proprietăți speciale , că singura lui acțiune va fi pedepsirea fiicei nesupuse. Prezentându-i perspectiva de a ajunge femeia supusă a unui muritor oarecare, știa că ea va solicita ca ultimă favoare ca măcar acel muritor să fie un erou demn de ea.
Într-adevăr Brünnhilde îl imploră ca omul ce-i va fi soț să fie un erou, nu orice trecător. Wotan îi îndeplinește dorința (care coincidea de fapt cu a lui) ca Brunhilde, adormită să fie păzită de un cerc de foc și doar un erou „mai liber decât Zeul” să poată veni să o trezească.
Wotan încearcă în continuare să păcălească soarta, dirijând evenimentele și sperând că acest lucru nu se vede .
Siegfried
Siegfried, fructul pasiunii celor doi semizei, Siegmund și Sieglinde, este încarnarea tinereții eroice.
Consecvent ideii sale de a părea că nu influiențează cu nimic acțiunile familiei sale , Wotan l-a lăsat pe copilul Siegfried să fie crescut de piticul fierar Mime (fratele maleficului Alberich) , într-o pădure. Mime a remarcat calitățile neobișnuite ale lui Siegfried și se gândește deja să obțină aurul Niebelungului prin intermediul lui. Dar nu reușește să refacă sabia Nothung ruptă de sulița lui Wotan.
Siegfried a ajuns la dezvoltarea deplină a forței sale fizice, așa că aduce acasă un urs viu doar pentru a-l sâcâi pe Mime, (ulterior a gonit ursul înapoi în pădure). Scena ilustrează atât forța eroului, cât și atitudinea lui copilărească și de asemenea faptul că el simte nevoia unei tovărășii, fiind crescut în izolare.
Mime povestește că mama lui Siegfried, Siglinde ce ajunsese întâmplător la peștera lor , a murit la nașterea copilului și a lăsat doar sabia ruptă ca amintire de la tatăl său.
Wotan apare sub forma unui Călător care cere o scurtă găzduire lui Mime. El nu se desparte de sulița sa, al cărei mâner e făcut dintr-o ramură a copacului sacru al lumii. Copacul se usucă acum, iar sulița e ultima componentă sacră a sa, prin intermediul căreia Wotan conduce lumea zeilor, dar domină și armata Niebelungilor și rasa uriașilor.
Wotan îi sugerează lui Mime că Siegfried ar putea să-l ucidă pe gigantul Fafner care păzește acum comoara Niebelungilor -transformat în balaur-, dar pentru asta va trebui să fie reforjată sabia Nothung .
Și asta va putea s-o facă doar cel ce nu cunoaște frica- eroul neînfricat fiind Siegfried.
Așa că Mime îl incită pe Siegfried să întâlnească balaurul care...îl va învăța ce este frica.
Neștiutorul Siegfried reface singur sabia Nothung, (proces descris prin minunată muzică eroică) . În acest timp însă Mime pregătește o otravă cu care să-l ucidă pe Siegfried după ce acesta va fi omorât balaurul și visează la stăpânirea întregului univers cu ajutorul comorii.
Călătorul merge apoi la peștera balaurului, unde îl înâlnește pe Alberich, conducătorul lumii subpământene , pe care îl asigură că nu va face nimic pentru a lua inelul blestemat, chiar dacă balaurul va fi ucis de Siegfried. Îl atenționează însă că piticul Mime va dori și el să pună mâna pe inel.
Îl avertizează și pe balaur că e în pericol de a fi ucis de Siegfried. Premizele conflictului sunt create din nou de Wotan.
Siegfried e dus de Mime până la peștera balaurului , pe care îl ucide cu acea sabie cu calități deosebite.
Sângele dragonului îi conferă lui Siegfried puteri supranaturale: el înțelege acum graiul păsărilor , o pasăre îl instruiește să ia inelul și coiful vrăjit din peștera balaurului, apoi îl previne că piticul Mime vrea să-l otrăvească , așa că Siegfried îl ucide .
Condus de pasăre, Siegfried ajunge la stânca pe care doarme Brünnhilde, înconjurată de flăcări.
Wotan înțelege că acțiunile sale pot duce la sfârșitul zeilor și o convoacă pe Erda să-l ajute să oprească acest deznodământ; dar ea nu-l mai poate ajuta. Acțiunile sale au arătat că a încălcat legile morale străvechi:
„Cum poate profesorulÎnțelegând că e pierdut, Wotan răspunde sfidător că nu-i pasă că zeii vor muri iar dominația va aparține lumii subterane a răului ( Nibblung), păstrând totuși o speranță că eroul nepătat Siegfried va salva lumea. :
mândriei să pedepsească mândria?
Cel care a îndemnat să facă fapta,
să pedepsească fapta?
Cel care conduce prin drept,
pentru care adevărul este sacru,
disprețuiește ceea ce este drept,
conduce prin minciună?”
„Faptul că zeii vor muri în curând(Wälsungen sau Wölsungen erau descendenții lui Wotan, care se numise la un moment dat pe el însuși "Wälse"- Waels în epopeea engleză din secolul X-lea, Beowulf) .
nu îmi dă nicio suferință;
Am dorit acest sfârșit!
Ceea ce într-o oră de cea mai aprigă angoasă,
disperare odată ce m-am hotărât,
voi face acum să se întâmple în mod liber și bucuros
.
Odată ce am declarat în dezgustul
meu, Niblung ar putea pretinde toată lumea;
astăzi lui Wälsung
i-am lăsat moștenire regatul meu.”
Wotan consideră că regatul zeilor nu mai poate fi salvat, dar omul-erou, urmașul său va putea stăpâni lumea. . Însă faptul că Siegfried a fost crescut în ignoranță (prin „grija” lui Wotan ) și este în consecință ușor de înșelat se va răzbuna nu doar asupra eroului, cât și asupra tuturor celor din jurul lui. Siegfried va cădea și el , ca urmare a corupției oamenilor- de astă dată.
Wotan îi ține calea lui Siegfried ca să-și dea seama dacă acesta cunoaște adevăratul înțeles al peripețiilor prin care a trecut și care a fost rolul său, al zeului , în provocarea lor. Spre vădita satisfacție a lui Wotan, Siegfried e total neștiutor de rolul jucat de zeu.
„cu ochii la fel de orbi
ca ochiul pe care l-am pierdut, te uiți
la ochiul care mi-a rămas pentru a vedea.”
Wotan continuă să joace rolul pe care și l-a asumat (de aparentă neprovocare a evenimentelor) și se opune ca Siegfried să ajungă la Brünnhilde.
Wotan încearcă să-l oprească pe Siegfried cu lancea care frânsese în trecut sabia Nothung, dar de data asta lancea zeului e ruptă de sabia ținută de Siegfried! E un semn că cerințelor etice înscrise pe lance nu au fost respectate și lancea și-a pierdut puterea. Cel mai puternic dintre zei a rămas un simplu „călător” prin lume. Wotan și-a pierdut puterea!
Tânărul o vede pe Brünnhilde adormită, e prima femeie pe care a văzut-o vreodată și o trezește cu un sărut din somnul îndelungat provocat de vraja lui Wotan. Pentru prima dată Siegfried înțelege și ce e teama.
Brünnhilde știe că Siegfried a fost hărăzit de Wotan să salveze regatul zeilor și încearcă să-l îndepărteze de ea pentru ca el să-și continue destinul eroic, dar dragostea care i-a cuprins pe amândoi e prea puternică, așa încât ea renunță să mai contribuie la salvarea zeilor, fiind gata să trăiască și să moară alături de Siegfried:
„Zeii se pot scufunda
În n noaptea veșnică!
Amurgul și întunericul
acaparează tot clanul!
Trăiesc la lumina
stelei strălucitoare a lui Siegfried!
El este al meu pentru totdeauna,
el este bucuria mea,
bogăția mea, lumea mea,
singurul meu și totul!
Lumina iubirii noastre,râsul în moarte!”
Brünnhilde presimte sfârșitul zeilor și îl acceptă din dragoste pentru Siegfried. . El reușește să treacă peste obstacole în mod instinctiv, fără să înțeleagă de fiecare dată sensul profund al evenimentelor. Siegfried îi pune în deget Brünnhildei inelul magic, fără să știe de puterile acestuia.
Amurgul zeilor
Cele trei Norne (divinități ale destinului, fiice ale zeiței Erda) prevestesc sfârșitul zeilor. Frasinul sacru al lumii era viguros. Wotan și-a făcut lancea dintr-un ram al frasinului sacru. Pe lance a fost gravată legea sacră care îi permitea lui Wotan să conducă lumea zeilor. Dar arborele , rănit a pierit.
Iar lancea sacră a fost ruptă de Siegfried, fiind distrus astfel tratatul prin care Wotan era conducătorul zeilor. Wotan a tăiat atunci frasinul Lumii în bucăți , în lemn de foc ce înconjoară acum Walhalla.
Siegfried și Brunhilde, îndrăgostiți, se pregătesc să intre în lumea oamenilor. Siegfried suferă din pricina izolării în care a fost crescut și tânjește să aibă prieteni. Siegfried i-a dat iubitei inelul, a încălecat pe calul ei Grane și înarmat cu sabia Nothung și cu scutul Brunhildei , având la el si coiful fermecat Tarnhelm care îl putea face nevăzut sau îi putea schimba înfățișarea , se îndreaptă spre palatul lui Gunther, rege din stirpea lui Gibich ce domnește în regiunea Rhinului.
Acolo îl așteaptă însă un plan malefic: Gunther râvnește să o cucerească pe Brunhilde, sora lui -Gutrune- ar dori să se mărite cu Siegfried, iar fratele lor vitreg Hagen, fiul lui Alberich râvnește să stăpânească inelul. Dar toate aceste scopuri ar urma să fie atinse prin înșelăciune!
Planul prinde viață după ce lui Siegfried i se dă să bea un filtru vrăjit care îi șterge memoria, astfel că acesta e de acord cu aranjamentele lui Gunther și Hagen..
Brünnhilde primește vizita uneia dintre walkirii, Waltraute, care îi povestește că Wotan trăiește retras la Walhalla, așteptând sfârșitul lumii fără să mai mănânce din merele tinereții furnizate de zeița Freia. Ceilalți zei și walkiriile așteaptă înspăimântați o veste ce va fi adusă de corbi. Wotan i-a destăinuit walkiriei Waltraute că singura salvare a zeilor și a lumii ar fi ca Brunnhilde să înapoieze inelul apelor Rinului.
Încă odată Wotan încearcă să provoace evenimente fără să pară că are un amestec. Știa desigur că Waltraute avea să alerge la Brunnhilde ca să o roage să înapoieze inelul, dar nu voia să o roage el însuși.
Waltraute o imploră pe Brünnhilde să înapoieze inelul fiicelor Rinului, pentru a se îndepărta efectele blestemului.
Brünnhilde refuză să dea Rinului inelul, chiar știind că zeii vor pieri, ea afirmând că îl păstrează ca dovadă a dragostei lui Siegfried. Desigur, ea a înțeles din relatarea surorii ei că Wotan o roagă indirect , dar consideră probabil că tatăl ei a nedreptățit-o prea mult așa că dragostea ei pentru el s-a stins.
(Așa cum spusese în „Siegfried”, ei nu-i mai păsa acum de regatul zeilor, ci dorea doar să se bucure de dragostea ei . O pasionată dragoste egoistă deci, pentru că pieirea nu-l amenința doar pe Wotan, ci și pe ceilalți zi și pe surorile ei walkirii ) .
Siegfried apare însă sub chipul lui Gunther (transformat cu ajutorul coifului fermecat) și îi ia inelul , apoi o obligă să-l urmeze ca soție a lui.
Maleficul Alberich îi povestește încântat fiului său Hagen că puterea lui Wotan e sfârșită , lancea lui e ruptă iar inelul e în posesia unui copil care îi ignoră puterea. Cei doi plănuiesc să preia puterea asupra întregii lumi, furând inelul.
La palatul lui Gunther, unde Siegfried își reluase înfățișarea obișnuită, Brunhilde constată că acesta e în posesia inelului , în timp ce Gunther nu poate explica de ce nu îl are.
Atât Siegfried cât și Brünnhilde jură pe vârful lancei lui Hagen .Siegfried declară că lancea îl va străpunge dacă a înșelat-o pe Brunnhilde (el o trădase fără să-și dea seama, fiind sub influiența băuturii malefice) iar ea jură acelaș lucru. E convinsă că a fost trădată și, orbită de dorința de răzbunare, îi destăinuie lui Hagen că singurul loc vulnerabil al lui Siegfried este în spate .
La partida de vânătoare organizată de Gunther și de Hagen lui Siegfried i se dă un antidot al filtrului vrăjit și astfel el își recapătă memoria. El își amintește dragostea care îl leagă de Brünnhilde, dar este imediat ucis pe la spate de Hagen. Hagen îl ucide apoi și pe Gunther, care voia să ia inelul.
Brünnhilde și Gutrune înțeleg acum adevărul. Brünnhilde decide să se ridice un rug pentru a incinera corpul lui Siegfried, dar a hotărât deja să moară și ea pe acel rug. Inelul va fi redat fiicelor Rinului după ce va fi purificat în foc. Ea se adresează lui Wotan spunând că regatul zeilor este acum terminat , apoi se aruncă în flăcări călare pe calul ei credincios.
Focul ajunge până la Walhalla, care arde și se prăbușește. Rinul iese din matcă și ajunge la rug, (de unde ondinele iau inelul), târându-l în adâncuri și pe Hagen.
Lumea zeilor s-a terminat, urmează o alta, bazată de această dată pe Dragoste.
Întreaga desfășurare a tetralogiei scrise de Wagner între anii 1848-1874 pare un avertisment adresat clasei conducătoare și în special conducătorilor nesăbuiți ai societății, care profită de poziția lor dominantă doar pentru a obține și mai multă putere și a cuceri și mai multe ținuturi, ținând poporul în ignoranță . Prin orice mijloace, lăsând deoparte orice sentiment și orice considerent moral. Dar o astfel de societate dezumanizată e sortită eșecului.
