joi, 16 mai 2013

Mormantul lui Constantin Brancuşi


Aducerea în ţară a rămăşiţelor pământeşti ale lui Constantin Brâncuşi



Se vorbeşte acum mereu despre aducerea în ţară a osemintelor lui Brâncuşi.
Nimeni nu vorbeşte, însă, despre felul în care va arăta mormântul său aici, pentru că la televizor am văzut un mormânt sărăcăcios, pe care familia modestă nu a realizat vreun monument funerar şi nici nu ar avea cine să se îngrijească de mormânt, din partea familiei. Autorităţile nu au dat publicităţii nimic despre asta.
Sculptorul român se stabilise la  Paris. El a fost cel care a introdus abstracţia în arta sculpturii . În opoziţie cu sculptorii timpului, el a vrut să epureze materia şi să creeze opere care să sintetizeze ideile .
Constantin Brâncusi a trăit şi a lucrat între 1925 şi 1957 în atelierul său, situat în fundătura Ronsin, în al XV-lea arondisment din Paris. Atelierul original nu mai există, dar el a fost reconstituit aproape de centrul Georges Pompidou, după ce autorităţile comuniste ale vremii respinseseră donaţia pe care o făcuse sculptorul către statul român.
Autorităţile din acea vreme nu au ştiut să preţuiască arta modernă. Dar acum, după atâta amar de vreme de când Brâncuşi a fost recunoscut ca fiind părintele sculpturii moderne, ştiu autorităţile române să-l preţuiască?
Operele lui nu prea mai sunt în patrimoniul naţional. Dar cele câteva, care mai sunt, sunt puse în valoare şi protejate cum trebuie? Aş putea da un exemplu de lucrare timpurie a marelui sculptor care stă şi acum în casa scării unei instituţii, fără minime amenajări de protecţie şi de punere în valoare.

Mormântul lui Constantin Brâncuşi din cimitirul Montparnasse, Paris


Constantin Brâncusi a murit pe 16 martie 1957 şi a fost îngropat în cimitirul Montparnasse din Paris, în divizia a 18-ea a acestuia.
În mormântul lui odihnesc, de asemenea, pictorii români   Alexandru Istrati (1915-1991) şi Natalia Dumitrescu (1915-1997). Ce se va întâmpla, în viziunea Guvernului nostru, cu rămăşiţele lor pământeşti? Vor fi aduse şi ele în ţară, sau cum?


Sărutul lui Brâncuşi aflat în cimitirul Montparnasse

Tatiana Raşevskaia
Cimitirul Montparnasse se găseşte şi în posesia uneia dintre operele sale, faimoasa lucrare „Sărut” (realizată în anul 1911, probabil prima din seria de lucrări cu acest nume) , comandată pentru monumentul funerar al unei tinere rusoaice, Tatiana Raşevskaia, care se sinucisese din dragoste. Lucrarea se află şi acum la mormântul tinerei rusoaice, aflat în divizia 22 a cimitirului. Lucrarea stă de 100 de ani în aer liber, pradă agenţilor atmosferici. Are de gând Guvernul nostru să facă ceva în această privinţă?
Mai există moştenitori ai Tatianei Raşevskaia, sau – poate – lucrarea (sau măcar o copie a ei) ar putea sta la căpătâiul sculptorului nostru?


 Brâncuşi ne-a dăruit unul dintre cele mai importante ansambluri sculpturale din lume

În 1935, Liga naţională a femeilor din Gorj, care dorea să ridice un monument eroilor patriei căzuţi în timpul primului război mondial, i-a comandat un ansamblu monumental. El a fost realizat între anii 1937şi 1938, la Târgu-Jiu ; ansamblul, ce cuprinde Masa Tăcerii, Poarta Sărutului şi Coloana Recunoştinţei Fără Sfârşit (acesta e titlul dat de autor), este destinat să evoce, pe parcursul unui traiect ritual, momentele esenţiale ale vieţii.
Acest ansamblu a fost inclus în Patrimoniul Mondial UNESCO în 1991.

Iar acum, o oarecare persoană poate să-şi permită să danseze pe Masa Tăcerii îmbrăcată sumar?? O altă persoană, ce se pare că activează în showbiz, îşi permite să facă fotografii cu aluzii indecente cu monumentul închinat eroilor patriei? Lângă ansamblul monumental s-a edificat un foarte vizibil wc public.....
Este ansamblul onorat atât pentru valoarea artistică uriaşă, dar şi pentru semnificaţia sa pioasă?

 



















Update 15.08.2013


Deteriorarea contra cost a monumentelor de la Târgu Jiu

Noi nu suntem în stare nici măcar să păstrăm monumentele de valoare nepreţuită pe care ni le-a lăsat marele sculptor la Târgu Jiu: după o "restaurare" considerată de mulţi specialişti ca o distrugere a monumentului autentic, urmează acum deteriorarea ireversibilă a PORŢII SĂRUTULUI şi a MESEI TĂCERII de către o firmă care a rimit sarcina să le cureţe, fără a primi şi un caiet de sarcini adecvat. Drept urmare, firma cu pricina a ăncasat o groază de bani şi a pus furtunul cu apă sub presiune pe operele de artă, înlăturându-le un strat de material şi lăsându-le cu găuri ! 

Incompetenţa agresivă şi corupţia sunt la ele acasă aici. Brâncuşi s-ar întoarce în mormânt de ar vedea toate astea. Lăsaţi-l să-şi doarmă somnul de veci acolo unde este, că aici nu mai rămâne piatră pe piatră, după cum vedem!

2 comentarii:

Mircea Petrescu spunea...

Sa plangem atunci cand ne amintim de Brancusi...Sa ne prosternam in fata imaginii sale...Sa cadem in genunci la mmormantul sau...Privind actuala lipsa de sensibilitate, oare ce cuvinte as putea sa spun? Mircea Petrescu.

Anonim spunea...

Citim că după ce operele lui Brâncuși au început să se vândă la prețuri foarte mari, au apărut niște necunoscuți care au declarat că ar avea drepturi de proprietate asupra mormântului rusoaicei Tatianei Rachevskaia. Erau reprezentați de un negustor de artă numit Guillaume Duhamel, care voia să înlocuiască sculptura lui Brâncuși cu o copie și să vândă originalul.
Ministrul francez al Culturii Renaud Donnedieu de Vabres a declarat imediat (în 2006) opera drept „tezaur național”, iar pe 21 mai 2010 tot ansamblul mormântului a fost declarat monument istoric, deci nu ar putea fi înlăturat nimic din el.
În 2018 Guillaume Duhamel a avut ideea de a închide sculptura într-o cutie de lemn , cică să o protejeze.
Iată însă că pe 11 decembrie 2020 o decizie a curții administrative de apel din Paris le-a dat dreptul „descendenților ucrainieni ai Tatianei Rachevskaia” dreptul de a recupera (lua) opera de artă.
Dar ofițerii municipali i-au împiedicat să ia sculptura d epe mormânt.
Consiliul de Stat (cea mai înaltă instanță administrativă din Franța) , sesizat de Ministerul Culturii a emis o hotărâre contrară Curții de Apel, apreciind că sculptura a fost achiziționată pentru a fi pusă pe acel mormânt , deci e monument funerar indivizibil . Statul îl poate declara monument istoric, fără a despăgubi cu ceva proprietarii.
S-a apelat și la CEDO, care a declarat cererea moștenitorilor inadmisibilă. De ce? Limitarea impusă drepturilor de proprietate ale reclamanților (prin interzicerea separării sculpturii de mormânt) a fost pur și simplu o „reglementare a utilizării bunurilor” și nu o „privare de proprietate” care încălca drepturile omului. „Sărutul” a rămas, așadar, pe piedestalul său.
Poate învață și ai noștri câte ceva de aici