Pacea dinaintea furtunii
Dacii au fost amenințați de romani mult înainte de înverșunatele războaie purtate de împăratul Traian.
E de menționat că regii daci s-au aliat mereu cu exponenții Orientului elenistic , împotriva puterii centrale romane.
Astfel Burebista l-a sprijinit pe Pompeius împotriva lui Caesar. Putem presupune că Burebista încerca să slăbească statul roman favorizând luptele interne în interiorul acestuia pentru a evita atacul decisiv al Romei împotriva Daciei.
Victoria lui Caesar asupra rivalilor săi a avut ca urmare pregătirea unei campanii militare împotriva dacilor. Suetonius spune că Caesar „dorea să-i țină în frâu pe daci, care se răspândiseră în Tracia și în Pont..”, iar Appianus relatează că dictatorul „dorea mai întâi să-i atace ce geți, un neam vecin cu statul roman, neam oțelit în lupte și iubitor de război”.
Astfel Burebista l-a sprijinit pe Pompeius împotriva lui Caesar. Putem presupune că Burebista încerca să slăbească statul roman favorizând luptele interne în interiorul acestuia pentru a evita atacul decisiv al Romei împotriva Daciei.
Victoria lui Caesar asupra rivalilor săi a avut ca urmare pregătirea unei campanii militare împotriva dacilor. Suetonius spune că Caesar „dorea să-i țină în frâu pe daci, care se răspândiseră în Tracia și în Pont..”, iar Appianus relatează că dictatorul „dorea mai întâi să-i atace ce geți, un neam vecin cu statul roman, neam oțelit în lupte și iubitor de război”.
De remarcat că istoricul roman Suetonius folosește denumirea de daci, în timp ce istoricul grec cu cetățenie romană Appianus folosește denumirea de geți pentru aceeași populație, în aceeași perioadă.
Caesar concentrase în Ilyria 16 legiuni și 10000 de călăreți, dar a fost asasinat la mijlocul lunii martie din anul 44 î.Hr., cu doar patru zile înainte de plecarea prevăzută peste Marea Adriatică pentru a porni lupta împotriva dacilor.
În aceeași perioadă a murit și Burebista, asasinat și el.
Dar după aceea, statul lui Burebista s-a fragmentat în patru state mai mici, ca urmare a rivalităților dintre conducătorii de triburi dace.
În timpul lui Octavian August, (care a trăit între anii 40î.Hr. și 14 d.Hr), dacii au fost conduși pentru o scurtă perioadă de Comosicus, urmașul lui Deceneu. Iordanes a scris în Getica: „După moartea lui Deceneu l-au socotit demn de venerație pe Comosicus, fiindcă era la fel de învățat. Pentru pregătirea lui era socotit și rege și prim preot și judecător în justiția supremă.”
Au luat naștere astfel patru uniuni de triburi (conform celor scrise de Hadrian Daicoviciu în „Dacii”):
- uniunea de triburi transilvană , cu centrul în munții Orăștiei
- uniunea de triburi din șesurile Dunării de Jos (Muntenia de mai târziu)
- uniunea tribală din Maramureș și Slovacia
- uniunea triburilor din Galiția și Moldova de nord.
În zona Munteniei și-au împărțit ulterior puterea doi regi: Cotiso și Dicomes.
Cotiso (în alte documente e menționat drept Cotisoni) conducea o uniune de triburi din Muntenia de Vest și sud-vestul Transilvaniei. (Este menționat în documente ca rege dac sau ca rege get, pentru că aceeași populație era numită de romani: daci, iar de greci: geți. )
În acelaș timp la Roma luase naștere al doilea triumvirat.
În unele manuscrise ale lucrării lui Suetoniu apare numele regelui dac Coson. (Unii cred că e aceeași persoană cu Cotiso, dar foarte probabil să fi fost alt conducător dac, contemporan cu Cotiso.)
Imediat după asasinarea lui Caesar și Burebista, Coson intrase în legătură cu Marcus Brutus , care se pregătea în Macedonia pentru lupta cu triumvirii Octavianus, Marcus Antonius și Lepidus. Pentru ajutorul primit , Brutus l-a răsplătit pe Coson cu monede de aur pe care apărea numele regelui dac , dar cu figurația luată după monedele generalului roman. (Monedele cunoscute acum sub numele de „cosoni”). Brutus a fost însă înfrânt la Philippi (în anul 42 î. Ch.) , fiind nevoit să se sinucidă. E posibil ca și Coson să fi murit în acele lupte, pentru că nu a mai fost pomenit ulterior.
Octavianus a dorit să continue planul lui Caesar și să atace Dacia.
El fusese trecut de Caesar în testamentul său ca urmaș și fiu adoptiv, (în anul 44 î.Hr.) ,dar fusese nevoit să lupte pentru a dobândi puterea absolută în stat. Rivalul său Marcus Antonius se stabilise în Egipt alături de regina Cleopatra.
În anul 35 Î.Hr. Octavianus a dispus organizarea unei campanii militare împotriva piraților din Marea Adriatică, a cucerit insulele ocupate de aceștia și a debarcat cu trupele pe coastele dalmatice.
Istoricul roman Appian a descris înaintarea lui Octavianus spre interiorul continentului:„până ce sosi la râul Sava, în ținutul segestanilor, care este și el al peonilor . În regiunea aceasta se află un oraș bine întărit, ocrotit de cursul râului și de un șanț foarte mare. Astfel fiind, cezarul dorea foarte mult să-l ocupe pentru a-l folosi ca depozit în războiul împotriva dacilor și bastarnilor, care sunt dincolo de Istru”.
Octavianus a cucerit cetatea aceea, numită Segesta (pe teritoriul actualei localități Sisak din Croația)
Urma, desigur, atacul cu toate forțele împotriva Daciei.
Înțelegerea între Octavianus și regele Cotiso.
Iată însă că în această cetate sau în împrejurimile acesteia a avut loc un eveniment de o deosebită importanță, care a oprit războiul preconizat.
Regele Cotiso s-a întâlnit cu Octavianus și în urma negocierilor purtate, a fost încheiat un pact între cei doi conducători.
Înțelegerea încheiată prevedea renunțarea romanilor de a invada Dacia, dar și neamestecul geto-dacilor în teritoriile ocupate de romani în Balcani și sprijinul armat al lui Cotiso pentru Octavianus și apărarea de către daci a granițelor de la Istru ale statului roman..
Regele Cotiso s-a întâlnit cu Octavianus și în urma negocierilor purtate, a fost încheiat un pact între cei doi conducători.
Înțelegerea încheiată prevedea renunțarea romanilor de a invada Dacia, dar și neamestecul geto-dacilor în teritoriile ocupate de romani în Balcani și sprijinul armat al lui Cotiso pentru Octavianus și apărarea de către daci a granițelor de la Istru ale statului roman..
Înțelegerea urma să fie întărită printr-o dublă legătură matrimonială.
Suetonius a scris în „Viețile Cezarilor”: ”M. Antonius scrie că (August) a făgăduit-o pe Iulia mai întâi fiului său Antonius, iar apoi lui Cotiso regele geților, și că tot atunci el a cerut , în schimb în căsătorie , chiar pentru el pe fiica regelui”
Alți istorici au considerat că de fapt fusese vorba despre căsătoria fiului lui Cotiso cu Iulia, fiica lui Octavianus.
În urma acestei înțelegeri, Octavianus s-a întors la Roma, în iarna anilor 35-34 î. Hr. și a plecat apoi în Gallia, intenționând să atace Britannia.
Putem presupune că încheierea acestui pact a constituit o mare satisfacție pentru Octavianus.
În timpul campaniei din Tracia el își dăduse probabil seama că lupta contra dacilor avea să fie foarte grea și că o eventuală înfrângere l-ar fi costat întreaga carieră militară și politică. Nu era momentul să-și angajeze forțele împotriva Daciei, înainte de a-l învinge pe rivalul său Marc Antoniu. Dar nu putea pleca de acolo părând înfrânt, căci prestigiul său ar fi avut de suferit. Avea nevoie să prezinte tratatul cu Cotiso ca pe o mare victorie, obținută fără vărsare de sânge.
Putem presupune că încheierea acestui pact a constituit o mare satisfacție pentru Octavianus.
În timpul campaniei din Tracia el își dăduse probabil seama că lupta contra dacilor avea să fie foarte grea și că o eventuală înfrângere l-ar fi costat întreaga carieră militară și politică. Nu era momentul să-și angajeze forțele împotriva Daciei, înainte de a-l învinge pe rivalul său Marc Antoniu. Dar nu putea pleca de acolo părând înfrânt, căci prestigiul său ar fi avut de suferit. Avea nevoie să prezinte tratatul cu Cotiso ca pe o mare victorie, obținută fără vărsare de sânge.
În acest context, poate e bine să privim mai atent la decorațiile simbolice sculptate pe armura statuii împăratului Octavianus Augustus, cunoscută sub denumirea de Augustus della Prima Porta
Pe platoșa ce acoperă torsul împăratului există mai multe figuri alegorice menite să glorifice faptele împăratului ajuns în postura de unic conducător al imperiului, după înfrângerea celorlalți doi triumviri: a lui Lepidus dar mai ales a lui Marc Antoniu, împotriva căruia purtase un aprig război civil.
Postura împăratului este una de general victorios, ajuns aproape divin.
Pe umerii platoșei apar două figuri de sfinx, aluzie la victpria repurtată împotriva lui Marc Antoniu și a Cleopatrei, la Actium (în anul 31î.Hr.)
În partea de sus a platoșei apare o alegorie a răsăritului soarelui, simbol al începutului puterii sale imperiale.
Dar poziția centrală a platoșei e ocupată de o scenă cu două personaje :
Personajul din stânga este fără dubiu însuși Octavianus , în ținută militară , dar cu o mantie festivă pe un umăr, pentru sublinierea caracterului oficial al întâlnirii.
În fața lui se află un personaj care în mod clar nu este roman. Unii istorici au presupus că ar fi regele Parților, care i-ar înapoia împăratului o acvilă (însemnele militare) pierdută în luptă de armata comandată de Crassus, în anul 53 î.Hr..
Numai că aceste stindarde romane ce fuseseră capturate în timpul bătăliei pierdute de armata condusă de Crassus nu au fost restituite direct împăratului Augustus ci au fost recuperate în urma unui demers diplomatic : Augustus a acceptat în anul 23 î.Hr să-l elibereze pe fiul regelui Phraates IV , ținut ostatic, cu condiția recuperării însemnelor militare pierdute în luptă de Crassus și a numeroșilor prizonieri romani ce se aflau la parți după înfrângerea de la Carrhes. Augustus l-a trimis pe Tiberius cu un contingent de legionari din Balcani să-l înscăuneze pe tronul Armeniei pe Tigran III să recupereze însemnele militare. Augustus însuși s-a deplasat în Orient , iar însemnele militare au fost recuperate , după 30 de ani.
Iar scena centrală de pe platoșa împăratului nu avea cum să fie dedicată altcuiva decât împăratului.
Da, recuperarea însemnelor militare a fost făcută prin eforturile împăratului și a fost speculată politic de acesta, dar nu a existat o scenă în care însemnele romane să fi fost primite ceremonios de către împărat, personal.
Da, parții au fost prezentați ca fiind învinși și restituind ÎN GENUNCHI stindardele romane capturate anterior, așa cum există reprezentarea de pe reversul unui dinar emis la Roma în anul 18 î.Hr: un part, fără arme, în genunchi, restituie însemnul roman. Cu inscripția: CAESAR AUGUSTVS SIGN (IS) RECE(PTIS) . Pe avers nu e figura lui Augustus, ci cea simbolică a lui Hercules .
Numai că aceste stindarde romane ce fuseseră capturate în timpul bătăliei pierdute de armata condusă de Crassus nu au fost restituite direct împăratului Augustus ci au fost recuperate în urma unui demers diplomatic : Augustus a acceptat în anul 23 î.Hr să-l elibereze pe fiul regelui Phraates IV , ținut ostatic, cu condiția recuperării însemnelor militare pierdute în luptă de Crassus și a numeroșilor prizonieri romani ce se aflau la parți după înfrângerea de la Carrhes. Augustus l-a trimis pe Tiberius cu un contingent de legionari din Balcani să-l înscăuneze pe tronul Armeniei pe Tigran III să recupereze însemnele militare. Augustus însuși s-a deplasat în Orient , iar însemnele militare au fost recuperate , după 30 de ani.
Iar scena centrală de pe platoșa împăratului nu avea cum să fie dedicată altcuiva decât împăratului.
Da, recuperarea însemnelor militare a fost făcută prin eforturile împăratului și a fost speculată politic de acesta, dar nu a existat o scenă în care însemnele romane să fi fost primite ceremonios de către împărat, personal.
Da, parții au fost prezentați ca fiind învinși și restituind ÎN GENUNCHI stindardele romane capturate anterior, așa cum există reprezentarea de pe reversul unui dinar emis la Roma în anul 18 î.Hr: un part, fără arme, în genunchi, restituie însemnul roman. Cu inscripția: CAESAR AUGUSTVS SIGN (IS) RECE(PTIS) . Pe avers nu e figura lui Augustus, ci cea simbolică a lui Hercules .
Dar pe platoșa lui Augustus, gestul celui ce poartă stindardul roman e unul de glorificare, de adeziune la simbolul roman. Cel care ține stindardul roman nu e umil, în genunchi, ci stă în picioare, cu mândrie . El nu il privește pe împărat, ci privește spre simbol, cu un gest ce sugerează un jurământ . Ba chiar pare că gura lui e deschisă, deci rostește probabil un angajament. Nu are o atitudine umilă, de adversar înfrânt, ci atitudinea unui aliat. În timp ce împăratul are o atitudine binevoitoare. Atmosfera sugerată este aceea de perfectă înțelegere.
Nici îmbrăcămintea personajului de pe platoșă nu seamănă cu cea a reprezentantului parților de pe monedă.
Privind reprezentarea acelui personaj, vedem că el poartă straie dacice, identice cu cele reprezentate pe Coloana lui Traian. Pantaloni de țesătură de lână, o cămașă lungă de pânză . Poartă barbă , iar pe cap are o diademă , simbol al rangului său înalt. El ține în mână un stindard roman , într-o atitudine avântată. Nu e vorba de o simplă remitere a simbolului roman, ci pare o depunere de jurământ.
Toate acestea mă conduc spre ideea că e reprezentarea înțelegerii perfectate cu regele dac Cotiso.
Toate acestea mă conduc spre ideea că e reprezentarea înțelegerii perfectate cu regele dac Cotiso.
Mult mai importantă a fost, pentru întreaga carieră a împăratului, înțelegerea perfectată ci regele dac Cotiso și probabil această înțelegere e reprezentată pe platoșă.
O înțelegere de pace, în concordanță cu întregul mesaj transmis de statuie: un erou care aduce mândrie Romei și asigură pacea fără violență, transformându-i pe inamicii Romei în aliați. De acum va fi PAX AUGUSTA!
Lângă împărat se găsește o lupoaică, simbol roman, dar și dacic. Deci fiecare dintre cei doi își asumă simbolul militar al celuilalt: Octavianus are între picioare lupul dacic, iar regele dac ține ridicat stindardul roman.
În partea de jos a pieptarului sunt prezentate două victorii împotriva unor inamici (galli? Celtiberi?)
Ipotezele că ar fi vorba despre victorii repurtate de Caesar sau de nepotul său Tiberiu nu sunt plauzibile,
Augustus nu ar fi cerut ca pe platoșa sa reprezentativă să fie figurate luptele altor conducători romani.
În partea de jos a platoșei, în poziție centrală , e figura ce simbolizează belșugul adus prin lucrarea pământului în timp de pace.
Un întreg mesaj politic .
Statuia e completată de un Cupidon călărind un delfin. Trimitere la zeița Venus, protectoarea lui Eneas, considerat întemeietorul Romei și al cărui descendent era Caesar, tatăl adoptiv al lui Octavianus.
Împăratul reprezentat ca semizeu atât prin naștere, cât și prin acțiunile sale înțelepte care aduc pacea.
Pe noi ne interesează însă ideea, după părerea mea plauzibilă că avem o reprezentare a regelui daco-get Cotiso.
Ruperea pactului
Din păcate, înțelegerea dintre împărat și regele dac nu a mai fost respectată.
Scriitorii romani menționează că soli daci au venit la Roma cu cereri care nu au fost acceptate de împărat . Dio Cassius a scris:
„Dacii aceștia trimiseseră mai înainte vreme soli la Cezar (Octavianus Augustus), dar nu căpătaseră nimic din câte ceruseră și trecură de partea lui Antoniu, fără a-i fi însă de mult folos, căci erau dezbinați”
Cererile includeau desigur perfectarea căsătoriei (sau căsătoriilor) ce făceau parte din înțelegere .
Poate nici alte aspecte ale înțelegerii nu fuseseră respectate.
Din păcate, înțelegerea dintre împărat și regele dac nu a mai fost respectată.
Scriitorii romani menționează că soli daci au venit la Roma cu cereri care nu au fost acceptate de împărat . Dio Cassius a scris:
„Dacii aceștia trimiseseră mai înainte vreme soli la Cezar (Octavianus Augustus), dar nu căpătaseră nimic din câte ceruseră și trecură de partea lui Antoniu, fără a-i fi însă de mult folos, căci erau dezbinați”
Cererile includeau desigur perfectarea căsătoriei (sau căsătoriilor) ce făceau parte din înțelegere .
Poate nici alte aspecte ale înțelegerii nu fuseseră respectate.
Astfel că dacii au considerat că pactul a fost rupt și au trecut de partea lui Marc Antoniu. În această acțiune, lui Cotiso i se alătură și alt rege dac, Dicomes. Armatele lui Cotiso și Dicomes au luat parte la luptele terestre purtate la Actium, de partea lui Marc Antoniu. Victoria i-a revenit însă lui Octavianus, care în anul 27 î. Hr. s-a proclamat împărat.
Numeroși geto-daci fuseseră luați prizonieri , vânduți ulterior ca sclavi și obligați să lupte ca gladiatori în arenele de la Roma, în special cu prilejul consacrării sanctuarului lui Iulius Caesar, în anul 29 î. Hr.
Numeroși geto-daci fuseseră luați prizonieri , vânduți ulterior ca sclavi și obligați să lupte ca gladiatori în arenele de la Roma, în special cu prilejul consacrării sanctuarului lui Iulius Caesar, în anul 29 î. Hr.
Reintorși în Dacia, Cotiso și Dicomes , însoțiți de resturile oștirilor lor au început să treacă Dunărea spre sud luînd din nou în posesie teritorii ce le aparținuseră și fuseseră ocupate de romani.
Istoricul Florus scrie că „dacii stau aninați de munți” și că „de acolo, sub conducerea regelui Cotiso, de câte ori Dunărea înghețată lega cele două maluri, obișnuiau să năvălească și să devasteze ținuturile vecine” (citat menționat și de Hadrian Daicoviciu). În acelaș timp bastarnii conduși de Deldon au atacat de asemenea trupele romane staționate la sud de Dunăre.
Conform tradiției păstrate în zonă până astăzi, tatăl lui Decebal (Scorilo/Coryllus) ar fi fost din Banat, de pe valea Bistrei. În timpul lui Scorilo, conform istoricului Iordanes, formațiunea dacică din Banat se unise cu cea din zona munților Orăștiei. Istoricii consideră că Scorilo a domnit în perioada anilor 28-68. Fratele lui Scorilo, Duras /Diurpaenus i-a urmat la tron acestuia, conducând uniunea dacilor din zonele Banatului și Orăștiei între anii 68-87 . Sub conducerea celor doi frați dacii atacaseră frecvent trupele romane aflate la sud de Dunăre (locuitorii de la sud de Dunăre fiind din acelaș neam cu ei, traci) .
Toate acestea erau premizele conflictului major care avea să fie între regele Decebal și împăratul Traian.
