Începuturile realizărilor hidraulice romane

 Primele realizări hidraulice romane

Cercetate de Universitatea din Strasbourg

Primele două lucrări hidraulice din istoria Romei, consemnate în textele istoricului Titus-Livius și confirmate de cercetările recente : 

1. Cloaca Maximă
2. Emisarul Albanum

Gestiunea integrată a apei i-a preocupat pe romani , și a devenit sursă de inspirație pentru Vitruviu și Frontin, fiind menționată și în Istoria naturală de Pliniu.
Titus Livius, autorul istoriei monumentale a Romei: Ab Vrbe condita libri a scris în Cartea 1 despre drenarea zonelor inundabile din oraș , începută de Tarquinius cel Bătrân și continuată de Tarquinius Superbus, cel care a construit Cloaca Maxima. 

În Cartea 5 se descrie emisarul Alban, construit după ridicarea nivelului apelor lacului Alban în anul 398 î.Hr. 

1.Cloaca Maxima

E vorba despre drenarea mlaștinilor din zonele joase ale Romei . Lucrarea a fost făcută în două etape: Tarquinius cel Bătrân (616-579 ț.Hr.) a făcut drenarea spațiilor mlăștinoase printr-un sistem de canale subterane ce duceau apa spre Tibru. Denis din Halicarnas le descrie drept conducte subterane .
În timpul lui Tarquinius Superbus (534-510 î.Hr.) , ultimul rege etrusc a construit pe lângă templul lui Jupiter Capitolinus și Marele Circ și Cloaca Maxima.
Cloaca Maxima era o mare conductă de scurgere prin care se evacuau toate apele murdare din oraș (receptaculum omnium purgamentorum urbis).
Munca a fost efectuată de plebei și avea și scopul de a -i ține ocupați pe locuitorii ce n-aveau de lucru.

Munca era grea și chinuitoare, unii dintre muncitori ajungând să se spânzure pentru a scăpa de chin, reacția regelui fiind aceea de a dispune punerea corpurilor decedaților pe cruci - ca represalii.

Pe terenurile asanate de la poalele colinelor s-a construit Forumul .

Apele excedentare și apele uzate au fost dirijate la început prin canale descoperite, colectate în etapa ulterioară într-un mare canal subteran dublu, acoperit cu „bolte false”, ale cărui resturi au fost găsite prin cercetările arheologice contemporane.

Această realizare a fost prima dintr-o serie lungă de lucrări hidraulice construite la început la Roma, apoi în Italia și în întregul Imperiu.
La sfârșitul secolului al IV-lea a fost construit apeductul Aqua Appia.
2. Emisarul alban (398-396 î.Hr.) 

Titus Liviua a scris despre revărsarea lacului Albano survenită în ultimul dintre cei zece ani ai războiului purtat de Roma contra orașului Veies (398 î.Hr):
Lacul a debordat inundând împrejurimile cu efecte devastatoare.
Romanii au căutat  sfaturi divine de la Oracolul din Delfi dar și de la un bătrân ghicitor etrusc.
Conform scrierii lui Titus Livius, bătrânul ghicitor etrusc le-a spus romanilor  că „știința etruscă” indică faptul că apa lacului ar trebui „scursă după regulă”, atunci când crește. Și a descris apoi care ar fi modul de scurgere.

De la Delfi a venit răspunsul că apa lacului ar trebui să fie răspândită pe câmpuri, prin canale de irigație. 
Există mențiunea că în anul 396 î.Hr. apa lacului Alban (aqua emissa) era derivată spre câmpii. Se menționează și existența unui sistem de ecluze ce permiteau locuitorilor să facă rezerve de apă.

Cercetările moderne au stabilit că apa lacului a fost evacuată în antichitate printr-un tunel săpat sub înălțimile Castelului Gandolfo , mai sus de vila Barberini și care ieșea în La Mola, de unde apa curge spre Castellucia sub forma unui pârâu, Râul Albano, ce se varsă în Tibru, după un parcurs de 22 km, la Tor di Valle.

https://www.researchgate.net/figure/Path-of-the-Albano-drainage-tunnel-on-topographic-map-from-the-Italian-Geographical_fig5_277308045

Tunelul săpat în antichitate pentru drenarea lacului Albano a fost cercetat în prezent de scafandri specializați. Anticul emisar traversează conul vulcanis în care se află lacul. Se presupune că în antichitate s-a trecut la executarea proiectului doar după măsurători preliminare preciseși chiar studii geotehnice.

Unul dintre motivele executării lucrării a fost și asediul îndelungat exercitat de romani (de 8 ani) asupra anticei cetăți etrusce, Veio. Creșterea inexplicabilă a nivelului lacului Albano a fost interpretat de romani ca fiind o manifestare a mâniei zeilor. Pentru edificare, romanii au recurs la oracolele cunoscute.

în anul 396 î.Hr a fost cucerită cetatea Veio, iar tunelul emisar din lac evacuează apa în exces până în zilele noastre.

În tunel s-au acumulat sedimente în miile de ani de la construirea sa , dar poate fi recunoscută secțiunea rectangulară originară . Fluxul de apă e controlat astăzi de ecluze construite în epoca modernă.

În interiorul tunelului se pot distinge urmele lăsate de instrumentele cu care romanii au săpat în stâncă și s-a putut trage concluzia că au înaintat dinspre poale spre partea superioară.

Prin infiltrarea apelor meteorice între stâncile calcaroase de origine vulcanică și combinarea anhidridei carbonice din atmosferă cu incluziunile calcaroase dizolvate în apă bicarbonatul de calciu se precipită sub formă de carbonat de calciu ce formează pe alocuri stalactite și stalagmite.

În interior s-au observat pe o mică porțiune un traseu sinuos, ce a redresat direcția lucrării.

Cercetătorii contemporani au observat că pe traseul tunelului se află la suprafața terenului un turn antic de observația situat pe parcusul apeductului Via Appia Antica. Lângă turn există un puț adânc de 50m și o coborâre escavată în proximitatea lui, indicând o posibilă trecere secretă , poate cu scop militar. 
Pentru executarea tunelului și-au propus să stabilizeze nivelul apei lacului la câțiva metri sub cota minimă înregistrată prin observații anuale.  
Puțul intermediar, adânc de 35m se racordează perfect cu galeria și a fost folosit probabil pentru a aduce mai repede materialele de escavare, pentru a controla direcția . Elementele tehnice examinate au arătat perfecta stăpânire a lucrărilor de artă hidraulică în antichitate. 
O lucrare similară a fost construită d eromani și la lacul Nemi.

chrome-extension://efaidnbmnnnibpcajpcglclefindmkaj/https://www.lambertoferriricchi.it/test2/wp-content/uploads/2015/01/pdf/ALBANO.pdf