Retragerea Aureliană
Așa cum s-a remarcat de multe ori, romanii nu cuceriseră toate teritoriile locuite de daci.
În afara provinciei romane Dacia rămăseseră numeroase triburi de daci liberi, care purtau diferite denumiri, ca: Iazigi, Costoboci, Carpi, Bastarni, Roxolani, care făceau parte cu toții din poporul dacilor sau erau triburi înrudite..
Căci Dacii , împărțiți în formațiuni tribale, așa cum erau pe atunci și galii, germanii și alții, ocupau un teritoriu întins cuprins întreȘ Tisa (la vest), Nistru și Marea Neagră (la est), Dunărea (la sud ) și Carpații Păduroși (la nord).
Este de remarcat că denumirea de „daci” a fost folosită de romani ca termen generic pentru populația daco-getică de la nord de Dunăre, așa cum folosiseră și denumirea de „gali” pentru triburile aflate la nord de Alpi , până la Atlantic și cea de „germani” pentru triburile aflate la est de Rin.
(Cercetători contemporani remarcă faptul cp denumirile generice de „gali” și de „germani” au fost date de Iulius Caesar și nu erau folosite de către populațiile respective).
În toate aceste cazuri populațiile respective erau de fapt organizate sub forma de triburi relativ mici, cu conduceri separate , chiar dacă făceau parte din aceleași etnii.
Tentative de cucerire a Daciei:
Dacii se uniseră pe timpul lui Burebista , formând acel mare regat, care îl îngrijorase și pe Iulius Caesar. :
Chiar și în aceste condiții, când Octavianus (viitorul Augustus) a avut (în anul 35 î.Hr) o tentativă de a continua planul lui Caesar printr-un atac împotriva dacilor, el a preferat să încheie o înțelegere cu regele Cotiso, care stăpânea unul dintre aceste regate separatiste din Dacia.
În cadrul războaielor ulterioare dintre romani și daci, romanii au suferit pierderi grele în luptele crâncene purtate , încheind chiar și o pace nefavorabilă, în urma căreia le plăteau dacilor sume de bani pentru păstrarea păcii.
Războiul decisiv purtat de Traian contra lui Decebal a fost câștigat de romani, dar aceștia au fost mulțumiți să ocupe zonele cu zăcăminte de aur și argint și să prade comorile lui Decebal, fără a încerca să-și extindă dominația asupra întregului teritoriu al dacilor.
Prada enormă de aur și argint a redresat finanțele imperiului roman, Traian construind la Roma cel mai mare Forum, cu clădiri adiacente impozante și Columna comemorativă.
În anul 106 , după victorie, Traian a mai rămas o perioadă în nouă provincie, pentru a o organiza.
Încă din anul 102, prin pacea încheiată cu Decebal după primul război o serie de teritorii ale dacilor au fost cedate romanilor și integrate provinciei Moesia Inferior (Muntenia, sudul Transilvaniei și Oltenia) .
Se pare că Banatul, vestul Olteniei și sudul Transilvaniei să fi format un district militar sub conducerea lui Longinus.
Au fost emise monede cu legenda: DACIA CAPTA . La Bersobis (Berezovia, în județul Caraș-Severin) au fost încartiruite Legiunea IV Flavia Felix și Legiunea XIII-a Gemina (care apoi a fost încartiruită la Apulum) . S-au găsit acolo monede din timpul împăraților Vespasian, Traian și Commodus, arătând în ce perioade au fost acolo trupe romane). Acolo existau localități autohtone încă din perioada neolitică. S-au găsit acolo piese de ceramică dacică , dar și un coif de bronz, de tip „greco-iliric” (e la muzeul din Reșița) . S-au găsit și vestigii de prelucrare a fierului, precum și urmele unei cetăi dace. După înființarea marelui castru roman, cu suprafață de 20 ha, s-au găsit vestigii ce atestă prezența dacilor acolo. Castrul militar propriu-zis avea dimensiunile 490m x 410m, și a fost sediul Legiunii a IV-a Flavia Felix între anii 101 și 118-119. în jurul său înființându-se orașul. În castru s-au găsit : un coif roman, un opaiț roman, fibule, pandantive, fragmente de armuri, un voltur roman de bronz, o pensetă chirurgicală , dar și urme paleocreștine (un lanț și o candelă)
În anul 106 , după victorie, Traian a mai rămas o perioadă în nouă provincie, pentru a o organiza.
Atunci a fost organizată provincia Dacia Augusti Provincia , ca provincie imperială , condusă de un legatus augusti propraetore .
Primul legat roman a fost Terentius Scaurianus (între anii 106 și 110-112) . Primele măsuri luate de el au fost recensământul populației și măsurarea suprafețelor de teren, desigur pentru a calcula ce suprafețe pot fi puse la dispoziția veteranilor demobilizați.
De asemenea s-au trasat noile frontiere , fortificate și s-a organizat apărarea militară.
În provinciile romane din restul Europei , legiunile și trupele auxiliare erau staționate în primul rând pe frontierele fluviale (Dunăre și Rin) . Dacă frontiera nu era trasată pe un curs de apă important, se instalau puncte întărite cu valuri de pământ și șanțuri, urmărind o linie dreaptă ce forma frontiera.
În Dacia s-a format un lanț de tabere militare la marginea provinciei, dar și pe traseul pe care se transportau încărcăturile de aur spre Roma.S-a trecut de asemenea a construirea de drumuri , al căror traseu ne este cunoscut din Tabula Peutingeriana, o hartă rutieră din secolul al III-lea, în care erau notate drumurile, distanțele dintre localități și taberele importante.
Această hartă arată drumuri principale construite de la Dierna și Lederata spre Tibiscum (lângă Caransebeș) , Sarmisegetusa, Apulum (Alba Iulia) , apoi la Potaissa (Turda) , Napoca (Cluj-Napoca) și Porolissum (aproape de Zalău), dar și de la podul de la Drobeta spre Olt și de-a lungul acestuia spre Apulum. Un drum străbătea și teritoriul Iazigilor, de-a lungul râului Mureș , până la Tisa și în continuare până la Dunăre, spre Panonia inferioară. . Nu sunt arătate drumurile din Dacia de Est, ce fusese deja evacuată de armata romană la elaborarea hărții.
În anul 112 a fost emisă o serie de monede romane (sesterți și dinari)
Criza economică a fost rezolvată. Pentru moment.
Dar triburile dacice atacau continuu limesul roman .
În provincia Dacia Romană, a fost instituită politica romană obișnuită în provinciile ocupate: înființarea de orașe dotate cu terme, recrutarea de tineri pentru forțele auxiliare ale legiunilor, împroprietărirea de veterani cu pământuri arabile. Două legiuni (Legiunea a XIII-a Gemina și Legiunea a V-a Macedonica) staționau în castrele din Apulum/ Alba Iulia și Potaissa/Turda, care au devenit importante centre urbane. În vecinătatea fostei capitale a dacilor, Sarmisegetusa a fost construită cetatea romană Ulpia Traiana Sarmisegetusa . A apărut și cetatea Napoca
Noile monede romane ilustrau înmulțirea populației în noua colonie: Figura feminină ce simboliza Dacia era arătată împreună cu doi copii ce se joacă.
În 107-108 au vost lupte la frontiera vestică: împăratul Hadrian a intrat în lupte contra Yazigilor și Sarmaților ce se stabiliseră între Dunăre și Tisa. Ei fuseseră aliați ai romanilor în războiul contra dacilor, dar reclamau o parte din Banat ce le fusese luată de Decebal înainte de războaiele dintre daci și romani (conform lui Cassius Dio, LXVIIII 10, 3-4). Așa încât Iazygii ce se instalaseră între Dunăre și Tisa erau acum vecini cu romanii la est.
După moartea lui Traian, în anul 117 a avut loc prima mare confruntare cu popoaree din teritoriile limitrofe Daciei. Iazygii și Roxolanii au invadat Moesia. După moartea legatului roman Quadratus Bassus, roxolanii au atacat din pricina diminuării subsidiilor venite de la Roma. Iazygii aveau revendicări teritoriale. (Erau popoare înrudite).
Hadrian s-a deplasat personal în Moesia, apoi în Dacia, unde a ordonat să fie distruse tablierele podului peste Dunăre (cf. lui Cassius Dio) LXVIII, 13,6) , temându-se ca barbarii să nu ocupe fortificațiile ce apărau podul și să traverseze Dunărea cu ușurință.
Împăratul s-a reconciliat cu Roxolanii angajându-se să le asigure subvenții la nivelul anterior. Pentru a rezolva conflictul cu Iazygii, l-a numit pe Q.Marcius Turbo atât la conducerea Panoniei inferioare, cât și a Moesiei, pentru ca acesta să-i atace pe Iazygi din două direcții.
Macius Turbo a fost urmat la guvernare de Iulius Severus (120-126)
Partea de la vest de Olt a fost organizată de romani sub numele Dacia Inferioară, guvernată de un procurator de ordin ecvestru. Această provincie nu trebuia să fie păzită d eo legiune romană, ci avea o anumită autonomie administrativă . Ea sa mărginea la sud cu Dunărea, la nord-vest cu Dacia Superioară, la est era o frontieră de-a lungul Oltului, cu o linie fortificată oarecum paralelă cu Oltul (la 25-35 km de râu): Limes Transalutanus.
În centrul Transilvaniei, la est de Banat , până a Carpații Orientali era provincia numită Dacia Superioară. La început acolo erau staționate legiunile IIII Flavia , apoi Legiunea XIII Gemina, încartiruită la Appulum.
În 118 nordul Daciei a devenit o provincie distinctă, sub numele Dacia Porolissensis, cu centrul administrativ la Porolissum (Moigrad) , guvernată de asemenea de un procurator din ordinul ecvestru. Legatul Daciei Superioare exercita controlul militar al celor două provincii adiacente. Deci Dacia a fost împărțită de romani în trei provincii distincte.
Războiul cu sarmații dintre anii 116-118 arătase că Dacia nu contribuia prea mult la respingerea atacurilor sarmate îndreptate contra provinciilor de la sud de Dunăre.
Călăreții sarmați , aliați cu dacii liberi , dar și cu celții și popoarele germanice stabilite la nord de Dacia lansau atacuri concentrate asupra limes ului Dunării de Jos și asupra frontierei Daciei.
Apărarea acestui teritoriu cerea prezența unei forțe militare mai importante decât înainte.
În total, au fost circa 80 de tabere militare în Dacia. Efectivul total de militari romani în Dacia a fost estimat la 45-50 000 de soldați. Unii erau repartizați în mici forturi de graniță, alții ridicaseră fortificații din piatră , a căror construire a continuat și după domnia lui Hadrian, de pildă sub Antoninus Pius.
Acesta ar fi motivul pentru care împăratul Hadrian ar fi plănuit chiar după urcarea pe tron (el a domnit între anii 117 - 138) să evacueze trupele din Dacia. (Eutropius , VIII, 6, 2) Hadrian a evacuat de asemenea și teritoriile ocupate de romani între Tigru și Eufrat . Totuși evacuarea administrației romane din Dacia a urmat mai târziu. A încercat mai întâi să întărească apărarea provinciei , readucând legiunea III-a Flavia (ce fusese trecută la sud de Dunăre, la Singidunum-aproape de Belgrad) pentru a apăra frontiera dacică îpotriva iazygilor. Zăcămintele de aur continuau să fie exploatate în munții Apuseni.
După domniile împăraților Traian, Hadrian, Marcus Aurelius și Septimius Severus, a urmat o perioadă de instabilitate
Retragerea Aureliană
Primul tezaur ,descoperit în 1797
Cercetătorii afirmă că împărații romani obișnuiau să dăruiască efigii prețioase cu chipurile lor aliaților , cu prilejul încheierii unor înțelegeri importante. Efigiile au inele de prindere de un lanț.
Desigur regii daci păstrau aceste efigii de preț la mare cinste, ca o dovadă a înțelegerilor încheiate cu împărații romani.
Se remarcă de pildă faptul că împăratul Maximianus Hercules (al cărui portret cu nas cârn arată o fizionomie diferită de cea a romanilor) era născut în pe teritoriul Serbiei de astăzi, într-o familie de țărani traci.
Darurile atestă alianțele legate între împărații romani din imperiul de răsărit și daci (traci), din rândul cărora erau recrutate trupe , unii conducători militari ajungând chiar împărați în Bizanț (de exemplu Maximianus I Tracul - despre care se spune că era foarte înalt (2,7m), neîntrecut luptător și de o rezistență fizică ieșită din comun, ce a domnit între anii 235 și 238..
Interesant este că despre Maximianus I Tracul se scrie în „Historia Augusta” că s-ar fi născut în Tracia sau Moesia, din tată got și mamă alană. Dar goții s-au stabilit în Balcani abia în secolul al III-lea...Deci se constată încă odată că de fapt denumirea de „goți” era dată geților (tracilor) , e vreme ce însuși împăratul își asociase supranumele „Tracul”.
Colierul atestă relațiile de alianță existente între daci (traci) și Imperiul bizantin, între anii 285 și 392, deci mai bine de 100 de ani DUPĂ RETRAGEREA AURELIANĂ.
Colierul se purta peste piept și peste spate și se prindea de centură în față și în spate cu două inele. Podoaba principală ce cădea pe mijlocul pieptului constă într-o mărgea mare din cuarț fumuriu străjuită de doi lei de aur, așezați față în față. Cel mai important pandantiv al salbei reprezintă un bărbat aflat într-o barcă, simbol al Căutătorului, Păstrător al Tainei - cel mai mare medalion ce s-a păstrat din întreaga antichitate. Pandantivele mai înfățișează și arme miniaturale, separate de frunze de aur (semn al Marelui Maestru).
În muzeul din Viena, piesele din tezaurul de la Șimleul Silvaniei sunt expuse lângă vitrina cu tezaurul de la Sânnicolaul Mare.
Nu se spune însă pe eticheta din muzeu că ar fi tezaur dacic ci se afirmă că ar fi aparținut unor popoare ...migratoare , iar localitatea în care au fost găsite e denumită doar în ungurește
- Tezaurul se găsește acum la muzeul Kunstistorishes din Viena.
Țn același muzeu se găsește o brățară dacică în spirală, cu capete de dragoni la extremități. Se spune că a fost găsită la Orăștie.
