De unde vine damigeana

 De la denumirea franceză Dame -Jeanne

În limba franceză butelca pântecoasă se numește dame-jeanne (doamna-Jeanne) .
Se pare că denumirea ar fi derivată din cuvântul demedius din latina târzie (dimidius în latina clasică) ce însemna „jumătate”. Altă etimologie propusă ar fi legată de recipientele de argilă  numite damajān, ce erau aduse din orașul persan Damghan. 

Fapt este că în dialectul provensal se regăsește cuvântul damajano , care era scris în 1694 în dicționarul francez de grafie întocmit de Thomas Corneille : dame-jane. 

Există și o legendă

în 1347 regina Jeanne s-a refugiat în comitatul său din Provence , trecând pe drumul de la Grasse la Draguignan. Surprinsă de o furtună, ea s-a oprit la hanul unui gentilom sticlar, unde a văzut și recipientele pe care le fabrica acesta. Spre admirația ilustrei vizitatoare, sticlarul a suflat atât de tare în bula de sticlă topită, încât a rezultat o butelie enormă , ce putea conține zeci de litri . S-a decis atunci comercializarea recipientelor excepționale sub denumirea de „reine Jeanne” . Suverana a preferat însă denumirea de „dame Jeanne” (Doamna Jeanne). Sticlarul a confecționat și o împletitură din răchită pentru protejarea sticlei. 
Presupunem că era vorba despre regina Jeanne I , regina Neapolelui , care a fost reprezentată așa într-o miniatură :

Mda, straiul ei aducea probabil puțin cu recipientul excepțional din sticlă. 

Mai exista și sistemul de a se proteja recipientul de sticlă cu un butoiaș de lemn cu mânere, în spațiul dintre lemn și sticlă fiind introduse paie pentru evitarea șocurilor. 

De atunci denumirea desemnează un recipient mare și bombat, din sticlă groasă, cu gâtul scurt și relativ strâmt.  Închiderea e asigurată cu un dop de plută , eventual acoperit cu o bucată de țesătură.

Dacă recipientul se folosește pentru fermentare alcoolică, în loc de dop se poate pune un barbotor .

În franceză: barboteur- e un mic vas prin care gazul degajat de boasca în fermentație din recipient trece printr-un lichid care împiedică aerul exterior să intre în recipientul mare, dar gazul degajat se poate evacua . Aici barbotorul e pus pe un butoi din plastic. 
Se fabrică acum și damigene din sticlă protejate cu împletitură din plastic. 

Damigenele au primit denumiri diferite în funcție de capacitatea lor:
Bonbonne- 2-20l
Dame-jeanne- 30-50l
Tourille (tourie) -50-60l. 

Sifonul 
Au existat și recipiente mai mici, cu destinații speciale, cum au fost sifoanele
(Nu vorbim aici de dispozitivele tehnice , nici de pasajele subterane naturale din peșteri )

Din sticlă groasă, cu dispozitiv de umplere/golire din metal inoxidabil ce conținea apă amestecată cu gaz injectat sub presiune, pentru ca apa să conțină la evacuare bule de gaz, Apa gazoasă era folosită la prepararea băuturilor răcoritoare sau la diluarea vinului băut la masă (șpriț) .
Existau sifonerii, unde recipientele de sticlă groasă erau unplute cu amestecul de apă și gaz (CO2) sub presiune în condiții controlate. A existat și sistemul de folosire a unor capsule cu gaz  ce degajau CO2 sub presiune în recipient - procedeu ce evita deplasarea buteliilor la sifonerie (recipientul din sticlă groasă cântărea cam 1,9kg)  dar  putea duce la accidente, dacă acea capsulă se monta la recipiente ușoare din plastic. .  

Sifonul era adus la masă odată cu vinul, în localurile modeste sau cu tentă exotică  , a căror atmosferă o descrie poetul Guillaume Apollinaire

• Les cafés gonflés de fumée
  Crient tout l'amour de leurs tziganes
  De tous leurs siphons enrhumés
  De leurs garçons vêtus d'un pagne… — ( « La chanson du Mal aimé »)
Cafenelele pline de fum
Strigă toată dragostea țiganilor lor
Din toate sifoanele lor reci
Din chelnerii lor îmbrăcați în șaluri -(Cântecul celor neiubiți) 

Ferestrele de vin de la Florența

Buchette del vino 

O soluție pitorească a fost găsită la Florența pentru comercializarea vinului.

În timpul Renașterii marile familii aristocratice găsiseră o metodă practică de comercializare a vinului produs pe domeniile lor, fără a apela la intermediari.
În zidurile din pietra serena ale palatelor lor din oraș au practicat câte o ferestruică discretă, cât să treacă prin ea o mică damigeană cu vin, de circa 1,4l. (cam 20 cm lățime și 30 cm înălțime) Ferestruica era închisă cu un oblon de lemn.

Exista și un alt avantaj: în timpul epidemiilor se limita astfel contactul dintre vânzători și cumpărători. Așa a fost în 1634, când cu Ciuma Neagră sau Plaga ce a devastat și Florența. Francesco Rondinelli sau Diletta Corsini au descris cum se vindea vinul prin astfel de ferestruici, acum 400 de ani. 

Mai sunt acum circa 170 de ferestre de vin la Florența. A luat ființă și o asociație a acestor Buchette del Vino. Asociația le-a numerotat și înscris în ghiduri turistice, unele fiind folosite acum pentru a se vinde cafea, vin sau înghețată , în mod amuzant . În timpul pandemiei de Covid, ferestrele de vin au fost redescoperite de comercianți, care au început să vândă astfel și sandwichs și alte alimente ambalate, respectând distanțarea fizică cerută.