Cel mai vechi medicament complex analizat vreodată de știința modernă.
Fascinant, nu?
În epava unei nave romane datate din jurul anului 140 î.Hr, găsite în apele Mediteranei în apropiere de Pozzino, în largul regiunii Toscana., au fost găsite și bagajele unui medic (probabil grec, ce călătorea spre Italia).
Epava este cunoscută sub numele de Relitto del Pozzino, o navă comercială care s-a scufundat în apropierea Golfului Baratti, vizavi de antica Populonia.
S-a găsit o casetă (de fapt resturile unei casete din lemn) ce conținea instrumente medicale, ventuze , mojar și medicamente.
Dar s-au găsit și o serie de recipiente cilindrice din staniu , sigilate, în care se păstrau încă intacte șase pastile rotunde, cu diametrul de cca 4 cm și grosimea de 1 cm, ce ce s-au dovedit a fi medicamente.
Ventuză de bronz
S-au găsit și boluri de sticlă
Compoziția medicamentelor
Analizele chimice de laborator au atestat atît vechimea de peste 2150 de ani a componentelor, cât și substanțele din care erau făcute:
carbonat de zinc,(sub formă de minerale numite hidrozincit și smithsonit) grăsimi animale și vegetale (ulei de măsline), rășină de pin, amidon , ceară de albine.
- Zincul este recunoscut și astăzi în medicina modernă pentru proprietățile sale antiinflamatoare, antibacteriene și de calmare a pielii.
- Rășina conferea preparatului și proprietăți antiseptice.
- Uleiul de măsline (folosit pentru a lega compoziția), grăsimile animale, și ceară de albine erau adjuvanți.
- Erau și componente botanice: Amidon (folosit ca liant texturat) și resturi vegetale/polen provenite de la plante precum morcovul, ridichea, pătrunjelul și țelina (depistate prin analiza genetică a materialului vegetal)
Cercetătorii presupun că pastilele erau folosite pentru obținerea unui colir (medicament pentru ochi)
Se crede că la întrebuințare pastilele erau dizolvate în apă (sau vin ori oțet diluat- presupuneri) . Pastila se dizolva parțial și rezulta o pastă ce era folosită drept cataplasmă pentru ochiul inflamat .
Sau poate pentru probleme gastrointestinale-conf. Robert Fleischer, de la Centrul pentru Conservare și Genetică Evoluționară al Smithsonian
În bagajul medicului era și un mojar cu pistil, erau și ventuze din bronz și flacoane din lemn de cimișir (buxus) .
Se știe astăzi că frunzele și mlădițele sde buxus sunt bogate surse de alcaloizi cu structură sterolică și diosgenol. Unii din aclaloizi au proprietăți cardiotonice.
În medicina populară el este folosit pentru bolile de piele (eczeme pustuloase), gută, reumatism(artrite reumatoide, reumatism cronic), hiperuricemie, parazitoze intestinale, insuficiență hepato-biliară, veruci, seboree, plăgi infectate, icter.
În ziua de azi cimișirul este folosit sub forma de decoctului ca febrifug, în afecțiuni hepato-biliare, tulburări de coagulare, trombocitopenii, leucemie.
Cercetări recente
Recent s-a descoperit că cimișirul are puternică acțiune inhibatoare în dezvoltarea culturilor de celule canceroase (alcaloidul buxenină G!). Este benefic în cazurile de cancer cu diferite localizări, inclusiv în cele de cancer în faze avansate:
- cancerul de piele,
- cancerul de vezică urinară
- cancerul de colon.
Extractul etanolic brut de cașmir luptă împotriva virusului imunodeficienței umane HIV, ducând la o întârziere în progresia bolii.
Contraindicații
Ciclobuxina este un alcaloid toxic - 0,1 mg/kg este letal pentru corp.
Toate părțile sunt otrăvitoare și pot să determine vărsături, diaree, congestie pulmonară, paralizia centrilor respiratri. Ciclobuxina împreună cu parabuxina au proprietăți antimalarice.
Adică: totul consta în dozare, de aceea nu se făcea nici atunci automedicație .
(Conform: Muntean, Leon Sorin (2004). Tratat de planet medicinale cultivate și spontane. Cluj-Napoca: Editura Risoprint.
Pârvu, Constantin (1991). Universul plantelor. București: Editura Enciclopedica.)
Pliniu cel Bătrân a descris buxus ul ca arbust ornamental, al cărui lemn era la fel de apreciat ca și abanosul . Acest lemn (buxum) era dur și fără noduri, așa că putea fi folosit pentru recipiente, dar și pentru instrumente muzicale (flaute) sau casete de lux.
Frunzele de buxus fierte erau folosite pe atunci ca antidiareic , cu avertizare asupra toxicității , menționându-se în enciclopedia Naturalis Historia că până și mierea recoltată de la florile de cimișir provoacă nebunie temporară.
Pedanius Dioscoride, în tratatul De Materia Medica a analizat cimișirul (numit în grecește pyrox) ca remediu puternic . Decoctul de frunze sau scoarță era folosit ca antidiareic și pentru combaterea febrei.
De asemenea, Dioscoride menționează și folosirea lemnului de cimișir la alcătuirea de recipiente pentru medicamente:
„Preparatele care conțin umezeală necesită recipiente substanțiale din materiale precum argintul, sticla sau cornul. Chiar și recipientele groase din ceramică sunt acceptabile, și chiar și cele din lemn, în special din cimișir.”
Deci exact așa a fost folosit lemnul de buxus (cimișir) pentru flacoane și cutiuțe pentru medicamente, care erau păstrate la adăpost de umezeală (bine, până la scufundarea navei...)
Se crede că fusese o navă comercială ce naviga între Grecia și Italia.
