În anul 2014 (pe 23 august) a apărut în ziarul Adevărul un articol pe care eu, una, l-am citit abia azi, pe net.
Și am citit acolo, cu uluire, o mulțime de fapte premergătoare acelei zile de maximă importanță pentru istoria noastră și care nu ne-au fost prezentate niciodată la școală, fie și pe scurt.Așa că m-am gândit să reiau aici câte ceva din acel articol, că poate pricepem mai bine cum s-au petrecut faptele atunci.
În primul rând, ce s-a întâmplat pe 23 august 1944?
Regele Mihai l-a arestat la palatul regal pe Ion Antonescu, predându-l apoi grupării comuniste ce l-a trimis armatei sovietice aflate în ofensivă.
În seara aceleiași zile, regele Mihai a citit la radio o „Proclamație către țară” , în care se afirma că
„România a acceptat armistiţiul oferit de Uniunea Sovietică, Marea Britanie şi Statele Unite ale Americii”, fără ca acest armistițiu să fi fost încheiat!
Și se ordona armatei să înceteze lupta, primind cu încredere armata sovietică.
Armistițiul a fost semnat de fapt pe 12 septembrie 1944, la Moscova.
De ce e important ? Pentru că în acest interval dintre 23 august și 12 septembrie armata sovietică a luat prizonieri militarii români acum dezarmați și și-a însușit tehnica militară (nave, submarin, tancuri, trenuri, avioane) . Așa se explică numărul imens de prizonieri ofițeri și soldați.
Dar cum se explică faptul că Ion Antonescu nu încheiase un armistițiu cu forțele aliate?
Eforturile disperate ale lui Ion Antonescu de a scoate țara din război cu cât mai puține pierderi.
Aflăm că încă din februarie 1943 mareșalul Ion Antonescu îi propusese lui Mussolini să iasă simultan din război , dat fiind că războiul dus de Hitler mergea spre o catastrofă.
(Armata germană fusese înfrântă în Africa în noiembrie 1942, armatele sovietice străpunseseră blocada Leningradului în ianuarie 1943 iar în februarie 1943 armatele germană și română capitulaseră la Stalingrad)
În noiembrie 1942, venind de la o întrevedere cu Hitler, Antonescu spusese lui Gheorghe Barbul: : „Germania a pierdut razboiul, trebuie acum sa ne concentram să nu îl pierdem pe al nostru”.
Ion Antonescu, ce luptase pe front și în primul război mondial și avusese de-a face cu trupele rusești/sovietice din postura de aliați, dorea să evite cu orice preț ca România să fie ocupată de trupele sovietice.
În acelaș timp, era conștient că la orice semn de „defecțiune” față de alianța cu germanii aceștia ar fi devenit inamici extrem de periculoși.
Când Maniu și Brătianu au propus să fie retrase trupele române de pe front și să iasă astfel din război, Ion Antonescu a răspuns (pe 12 august 1943):
„ Stiti cä italienii care sunt o mare putere" sunt tinuti in propria lor tara pe front intre baionete germane, și că Germania..., pentru a salva cauza lor nu ezita sa treaca prin foc și sabie sub ochii armatei și ai populatici civile, pe oricine, de la general pâna la soldat, care incearcă cea mai mica defectiune. Noi suntem un popor mic. Trupele noastre se gasesc inclestate cu inamicul la 1 000 km de granita. Liniile de comunicatie sunt in mainile germanilor și pazite de ei. Soldatii nostri primese hrana și munitiile numai din depozitele lor, neavand nici unul in lungul liniei de comunicatie care leaga tara cu ei. lată situatia. Puteti constitui in mintea dumneavoastra si a Domnului Maniu, ce s-ar intarnpla instantaneu cu bravii nostri soldati si ofiteri daca conducerea statului le-ar da ordin sa paraseasca frontul și sä vina in tara? Îsi poate lua, un om normal si cu buna judecata, raspunderea incercării unei astfel de actiuni și rnai ales a consecintelor ei?”
(cf. Revista -istorică-an05-1994-09-10-nr09-10 art Constantin Hlihor)
Ion Antonescu aprecia că ostașii români ar fi fost victime ale armatei germane, dacă ar fi încetat să lupte alături de aceasta și a căutat să evite asta.
Pentru a-i interesa pe americani să deschidă al doilea front în Balcani, Atasatul militar roman la Ankara, colonelul T. Teodorescu comunica, la 30 septembrie 1943, in numele maresalului Antonescu, generalului Arnold, ca, in cazul intrării trupelor anglo americane in Romania, înaintea celor sovietice, statul roman va pune la dispozitia lor: 42 vagoane de aur, 2 de valuta in hartie, 400 de grau, 300 de porumb si 22 de divizii complet echipate, cu excepția tunurilor grele A.T. (antitanc n.n.) si a vehiculelor de luptă și blindate"
Modul cum s-au comportat trupele sovietice pe teritoriul romanesc arata clar cà cererea lui Ion Antonescu era perfect îndreptatita, insa el nu avea de unde sa cunoasca exact faptul ca la Conferinta de la Quebec (septembrie 1943) se hotarasera deja viitoarele zone de ocupatie militara anglo-americane si sovieticilor le revenea spatiul european până la Elba
În septembrie 1943 începuseră negocieri secrete pentru încheierea unui armistițiu cu englezii și cu americanii. Serviciile secrete aliate s-au întâlnit la Cairo și s-a decis trimiterea colonelului britanic De Castelaine și a altor doi ofițeri în România, pentru a intermedia armistițiul României cu Aliații. De Castelaine a fost instalat, după parașutare, într-un apartament la ultimul etaj al Jandarmeriei. Ca urmare, principele Barbu Știrbei a fost trimis în secret la Cairo (sub numele de Bond) , cu pașaport și împuternicire de la Antonescu , pentru a duce tratative de pace separată.
Dar, ce să vezi, englezii au divulgat nemților misiunea lui Barbu Știrbei, dorind ca România să continue să lupte contra sovieticilor, pentru a le încetini înaintarea.
În acelaș timp, românii solicitau în cadrul negocierilor revenirea Transilvaniei de Nord (răpită prin Dictatul de la Viena) la România, dar englezii și americanii amânau această discuție pentru Conferința de Pace....
La mijlocul lunii septembrie 1943, Mihai Antonescu îi transmitea lui Dulles că „participarea României la razboi nu mai e decât simbolică. A rupe cu acest simbol, înseamna a expune România celor mai grave represalii. Asta nu e cu putinţă decât în cazul unei debarcari aliate”.
Pleda deci , ca și englezii, pentru o debarcare a trupelor americane în Balcani.
Preciza, de asemenea că România dispunea de resurse care nu ar trebui să cadă în mâinile nemților, în cazul unei ieșiri din război fără sprijin aliat.
El a transmis că România dispunea la acea dată de 45 de vagoane de aur, de mari cantități de cereale și de un milion de soldați înarmați.
„Numai guvernul de azi poate refuza nemţilor aceste rezerve preţioase. În ziua când Mareşalul ar dispărea, nemţii ar lua totul pentru nevoile lor, iar la guvern ar aşeza slugi politice, probabil chiar pe foştii legionari, care ar suprima pe toţi adepţii lui Antonescu şi pe toţi rezistenţii, adică toată elita românească”.
Analiza lui Mihai Antonescu era exactă, însă rezervele de aur şi de cereale nu au fost luate de către nemţi, ci de ruşi, iar milionul de ostaşi, din cauza complotului Palatului Regal şi al grupului de complotişti - Bodnaraş, Dămăceanu, Aldea, Racoviţă - a fost dezarmat.
Circa 175.000 dintre ei au luat drumul lagărelor sovietice.
„Poarta Iaşului” a fost deschisă fără lupte trupelor sovietice prin trădarea pusă la cale pe 13 iunie 1944.
Parașutarea agentului sovietic Emil Bodnăraș
În primăvara anului 1944 a fost parașutat în Romania agentul și ofițerul în serviciile secrete sovietice Emil Bodnăraș (Emilian Bodnarenco), ce avea misiunea de a face legătura între partidul comunist din România și cercurile palatului Regal. Culmea e că Bodnăraș a fost ascuns după parașutere inclusiv de prințul Barbu Știrbei, care a considerat probabil că agentul sovietic va ajuta la încheierea armistițiului, fără să știe însă care va fi rolul său pe lângă regele Mihai.
În octombrie 1943 s-au făcut încercări de armistițiu cu englezii la Lisabona.
S-a apelat chiar și la papă...
În ianuarie 1943 fuseseră emise de către americani cereri de capitulare necondiționată adresate țărilor Axei, inclusiv României. În octombrie 1943 la Conferința miniștrilor de externe de la Mocova, ministrul de Externe al URSS a afirmat că "singurul om ce poate face o atare schimbare de front în România este Maresalul Antonescu".
În negocierile de la Cairo, Departamentul de Stat al SUA a salutat propunerile româneşti de armistiţiu, arătând că "noi credem că ei singuri (românii) trebuie să decidă dacă vor o lovitură de stat a lui Maniu sau ieşirea din Axă o va face guvernul Antonescu. Dar, pentru o schimbare de front, recunoaştem că, dacă Mareşalul Antonescu vrea şi este hotărât sa o facă, numai el are mijloacele necesare şi cele mai mari şanse de succes". Dar Roosevelt ramânea neclintit în cererea sa de capitulare necondiţionată.
Stockholm: primele negocieri cu URSS si unele avantaje
Deoarece negocierile de la Cairo trenau din cauza poziţiei rigide a SUA, guvernul Antonescu începe negocierile de armistiţiu la Stockholm cu guvernul sovietic. Contactul, discuţiile şi negocierile din capitala suedeză se concretizează prin formularea unor condiţii precise de armistiţiu şi nu de capitulare necondiţionată, cum ceruse Roosevelt la Cairo.
- Trupele române de pe front, fie se predau ruşilor, fie vor ataca trupele germane. Ruşii se obligau să le aprovizioneze cu armament şi alte materiale necesare şi să rămână la dispoziţia lui Antonescu şi Maniu pentru a restabili independenţa şi suveranitatea României;
- Ruşii acceptă ca România să dea un ultimatum de 15 zile Germaniei, pentru a-i părăsi teritoriul înainte de a-i declara război. În cazul retragerii trupelor germane, România poate rămâne neutră;
- Arbitrajul de la Viena este nul şi neavenit. Transilvania revine la patria-mamă în totalitate;
- Ruşii se mulţumesc numai cu o fâşie de trecere în nordul ţării, iar guvernul român poate să-şi exercite funcţiile într-o parte a ţării neocupată de armatele sovietice.
În paralel cu nogocierile de armistiţiu de la Stockholm şi Cairo şi cu urzirea complotului regal,, prin trimişii regelui se duceau tratative şi de către Partidul Comunist de scoatere a României din războiul antisovietic. Oricât s-ar nega sau subestima azi, PCR a jucat un rol important în complotul de la Palatul Regal si în tradarea de la Iaşi, dar si în desfăşurarea ulterioară a evenimentelor declanşate la 23 august 1944.
Acțiunile sovieticilor
Conceptia dictatorului sovietic, Stalin, potrivit careia :
„Orice stat isi impune sistemul sau social pană acolo unde poate ajunge armata sa"
În noaptea de 13/14 iunie 1944, are loc o întâlnire conspirativa (ultima) a reprezentantilor PCR, Emil Bodnaras si Lucretiu Patrascanu, cu reprezentantii Palatului Regal si ai armatei:generalii Constantin Sanatescu, Aurel Aldea si Gheorghe Mihail, colonelul Dumitru Damaceanu, Ioan Mocsony Stârcea, Mircea Ioanitiu si Grigore Niculescu-Buzesti, cifrator în Ministerul Afacerilor Externe român.
Cu acest prilej, Emil Bodnaras a criticat orientarea cercurilor palatului de a reduce actiunea de răsturnare a lui Antonescu la o simpla lovitură de palat înfaptuită de un grup de persoane si de a evita o participare mai larga a maselor la luptă.
Emil Bodnaras a prezentat în final planul Partidului Comunist [] O problema ignorata pâna acum de istorici priveste deschiderea frontului de la Iasi la 20 august 1944.
Dupa plecarea participantilor de la consfatuirea cu comunistii din 13/14 iunie 1944, au mai ramas în incinta pentru o "consfatuire de rutina" Emil Bodnaras si Dumitru Damaceanu care au stabilit în strict secret ca, în scopul înlaturarii lui Antonescu si pentru a grabi iesirea României din razboi, un segment de front de la Iasi, denumit conspirativ "Poarta Iasiului" sa fie deschis din punct de vedere militar la o anumita data[]"
La 23 august 1944, Emil Bodnaras a participat impreuna cu Lucretiu Patrascanu, ca reprezentanti ai PCR, la lovitura de stat organizata de catre Regele Mihai pentru rasturnarea de la putere a guvernului maresalului Ion Antonescu. A facut parte din grupul de comunisti care l-a preluat in custodie pe maresalul Ion Antonescu si pe ministrul Mihai Antonescu. Cei doi au fost tinuti prizonieri intr-o casa conspirativa a comunistilor inainte de a fi predati autoritatilor militare sovietice."
"Pe 5 noiembrie 1947, a devenit ministru al Apărării şi a coordonat activitatea de Sovietizare a armatei. Bodnăraş a trimis un număr de tineri români credincioşi cauzei comuniste la Moscova pentru a studia în diferite şcoli militare."
Pe 23 august 44
În dimineaţa zilei de 23 august 1944, Antonescu aştepta răspunsul de la Stockholm, pentru a semna armistiţiul cu URSS. În aşteptarea răspunsului, el a cerut scrisori de la Maniu şi Brătianu, pentru susţinerea armistiţiului. Între timp, de la Stockholm a sosit la Ministerul Afacerilor Externe acceptarea sovietică la propunerile româneşti de armistiţiu. Telegrama, în loc să-i fie înmânată lui Antonescu, Grigore Niculescu-Buzeşti, participant la conjuraţie, o înmânează Regelui.
În situaţia dată, Regele, fără să vorbească despre telegramă şi implicat în complot alături de comunişti, le comunica lui Maniu şi Brătianu că va intra în acţiune şi va face singur armistiţiul, fiind sătul de tutela lui Antonescu.
Deşi Mareşalul Antonescu nu a primit telegrama aşteptată, a mers totuşi la Palat şi acolo a fost arestat. Că Antonescu era hotărât să încheie armistiţiul cu URSS rezultă şi din faptul că în seara de 22 august l-a convocat pe ministrul german la Bucureşti, Clodius, şi în prezenţa generalului Pantazi, ministru de război, i-a adus la cunoştinţă ca România a cerut armistiţiul.
Armistiţiul sovietic cu România era o necesitate şi pentru Rusia. Poziţiile întărite româno-germane din Moldova, care au rezistat la numeroase atacuri sovietice, prezentai pericolul transformării României într-un teatru de război. De aceea, toţi factorii interesaţi în destinul României, inclusiv Rusia, căreia o rezistenţă pe linia de fortificaţii i-ar fi afectat interesele în Balcani, au considerat ca necesară ieşirea ţării din război prin încheierea unui armistiţiu. Prin trădarea de la Iaşi, de la 20 august 1944, frontul româno-german din Moldova a căzut fulgerător. La 23 august 1944, ora 13.00, trupele sovietice, aflate în marş prin Moldova, deoarece nu au întâmpinat nicio rezistenţă, se aflau la 60 km de Focşani, iar la ora 18.00 avangarzile sovietice au ajuns la linia de fortificaţii.
Solutia oferita regelui Mihai in dupa-amiaza zilei de 23 august 1944 de catre Mihai Antonescu si Ion Antonescu nu mai poate fi considerata astazi drept un retuz al maresalului de a incheia armistitiul cu Natiunile Unite. Intentia lui era cunoscuta nu numai de oamenii politici romani 24, dar si de serviciile secrete germane . Potrivit mărturiilor celor care au participat la lovitura de stat, Ion Antonescu si Mihai Antonescu au cerut un ragaz de douraeci și patru ore pcntru a se cunoaste rezultatul negocierilor din capitalele Turciei și Suediei, concomitent cu organizarea unei noi rezistente pe aliniarnentul fortificat Focsani Braila-Galati si Carpati .
Cererea ragazului amintit ne apare astazi ca indreptatita. deoarece regele și opozitia nu erau ân posesia vreunui accept sau conditii concrete din partea aliatilor, or stint este faptul ca nici un adversar nu-ti ofera conditii bune prin armistitiu decat daca este convins ca poti sa i le impui.
Ion Antonescu, ca militar, cunostea foarte bine ca o noua rezistenta romaneasea nu putea modifica soarta razboiului, dupa cum nici bataliile purtate de armata romana in vara anului 1917 n-au influentat decisiv deznodamantul primului razboi mondial, insä castigul pentru romani s-a prezentat ca imens. A fost salvat atunci statul roman. In competitie cu aliatii sai pentru Berlin, Uniunea Sovietica n-avea interes sa fie oprita pe Carpati. Arestarea maresalului si a primului sãu colaborator a anulat posibilitatea de a negocia in momentul oportun, considerat a fi fost tocmai oprirea ofensivei sovietice declansate la 20 august 1944.
Regele ordonă încetarea focului înaintea semnării Armistiţiului
La ora 22.00, în ziua de 23 august, prin Comunicatul Regelui Mihai, s-a ordonat încetarea focului între trupele române şi cele sovietice, dar, pentru că armistiţiul cu sovieticii nu era semnat, ruşii au continuat să captureze militarii români. Aşa au luat drumul Siberiei circa 175.000 de militari români, 40.000 dintre aceştia au fost internaţi în lagărul de la Bălţi din Basarabia, unde au murit de foame sau de frig, de boli sau au fost executaţi de comisari basarabeni din Armata sovietică, între ei numărându-se şi maiorul Alexandru Bârlădeanu.
Armistiţiul s-a semnat abia pe 12 septembrie
Conform articolului din Adevărul.ro, Criticii actului de la 23 august 1944 (şi nu sunt puţini) îl consideră ca "act de înaltă trădare", iar alţii o "gravă eroare politică". Aceştia susţin că Mareşalul Antonescu trebuia lăsat să încheie şi să semneze armistiţiul,armata de un milion de oameni fiind un argument puternic, în condițiile în care sovieticii erau interesați în special de viteza de înaintare spre vest.
Prin arestarea lui Antonescu şi capitularea întregii armate, din ordinul Regelui Mihai, înaintea semnării armistiţiului cu ruşii, România a pierdut baza juridică şi morală a apărării drepturilor sale.
Capitularea necondiţionată a însemnat un dezastru naţional, un mare calvar pentru România, cu urmări pe lungă perioadă de timp. Alături de cei circa 175.000 de militari români care au luat drumul lagărelor sovietice de prizonieri după 23 august 1944, au mai fost deportaţi în URSS peste 20.000 de alti români şi 72.000 de români de etnie germană. Prin nesemnarea armistiţiului şi capitularea necondiţionată, România şi-a pierdut definitiv libertatea, i s-a refuzat statutul de ţară cobeligerantă, deşi a fost a patra putere militară participantă la înfrângerea Germaniei fasciste.
În decurs de un deceniu şi jumătate, după 23 august 1944, România a fost furată de ruşi de cel putin trei miliarde de dolari, în locul celor 300 de milioane impuse prin "armistiţiu" dictat de Moscova.
Semnarea armistiţiului cu URSS, care conţinea destule condiţii împovărâtoare pentru România, faţă de armistiţiul negociat cu Antonescu, a fost tărăgănată pâna la 12 septembrie 1944, iar protocolul privind raporturile dintre Armata română şi Armata sovietică a fost semnat abia pe 25 septembrie, ceea ce a făcut ca Armata română să se angajeze singură în luptele pentru eliberarea Transilvaniei, reuşind ca, până către jumătatea lunii septembrie, să fie respinse de pe teritoriul României, pâna la frontiera vremelnic impusă, trupele hitleristo-hortiste.
Când Pătrăşcanu a întrebat de ce condiţiile de armistiţiu impuse de URSS României sunt mai grele decât cele oferite lui Antonescu, Molotov i-a răspuns: "Antonescu reprezenta România, iar voi nu reprezentaţi pe nimeni".
