Alianta lui Burebista cu Pompei

 

Stela de la Dionysiopolis

„[Acornion al lui Dionysios a condus o solie] împreună cu tovarăşii săi de drum cu unul fiu al lui Theodorus şi cu Epi..., pe cheltuiala lui personală, a plecat în solie călătorind departe şi ajungând la Argedava, la tatăl aceluia şi întâlnindu-l, totdeodată a obţinut de la el ..., oraş ... şi a dezlegat poporul...[de tribut?]
Ajungând (apoi) preot al Marelui Zeu a săvârşit în chip strălucit procesiunile şi jertfele şi a împărţit şi cetăţenilor pârţi de carne (a animalelor sacrificate). Fiind ales preot al lui Serapis, tot aşa a suportat cu vrednicie şi bunăvoinţă cheltuielile. Iar pentru că Dionysos (zeul) eponim al oraşului, nemaiavând de mulţi ani preot şi fiind aclamat (tot) el de cetăţeni, s-a consacrat pe sine (acestei slujbe); şi pe vremea iernării lui C(aius) Antonius luând (iarăşi) coroana zeului (adică devenind preot) a împlinit procesiuni şi sacrificii frumos şi cu măreţie şi a dat cetăţenilor carne din belşug. Şi acceptând pe viaţă cununa zeilor din Samothrace, îndeplineşte procesiuni şi sacrificii pentru iniţiaţi şi pentru oraş.
Şi în timpul din urmă regele Burebista ajungând cel dintâi şi cel mai mare dintre regii din Tracia şi stăpânind tot teritoriul de dincoace de fluviu (Dunăre) şi de dincolo şi a ajuns de asemenea la acesta (la Burebista) în cea dintâi şi cea mai mare prietenie, a obţinut cele mai bune foloase pentru patria sa, vorbindu-i şi sfătuindu-l în ceea ce priveşte chestiunile cele mai importante, atrăgându-şi bunăvoinţa regelui spre binele oraşului; şi în toate celelalte (ocazii) oferindu-se pe sine fără să se cruţe în soliile oraşului şi luând asupră-şi fără şovăire primejdii, pentru a contribui în tot chipul la binele patriei.
Şi fiind trimis de regele Burebista ca ambasador la Cn(aeius) Pompeius, fiul lui Cnaeius, imperator al romanilor, şi întâlnindu-se cu acesta în părţile Macedoniei, lângă Heraclea Lyncestis (astăzi Bitoli-Monastir), nu numai că şi-a îndeplinit cu bine însărcinările primite de la rege, câştigând pentru acesta bunăvoinţa romanilor, dar şi pentru patrie a purtat cele mai frumoase negocieri; în general în orice situaţie a împrejurărilor expunându-se cu trup şi suflet şi folosind cheltuieli din ale vieţii proprii (adică din averea lui particulară) şi dând puteri noi din averea sa (de la el însuşi) la unele dregătorii ale oraşului (adică ajutând cu bani tezaurul public) arată cel mai mare zel pentru binele patriei sale.
Aşadar, pentru ca şi poporul să arate că cinsteşte pe oamenii cei buni şi vrednici şi care îi fac lui bine a hotărât Sfatul şi poporul (dionysopolitanilor) ca Acornion al lui Dionysios să fie lăudat pentru aceste (merite) şi să fie încununat el la sărbătoarea lui Dionysos cu o cunună de aur şi o statuie de bronz şi să fie încununat şi în timpul ce urmează, în fiecare an la Dionysii cu o coroană de aur şi să i se dea pentru ridicarea statuii locul cel mai de cinste din agora.”

Burebista se aliase cu Pompei în timpul războiului civil roman

Burebista s-a amestecat direct în Războiul Civil Roman, devenind aliatul oficial al rivalului de moarte al lui Caesar, Pompei cel Mare

1. Alianța secretă cu Pompei (Anul 48 î.Hr.)

În timpul sângerosului război civil dintre Caesar și Pompei, Burebista a simțit că expansionismul roman reprezintă o amenințare.
El unificase triburile dacice într-un stat unitar și reușise să-și înfrângă vecinii (celții din sud și vest, bastarnii din est) care-i amenințau granițele , extinzându-și în acelaș timp teritoriul de la Pontul Euxin (Marea Neagră) prin cucerirea cetăților grecești de pe malul acesteia, iar spre sud a controlat spațiul tracic ăână la munții Haemus (Balcani) , trupele sale ajungând până în Macedonia și Iliria (conform lui Strabon), până la munții Scordus (.Šar, în sudul Serbiei) iar spre vest ajungând până în zona Dunării Mijlocii și în câmpia Panoniei.  

În general, Burebista nu dorea un stat mare cu un conglomerat de multe popoare, ci un stat cu structuri omogene din punct de vedere etnic, deci el a urmărit să unească teritoriile dacice.

Cetățile grecești de pe malul vestic al Pontului Euxin (teritoriul actualei Dobrogea , cetățile Tomis, Olbia, Tyras erau guvernate de regele Mitridates VI Eupator, dar au fost cucerite în anii 73-72 î.Hr de armata romană a generalului Marcus Terentius Varro Lucullus. După 10 ani, cetățile s-au răsculat contra guvernării romane (reprezentate de Caius Antonius Hybrida-unchiul lui Marcus Antonius, ce a fost acuzat pentru excesele sale de tânărul Iulius Caesar, în anul 76 î.Hr),
Romanii au fost înfrânți lângă Histria de greci, aliați cu bastarnii și geții din zonă.

Burebista a trimis o solie oficială condusă de diplomatul grec Acornion din Dionysopolis direct în tabăra lui Pompei, în Macedonia
 Întâlnirea dintre Acornion și Pompei a avut loc în tabăra militară a lui Pompei de la Heraclea Lynkestis (Macedonia), cu puțin timp înainte de Bătălia de la Pharsalus. Prin această solie, Burebista îi promitea lui Pompei ajutor militar (trupe) în schimbul recunoașterii stăpânirii dace asupra cetăților grecești de la Marea Neagră.

Aflăm despre această solie din inscripția cioplită în piatră găsită la Balcic.

Decretul de la Dionysopolis este o inscripție în limba greacă veche, cioplită pe o stelă de marmură în jurul anului 48 î.Hr. Piatra a fost descoperită la sfârșitul secolului al XX-lea refolosită în zidul unei școli din Balcic (Bulgaria) și se află astăzi la Muzeul Național de Istorie din Sofia. 

Acest decret este practic o listă publică de mulțumire adusă de sfatul și cetățenii orașului Dionysopolis filosofului și diplomatului local Acornion, fiul lui Dionysios, pentru cum a salvat orașul de la distrugere prin legăturile sale strânse cu casa regală dacică. 

Ce informații aflăm din textul inscripției?

 Despre Burebista și măreția regatului său

Textul îl descrie pe regele dac în termeni de o importanță geopolitică excepțională, oferind istoricilor confirmarea contemporană a puterii sale:

„...iar în timpul din urmă regele Burebista ajungând cel dintâi și cel mai mare dintre regii din Tracia și stăpânind tot teritoriul de dincoace de fluviu [Dunărea] și de dincolo...”

Amestecarea lui Burebista în războiul civil roman

Inscripția confirmă faptul  că Burebista i-a oferit lui Pompei sprijin militar masiv (trupe și provizii) , considerându-l probabil un aliat demn de încredere. 

Decretul de la Dionysopolis este o inscripție în limba greacă veche, cioplită pe o stelă de marmură în jurul anului 48 î.Hr. Piatra a fost descoperită la sfârșitul secolului al XX-lea refolosită în zidul unei școli din Balcic (Bulgaria) și se află astăzi la Muzeul Național de Istorie din Sofia

Acest decret este practic o listă publică de mulțumire adusă de sfatul și de cetățenii orașului Dionysopolis filosofului și diplomatului local Acornion, fiul lui Dionysios, pentru felul în care a salvat orașul de la distrugere prin legăturile sale strânse cu casa regală dacică.

Despre sprijinirea lui Pompei cel Mare de către daci (geți) aflăm și din alte izvoare istorice:

Poema Pharsalia (sau De Bello Civili) de Lucan – Izvorul literar

Poetul roman Marcus Annaeus Lucanus (39–65 d.Hr.) a scris o epopee faimoasă dedicată războiului civil dintre Caesar și Pompei, numită chiar Pharsali În textul său, Lucan enumeră popoarele și aliații din Orient și din zona Dunării care s-au alăturat taberei lui Pompei sau care erau gata să intervină. El îi menționează în mod expres pe daci (geți) ca fiind de partea lui Pompei:

„Aici vin geții... cei ce nu se tem de moarte” sau „Dacul să se reverse din munții săi... împotriva lui Caesar.”

Deși este o operă poetică și conține elemente de retorică dramatică, Pharsalia reflectă realitatea istorică cunoscută la Roma: sprijinul pe care Pompei îl strânsese din afara granițelor Italiei, inclusiv din Dacia.

Istoria Romană de Appian – Izvorul istoric secundar

Istoricul grec Appian din Alexandria (cca. 95–165 d.Hr.) oferă detalii în opera sa despre pregătirile pentru marea bătălie și frica pe care Caesar o avea față de neamurile din nord.

• Appian notează că Pompei a reușit să adune o armată uriașă formată din regi și popoare aliate din Grecia, Tracia și regiunile dunărene. 

Motive de război

Deși Bătălia de la Pharsalus (48 î.Hr.) s-a terminat cu victoria fulgerătoare a lui Caesar înainte ca trupele dace să apuce să influențeze decisiv războiul, gestul lui Burebista a fost văzut de Caesar ca un act ostil la adresa  autorității sale.

Desigur unificarea statului dac de către  Burebista reprezenta o potențială amenințare. 

Dar, a existat o legătură politică mult mai directă, explozivă și personală între cei doi lideri: Burebista s-a amestecat direct în Războiul Civil Roman, devenind aliatul oficial al rivalului de moarte al lui Caesar, Pompei cel Mare. 

Pentru Iulius Caesar, campania împotriva Daciei nu era doar o măsură preventivă de siguranță a granițelor, ci și o pedeapsă politică aspră . 

2. Cucerirea coloniilor grecești protejate de Roma

Burebista își extinsese regatul prin forță pe toată coasta de vest a Mării Negre (Pontul Euxin), cucerind cetăți grecești extrem de importante precum Histria, Tomis (Constanța), Callatis (Mangalia) și Apollonia. Aceste orașe aveau tratate de protecție sau alianțe comerciale cu Republica Romană. Prin distrugerea și anexarea lor, regele dac a lovit direct în interesele economice și geopolitice ale Romei din Balcani. 

3. Jafurile din provinciile romane

Istoricul antic Suetoniu notează că dacii „se revărsaseră în Pont și Tracia”.
Profitând de faptul că legiunile romane se măcelăreau între ele în războiul civil, armatele lui Burebista treceau frecvent Dunărea pentru a jefui provincia romană Illyria și Macedonia, provocând o instabilitate majoră chiar la ușa Italiei. 
De fapt Burebista considera că acele teritorii, cucerite anterior de romani, erau de drept ale statului dac.

Astfel, pentru Caesar, Burebista nu era doar un rege barbar cu un stat mare, ci un inamic personal activ, un fost aliat al taberei pompeiene care trebuia îngenuncheat înainte ca Roma să poată trimită grosul armatei în adâncul Orientului contra parților. 

A luptat efectiv armata lui Burebista la Pharsalus?

Majoritatea istoricilor moderni consideră că, deși alianța diplomatică a fost încheiată prin Acornion, trupele trimise de Burebista nu au mai apucat să joace un rol decisiv sau să ajungă la Pharsalus din două motive principale: 

1. Viteza evenimentelor: Caesar a acționat mult mai rapid decât se aștepta Pompei, forțând bătălia decisivă pe 9 august 48 î.Hr., înainte ca marile contingente promise de daci să poată face joncțiunea cu armata republicană. 
2. Prudența lui Burebista: Este foarte posibil ca regele dac să fi trimis doar un corp simbolic de cavalerie sau să fi așteptat deznodământul primelor ciocniri înainte de a trimite grosul armatei sale (estimată de Strabon la 200.000 de oameni) departe de hotarele țării.

Planul lui Caesar de război în Orient

Nu  s-a păstrat niciun plan exact scris direct de mâna lui Iulius Caesar. Spre deosebire de campaniile din Galia sau din Războiul Civil, unde Caesar însuși a scris celebrele sale memorii (Comentarii), asasinarea sa de la Idele lui Marte (15 martie 44 î.Hr.) a avut loc cu doar trei zile înainte de data stabilită pentru plecarea armatei spre Orient. 

Tot ce știm astăzi despre planurile sale militare provine din scrierile istoricilor antici de mai târziu, care au avut acces la arhivele Romei, la scrisorile vremii și la jurnalele generalilor săi.

Cele mai clare detalii ne-au rămas de la trei mari autori:

1. Plutarh (în „Viețile Paralele”)

Plutarh descrie un plan extrem de amplu, considerat de mulți istorici moderni ca fiind parțial exagerat sau influențat de propaganda vremii:

• Faza I: Pacificarea Daciei (teritoriul de astăzi al României). Caesar strânsese deja 16 legiuni și mii de cavaleri în Macedonia pentru a-l neutraliza pe regele dac Burebista.
• Faza II: Traversarea Asiei Mici și invadarea Imperiului Part prin Armenia. 
• Faza III (Grandioasă): După înfrângerea parților, armata urma să urce prin Munții Caucaz, să mărșăluiască prin Sciția (regiunea de nord a Mării Negre), să intre în Germania și să cucerească triburile germanice, înconjurând astfel întregul bazin mediteranean pentru a se întoarce la Roma prin Galia. 

2. Suetoniu (în „Viața celor doisprezece cezari”)

Suetoniu confirmă că planul logistic era complet finalizat. El menționează că Caesar ordonase recrutarea legiunilor, stabilise rutele de aprovizionare și numise deja magistrații și guvernatorii care urmau să conducă Roma și provinciile în lipsa lui, pentru următorii trei ani. 

3. Appian (în „Istoria Romană”)

Appian oferă detalii tactice mai realiste. El explică faptul că Caesar nu dorea să repete greșeala fatală a lui Crassus (care fusese atras și masacrat în plin deșert de către cavaleria de arcași a parților). Planul lui Caesar presupunea un marș sigur prin zonele muntoase ale Armeniei, unde cavaleria partă nu putea acționa eficient, urmat de o coborâre strategică de-a lungul fluviilor Tigru și Eufrat. 

Deși documentul de strategie militară propriu-zis a fost distrus sau s-a pierdut în negura vremii, putem deduce cam cum ar fi fost din acțiunea lui Marcus Antonius. 

Zece ani mai târziu (în 36 î.Hr.), Antoniu a folosit probabil schițele tactice și rutele logistice lăsate de Caesar pentru propria sa campanie împotriva parților, însă a eșuat din cauza iernii aspre și a pierderilor logistice uriașe generate de greșeala sa tactică. Un mare dezavantaj al trupelor lui Antonius a fost necunoașterea florei locale: lipsiți de alimente, soldații săi au mâncat din unele plante locale care s-au dovedit a fi nocive

Care a fost planul lui Marcus Antonius?

În anul 36 î.Hr, Marcus Antonius a pornit într-o campanie militară contra parților, intenționând să ajungă la Phraaspa (capitala Mediei Atropatene-un regat vasal parților) trecând prin munții Armeniei, pentru a evita cavaleria parților.

Antonius a făcut însă greșeli tactice:

1. Antonius și-a separat armata în două, avanând rapid cu o parte a armatei spre Phraaspa și lăsând în urmă convoiul de provizii și mașinile de război sub protecția a două legiuni rămase în ariergardă, sub conducerea lui Oppius Statianus.

Dar convoiul de provizii a fost atacat rapid de regele part Phraates al IV-lea. Cele două legiuni romane au fost măcelărite, mașinile de război distruse , iar trupele lui Antoniu au rămas fără provizii. 
Antoniu nu a putut cuceri cetatea Phraaspa fără mașini de război , iar campania se arăta a fi un eșec.
2. Regele Armeniei, Artavasdes, considerând campania romanilor pierdută și-a retras cavaleria cu care sprijinise trupele romane.
3. Parții au aplicat tactica pământului pârjolit, împiedicând aprovizionarea trupelor romane. 
4. Rămas fără alimente, cu trupele măcinate de boli cauzate de consumarea unor plante necunoscute din flora spontană, hărțuit în permanență de atacuri rapide ale cavaleriei parte , în condiții grele de iarnă, Antonius și-a retras trupele în condiții de coșmar, cu pierderi foarte mari. 

Planul lui Caesar, aplicat inițial de Antonius, a fost mai bun decât strategia lui Crassus și a fost evitată o înfrângere pe câmpul de luptă a armatei romane, dar aplicarea defectuasă prin lăsarea în urmă a convoiului de aprovizionare și a mașinilor de război a dus la imposibilitatea unei reușite decisive și la pierderi foarte mari cauzate de retragerea penibilă. 

În acest basorelief din ceramică arsă e figurat un călăreț part îmbrăcat în armură completă (cataphract), ce înfruntă un leu (datat di sec III-II î.Hr)