Gastronomie ucigasa

Marcus Gavius Apicius

Când pasiunea pentru mâncăruri deosebite l-a dus pe cineva la sinucidere.
Marcus Gavius Apicius era un milionar roman, ce a trăit pe timpul împăraților Augustus și Tiberius, între anii 25 î.Hr-37 . 

Era amator de plăceri dar în special ahtiat după mâncăruri sofisticate, pentru care era gata să cheltuiască oricât.
Luxul său sfruntat devenise proverbial printre romani, fiind un exemplu de corupere a moravurilor pentru moraliștii timpului său.

Istoricul Tacitus a scris despre el în Annales: 

 « […] prima juventa C. Cæsarem divi Augusti nepotem sectatus, non sine rumore Apicio diviti et prodigo stuprum veno dedisse […]. » (« În prima sa tinerețe, el fusese apropiat de Caius Caesar, nepotul divinului Augustus; umblase zvonul și că el se prostitua bogatului și risipitoruui Apicius »)

El a scris singura carte de bucate ce a ajuns până la noi din Roma antică, probabil pentru că era plină de rețete excentrice. De Re Coquinaria. 
Pentru că Apicius nu se mulțumea cu mâncăruri obișnuite. 
În carte figurează peste 500 de rețete , de la supa simplă de orz pe care o mâncau soldații romani, până la flamingo prăjit glazurat cu curmale și miere, servit la banchetele imperiale. 
El a cheltuit o avere de 100 milioane de sesterți , precum și numeroasele cadouri primite de la curtea imperială pentru banchete la care mâncărurile erau cu totul deosebite, dar și extrem de costisitoare.
Dar cam ce mâncăruri oferea el oaspeților la acele banchete?

Pliniu a scris despre preferința lui pentru limbi de flamingo.

(Aici e un coș cu smochine pictat în vila Oplontis . Smochinele erau prețuite de romani, asociate chiar cu o zeiță-Rumina-și cu legenda întemeietorilor Romulus și Remus.

Smochinele erau mâncate proaspete sau uscate și făceau parte din rațiile legionarilor). 

Apicius hrănea porci cu smochine uscate și apoi îi ucidea cu vin amestecat cu miere, ca ficatul lor să capete un gust dulceag (versiunea romană a foie gras, varoanta de porc) .
Se pare că de acolo ar fi venit denumirea ficatului în limba italiană (fegato) - dar asta e mai greu de crezut.

Altă rețetă era chefal prăjit, care înainte de a fi fost gătit ar fi fost înecat într-o baie din sos de pește făcut tot cu chefal 

Imaginația lui bolnavă nu putea continua așa, pentru că averea lui se micșorase.
Nu , nu ajunsese sărac, mai avea circa 10 milioane de sesterți, o sumă ce în situa printre cei bogați, dar și-a făcut socoteala că n-ar mai fi avur cum să susțină acel tip de cheltuieli extravagante.
Așa că s-a sinucis. 
Seneca a povestit asta, abia stăpânindu-și dezgustul.

„„un Apicius care, în acest oraș unde filozofii s-au văzut blamați ca fiind corupători ai tineretului, a profesat știința tavernei (scientiam popinae) și a infectat secolul cu învățătura sa? Moartea sa merită efortul să fie povestită. 
După ce cheltuise pentru bucătăria sa o sută de milioane de sesterți, după ce absorbise pentru fiecare dintre orgiile lui atâtea daruri imperiale și enorme subvenții de la Capitoliu, se găsea înglodat în datorii și a fost obligat să facă, pentru prima dată în viață, inventarul averii sale. 
El a calculat că îi mai rămâneau zece milioane de sesterțiși, ca și cum ar fi trebuit să trăiască în ultimul grad de înfometare cu zece milioane de sesterți, s-a otrăvit. 
Ceea ce reprezenta pentru cineva un lux, zece milioane de sesterți, pentru el însemna mizerie! 
Mai credeți, după asta, că fericirea se măsoară în bogăție și nu prin starea sufletului!
A existat un om căruia i-a fost frică de zece milioane de sesterți , de care a fugit prin otravă de ceea ce alții își doreau cu ardoare!
Cu siguranță, băutura mortală a fost o salvare pentru o ființă atât de degradată: el mânca și bea deja otravă , când nu doar că se complăcea în festinurile lui lipsite de măsură, dar se mai și lăuda cu ele, când făcea paradă de viciile lui , când atrăgea privirile tuturor din oraș asupra luxului său, când el incita  să-l imite pe tineretul deja înclinat spre rău chiar și fără exemple rele.
Asta e soarta oamenilor când nu-și folosesc rațional bogățiile, cu limite, ci (le folosesc) pentru obiceiuri perverse, capricii nemăsurate și de neoprit”