Viața în Pompei

Cum arăta un orășel mai mic în antichitatea romană

La Pompei

Excavările continuă acolo și mereu se descoperă alte construcții sau lucrări de artă din acest orășel ce putea fi numit „stațiune de vacanță”, pentru că mulți aristocrați romani își făceau câte o vilă în această pitorească zonă a Italiei, ignorând pericolul reprezentat de vulcan.

iată cum arăta forumul din Pompei și cum arată ruinele sale în zilele noastre

Iată și un ceas solar, ce era amplasat în templul lui Apollo din Pompei!

Mâncare stradală (thermopolium) 

Cuptor în Pompei

(foto Carolyn Conner)

În acele cuptoare se coceau pâini ca acestea, ce se distribuiau apoi celor ce aveau dreptul la pâine subvenționată de stat 

Romanii mîncau pâine la majoritatea meselor- cu fructe la micul dejun, la prânz și cină- muiată în sosuri sau tocănițe, ori doar în ulei de măsline.
Se făceau multe sortimente de pâine: unele dospite, cu drojdie (cu maia) , altele nedospite- lipii. 

Dotări sanitare în case

O cadă de baie din Pompei. Baia era alimentată cu apă rece prin conducte și cu apă caldă -încălzită în centrala termică proprie. 

În oraș aveau loc spectacole - despre unele știm că erau legate de Lupercalii, altele de  Saturnalii, altele poate erau și altele legate de Dionisos și însoțitorul lui, Silenus (un bătrânel simpatic, mereu beat, care făcea și preziceri) 

În acest mozaic datat din sec. I î.Hr  (găsit în „Casa Poetului Tragic” din Pompei ) e arătată scena de repetiție a actorilor pentru festivități legate de Dionisos/Silenus (când probabil se bea destul vin) 
Un bătrân , așezat între măștile de teatru îi învață pe tinerii actori  ce au de făcut. Tinerii sunt îmbrăcați doar cu niște piei de capră pe șolduri (urmând a juca rolurile unor satiri-probabil) , În centru, un personaj (ce pare un bărbat travestit în femeie)  cu coroană pe cap cântă dintr-un flaut dublu. (sărbătoarea era cu muzică veselă, probabil) . În dreapta, un tânăr ajută un actor să-și pună costumul de Silenus (lângă el fiind și masca pe care o va purta) . Repetiția se desfășoară sub un portic împodobit cu ghirlande , panglici și lampioane. 
Fresce
Casele din Pompei și din localitățile învecinate erau ornamentate cu fresce pictate cu artă, cum e această reprezentare a zeiței Flora găsită în villa Arianna de la Stabiae (în apropiere de Pompei) . Grația personajului amintește de Primăvara lui Boticelli (din Renaștere)

		Venus într-o cvadrigă trasă de elefanți- mijloc de a sugera dimensiunea uriașă a zeiți
Flora Villa Arianna Stabiae	Perseu salvând-o pe Andromeda  (Casa Dioscurilor- Pompei)

Frescele ce decorau casele expuneau deseori, într-o formă alegorică, principiile de viață ale proprietarilor casei.

Un subiect reluat în picturile din mai multe case era cel al fidelității duse până la sacrificiu a soției față de soțul ei.
Legenda lui Admetos și al soției lui Alcesta (Alkestis) , care s-a oferit să moară în locul soțului ei (în vreme ce părinții acestuia refuzaseră să se sacrifice pentru el) a fost ilustrat ln „Casa poetului tragic” din Pompei

Zeul Apollon (figurat cu spatele ) îi oferă prietenului său Admetos posibilitatea de a-și amâna moartea dacă altcineva acceptă să moară în locul lui. Cei doi părinți (din partea dreaptă a tabloului) nu se oferă.
În schimb soția lui, (pictată puțin mai mare, ca personaj principal 😏) își consolează soțul și se oferă să-și dea viața. Din spate veghează zeița Artemis, care îl condamnase pe Admetos la moarte considerându-se jignită de acesta. Filozoful Platon a analizat legenda, desprinzând concluzia c sacrificiul neprecupețit al soției i-a impresionat pe zei, care au schimbat soarta cuplului. 

Peisaj urban pictat de romani

În cubiculum (camera de culcare) din villa lui Publius Fannius Synistor dintr-un cartier din Pompei a fost găsită această frescă pictată în anii 50-40 î. Hr. E reprezentat un peisaj urban din acel timp- cu o intrare somptuasă, etaje ce realizează un joc de volume decorativ, logii și turnuri, plante decorative și statui ornamentale. Clădirile aveau fațade colorate în culori calde. 

Altar cu patru zei prezentați în basoreliefuri- la Herculaneum

Ținerea la cald a mâncărurilor, la banchete, romanii aveau sobițe speciale, de diferite forme, cum a fost asta, făsită la Pompei?

Valorile importante erau păstrate în „case de bani”- cufere ferecate , care erau de asemenea frumos împodobite, cum este acesta :

Vila cu papirusuri

La Herculaneum (altă stațiune de odihnă-în vecinătatea orășelului Pompei)
Se pare că a aparținut eruditului Lucius Calpurnius Piso Caesioninus, socrul lui Iulius Caesar.

Vila avea o curte interioară cu peristil și o grădină înconjurată de asemenea de porticuri susținute de coloane , în centrul grădinii fiind un bazin de mari dimensiuni.
Vila avea o bibliotecă mare, în care s-au găsit peste 1800 de papirusuri . S-a crezut că nu vor mai putea fi citite, fiind arse de materialele incandescente căzute la erupția vulcanului, dar tehnica modernă a făcut posibilă descifrarea unora dintre ele chiar nefiind desfășurate. În majoritate sunt scrieri literare.
Vila era împodobită cu numeroase lucrări de artă, sculpturi din marmură sau bronz, de mare valoare artistică.

Vila ne ajută să întrevedem cum era viața unui aristocrat roman cultivat , cu preocupări filozofice.

În această vilă a fost descoperită o bogată colecție de lucrări artistice: sculpturi din bronzz sau din marnură, de o înaltă calitate artistică, așa cum e și acest portret (care a avut de suferit, desigur, din pricina erupșiei, dar încă îl putem admira

Dulăpior de lemn recuperat de la Herculaneum.

Din frescele dezgropate din cenușa vulcanică la Pompei se poate deduce cum era viața unui locuitor obișnuit din secolul I. Ce fructe mâncau, cum arătau cocoșii pe care îi creșteau?
Priviți aici:

Rodii, pere și smochine proaspete pe raft, un cocoș frumos colorat , probabil tolerat de stăpâni prin casă, delectându-se cu semințe de rodie....o scenă încântătoare, pictată impecabil.
În villa Poppaea din Oplontis (între Napole și Sorrento-localitate ce a fost de asemenea acoperită cu cenușă vulcanică) a fost descoperită această pictură delicată.

S-a găsit acolo un ansamblu de clădiri din epoca romană ce formau un cartier administrativ al Pompeiului.
Vila Poppeei Sabina (a doua soție a împăratului Nero)  era mare și luxoasă, pe timpuri avea vedere spre mare în timp ce o altă villa, a lui L. Crassus Tertius era un centru al activităților de prelucrare a produselor agricole (vin și ulei).Vila Poppeei era probabil nelocuită când a erupt vulcanul, căci era deja deteriorată d emișcările vulcanice  și se făceau lucrări de restaurare.
Vila beneficia de ample grădini cu sculpturi și fântâni . Avea un atrium ornat cu picturi magnifice . Încăperile aveau ferestrele orientate spre grădină , cu vedere spre mare. Erau băi termale private, încălzite dinspre bucătărie . Încăperile sclavilor , spre est, erau grupate în jurul unui peristil cu o fântână centrală. 

Un tunel ducea la un portic situat deasupra mării. Se construise și o piscină mare (61 x 17m) , înconjurată de săli de mese, saloane, apartamente pentru invitați și grădini de iarnă ornate cu picturi. Au fost studiate și plantele pictate acolo: garduri vii de buxus, leandri, lămâi, platani, măslini, chiparoși, tufe de trandafiri și iederă cățărătoare, pictate printre ornamente sculpturale și arhitecturale. . 

În casele bogate, se găseau și mobile elegante, lucrate cu rafinament. în cele mai multe cazuri mobilierul din antichitate s-a pierdut, dar condițiile speciale ale erupției vulvanului au făcut ca unele piese de mobilier să poată fi regăsite astăzi.
Cum e această măsuță din bronz și marmură, găsită la Boscoreale, în apropiere de Pompei

Piesele de mobilier elaborate erau făcute să dureze . Despre unele s-a aflat pentru cine au fost făcute pentru că numele proprietarului era trecut într-un loc ce nu se vedea decât dacă mobila era demontată, 
Probabil cei din atelierul de sculptură au notat numele celui ce comandase această măsuță de marmură:

Această masă a aparținut lui Casca Longinus . A avut o tăblie de lemn care nu s-a păstrat, dar care a fost completată în prezent cu o tăblie de marmură

Altarele strămoșilor (lararium) 

În fiecare casă romană exista un mic altar închinat strămoșilor -considerați că erau  zeificați (zei Lari-Lares) zeități păzitoare ale gospodăriei și geniului locului (genius loci) -spiritul protector al capului familiei și al locului. De multe ori erau reprezentați prin șerpi- care simbolizau fertilitatea și protecția.
La Pompei, unul dintre aceste altare arătă acum așa- după ce a suferit prin erupția vulcanului. Nu ne rămâne decât să ne închipuim cum arăta când zidurile erau drepte, tencuiala era intactă, culorile erau vii și ăn interiorul micului altar se vedea o pictură care îi reprezenta pe strămoși :

În sânul familiei erau venerați și zeii Mani, suflete ale morților.
Pe stelele funerare se regăsesc inscripții ce încep cu formula: DM(S): Dis Manibus (Sacrum)- ce a apărut prin secolul II (Adaosul „S” apărând în secolul III, ca urmare a creștinării). Tradiția păgână a spiritelor Mani (din infern) a fost modificată de credința creștină în considerarea că sufletele credincioșilor sunt sfințite , sacre, deci vor merge în rai.
Odată cu generalizarea credinței creștine, formula de pe stelele funerare a fost interpretată ca: Deo Magno Sacrum (Dedicat Marelui Dumnezeu) 
Studierea inscripțiilor funerare furnizează informații despre populația din zona respectivă, ca și despre perioadă.

Tradiția aparținea stelelor cetățenilor romani (ce se pot recunoaște după cele trei nume (tria nomina) purtate , sau cetățenilor de origine Gallică, deveniți cetățeni romani. 
Mulți cetățeni romani din Gallia purtau numele (nomen) Julius, de la Caius Julius Caesar. . E posibil ca aceștia să fi fost prizonieri ai lui Caesar apoi eliberați de el. Liberții purtau de obicei numele de familie al fostului stăpân, considerându-se că făceau parte din familia acestuia. 

În unele case s-au găsit și portrete ale stăpânilor casei. Uneori ei au fost portretizați în postura unor personaje legendare, dar alteori e pur și simplu un portret , cum e acest mozaic găsit în casa ce a fost desemnată drept „Casa della Matrona”. 

Un portret realist, al unei femei mature, cu pieptănătură simplă, dar cu podoabe rafinate: colier de perle, cercei, o fundă sau o agrafă în păr , o eșarfă din material fin, transparent , o rochie brodată, toate astea indică o femeie bogată și cultivată, stăpână pe sine. 

La Herculaneum a fost găsită o frescă ce înfățișează desfășurarea unui titual religios.

Cum în imagine apar doi sfincși, s-a tras concluzia că era vorba despre cultul ziței egiptene Isis
Unii dintre participanți au caracteristici ca ce din Africa centrală .
Cum în prim planul imaginii , dar și în plan îndepărtat apar și  ibiși, putem trage concluzia că fresca reprezintă o scenă ce se desfășura în Egipt. Poate posesorul vilei din Herculaneum avusese o funcție importantă în Egipt și voise să amintească vizitatorilor săi acest lucru. 

O scenă imaginată de Angel Garcia Pinto, pe baza a ce se știe despre viața cotidiană din antichitatea romană: Un soldat  legionar semnează de primire pentru patru amfore cu vin sau ulei de măsline .
Legionarul scrie pe o tăbliță cerată, iar apoi un sclav educat, care știe să scrie și să citescă greacă și latină va transcrie documentul cu cerneală pe pergament, pentru arhivă. 
Dacă era prin secoluele II-I î.Hr , legionarul purta o cască de tip Montefortino, din fier și bronz, cu creastă din păr alb de cal , de cca 60 cm lungime. Exista și un buton pentru atașarea unei creste- dacă se dorea. A fost tipul de cască folosit pe timpul lui Caesar.
Legionarul poartă lorica hamata, armura simplă . Pentru ocazii festive se folosea Squamata sau Musculata.
Pe dedesupt poartă o tunică roșie cu mâneci , centura de bază și gladius (sabie), fără să mai aibă și pugio (pumnal) , nefiind o situație de luptă. În picioare: caligae. 
Celălalt poate fi un sclav ce a adus marfa și care poartă o tunică cu centură non-militară și e desculț.

 . 

O jucărie a unui copil roman din secolul II
A fost găsită la Viminacium, aproape de malul sudic al Dunării unde era înartiruită  legiunea VII Claudia