Viața în Pompei

Cum arăta un orășel mai mic în antichitatea romană

La Pompei

Excavările continuă acolo și mereu se descoperă alte construcții sau lucrări de artă din acest orășel ce putea fi numit „stațiune de vacanță”, pentru că mulți aristocrați romani își făceau câte o vilă în această pitorească zonă a Italiei, ignorând pericolul reprezentat de vulcan.

iată cum arăta forumul din Pompei și cum arată ruinele sale în zilele noastre

Străzile erau pavate , aveau trotuare și rigole pentru scurgerea apelor pluviale.
Existau și fântâni stradale, cu apă de izvor adusă prin apeducte și conducte. 
Interesantă e amplasarea acestei fântâni, îa marginea trotuarului, ceea ce ne face să ne gândim că era destinată adăpării cailor. 

Iată și un ceas solar, ce era amplasat în templul lui Apollo din Pompei!

Mâncare stradală (thermopolium) 

Cuptor în Pompei

(foto Carolyn Conner)

În acele cuptoare se coceau pâini ca acestea, ce se distribuiau apoi celor ce aveau dreptul la pâine subvenționată de stat 

Romanii mîncau pâine la majoritatea meselor- cu fructe la micul dejun, la prânz și cină- muiată în sosuri sau tocănițe, ori doar în ulei de măsline.
Se făceau multe sortimente de pâine: unele dospite, cu drojdie (cu maia) , altele nedospite- lipii. 

Dotări sanitare în case

O cadă de baie din Pompei. Baia era alimentată cu apă rece prin conducte și cu apă caldă -încălzită în centrala termică proprie. 

În oraș aveau loc spectacole - despre unele știm că erau legate de Lupercalii, altele de  Saturnalii, altele poate erau și altele legate de Dionisos și însoțitorul lui, Silenus (un bătrânel simpatic, mereu beat, care făcea și preziceri) 

În acest mozaic datat din sec. I î.Hr  (găsit în „Casa Poetului Tragic” din Pompei ) e arătată scena de repetiție a actorilor pentru festivități legate de Dionisos/Silenus (când probabil se bea destul vin) 
Un bătrân , așezat între măștile de teatru îi învață pe tinerii actori  ce au de făcut. Tinerii sunt îmbrăcați doar cu niște piei de capră pe șolduri (urmând a juca rolurile unor satiri-probabil) , În centru, un personaj (ce pare un bărbat travestit în femeie)  cu coroană pe cap cântă dintr-un flaut dublu. (sărbătoarea era cu muzică veselă, probabil) . În dreapta, un tânăr ajută un actor să-și pună costumul de Silenus (lângă el fiind și masca pe care o va purta) . Repetiția se desfășoară sub un portic împodobit cu ghirlande , panglici și lampioane. 
Preocupări filozofice
În casa lui T. Siminius Stephanus a fost găsit acest mozaic, ce reprezintă Școala lui Platon.
Acest mozaic de 84x85cm era poziționat în picioare, Numele proprietarului e cunoscut pentru că s-a găsit un sigiliu cu numele lui în casă. 
Mozaicul prezintă un grup de filozofi (identificați după îmbrăcăminte și simbolurile științei lor) ce discută într-o grădină , între o coloană votivă și un portal sacru , în apropiere de zidurile unei cetăți. 
Admirația pentru acești filozofi atestă cultura filozofică a proprietarului vilei. 

Vila cuprindea mai multe încăperi grupate în jurul unui atrium. Nu a fost excavată în întregime.

A fost găsită acolo și o amforă cu inscripția:

Imp(eratore) Vespasiano III Cos

Propertainum

amp(horas) n(umero) C

Al treilea consulat al lui  Vespasian a fost în anul  71

Fresce
Casele din Pompei și din localitățile învecinate erau ornamentate cu fresce pictate cu artă, cum e această reprezentare a zeiței Flora găsită în villa Arianna de la Stabiae (în apropiere de Pompei) . Grația personajului amintește de Primăvara lui Boticelli (din Renaștere)

		Venus într-o cvadrigă trasă de elefanți- mijloc de a sugera dimensiunea uriașă a zeiți
Flora Villa Arianna Stabiae	Perseu salvând-o pe Andromeda  (Casa Dioscurilor- Pompei)

Frescele ce decorau casele expuneau deseori, într-o formă alegorică, principiile de viață ale proprietarilor casei.

Un subiect reluat în picturile din mai multe case era cel al fidelității duse până la sacrificiu a soției față de soțul ei.
Legenda lui Admetos și al soției lui Alcesta (Alkestis) , care s-a oferit să moară în locul soțului ei (în vreme ce părinții acestuia refuzaseră să se sacrifice pentru el) a fost ilustrat ln „Casa poetului tragic” din Pompei

Zeul Apollon (figurat cu spatele ) îi oferă prietenului său Admetos posibilitatea de a-și amâna moartea dacă altcineva acceptă să moară în locul lui. Cei doi părinți (din partea dreaptă a tabloului) nu se oferă.
În schimb soția lui, (pictată puțin mai mare, ca personaj principal 😏) își consolează soțul și se oferă să-și dea viața pentru el. Din spate veghează zeița Artemis, care îl condamnase pe Admetos la moarte considerându-se jignită de acesta. Filozoful Platon a analizat legenda, desprinzând concluzia c sacrificiul neprecupețit al soției i-a impresionat pe zei, care au schimbat soarta cuplului. 

O altă frescă sugerează o dramă ce se petrece în sufletul unei femei.

Femeia a pierdut pe cineva drag, probabil un copil și nu poate să mai răspundă dorinței soțului ei .
Totuși ea ține mâna la spate, spre el, sperând ca el să-i fie alături în acea durere. Bărbatul își ferește însă mâna. El vrea să uite pierderea și să se bucure de viață.
Ca de obicei, femeile sunt reprezentate cu pielea foarte albă, dat fiind că ele se fereau de soare când ieșeau din casă . Pentru bărbați în schimb, pielea bronzată era semn de viață activă în aer liber, semn de sănătate și putere. 

Pregătirea de nuntă

O altă frescă, găsită în „Villa Misterelor”, arată pregătirea miresei pentru nuntă.

Tânăra fată a îmbrăcat straie festive, din materiale fine, poartă brățări și acum își piaptănă părul lung cu ajutorul unei servitoare. Dar pe fața ei se citește mai degrabă îngrijorarea. 

Un amoraș-Eros- îi arată portretul celui pe care i l-au ales părinții. Cea care privește e servitoarea. Fata nu privește portretul. Probabil îl știe deja din vedere, probabil au stat uneori  de vorbă, dar...Oare cum o fi el în viața de zi cu zi? Oare se vor potrivi? Iar ea se va descurca să conducă o gospodărie mare? E doar o copilă. 

Peisaj urban pictat de romani

În cubiculum (camera de culcare) din villa lui Publius Fannius Synistor dintr-un cartier din Pompei a fost găsită această frescă pictată în anii 50-40 î. Hr. E reprezentat un peisaj urban din acel timp- cu o intrare somptuasă, etaje ce realizează un joc de volume decorativ, logii și turnuri, plante decorative și statui ornamentale. Clădirile aveau fațade colorate în culori calde. 

Altar cu patru zei prezentați în basoreliefuri- la Herculaneum

Ținerea la cald a mâncărurilor, la banchete, romanii aveau sobițe speciale, de diferite forme, cum a fost asta, făsită la Pompei?

Valorile importante erau păstrate în „case de bani”- cufere ferecate , care erau de asemenea frumos împodobite, cum este acesta :

Vila cu papirusuri

La Herculaneum (altă stațiune de odihnă-în vecinătatea orășelului Pompei)
Se pare că a aparținut eruditului Lucius Calpurnius Piso Caesioninus, socrul lui Iulius Caesar.

Vila avea o curte interioară cu peristil și o grădină înconjurată de asemenea de porticuri susținute de coloane , în centrul grădinii fiind un bazin de mari dimensiuni.
Vila avea o bibliotecă mare, în care s-au găsit peste 1800 de papirusuri . S-a crezut că nu vor mai putea fi citite, fiind arse de materialele incandescente căzute la erupția vulcanului, dar tehnica modernă a făcut posibilă descifrarea unora dintre ele chiar nefiind desfășurate. În majoritate sunt scrieri literare.
Vila era împodobită cu numeroase lucrări de artă, sculpturi din marmură sau bronz, de mare valoare artistică.

Vila ne ajută să întrevedem cum era viața unui aristocrat roman cultivat , cu preocupări filozofice.

În această vilă a fost descoperită o bogată colecție de lucrări artistice: sculpturi din bronzz sau din marnură, de o înaltă calitate artistică, așa cum e și acest portret (care a avut de suferit, desigur, din pricina erupșiei, dar încă îl putem admira

Sau această frumoasă statuie a unui Silen beat

Dulăpior de lemn recuperat de la Herculaneum.

Din frescele dezgropate din cenușa vulcanică la Pompei se poate deduce cum era viața unui locuitor obișnuit din secolul I. Ce fructe mâncau, cum arătau cocoșii pe care îi creșteau?
Priviți aici:

Rodii, pere și smochine proaspete pe raft, un cocoș frumos colorat , probabil tolerat de stăpâni prin casă, delectându-se cu semințe de rodie....o scenă încântătoare, pictată impecabil.
În villa Poppaea din Oplontis (între Napole și Sorrento-localitate ce a fost de asemenea acoperită cu cenușă vulcanică) a fost descoperită această pictură delicată.

		La „Casa Faunului” din Pompei s-au găsit aceste mozaicuri

S-a găsit acolo un ansamblu de clădiri din epoca romană ce formau un cartier administrativ al Pompeiului.
Vila Poppeei Sabina (a doua soție a împăratului Nero)  era mare și luxoasă, pe timpuri avea vedere spre mare în timp ce o altă villa, a lui L. Crassus Tertius era un centru al activităților de prelucrare a produselor agricole (vin și ulei).Vila Poppeei era probabil nelocuită când a erupt vulcanul, căci era deja deteriorată de mișcările vulcanice  și se făceau lucrări de restaurare.
Vila beneficia de ample grădini cu sculpturi și fântâni . Avea un atrium ornat cu picturi magnifice . Încăperile aveau ferestrele orientate spre grădină , cu vedere spre mare. Erau băi termale private, încălzite dinspre bucătărie . Încăperile sclavilor , spre est, erau grupate în jurul unui peristil cu o fântână centrală. 

Un tunel ducea la un portic situat deasupra mării. Se construise și o piscină mare (61 x 17m) , înconjurată de săli de mese, saloane, apartamente pentru invitați și grădini de iarnă ornate cu picturi. Au fost studiate și plantele pictate acolo: garduri vii de buxus, leandri, lămâi, platani, măslini, chiparoși, tufe de trandafiri și iederă cățărătoare, pictate printre ornamente sculpturale și arhitecturale. . 

În casele bogate, se găseau și mobile elegante, lucrate cu rafinament. în cele mai multe cazuri mobilierul din antichitate s-a pierdut, dar condițiile speciale ale erupției vulvanului au făcut ca unele piese de mobilier să poată fi regăsite astăzi.
Cum e această măsuță din bronz și marmură, găsită la Boscoreale, în apropiere de Pompei

Piesele de mobilier elaborate erau făcute să dureze . Despre unele s-a aflat pentru cine au fost făcute pentru că numele proprietarului era trecut într-un loc ce nu se vedea decât dacă mobila era demontată, 
Probabil cei din atelierul de sculptură au notat numele celui ce comandase această măsuță de marmură:

Această masă a aparținut lui Casca Longinus . A avut o tăblie de lemn care nu s-a păstrat, dar care a fost completată în prezent cu o tăblie de marmură

Lupte de gladiatori
La Pompei aveau loc și lupte de gladiatori. Unii își pierdeau viața acolo- așa cum se vede din această frescă găsită în mormântul lui Vestorio de la Porta Vesuvio 

Altarele strămoșilor (lararium) 

În fiecare casă romană exista un mic altar închinat strămoșilor -considerați că erau  zeificați (zei Lari-Lares) zeități păzitoare ale gospodăriei și geniului locului (genius loci) -spiritul protector al capului familiei și al locului. De multe ori erau reprezentați prin șerpi- care simbolizau fertilitatea și protecția.
La Pompei, unul dintre aceste altare arătă acum așa- după ce a suferit prin erupția vulcanului. Nu ne rămâne decât să ne închipuim cum arăta când zidurile erau drepte, tencuiala era intactă, culorile erau vii și ăn interiorul micului altar se vedea o pictură care îi reprezenta pe strămoși -sub forma unor spirite înaripate:

În sânul familiei erau venerați și zeii Mani, suflete ale morților.
Pe stelele funerare se regăsesc inscripții ce încep cu formula: DM(S): Dis Manibus (Sacrum)- ce a apărut prin secolul II (Adaosul „S” apărând în secolul III, ca urmare a creștinării). Tradiția păgână a spiritelor Mani (din infern) a fost modificată de credința creștină în considerarea că sufletele credincioșilor sunt sfințite , sacre, deci vor merge în rai.
Odată cu generalizarea credinței creștine, formula de pe stelele funerare a fost interpretată ca: Deo Magno Sacrum (Dedicat Marelui Dumnezeu) 
Studierea inscripțiilor funerare furnizează informații despre populația din zona respectivă, ca și despre perioadă.

Tradiția aparținea stelelor (pietrelor comemorative) cetățenilor romani (ce se pot recunoaște după cele trei nume (tria nomina) purtate , sau cetățenilor de origine Gallică, deveniți cetățeni romani. 
Mulți cetățeni romani din Gallia purtau numele (nomen) Julius, de la Caius Julius Caesar. . E posibil ca aceștia să fi fost prizonieri ai lui Caesar apoi eliberați de el. Liberții purtau de obicei numele de familie al fostului stăpân, considerându-se că făceau parte din familia acestuia. 

În unele case s-au găsit și portrete ale stăpânilor casei. Uneori ei au fost portretizați în postura unor personaje legendare, dar alteori e pur și simplu un portret , cum e acest mozaic găsit în casa ce a fost desemnată drept „Casa della Matrona”. 

Un portret realist, al unei femei mature, cu pieptănătură simplă, dar cu podoabe rafinate: colier de perle, cercei, o fundă sau o agrafă în păr , o eșarfă din material fin, transparent , o rochie brodată, toate astea indică o femeie bogată și cultivată, stăpână pe sine. 

Temple

Firește erau diferite temple, unde se slăveau feluritele zeități romane.
Aici: un detaliu din templul lui Apollon

La Herculaneum a fost găsită o frescă ce înfățișează desfășurarea unui titual religios egiptean.

Cum în imagine apar doi sfincși, s-a tras concluzia că era vorba despre cultul ziței egiptene Isis
Unii dintre participanți au caracteristici ca cei din Africa centrală .
Cum în prim planul imaginii , dar și în plan îndepărtat apar și  ibiși, putem trage concluzia că fresca reprezintă o scenă ce se desfășura în Egipt. Poate posesorul vilei din Herculaneum avusese o funcție importantă în Egipt și voise să amintească vizitatorilor săi acest lucru. 

Car de ceremonii-pilentum
Pentru alaiuri religioase sau  cu ocazia diferitelor sărbători tradiționale se foloseau care lucrate din bronz și staniu, cu decorațiuni din argint ornamentate cu medalioane cu reprezentări de satiri, nimfe, cupidoni sau de alte scene mitologice asociate cu fertilitatea . 

Intrarea în casa unui roman din Herculaneum

O scenă imaginată de Angel Garcia Pinto, pe baza a ce se știe despre viața cotidiană din antichitatea romană: Un soldat  legionar semnează de primire pentru patru amfore cu vin sau ulei de măsline .
Legionarul scrie pe o tăbliță cerată, iar apoi un sclav educat, care știe să scrie și să citescă greacă și latină va transcrie documentul cu cerneală pe pergament, pentru arhivă. 
Dacă era prin secoluele II-I î.Hr , legionarul purta o cască de tip Montefortino, din fier și bronz, cu creastă din păr alb de cal , de cca 60 cm lungime. Exista și un buton pentru atașarea unei creste- dacă se dorea. A fost tipul de cască folosit pe timpul lui Caesar.
Legionarul poartă lorica hamata, armura simplă . Pentru ocazii festive se folosea Squamata sau Musculata.
Pe dedesupt poartă o tunică roșie cu mâneci , centura de bază și gladius (sabie), fără să mai aibă și pugio (pumnal) , nefiind o situație de luptă. În picioare: caligae. 
Celălalt poate fi un sclav ce a adus marfa și care poartă o tunică cu centură non-militară și e desculț.

 . 

O jucărie a unui copil roman din secolul II
A fost găsită la Viminacium, aproape de malul sudic al Dunării unde era înartiruită  legiunea VII Claudia

Cel mai bogat oras din Dacia ar putea deveni o autobază

 Colonia Aurelia Apulensis

Întemeiată de romani -sub împăratul Marcus Aurelius (sec II și III)

La 2 km de castrul roman Apulum, al Legiunii XIII-a Gemina.

Se crede că orașul a fost locuit cam 160 de ani 

Istoricii spun că e poate una dintre cele mai importante descoperiri arheologice din ultimele decenii și ar putea fi asemuită cu Pompei.
În mod întâmplător- se făceau săpături pentru o autobază-s-au descoperit aceste vestigii.
În antichitate, acestă localitate fusese supranumită Chrysopolis (orașul de aur).

Vestigii foarte bine conservate, pe o jumătate de hectar (decopertate până acum)
Importante obiecte romane ce ne vorbesc despre originile identității noastre naționale. Altare votive, ruinele unui palat .
Se știe că centrul urban Apulum, constituit în timpul ocupației romane a Daciei inițial ca sediu al Legio XIII Gemina s-a dezvoltat sub forma a două centre de tip urban: Colonia Aurelia Apulensis , Colonia Nova Apulensis și castrul .

Pe această monedă bătută în timpul împăratului Philippus Arabul în 247/248 ,
pe avers e inscripția IMP (erator)  M(arcus) IVL (ius) PHILIPPXS AUG (ustus) 

Pe revers: PROVINCIA DACIA personificată , având însemnele legiunilor

V Macedonica (vulturul) și XIII Gemina (leul) la picioare. 

Construcțiile se întindeau (pare-se) pe 140 de hectare în secolul III, având o populație estimată la 15000-20 000 de locuitori.


Unul dintre altarele votive are o dedicație din partea subofițerului din Legiunea V-a Macedonica: Aurelius Acvilinus (speculator)
Cică erau 20 de speculatores în biroul Guvernatorului Daciei,(aveau o clădire în Praetorium consularis), erau alți   10 în legiunea V-a Macedonica și alți 10 în Legiunea XIII-a Gemina. 

Iată cum o simplă inscripție ne aduce atâtea informații despre societatea ce tocmai se forma în Dacia, combinație de daci și romani. Erau deci , oficial, 40 de angajați la un sistem de informații al armatei. 
Aurelius Acvilinus fusese probabil „sub acoperire”, dar se stabilise în Dacia și- fiind veteran- nu mai avea motive să-și ascundă fosta îndeletnicire. Așa că a mulțumit zeilor ridicând acest monument votiv. 

Sunt și vestigiile unor locuințe.

Speculatores (speculatorii) formau poliția secretă a Imperiului Roman.

Suetonius a scris că speculator era un observator, dar în funcție de obiectivul urmărit el era un spion militar în straie civile.Era și curier pentru mesaje speciale.  
Găsim speculatores în armata lui Caesar, apoi în timpul Imperiului. Din timpul lui August, în serviciul personal al împăratului.
Ei se interesau și dacă sunt conspirații împotriva împăratului

Probabil erau astfel de observatori și în taberele adverse. De vreme ce Roma avea legături comerciale cu Dacia (bunăoară), probabil că negustorii daci observau și ei ce pregătiri militare se făceau la Roma.
Așa înțelegem de ce Caesar a masat legiunile în Macedonia declarând că le va duce la luptă contra Partilor, când de fapt el plănuia un război împotriva dacilor. (Sigur, după aceea ar fi urmat și partii, probabil). Caesar i-a destăinuit nepotului său Octavius acest plan, în timp ce erau în Iliria. Planul a fost abandonat căci în acel an (44 î.Hr) au fost asasinați atât Caesar cât și marele rege Burebista 

Despre împăratul Hadrian există un pasaj din biografia lui :

 (Vila Hadriani, c11, 41):„ erat curiosus non solum domus suae sed etiam amicorum ita ut per frumentarios occulta omnia exploraret nec adverterent amici sciri ad imperatore vitam suam priusquam ipse hoc imperator ostenderet.”

”El era curios nu doar în privința propriei sale familii, ci și în privința caselor prietenilor, în asemenea măsură că el căuta să afle toate secretele prin intermediul negustorilor de cereale. Prietenii săi nici măcare nu-și dădeau seama că împăratul le cunoștea viețile până când acesta nu le arăta asta!”

Pe timpul lui Traian se înființase și corpul de gardă equites singulares. Ei acționau în special în provinciile de la Rin sau Dunăre și erau alcătuite din „barbari” .