Viața în Pompei

Cum arăta un orășel mai mic în antichitatea romană

La Pompei

Excavările continuă acolo și mereu se descoperă alte construcții sau lucrări de artă din acest orășel ce putea fi numit „stațiune de vacanță”, pentru că mulți aristocrați romani își făceau câte o vilă în această pitorească zonă a Italiei, ignorând pericolul reprezentat de vulcan.

iată cum arăta forumul din Pompei și cum arată ruinele sale în zilele noastre

Iată și un ceas solar, ce era amplasat în templul lui Apollo din Pompei!

Mâncare stradală (thermopolium) 

Cuptor în Pompei

(foto Carolyn Conner)

În acele cuptoare se coceau pâini ca acestea, ce se distribuiau apoi celor ce aveau dreptul la pâine subvenționată de stat 

Romanii mîncau pâine la majoritatea meselor- cu fructe la micul dejun, la prânz și cină- muiată în sosuri sau tocănițe, ori doar în ulei de măsline.
Se făceau multe sortimente de pâine: unele dospite, cu drojdie (cu maia) , altele nedospite- lipii. 

Dotări sanitare în case

O cadă de baie din Pompei. Baia era alimentată cu apă rece prin conducte și cu apă caldă -încălzită în centrala termică proprie. 

În oraș aveau loc spectacole - despre unele știm că erau legate de Lupercalii, altele de  Saturnalii, altele poate erau și altele legate de Dionisos și însoțitorul lui, Silenus (un bătrânel simpatic, mereu beat, care făcea și preziceri) 

În acest mozaic datat din sec. I î.Hr  (găsit în „Casa Poetului Tragic” din Pompei ) e arătată scena de repetiție a actorilor pentru festivități legate de Dionisos/Silenus (când probabil se bea destul vin) 
Un bătrân , așezat între măștile de teatru îi învață pe tinerii actori  ce au de făcut. Tinerii sunt îmbrăcați doar cu niște piei de capră pe șolduri (urmând a juca rolurile unor satiri-probabil) , În centru, un personaj (ce pare un bărbat travestit în femeie)  cu coroană pe cap cântă dintr-un flaut dublu. (sărbătoarea era cu muzică veselă, probabil) . În dreapta, un tânăr ajută un actor să-și pună costumul de Silenus (lângă el fiind și masca pe care o va purta) . Repetiția se desfășoară sub un portic împodobit cu ghirlande , panglici și lampioane. 
Preocupări filozofice
În casa lui T. Siminius Stephanus a fost găsit acest mozaic, ce reprezintă Școala lui Platon.
Acest mozaic de 84x85cm poziționat în picioare, Numele proprietarului e cunoscut pentru că s-a găsit un sigiliu cu numele lui în casă. 
Mozaicul prezintă un grup de filozofi (identificați după îmbrăcăminte și simbolurile științei lor) ce discută într-o grădină , între o coloană votivă și un portal sacru , în apropiere de zidurile unei cetăți. 
Admirația pentru acești filozofi atestă cultura filozofică a proprietarului vilei. 

Vila cuprindea mai multe încăperi grupate în jurul unui atrium. Nu a fost excavată în întregime.

A fost găsită acolo și o amforă cu inscripția:

Imp(eratore) Vespasiano III Cos

Propertainum

amp(horas) n(umero) C

Al treilea consulat al lui  Vespasian a fost în anul  71

Fresce
Casele din Pompei și din localitățile învecinate erau ornamentate cu fresce pictate cu artă, cum e această reprezentare a zeiței Flora găsită în villa Arianna de la Stabiae (în apropiere de Pompei) . Grația personajului amintește de Primăvara lui Boticelli (din Renaștere)

		Venus într-o cvadrigă trasă de elefanți- mijloc de a sugera dimensiunea uriașă a zeiți
Flora Villa Arianna Stabiae	Perseu salvând-o pe Andromeda  (Casa Dioscurilor- Pompei)

Frescele ce decorau casele expuneau deseori, într-o formă alegorică, principiile de viață ale proprietarilor casei.

Un subiect reluat în picturile din mai multe case era cel al fidelității duse până la sacrificiu a soției față de soțul ei.
Legenda lui Admetos și al soției lui Alcesta (Alkestis) , care s-a oferit să moară în locul soțului ei (în vreme ce părinții acestuia refuzaseră să se sacrifice pentru el) a fost ilustrat ln „Casa poetului tragic” din Pompei

Zeul Apollon (figurat cu spatele ) îi oferă prietenului său Admetos posibilitatea de a-și amâna moartea dacă altcineva acceptă să moară în locul lui. Cei doi părinți (din partea dreaptă a tabloului) nu se oferă.
În schimb soția lui, (pictată puțin mai mare, ca personaj principal 😏) își consolează soțul și se oferă să-și dea viața. Din spate veghează zeița Artemis, care îl condamnase pe Admetos la moarte considerându-se jignită de acesta. Filozoful Platon a analizat legenda, desprinzând concluzia c sacrificiul neprecupețit al soției i-a impresionat pe zei, care au schimbat soarta cuplului. 

Peisaj urban pictat de romani

În cubiculum (camera de culcare) din villa lui Publius Fannius Synistor dintr-un cartier din Pompei a fost găsită această frescă pictată în anii 50-40 î. Hr. E reprezentat un peisaj urban din acel timp- cu o intrare somptuasă, etaje ce realizează un joc de volume decorativ, logii și turnuri, plante decorative și statui ornamentale. Clădirile aveau fațade colorate în culori calde. 

Altar cu patru zei prezentați în basoreliefuri- la Herculaneum

Ținerea la cald a mâncărurilor, la banchete, romanii aveau sobițe speciale, de diferite forme, cum a fost asta, făsită la Pompei?

Valorile importante erau păstrate în „case de bani”- cufere ferecate , care erau de asemenea frumos împodobite, cum este acesta :

Vila cu papirusuri

La Herculaneum (altă stațiune de odihnă-în vecinătatea orășelului Pompei)
Se pare că a aparținut eruditului Lucius Calpurnius Piso Caesioninus, socrul lui Iulius Caesar.

Vila avea o curte interioară cu peristil și o grădină înconjurată de asemenea de porticuri susținute de coloane , în centrul grădinii fiind un bazin de mari dimensiuni.
Vila avea o bibliotecă mare, în care s-au găsit peste 1800 de papirusuri . S-a crezut că nu vor mai putea fi citite, fiind arse de materialele incandescente căzute la erupția vulcanului, dar tehnica modernă a făcut posibilă descifrarea unora dintre ele chiar nefiind desfășurate. În majoritate sunt scrieri literare.
Vila era împodobită cu numeroase lucrări de artă, sculpturi din marmură sau bronz, de mare valoare artistică.

Vila ne ajută să întrevedem cum era viața unui aristocrat roman cultivat , cu preocupări filozofice.

În această vilă a fost descoperită o bogată colecție de lucrări artistice: sculpturi din bronzz sau din marnură, de o înaltă calitate artistică, așa cum e și acest portret (care a avut de suferit, desigur, din pricina erupșiei, dar încă îl putem admira

Dulăpior de lemn recuperat de la Herculaneum.

Din frescele dezgropate din cenușa vulcanică la Pompei se poate deduce cum era viața unui locuitor obișnuit din secolul I. Ce fructe mâncau, cum arătau cocoșii pe care îi creșteau?
Priviți aici:

Rodii, pere și smochine proaspete pe raft, un cocoș frumos colorat , probabil tolerat de stăpâni prin casă, delectându-se cu semințe de rodie....o scenă încântătoare, pictată impecabil.
În villa Poppaea din Oplontis (între Napole și Sorrento-localitate ce a fost de asemenea acoperită cu cenușă vulcanică) a fost descoperită această pictură delicată.

S-a găsit acolo un ansamblu de clădiri din epoca romană ce formau un cartier administrativ al Pompeiului.
Vila Poppeei Sabina (a doua soție a împăratului Nero)  era mare și luxoasă, pe timpuri avea vedere spre mare în timp ce o altă villa, a lui L. Crassus Tertius era un centru al activităților de prelucrare a produselor agricole (vin și ulei).Vila Poppeei era probabil nelocuită când a erupt vulcanul, căci era deja deteriorată d emișcările vulcanice  și se făceau lucrări de restaurare.
Vila beneficia de ample grădini cu sculpturi și fântâni . Avea un atrium ornat cu picturi magnifice . Încăperile aveau ferestrele orientate spre grădină , cu vedere spre mare. Erau băi termale private, încălzite dinspre bucătărie . Încăperile sclavilor , spre est, erau grupate în jurul unui peristil cu o fântână centrală. 

Un tunel ducea la un portic situat deasupra mării. Se construise și o piscină mare (61 x 17m) , înconjurată de săli de mese, saloane, apartamente pentru invitați și grădini de iarnă ornate cu picturi. Au fost studiate și plantele pictate acolo: garduri vii de buxus, leandri, lămâi, platani, măslini, chiparoși, tufe de trandafiri și iederă cățărătoare, pictate printre ornamente sculpturale și arhitecturale. . 

În casele bogate, se găseau și mobile elegante, lucrate cu rafinament. în cele mai multe cazuri mobilierul din antichitate s-a pierdut, dar condițiile speciale ale erupției vulvanului au făcut ca unele piese de mobilier să poată fi regăsite astăzi.
Cum e această măsuță din bronz și marmură, găsită la Boscoreale, în apropiere de Pompei

Piesele de mobilier elaborate erau făcute să dureze . Despre unele s-a aflat pentru cine au fost făcute pentru că numele proprietarului era trecut într-un loc ce nu se vedea decât dacă mobila era demontată, 
Probabil cei din atelierul de sculptură au notat numele celui ce comandase această măsuță de marmură:

Această masă a aparținut lui Casca Longinus . A avut o tăblie de lemn care nu s-a păstrat, dar care a fost completată în prezent cu o tăblie de marmură

Lupte de gladiatori
La Pompei aveau loc și lupte de gladiatori. Unii își pierdeau viața acolo- așa cum se vede din această frescă găsită în mormântul lui Vestorio de la Porta Vesuvio 

Altarele strămoșilor (lararium) 

În fiecare casă romană exista un mic altar închinat strămoșilor -considerați că erau  zeificați (zei Lari-Lares) zeități păzitoare ale gospodăriei și geniului locului (genius loci) -spiritul protector al capului familiei și al locului. De multe ori erau reprezentați prin șerpi- care simbolizau fertilitatea și protecția.
La Pompei, unul dintre aceste altare arătă acum așa- după ce a suferit prin erupția vulcanului. Nu ne rămâne decât să ne închipuim cum arăta când zidurile erau drepte, tencuiala era intactă, culorile erau vii și ăn interiorul micului altar se vedea o pictură care îi reprezenta pe strămoși -sub forma unor spirite înaripate:

În sânul familiei erau venerați și zeii Mani, suflete ale morților.
Pe stelele funerare se regăsesc inscripții ce încep cu formula: DM(S): Dis Manibus (Sacrum)- ce a apărut prin secolul II (Adaosul „S” apărând în secolul III, ca urmare a creștinării). Tradiția păgână a spiritelor Mani (din infern) a fost modificată de credința creștină în considerarea că sufletele credincioșilor sunt sfințite , sacre, deci vor merge în rai.
Odată cu generalizarea credinței creștine, formula de pe stelele funerare a fost interpretată ca: Deo Magno Sacrum (Dedicat Marelui Dumnezeu) 
Studierea inscripțiilor funerare furnizează informații despre populația din zona respectivă, ca și despre perioadă.

Tradiția aparținea stelelor cetățenilor romani (ce se pot recunoaște după cele trei nume (tria nomina) purtate , sau cetățenilor de origine Gallică, deveniți cetățeni romani. 
Mulți cetățeni romani din Gallia purtau numele (nomen) Julius, de la Caius Julius Caesar. . E posibil ca aceștia să fi fost prizonieri ai lui Caesar apoi eliberați de el. Liberții purtau de obicei numele de familie al fostului stăpân, considerându-se că făceau parte din familia acestuia. 

În unele case s-au găsit și portrete ale stăpânilor casei. Uneori ei au fost portretizați în postura unor personaje legendare, dar alteori e pur și simplu un portret , cum e acest mozaic găsit în casa ce a fost desemnată drept „Casa della Matrona”. 

Un portret realist, al unei femei mature, cu pieptănătură simplă, dar cu podoabe rafinate: colier de perle, cercei, o fundă sau o agrafă în păr , o eșarfă din material fin, transparent , o rochie brodată, toate astea indică o femeie bogată și cultivată, stăpână pe sine. 

Temple

Firește erau diferite temple, unde se slăveau feluritele zeități romane.
Aici: un detaliu din templul lui Apollon

La Herculaneum a fost găsită o frescă ce înfățișează desfășurarea unui titual religios.

Cum în imagine apar doi sfincși, s-a tras concluzia că era vorba despre cultul ziței egiptene Isis
Unii dintre participanți au caracteristici ca ce din Africa centrală .
Cum în prim planul imaginii , dar și în plan îndepărtat apar și  ibiși, putem trage concluzia că fresca reprezintă o scenă ce se desfășura în Egipt. Poate posesorul vilei din Herculaneum avusese o funcție importantă în Egipt și voise să amintească vizitatorilor săi acest lucru. 

Car de ceremonii-pilentum
Pentru alaiuri religioase sau  cu ocazia diferitelor sărbători tradiționale se foloseau care lucrate din bronz și staniu, cu decorațiuni din argint ornamentate cu medalioane cu reprezentări de satiri, nimfe, cupidoni sau de alte scene mitologice asociate cu fertilitatea 

Intrarea în casa unui roman din Herculaneum

O scenă imaginată de Angel Garcia Pinto, pe baza a ce se știe despre viața cotidiană din antichitatea romană: Un soldat  legionar semnează de primire pentru patru amfore cu vin sau ulei de măsline .
Legionarul scrie pe o tăbliță cerată, iar apoi un sclav educat, care știe să scrie și să citescă greacă și latină va transcrie documentul cu cerneală pe pergament, pentru arhivă. 
Dacă era prin secoluele II-I î.Hr , legionarul purta o cască de tip Montefortino, din fier și bronz, cu creastă din păr alb de cal , de cca 60 cm lungime. Exista și un buton pentru atașarea unei creste- dacă se dorea. A fost tipul de cască folosit pe timpul lui Caesar.
Legionarul poartă lorica hamata, armura simplă . Pentru ocazii festive se folosea Squamata sau Musculata.
Pe dedesupt poartă o tunică roșie cu mâneci , centura de bază și gladius (sabie), fără să mai aibă și pugio (pumnal) , nefiind o situație de luptă. În picioare: caligae. 
Celălalt poate fi un sclav ce a adus marfa și care poartă o tunică cu centură non-militară și e desculț.

 . 

O jucărie a unui copil roman din secolul II
A fost găsită la Viminacium, aproape de malul sudic al Dunării unde era înartiruită  legiunea VII Claudia

Cel mai bogat oras din Dacia ar putea deveni o autobază

 Colonia Aurelia Apulensis

Întemeiată de romani -sub împăratul Marcus Aurelius (sec II și III)

La 2 km de castrul roman Apulum, al Legiunii XIII-a Gemina.

Se crede că orașul a fost locuit cam 160 de ani 

Istoricii spun că e poate una dintre cele mai importante descoperiri arheologice din ultimele decenii și ar putea fi asemuită cu Pompei.
În mod întâmplător- se făceau săpături pentru o autobază-s-au descoperit aceste vestigii.
În antichitate, acestă localitate fusese supranumită Chrysopolis (orașul de aur).

Vestigii foarte bine conservate, pe o jumătate de hectar (decopertate până acum)
Importante obiecte romane ce ne vorbesc despre originile identității noastre naționale. Altare votive, ruinele unui palat .
Se știe că centrul urban Apulum, constituit în timpul ocupației romane a Daciei inițial ca sediu al Legio XIII Gemina s-a dezvoltat sub forma a două centre de tip urban: Colonia Aurelia Apulensis , Colonia Nova Apulensis și castrul .

Pe această monedă bătută în timpul împăratului Philippus Arabul în 247/248 ,
pe avers e inscripția IMP (erator)  M(arcus) IVL (ius) PHILIPPXS AUG (ustus) 

Pe revers: PROVINCIA DACIA personificată , având însemnele legiunilor

V Macedonica (vulturul) și XIII Gemina (leul) la picioare. 

Construcțiile se întindeau (pare-se) pe 140 de hectare în secolul III, având o populație estimată la 15000-20 000 de locuitori.


Unul dintre altarele votive are o dedicație din partea subofițerului din Legiunea V-a Macedonica: Aurelius Acvilinus (speculator)
Cică erau 20 de speculatores în biroul Guvernatorului Daciei,(aveau o clădire în Praetorium consularis), erau alți   10 în legiunea V-a Macedonica și alți 10 în Legiunea XIII-a Gemina. 

Iată cum o simplă inscripție ne aduce atâtea informații despre societatea ce tocmai se forma în Dacia, combinație de daci și romani. Erau deci , oficial, 40 de angajați la un sistem de informații al armatei. 
Aurelius Acvilinus fusese probabil „sub acoperire”, dar se stabilise în Dacia și- fiind veteran- nu mai avea motive să-și ascundă fosta îndeletnicire. Așa că a mulțumit zeilor ridicând acest monument votiv. 

Sunt și vestigiile unor locuințe.

Speculatores (speculatorii) formau poliția secretă a Imperiului Roman.

Suetonius a scris că speculator era un observator, dar în funcție de obiectivul urmărit el era un spion militar în straie civile.Era și curier pentru mesaje speciale.  
Găsim speculatores în armata lui Caesar, apoi în timpul Imperiului. Din timpul lui August, în serviciul personal al împăratului.
Ei se interesau și dacă sunt conspirații împotriva împăratului

Probabil erau astfel de observatori și în taberele adverse. De vreme ce Roma avea legături comerciale cu Dacia (bunăoară), probabil că negustorii daci observau și ei ce pregătiri militare se făceau la Roma.
Așa înțelegem de ce Caesar a masat legiunile în Macedonia declarând că le va duce la luptă contra Partilor, când de fapt el plănuia un război împotriva dacilor. (Sigur, după aceea ar fi urmat și partii, probabil). Caesar i-a destăinuit nepotului său Octavius acest plan, în timp ce erau în Iliria. Planul a fost abandonat căci în acel an (44 î.Hr) au fost asasinați atât Caesar cât și marele rege Burebista 

Despre împăratul Hadrian există un pasaj din biografia lui :

 (Vila Hadriani, c11, 41):„ erat curiosus non solum domus suae sed etiam amicorum ita ut per frumentarios occulta omnia exploraret nec adverterent amici sciri ad imperatore vitam suam priusquam ipse hoc imperator ostenderet.”

”El era curios nu doar în privința propriei sale familii, ci și în privința caselor prietenilor, în asemenea măsură că el căuta să afle toate secretele prin intermediul negustorilor de cereale. Prietenii săi nici măcare nu-și dădeau seama că împăratul le cunoștea viețile până când acesta nu le arăta asta!”

Pe timpul lui Traian se înființase și corpul de gardă equites singulares. Ei acționau în special în provinciile de la Rin sau Dunăre și erau alcătuite din „barbari” .

Amfiteatre romane

 Spre deosebire de teatrele romane, în care spectatorii erau așezati pe gradene dispuse în semicerc, amfiteatrele aveau gradene (etajate) dispuse în jurul unei arene de formă eliptică. 

Deci oarecum ca și cum două teatre ar fi fost puse unul în fața celuilalt (din greaca veche ἀμφί-împrejur/de ambele părți)

Amfiteatrele erau destinate spectacolelor cu gladiatori (munus gladiatorium), spectacolelor de vânătoare (venationes) și uneori spectacolelor navale (naumachies)

Aceste spectacole, la care asistau foarte mulți cetățeni (de aceea se și construiau cu dimensiuni foarte mari), erau sponsorizate de aristocrații romani (cel mai adesea conducătorii statului roman) pentru captarea simpatiei poporului.

Originea jocurilor din arenă

Despre jocurile organizate de etrusci în cadrul ceremoniilor funerare ne putem informa din frescele pictate ]n morminte: la Paestum pare o demonstrație făcută de militari, fără amenajări speciale. 

Putem face legătura și cu relatările din Iliada despre întrecerile organizate între eroii greci la moartea unui personaj important : lupte care erau întrerupte când era clară victoria unuia dintre participanți, înainte ca ei să fie răniți grav. 

Pe urnele funerare etrusce din Etruria luptătorii par a respecta reguli ale întrecerii , dar fără a avea construcții amenajate special.

Dacă la început fusese vorba de lupte organizate în onoarea unor persoane decedate, spectacolele au devenit tot mai mult acțiuni politice -cadouri electorale. În perioada imperiului roman amfiteatrele au devenit tot mai mari și au fost construite nu doar în peninsula italică, ci și în diferite provincii romane.
Au fost descoperite cam 230 de amfiteatre romane , unele fiind refolosite după căderea Imperiului -unele ca fortărețe (în Evul Mediu) , altele fiind exploatate ca niște cariere de piatră gata fasonată pentru alte construcții. 

Primele amfiteatre romane au avut caracter provizoriu, fiind dedicate luptelor din cadrul ceremoniilor funerare (obicei moștenit de la etrusci).

La Roma a fost atestată prima luptă între gladiatori, în Forum Boarium (oborul lor)  , în anul 264 î.Hr.

În epoca republicană s-au construit amfiteatre provizorii, din lemn . 

Pliniu cel Bătrân a scris că primul amfiteatru din lemn ar fi fost construit la cererea lui Gaius Scribonius Curio, în anul 52 î. Hr. Acest prim amfiteatru ar fi fost format într-adevăr din două jumătăți, una rotindu-se în jurul axei centrale pentru a forma spațiul circular , urmând a fi pliată ulterior ca să continue a funcționa ca teatru. Desigur sistemul necesita eforturi mari și se defecta repede, așa că a fost abandonat.
A rămas idea de a se construi edificiul de formă eliptică, așa cum se pomenise din bătrâni.

Prin anul 46 î.Hr Julius Caesar a construit un amfiteatru de lemn , dar care dispunea de amenajări subterane (galerii) de unde apăreau la suprafață, cu dispozitive  cum ar fi mont charge urile de azi, (doar că acționate de sclavi) . A fost prima dată când s-au prezentat acolo și lupte cu animale . Construcția era protejată de un velum.

Amfiteatrul din Pompei

Lava vulcanică a păstrat acest amfiteatru din lemn construit prin anul 80 î.Hr, după cum o atestă inscripția găsită acolo. 

La Pompei a fost găsită și o frescă ce prezintă o luptă între gladiatori. Unul dintre gladiatori sângerează puternis și și-a scăpat scutul, în timp ce învingătorul își ridică scutul în semn de victorie. Observăm că cei doi gladiatori au echipamente diferite de echipamentele militarilor. Căștile sunt aurite și ornate cu panașuri mari, din pene. S-ar spune că e vorba de pende de struț, după cât sunt de mari și pufoase. N-ar fi imposibil, în Italia se aduceau animale exotice, de ce nu și struți?
Scuturile par și ele aurite. Ca și ocrea- apărătoarele pentru gambe.
În rest, nu purtau decât subligaculum (subligatus, subligar, licium) -un șort din țesătură de in . Învingătorul poartă și manica- o apărătoare pentru braț. 

Colosseum (Amfiteatrul Flavian)

A fost construit din ordinul împăratului Vespasian, continuat de Titus (între anii 70-82) pe locul Casei de Aur (Domus Aurea)-palatul împăratului Nero, ce a fost urât de popor. Amplasamentul nu a fost întâmplător. El simboliza ștergerea amintirii împăratului cu un comportament crud și egocentric , ce asuprise poporul și revenirea la o conducere orientată spre popor.
 

Cam așa arăta Amfiteatrul Flavian (Colosseum) când începea să se tragă acoperișul (velarium)
În vârful construcției încă se văd găurile în care erau fixați cei 240 de stâlpi d elemn -catargele de care erau fixate velele , cu un sistem complex de frânghii . Exista și un imens inel central eliptic , suspendat deasupra arenei cu frânghii.
Deschiderea din centru favoriza ridicarea aerului cald prin efect de tiraj al aerului, răcorind aerul din arenă.
Cei care manevrau veariumul erau marinarii din flota imperială de la Misenum , care erau cazați lângă amfiteatru în Castra Misenatium.
Ei își sincronizau mișcările cu precizie militară pentru a ridica simultan velele grele din țesătură de cânepă, colorate în culori vii.

Domus Aurea fusese construit de împăratul Nero între anii 65-68, după marele incendiu din anul 64 (de care a fost învinuit împăratul, care a expropriat cu acel prilej o suprafață de circa 81 ha în centrul orașului). Succesorii lui Nero au vrut să pună la dispoziția publicului o mare parte din palat sau au construit alte clădiri pe locul palatului odios. 

Nero ordonase să i se facă și o statuie gigantică, ce a fost pusă apoi în apropiere de noul amfiteatru- cu figura modificată ca să reprezinte zeul soarelui-Helios. .

Amfiteatrul Flavian a fost amplasat pe locul unui lac artificial ce existase în timpul lui Nero.

Construcția amfiteatrului a început în anul 70 și a durat circa 10 ani , cu încă 2 ani pentru finalizare. . 

Dimensiuni: 189 m lungime, 156m lățime. 48 m înălțime.  Arena e cam cât un teren de fotbal. .
Se crede că putea primi până la 880 000 de spectatori.
Fațada era placată cu marmură și organizată pe patru nivele, pe primele trei distingându-se pilaștri cu coloane adosate , între ele fiind arcade , în fiecare arcadă fiind statui ce reprezentau zeități sau figuri istorice ale Romei. Pe porțiunea de la etajul 4 al fațadei erau ferestre dreptunghiulare ce alternau cu zidărie plină pe care erau ancorate catargele pe care se sprijinea acoperișul mobil (velum) 

Coloanele adosate aveau capiteluri în stil diferit : doric, ionic și corintic, putând fi privite ca o rememorare a tradițiilor grecești. 

La inaugurare, împăratul Titus ( fiul lui  Vespasian) a dispus organizarea de spectacole timp de 100 de zile.  
Spectacolele gratuite oferite publicului, precum și distribuirea gratuită de grâne sau pâine erau mijloace de asigurare a unui grad de satisfacție a mulțimii sărace a Romei antice. 
Amfiteatrul a fost folosit pentru spectacolele de acest tip timp de 4-500 de ani.

Școlile de gladiatori

 
În apropiere de clădirea amfiteatrului a fost construită și clădirea școlii de gladiatori (Ludus Magnus) , în care gladiatorii locuiau și  se antrenau la mânuirea armelor specifice fiecărui tip de lupte. Săpăturile arheologice au arătat că acolo era și o arenă pentru repetiții. O parte din vestigiile fundațiilor și ale arenei școlii de gladiatori sunt vizibile aproape de Colosseum, pe via San Giovanni. 

Ludus Magnus a fost construită de Domitian și refăcută în timpul lui Traian. 

Ludus Magnus era o clădire cu cel puțin două etaje , cu o curte interioară cu portic. În jurul curții erau camerele în care erau cazați gladiatorii și oamenii de serviciu pentru spectacole. În curte era și un mic amfiteatru, cu arenă (62 x 45m) și o cavea mică (gradene pentru circa 3000 de spectatori) . Acolo asistau probabil laniștii- proprietarii școlii, antrenorii , dar și sponsorii care plăteau spectacolele. 
 Erau și patru mici fântâni triunghiulare, pentru spălarea după antrenamente. Pereții din zidărie au fost placați cu marmură, care a fost furată în perioade ulterioare. 

Tot în vecinătatea Colosseumului erau și alte  școli de gladiatori: Ludus Dacicus ,Ludus Matutinus (specializați în lupte cu animale)  și Ludus Gallicus, construite de împăratul Domitian.   

Ludus Dacicus  era Școala de antrenament a gladiatorilor daci.
Ea a fost înființată de împăratul Romitian (81-96) și completată de Traian (98-117) . Era folosită pentru antrenarea gladiatorilor proveniți din prizonierii daci capturați de cei doi împărați în timpul războaielor dacice. Era situată la est de Colosseum, pe versanții dealului Caelian. 
Dio Cassius a scris că în jurul anului 31 î.Hr, după bătălia de la Actium, unde regele dac Dacomes a dat ajutor lui Marcus Antonius, mulți daci au fost luați prizonieri de Augustus și obligați să lupte în arenă ca gladiatori împotriva prizonierilor Suebi. Luptele au durat mai multe zile, neîntrerupt. 

Armele dacilor

Sica- era o armă curbată mai scurtă, manevrată cu o singură mână . Sica ar însemna seceră în limba dacilor. Lama era lungă de aproximativ 40 cm ,triunghiulară, cu vârf ascuțit  cu un mâner scurt. Se purta în teacă, la brâu. 
Falx - o armă curbată (aproape ) ca o seceră , ascuțită pe marginea interioară ,folosită de traci și daci. După ce dacii au câștigat folosind această armă în primele lupte contra romanilor, romanii au modificat căștile soldaților întărindu-șe cu o bară metalică transversală. 
Rhomphaia- o armă albă specifică tracilor și dacilor, ce se ținea cu două mâini, asemănător cu o halebardă medievală.  . Avea o lamă lungă dreaptă sau ușor curbată de 60-80cm și un mâner de circa 50 cm . Despre această armă se vorbește în Iliada (versetul VI 166) și în alte texte antice. Plutarh a scris că a fost mai întâi o „suliță” și apoi o „sabie” . În limba latină a fost numită și rumpia, romphea, romphaea. (Aici, reprezentare pe Tropaeum Traiani) 

Rhomphaia a fost menționată și în lucrarea Chronologia a lui Mihail Psellos ca fiind sabia cu un singur tăiș ce era purtată pe umărul drept de gărzile imperiale de la Constantinopol. 

Aproape de Ludus Magnum erau și alte construcții anexe: Summum Choragicum (depozit de materiale scenice) , Saniarum (pentru adăpostirea și tratarea gladiatorilor răniți) , Spoliarium (unde erau depus corpurile gladiatorilor uciși, după ce fuseseră dezbrăcați de armuri) și Armamentaria (depozit de arme și ateliere de reparare a armelor și armurilor). 

Inițial, amfiteatrul a fost folosit și pentru spectacole nautice, caz în care pardoseala din lemn acoperită cu nisip era demontată și spațiul de sub nivelul ei era umplut cu apă adusă prin conducte de la apeduct. 
După terminarea spectacolului, apa era evacuată prin patru conducte de canalizare în rețeaua de canalizare a orașului. 
Ulterior s-a renunțat la prezentarea de spectacole nautice și sub spațiul arenei s-au construit spații anexe , desfășurate pe două nivele.
În aceste spații auxiliare subterane (Hypogeum) erau magaziile de decoruri și recuzita- decorurile fiind ridicate la nivelul arenei pe planuri înclinate închise cu trape, cuștile cu animale sălbatice -acestea fiind ridicate cu lifturi manevrate cu trolii acționate de sclavi, animalele ajungând astfel în arenă în locuri neașteptate , spre surpriza spectatorilor. Erau folosite animale exotice aduse de la marginile imperiului: lei, tigri, urși, elefanți și chiar crocodili. Prin coridoarele subterane se ajungea  la spațiile anexă dar printr-un tunel subteran se putea ajunge la  școala de gladiatori. 
Sistemul de trape și de ascensoare era o minune a tehnicii acelor vremuri. 
Sistemul de canale de apă și de guri de aerisire asigura răcoarea și ventilația spațiului. 
Spectatorii intrau pe 34 de intrări (ale căror numerotări se văd și acum). Fiecare intra deci prin locul de unde ajungea cel mai repede la locul său de pe bilet. 
Locurile erau alocate în funcție de statutul social. 
La partea de sus a gradenelor, unde fusese adăugată o porțiune cu bănci de lemn, erau locuri pentru plebe și pentru sclavi. 
Locurile de categoria I erau în apropierea arenei. În dreptul axului mic al elipsei era loja imperială, cu acces separat , monumental, din exterior.
În partea opusă era loja magistraților. 
Tot cu acces separat.
În jurul acestor loji de onoare erau locurile aristocrației romane: senatori, patricieni, așezați pe bănci de marmură.
În sectorul de deasupra lor era zona cavalerilor romani-equites. 
Deasupra lor erau locuri pentru soldați, adolescenți cu tutori și bărbați căsătoriți. Alături de ei, cetățeni obișnuiți ai Romei. 
Era un spectacol al întregii societăți romane. 
 .

În arenă aveau loc și execuții publice, menite să înspăimânte pe cei ce ar fi îndrăznit să se opună ordinelor împăratului. 
În secolul IV, imperiul intrase în declin, Jocurile deveneau tot mai costisitoare. 
În acelaș timp, adoptarea creștinismului ca religie -mai întâi tolerată și apoi oficială- a făcut ca jocurile pline de cruzime să nu mai fie apreciate de public. Împăratul Constantin a interzis execuțiile cu tortură, cum erau răstignirile sau uciderile de către fiare. 
În anul 404 un călugăr creștin a vrut să oprească o luptă de gladiatori, dar a fost ucis cu pietre de mulțime. Împăratul creștin Honorius a interzis complet jocurile. 
După ce fuseseră uciși în arenă foarte mulți creștini, condamnați pentru credința lor. 
Amfiteatrele nu pot fi catalogate după capacitatea lor, pentru că aceasta e discutabilă.

Amfiteatrul de la Cartagena Nouă 
A fost foarte mare, dar actualmente este în ruine. Nu e vorba despre provincia Cartagina din nordul Africii, ci despre cetatea romană Carthago Nova din peninsula iberică.

Amfiteatrul de la El Jem (Thysdrus) în actuala Tunisia 

E cel mai elaborat amfiteatru roman- dat fiind că e cel mai nou  dintre ele. (Construit între anii 238 și 250) . A fost o donație din partea împăratului Gordian (238-244) către orașul care l-a proclamat împărat pe bunicul său.
Este o realizare arhitecturală deosebită : elipsa e divizată în sectoare simetrice și un sistem ingenios de pile și arce susțin gradenele, scările și galeriile. 
Arena are amenajări subterane pentru cuști cu animale . Subteranele sunt luminate printr-o deschidere mare în partea centrală a spațiului. Există și două trape prin care erau urcate cuștile cu animale, prin intermediul troliilor.

Fațada, din piatră tăiată, prezintă trei niveluri , cu 64 de serii de arcade suprapuse separate de coloane angajate.
La subsol se ajunge pe două scări ce duc la galeriile subterane , ce sunt accesibile din exterior prin două rampe perpendiculare pe axele principale și care leagă monumentul de grajduri.

Amfiteatrul a fost abandonat după înfrângerea bizantinilor în 647, devenind  o fortăreață ce a fost și un refugiu pentru populație și o bază de rezistență a acesteia. În 1695 și 1850 Mohamed bey el-Mouradi și Ahmed bey au bombardat construcția, provocând mari spărturi în ziduri.

Acum se organizează acolo manifestări culturale, festivaluri. 

Dimensiuni de amfiteatre romane: 

Coloseum la Roma	Roma, Italia	189 x 156 m
Arenele din Nîmes (Nemausus)	Nîmes, Franța	133 x 101 x 21m
Teatrul antic de la Arles	Arles, Franța	136 x 107 m

Arena din Verona                           Verona, Italia