Nodul lui Herakles

 Nodul lui Hecules- simbol al unirii

Simbolul face trimiterela modul în care eroul Herakles /Hercules purta pielea leului vânat de el îegată la gât. 
Bijuterii prețioase din aur au fost făcute din timpuri străvechi, încă din perioada vârstei de bronz.
Aurul poate fi prelucrat sub forma unor fire foarte subțiri, așa că i-a inspirat pe creatorii din vremea aceea. 

Bijuterii antice

Una dintre cele mai vechi bijuterii somptuase purtate de o regină a Troiei în perioada dintre anii  2600-1800 î.Hr a fost găsită de Schliemann în ruinele cetății Troia, a fost dusă la muzeu la Berlin și luată apoi de trupele sovietice în timpul războiului. Este o parură din împletituri din fire de aur terminate cu ciucuri ce încadrează figura celei ce o poartă . 

Este o lucrătură de mare finețe.
Iată că și la alt capăt al continentului, în Țara Galilor a fost găsită într-un tumulus datat din perioada vârstei de bronz britanice- a anilor 1900-1600 î.Hr, această capă de ceremonie din aur ce cântărește doar 560g!
E cunoscută drept capa de aur din Mold (în Welsh: Clogyn Aur yr Wyddgrug)
Remarcăm că denumirea „aur” e ca și în românește!

Inițial capa fusese montată pe o căptușeală din piele , susținută de foi de bronz și ornamentată cu  200-300 de mărgele de chilimbar- care s-au desprins în timp. Capa elegantă era purtată desigur la ceremonii, pentru că limitează mișcările.

Cu timpul, podoabele au început să fie legate de legendele acelui timp, considerându-se că astfel ar putea căpăta virtuțile magice dorite . Oricum, transmiteau un mesaj simbolic. 

Între anii 330-300 î.Hr, un colier de aur era legat în forma nodului lui Herakles. Colierul e format din sârme fine de aur împletite pentru a forma o panglică.

Această brățară helenistică are forma a doi șerpi , ale căror corpuri înlănțuite formează  un nod al lui Herakles, pecetluit cu o piatră prețioasă. Datează din secolul III î.Hr

Această diademă din aur datată din secolele II -III   î.Hr  a fost găsită în așezarea antică grecească Panticapaeum  (Kerch acum în Ucraina) . Dat fiind că personajul reprezentat este arătat călare, e de presupus că diadema nu este grecească, cu tracă! E figurat un personaj cu părul foarte lung, posibil o femeie (zeiță sau regină?) 
Panticapaeum a fost fondat de coloniștii greci din Milet, în sec VII î.Hr, dar în secolele IV și III î.Hr era capitala Regatului Bosporan, condus de traco-sciți. Mulți o consideră moștenire traco-pelasgeană.
Din 436 î.Hr până în 108 î.Hr dinastia conducătoare acolo a fost dinastia tracă spartocidă. 

 Diadema elenistică are în vârf o statuetă a zeiței Nike (a victoriei), iar în dreptul frunții acel nod „magic”

Acest nod format din două frânghii împletite simboliza forța, uniunea indisolubilă și protecția. 
Simbolul avea origini din Egiptul antic, dar și din Grecia antică și a fost folosit de asemenea pentru bijuteriile făcute cu ocazia căsătoriei.

Putea fi reprezentat într-un colier din anii 210 î.Hr, găsit la Tarantum

Sau sub forma unei diademe, ca aceasta din Grecia, din anii 230-210 î.Hr

O brățară  nupțială din sec. III î.Hr, din Grecia

Diadema Loeb cu nodul lui Herakșes , realizată în perioada 250-150 î.Hr , găsită în colonia antică greacă Cheronesus (acum Cherson, lângă Marea Neagră, în vestul peninsulei Crimeea) . Diadema e din aur cu granate , carneol și sardonix. În centrul diademei e o statuetă a zeiței Nike, înaripată, flancată de doi dragoni de mare. 

Nodul lui Herakles folosit la bijuterii spectaculoase expuse la British MuseumȘ o centură helenistică de la sfârșitul sec IV -începutul sec. III î.Hr, , un ornament din aceeași perioadă, un colier și o diademă 

O podoabă pentru cap ce folosește acelaș simbol a fost găsită la Taranto, în Italia. Datează tot din secolul III î.Hr.
Este o plasă de aur de formă emisferică , având pe margine o panglică unită cu un nod al lui Herakles. În nodurile plasei sunt granate mici, iar în vârful capului este o figură feminină- de zeiță probabil.
Tot în partea de sus există două inele, de care probabil era prins un văl fin . 
(Putem observa că rețelele fine din aur au fost folosite și mult mai târziu, în Renaștere , ca ornamente pentru cap  de către femeile nobile. ) 

Podoabe pentru cap folosite de femei foloseau deseori și imagini ale unor zeițe protectoare- în acest caz Artemis

Brățară din Egipt, din perioada romană (sec. II ) , cu diametrul 9,2 cm.

Colier din colonia greacă Chersonesos din Crimeea, datând din sec. IV î. Hr

Aurul era materialul de predilecție pentru însemnele puterii, așa cum erau coroanele regale sau imperiale.
O ocazie unică de a vedea coroana Sfântului Imperiu romano-germanic , fabricată în anul 962 purtată de cineva e această fotografie făcută pe 3 aprilie  1945 de un soldat aliat, ajuns în pivnița din Siegen . 

Coroana Sfântului Imperiuu Roman de la sfârșitul secolului X până la dizolvarea Sfântului Imperiu Roman în 1806. Coroana a fost făcută probabil în timpul lui Otto I (912-973) sau a împăraților imediat următori lui, fiind menționată în documente din secolul al XII-lea.

De fapt aici e o copie identică făcută în 1915 din ordinul împăratului Wilhelm II, pentru a fi expusă la Aachen, cea originală fiind ascunsă pe timpul războiului într-un buncăr de sub castelul imperial din Nürnberg Să înțelegem că oamenii aveau capetele mai mari în secolele anterioare?

Pafta

Catarame balcanice vechi 

Am văzut uneori la costumele populare românești un gen de catarame formate din două părți simetrice care se prind între ele cu un cârlig , uneori cu o tijă.

Pafta turcească cu decor în filigran și cu pietre

De cele mai multe ori cele două părți ale cataramei au o formă asemănătoare cu unele motive ornamentale orientale. O formă specifică, asemănătoare cu o frunză răsucită, sau cu o picătură de apă .
De unde vine acest motiv ornamental?
În mod poate surprinzător, el provine tocmai din lumea persană, dar unele teorii spun că și în Persia el ar fi for influiențat de simbolul chinez yin și yang.
Este
simbolul numit Boteh
În țările anglofone se cheamă "Paisley" . Mai e supranumit și „motiv cașmir” (După țesăturile din lână foarte fină de capră din Cașmir, imprimate cu astfel de motive). 
( Paisley= Numele unui sat din Scoția unde meșteșugarii au fabricat șaluri cu motive asemănătoare celor din Cașmir, dar la prețuri mai abordabile- între anii 1800-1850)







Originile simbolului persan sunt deseori asociate cu simbolismul Babilonului antic, cam din 2000 îJC.  Palmierul ce produce curmale era venerat de babilonieni și considerat ca „arbore al vieții”. 

Motivul decorativ se găsește atât pe țesăturile orientale, cât și la bijuteriile orientale (catarame, pandantive, broșe)
Unii văd în acest motiv decorativ „limba de foc a lui Zarathustra”, alții cred că e o lacrimă a lui Buddha sau doar un fruct de conifer, ori „creanga de aur” despre care a scris și Sadoveanu.

De fapt însă motivul decorativ e legat de lumea florală, pentru că boteh înseamnă în limba persană (farsi ) înseamnă „buchet de flori”, dar și „arbust” sau „iarbă”.
« Bôteh gegheh » este o floare mistică iraniană  pe care unii o apropie de  simbolul chinez yin/yang. Florile Boteh sunt în general perechi, reprezentând uniunea dintre bărbat și femeie. Este trandafirul imaginar al Iranului, simbolul dragostei. Ea se regăsește pe desenele ce datează din secolul XVII-lea, sub formă curbă stilizată sau geometrică. Arborele vieții simbolizează fertilitatea, continuitatea. Uneori sunt asociate și imagini de cupluri de păsări, aluzie la căsătorie și deci la continuitatea vieții. Simbolul datează însă din timpuri străvechi .

Desenul a devenit popular în Europa în timpul secolelor XVII și XIX prin intermediul șalurilor de Cașmir.
În Persia se regăsește acest motiv ornamental încă din perioada imperiului Sassanid (224 -651), o dinastie de confesiune zoroastriană, o confesiune ce subzistă încă în unele regiuni din Iran și din India sub numele mai comun de parsis.

Unii specialiști spun că „boteh” ar avea originea în religia zoroastriană, că ar reprezenta chiparosul, simbolul vieții și al eternității. Pentru alții ar fi o frunză de palmier.

După căderea imperiului Sassanid, motivul ornamental a dăinuit și a fost regăsit în afară de contextul religios, fiind folosit pentru decorarea veștmintelor luxoase sau la podoabe.

Încă și astăzi, mai ales în Iran și Uzbekistan motivul decorativ se regăsește pe veștminte, dar și pe decorațiile pereților, pe vase sau pe bijuterii. Sub numele „buta” (migdală) a devenit simbolul național al Azerbaigeanului.

În India și Pakistan , sub denumirile: „kalka”, „carrey” sau „ambi” („amb”) ar fi folosit ca simbol de protecție împotriva răului.

Preluat în Imperiul Otoman

Pafta otomană din aramă cu email și coral

Motivul decorativ a fost mult folosit la faimoasele catarame foarte folosite în timpul Imperiului Otoman. Vedem și în filmele turcești cu subiect istoric cum personajele poartă catarame foarte mari, cu desen simetric, numite PAFTI.

Persoanele cu rang înalt purtau catarame de dimensiuni foarte mari, confecționate din materiale prețioase lucrate în filigran și împodobite cu pietre prețioase. 

Paftale turcești din argint aurit

Cei care nu își puteau permite aur , își comandau paftale din argint. Dar și argintul era scump, așa că persoanele mai puțin avute purtau catarame din aliaj cu slab conținut de argint sau din aramă argintată. Dimensiunile erau însă foarte mari, pentru a impresiona.

Pafta turcească veche vândută pe un site de comercializare
Din aliaj cu urme de argint și „piatră” de sticlă

Calitatea slabă a aliajului rezulta și din folosirea monedelor turcești ca materie primă pentru paftale.
Or, în Imperiul Otoman monedele „aspri” , care inițial erau din argint, au început să conțină din ce în ce mai puțin argint (ca urmare a problemelor financiare cu care se confrunta împărăția turcească).

Moda turcească s-a răspândit în toate provinciile ocupate de otomani: în cele integrate în Imperiul otoman (pașalâcuri), așa cum au fost Grecia, Bulgaria, Serbia , Ungaria  sau în cele aflate sub suzeranitatea sultanului , fiind independente teoretic, dar aflate sub dominația Imperiului Otoman (așa cum au fost Principatele Române).
În Bulgaria se observă că paftalele au fost adoptate atât în portul popular al femeilor musulmane, cât și în cel al bulgăroaicelor ortodoxe.

Atât bulgăroiaca musulmană (din stânga) cât și cea ortodoxă (din dreapta)
poartă paftale și coliere metalice.

În atelierele grecești, bulgărești, cipriote, turcești și românești se lucrau în secolele XVIII-XIX felurite bijuterii, între care și paftale din argint, uneori aurite, dar și din aliaje inferioare argintate, lucrate în diferite tehnici: turnare, ciocănire, ajurare, filigran.
Paftalele , pandantivele și broșele erau împodobite cu sidef , perle, coral, pietre prețioase sau semiprețioase, dar și sticlă de diferite culori. Era folosită și tehnica emailului policrom.

Paftalele au devenit un accesoriu vestimentar obişnuit în Ţările Române în perioada domniilor fanariote, caracterizată prin influenţa sporită a culturii greceşti (în care paftalele se impuseseră pe filieră otomană) . 

Paftale și centură din Grecia

Dar ele fuseseră folosite și în secolul XVII, de către domnitori români. Însă decorațiunile folosite erau deseori cu subiect religios. Ele jucau atunci rolul unor mici icoane purtate mereu cu sine de proprietar. 

Pafta dăruită de domnitorul Petru Rareș unei mănăstiri.

În timpul domniilor fanariote, luxul afișat de către pătura conducătoare (boieri fanarioți sau autohtoni) presupunea și purtarea de paftale prețioase, dintre care unele pot fi văzute acum la muzee.

Paftale de la noi , expuse la Muzeul Național de Artă.
Din argint și argint aurit 

Odată cu epoca de tranziţie a societăţii româneşti de la modelul greco-oriental către modernitatea occidentală, formele şi motivele decorative de tradiţie post-bizantină şi orientală au fost abandonate în favoarea repertoriului baroc sau Biedermeier. Între anii 1840 şi 1870, purtarea paftalelor a devenit desuetă, moda feminină adoptând în totalitate croiurile şi cromatica occidentală. 

Regina Elisabeta a reintrodus paftalele în moda românească.

Regina Elisabeta în costum popular, 
purtând chiar și o furcă și un fus, cu care mimează că  toarce.
Cingătoarea costumului e încheiată cu o pafta 

În jurul anului 1870, principesa Elisabeta, viitoarea regină a României a introdus la curte portul național românesc, în varianta sa cea mai luxoasă : materiale prețioase (borangic, lână fină) broderii migăloase foarte abundente, mâneci ample, țesături cu fir de aur și de argint și paftale din materiale prețioase.

Paftale românești la MNAR

Paftale românești expuse la Muzeul de Istorie

Exemplul ei a fost urmat de elita feminină până în pragul Primului Război Mondial. 
Regina Maria avea la rândul ei o colecție impresionantă de straie populare românești, somptuase, lucrate artistic și împodobite cu fir de aur, de argint și cu paftale. 
Putem vedea numeroase fotografii de epocă, în special cărți poștale  în care regina Maria poza îmbrăcată în straie naționale românești. 

Regina Maria în costum popular cu multă broderie, mâneci foarte largi
și cingătoare cu o pafta enormă. 

Când a călătorit în Statele Unite, regina Maria a dăruit mii de piese de port popular , ceea ce desigur a făcut cunoscută ia românească și pe Noul Continent.  Asta arată și cât de mare era stocul de straie populare pe care îl primise regina.

Doamnele de la curte urmau exemplul regal și purtau la festivități straie naționale cât mai sclipitoare, cu fir de aur, de argint, cu paiete („fluturi”) .

Pe fresca din sala mare a Ateneului vedem cum regele Ferdinand,  călare este întâmpinat de un mic grup de doamne ce poartă costume naționale bogat împodobite. Ele erau îmbrăcate simbolic în costume din provinciile reunite în România Mare: Vechiul Regat, Transilvania, Basarabia și Bucovina. Dar nu au și paftale. Oamenii „de rând” stau în genunchi în apropierea regelui. Lângă regele Ferdinand călărește regina Maria, purtând pe cap coroana cu pandantive . 

Fragment din fresca Ateneului -1938

Chiar și la țară, straiele pentru ocazii deosebite au început să fie lucrate cu fir aurit sau argintat , cu paiete și cu mărgele („cilicuri”). Viermii de mătase se creșteau la țară, pentru confecționarea maramelor de borangic.

Pafta otomană veche, din argint  aurit 

Dar paftalele?
Cei care nu își permiteau să poarte paftale filigranate de argint sau măcar argintate, purtau paftale modeste, turnate din bronz sau alamă.

Brâu românesc expus la Muzeul Țăranului Român . Pafta din alamă

Brașoave.

A intrat în vorbirea curentă expresia „a spune brașoave” cu sensul de a spune minciuni, lăudăroșenii.
Conform lui N.C. Ariton, originea expresiei este în confecționarea de către meșterii brașoveni a podoabelor din materiale ieftine care imitau aspectul celor prețioase.

Paftale din alamă sau din alpaca , lucrate minuțios și ornamentate cu sticlă colorată imitau foarte bine paftalele din aur sau din argint cu pietre prețioase. Și așa imitațiile care luau ochii au fost denumite: „brașoave”. Aceeași denumire o aveau și banii falși („calpi”), pe care îi confecționau aceiași meșteri brașoveni.

Și în zilele noastre mai există la noi un meșter ceangău ce confecționează paftale din alamă, după modele tradiționale săsești. 

În Bulgaria însă confecționarea de paftale în stil tradițional se face pe scară largă. Există site-uri care vând (la prețuri modice) paftale turnate din aliaje neprețioase după modele din portul popular bulgăresc. Dacă obiectele se vând pe site-uri cu trafic mare internațional, prețul lor crește .
Paftalele sunt considerate de bulgari componente specifice ale costumului popular bulgăresc și li se atribuie calități protectoare și de stimulare a fertilității (vedem că se păstrează semnificația ce li se atribuia și în vechea Persie). Așa încât fetele primeau la nuntă câte o astfel de cataramă de dimensiuni cât mai mari, care avea rolul de a o face fertilă și de a proteja fătul pe timpul sarcinii. Paftalele bulgărești sunt deseori ornate cu motive florale, dar și cu porumbei, simbol al dragostei. 
Paftalele erau prezente și în portul românilor macedoneni (aromâni). În unele fotografii vechi se pot vedea femei aromâne care poartă simultan mai multe paftale - poate fiecare fusese primită cu prilejul unei sarcini și femeia le purta mândrindu-se că a născut doi sau trei copii. 

Pafta bulgărească din aliaj inferior cu porumbei gravați în sidef 

Și din Grecia sau Turcia apar paftale puse în vânzare pe diferite site-uri. 

Pafta și broșă având ca subiect gravat în sidef Nașterea Mântuitorului

Decorația paftalelor diferă , dar în general în forma lor se regăsește elementul decorativ persan : Boteh

Pafta din aliaj de argint filigranat, aromână

Iar în paftalele bulgărești, un alt element decorativ constant este porumbelul, simbol al dragostei

Cataramă (pafta) bulgărească (vândută ca otomană)
din aliaj cu puțin argint și parțial aurită, cu sidef și piatră de sticlă

cristale Swarovski

Swarovski este numele unei mărci de produse din cristal, adică din sticlă cu un conţinut important de plumb).
Pietrele Swarovski sunt echivalentul modern al cristalelor decorative cunoscute în trecut sub numele de "ştrasuri"- altă sticlă cu plumb , faţetată , ce era purtată în general pe scenă de dansatoarele de cabaret sau de cântăreţele de operă.
 (Strasss-După numele lui Georges Frederic Strass, care a popularizat  în secolul XVIII sticla cristal inventată încă din secolul al XVI-lea )
Actuala întreprindere Swarovski îşi are sediul în Austria .
În 1900 Daniel Swarovski, ce se echipase cu prima maşină de tăiat fin cristalul, a colaborat cu creatori de modă pentru decorarea materialelor pentru rochii cu cristalele produse de fabrica sa. Primele toalete au fost cele pentru teatru.
Cristalele s-au distins prin şlefuirea de bună calitate şi au fost folosite, alături de paiete şi de mărgele, pentru rochiile sclipitoare, care să nu coste prea mult.
Astăzi grupul Swarovski angajează circa 26000 de persoane. Pe lângă produsele de cristal, grupul produce şi sticlă optică, pentru lentile.
Logo-ul firmei este o lebădă, care este gravată pe bijuterii sau sculpturi din cristal.
Din 2008, în timpul crizei, grupul şi-a diminuat efectivele şi a delocalizat producţia spre China, India şi Vietnam.

Procesul de fabricaţie
Materia primă, cristalul,  se fabrică după procedeele cunoscute de multă vreme în industria sticlei, dar procentajul de plumb este păstrat secret şi face obiectul brevetului

Materia primă este deci o sticlă ameliorată, pentru a avea transparenţa dorită.
Utilizări

Toaletă Swarovski
Realizată de firma japoneză cu peste 70000 de cristale ,
nu se poate spune că e lipsită de umor

Cristalele Swarovski au început a fi folosite  nu doar pentru bijuterii decorative, ci şi pentru decorarea stofelor de mobilă, a tapetelor, a unor caroserii de maşini etc. Chiar şi pentru împodobirea unor vase de toaletă!

Dacă bijuteriile sau toaletele pentru care s-au folosit aceste cristale au fost create de firme celebre, designul special creşte valoarea produselor respective.

Toaleta japoneză

Cât despre vasul de toaletă,  e bine de ştiut că valoarea lui nu constă în cristalele decorative, ci în primul rând în tehnologia încorporată.
Pentru că vasele de toaletă japoneze- în general - oferă multiple comodităţi:

• sistem  încorporat de spălare a posteriorului utilzatorului, cu jet apă cu presiunea şi  temperatura reglate după dorinţă
• jet de apă aparte pentru spălarea zonei anterioare a utilizatoarei, făcând deci şi oficiu de bideu. De menţionat că orificiile prin care iese apa nu ating corpul utiliozatorului , sunt cu autocurăţire şi se autocurăţă după fiecare utilizare.
• uscare cu aer a zonelor spălate anterior. 
• scaun încălzit (căldura porneşte la detectarea prezenţei în cameră)
• sistem de spălare inteligent pentru interiorul vasului
• deschidere şi închidere automată a capacului vasului
• detector de prezenţă inteligent, care ridică colacul vasului dacă stai cu faţa la el şi lasă colacul dacă stai cu spatele la el, ca să te aşezi.
• la unele modele există captatori care măsoară indicele de zahăr prin analiza urinei, indică de asemenea pulsul, tensiunea şi indicele de grăsime ale utilizatorului şi se studiază posibilitatea ca aceste date să fie trimise automat medicului printr-o conexiune internet fără fir. 

În camera de toaletă (care a separată de camera de baie) se află, pe lângă hârtie igienică, perie şi evier, o serie de accesorii specifice:

• Un zgomot de fond de apă care curge, pentru a acoperi eventuale sunete dizgraţioase asociate folosirii -chiar şi în toalete publice
• papuci de purtat în camera de toaletă, cu care nu se circulă prin restul casei
• uneori există etajere pentru cărţi, reviste , afişe 

Acest tip de vase de toaletă, ce se mai numesc şi washlet sunt instalate din anul 2004 în mai mult de jumătate dintre locuinţele japoneze. 

Pentru a ne face o ideie despre atenţia care se acordă în Japonia acestui obiect indispensabil pentru o locuinţă civilizată, putem adăuga că Asociaţia japoneză a toaletelor celebrează în fiecare an "ziua toaletelor"

Există şi vase de toaletă hibride, care se pot lăsa mai jos sau se pot ridica la înălţimea unui scaun, pentru a putea fi folosite fie din poziţia "pe vine" fie "aşezat", după dorinţă. 

Există şi preocuparea pentru economia de apă, existând în unele cazuri o chiuvetă deasupra rezervorului de apă pentru vasul de toaletă, astfel încât apa folosită pentru spălarea mâinilor să fie recuperată şi refolosită ulterior la spălarea vasului de toaletă.