Limba latina provine din limba romana

“Nu limba română este o limbă latină, ci limba latină este o limbă românească!” Fost consilier al Papei Ioan Paul al II-lea: “nu limba română este o limbă latină, ci limba latină este o limbă românească!!!” Într-un interviu acordat postului de televiziune TVR Cluj, Micheal Ledwith, fost consilier al Papei Ioan Paul al II-lea, fost decan al Sf. Petru Diocescan College din Wexford, fost presedinte al Conferinţei şefilor de universităţi irlandeze şi fost membru al Biroului de conducere al Conferinţei Rectorilor Universitătilor Europene (CRE), face o declaraţie care confirmă studiile lui Densuşianu şi ale altor autori : “Chiar dacă se ştie că latina este limba oficială a Bisericii Catolice, precum şi limba Imperiului Roman, iar limba română este o limbă latină, mai puţină lume cunoaşte că limba română, sau precursoarea sa, vine din locul din care se trage limba latină, şi nu invers. Cu alte cuvinte, nu limba română este o limbă latină, ci mai degrabă limba latină este o limbă românească. Asadar, vreau să-i salut pe oamenii din Munţii Bucegi, din Braşov, din Bucureşti. Voi sunteţi cei care aţi oferit un vehicul minunat lumii occidentale (limba latină).”  Oare această declaraţie făcută acum câteva luni de o personalitate occidentală, care nu are interese personale în România, să aibă legătură şi cu faptul că Papa Ioan Paul al II-lea a spus, cu ocazia vizitei în ţara noastră, din anul 1999, că România este “Grădina Maicii Domnului”?  Din ce în ce mai multe dovezi ne arată că spaţiul carpato-danubiano-pontic este Vatra Vechii Europe...Despre faptul că istoria este falsificată sau prost înteleasă au vorbit multe personalităţi în decursul timpului. Haideti să vedem ce ne spun si alţii despre limba română şi limba latină, despre pământurile Vechii Dacii... - „Colhii si dacii mă cunosc, ei vorbesc o limbă barbară, de idiomă latină” (Horatiu, marele poet roman (65 î. Chr. – 08 î. Chr.) - Odele, I, 20  (afirmatie făcută cu aproape un secol si jumătate înaintea cuceririi unei părti din Dacia).  - „Civilizaţia şi istoria au început acolo unde locuieşte azi neamul românesc.” (W. Schiller, arheolog american)  - “Limba lor [a românilor] n-a putut fi extirpată deşi sunt aşezati în mijlocul atâtor neamuri de barbari şi aşa se luptă să nu o părăsească în ruptul capului, încât parcă nu s-ar fi luptat atâta pentru viaţă cât pentru o limbă.” (Antonio Bonfini / Antonius Bonfinius -umanist și istoric-1434–1503) )  Antonio Bolfini a scris despre Ioan Corvin de Hunedoara : „„Acesta s-a născut din tată român (Valacho patre) și mamă greacă; prin destoinicie și virtute a făcut cinste neamului său mai presus de așteptarea tuturor. Se spune că nici părinții lui nu erau de neam obscur. Căci tatăl său – precum se zice – se bucura de vază foarte mare la neamul românilor, care stăpânesc acum locurile geților și ale dacilor și cu drept cuvânt se cred rămășițele colonilor romani, după cum dovedește asemănarea limbii lor. ...Născut în satul Corvinus își trage spița neamului din familia Corvina a romanilor. Iar mamă-sa, născută între greci, se crede a fi fost răsărită dintr-un neam vechi și împărătesc. Unii îndrăznesc s-o aducă în legătură cu neamul lui Teodosius.::”Iar despre români: ”„Deși năvăliri barbare de tot felul s-au revărsat asupra provinciei Dacia și asupra poporului roman și asupra regiunii geților și în Panonia, totuși s-a văzut că n-au putut fi răpuse coloniile și legiunile romane care se dezvoltaseră de curând. Înecate sub valul de barbari, ele totuși mai exală limba romană, și ca să nu o părăsească nicidecum, se împotrivesc cu atâta îndârjire, încât îi vezi că luptă nu atât pentru păstrarea neatinsă a vieții cât a limbii. Căci cine nu s-ar minuna – dacă ar sta să socotească desele puhoaie ale sarmaților și goților, și de asemenea ale hunilor, vandalilor și gepizilor și incursiunile germanilor și longobarzilor – că s-au mai păstrat încă până acum la daci și geți (inter Dacos & Getas) rămășițele limbii romane (Romanae linguae vestigia)?” - „Latineasca, departe de a fi trunchiul limbilor care se vorbesc azi s-ar putea zice că este mai puţin în firea celei dintâi firi romane, că ea a schimbat mai mult vorbele sale cele dintâi şi dacă nu m-aş teme să dau o înfăţişare paradoxală acestei observaţii juste aş zice că ea e cea mai nouă dintre toate, sau cel puţin a aceea în ale cărei părţi se găsesc mai puţine urme din graiul popoarelor din care s-au născut. Limba latinească în adevăr se trage din acest grai, iar celelalte limbi, mai ales moldoveneasca, sunt însuşi acest grai.” (D`Hauterive-,istoric și diplomat francez 1754-1830 „Memoriu asupra vechei si actualei stări a Moldovei”, Ed. Acad., p 255-257, 1902)  - „Locul acesta unde este acum Moldova şi Ţara Muntenească este drept Dacia, cum şi tot Ardealul şi Maramureşul şi cu Ţara Oltului. Aste nume mai vechi decât acesta, Dacia nu se află, în toţi câţi sunt istorici.” (M.Costin:1632-1691, De neamul Moldovenilor)  - „De aceia, măcar că ne-am deprins a zice că limba română e fiica limbii latineşti, adeca acei corecte, TOTUŞI DACĂ VOM AVEA A GRĂI OBLU, LIMBA ROMÂNEASCĂ E MUMA LIMBII CEI LATINEŞTI.” (Petru Maior, Istoria pentru începutul românilor în Dacia, p 316, 1812)  - „Acesti volohi nu sunt nici romani, nici bulgari, nici wölsche, ci vlahi, urmaşi ai marii şi străvechii seminţii de popoare a tracilor, dacilor şi geţilor care şi acum îşi au limba lor proprie şi cu toate asupririle, locuiesc în Valachia, Moldova, Transilvania şi Ungaria în număr de milioane.” (Schlözer, Russische Annalen- sec XVIII)  - „DACHII PREA VECHE A LOR LIMBĂ OSEBITĂ AVÂND, CUM O LĂSARĂ, CUM O LEPĂDARĂ AŞA DE TOT ŞI LUARĂ A ROMANILOR, ACEASTA NICI SĂ POATE SOCOTI, NICI CREDE...” (Constantin Cantacuzino, 1639-1716)  - „Românii despre care am mai spus că sunt daci.” (Bocignoli, 29.6.1524, la Răgusa)  Iată doar câteva citate ce ar trebui să-i pună pe gânduri chiar şi pe cei mai incompetenţi istorici români sau să le dea un pic de fiori celor care ne falsifică istoria sau se fac complici la falsul istoric. Adevărul va ieşi la lumină! Iar adevărul este că NU suntem doar urmaşii Romei, ci şi urmaşii unei culturi străvechi ce a înflorit pe pământul Daciei,  iar limba noastră este mai veche decât latina vorbită de  romani! PELASGII Pelasgii (pelasgoi în greaca veche) erau locuitorii originari din zona Mării Egee și din nordul peninsulei Peloponez și care au avut o cultură anterioară celei aheene (grecești) . Unii istorici români, ca Nicolae Densușianu consideră că ei erau strămoșii preistorici ai geților  și primii oameni care au stăpânit actualele ținuturi ale țării noastre. Ei au fost amintiți prima oară în poemele lui Homer ca fiind aliați ai Troiei . Ei ar fi venit din ținutul numit Larisa, un ținut foarte fertil. Patria pelasgilor ar fi fost în nordul Traciei sau al Dunării de Jos, de unde mai multe triburi pelasge ar fi călătorit -în decurs de sute de ani-spre Peloponez și Asia Mică , dar și în peninsula Italia, păstrând însă memoria strămoșilor lor din nordul Dunării de jos. Pelasgii îl venerau pe Zamolxis (Zeul moș, asociat cu Saturn)  Pe la 3000 î.Hr se vorbea o limbă „protoindoeuropeană”, despre care și-au exprimat păreri numeroși oameni de cultură ca: E.Meyer, K.J. Beloch, G. Busold, L. Pareti, F. Lochner, G. Neumann, B.P.Hașdeu , Gh. Mușu. Există numeroase teorii, una afirmând că pelasga avea două dialecte: latin sau prise-latin, vorbit în Lațiu și arimic sau prise roman în rest (prise=vechi) . Cultura neoliticului din România e creația Pelasgilor noștri (P.P. Panaitescu)  După Enciclopedia britanică, «e posibil ca Pelasgii să nu fi fost decât Vlahi sau păstori valahi, care, în timpurile antice, ca şi în cele moderne, aveau obiceiul de a transhuma în număr mare spre Grecia. Numele n-ar fi decât Velak-ski. Dacă-i aşa, s-ar explica răspândirea lor în diferite regiuni din Tracia şi din nord, iar dacă obiceiurile lor ar fi fost în zorii istoriei tot cele de mai târziu, s-ar explica faptul că sunt o veche şi integrantă parte a tradiţiei şi a vieţii greceşti».  Cred că această consideraţie este extrem de interesantă pentru problema noastră şi ar trebui să i se dea toată atenţia cuvenită, coroborându-se şi cu ceea ce se ştie despre păstoritul la Români şi Aromâni, de-a lungul veacurilor (a scris Aurel Stoica în Enciclopedia Dacică)  ---------------------------------------------------------------------------------------------------------------