Un manuscris în limba protoromana

 Manuscrisul Voynich

Un manuscris considerat ca fiind misterios, pentru că nu putuse fi descifrat, a fost descifrat în 2019 de către Dr. Gerard Cheshire de la Universitatea din Bristol. El a scris o carte intitulată: „Limbajul și sistemul de scriere al manuscrisului Voynich”. 
Manuscrisul datează din secolul al XV-lea, conform datării cu carbon radioactiv și se află în prezent la Universitatea Yale.
.

Acesta a constatat că manuscrisul conținea o culegere de tratamente pe bază de plante, întocmită de călugărițele dominicane pentru Maria de Castilia regina Aragonului (mătușa Caterinei de Aragon) .

 Textele sunt scrise într-o limbă ce era folosită în secolul al XV-lea, care a fost numită de cercetători „protoromanică” (latina vulgară) , limbă din care au evoluat limbile romanice de astăzi, ca: portugheza, spaniola, franceza, italiana, româna, catalana și galiciana. 
Manuscrisul ar fi fost scris ca almanah medical pentru femeile nobile de la Curtea din Aragon , Ischia. 
 Manuscrisul are 232 de pagini scrise pe pergament din piele de vițel. Se pare că au fost cel puțin 272 de pagini, dar o parte dintre ele s-au pierdut. Foile sunt legate într-o copertă din piele de capră făcută ulterior. Se pare că inițial a avut coperți din lemn. Unele desene par a fi fost retușate ulterior. 
Este una dintre descoperirile de cea mai mare importanță pentru cercetătorii lingviști.
Desigur nu toți experții în domeniul literaturii medievale au fost convinși de traducerea efectuată- așa cum se întâmplă mai mere, aș spune. Dar, Universitatea Bristol a declarat că va căute „validare suplimentară” a acelei traduceri.

Manuscrisul MS408 (numit Voynich după găsitorul său, un anticar din Polonia,Wilfrid Voynich ,care a cumpărat manuscrisul în 1912) e neobișnuit din mai multe puncte de vedere:
1. Folosește un limbaj acum dispărut (conform unor cercetători e limba latină populară- „sermo vulgaris”
2. Alfabetul său folosește o serie de simboluri necunoscute, alături de simboluri familiare. 
3. Nu conține semne de punctuație.
4. Unele litere au variante de simbol pentru a indica punctuația/
5. Unele simboluri indică accente fonetice
6. Nu există majuscule
7. Nu există consoane duble (nu știu de ce ar fi..dar lor li se pare curios)
8. Include diftongi, triftongi, cvadriftongi și chiar chintiftongi pentru prescurtarea componentelor fonetice.
Include cuvinte și abrevieri în limba latină.

Acest sistem de scriere , prea puțin intuitiv, a fost înlocuit în limbile moderne latine, dar lexicul său se regăsește în limbile moderne ale popoarelor cu origine latină din jurul Mediteranei.
Cercetătorul  Gerard Cheshire a reprodus o serie de ilustrații din acest prețios volum:

Manuscrisul conține sfaturi pentru prevenirea sau tratarea infecțiilor și diferite sfaturi medicale. 

O descriere a unei hărți ce arată erupția unui vulcan, cu cuvinte ce se regăsesc în limbile: spaniola veche, latină, catalană.  Se descrie o expediție de salvare condusă de Maria de Aragon pentru a salva persoane periclitate de erupția unui vulcan în apropiere de insula Vulcano aflată la nord de Sicilia (pe 4 februarie 1444). Data permite și datarea manuscrisului.	O ilustrație a plantei Drosera intermedia , cu flori, frunze și rădăcini.  Plantă carnivoră folosită în medicina integrată , căci conține naphtaquinone (antibiotice) , flavone și tanini. Folosită în homeopatie.
Ciulin galben (Cirsium erisithales)-Yellow Melancholy Thistle  Plantă aromatică folosită acum ca parfum. În medicina tradițională folosită pentru tratarea ficatului și vezicii biliare	Cam așa arată scrierea din manuscris
Pagini cu desene de plante și texte explicative

Împreună cu manuscrisul a fost găsită și o scrisoare din 1666 scrisă de Marcus March, rector al Universității din Praga, care spunea că  manuscrisul a fost cumpărat cu o sumă enormă și căuta pe cineva care să-l poată descifra, 

S-a constatat că manuscrisul cuprinde :

• pe de o parte descrierea a numeroase plante folosite probabil în scop terapeutic pe timpul acela,
•  pe de altă parte sunt informații zodiacale și 
• o a treia categorie de informații ce tratează chestiuni medicale, multe legate de anatomia femeii . 
• o a patra categorie de informații sunt de ordin farmaceutic, cu formule și ustensile de laborator pentru prepararea de medicamente.

Sermo vulgaris - latina populară- latina vulgară

Latina populară îngloba dialectele diferitelor popoare cucerite de romani care foloseau în practică atât limba latină, cât și propriile lor limbi tradiționale, ancestrale.

Se consideră că în provinciile romane dialectele folosite s-au depărtat treptat de limba latină , transformându-se în limbile romanice primitive, mai numite și limbi neo-latine . 
Cum diferențierea între limbă și dialect e în oarecare măsură arbitrară, se consideră acum că există între 20 și 50 de limbi romane . Cele mai vorbbite în lume sunt limbile: spaniolă, franceză, portugheză, italiană, apoi româna și catalana. Celelalte sunt acum folosite foarte puțin , unele deja stinse.

În secolul XI, limba vorbită în nordul Franței era numită limba romanică (roman) , în timp ce francii vorbeau limba germanică , iar limba latină se păstra ca limbă savantă și era folosită cu precădere în scris.
Limba vorbită în România a fost numită  limba romană și din secolul XVI a fost recunoscută ca limbă de sorginte latină.

Romanii înșiși nu foloseau în popor limba latină clasică („literară”- sermo urbanus -limba de oraș- adică vorbită de categoriile sociale cultivate) ci un dialect apropiat, dar mai puțin supus regulilor pentru că nu prea era folosită în scris.
De observat că în familiile de patricieni romani copiii erau învățați de mici și limba greacă, pe care o foloseau ulterior în situațiile în care doreau o exprimare mai nuanțată.
Sermo plebeius- limba plebeilor- era limba soldaților, a micilor comercianți , a țăranilor și a servitorimii. Această limbă ne este parțial cunoscută astăzi prin lingvistica istorică  sau prin diferite citate incluse în lucrări redactate în limba latină literară. S-au mai păstrat și unele inscripții sau registre contabile unde se întâlnea acest limbaj.
Romanul Satiricon de Petronius, un roman satiric datând din secolul I oglindește diferențe de limbaj în funcție de categoria socială a personajului (unele personaje făcând parte din mediul interlop al societății romane) 
Au existat și tentative de corectare a formelor populare de limbaj, considerate greșite. De pildă în secolul III a fost întocmită lucrarea Appendix Probi , ce cuprindea liste de cuvinte din latina populară ce ar fi trebuit să fie corectate prin folosirea cuvintelor  echivalente din limba latină literară . 
Dar tocmai aceste forme populare au stat la originea cuvintelor folosite în limbile romane de astăzi.
De pildă în Appendix Probi se recomanda folosirea formei calida și nu calda. Dar în românește se spune caldă, în franceză cuvântul a fost preluat : chalt, devenit acum chaude.

Sau: se recomanda tabula și nu tabla. Dar în românește avem tabla. În franceză: table. 

Sau: auris (latina cultă) sau oricla (latina vulgară). Dar în românește avem ureche (de la oricla) , în catalană: orella, în franceză oreille, în spaniolă : oreja. 

Alt exemplu: auctor (latina cultă)/autor (latina vulgata) . Și aici s-a perpetuat forma populară: autor (în română), auteur (franceză), autor (spaniolă, portugheză și catalană)

Rivus (latina cultă)/rius (populară) : au rezultat: râu (în română- ce se ortografia rîu înainte), rio (spaniolă) 

Latina cultă se trage din latina populară 

Desigur în fiecare provincie/zonă se păstrau și cuvinte din substratul inițial al limbilor autohtone.
Există însă și cercetători care consideră- pe baza unor documente foarte vechi găsite în arhiva Vaticanului- că de fapt limba latină (cultă) se trage din limba română arhaică și nu invers.
Miceal Ledwith, fost consilier al Papei Ioan Paul al II-lea și membru a Comisiei Teologice Internaționale a ajuns la concluzia că limba latină cultă își are originile în limba latină populară, care era vorbită de traci (daci).
Un grup de cercetători care au realizat un studiu de paleogenetică au constat de asemenea că dacii și romanii aveau strămoși comuni.
Așa se explică și faptul că la întâlnirea cu romanii, dacii n-au avut nevoie de translatori, pentru că toți vorbeau latina popuară veche.

Limba latină a evoluat (s-a schimbat) atât de mult în decursul timpului, încât în secolul II î.Hr romanii nu mai înțelegeau limba folosită de latini în secolul V î.Hr. !

Polybius (în Istorii 3.22) a analizat tratatele anterioare dintre Roma și Cartagina și care fuseseră păstrate în templele romane.
El a scris (în limba greacă) :

„Atât de mare este diferența dintre vechea limba latină în comparație cu cea actuală, că doar cei mai educați romani o pot descifra și, chiar și atunci, nu fără o analiză atentă.”

Polybius se referea la un tratat încheiat aproximativ în anul 500î.Hr. , scris în ceea ce el numea: dialect antic (αρχαία διάλεκτος). Ceea ce el numea: „latina actuală” era latina clasică de la sfârșitul secolului al II-lea î.Hr.

(Polybius a fost un istoric grec ce a trăit între anii c. 200 – c. 118 î.Hr și a scris „Istoriile”-o istorie universală în care a )documentat campaniile romane în Mediterana în secolele III și II î.Hr. )

Limba latina provine din limba romana

“Nu limba română este o limbă latină, ci limba latină este o limbă românească!” Fost consilier al Papei Ioan Paul al II-lea: “nu limba română este o limbă latină, ci limba latină este o limbă românească!!!” Într-un interviu acordat postului de televiziune TVR Cluj, Micheal Ledwith, fost consilier al Papei Ioan Paul al II-lea, fost decan al Sf. Petru Diocescan College din Wexford, fost presedinte al Conferinţei şefilor de universităţi irlandeze şi fost membru al Biroului de conducere al Conferinţei Rectorilor Universitătilor Europene (CRE), face o declaraţie care confirmă studiile lui Densuşianu şi ale altor autori : “Chiar dacă se ştie că latina este limba oficială a Bisericii Catolice, precum şi limba Imperiului Roman, iar limba română este o limbă latină, mai puţină lume cunoaşte că limba română, sau precursoarea sa, vine din locul din care se trage limba latină, şi nu invers. Cu alte cuvinte, nu limba română este o limbă latină, ci mai degrabă limba latină este o limbă românească. Asadar, vreau să-i salut pe oamenii din Munţii Bucegi, din Braşov, din Bucureşti. Voi sunteţi cei care aţi oferit un vehicul minunat lumii occidentale (limba latină).”  Oare această declaraţie făcută acum câteva luni de o personalitate occidentală, care nu are interese personale în România, să aibă legătură şi cu faptul că Papa Ioan Paul al II-lea a spus, cu ocazia vizitei în ţara noastră, din anul 1999, că România este “Grădina Maicii Domnului”?  Din ce în ce mai multe dovezi ne arată că spaţiul carpato-danubiano-pontic este Vatra Vechii Europe...Despre faptul că istoria este falsificată sau prost înteleasă au vorbit multe personalităţi în decursul timpului. Haideti să vedem ce ne spun si alţii despre limba română şi limba latină, despre pământurile Vechii Dacii... - „Colhii si dacii mă cunosc, ei vorbesc o limbă barbară, de idiomă latină” (Horatiu, marele poet roman (65 î. Chr. – 08 î. Chr.) - Odele, I, 20  (afirmatie făcută cu aproape un secol si jumătate înaintea cuceririi unei părti din Dacia).  - „Civilizaţia şi istoria au început acolo unde locuieşte azi neamul românesc.” (W. Schiller, arheolog american)  - “Limba lor [a românilor] n-a putut fi extirpată deşi sunt aşezati în mijlocul atâtor neamuri de barbari şi aşa se luptă să nu o părăsească în ruptul capului, încât parcă nu s-ar fi luptat atâta pentru viaţă cât pentru o limbă.” (Antonio Bonfini / Antonius Bonfinius -umanist și istoric-1434–1503) )  Antonio Bolfini a scris despre Ioan Corvin de Hunedoara : „„Acesta s-a născut din tată român (Valacho patre) și mamă greacă; prin destoinicie și virtute a făcut cinste neamului său mai presus de așteptarea tuturor. Se spune că nici părinții lui nu erau de neam obscur. Căci tatăl său – precum se zice – se bucura de vază foarte mare la neamul românilor, care stăpânesc acum locurile geților și ale dacilor și cu drept cuvânt se cred rămășițele colonilor romani, după cum dovedește asemănarea limbii lor. ...Născut în satul Corvinus își trage spița neamului din familia Corvina a romanilor. Iar mamă-sa, născută între greci, se crede a fi fost răsărită dintr-un neam vechi și împărătesc. Unii îndrăznesc s-o aducă în legătură cu neamul lui Teodosius.::”Iar despre români: ”„Deși năvăliri barbare de tot felul s-au revărsat asupra provinciei Dacia și asupra poporului roman și asupra regiunii geților și în Panonia, totuși s-a văzut că n-au putut fi răpuse coloniile și legiunile romane care se dezvoltaseră de curând. Înecate sub valul de barbari, ele totuși mai exală limba romană, și ca să nu o părăsească nicidecum, se împotrivesc cu atâta îndârjire, încât îi vezi că luptă nu atât pentru păstrarea neatinsă a vieții cât a limbii. Căci cine nu s-ar minuna – dacă ar sta să socotească desele puhoaie ale sarmaților și goților, și de asemenea ale hunilor, vandalilor și gepizilor și incursiunile germanilor și longobarzilor – că s-au mai păstrat încă până acum la daci și geți (inter Dacos & Getas) rămășițele limbii romane (Romanae linguae vestigia)?” - „Latineasca, departe de a fi trunchiul limbilor care se vorbesc azi s-ar putea zice că este mai puţin în firea celei dintâi firi romane, că ea a schimbat mai mult vorbele sale cele dintâi şi dacă nu m-aş teme să dau o înfăţişare paradoxală acestei observaţii juste aş zice că ea e cea mai nouă dintre toate, sau cel puţin a aceea în ale cărei părţi se găsesc mai puţine urme din graiul popoarelor din care s-au născut. Limba latinească în adevăr se trage din acest grai, iar celelalte limbi, mai ales moldoveneasca, sunt însuşi acest grai.” (D`Hauterive-,istoric și diplomat francez 1754-1830 „Memoriu asupra vechei si actualei stări a Moldovei”, Ed. Acad., p 255-257, 1902)  - „Locul acesta unde este acum Moldova şi Ţara Muntenească este drept Dacia, cum şi tot Ardealul şi Maramureşul şi cu Ţara Oltului. Aste nume mai vechi decât acesta, Dacia nu se află, în toţi câţi sunt istorici.” (M.Costin:1632-1691, De neamul Moldovenilor)  - „De aceia, măcar că ne-am deprins a zice că limba română e fiica limbii latineşti, adeca acei corecte, TOTUŞI DACĂ VOM AVEA A GRĂI OBLU, LIMBA ROMÂNEASCĂ E MUMA LIMBII CEI LATINEŞTI.” (Petru Maior, Istoria pentru începutul românilor în Dacia, p 316, 1812)  - „Acesti volohi nu sunt nici romani, nici bulgari, nici wölsche, ci vlahi, urmaşi ai marii şi străvechii seminţii de popoare a tracilor, dacilor şi geţilor care şi acum îşi au limba lor proprie şi cu toate asupririle, locuiesc în Valachia, Moldova, Transilvania şi Ungaria în număr de milioane.” (Schlözer, Russische Annalen- sec XVIII)  - „DACHII PREA VECHE A LOR LIMBĂ OSEBITĂ AVÂND, CUM O LĂSARĂ, CUM O LEPĂDARĂ AŞA DE TOT ŞI LUARĂ A ROMANILOR, ACEASTA NICI SĂ POATE SOCOTI, NICI CREDE...” (Constantin Cantacuzino, 1639-1716)  - „Românii despre care am mai spus că sunt daci.” (Bocignoli, 29.6.1524, la Răgusa)  Iată doar câteva citate ce ar trebui să-i pună pe gânduri chiar şi pe cei mai incompetenţi istorici români sau să le dea un pic de fiori celor care ne falsifică istoria sau se fac complici la falsul istoric. Adevărul va ieşi la lumină! Iar adevărul este că NU suntem doar urmaşii Romei, ci şi urmaşii unei culturi străvechi ce a înflorit pe pământul Daciei,  iar limba noastră este mai veche decât latina vorbită de  romani! ---------------------------------------------------------------------------------------------------------------