Învataturile lui Caesar pentru Octavianus

Ce a facut Augustus sa nu aiba soarta lui Caesar

Nu au rămas în formă scrisă. Desigur Caesar i-a dat numeroase sfaturi nepotului său Octavius, când au fost împreună în Spania sau când pregătea campania contra dacilor și parților.
Dar cele mai multe învățăminte le-a tras Octavius însuși, după cele întâmplate cu Caesar.
 

Probabil Caesar i-a dat de înțeles lui Octavius că îl pregătește pentru a fi urmașul său.
Dar putem presupune că Octavius nu se aștepta la acel sfârșit sângeros desfășurat în plină ședință a Senatului.

Boala lui Caesar

În ultimul an Caesar avusese două episoade de rău neelucidat, care pe timpul său au fost considerate epilepsie.  Gaius Suetonius (Suetoniu, circa 70-140 d.Hr.), istoric roman a scris că Cezar, în timpul vieţii sale, a fost de două ori victimă a crizelor epileptice („defectio epileptica”). Plutarh pomenește de o criză avută de Caesar în timpul bătăliei de la Thapsus, cu doi ani înainte de a fi ucis. 

În acea perioadă epilepsia era privită cu un respect superstițios : 

Prima descriere a epilepsiei: Hipocrate (400 î.e.n): «morbus sacer» (boala sfântă).
Dar tot Hipocrate a scris că faptul că epilepsia nu e înțeleasă nu înseamnă că ar trebui să fie considerată sfântă 
„Oamenii cred că epilepsia este divină, numai pentru că nu o înţeleg. Şi dacă ar considera divin tot ceea ce nu înţeleg, lucrurile divine nu ar avea sfârşit”. Hipocrate, Despre vechea medicină

Epilepsia în greaca veche înseamnă atac. Însă în alte cazuri, epilepsia e o boală care apare din copilărie și se manifestă prin crize frecvente, nu prin trei crize în doi ani , apărute după 54 de ani. 

Prin urmare nu știm ce fel de atac(uri) a avut Caesar în ultimul său an de viață.

Specialiștii moderni nu consideră că boala lui Caesar ar fi fost epilepsie, ci mai degrabă o suferință cardiovasculară formată din miniatacuri cerebrale ,ce a fost descrisă abia de puțină vreme. Dar el simțea că ceva rău i se întâmplă. Și-a amintit fără îndoială că tatăl său murise subit, la 55 de ani, într-o dimineață, când stătea aplecat să-și lege sandalele. 

El refuza însă să cedeze fricii. Doar el scrisese că Lașii mor de mai multe ori înainte de a muri cu adevărat.- Adică teama de moarte e la fel de rea ca moartea însăși.

Așa că a considerat că cea mai potrivită atitudine e continuarea activității sale obișnuite și să se ocupe de campania militară preconizată, știind bine că în astfel de situații nu avea timp de gânduri negre. 
A și spus că mișcarea îi va face bine.
Fusese avertizat, de asemenea că i se pregătește ceva. Avertismentele erau însă vagi: premoniții, vise  urâte, -era cât pe ce să dea ascultare, mai ales rugăminților soției lui, care era îngrijorată la culme. 
Cu atât mai mult că nici nu se simțise bine în dimineața aceea, era gata să contramandeze prezența la ședința Senatului. Se gândea probabil și că soția lui , Calpurnia ar trebui să fie ferită de emoții tari, mai ales acum, că era însărcinată.

 Augustus a decis în schimb să nu -și ascundă bolie, ci să folosească această imagine de om firav și bolnăvicios în interesul său.

În timpul mai multor bătălii din timpul războiului civil, Octavianus a rămas întins, prilej de a-i lăsa inițiativa militară prietenului său Agrippa. 
După înfrângerea lui Cassius și Brutus, Octavianus s-a declarat atât de bolnav că ar fi fost pe moarte, ceea ce i-a permis să lase grija continuării acțiunilor militare lui Marcus Antonius (pe atunci aliat) , el întorcându-se la Roma și continuând acțiunile pentru subordonarea Senatului.
Rămas singur la putere, a preferat să trimită pe câmpurile de luptă alți comandanți militari, el conducând de la Roma.  

Caesar nu a luat măsuri de siguranță în privința propriei lui persoane. 

Cum se petrecuse uciderea lui Caesar? Complotiștii îl înconjuraseră, pretextând că vor să pledeze pentru un subiect oarecare. Și fiind în imediata lui apropiere,, unii chiar în spatele lui l-au atacat cu pumnalele.
În general Caesar umbla deseori singur prin Roma.
În ziua fatală, primise un bilet de la cineva care voise să-l prevină de atentatul ce se pregătise , dar n-a apucat să-l citească, pentru că fusese asaltat tot drumul de diferiți cetățeni care voiau să-i spună câte ceva sau să-i ceară câte ceva.

Ce a schimbat Octavianus?

Octavianus Augustus a interzis oricui să se apropie de el . A stabilit măsuri extrem de stricte de securitate și protocoale pentru cei ce puteau- în mod excepțional să se apropie de el. 

A reînființat Garda Pretoriană, un corp militar de elită , foarte bine plătit, care veghea în permanență la siguranța sa. Numărul celor angajai ca gărzi de corp a fost mărit până la 9 cohorte- 4500 de soldați!
Orcine altcineva avea interdicție de a purta arme în prezența sa. 
Se făceau verificări riguroase atât în public cât și în reședințele sale.
Suetonius a scris că vizitatorii, inclusiv femeile erau percheziționati /percheziționate să nu aibă arme. 
Până la sfârșitul vieții luase măsuri de precauție să nu fie otrăvit. Mânca fructe doar cusese cu propria lui mână din pom...(Se spune însă că Livia, soția lui a otrăvit o parte dintre smochinele din pomul lui preferat și a mâncat și ea smochine, dar culegând de pe latura cealaltă a pomului...)

 

Încrederea în prieteni

Lângă Caesar apăruse în dimineața fatală  bunul său prieten, Decimus Brutus Albinus, locotenentul său la care ținea aproape ca la un fiu. Avea încredere deplină în el, îl trecuse chiar în testamentul său ca moștenitor secundar și ca tutore pentru copilul ce i s-ar fi născut postum.  Decimus îl secondase cu credință în timpul războiului din Gallia și în timpul războiului civil, fidelitatea lui era deasupra oricărei bănuieli.
În seara precedentă chiar îi avusese invitați la masă pe prietenii apropiați Decimus Brutus și Marcus Aemilius Lepidus, adjunctul său , pentru care oficiase ritualul religios în sanctuarul lui Marte, înainte de plecarea la război. (doar era pontifex maximus) . Lepidus era unul dintre ginerii Serviliei, iubita lui din tinerețe, căreia îi păstra o afecțiune de lungă durată. 

Și acum prietenul Decimus era lângă el pentru a-i risipi îndoielile. El a râs de temerile muierești, făcându-l să regrete că se lăsase înmuiat de superstiții și vise. 
În fond, cine ar fi vrut să-i facă rău? Poporul îl iubea, iar Senatul jurase în scris să-i apere integritatea în orice împrejurare. Îl avea alături și pe prietenul credincios....

Caesar a plecat la Senat, unde a fost ucis cu 23 de lovituri de pumnal, ucigașii fiind cei mai apropiați prieteni ai săi: Decimus Brutus, Marcus Brutus (pe care îl iubea ca pe un fiu, doar era fiul Serviliei, căruia îi salvase viața de două ori și care era reputat ca fiind un om de onoare), Gaius Cassius Longinus , cumnatul lui M. Brutus, alt ginere al Serviiei, iertat de asemenea după ce luptase de două ori împotriva lui .... și alții care fuseseră iertați de Caesar în diferite rânduri , deși după uzanțele timpului ar fi meritat moartea...Alături de cei trei șefi ai complotului , au participat numeroși alți senatori care fuseseră promovați de Caesar, iertați în situații critice și care semnaseră cu toții jurământul de a apăra persoana lui Caesar și a familiei lui!

Învățătură implicită pentru Octavius:

Să nu se încreadă niciodată în nimeni . Să nu ierte niciodată, nici pe cel mai bun  prieten dacă a greșit față de el,  fie și puțin și să nu ezite să le aplice pedeapsa capitală . Să nu ezite să ucidă chiar copii, dacă ei ar putea fi potențial periculoși pentru el și ar fi putut să-i dăuneze carierei politice mai târziu.

Și așa a făcut!

A început prin a păstra tăcerea în privința a ce pățise mama lui adoptivă, Calpurnia.

Da, nu se vorbește despre asta, dar dacă el acceptase adoptarea de către Caesar, asta însemna și că văduva acesteia, Calpurnia devenea mama lui adoptivă. 
Sosit la Roma după moartea lui Caesar, el i-a cerut politicos lui Marcus Antonius (consulul în funcție, ce luase din casa lui Caesar tot ce fusese de valoare acolo) partea lui de moștenire. El a prezumat (ca să fie politicos) că văduva lui Caesar îi „încredințase”de bună voie toate bunurile ei și ale răposatului ei soț. Dar nu s-a întrebat nici un moment unde era mama sa adoptivă? Dacă Antonius nega că luase acea sumă de bani, nu ar fi fost firesc să fie întrebată Calpurnia?
Nu ar fi fost politicos să-I mulțumească pentru adopție Calpurniei și să-și exprime condoleanțe? 
Dar nici un istoric nu menționează așa ceva.
Se pare că el știa ceva, de pildă că biata Calpurnia nu mai era în viață.
Fuseseră și funeraliile organizate pentru Caesar. De obicei în asemenea situații familia urma cortegiul funerar și își exprima durerea public. În acest caz a participat tatăl Calpurniei (căruia Marcus Aurelius nu i-a dat cuvântul), dar Calpurnia nu a fost acolo. 

Cum, în ce împrejurări murise?
Nu cumva fusese ucisă ca să nu dea viață copilului lui Caesar?

Pentru că, mai târziu, cînd a intrat în Alexandria după înfrângerea armatelor lui Marcus Antonius și a Cleopatrei, prima măsură a fost să dispună uciderea lui Cesarion, fiul(presupus al ) lui Caesar și al Cleopatrei, ajuns la adolescență și a fiului cel mare al lui Marcus Antonius, Antyllus. .Ceilalți doi băieți mai mici  ai lui Antonius cu Cleopatra au avut aceeași soartă, după ce au fost târîți, la Roma, înlănțuiți în urma carului triumfal al lui Octavianus.  Singură fetița-Selene-a supraviețuit și a fost crescută ulterior de sora lui Octavianus ce fusese căsătorită cu Antonius : Octavia.

Cu atât mai mult a fost neiertător față de prietenii săi.

În anul 30 î.Hr, , când abia cucerise Egiptul, l-a numit în postul de prim prefect al Egiptului pe prietenul său apropiat, generalul și poetul Cornelius Gallus. Acest prieten a făcut greșeala de a dispune să i se facă statui și să-și graveze faptele de arme pe pereții piramidelor. (Nu că ar fi fost bine, dar..) Augustus a decretat că asta e trădare , i-a retras prietenia (renuntiatio amicitiae) și i-a interzis accesul în provinciile din subordine, urmând exilarea și confiscarea bunurilor. Omul s-a sinucis, în anul 26 î.Hr.. Mai târziu Augustus s-a mirat (!)😇 
 
Tacitus a relatat că puțin înainte de anul 14 (când a murit), Augustus i-a destăinuit prietenului său apropiat Paullus Fabius Maximus că intenționează să-l readucă din exil pe nepotul său Agrippa Postumus. Acesta i-a povestit soției lui Marcia, care la rândul ei a povestit soției lui Augustus , Livia. A urmat un reproș violent al Liviei, iar Augustus la rândul său i-a ordonat prietenului „să tragă concluzia necesară”, astfel că prietenul și soția lui s-au sinucis. (Era prietenul care venea să-l salute în fiecare dimineață și sporovăiau împreună...) 
A urmat ordinul de ucidere a lui Postumus Agrippa. 

Caesar se încrezuse în cuvintele prietenilor și asta i-a fost fatal. Se încrezuse de asemenea că dacă senatorii semnaseră un jurământ că nu-vor face nici un rău, chiar îl vor respecta . 

Crezuse că nu mai are nevoie de gardă , pentru că senatorii îi juraseră credință. 
Crezuse că e corect să nu ia o armă la el, pentru că regulamentul senatului interzicea asta. Dar senatorii complotiști nu au respectat nici jurământul și nici regulamentul senatului.

Altă concluzie pentru Octavius: Cuvintele unor prieteni nu valorează nimic. Chiar și jurămintele scrise pot să nu însemne nimic. Deci îi poate minți la rândul său, fără scrupule, dacă minciuna servea scopului său. Nici nu li se datorează recunoștință. Iar regulile sunt făcute să fie încălcate.

A folosit această metodă chiar imediat ce s-a întors în peninsula italică, înainte chiar de a intra în Roma.

Și-a dat seama imediat că dreptul său nu va fi respectat dacă nu va avea și un puternic sprijin armat. Avea nevoie de o armată pentru a se impune la Roma, în timp ce majoritatea legiunlor fuseseră trimise de Caesar în Iliria și Macedonia.
Putea recruta veterani care voiau să-l răzbune pe Caesar, dar și  tineri atrași de numele Caesar pe care îl adoptase . Dar avea nevoie de mulți bani, foarte mulți.
Așa că a trimis pe cineva de încredere (Probabil Agrippa) să aducă banii lăsați de Caesar în Macedonia, pentru campania pregătită. Probabil era vorba despre o sumă enormă de bani, calculată pentru 16 legiuni și 10000 de călărei, precum și forțe auxiliare. .
 Mai târziu, Octavianus a scris că din acei bani „și-a oprit ce era al său” (!) și a predat restul la tezaurul statului. Nu a menționat niciodată câți bani au fost și cât și-a oprit din ei. Dar e limpede că și-a oprit o sumă foarte mare, pentru că plătea noile trupe recrutate de 5 ori mai mult decât alți comandanți de oști.

Dar trebuia să arate poporului că e foarte corect, spre deosebire de rivalul său la domnie.
Pentru că nu obținuse de la Marcus Antonius banii ce fuseseră lăsați Calpurniei, în casă, el a anunțat public acest lucru , declarând că va plăti din banii săi proprii sumele pe care Caesar dispusese prin testament să fie distribuite fiecărui cetățean roman.

A vândut niște moșii dintre cele primite prin testament sau din averea mamei sale.

A primit de asemenea banii ce fuseseră lăsați de Caesar prin testament  celorlalți nepoți ai săi. (Da, nu doar Octavian era nepot de soră al lui Caesar, ci și alți doi: Quintus Pedius și Lucius Pinarius . 
Amândoi au fost atât de amabili încât și-au cedat părțile de moștenire pentru a-l ajuta pe vărul lor, Octavian(us) . Și au murit nu mult  timp după aceea.

Poziția față de Senat 

Caesar intrase în conflict deschis cu senatul și a avut câștig de cauză în cele din urmă, dar după un război civil istovitor, căruia alticineva n-ar fi putut să-i facă față 

Octavianus a ales să câștige senatul de partea sa, chiar dacă ar fi trebuit să-l mintă și să-l lingușească peste măsură pe șeful senatului, instigatorul uciderii lui Caesar, vârstnicul  Cicero, fost prieten al primului său tată adoptiv. 

Octavianus era în ilegalitate pentru că recrutase o armată fără să aibă nici o funcție oficială!
 Avea nevoie de aprobarea Senatului pentru a strânge trupe în mod legal.
I-a scris o scrisoare înduioșătoare și supusă lui Cicero, care conducea cu autoritate Senatul, făcând și o discretă aluzie la faptul că tatăl său vitreg fusese prieten cu Cicero. N-a pomenit de asta în scrisoare- doar tocmai acceptase să fie adoptat de Caesar-ci a scris doar că îl consideră pe Cicero ca pe un tată și că vrea să-l aibă ca mentor....

„– Mă adresez ţie, ca unui părinte al meu, îi scria el, şi te rog să mă iei sub ocrotirea ta. Te voi asculta orbeşte şi voi fi mândru de a te avea ca părinte sufletesc.”

S-a prefăcut că nu știe că Cicero instigase la uciderea lui Caesar și îi proteja în continuare pe ucigașii lui  Cassius, Brutus și Decimus Brutus. 
 
Zis și făcut, Cicero i-a acordat tot sprijinul,argumentând în senat că Octavianus ar fi fost îndreptățit să-și formeze o armată , iar Marcus Antonius face doar ilegalități. 

Ceva mai târziu, când Octavianus a încheiat triumviratul cu Marcus Antonius și cu Lepidus, a fost de acord fără ezitare ca Cicero să fie condamnat la moarte, chiar și cu cerința exprimată de Antonius ca mâinile și capul bătrânului orator să fie expuse la tribuna de unde își rostise cele mai multe discursuri.  A obținut „la schimb” din partea celorlalți doi:  sacrificarea unchiului   lui Antonius  (Lucius Caesar, fratele mamei sale) și a fratelui lui Lepidus , (Paulus)

Cu atât mai puțin își respecta angajamentul luat față de un adversar.

În anul 35 î.Hr, Octavianus fusese ispitit să continue planul lui Caesar de a ataca Dacia, mai ales că dacii erau acum divizați în mai multe formațiuni statale mai mici.
În urma unei întâlniri cu regele dac Cotiso , Octavianus a renunțat la atacarea Daciei

Regele Cotiso s-a întâlnit cu Octavianus și în urma negocierilor purtate, a fost încheiat un pact între cei doi conducători.
Înțelegerea încheiată prevedea renunțarea romanilor de a invada Dacia, dar și neamestecul geto-dacilor în teritoriile ocupate de romani în Balcani și sprijinul armat  al  lui Cotiso pentru Octavianus și apărarea de către daci a granițelor de la Istru ale statului roman.. 

Înțelegerea urma să fie întărită printr-o dublă legătură matrimonială.

Suetonius a scris în „Viețile Cezarilor”: ”M. Antonius scrie că (August) a făgăduit-o pe Iulia mai întâi fiului său Antonius, iar apoi lui Cotiso regele geților, într-o perioadă în care el însuși cerea în căsătorie fiica acestui rege ”

Istoricii au considerat că era vorba poate  despre căsătoria Iuliei cu fiul lui Cotiso, pentru că Octavianus era deja căsătorit. Ei și ce? Oricum nu intenționa să respecte această înțelegere, așa cum au relatat cronicarii că reprezentanții dacilor au venit la Roma cu cerințe, dar acestea lu li s-au luat în seamă. 

Grija față de tinerii comandanți ce se distingeau pe câmpul de luptă.

Caesar îi răsplătea regește pe cei care luptau alături de el și se distingeau în bătălii. Nu se temea că faima locotenenților săi ar putea să o întreacă pe a sa. Dar unii dintre acești tineri ce păreau devotați lui și fuseseră promovați ca senatori au participat la uciderea lui. 

Cum a procedat Octavianus? 

Augustus a avut grijă să-și însușească toate succesele obținute de comandanții trimiși de el pe câmpurile de luptă. 

În 29 î.Hr nepotul triumvirului Crassus, Marcus Licinius Crassus , ce era proconsul al Macedoniei i-a urmărit pe bastarni prin Moesia și l-a învins în luptă directă pe regele lor Baldo , recuperând și stindardele pierdute de Lucius Antonius (fratele lui Marcus Antonius)  în 61 î.Hr., în cursul unei campanii în zonă.
Marcus Licinius Crassus cel Tânăr a dus o campanie victorioasă contra bastarnilor, mesienilor și altor popoare trace.
El fusese coleg de consulat cu Octavianus (viitorul Augustus) și probabil succesul răsunător acestuia începuse să fie supărător pentru împărat. I-a trecut poate prin minte că trebuia să împiedice din fașă apariția unui nou Caesar. 

La începutul regimului imperial, în anul 27 î.Hr nepotul triumvirului Crassus, Marcus Licinius Crassus a cerut dreptul la triumf după victoria repurtată în Macedonia  și de asemenea dreptul de a dedica prin spolia opima armura unui conducător de oști  inamic învins în luptă corp le corp.

Augustus i-a refuzat asta, se pare sub pretextul  că el nu ar fi avut comanda supremă a armatei. (Deși unele surse spun  că fusese imperator) Crassus a beneficiat doar de un triumf asociat cu cel al lui Augustus, care și-a însușit meritele  De spolia opima nici n-a fost vorba, pentru că o astfel de performanță n-ar fi putut fi niciodată realizată de Augustus, care nu era un luptător prea grozav pe câmpul de bătălie. 

 Deci nu i s-a recunoscut tânărului Crassus nici titlul de imperator, nici dreptul de a depune armura regelui în templul lui Jupiter. Și apoi...acela a dispărut în condiții neelucidate! 

Cum să-l fidelizezi pe un aliat?

Caesar a dorit să încheie o alianță cu rivalul său Pompei, pentru a evita războiul civil pentru supremație.
 A acceptat cererea lui Pompei de a-i da de nevastă pe singura lui fiică, Iulia, Părea că această căsătorie era fericită, în pofida diferenței de vârstă , dar Iulia a murit la naștere și alianța politică între Caesar și Pompei s-a rupt.

Augustus avea de asemenea o singură fiică, Iulia. A folosit-o în numeroase rânduri pentru a încheia alianțe sau pentru a se asigura de credința celui mai bun prieten.

 În anul 42 î.Hr, Octavianus a părăsit-o pe soția lui , însărcinată , pentru a se căsători cu Livia Drusilla, însărcinată de asemenea, dar cu ..soțul ei . A despărțit-o pe Livia de soțul ei și s-a căsătorit cu ea.

• La doi ani (!) a logodit-o cu fiul cel mare al lui Marcus Antonius, , Antillus, ce avea 10 ani

 Împortanța propagandei

Octavius a putut vedea efectul pe care l-a avut intensa campanie de denigrare purtată îpotriva lui Caesar și îmmpotriva căreia Caesar nu a făcut nimic, considerând că adevărul va ieși singur la iveală prin fapte.
Dar nu a fost așa. Calomniile au rămas , au influiențat pe mulți și unele mai sunt crezute până și în zilele noastre, de unele persoane.
Prin urmare Octavian a dat o maximă importanță propagandei.
Încă de când a aflat că Julius Caesar a fost ucis, nu s-a grăbit să se întoarcă la Roma. A preferat să debarce în sudul peninsulei italice, înaintând încet și răspândind vestea , în rândul veteranilor lui Caesar, că noul său nume- după adopție- e Caesar Octavianus, preferând să fie numit simplu: Caesar. 
Între timp, a trimis să i se aducă banii lăsați de Caesar în Macedonia pentru plata legiunilor strânse acolo în vederea campaniei militare prevăzute. Aflând că Marcus Antonius a luat banii lăsați de Caesar Calpurniei pentru perioada de trei ani, cât era planificată campania militară, și că nu intenționa să achite sumele prevăzute de Caesar prin testament pentru fiecare roman, el a declarat că va plăti aceste sume din banii săi proprii, vânzându-și proprietățile. A vândut într-adevăr proprietățile mamei sale, ale tatălui său adoptiv , a încasat și părțile de moștenire atribuite celorlalți doi nepoți ai lui Caesar, dar  a luat și din banii lăsați pentru legiuni (nu se știe cât-„partea lui” a declarat el ulterior), vărsând restul la tezaurul public. A plătit apoi regește pe cei care se înrolau sub comanda lui, deși el nu avea încă nici o funcție oficială. Spunând mereu că va răzbuna moartea tatălui său. (Acum el era „Caesar”, iar Julius Caesar era simplu: „tatăl său”). Propaganda a dat roade . Două legiuni aflate sub comanda lui Marcus Antonius au trecut de partea lui, Antonius fiind nevoit astfel să plece din Roma. 
O va folosi și după aceea, când l-a „zugrăvit” în cele mai sumbre culori, în fața Senatului pe Marcus Antonius, pentru a obține declararea acestuia ca inamic al Romei. 

Ajuns singur la putere, a subliniat continuu binefacerile politicii sale pacifiste și beneficiile ei pentru popor. 
A sprijinit artiștii din timpul său, dar le-a solicitat să realizeze numeroase sculpturi care să arate dreptul său divin de a domni și binefacerile aduse de domnia sa. 
Aceasta e statuia Concordiei Augusta (Concordia semnificând pacea și prosperitatea). Zeița ține în mână un uriaș corn al abundenței , arătând că domnia lui Augustus a adus pacea și belșugul cetățenilor imperiului. Statuia a fost pusă în porticul Eumachia de lângă forumul lui Pompei. 

A învățat cât de mult poate conta un cuvânt. Pentru că tatăl său adoptiv, Caesar a fost acuzat că vrea să devină rege, el nu a adoptat niciodată titlul de rege, deși avea o putere absoluiă, pe care a transmis-o  moștenitorului desemnat de el. S-a numit: princeps, adică prim cetățean. 

Pericolul pe care-l presimți dar nu-l vezi e cel ce te tulbură cel mai mult.