Conform publicației Historia (în articolul scris de Gabriel Ciotoran)
Carol II a încălcat testamentul tatălui său.
Ca întâi născut de sex masculin al regelui Ferdinand, Carol II era moștenitorul tronului .
Vorba e că el a renunțat la această calitate nu o dată, ci de patru ori!
În scris, prin documente trimise oficialităților țării noastre.
1. Prima dată pe 2 septembrie 1918. România era în primul Război Mondial, în situație critică. Principele Carol a dezertat din postul său de comandant de unitate și a fugit peste graniță cu iubita sa Zizi Lambrino, lăsând o declarație scrisă că renunță la succesiunea sa la tron.
Ferdinand i-a cerut să se întoarcă, printr-o telegramă .
Concomitent a trimis pe „un apropiat” să-l readucă în țară chiar cu forța, zicând:
„Înainte de a întrebuința forța asigurați-vă că nu mai e nici o nădejde de a obține reîntoarcerea la sentimentul realității” .
Carol a fost adus în țară, pedepsit la...75 de zile la o mănăstire (zilele de pedeapsă au fost resuse ulterior ) și a fost de acord cu anularea căsătoriei cu Zizi.
2. Pe data de 1 august 1919 , când România se afla în război cu Ungaria, Carol a renunțat din nou la tron.
A scris un document pe care l-a trimis regelui Ferdinand, precum și câte o copie fiecărui șef de partid.
Regele l-a trimis inițial pe frontul de la Tisa, dar ulterior l-a răsplătit cu o călătorie în Asia și Africa, să viziteze Japonia, India și Egiptul.
La întoarcere, Carol s-a căsătorit cu prințesa Elena , pe 10 martie 1921. El era însă în legătură cu Elena Lupescu.
3. Pentru a rupe această legătură inoportună, Carol a fost trimis la Londra, la funeraliile reginei Alexandra a Marii Britanii. Dar Elena Lupescu a mers și ea acolo, iar apoi au călătorit amândoi la Veneția . Carol promisese că se va întoarce înainte de Crăciun, dar pe 12 decembrie 1925 a trimis o telegramă regelui Ferdinand că renunță la tron.
Carol a declarat că hotărârea sa e „irevocabilă” și dorește:
„Să fiu șters dintre membrii familiei Domnitoare a României, să mi se acorde un nume sub care îmi voi putea alcătui o nouă stare civilă; mă angajez să nu mă mai întorc în țară timp de 10 ani fără a fi chemat de cei în drept și fără autorizația Guvernului”
4. La scurt timp după telegrama de pe 12 decembrie, Carol a expediat o nouă renunțare la tron.
Regele Ferdinand a convocat, pe 31 decembrie 1925 Consiliul de Coroană la castelul Peleș, pentru a cere avizul șefilor de partide și a se lua o hotărâre. Hotărârile luate au fost publicate în Monitorul Oficial din 1 ianuarie 1926.
Peste trei zile Ferdinand a adresat Adunării Constituționale un mesaj prin care cerea ca fiul lui Carol, Mihai (ce avea 4 ani) să fie declarat moștenitor al tronului. A fost stabilită și o Regență care să conducă până la majoratul lui Mihai.
Decizia regelui Ferdinand.
În mai multe documente regele Ferdinand șia exprimat dorința ca Mihai să fie următorul rege.
Pe 28 noiembrie 1926 i-a scris lui Averescu, ce conducea Consiliul de Miniștri:
”Soarta Coroanei să nu fie lăsată la voia schimbătoare a nimănui; trebuia, ca rege, să pun capăt urmărilor nenorocite ale rătăcirilor și săvârșirilor unui copil iubit;”
De asemenea, i-a anulat prin testament lui Carol dreptul de moștenire asupra moșiilor și castelelor , acestea fiind lăsate lui Mihai.
Ferdinand i-a scris pe 4 iulie 1927 lui Carol o scrisoare -semnată și de Președintele Consiliului de Miniștri de I.I.C.Brătianu- prin care i se cerea să declare public că „nu va mai încerca săși încalce angajamentul luat în decembrie 1925”. (Scrisoare dusă lui Carol, la Paris de generalul Ernest Baliff, șeful Casei Militare)
Carol nu a făcut acea declarație publică, ci la 11 zile după decesul lui Ferdinand , pe 31 iulie 1927 a declarat ziarului Le Matin că a fost silit să renunțe la prerogativele sale.
Carol era înconjurat de persoane aflate la periferia vieții politice: Hugo Bacher, Barbu Ionescu, Mortiz, Leibovici, Lupescu- Wolf (tatăl Elenei Lupescu). Acestora li se alătură din țară: Mihai Popovici, Virgil Madgearu și generalul Racoviță.
I.I.C. Brătianu a pus chiar problema proclamării republicii, cu Nicolae Titulescu drept președinte, dar a murit în noiembrie 1927.
Carol a obținut sprijinul Ungariei declarând că e de acord cu revizuirea Tratatului de la Trianon!
Pe 6 mai 1928 era întrunirea P.N.Ț. la Alba Iulia, unde s-au dus și unii agitatori maghiari membri ai partidului comunist. Carol a vrut să participe și el, urmând a sosi cu două avioane (ale societății Imperial Air Way) încărcate cu manifeste și cu apropiați de-ai lui. Autoritățile engleze au oprit avioanele , pentru a nu se crea dezordine în România și destabilizarea situației din Europa de sud-est.
Știrea a fost difuzată pe 9 martie 1928 de Agenția Reuters , fiind preluată și de ziarul Le Matin, din Paris.
Era clar o tentativă de lovitură de stat, Carol urmând ca de la Alba Iulia să pornească „marșul asupra Bucureștiului”.
Ziarul Daily-Express comunica: „Prințul Carol a obținut srijinul Ungariei”, iar Le Journal și Le Petit Parisien comentau că încercarea lui carol se baza pe atitudinea lui favorabilă revizuirii păcii de la Trianon, cu Ungaria. presa maghiară a anunțat în ziar: ”Carol nu este opus revizuirii tratatului de la Trianon”.
Iorga pleda pentru punerea pe tron a lui Carol.
După doi ani de la tentativa de lovitură de stat, N. Iorga declara în Parlament că „Guvernul va înlătura statutul care interzice venirea în țară a lui Carol”
În 1930 actul din 04.01.1926 a fost anulat, iar Carol s-a instalat ca rege pe 8 iunie 1930, înlăturându-l pe fiul său, Mihai. A exilat-o pe mama lui Mihai, Elena și a adus-o la București pe Elena Wolf.
În noiembrie 1938 Corneliu Zelea Codreanu ce era condamnat la 10 ani de închisoare a fost ucis, împreună cu alți deținuți legionari, în timp ce erau transportați între două închisori. Alți 251 de legionari au fost uciși fără judecată din ordinul lui Carol II (cei care erau deținuți la Râmnicu Sărat și la Vaslui, precum și câte trei membri ai Legiunii din fiecare județ (ce au fost ridicați noaptea , împușcați și lăsați în piața publică)
În 1938 Carol II a dizolvat partidele politice, a abolit constituția din 1938 și coprpurile legiuitoare (parlamentul) și a instituit un regim de autoritate monarhică.
Carol II avea să abdice pe 5 septembrie 1940, după ce fuseseră pierdute: Basarabia, Nord-Vestul Transilvaniei și Cadrilaterul. Nicolae Iorga a fost asasinat pe 27 noiembrie 1940.
A doua zi după asasinarea lui N.Iorga, Virgil Madgearu , a patru comisari de poliție (aflați în beciurile Prefecturii ) și a 64 de deținuți politici de la Jilava, Ion Antonescu a convocat un Consiliu de Miniștri , unde a spus (conform notițelor păstrate) :
„Mâna de nemernici care au făcut această crimă va fi pedepsită în mod exemplar. Eu nu voi lăsa ca ţara şi viitorul acestui neam să fie compromise de acţiunea unei bande de terorişti. Statul al cărui conducător sunt nu se va lăsa subminat de dezlănţuirea instinctelor de bestialitate ale unor descreieraţi. Pedepsirea celor de la Jilava mi-o rezervasem eu, prin justiţia ţării, strada mi-a luat acest drept venind să-şi facă singură dreptate. Toată mândria mea era să nu am mâinile pătate, mi-aţi nimicit cu fapta alor voştri această mândrie”.
Erau de față și miniștrii legionari din guvern, care au declarat că n-au știut nimic .
Generalul Antonescu a cerut predarea asasinilor, dar fruntașii legionari au refuzat.
De asemenea Antonescu nu era de acord cu preluarea întreprinderilor și afacerilor evreiești .
În ianuarie 1940 Ion Antonescu i-a înlocuit pe toți prefecții legionari , ceea ce a declanșat rebeliunea legionară, soldată cu scoaterea mișcării legionare de la guvernare.
