Pe 1 Mai exista sărbătoarea populară Arminden
Dar de unde venea ea și ce semnificație avea în vechime?
La noi se spune pe d eo parte că era o sărbătoare precreștină, a unei zeități (despre care nu știm cum se numea, pentru că denumirea „arminden ar fi provenit de la o denumire slavă „Ieremii nidini”- adică ziua sfântului Ieremia) , dar pe de altă parte ni se spune că tradiția ar proveni de la omorârea pruncilor de către Irod, când oamenii lui ar fi pus o creangă verde la poarta casei familiei lui Iisus, pentru a începe măcelul a doua zi, dar a doua zi au apărut ramuri verzi la porțile tuturor caselor, din solidaritate.
Dar cum se sărbătorea această zi, în popor:
Era o zi în care nu se lucra, de aceea era supranumită și „ziua boilor”, pentru că nu se ieșea la arat în acea zi, deci aveau zi liberă și animalele de muncă.
În acea zi se petrecea cu lăutari, la pădure, se frigea miel și se bea vin roșiu sau pelin, iar la întoarcerea în sat bărbații își puneau liliac sau flori de pelin la pălării.
Se mai chema și Ziua bețivilor, Băui, Maiu sau Păui.
(Era deci o serbare câmpenească)
În unele zone însă, înainte de ieșirea la iarbă verde se mai și lucra, I Mai fiind considerată Ziua Plugarului. Oricum se punea pelin la brâu sau la pălărie, ba chiar și la gâturile boilor cu care se începea aratul.
Prin tradiție, erau ajutați și cei săraci, care nu aveau plug sau animale , ori n-aveau putere de muncă.
Era benefică răsădirea unui pom.
Armindenul era pus în legătură și cu ziua Mărțișorului: banul de argint legat cu șnur alb*roșu se folosea pentru petrecere la pădure.
Se menționează și obiceiul de a se aduce din pădure un copac înalt (brad sau fag), ce era curățat de crengi până aproape de vârf și âmpodobit cu flori și spice de grâu, în centrul satului, urmând să se organizeze întreceri de cățărat pe trunchi.
În sâmbăta premergătoare Armindenului, în fiecare familie se puneau crengi de mesteacăn sau de tei la poartă și se aduceau în casă flori parfumate de iasomie și de tei.
(Asta ar însemna că sărbătoarea nu avea dată fixă, ci se serba în prima duminică a lunii mai)
Dar de unde ar proveni această sărbătoare?
E clar că ar fi o sărbătoare a renașterii naturii , a fertilității.
21 Aprilie 23 Aprilie 25 aprilie | zeița Pales-protectorul cirezilor și turmelor Sărbătoarea vinului nou  Sărbătoare a soarelui | Sărbătoare rurală . Romulus ar fi trasat atunci linia zidurilor la întemeierea orașului . | |
| 27 Aprilie-2 Mai Flora era zeița sabină a florilor, grădinilor și a primăverii. | Flora-Sărbătoarea primăverii | Ludi scenici (reprezentații teatrale) |
|
Flora era adorată și în Grecia antică sub numele Cloris, care ar fi fost căsătorită cu Zefir, vântul cald de vest.
Această tradiție a fost răspândită de romani apoi în toate zonele cucerite de Imperiul Roman. În onoarea zeiței primăverii se dansa , dar pe alocuri se renunța la pudoarea obișnuită, poate și sub influiența vinului - lucru combătut de severul Cato, la timpul său.
Poetul Ovidius a asimilat zeița Flora cu nimfa greacă Cloris, care i-ar fi dăruit o floare Junonei, ce ar fi rămas apoi însărcinată cu zeul Marte.
În felul acesta se făcea legătura între sărbătorile câmpenești și pregătirile armelor, ce se făcea în luna Martie .
În multe regiuni ale Germaniei și în general, ale Europei centrale se sărbătorea de obicei „arborele de mai” (Maibaum) , un trunchi înalt de copac decojit la partea inferioară și decorat cu panglici și o coroană la partea superioară, în jurul căruia petrecea comunitatea respectivă.
În Franța se citează un conflict în 1224 , la Aix-la Chapelle, unde un călugăr ar fi ridicat un trunchi de copac împodobit cu coroane, mulțimea a protestat , dar guvernatorul orașului a dispus ridicarea unui arbore și mai înalt.
Între 1350 și 1400 se semnalează acest obicei și în Marea Britanie, în regiunile de sud și în cele galice, dar și în diferite orașe și sate.
La conciliul de la Milano, în 1579 biserica catolică a proscris această tradiție, considerată păgână. Se consideră că apariția - în Evul Mediu- tradiției bradului de Crăciun ar fi fost o reluare a acelui obicei antic de promăvară. În Alsacia și în munții Pădurea Neagră se vorbea despre „mai de iarnă”, sau „mai de Crăciun”.
În Irlanda se sărbătorește și azi „ziua luminoasă de mai” (Mi Bheal Taine), în Scoția: Latha Beall Tainn , când tinerii se rotesc dansând în jurul unui catarg ridicat în piață.
În Țara Galilor se ridică de asemenea un „arbore de Mai”decorat cu panglici și flori: Y FeDwen Fai.
Sărbători de acest fel sunt tradiționale și în Suedia, Finlanda, Lituania, Letonia , Estonia, dar și în Grecia (GaiTanaki)
Oarecum asemănător cu denumirea de la noi: Armin Deni, în Bulgaria fiind de asemenea IrminDen/ Eremiia/ IriMa/ Zamski Den.
În Galiția și în Portugalia se celebrează de asemenea Festa de Maios/Cruz de Maio .
În Italia de pildă se celebrează Albero di Maggio, care în orașul Martone se cheamă A'NTinna .
Se pot adăuga tradițiile similare din Cehia, Elveția, Malta, Belgia, Cipru.
În Franța se citează o decizie din 1136 a lui Roger I Trencavel, în care era vorba despre obiceiul ca tinerii să planteze pe 1 mai un arbore decorat, care ar urma să fie tăiat în iunie, la solstițiul de vară.
Au fost asociate apoi diferite zeități (zeiță etruscă de care romanii nici nu-și aminteau prea bine de fapt, dar rămăsese sărbătoarea) sau sfinți creștini.
