Cine a fost și ce a făcut Marcus Antonius?
Se născuse pe 14 ianuarie, în 82, 83 sau 86 î.Hr.Pretindea că familia sa descinde din Hercules
Tatăl lui Marcus Antonius fusese Marcus Antonius Creticus , un bărbat cam lipsit de bani, dar gata să-și ajute totuși prietenii. De origine plebeiană, ajunsese la demnitatea de consul , apoi pretor, cu puteri nelimitate geografic pentru a-i combate pe pirați.
Iar mama sa fusese Julia, din familia Cezarilor, verișoară îndepărtată cu Caesar. femeie lăudată de Suetonius pentru înțelepciunea și virtutea ei. Cum Antonius Creticus murise în anul 75 î.Hr, ,sau poate în 72 sau 71 î.Hr, Julia s-a recăsătorit cu Cornelius Lentulus, când Antonius avea 8 -12 ani. .
Tatăl său vitreg , Publius Cornelius Lentulul Sura (114-5 dec.63 î.Hr) nu-i dădea prea multe motive de laudă. Fusese ales consul de către popor, dar a fost destituit de Senat, oficial pentru modul său de viață.
A fost acuzat de Sylla în 81 î.Hr că a delapidat bani publici , a refuzat să predea conturile . I-a arătat lui Sulla gamba sa („sura”),unde erau loviți de obicei copiii care pierdeau la jocul cu mingea...deci a luat în derâdere autoritatea dictatorului.
A fost expulzat din Senat pentru imoralitate, în anul 70 î.Hr .
Ales pretor A revenit apoi în Senat , în anul 63 î.Hr, când s-a raliat conjurației lui Catilina . Conspiratorii au fost arestați , și-au mărturisit vina și au fost condamnați la moarte, pe 5 decembrie 63, din ordinul lui Cicero. Cicero s-a opus execuției , pledând pentru deportarea vinovaților, dar Cicero a convins Senatul.
Se spune că Cicero nu a permis să dea corpul lui Cornelius Lentulus familiei pentru ceremoniile funerare decât după ce Julia se aruncase la picioarele soției lui Cicero ca să o roage. Dar Suetonius spune că a fost o calomnie, căci toți condamnații au avut ceremonii funerare.
- Marcus Antonius a avut doi frați mai mici:
- Caius Antonius - ce a fost legat al lui Caesar în 49 î.Hr în timpul războiului civil, când s-a predat lui Pompei pe insula Curicta (azi Krk) iar oamenii săi au fost integrate legiunilor pompeiene.I-a pus serioase probleme cu transportul pe marea Adriatică
După victoria lui Caesar de la Pharsala, Caius e eliberat și iertat de acesta. După uciderea lui Caesar, l-a secondat pe Decimus Junius Brutus , ținându-i locul la Roma. Numit apoi guvernator al Macedoniei, e luat acolo prizonier de Marcus Junius Brutus și de Marcus Tullius Cicero, fiul oratorului. În primăvara anului 42 î.Hr a fost executat din ordinul lui Brutus pentru a se răzbuna moartea lui Decimus Junius Brutus Albinus (în luptă la Modena) și a lui Cicero (ucis din ordinul lui Marcus Antonius) - Lucius Antonius-celebru pentru provocarea războiului din Perugia (În 41-40 î.Hr el se refugiase acolo și a fost asediat de trupele lui Octavianus , care a cucerit orașul după lupte îndelungate, căci se bucura de fortificații solide făcute de etrusci) )
Cicero ne-a lăsat un portret ce nu îl măgulea pe Marcus Antonius, descriindu- ca având aventuri homosexuale și ducând o viață dezordonată, cu beții și promiscuitate.
Sigur, scrierile lui Cicero trebuie să fie corelate și cu alte mărturii, că puteau fi tendețioase.
O tinerețe zbuciumată alături de Curion și Publius Clodius Pulcher
Dar și Suetonius a scris că Antonius, fiind „de o mare frumusețe”, era căutat de tineri corupți precum Curion, care l-a antrenat într-o viață destrăbălată , cu beții și cheltuieli nesăbuite. Gonit de tatăl lui Curion, Antonius a plecat în Grecia, unde a făcut exerciții militare și și-a îmbunătățit elocința. Dar în acelaș timp a aderat cu entuziasm la viața orientală iubitoare de fast și ostentație.
Suetonius spune că „Demnitatea și noblețea trăsăturilor lui anunța un bărbat de sorginte nobilă: barba sa deasă, fruntea lată, nasul acvilin, aerul viril răspândit de întreaga lui persoană îl făcea oarecum asemănător cu statuile și portretele lui Hercule.”
El accentua această impresie prin modul în care se îmbrăca: „își încingea centura foarte jos, avea o sabie mare la șold și purta peste vestmânt o capă din stofă grosolană.
Ceea ce oamenii de bine nu puteau tolera la el era că se lăuda cu orice ocazie, își bătea joc de ceilalți , nu se sfia să bea în public și să se așeze la masa soldaților pe care îi găsea mâncând.”
Ascensiunea tânărului Marcus Antonius.
Ascensiunea lui Antonius e strâns legată de protecția conferită de Caesar, care recunoscuse curajul său.
Antonius a intrat în trupele lui Caesar în Gallia, în 54 î.Hr.
E posibil ca Julius Caesar să fi simțit o simpatie față de tânărul confruntat cu probleme ce fuseseră și ale sale în adolescență: rămas orfan de tată, având probleme financiare, nevoit să lupte pentru a-și construi un viitor prin forțe proprii.
Și cum mama lui era din ginta Julii- încă un motiv să-l ajute.
Caesar l-a susținut să devină Questor în Galia, în 53 î.Hr, apoi augur , iar în 49 î.Hr tribun al poporului.
A urmat apoi conflictul lui Caesar cu Senatul, Caesar a trecut Rubiconul ceea ce a însemnat începutul războiului civil. Și cum Pompei își luase trupele și fugise, Caesar a intrat în Roma fără opoziție militară. . Cum Marcus Antonius îl secondase cu succes, Caesar l-a numit Magister Equitum (adjunctul său militar) în 48 î.Hr. și s-a ocupat de administrarea Italiei și Romei în absența lui Caesar.
Atunci au apărut problemele care au făcut ca protectorul său, Caesar să nu mai aibă deplină încredere în el.
Din descrierile pe care i le-au făcut istoricii antici, Marcus Antonius apărea ca un fel d eforță a naturii, cu un curaj remarcabil în luptă, cu vigoare fizică redutabilă, iubitor de petreceri și de femei, de glume grosolane și de familiaritate.
La o dată necunoscută înainte de anul 50 î. Hr, Marcus Antonius se căsătorise cu Antonia Hybrida Minor,(ce era și verișoara sa primară) fiica unui senator învinuit de atrocități în Grecia și apoi de complicitate cu Catilina. (Caesar l-a obținut iertarea de exil și în anul 44 Î.Hr socrul Caius Antonius Hybrida era din nou consul ..)
Au avut o fetiță, Antonia, între anii 54 și 49 î.Hr.
În anul 47 î.Hr, după ce Caesar traversase Adriatica în urmărirea lui Pompei și obținuse victoriile de la Dyrrachium și de la Pharsala, cucerise Egiptul și avusese aventura romantică împreună cu Cleopatra, el s-a îndreptat spre nord învingându-l și pe Pharnace, regele Pontului. În acest timp partidul Optimates (susținut de Senat) adunase în Africa 14 legiuni pentru a-l zdrobi pe Caesar.
în acest moment critic, patru legiuni de veterani ai lui Caesar (VII,IX, X și XII) erau cantonate în Italia sub comanda lui Marcus Antonius. Antonius nu a fost capabil să gestioneze situația în care plata legiunilor întârziase iar legionarii începuseră să prade prin zona respectivă, ceea ce Caezar interzicea categoric în Italia. Se pare că Antonius „își dăduse în petec” cu ceva mai multă băutură...
În iarna anului 50-49 î.Hr Caesar a plecat în Italia să viziteze orașele municipale și coloniile, ca să-l recomande pe questorul său Marcus Antonius care îi va ține locul (conform lui Hirtius).
În anul 50 î.Hr Caesar (ce era pontifex maximus) l-a sprijinit pe Marcus Antonius să devină augur , adică prelat ce interpreta semnele considerate prevestitoare. Tot atunci a fost ales tribun al poporului și a devenit un membru influent al vieții politice romane.
În anul 47 î.Hr Antonius a bănuit-o pe soția lui că l-a înșelat cu Dolabella, așa că a repudiat-o și l-a atacat pe Dolabella .
Dar impresia pe care o lăsa (conform lui Suetonius) era detestabilă
:„ dezmăț la masă, cheltuieli excesive, frecventarea de locuri infame , dormitul în plină zi , comedii și petreceri organizate pentru a sărbători nunțile unor farsori sau bufoni. Se povestește că , după ce băuse toată noaptea la nunta mimului Hippias, a doua zi, cum convocase adunarea poporului, el era atât de beat că a vomitat de față cu toată lumea , iar unul dintre prieteni și-a întins roba în fața lui....curtezana Cyteris, ieșită din aceeași scoală , care îi inspirase o pasiune violentă îl însoțea prin toate orașele unde mergea , dusă într-o litieră escortată de o suită la fel de mare ca a lui Antonius. Nu se putea vedea fără indignare cantitatea de veselă de aur și de argint dusă din ordinul său în călătoriile lui , care semănau cu pompe triumfale; că deseori se oprea la mijlocul drumului li punea să se ridice corturi pe malul câte unui râu sau în câte o pădure deasă, unde să i se servească dineuri somptuase; că pusese să se înhame lei la carul său ; că în orașele prin care trecea se alegeau casele oamenilor celor mai onești și ale femeilor celor mai virtuase ca să cazeze acolo curtezane și lăutari. Dar indignarea era cu atât mai mare cu cât în timp ce Caesar își petrecea nopțile în câmp, în afara Italiei și suporta atâtea oboseli și pericole pentru a stinge resturile acelui război important, alții, abuzând de autoritatea lui, îi insultau pe concetățeni prin luxul cel mai nerușinat.”
Se pare că aceste excese i-au făcut și pe soldați să comită tot felul de nedreptăți și de violențe.
Așa că Julius Caesar, întors în Italia cu ajutorul lui Dolabella și numit consul pentru a treia oară l-a luat drept coleg pe Lepidus și nu pe Antonius.
Caesar a reluat operațiunile militare cucerind rapid provinciile romane aflate sub controlul lui Pompei: la sfârșitul anului 46 cucerise Galia, Italia, Hispania, Sicilia și Sardinia.
Marcus Antonius se dovedise un ajutor valoros pe câmpul de luptă , în campania din Grecia, special la Dyrrachium. Probabil totul era să fie în preajmă un superior care să-l oprească de la excese😀
Casa lui Pompei (confiscată) a fost vândută la licitație; Antonius a cumpărat-o; dar când i s-a cerut să dea banii respectivi, el a fost extrem de indignat; și pentru asta, după cum a spus chiar el, a refuzat să-l însoțească pe Caesar în campania din Africa pentru că nu a fost recompensat cum trebuie pentru primele servicii aduse lui Caesar. Se pare că totuși Caesar îl determinase să-și modereze dezmățul , fără să-i ascundă cât de șocat era și ce critici îndreptățite își atrăgea.
Legiunile s-au răsculat. Situația risca să-l lipsească pe Caesar de patru legiuni de bază, în timp ce adversarii săi aveau 14 legiuni pregătite! Un pericol mortal! Antonius îl pusese într-una dintre cele mai grave situații din cariera sa militară.
Caesar s-a întors de urgență în Italia, a adunat trupele răsculate și , pentru că ei au cerut să fie demobilizați, a declarat cu hotărâre că i-a demobilizat pe loc și că va continua lupta în Africa recrutând alte legiuni, urmând ca după aceea să-i plătească și pe cei demobilizați.
Celebrul cuvânt rostit de el: Quirites!
Cele patru legiuni i-au cerut iertare și permisiunea de a lupta în continuare alături de el!
Caesar reușise să remedieze situația , prin sângele rece de care dăduse dovadă și cunoașterea psihologiei militarilor săi.
Dar a reținut că Marcus Aurelius nu era de încredere!
Într-acestea Antonius s-a căsătorit în anul 47 sau 46 î.Hr cu Fulvia, văduva lui Clodius (Publius Clodius Pulcher) și a lui Curion. Au avut împreună doi fii: Marcus Antonius Antyllus și Iullus Antonius.
Caesar a plecat în Africa cu puține trupe, în decembrie 47 î.Hr, asediind câteva orașe- ca Adrumetum, așteptând întăririle din Sicilia pentru a înfrunta marea armată strânsă de partizanii pompeieni Metellus Scipion și Titus Labienus cu legiuni, mii de cavaleri (unii numizi, dar și cavalerie germanică și galeză aduse de Pompei), trupe de arcași și de prăștiași , elefanți.
Cum Caesar avea trupe puțin numeroase, el s-a mărginit să fortifice taberele . Numeroși cetățeni din orașele învecinate au început să vină în tabăra lui, plângându-se de comportamentul brutal al republicanilor, care pustiiseră zona pentru a împiedica trupele lui Caesar să se aprovizioneze cu hrană.
Caesar a primit și mulți dezertori din tabăra lui Scipion . Odată sosite întăririle din Sicilia, Caesar, a obținut o victorie majoră la Thapsus, în 6 aprilie 46î.Hr.
A urmat victoria lui Caesar de la Utica
În Iulie Caesar s-a întors la Roma. Veteranii au primit pământuri și recompense foarte mari, cetățenii au primit alocații . Săracii au fost scutiți de chirii pe un an. Au urmat festinuri publice și jocuri cu gladiatori , fiare, bătălii simulate și piese de teatru. Reconstruire de bătălie navală, curse de care..
Mulțimile din împrejurimi au năvălit în capitală , unii dormind chiar pe stradă, iar doi senatori au fost striviți de mulțime.
Caesar a vegheat ca bunurile confiscate să fie plătite la valoarea lor, chiar și de către Antonius.
Apoi au urmat reforme: modificarea calendarului , mărirea numărului de magistrați, reducerea numărului de beneficiari de grâu gratuit de la 320000 la 150000 (cu intenția de a transforma asistații social în muncitori) și restricții în privința plecărilor din Italia , i-a declarat cetățeni liberi pe toți medicii și învățații ce locuiau la Roma , îmbogățind corpul electoral cu o componentă respectabilă. A luat măsuri de reducere a luxului privat, dar de dezvoltare a luxului pubic.
Răgazul nu a fost lung, căci pe 17 martie 45 î.Hr a urmat confruntarea armată din Spania, la Munda, între armata lui Caesar și armata fiilor lui Pompei Cneus și Sextus.
Cu puțin timp înainte , pe 23 februarie, Gnaeus Pompeius le ceruse locuitorilor din Ategua să-i denunțe pe simpatizanții lui Caesar și executase 74 de persoane! Ca urmare trei cavaleri din Hasta au fugit la Caesar și i-au spus că mulți alți cavaleri romani (equites) încercaseră să dezerteze. Gnaeus incendiase cetatea Ucubis, care îi închisese porțile .
La Munda, Caesar comanda o armată compusă în mare parte din tineri recruți, în vreme ce în fața lor era armata mult mai numeroasă a fiilor lui Pompei, compusă din veterani dar și din iberici. Când Caesar a dat semnalul de atac, tinerii militari nu s-au mișcat! Cu un gest disperat Caesar a strigat că în lupta aceea va muri și va fi ultima luptă a armatei lui, și-a scos casca pentru a i se vedea fața ,apoi a luat un scut și a călărit până la 3m în fața trupelor aliniate de inamic. Foarte multe proiectile au zburat spre el, dar niciunul nu l-a atins! Lângă el au venit tribunii săi militari, care l-au încadrat. Iar armata lui a pornit la luptă cu mare ardoare, obținând în final victoria. Cum se explică formidabilul său noroc?
Singura explicație este că veteranii recrutați de fiii lui Pompei luptaseră anterior sub comanda lui Caesar. Și pur și simplu nu au putut trage asupra lui! Au tras, la comanda comandanților, dar...nu l-au țintit pe conducătorul pe care îl adoraseră!
Totuși Caesar a fost în pericol de moarte, pentru că a fost rănit calul său, Venus cu o săgeată (sau suliță).
Caesar era înconjurat de adversari- cu care se lupta- și și-a făcut imediat calculul că dacă se va prăbuși calul să-și ia viața, pentru a nu fi luat prizonier. Dar calul a rezistat eroic până la sfârșitul luptei, când a murit. Caesar a pus să i se ridice o statuie.
Dar în acelaș an, în 45 î.Hr, unii dintre ofițerii apropiați lui Caesar complotau să-l ucidă.
Își dăduseră seama -probabul- că dacă vor să scape de Caesar va trebui să-l ucidă printr-un atentat.
Complotul de la Narbonne
La Narbonne, la sfârșitul anului 45, când Caesar se întorcea victorios cu trupele sale din Spania și plănuise acolo un popas de câteva săptămâni- probabil pentru a oferi o relaxare trupelor. .
Gaius Trebonius, prieten și legat al lui Caesar în timpul războiului din Gallia , dar aflat în oarecare dizgrație căci nu făcuse față pompeienilor în Spania, i-a vorbit lui Marcus Antonius de proiectul de asasinare a lui Caesar. Erau implicați senatori și partizani ai lui Pompei refugiați acolo. Gaius Trebonius fusese și el partizan al lui Pompei, dar fusese iertat de Caesar după victorie.
E de presupus că tatonase mai înainte părerile lui Antonius și avea încredere că Antonius dorește de asemenea moartea lui Caesar. .
Antonius a apreciat probabil că a-l asasina pe Caesar în mijlocul legiunilor sale victorioase ar fi însemnat moarte sigură pentru conspiratori (suntem în domeniul presupunerilor plauzibile). Oricum,se pare că Antonius a refuzat să participe, dar sigur nu i-a spus nimic lui Caesar!
Mai târziu, în Philipica a II-a, Cicero l-a acuzat în fața senatului pe Marcus Antonius că el fusese de fapt inițiatorul complotului de la Narbonne. Iar Cicero era bine plasat să știe cum a fost cu comploturile, că el fusese printre inițiatorii și teoreticienii legitimității uciderii lui Caesar , dacă nu principalul instigator și fusese confidentul complotiștilor în toată perioada pregătitoare a crimei.
Acuzat de Marcus Antonius că a complotat pentru uciderea lui Caesar, Cicero i-a răspuns:
„Dacă e o crimă să fi vrut să fie ucis Caesar, atunci ce trebuie să gândim de tine însuți, Antonius? Se știe că tu ai pus la cale proiectul , la Narbonne, cu Trebonius”.
Păstrarea secretului de către Marcus Antonius a făcut posibil atentatul final din martie 44 î.Hr,
Plutarh a scris în „Viața lui Antonius” că Trebonius ”strecurase câteva cuvinte despre complot lui Marcus Antonius”, fără ca el să denunțe asta lui Caesar.
Desigur nimeni nu știe ce i-a spus exact Antonius lui Trebonius. Poate că i-a spus că ar fi de acord în principiu, dar nu e momentul , nici locul potrivit și că nu ar vrea să participe personal
(La Narbonne a fost găsit și un bust al lui Caesar, ciobit, în apele Rhonului. Se crede că sculptura a fost aruncată în apa fluviului după asasinarea lui Caesar , de către partizani ai lui Pompei ce se refugiaseră acolo.
Totuși, Caesar nu și-a retras prietenia față de Antonius, căci de la 1 ianuarie 44 î.Hr Marcus Antonius a intrat în funcția de consul, alături de Caesar. În semn de prietenie, Caesar a traversat Italia (la întoarcerea din Spania ) avându-l pe Antonius alături în carul său. Caesar numit consul pentru a cincea oară, a făcut să fie numit Antonius de asemenea consul. Caesar plănuia să renunțe la funcția de consul în favoarea lui Dolabella, dar Antonius s-a opus în Senat înjurându-l pe Dolabella (care a ripostat asemănător), astfel că Caesar a renunțat la proiect pentru moment. (Plutarh a adăugat că Antonius, folosindu-se de calitatea sa de augur, a declarat și că zeii sunt contra...) .
Caesar a fost numit dictator perpetuu. Dar refuza cu consecvență titlul de rege, pe care Antonius și Cicero (din umbră) îl împingeau să accepte.
Pe 15 februarie 44 î.Hr , la sărbătoarea Lupercaliilor, Marcus Antonius (care era conducătorul religios al lupercilor) a apărut putând în mână o coroană pe care a insistat să i-o pună pe cap lui Caesar. În fața insistențelor care nu încetau, Caesar a fost nevoit să-i ceară lui Lepidus să-l ajute (desigur nedorind să se îmbrâncească în public cu Antonius) .
(Lepidus era magister equitum ,comandant al cavaleriei, conducător al forțelor de ordine .Lepidus a rămas nemișcat. Caesar a aruncat coroana, apoi a dat dispoziție să fie dusă la templul lui Jupiter și dată zeului. Dar complotiștii au pus coroana pe statuia lui Caesar..) Erau acțiuni menite să convingă poporul că Julius Caesar se pregătea să devină rege, deci că ar fi nevoie să fie ucis.
Din acel an datează și acest dinar cu portretul lui Caesar.
De data aceasta complotul a fost dus până la capăt.
Circa 60 de persoane se pare că au colaborat: cam 30 de senatori în incinta Senatului, au atacat cu pumnale. Alți complici erau pregătiți să intervină în oraș.
Conducătorii cunoscuți de toți erau: Caius Cassius Longinus (pretor care voia să fie consul- cum a scris Plutarh), ginerele Serviliei Caepionis și Marcus Junius Brutus, fiul Serviliei Caepionis.
Interesant cum principalii complotiști erau rude și rude prin alianță cu amanta lui Caesar, Servilia.
E foarte posibil ca ea să fi dorit să răzbune moartea fratelui ei, de care fusese foarte legată, Cato cel Tânăr (cunoscut și drept „Cato de la Utiqa”, pentru că acolo s-a sinucis după ce pierduse lupta contra lui Caesar)
Alți complotiști proeminenți:
Caius Trebonius, general învins de pompeieni în Spania și care se considera în dizgrație, deși Caesar demisionase din funcția de consul și îl numise pe el consul supleant.
Decimus Brutus, considerat de Caesar prieten apropiat, pe care-l invitase la masă chiar în seara precedentă, trecut în testamentul său ca tutore al copilului ce i s-ar naște postum, moștenitor secundar. E cel care l-a convins să meargă totuși la Senat, în pofida a numeroase motive ce pledau să nu se ducă.
Cicero - instigator activ al asasinatului, fără a participa efectiv la ucidere
Marcus Antonius -oficial nu ar fi luat parte la complot, dar multe detalii îl incriminează
Lepidus - a favorizat conjurații neluând măsuri pentru prinderea lor imediat după crimă, deși avea mijloacele să o facă. Era alt ginere al Serviliei Caepionis...
Marcus Antonius întârziase să intre în sală , pentru că stătea de vorbă cu Gaius Trebonius, cel cu conspirația de la Narbonne. Nu se știe ce au discutat în timp ce Antonius, ca al doilea consul în funcție, ar fi trebuit să fie neapărat prezent în sală. Caesar intrase în sală, din interior se auzeau strigăte..
Conspiratorii au ieșit din sală cu pumnalele însângerate, strigând că au ucis un tiran.
Marcus Antonius speriat, a fugit aruncându-și toga de consul, pentru a nu fi recunoscut. S-a baricadat în casă.
Conspiratorii aveau ideea de a arunca trupul lui Caesar în Tibru și să jefuiască apoi casa lui Caesar.
Unii au vrut să fie ucis și Marcus Antonius, dar Brutus s-a opus. (Sigur, ca să arate că e preocupat doar de binele Republicii, dar poate și pentru că știa că Antonius e de fapt de partea lor) .
Inițial complotiștii formaseră grupuri mici, de 2-3, din motive de siguranță, „echipa” fiind reunită doar cu puțin timp înainte de crimă)
Conjurații s-au dus în Forum, sperând să fie aclamați, dar în fața reacției furioase a poporului, s-au refugiat pe Capitoliu.
Pe 16 martie situația politică era haotică. Dacă Iulius Caesar ar fi fost declarat tiran de către Senat, numeroasele sale legi și numiri ar fi fost anulate.
Marc Antoniu a reunit Senatul la templul
lui Tellus și a condus dezbaterile între partizanii lui Caesar și cei ai
complotiștilor, care păreau să fie majoritari în acel for, dar în absența celor
ce participaseră la asasinat, care se refugiaseră pe Capitoliu.
Antonius a pomenit în treacăt, în fața senatorilor că toți cei
numiți în funcțiile lor de către Cezar - și era cazul tuturor
complotiștilor- urmau să rămână în curând fără funcții, dacă fapta era
încadrată ca tiranicid, ceea ce ar fi însemnat anularea tuturor hotărârilor date de tiran.
Senatorii au decis atunci că Iulius Caesar nu fusese un tiran. În
acest caz însă, senatorii complotiști nu mai erau salvatori ai republicii, ci
simpli ucigași. (De asta Marcus Antonius nu participase direct la crimă ,probabil)
Dar Marcus Antonius, Plancus și Cicero au
propus o amnistie , declarând în plus că atentatorii
urmau a fi primiți cu onoruri.
Faptul că Antonius a avut atâta grijă ca ucigașii să fie amnistiați, ba să primească și onoruri pentru fapta lor ar indica o complicitate.
Cum ucigașii nu îndrăzneau să coboare de pe Capitoliu, temându-se că vor fi arestați, Marcus Antonius l-a trimis pe fiul său ce avea doar 2 sau 3 ani, drept garanție că nu li se va întâmpla nimic rău.
Conjurații au coborât imediat și s-au îmbrățișat cordial cu Antonius și Lepidus. Ca între acoliți.
Cassius a luat masa apoi la Antonius, iar Brutus la Lepidus. Ceilalți conjurați au plecat la prieteni sau la cunoștințe.
Lepidus, magister equitum (un fel de șef de stat major) a ocupat cu trupele sale punctele strategice din oraș, la solicitarea lui Marcus Antonius, dar nici unul dintre ei nu a mișcat un deget pentru arestarea ucigașilor.
Marcus Antonius s-a dus la casa lui Caesar, luând de acolo 400 de talanți de aur, documentele lui Caesar și obiectele de preț din casă. Probabil a căutat testamentul, dar nu l-a găsit.
Calpurnia, soția lui Caesar (despre care aflăm că era și însărcinată, de puțină vreme) probabil s-a opus, dar....nimeni nu știe ce s-a întâmplat acolo.
Unele surse antice afirmă că ea a fost văzută ieșind din casă blestemându-și soarta, împreună cu tot personalul casei și plecând apoi...pentru totdeauna- căci nu s-a mai auzit de ea niciodată!
Asupra soartei Calpurniei Pisonis s-a așternut o tăcere suspectă.
Marcus Antonius a dorit să se arate în ochii poporului drept urmașul lui Caesar , indignat de uciderea lui. Si să trezeasca furia poporului contra complotiștilor cunoscuți.
Discursul său a avut un efect puternic , poporul si-a manifestat indignarea si durerea, l-a plans pe Caesar și i-au incinerat trupul chiar în Forum (deși se pregătise un rug pe câmpul lui Marte).
Testamentul fusese dat în păstrare Marii Vestale (Casa și templul vestalelor era „gard în gard” cu locuința oficială a lui Caesar,- ca magister maximus- și alipită de altarul lui Marte, în care se păstrau scuturile sacre și se oficiau ritualuri înainte de plecarea la război)
Testamentul a fost citit în casa lui Marcus Antonius (probabil casa lui Caesar era complet răvășită)
Spre surprinderea generală (sau poate unii bănuiseră ceva?) Caesar îl desemnase ca principal moștenitor pe nepotul său Octavius (pe care îl trimisese la studii împreună cu bunul său prieten Agrippa) și pe care il luase pe lângă el în campania militară din Spania . Îl și înfiase prin acel document.
Mai erau trecuți ca moștenitori, dar cu sume mai mici, alți doi nepoți ai lui Caesar, dar și prieteni: Marcus Antonius, D. Brutus și alții, unii fiind numiți și tutori ai copilului pe care urma să-l nască soția lui, Calpurnia.
Caesar lăsase și o mare sumă de bani ce urma să fie împărțită cetățenilor romani, fiecare cetățean urmând a primi câte 300 de sesterți. Lăsase de asemenea poporului grădinile lui din Transtevere (zona de peste Tibru, unde avea și o casă- în care o găzduise pe Cleopatra)
Lupta pentru acapararea puterii
Așa cum prevăzuse Caesar într-o discuție referitoare la moartea sa, s-a declanșat în perioada următoare o luptă acerbă pentru putere.
Pe de o parte ucigașii , ce se autodenumeau „liberatores” sau „tiranicizi”, pentru a se aminti tuturor că ei nu făcuseră altceva decât să elibereze Republica de un tiran. Alături de ei era și Cicero, care voia să sublinieze că i se datora în mare parte asasinatul, cu care se mândrea.
Pe de altă parte: Marcus Antonius, ce deținea cea mai înaltă funcție (cea de consul), avea documentele lui Caesar, pe care a început să le modifice/falsifice cum îi convenea (Cicero i-a adus public această acuzație) , banii găsiți în casa lui Caesar și care stăpânea Roma prin forțele armate comandate de Lepidus, care era cunoscut ca fiind oportunist și lipsit de inițiativă.
Dar apăruse și urmașul desemnat de Caesar, Octavius, care luase numele Gaius Iulius Caesar Octavianus după ce aflase de conținutul testamentului și care își cerea acum moștenirea, inclusiv sumele pregătite pentru a fi date poporului.
Aici a intervenit Servilia Caepionis, care a vorbit în fața Senatului cu atâta siguranță, ca a determinat schimbarea deciziei senatorilor: Brutus și Cassius (fiul și ginerere ei) au putut pleca la provinciile primite.
Acolo, ei au început a se pregăti de războiul civil ce urma.
Au început să perceapă taxe de la provinciile ce le fuseseră atribuite.
Brutus, în Macedoniaa deturnat 16 000 de talanți! circa 96 de milioane de dinari, plata pentru 7-8 legiuni . (Cicero l-a ajutat să primească acel post). Apoi, impozitele datorate de provincie, Ba a mai plecat și la jefuirea Traciei, care era bogată.
Cassius a făcut la fel în Siria și în Asia Mică. A mai făcut și o inovație: toate cetățile care îl susținuseră pe Dolabella, guvernatorul numit de Senat, au fost „pedepsite” să plătească grele contribuții. Tarsus : 1500 de talanți (a topit și metalele prețioase din temple și a vândut toți cetățenii orașuui ca sclavi și n-a reușit să strângă toată suma de 1500 de talanți )
Desigur au scos monede pentru plata trupelor
Așa a strâns 80 000 de oameni, la care se adăugau 20 000 de călăreți și auxiliari
A mai spus și că nu se știe cât e moștenirea lui Caesar (deși în testament era totul prezentat ordonat , cu forme contabile precise și exista trezorier care să aducă banii de unde fuseseră tezaurizați)
În privința banilor din casa lui Caesar, Antonius a spus că...nu au fost.
Interesant că nici unul dintre ei nu a solicitat mărturia Calpurniei (să fi știut că nu mai era în viață?)
Octavian a promis că va îndeplini dorința lui Caesar dând banii prevăzuți pentru popor din averea sa proprie.
A dat bani din averea mamei lui, a tatălui său vitreg, a mai și împrumutat, iar ceilalți doi nepoți ai lui Caesar și-au donat părțile lor de moștenire lui Octavian.
Probabil mai erau bani lăsați lui de Caesar pentru legiunile din Macedonia.
Lui Octavian i s-au alăturat și veteranii lui Caesar, care vedeau în el urmașul de drept al conducătorului lor iubit.
Lepidus dispunea de o armată considerabilă în Hispania, pe care o primise ca răsplată pentru serviciile aduse când cu crima. De asemenea primise și funcția de mare preot (devenită vacantă odată cu moartea lui Caesar).
Așa că cei trei (Antonius, Octavianus și Lepidus) s-au asociat , formând al doilea triumvirat, care s-a concentrat în primă etapă pe anihilarea acelor „liberatores” care nu doar că nu mai erau necesari, dar deveniseră chiar o amenințare serioasă.
https://new.coinsweekly.com/coins-medals-more/marcus-antonius-the-loser-who-did-not-write-history/
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu