Om sarac-om bogat. Caesar si Pompei

                                                                   Există două realități a căror zdrobitoare greutate nu o simțim,

dar fără de care nu putem trăi: aerul și istoria

Lucian Blaga

Iulius Caesar a pornit în viață de la o mare sărăcie.

Deși familia sa era cea mai veche din Roma, (strămoșii săi mândrindu-se că se trag chiar din întemeietorul Aeneas, (prințul troian ce reușise să scape din înfrângerea cetății Troia și întemeiase o nouă cetate în Italia), înainte de nașterea lui Gaius situația  materială a familiei lui era foarte proastă.

În deceniile premergătoare familia sa ocupase posturi  importante pentru perioade scurte, ar fi putut avea o situație materială medie .Dar alianța cu Marius în războiul civil purtat de acesta contra dictatorului Sulla dusese probabil la confiscarea bunurilor familiei .
(Marius era unchiul lui Caesar prin alianță) .

• Un unchi (frate cu tatăl său) : Sextus Iulius Caesar fusese consul pe când Gaius avea 9 ani, dar murise la asediul cetății Asculum (azi Ascoli Piceno) . În anul 91î.Hr populația locală cerând cetățenie romană, se răsculase contra magistraților romani , care au fost masacrați, iar generalul Gnaeus Pompeius Strabo (tatăl celebrului Pompei) a zdrobit cu trupele sale rezistența italienilor. 
• Celălalt unchi din partea tatălui, Lucius Iulius Caesar fusese consul de asemenea, inițiase lex Iulia, ce acorda drept de stabilire în cetate Italienilor, dar murise și el pe când Gaius avea 13 ani. (Fusese bunicul lui Marcus Antonius) 
• Tatăl lui Caesar, numit de asemenea Gaius Iulius Caesar ocupase funcții publice precum: quaestor, Praetor și apoi guvernator al Asiei , calitate în care ar fi putut avea venituri considerabile.

            Dar foarte probabil averea lui a fost confiscată de dictatorul Sulla pentru că fusese de partea lui                 Marius  și asta -putem presupune- i-a cauzat și un atac cerebral, căci el a murit subit pe când                 Gaius era adolescent.

Ce urmări a avut sărăcirea familiei asupra vieții ulterioare a lui Gaius Iulius Caesar?

Putem face o
comparație  între viața lui Caesar și cea a rivalului său, Pompei, care s-a bucurat de bogăție. 

Din lipsă de mijloace materiale, familia lui Caesar fusese nevoită să se mute în cartierul rău famat al Romei, Suburra, unde locuințele erau ieftine. Asta însemna însă și contact involuntar cu lumea interlopă , infracțională. Adolescentul Gaius era silit probabil să se apere în mod frecvent.

Familia păstrase totuși și o proprietate la țară, pentru că știm despre copilul Gaius că devenise un foarte bun călăreț, amuzându-se chiar să călărească uneori cu spatele sau ridicându-se în picioare pe spatele calului. 
Iar mai târziu, când își alesese calul preferat, pe care l-a călărit în campania din Galia și apoi în Spania, s-a scris că acesta era de rasă etruscă și crescuse „în casa lui”, adică pe proprietatea lui. 
(Caii etrusci deveniseră rari chiar în acel timp și trăiau în stare semisălbatică pe câmpiile încă necultivate) 

Putem să ni-l închipuim pe micul Gaius călărind așa cum fusese reprezentat acel copil grec de la Artemision în anii 150-149 î.Hr.

	Pompei Gnaeus Pompeius Magnus	Caesar Gaius Iulius Caesar
Născut la:	29 septembrie 106î.Hr	12 Iulie 100 î.Hr
Tatăl	Gnaeus Pompeius Strabon fost consul. Familia cea mai bogată din Italia centrală. A condus lupta contra populațiilor italiene ce se răsculaseră contra romanilor (Piceni, Vestini și din Marsica) , a vândut bunurile șefilor lor , păstrând banii , pământurile și păstrând de asemenea armata recrutată sub comanda sa, la Picenum . Deținea pământuri atât de întinse încât putea recruta legiuni de pe moșiile proprii.  Când Senatul a încredințat comanda armatei unui nou consul, acesta a fost ucis de Strabon. A murit de dizenterie sau holeră , în 87 î.Hr. , când fiul său avea 19 ani. Urât de popor, trupul său a fost sfâșiat când fusese pus pe rugul funerar.  Probabil tânărul Cnaeus il seconda pe tatăl său încă de pe la 17ani, cum era obiceiul . A primit o educație mai superficială, fiind ocupat cu conducerea trupelor.	Gaius Iulius Caesar, din cea mai veche familie de patricieni romani , cu strămoși până la troianul Aeneas, dar cu o situație materială modestă. Desi Caesar tatăl a avut totuși funcții importante, de pretor , apoi proconsul (guvernator)  al Asiei în 89 î. Hr. Putem deduce că a suferit o confiscare de bunuri ca urmare a participării la războiul civil de partea lui Marius, cu partidul popularilor. A murit în 86 sau 89 î. Hr, când fiul său Gaius avea 11 sau 14 ani. Familia sa sărăcită se mutase în cartierul săracilor din Roma, Suburra.Era un cartier cu multă lume interlopă. Dar Caesar învăța -prin grija mamei lui- literatura latină și greaca. A primit cea mai bună educație, a învățat retorica,  a căpătat calificarea de avocat , apoi s-a perfecționat  cu Appolonios Molton , la Atena cu Athenodore din Tarsos, antrenându-și în acelaș timp și trupul ca înotător, călăreț, atlet , spadasin , dar învățând și tactică și strategie militară. Plecările la studii erau riscante. A rămas celebră capturarea lui de către pirați. Avea19-20- 22-25 de ani (după diferitele surse istorice) și călătorea spre Rhodos, pentru a lua lecții de retorică de la cel mai celebru orator al epocii.. A fost capturat de pirați. A ales o metodă surprinzătoare pentru a-și salva viața, desi nu avea bani pentru răscumpărare: a promis o sumă mult mai mare pentru răscumpărare, ca pirații să aștepte o lună, până ce omul lui Caesar a împrumutat banii necesari. I-a intimidat în acel timp, arătând că e sigur că banii vor veni. Eliberat, a tocmit nave , i-a prins pe pirati, așa cum spusese și i-a ucis, recuperându-și recompensa plătită, de 50 de talanți, dar confiscând și restul prăzilor luate de pirai. . Apoi și-a perfecționat elocvența cu Molon din Rhodos. A început să lucreze ca avocat.	Diferențele sunt flagrante: Fiul de bogătaș protejat de partidul aflat la conducere nu s-a îndeletnicit cu învățătura aprofudată, dar a avut imediat comandă militară și funcții înalte, sărind etapele legale. Fiul din familie săracă a învățat cu eforturi uriașe, înfruntând riscuri.  A început să muncească î funcții publice de la vârstă fragedă, dar a refuzat să se supună ordinelor despotice, cu riscul vieții. I-a fost confiscată și bruma de avere luată ca dotă a soției.
Soră:	Pompeia, căsătorită întâi cu Gaius Memmius, apoi cu nepotul dictatorului Sulla, ce câștigase un război civil .	Avea două surori mai mari: Iulia Major Iulia Minor
83 î.Hr	La 23 de ani , în fruntea a 3 legiuni ia partea partidului optimaților. Nu urmase cursus honorum și a sărit treptele de promovare obișnuite, fără să exercite magistrature inferioare înainte de a ajunge la postul suprem de consul, fără a fi trecut prin etapele: quaestor (vârsta min 30 ani), aedil (vârsta min 36 ani), praetor (vârsta min 42 ani). +între două mandate de consul ar fi trebuit să treacă un interval de 10 ani- conform regulilor lui Sulla.	A intrat de timpuriu în activitatea politică, de partea partidului popularilor, ceea ce i-a atras adversitatea dictatorului Sulla. La 16 ani Caesar devenise prim preot al lui Jupiter , dar i-a fost luată funcția la 19 ani , precum și dota soției lui, căci se căsătorise cu Cornelia Cinna, fiica rivalului  politic al lui Sulla.  Nevoit să se ascundă de ucigașii trimiși de Sulla, la 19 ani s-a înrolat în armata pretorului Marcus Minucius Thermus, în Asia, unde înfăptuiește cu success o dificilă misiune de război, reușind să salveze și viețile soldaților trimiși cu el și să cucerească obiectivul. E foarte probabil ca Thermus să fi primit un ordin secret de la Sulla de a-l expune pe tânărul Caesar unui risc mortal. Thermus își datora ascensiunea lui Sulla și a fost imediat apoi răsplătit de acesta , în anul 80 î.Hr cu funcția important de proprator al Asiei  Acesta a fost nevoit însă să-I decerneze corona civică lui Caesar, pentru bravura. Caesar a primit apoi  o dificilă misiune diplomatică, aceea de a-l convinge pe regale Nicomede IV al Bithyniei să ajute armata romană cu flota sa. (Probabil era alt gen de capcană, menită să-l discrediteze) Spre mirarea tuturor, tânărul s-a achitat cu succes și de această misiune, ceea ce l-a costat în schimb un val de calomnii colportate mulți ani după aceea de inamicii lui , în special de Cicero. A putut reveni la Roma doar la 22 de ani, după moartea lui Sulla.	Fiul din familie bogată și influientă a avut în subordine legiuni , apoi a ajuns la funcția supremă de consul fără a fi parcurs etapele anterioare legale și fără a avea vârsta prevăzută d elege. Tânărul sărac se angajează în armată ca simplu militar, primește misiuni extrem de riscante sau delicate din punct de vedere politic, iar după ce le îndeplinește cu brio se alege doar cu calomnii.
Căsătorii:	·       Antistia.Repudiată ·       Aemilia Scaura, fiica vitregă lui Sulla. Moartă la naștere ·       Mucia Tertia cu care a avut doi băieți și o fată. Repudiată ·       Iulia, fiica lui Caesar (moartă în 54 î.Hr, după naștere) ·       Cornelia Metella (fiica lui Metellus Scipio)	Logodit la 16 ani cu Cossutia, dintr-o familie foarte bogată, (probabil căsătorie aranjată de mama lui) a rupt logodna pentru a se căsători cu Cornelia Cinna, fiica lui Cinna, ce îi urmase lui Marius în fruntea mișcării populare. A refuzat să divorțeze de ea, riscându-și viața, dar Cornelia a murit la nașterea fiicei lor, Iulia. La 33 de ani , Pompea Sulla- nepoata dictatorului-repudiată după 5 ani, după un scandal. La 41 de ani, căsătorit cu Calpurnia Pisonis.   Calpurnia a fost probabil ucisă după uciderea lui Caesar, pentru că nu mai există nici o relatare privind viața ei după acea lovitură de stat. Și toate evenimentele ulterioare în care în mod firesc ar fi fost implicată s-au petrecut fără prezența ei și fără nici o explicație a absenței ei.
Începuturile carierei militare	La 30 de ani conducea armata optimaților în Spania contra popularilor. La 35 de ani învingea ultimele forte ale lui Spartacus. Pompei a fost ales consul pentru prima dată la 36 de ani, în anul 70 î.Hr . Probabil a cheltuit bani pentru asta, dar își permitea. Era foarte bogat.	A parcurs toate treptele cursus honorum: Tribun militar, La 31 de ani e ales questor, apropiindu-se de Pompei, care atunci domina viața politică (în 69î.Hr) La 35 de ani era edil și făcea lucrări publice, organiza și lupte de gladiatori pe cheltuiala sa, din bani împrumutați. Continua activitatea de avocat. La 37 de ani, ales pretor urban.	Caesar a reușit în funcțiile publice prescrise prin cursus honorum  , fiind însă nevoit să cheltuiască bani pe care nu-i avea, pentru a satisface așteptările aristocraților corupți și a-și spori popularitatea.
	Sulla impunea respectarea strictă a cursus honorum , executând în Forum un locotenent- Quintus Lucretius Ofella -ce ar fi candidat la consulat fără a fi parcurs cursus honorum Regula nu era însă și pentru Pompei!
	La 39 de ani devenea imperium maius, cu puteri extraordinare pentru combaterea piraților.	La 37 de ani e ales pontifex maximus, îndatorându-se și mai mult. La 38 de ani a devenit praetor , iar la 39 de ani guvernator al Spaniei. A avut nevoie de ajutorul material al lui Crassus pentru a părăsi Roma, fiind foarte îndatorat.	A tratat funcția de pontifex maximus  cu maximă seriozitate, divorțând de soția lui când aceasta nu și-a îndeplinit corect  obligațiile ce-i reveneau.
	La 40 de ani a primit comanda supremă în Orient, î-a învins pe Mithridates VI regale Pontului și pe Tigranes II regale Armeniei
	La 51 de ani iarăși consul, împreună cu Crassus.	Crassus a avut nevoie de sprijinul lui Caesar pentru a echilibra balanța puterii, dominate de Pompei.
	La întoarcerea la Roma serbează triumful, primește cognomenul Magnus.
	În anul 60 î.Hr : Primul triumvirat Alianța politică Pompei, Caesar, Crassus. Pompei avea 46 de ani, iar Caesar 40.	În 59 î.Hr, La 41 de ani Caesar e ales consul, cu ajutorul celorlalți doi triumviri . A fost nevoit să cheltuiască mult, din nou, pentru a câștiga simpatia senatorilor. Era silit să obțină un comandament militar important.
		În La 42 de ani a devenit guvernator al Italiei de Nord și Galiei Transalpine (sudul actualei Franța)
	În 57 î.Hr-, la 49 de ani, puteri excepționale pe 5 ani pentru aprovizionarea Romei cu cereale În 55 î.Hr, la 51 de ani e ales iar consul, apoi guvernator al Spaniei pe 5 ani, dar nu a părăsit Roma.	În Galia trăiau circa 60 de triburi independente în 58 î.Hr , Pompei și Crassus, din nou consuli  au prelungit mandatul lui Caesar pentru încă 5 ani. Dar Crassus a murit în anul 53 î. Hr, în înfrângerea dezastruasă contra ParțIlor. În șase ani de lupte continue, Caesar a ocupat toată Galia și a stabilizat  stăpânirea romană acolo. În 52 î.Hr, Caesar a învins decisiv armata reunită a galilor și l-a trimis la Roma pe Vercingetorix, ca prizonier.	Caesar a trimis trezoreriei Romei sume uriașe provenite din prăzile din Gallia.
	În anul 52 î.Hr Senatul l-a desemnat „consul sine collega”,	Comandamentul lui Caesar în Galia se termină (desi Caesar spune că ar mai avut un acord pentru o prelungire de un an)  . Senatul l-a rechemat la Roma, fără armată. Și fără ca Pompei să fi lăsat comanda legiunilor sale.
	50 Î.Hr.	Pe 12 ianuarie 49 î.Hr Caesar a trecut Rubiconul, dar a încercat în continuare să ajungă la o înțelegere cu Pompei	Suetonius a scris că la trecerea Rubiconului Caesar le-a explicat trupelor  care erau motivele si a spus că ii va plăti din banii proprii.
	iar pe 7 ianuarie 49 î.Hr Pompei a fost însărcinat de Senat cu apărarea republicii prin „senatus consultum ultimum”. A refuzat orice discuție cu Caesar.	Caesar a fost declarant de Senat inamic public. Caesar a cucerit toată Italia în trei luni, aproape fără a purta lupte . Soldații (din ambele tabere) erau de părere că e îndreptățit să acționeze astfel. Caesar le-a interzis să prade în Italia.  Cum senatorii dar și Pompei cu trupele sale se retrăseseră din Roma lăsând acolo tezaurul, Caesar a luat de acolo cât a avut nevoie 😀 Putem presupune că a plătit sumele restante trupelor.	Centurionii au promis să subvenționeze câte un  călăreț din bani proprii , toți soldații au acceptat să lupte fără solde sau rații, cei mai avuți urmând să-i ia în grijă pe cei mai săraci. (Par.68 Viata lui Caesar)
	Pompei se refugiază cu trupele în Grecia. A fost înfrânt în bătălia decisivă de la Pharsala, de pe 9 august 48 î.Hr, desi avea un număr mai mare de luptători, poziție mai bună pe teren și aprovizionare optima cu provizii. (A fost șocat constatând că legionarii lui Caesar, rămași fără alimente în urma scufundării navelor de aprovizionare, mâncau semințe de iarbă dar nu-l trădau pe Caesar)	Caesar devine dictator și acordă cetățenie romană tuturor oamenilor liberi din Galia cisalpină. Italia devine romană din Sicilia la Alpi. L-a învis pe Pompei în Grecia, apoi l-a urmărit în Egipt, dar spre dezamăgirea lui , Pompei a fost ucis prin trădarea aliaților săi egipteni.
	A fugit în Egipt, unde il pusese pe tron pe Ptolemeu , pe care îl considera aliat. Acesta l-a trădat, ordonând uciderea lui și i-a trimis capul lui Caesar, crezând că astfel îi va câștiga simpatia. A fost dimpotrivă. Pe 28 sept. 49 î.Hr, Pompei avea 57 de ani. Averea lui Pompei e estimate la acea data la cca două sute de milioane de sesterți. (Echivalent cu miliarde- zeci de miliarde de dolari actuali) Cam cât era și averea lui Crassus, care putea plăti cca 130 000 de soldați timp de un an.	După cucerirea Egiptului, (unde a pus-o pe tron pe Cleopatra), cu care a legat o legătură amoroasă până la sfârșitul vieții, Caesar a avut de dus alte lupte, întâi în Asia Mică (la Zela, de unde a scris: Veni, vidi, vici), apoi lupte împotriva susținătorilor republicani la Thapsus, în 45 î.Hr, împotriva lui Metellus Scipio și Cato cel Tânăr, apoi în Spania, la Munda, în 45 î.Hr, împotriva fiilor lui Pompei. A mai avut doar un an de pace, în care a primit cele mai înalte onoruri și a inițiat profunde reforme , începute cu calcularea unui calendar foarte bun (calendarul Iulian) , reformarea sistemului de impozitare, reducerea chiriilor,  extinderea cetățeniei romane, promovarea de nobili gali în Senat,  acordarea de pământuri pentru veterani. Prevăzuse ample lucrări de construcții, dar și o ambițioasă campanie militară. A fost asasinat în locul în care mergea neînarmat (conform legii) : în Senatul roman, pe 15 martie 44 î. Hr, în fața statuii lui Pompei. Avea 56 de ani.

 

În tinerețe, Caesar s-a căsătorit cu Cornelia, fiica lui Cinna (alt oponent al lui Sulla). 
Sulla i-a ordonat să divorțeze, dar Caesar a refuzat. Drept pedeapsă, Sulla l-a lipsit de slujba sa de preot, de zestrea soției lui și de moștenirea familială, aruncându-l în mizerie. 

Sângele rece dovedit de Gaius Iulius Caesar în fața piraților

Episodul capturării de către pirați  povestit de Suetonius nu dovedește orgoliul exacerbat al lui Caesar, cum am fi tentați să credem (și cum au crezut și pirații) , ci aprecierea corectă a situației și profunde cunoștințe psihologice.
Lui Caesar i se ceruseră ca răscumpărare 20 de talanți de argint, (adică 480 000 sesterți) o sumă considerabilă, echivalată azi cu 400.000 €.
Evident, el nu avea acești bani și nici nu-i putea cere mamei lui, care era săracă.
Pericolul iminent era să fie vândut ca sclav în cine știe ce țară și să nu se poată elibera niciodată.
 
Foarte repede a apreciat că va trebui să împrumute bani, dar că asta va dura , iar pirații și-ar putea pierde răbdarea și ar putea prefera să încaseze imediat prețul pentru un sclav tânăr și voinic mai ales cu înaltă educație,  în loc să mai aștepte o răscumpărare ce ar fi putut să nu vină.
Un sclav „de calitate superioară”, educat, ce mai era și tânăr și frumos ar fi putut ajunge  la un preț foarte mare.
În timpul lui Caesar se citează cumpărarea unui sclav cu înaltă calificare- un gramatic și om de litere grec- cu 700 000 de sesterți, o diferență enormă față de costul unui sclav pentru muncă necalificată (ce oscila între 1000 și 2000 de sesterți) . În plus, împreună cu el erau și câțiva însoțitori și câțiva sclavi, ce ar fi putut fi vânduți de asemenea. 

Pentru a îndepărta acest pericol, Caesar le-a promis piraților o sumă mult mai mare, 50 de talanți.

Pentru a face credibilă promisiunea, el trebuia să aibă comportamentul unui băiat de bani gata, sau mai exact să aibă comportamentul pe care pirații își închipuiau că l-ar avea un june foarte bogat , cum nu prea întâlniseră. (Căci tinerii bogați erau însoțiți de obicei de gărzi numeroase, mai alez în zone știute ca fiind periculoase). Un tânăr pentru care plata unei astfel de sume ar fi fost un fleac. 

După ce i-a trimis pe însoțitorii săi, inclusiv pe sclavi să solicite împrumuturi de la autoritățile locale (prilej de a le asigura măcar lor salvarea  în cazul eșuării strângerii sumei necesare) , Caesar a „jucat teatru” fără oprire, afișând nu doar siguranță de sine, dar chiar un soi de inconștiență, menită să-i amuze pe acei oameni simpli și să -i determine să aștepte în continuare acea răscumpărare, timp de 38 de zile lungi! (Conform scrierii lui Plutarh) sau 40 de zile (după cum a scris Suetonius).  Rând pe rând le-a recitat pledoarii, le-a spus versuri, a paricipat la jocurile și exercițiile lor,  i-a insultat râzând, cum ar fi făcut un actor comic și chiar i-a anunțat că îi va pedepsi după eliberare, (risc suprem asumat)  dar cu tonul glumeț , ca să nu fie crezut. Comportamentul său aparent pueril îi liniștea pe pirați asupra unui posibil pericol din partea lui după eliberare.

38-40 de zile Caesar a jucat un joc psihologic magistral. Velleius povestește că tânărul (admodum iuvenis-la prima tinerețe, foarte tânăr) s-a comportat în timpul prizonieratului în așa fel încât să le inspire frică și respect, totodată „fără ca vreodată să se descalțe sau să-și scoată centura, nici ziua nici noaptea”. 

Prietenii lui Caesar  erau plecați împreună cu sclavii lor în cetățile grecești din Asia Mică să solicite bani cu împrumut .
 În noaptea de după depunerea răscumpărării,(venite în principal din Milet)  Caesar a adunat o „flotă improvizată” din portul Milet și a atacat adăpostul piraților, le-a dezorganizat o parte din flotă și a scufundat câteva nave, capturând câteva nave și mulți oameni. A capturat de asemenea prada piraților.

În prima etapă, prizonierii au fost predați proconsulului Juncus, la Bithynia. Cum Juncus ar fi preferat să vândă prizonierii ca sclavi, Caesar a revenit rapid , înainte de a fi fost primită o scrisoare de la proconsul și i-a crucificat pe prizonieri, așa cum promisese. (istoricii menționând că totuși ordonase să fie strangulați înainte, pentru a le scurta chinul) 

Și apoi s-a dus la Rhodos, la școala lui Apollonius, fiul lui Molon. 



Bătăliile lui Caesar au fost tratate de el ca niște partide de șah. 

Întot deauna studia persnal terenul unde urma să fie confruntarea- și alegea terenul în măsura posibilului.
Apoi le împărtășea planul militarilor din subordine și îl explica .
Dacă își cunoștea adversarii, se folosea de ceea ce știa despre ei.
Căuta să-și ia adversarii prin surprindere, folosind de fiecare dată o altă strategie.
În momentele critice ale luptei lupta el însuși în primele rânduri, pentru a fi exemplu armatei.
Avea grijă mereu ca militarii din armata sa să aibă echipament de cea mai bună calitate disponibilă în acel timp , armurile fiind și poleite cu argint, parțial și cu aur, să fie bine îngrijiți dacă erau răniți sau bolnavi  și să fie bine hrăniți , în măsura posibilului. 
Împărțea mereu cu ei oboseala marșurilor îndelungate, îi numea „camarazi” și îi făcea să se simtă camarazi. 

Nu a fost înfrânt niciodată în vreo campanie militară.

Podurile lui Caesar

 Iulius Caesar a construit două poduri peste Rin

Interesant că proiectul i-a aparținut

Pictură de John Soane ce reconstituie imaginea unui pod făcut de Caesar

Dar comentatori moderni remarcă și că denumirile de „gali” și de „germani” sunt inventate de Caesar pentru a denumi triburile disparate ce trăiau pe un anumit teritoriu mai  larg.
Misha Meier, profesor de istorie veche la Universitatea din Tübingen a declarat pentru revista der Spiegel : „Germanii sunt o invenție a lui Cesar”. Nu există consens asupra originii cuvântului german. Nu se cunoaște nici un popor care să se fi desemnat așa singur. Această construcție îl aranja pe Caesar. Omogenizând și făcând figura inamicului cât mai înspăimântătoare posibil, el mărea astfel importanța înfăptuirilor sale militare.
Aceeași observație a fost făcută și referitor la „gali”: de asemenea era vorba despre numeroase triburi cu diverse denumiri, acestea fiind numite de Caesar cu un termen generic.
De asemenea existau triburi galice și la est de Rin, dar și triburi germanice la vest de Rin. Caesar a stabilit pur și simplu granița imperiului la Rin, ce constituia un obstacol natural și era clar identificat pe teren. 

În timpul războiului din Galia, în anul 55 î.Hr, trupele romane se confruntau și cu raidurile întreprinse de triburile de „germani”, care se retrăgeau apoi dincolo de Rin.
Caesar nu a dorit să extindă cucerirea romană și dincolo de Rin, dar a dorit să demonstreze că armata romană poate trece de acest obstacol natural oricând, în condiții de siguranță.
Trecerea pe corăbii a fost considerată de Caesar prea riscantă și nu suficient de demnă pentru armata romană.
Caesar a dorit de asemenea să vină în ajutorul tribului germanic de Ubieni, care se aliase cu romanii, înspăimântând celelalte triburi, care îi atacau.

Iulius Caesar a ordonat să se construiască un pod de lemn , după indicațiile sale.
Podul a fost descris de el foarte exact în „De bello galico”
Podul a fost construit în 10 zile  , au trecut pe el 40000 de oameni cu mașinile lor de război , armata și-a atins țelurile, apoi s-a întors și podul a fost distrus apoi tot de romani după 18 zile, când trupele romane reveniseră pe malul vestic al fluviului. 

Pe amplasamentul acelui pod provizoriu se află acum un panou comemorativ. Iar în apropiere există podul modern construit în acel loc considerat cel mai potrivit pentru traversare- la Neuwied

Podul peste Rin al lui Iulius Caesar (55 î.Hr.) era o structură masivă din lemn, estimată la aproximativ 140 până la 400 de metri lungime și 7 până la 9 metri lățime, traversând un râu cu o adâncime de până la 9 metri. A fost construit în doar 10 zile folosind piloți bătuți în albia râului, de către aproximativ 40.000 de soldați, care au trecut apoi pe el în siguranță. După 18 zile petrecute de cealaltă parte, Caesar a demontat podul pentru a demonstra că era o demonstrație de putere, mai degrabă decât o ocupație pe termen lung.

. 

Doi ani mai târziu, în 53 î.Hr, a fost construit din nou un pod pentru trupele romane, pod care a fost distrus de asemenea după întoarcerea trupelor în teritoriul ocupat de romani. 
Aceste poduri au fost considerate drept capodopere de inginerie militară .
Podurile au demonstrat că armata romană nu putea fi oprită de un obstacol natural și că deține mijloacele tehnologice pentru a trece oricând, în siguranță peste apele învolburate ale fluviului.
Inginerii romani au folosit greutăți grele pentru a băga lemne duble masive în albia râului, sub un unghi înclinat împotriva curentului, creând o structură robustă. 

Napoleon III a dispus realizarea unei machete după descrierea lui Caesar pentru  muzeul Antichităților celtice și galo-romane (actualmente Muzeul de Arheologie națională) .
Macheta se află acum la muzeul de Geniu la Angers. 

Reconstituire de Louis Napoleon Bonaparte 

Pagină din „Histoire de Cesar” Atlas pg 15 fotografiată de Dudenw

Descrierea lui Caesar (care vorbește despre sine la persoana a treia) :

„A stabilit următorul plan pentru pod.
Doi bușteni de jumătate de picior, ușor ascuțiți în jos, au fost uniți la o distanță de două picioare de adâncimea râului. Le-a așezat cu utilajele și le-a fixat cu cleme, nu drepte față de perpendiculară, ci înclinate și oblice, astfel încât să corespundă naturii râului. 
De asemenea a ridicat doi bușteni în partea opusă, uniți în acelaș mod la o distanță de patruzeci de picioare de partea inferioară, întorși împotriva forței valurilor râului.
Fiecare dintre aceștia în plus era separat de partea extremă prin grinzi de două picioare, introduse până la îmbinarea buștenilor lor, cu câte două cleme pe fiecare parte. Acestea fiind separate și legate în direcția opusă erau atât de puternice și în asemenea mod, înât cu cât forța apei era mai mare, cu atât eru mai strâns ținute împreună. 
Aceste materiale drepte erau aruncate și legate împreună și ținute la un loc cu bare și grătare lungi; și în plus erau împinse oblic spre partea inferioară a râului, care, fiind plasată ca un berbec și conectată la toată lucrarea, ar absorbi toată forța râului; iar altele erau plasate de asemenea deasupra podului, la o distanță moderată, astfel încât dacă trunchiuri de copaci sau nave ar fi fost aruncate de barbari în scopul dărâmării lucrării, forța acestor lucruri ar fi diminuată pentru acești apărători și nici nu ar fi afectat podul. 

La zece zile după ce începuseră să fie aduse materialele, armata a fost transferată, toate lucrările fiind terminate. Caesar, lăsând o garnizoană puternică de ambele părți ale podului, s-a grăbit spre teritoriul Sugambrilor. Între timp, au venit la el ambasadori din mai multe orașe; cărora le-a răspuns cu generozitate când au cerut pace și prietenie și a ordonat să i se aducă ostatici. Dar Sugambrii, pregătindu-se de fugă încă din momentul în care podul fusese construit și încurajați de cei pe care îi aveau cu ei din Tencteri și Usipeti, își părăsiseră teritoriul și își luaseră toate bunurile și se ascunseseră în pustietate și în păduri.”

Al doilea pod a fost construit pentru o nouă expediție, în anul 53 î.Hr- pentru a securiza frontierele și a-i pedepsi pe Sugambri. 

Caesar își conducea trupele luptând în fruntea lor

Iulius Caesar era cunoscut ca fiind un general care a « condus de pe front »- angajându-se personal în luptă când trupele erau în dificultate, pentru a le ridica moralul sau a-i îndemna la eforturi și mai mari în momentele critice.
Contrar altor comandanți, care rămâneau în spatele armatei, Caesar și-a asumat deseori riscul luptei directe corp la corp. 

Încă de la prima misiune de luptă pe care a primit-o ca tânăr militar, a reușit să ocupe punctul strategic vizat și să-și salveze și soldații din situația critică, primind pentru asta coroana civică(corona civica) 

Lupta cu Legiunea a zecea: Caesar se plasa deseori, cu legiunea sa preferată- a Zecea- în părțile cele mai dificile ale câmpului de bătălie. 
Încurajare fizică: el acționa pentru a menține formația romană în fața atacurilor inamice. 
Câteva exemple:

• Bătălia de la Sambre /Sabis (57 î.Hr), împotriva Nevienilor: Într-un moment critic în care legiunea părea pierdută, Caesar a scris că el a luat un scut de la un legionar ce fugea și a înaintat în prima linie pentru a-și încuraja oamenii, acoperind breșa din formație. 
• Bătălia de la Alesia (52î.Hr- când avea 48 de ani): În timpul asaltului final al întăriturilor galeze, situația romanilor devenise disperată. Caesar, purtând mantia distinctivă de comandant (paludamentum) ca să fie ușor recunoscut, s-a repezit înspre liniile frontului ajutând direct legionarii să-i respingă pe cei ce-i asaltau.
  Suetonius a scris că după bătălia de la Pharsala, el își trimisese înainte trupele în Asia, iar el a traversat strâmtoarea Hellespont pe un mic vas de transport (vectoria navicula). El l-a întâlnit pe Lucius Cassius, care lupta de partea adversă , în fruntea a zece vase de război (rostratis navibus) ; departe de a fugi, el a înaintat, cerându-i să se predea imediat; și l-a primit cerându-și iertare, la bordul său. 
• Bătălia de la Pharsala (48 î.Hr) : În timpul războiului civil, el a participat la angajarea luptei contra cavaleriei lui Pompei, încurajându-și oamenii în luptele corp la corp. 
• Bătălia de la Munda (45 î.Hr): Împotriva forțelor pompeiene conduse de Labienus, bătălia era atât de feroce încât Caesar a mărturisit apoi prietenilor că «a luptat deseori pentru victorie, dar acum a luptat pentru viața sa». El s-a repezit în prima linie pentru a-i împiedica pe soldați să fugă, iar prezența sa fizică a fost determinantă pentru a evita deruta.
  
  

Caesar se adresa soldaților numindu-i „camarazi de arme”- commilitones.

Îi plăcea să-i vadă bine îmbrăcați și le dădea arme împodobite cu aur și cu argint.
El avea pentru ei o asemenea afecțiune, că atunci când a aflat de înfrângerea lui Triturius, el și-a lăsat să-i crească barba și părul și nu și le-a tăiat decât după ce l-a răzbunat. 

Suetonius a scris despre devotamentul trupelor lui: 

(1) Astfel  i-a făcut pe amândoi cei mai devotați lui și mai curajoși.

(2) Când a izbucnit războiul civil, centurionii fiecărei legiuni s-au oferit ca fiecare dintre ei să echipeze  un cavaler lor bani din propriile lor economii, și toți soldații să-l servească gratuit și fără grâne sau plată,  cei mai bogați urmând să asigure cele necesare  celor mai puțin norocoși.

(3) Într-un război atât de lung, niciunul dintre ei nu l-a părăsit;  majoritatea dintre cei ce au căzut prizonieri au refuzat ca viața lor să le fie acordată dacă doreau să lupte împotriva lui.

(4) Au îndurat foamea și alte nevoi, nu numai când erau asediați, ci și când ei înșiși i-au asediat pe alții, cu atâta efort încât Pompey, văzând felul de pâine făcută din iarbă, care îi hrănea, în tranșeele de la fortăreața Dyrrachium, a declarat că are de-a face cu  fiare sălbatice și a ordonat să fie îndepărtată cât mai curând posibil și să nu fie arătată nimănui, ca nu cumva această dovadă de  răbdarea și încăpățânarea a dușmanilor săi să nu-i descurajeze armata..

(5) Cu cât curaj au luptat o dovedește faptul că, după singura respingere încercată de ei aproape de Dyrrachium, au cerut de bunăvoie pedeapsa pentru ei înșiși, astfel încât generalul lor a considerat că este mai potrivit să-i consoleze decât să-i pedepsească. În alte bătălii au învins cu ușurință nenumăratele forțe ale adversarilor lor, deși erau depășiți numeric în multe privințe.

(6) În cele din urmă, o cohortă din legiunea a șasea, pusă să apere un mic fort, a ținut la distanță patru legiuni ale lui Pompei timp de câteva ore, aproape toți fiind străpunși de  multitudinea de săgeți inamice, dintre care o sută treizeci de mii au fost găsite în interiorul meterezelor.

(7) Nici nu este de mirare dacă cineva se uită la faptele unor persoane, fie ale centurionului Cassius Scaeva, fie ale soldatului Gaius Acillus, ca să nu povestesc despre mulți.

Scaeva, după ce i-a scos ochiul, i-a străpuns coapsa și umărul, parând o sută douăzeci de lovituri cu scutul, a păstrat paza porții fortului care îi fusese încredințată.

(9) Acilius, într-o bătălie navală de la Massilia, după ce apucase cu mâna dreaptă  pupa navei inamicului și i-au tăiat-o, dar el imitând exemplul memorabil al lui Cynegirus printre greci, a sărit pe navă, înfruntându-o cu scutul-ul său.

Devotamentul față de prieteni

(1) Își trata întotdeauna prietenii cu o considerație și o bunătate nemărginite. Gaius Oppius , care îl însoțea pe un drum rustic și dificil, s-a îmbolnăvit brusc, iar Caesar i-a dat singura colibă​​ pe care a putut-o găsi iar el a dormit în aer liber, pe pământul tare.

(2) Când a atins puterea supremă, i-a ridicat la cele mai înalte onoruri chiar și pe oamenii de cea mai umilă origine ; iar când i s-a reproșat acest lucru, a răspuns public: „Chiar dacă niște tâlhari și asasini m-ar fi ajutat să-mi apăr demnitatea, le- aș fi arătat aceeași recunoștință”.

Calul lui Caesar

Calul etrusc al lui Caesar se numea Asturcus- sau Genitor.

 

Suetonius, Cassius Dio și Pliniu cel Bătrân relatează în unanimitate că, în calul lui Iulius Caesar, avea  copite neobișnuite. Conform lui Suetonius, Caesar călărea un cal cu copite care aminteau picioarele unui om, fiind atât de despicate încât semănau cu degetele de la picioare. Suetonius adaugă că Caesar a crescut el însuși calul . Întrucât ghicitorii au interpretat deformarea copitelor ca un semn prevestitor că proprietarul său va deveni stăpânul lumii, iar Alexandru cel Mare se spunea că deținea un cal similar, Caesar a avut o grijă deosebită de el și l-a călărit el însuși.

Se spune că acesta nu tolera pe nimeni altcineva să-l încalece.

O statuie a legendarului cal a fost ridicată ulterior, la ordinul lui Caesar, în fața templului lui Venus Genetrix, zeița protectoare a Iulienilor.

Cassius Dio adaugă că acel cal i-a insuflat lui Caesar o mare încredere, ca semn al norocului său. Pliniu confirmă povestea.

Statuie ecvestră a lui Iulius Caesar, văzută din față, cu o scenă a unei bătălii navale pe piedestalul dedesubt, din „Împărați romani călare”.

Suntem tentați să suspectăm o regresie evolutivă la cai, deoarece inițial caii aveau mai multe copite vizibile, iar aceste degete sunt încă prezente într-un mod vestigial. Cu toate acestea, poate fi vorba și de o mutație a structurii genetice, similară cu gemenii siamezi, sau de o anomalie genetică.

Picior de cal preistoric cu degete încă complet dezvoltate, Los Angeles (c) Ringuer

Dar caii preistorici s-au deplasat pe mai multe degete timp de milioane de ani. Așadar, de ce nu?
Butler et Cary (op.cit., p.125) commentent : « 'Polydactily' is well known in horses and a number of cases of horses with two digits have been recorded ».
Se știe că acel cal, al lui Caesar, era dintr-o rasă veche, etruscă, rasă ce devenise rară chiar și pe timpul său. 

Se spune că Iulius Caesar și-a numit calul Genitor în onoarea tatălui său, care a murit în 85 î.Hr., când Caesar avea 16 ani. Numele înseamnă „creator”, „tată” sau „producător” în latină. Alții spun că numele său era Asturcus. În orice caz, era un titlu puternic pentru un semn puternic care avea să-l însoțească pe dictator tot restul vieții sale. Calul cu „degete de om” a devenit armăsarul principal al lui Caesar și, pentru a-i asigura siguranța, se spune că acesta a descălecat cu o ocazie în mijlocul bătăliei, pentru a nu-și pune calul în pericol.

Se spune, de asemenea, că Iulius Caesar avea abilități excepționale de călărie. Istoricul Plutarh relatează că încă din copilărie se antrena călare cu mâinile împreunate la spate pentru a-și exersa echilibrul. De asemenea, el relatează că Caesar le-ar fi dictat scrisori la doi dintre scribii săi în timp ce stătea călare. Abilitatea sa de a sta în picioare pe un cal era, de asemenea, legendară.

Iulius Cezar a trecut Rubiconul în noaptea de 12 ianuarie a anului 50 d.Hr., pentru a prelua puterea la Roma. Se presupune că a făcut-o călare pe calul său, Genitor, rostind celebra sa frază „Alea jacta est” (zarurile sunt aruncate).

Se spune că Iulius Caesar și-a numit calul Genitor în onoarea tatălui său, care a murit în 85 î.Hr., când Caesar avea 16 ani. Numele înseamnă „creator”, „tată” sau „producător” în latină. Alții spun că numele său era Asturcus. În orice caz, era un titlu puternic pentru un semn puternic care avea să-l însoțească pe dictator tot restul vieții sale. Calul cu „degete de om” a devenit armăsarul principal al lui Caesar și, pentru a-i asigura siguranța, se spune că acesta a descălecat cu o ocazie în mijlocul bătăliei, pentru a nu-și pune calul în pericol.

Se spune, de asemenea, că Iulius Caesar avea abilități excepționale de călărie. Istoricul Plutarh relatează că încă din copilărie se antrena călare cu mâinile împreunate la spate pentru a-și exersa echilibrul. De asemenea, el relatează că Caesar le-ar fi dictat scrisori la doi dintre scribii săi în timp ce stătea călare. Abilitatea sa de a sta în picioare pe un cal era, de asemenea, legendară.

Iulius Cezar a trecut Rubiconul în noaptea de 12 ianuarie a anului 50 d.Hr., pentru a prelua puterea la Roma. Se presupune că a făcut-o călare pe calul său, Genitor, rostind celebra sa frază „Alea jacta est” (zarurile sunt aruncate).

Se spune că Iulius Caesar și-a numit calul Genitor în onoarea tatălui său, care a murit în 85 î.Hr., când Caesar avea 16 ani. Numele înseamnă „creator”, „tată” sau „producător” în latină. Alții spun că numele său era Asturcus. În orice caz, era un titlu puternic pentru un semn puternic care avea să-l însoțească pe dictator tot restul vieții sale. Calul cu „degete de om” a devenit armăsarul principal al lui Caesar și, pentru a-i asigura siguranța, se spune că acesta a descălecat cu o ocazie în mijlocul bătăliei, pentru a nu-și pune calul în pericol.

Se spune, de asemenea, că Iulius Caesar avea abilități excepționale de călărie. Istoricul Plutarh relatează că încă din copilărie se antrena călare cu mâinile împreunate la spate pentru a-și exersa echilibrul. De asemenea, el relatează că Caesar le-ar fi dictat scrisori la doi dintre scribii săi în timp ce stătea călare. Abilitatea sa de a sta în picioare pe un cal era, de asemenea, legendară.

Iulius Cezar a trecut Rubiconul în noaptea de 12 ianuarie a anului 50 d.Hr., pentru a prelua puterea la Roma. Se presupune că a făcut-o călare pe calul său, Genitor, rostind celebra sa frază „Alea jacta est” (zarurile sunt aruncate).

Venus Genetrix