Trădarea intereselor naționale
În 1903 ziarul bucureștean `„Țara” a publicat un articol intitulat:
„Trădarea lui Sturdza față de Cuza”.
Se scria în acel articol că împăratul Napoleon al III-lea avea o simpatie deosebită pentru Alexandru Ioan Cuza, i-a trimis printr-un curier special o scrisoare în care scria:
<<Strânge oricâtă armata ai și concentreaz-o în câteva puncte pe malul Dunării, apoi proclamă independența țării, căci eu voi sili Turcia să primească pe aceasta ca fapt împlinit>>.
Deci împăratul Franței, care sprijinise și Unirea Principatelor,în și-a arătat sprijinul substanțial pentru ca aceste Principate Unite să-și obțină independența față de Turcia. Împăratul Franţei îşi lua obligaţia să obţină de la Europa recunoasterea independenţei
Desigur că domnitorul român i-a arătat îndată scrisoarea secretarului său particular.
Secretarul său era Dimitrie A.Sturdza. (Dimitrie Alexandru Sturdza-Miclăușanu) .
Cuza îi arăta deplină încredere. Fusese educat la Academia Mihăileanu, (înființată de Gh. Asachi, acum Universitatea din Iași) fusese secretar al Divanului ad-hoc din 1857.
Dar Sturdza a făcut ceva cu totul neașteptat: în înțelegere cu Ion Ghica, fostul Bey de Samos, i-a înștiințat în grabă pe consulii englez, austriac și prusac despre această inițiativă a Franței.
A fost informată și presa occidentală.
Elementul surpriză pe care contau Napoleon III și Cuza dispăruse. Probabil cele trei puteri ce se opuseseră Unirii i-au trimis imediat Franței mesaje furioase.
Napoleon al III-lea i-a trimis lui Cuza o telegramă laconică:
<<O țară care are asemenea trădători nu merită independența>>.
Erau anexate extrase din presa engleză în care fusese publicată scrisoarea lui Napoleon III către Cuza !
Planul declarării independenței cu susținere franceză era năruit.
Desigur Cuza a fost în culmea furiei și când secretarul său particular a sosit la palatul din Iași (de pe strada Lăpușneanu), i-a strigat din capul scărilor: ,
<<Mișelule, ceea ce publică ziarele engleze, le-au cunoscut Napoleon, eu și cu tine: cine este trădătorul între noi?>>
Cuza l-a pălmuit și l-a dat de-a rostogolul pe scări cu un picior în spate.
Când și-a mai venit în fire, Cuza și-a dat seama că ar fi trebuit să-l aresteze pe Dimitrie A. Sturdza, dar acela fugise deja spre Giurgiu și de acolo în Turcia, ale cărei interese le servise.
De ce făcuse el așa ceva?
Probabil că se considera îndreptățit să ocupe el tronul, pentru că se trăgea dintr-o familie veche de boieri moldoveni din rîndul căreia fuseseră și doi domnitori . Și ar fi vrut să ocupe tronul cu sprijinul Turciei, probabil (Nuu putem decât să presupunem)
Franța a continuat totuși să sprijine România și când Cuza a fost silit să abdice și alungat din țară, în 1868, ducele de Grammont i-a adus propunerea din partea lui Napoleon al III-lea de a se întoarce pe tron cu ajutor francez.
Cuza a răspuns însă:
„Dar permiteți-mi să vă spun ceva: orice s-ar întâmpla, nu voi consimți niciodată a intra în România printr-o intervenție străină, cu ajutorul Franței, tot atât de puțin ca și cu cel al Rusiei. Nu aș vrea să ajung altfel decât prin țară”.
Dimitrie A. Sturdza avea să moară la 81 de ani, , ultimii șapte ani din viață petrecându-i în ospicii.
Dar înainte de asta a devenit membru în guvernul liberal al lui Ion Brătianu, în timpul domniei lui Carol I.
A fost rând pe rând ministru al Agriculturii, al Comerțului, al Lucrărilor Publice și al Finanțelor, iar între 1882 și 1884 a fost președinte al Academiei Române înființate de Cuza.
Pe când era șef al Consiliului de Miniștri și șef al PNL. Sturdza a început să aibă căderi nervoase . În 1908 boala lui a fost confirmată de specialiști din străinătate, a plecat la Paris, unde a fost internat ca urmare a unei crize. A murit în 1914, într-un sanatoriu.
Fiul său, colonelul Alexandru Sturdza, avea să trădeze, la rândul lui, România, trecând la nemți în anul 1917, cu planurile de luptă ale armatei române.
În 1889, la 20 de ani s-a înscris voluntar în armată li numai după 8 luni a primit un concediu de 3 ani (!) pentru a urma studii militare în Germania. După absolvirea studiilor a fost încadrat în armata germană cu grad de sublocotenent, în Regimentul 1 Geniu, dar de fapt servea în armata germană în baza unui acord încheiat între Carol I ți împăratul Germaniei Wilhelm al II-lea.
(De altfel și regele Carol I avea grade militare -dar onorifice-onorifice în armata prusacă/germană.Venit în România cu gradul de căpitan, el a fost avansat de împăratul Wilhelm al II-lea până la gradul de Generalfeldmarschall).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu