Lupta lui Antonius pentru bani

 De ce l-a trădat Marcus Antonius pe Caesar

Atitudinea lui Marcus Antonius față de Caesar a fost ambiguă și s-a modificat în timp.
Inițial a fost un tânăr militar ,  dotat cu o forță herculeană (după cum arată referirile istorice la el) , promovat rapid de Iulius Caesar , cu care era văr pe departe. 

Mai tânăr cu 17 -18 ani decât Iulius Caesar, avea probabil un temperament vesel, extrovertit, așa cum a fost portretizat și pe acest denarius de argint, probabil singurul caz în care pe o monedă a fost pusă o figură râzând. Dacă artistul l-a portretizat astfel, înseamnă că așa apărea el în cea mai mare parte a timpului. 
Scriitorii contemporani ne dau și alte amănunte: avusese o tinerețe extrem de zvăpăiată.

Armata îl disciplinase însă și alături de Caesar nu putuse desigur să-și „dea în petec”. Avusese rezultate remarcabile pe câmpul de luptă și Caesar îi încredințase comanda unei părți a armatei, în bătălii.
Caesar l-a sprijinit să ajungă chestor, augur, tribun al plebeilor (în 50 î.Hr- la 32 de ani) , sprijinind prin veto ul său cauza lui Caesar, persecutarea lui apoi, de către Senat, constituind unul dintre motivele importante ale nemulțumirii lui Caesar față de felul um era tratat de Senat.
Avansarea lui Antonius a continuat, în armata lui Caesar devenind magister equitum, locotenent principal al comandantului , a comandat aripa dreaptă a armatei lui Caesar la Pharsalus ,în anul 48 î.Hr,  bătălia înfrângerii decisive a lui Pompei.

Acapararea averii lui Pompei

Apoi s-a petrecut un eveniment ce avea să schimbe total relația dintre Caesar și Antonius:
Caesar a confiscat și a pus în vânzare la licitație , în folosul statului, averea colosală a lui Pompei.
Singurul care a licitat a fost Marcus Antonius, așa că a fost declarat câștigător.
Cam ce cuprindea această avere?
Pompei avea la Roma casa părintească de pe colina Esquilin (casă ce a fost mai târziu locuită de Tiberius , prin anii 1-2) 
Antonius s-a grăbit să se mute în domus ul luxos pe care și-l construise Pompei pe colina cea mai prestigioasă a Romei, Palatin, cu vedere directă la Forumul roman. Pompei își construise această locuință impozantă după întoarcerea victorioasă din campania din Asia (cf, Plutarh).

Cicero vorbește și despre casa cu pinteni, domus rostrata, o altă casă luxoasă, al cărei vestibul fusese ornat cu pintenii navelor cucerite de Pompei de la pirați, în campania din 67 î.Hr. Casa impozantă, în care erau plasate la loc de cinste imaginile strămoșilor familiei 
Sursele antice vorbesc și despre o casă luxoasă situată în mijlocul unor grădini .

Plutarh a descris și casa „ca o șalupă situată în spatele unei nave mari”: o villa plasată în apropierea marelui teatru construit de Pompei . Pompei prezida ședințe ale Senatului în porticul construit de el în complexul teatral.

(Ulterior se instalase de asemenea în villa Scipionis, menționată de Cicero în Philippica a II-a, villa ce fusese a socrului lui Pompei, Q.Caecilius Metellus Scipio, ce a murit la Thapsus , în 46 î.Hr).

Apoi a luat în posesie și celelalte villas ale lui Pompei, din diferite localități, colecția de veștminte de lux, mobilele sofisticate, argintăria prețioasă. 
Pompei avusese terenuri moștenite de la părinți la Picenum, la Taranto, la care adăugase proprietăți la Albano, Tusculum, Cumes, în Ager Falernus, la Napole, Formies, în Lucania..
Antonius lăsat ca locțiitor al lui Caesar la Roma
A fost lăsat în Italia ca administrator, în anul 47 î.Hr, n timp ce Caesar se războia cu regele Pharnace.II, în Asia Mică. 
Fiul mai mic al lui Pompei avea să primească , prin tratatul de la Misenum, promisiunea unei despăgubiri de 70 de milioane de sesterți. (Dio Cassius,XLVIII,36,5) (cca 36 milioane $) .
Averea lui Pompei fusese însă mult mai mare. El moștenise de la tatăl său, Strabo o avere estimată la peste 200 milioane de sesterți (jefuise orașele din Etruria , locuite de populații italice , fără să predea banii la trezorerie). Adică 2 milioane de aurei - 16,32 t aur. (1 aureus nummus-8,16g aur 24K), la această moștenire adăugându-se marile prăzi de război dobîndite cupă campaniile victorioase.

Antonius , rămas - temporar-singura autoritate la Roma, înstăpânit pe o avere enormă, a început să ducă viața la care visase de multă vreme: o petrecere continuă, beții crunte, cu ecese sexuale de tot felul, în compania trupelor de actori , jocuri de noroc fără limite..
(Conform cu discursurile ulterioare ale lui Cicero, dar care nu puteau decât să accentueze faptele deja notorii ).

După toate astea, Marcus Antonius a refuzat să plătească suma cu care licitase !
Antonius a refuzat să achite suma corespunzătoare, solicitată explicit de Caesar (Conform Appianus B.C.V79; Florus II.18,4)
Plutarh a scris de asemenea că Antonius a fost chiar indignat când i s-a cerut să achite la trezoreria statului suma cu care îi fuseseră adjuderate proprietățile.
El a afirmat cu enfază că Iulius Caesar fusese victorios doar datorită lui și i se datorau astfel de răsplate. 

Colac peste pupăză, Antonius neglijase total îndatoririle sale de comandant de armată, nu plătise legiunille încartiruite la Roma, soldații începând să prade prin împrejurimi și să ceară să fie lăsați la vatră.
Exact în acea perioadă, partidul Optimates (susținut de Senat) adunase în Africa 14 legiuni pentru a-l zdrobi pe Caesar.
Insubordonarea a patru legiuni
Întors în graba mare în Italia, Caesar a avut o confruntare cu legiunile insubordonate. I-a întrebat pe soldați ce vor, ia ei au cerut să fie demobilizați.
Caesar a rostit un singur cuvânt; quirites! Adică cetățeni. Prin acel cuvânt el îi demobiliza pe loc pe militari.
A adăugat că va lupta în Africa ridicând alte legiuni, iar pe cei demobilizați îi va plăti din prăzile luate de acolo. (Se vede de aici că nu jefuise Egiptul) . Soldații, rușinați, l-au rugat pe Caesar să-i primească să lupte alături de el.

Aici se vede încă odată că Iulius Caesar nu voia să lupte cu soldați care nu doreau asta. Nu i-ar fi obligat nici în situația în care un refuz din partea lor ar fi însemnat pentru el înfrângerea și moartea.

Nu însă și Marcus Antonius, care a refuzat să-l însoțească pe Caesar în Africa.
Inconștiență, sau sabotaj? 
Acuma- ne putemm gândi: oare Marcus Antonius era chiar total inconștient când nu plătise banii datorați legiunilor și îi lăsase pe soldați să-și facă de cap prin Italia? Sau fusese de fapt o sabotare menită să ducă la căderea lui Caesar? Insubordonarea legiunilor din Italia ar fi avut efect catastrofal în condițiile unei confruntări cu 14 legiuni adverse!

Refuzând să lupte alături de el în Africa, sperase probabil ca Caesar să fie înfrânt , iar el să rămână cu averea lui Pompei fără a o plăti.

Caesar a ieșit însă din nou învingător la Thapsus-pe 6 aprilie 46 î.Hr, 

Caesar a făcut o nouă licitație pentru bunurile de lux din averea lui Pompei (confiscate cu soldați de la Antonius), dar , așa cum ne spune Cicero, acestea erau deteriorate,(argintăria și îmbrăcămintea de lux) atele erau împuținate, astfel că nu s-au mai putut recupera banii pe ele. 
Un prim atentat la viața lui Caesar 
Cicero a amintit în Philippica a II-a, 29.74 de un incident cu un ucigaș pe care Caesar îl surprinsese în casa lui cu pumnalul în mână, Caesar atacându-l deschis pentru asta pe Antonius în Senat.
Complotul de la Narbonne  



A urmat războiul din Spania, unde fiii lui Pompei adunaseră o mare armată, care apucase să învingă trupele unui locotenent al lui Caesar. Caesar a plecat acolo de urgență, iar Antonius a refuzat iarăși să lupte alături de el.

După lupte grele, în care Caesar -după propria sa mărturisire-a luptat pentru viața lui, el a fost din nou victorios.

În 45 î.Hr, el se întorcea triumfător. Urma să-i ceară din nou lui Antonius să-și achite datoria.
Antonius i-a ieșit în întâmpinare, la Narbonne, ca să-l roage- după cum a afirmat mai târziu răspunzând unei acuzații a lui Cicero- să nu-i fie scoase bunurile la licitație, așa cum se preconiza. 
Caesar l-a iertat pentru insubordonare și i-a promis postul de consul pentru anul 44 î.Hr, alături de el, dar i-a cerut să-și achite totuși datoria.
Pentru Antonius era o amânare, dar nu o rezolvare.
Cicero a afirmat că atunci a inițiat  Antonius un complot pentru uciderea lui Caesar.
Despre care a vorbit cu Trebonius.
Nu au trecut la fapte, pentru că legiunile i-ar fi linșat.
Dar Cicero i-a mulțumit mai târziu pentru idee.
Compromiterea lui Caesar
A urmat faimoasa scenă de la sărbătoarea Lupercaliei, pe 15 februarie 44 î.Hr. , când Antonius, proaspăt promovat de Caesar ca șef al lupercilor, a încercat în mod repetat să pună o diademă pe capul lui Caesar, în fața mulțimii adunate la festivități,  pentru a încetățeni ideea că Caesar țintește să devină rege.
Caesar a refuzat ferm diadema, a dispus ca podoaba să fie pusă pe capul unei statui de zeu, dar de fapt cei care au dus diadema au pus-o pe capul unei statui a lui Caesar!

Cicero i s-a adresat ulterior cu vorbele:
„Tu — da, tu — l-ai ucis la Lupercalii; („ Tu, tu, inquam, illum occidisti Lupercalibus)” 
Cicero se referea la faptul că acea punere în scenă făcută de Antonius convinsese pe mulți (și probabil, în primul rând pe Brutus) că Iulius Caesar e pe cale să devină rege-și deci că ar fi trebuit să fie ucis. 
Ralierea lui Brutus la complot a constituit pentru mulți o garanție a probității complotiștilor și a justeței cauzei lor.

Asasinatul

A urmat uciderea lui Caesar, atacat de 30 de bărbați înarmați, în timp ce el era dezarmat.
În timpul uciderii lui Caesar, Antonius a rămas în afara sălii, împreună cu Trebonius - acelaș cu care discutase despre uciderea lui Caesar la Narbonne, cu un an înainte. Cicero a considerat că asta era o dovadă a complicității .
 Apoi, Brutus s-a opus să fie ucis și Antonius imediat după Caesar, așa cum fuseseră unele propuneri. Cicero a regretat, în scrisorile către Atticus, că cezaricizii nu l-au ucis și pe Marcus Antonius atunci, pentru a prelua puterea politică imediat.

Antonius s-a arătat prieten „la cataramă” cu ucigașii lui Caesar și după ce ei se refugiaseră pe Capitoliu de teama furiei populare. Antonius și Lepidus au folosit legiunea încartiruită la Roma nu pentru arestarea ucigașilor, ci pentru apărarea lor și înăbușirea în sânge a revoltei poporului care aducea jertfe în memoria lui Caesar și căuta să împiedice topirea statuilor lui.
Cicero a lăudat această acțiune, pe care a considerat-o o apărare a senatului (de fapt a complotiștilor din senat) de „primejdia masacrului”pe car el-ar fi făcut masele populare indignate . 
Pentru liniștirea ucigașilor speriați, Antonius a trimis-o pe Capitoliu pe soția sa cu fiul lor de câțiva ani, ca zălog. Brutus și Cassius au coborât în Forum, s-au îmbrățișat cu Antonius și cu Lepidus și au luat cina la ei acasă. (Cassius la Antonius, iar Brutus-la cumnatul său, Lepidus). Cicero avea să spună că „prin intermediul lui (al lui Antonius) și al fiului lui a fost în sfârșit consolidată pacea cu cei mai de seamă cetățeni”(e vorba despre Brutus și Cassius, pe care Cicero i-a elogiat pentru crima contra lui Caesar) . Pe 2 septembrie 44î.Hr, Cicero încă elogia faptele lui Antonius de după asasinarea lui Caesar, de pe 17 martie 44 î.Hr.. 

Contribuția lui Cicero-după propriile afirmații

În Filipica a doua, Cicero i s-a adresat lui Antonius astfel:
„Tot în Philippica a doua, Cicero i s-a adresat astfel lui Antonius:
„Iar ceea ce ai îndrăznit să spui lu chiar în multe cuvinte , anume că, prin contribuția mea, Pompeius a rupt prietenia cu Caesar și că, în consecință, din vina mea s-a iscat războiul civil, nu e în întregime greșit în privința faptului în sine, dar, ceea ce-i mai important, te-ai înșelat ân privința datei...În ceea ce mă privește, ..nu am neglijat nimic ...spre a-l îndepărta pe Pompeius de unirea cu Caesar.””.
Cicero l-a învinuit însă pe Antonius pentru începerea războiului civil , după ce acesta fugise în tabăra lui Caesar spunând că viața lui era în pericol. 
„Totuși, au intervenit două circumstanțe , în care i-am dat unele sfaturi lui Pompeius împotriva lui Caesar; aș vrea să mi le reproșezi, dacă ești în stare: prima dată l-am sfătuit să nu-i prelungească lui Caesar comanda supremă de cinci ani, a doua oară , să nu i se permită acestuia candidatura (la consulat) în absență. ... Dar aceste învinuiri sunt vechi însă cea mai recentă e aceea că Caesar a fost ucis la sfatul meu. ” Cicero a argumentat însă că strigarea numelui său de către Brutus, după crimă, nu înseamnă că el l-ar fi instigat, ci că el i-a fost exemplu, atrăgând atenția că Antonius l-a numit cu respect pe Marcus Brutus, dar consideră o vină că ar fi fost instigat de Cicero (contradicție logică, sancționată de orator) . Cicero atrage atenția asupra comportamentului ambiguu al lui Antonius , care a luat măsuri în favoarea lui Brutus și Cassius, dar consideră o vină instigarea la fapta lor. Cicero nu-și ascunde adeziunea la uciderea lui Caesar, dar afirmă că „aș fi făcut să dispară din republică nu doar regele, ci și puterea regală și, dacă așa cum se spune, pumnalul acela ar fi fost în mâinile mele, crede-mă că aș fi dus la bun sfârșit nu doar un act, ci toată piesa”. Cicero a scris despre asta prietenului său Atticus, spunând

că ar fi trebuit să fie ucis atunci și Antonius și să fie preluată imediat puterea politică la Roma. Primul gând al lui Antonius: jefuirea casei lui Caesar
Nu se mai punea problema ca Antonius să plătească bunurile lui Pompei: 

Jaful din casa lui Caesar
În aceeași noapte, Antonius a jefuit casa lui Caesar, luând de acolo banii personali ai lui Caesar, lăsați Calpurniei, pentru cei 3-5 ani cât urma să lipsească,  colecțiile sale de artă și de obiecte prețioase, dar și documentele .
Appianus a menționat suma de 4000 de talanți , echivalând cu  100 de milioane de sesterți/ 24 milioane de dinari/960 000 aurei/3,4 t aur). 

Tot Appianus a scris că după o lună, când Octavianus a ajuns la Roma, el i-a cerut lui Antonius „banii pe care Caesar i-a strâns în vederea războaielor proiectate , căci ar ajunge pentru distribuirea promisă (prin testament) pentru 300000 de oameni, pentru restul urmând să vândă proprietăți”. Caesar lăsase prin testament să se împartă câte 300 de sesterți (75 de dinari) fiecărui roman. Deci pentru 300 000 de persoane, câte 300 de sesterți =90 milioane sesterți. Cam acolo. 

Dar rămânând singurul consul în funcție și având ultimele documente scrise de Caesar, pe care le-a putut falsifica după dorință (cum a relatat Cicero), Antonius a putut manipula și documentele din tezaurul statului, de unde a luat câți bani a dorit, acoperindu-și în acelaș timp și marea datorie bănească . (Tot după Cicero, care a spus că la templul lui Ops Antonius a făcut un adevărat măcel, folosid o gardă din mercenari aduși din Spania  ) . Cicero a descris în prima Filipică felul cum Antonius, folosind „notițe” găsite printre documentele luate de la Caesar (desigur falsificate, cum tot Cicero a realizat ulterior) și-a însușit bani din tezaurul roman (aflat în templul lui Ops) .

Datoria lui Marcus Antonius la Idele lui Marte:
40 milioane de sesterți
Cicero l-a întrebat: „Unde sunt cele 700 000 000 de sesterți (7 000 000 aurei) , care figurează în registrele aflate în templul lui Ops? (Ubi est septiens miliens quod est in tabulis quae sunt ad Opis?)
Tu, însă, cum ai scăpat înainte de calendele lui aprilie (1 aprilie) de datoria de 40 000 000 de sesterți (400 000 aurei /3200 kg Au ) , pe care o aveai la idele lui Martie (15 martie)? 

„De fapt , ce situație ar fi putut veni în ajutorul strâmtorării și îndatorării tale în afară de moartea lui Caesar?”

Cicero îl numește pe Antonius „speculantul bunurilor lui (Gnaeus Pompeius) scoase la licitație”

Cicero a afimat despre sine însuși că a primit  moșteniri de peste 20 de milioane de sesterți, dar face referire și la „moștenirile” ce ar fi fost primite de Antonius de la  persoane ce-i erau complet necunoscute, eliminând pe adevărații moștenitori- desigur prin acte măsluite declarate a fi fost găsite printre documentele lui Caesar.. 

E posibil să fi folosit forța împotriva Calpurniei pentru a putea dispune apoi ca toate acele bunuri să fie transportate la el acasa. Pentru că după acea noapte Calpurnia a dispărut cu desăvârșire.
(Nu a spălat trupul lui Caesar, care a fost dus peste cinci zile la funeralii plin de sânge și cu rănile căscate. Nu a fost de față la citirea testamentului, care s-a făcut în casa lui Antonius. Nu a fost de față la funeraliile lui Caesar. Nu s-a întâlnit cu Octavianus, care i-ar fi devenit fiu adoptiv, după adoptarea de către Caesar prin testament. Octavianus nu a făcut vreodată o referire la ea. Nu a fost convocata pentru a depune mărturie la procesele legate de moștenirea lui Caesar, sau în controversa legată de suma luată de Antonius din casa lor. După toate probabilitățile, Calpurnia a murit în noaptea aceea. Nu s-a sinucis, că ar fi scris istoricii despre asta. Fiind însărcinată, se gândea desigur la copil.  )

Despăgubire pentru Sextus Pompei de la bugetul statului

Cicero îl numește pe Antonius „speculantul bunurilor lui (Gnaeus Pompeius) scoase la licitație”

La cererea Senatului Marcus Antonius a fost de acord ca fiul supraviețuitor al lui Pompei, Gnaeus Pompei să fie rechemat la Roma, ba chiar l-a numit la conducerea întregii flote romane. 
Dar...Gnaeus cerea proprietățile ce fuseseră ale tatălui său, Pompei cel Mare!
Soluția lui Antonius?
A cerut Senatului suma de 50 de milioane de drahme (adică 50 de milioane de dinari /200 milioane de sesterți) din bugetul public, cu care să fie despăgubit Sextus Pompei!
(conform lui Appianus) 
Reiese că averea lui Pompei cel Mare ar fi fost cel puțin atât.

Mai târziu, în vara anului 39 î.Hr, în cadrul Păcii de la Misenum, încheiată între Octavianus, Marcus Antonius și Sextus Pompeius, acestuia din urmă i-a fost promisă o despăgubire de 25% din valoarea proprietăților funciare confiscate și restituirea bunurilor din patrimoniul lui Gnaeus Pompeeius , conducerea unor vaste teritorii în insule și în Peloponez, pentru 5 ani și magistraturi ulterioare. Sextus nu a primit nimic din toate astea. 

Sextus Pompei

Octavianus a plătit legiuni cu banii lăsați de Caesar în Macedonia

Cicero a relatat cum armata ridicată de Octavianus l-a silit pe Antonius să părăsească Roma:
„ sentința consulară era gata să-l circumscrie pe tânăr, când dintr-o dată (căci știa că legiunea lui Marte (a patra)  se stabilise la Alba) i s-a adus (lui Antonius n.n.) un mesaj în a patra zi. Uimit de aceasta, a abandonat planul de a raporta senatului despre Caesar (Octavianus) ; a ieșit, nu pe drumuri, ci pe poteci, și chiar în acea zi a ținut nenumărate deliberări senatoriale, toate fiind într-adevăr raportate mai repede decât scrise.

De acolo, nu o călătorie, ci o fugă și o fugă în Galia.”

Prin urmare senatul era pe punctul de a-l blama pe Octavianus, care ridicase armată fără a avea nici o magistratură în stat. Deci-ilegal. Dar marșul armatei asupra Romei l-a determinat pe Antonius să se retragă (chiar ascunzându-se) și să se îndrepte spre Galia cisalpină .

Octavianus a putut plăti soldați cu plată de 5 ori mai mare decât plata obișnuită!
Plata atât de mare, adăugată aurei date de numele de Caesar , pe care el l-a folosit mereu după adoptarea postumă de către Iulius Caesar , i-a atras pe militari de partea lui.

Antonius a fost obligat să se alieze cu el și cu Lepidus, formând un triumvirat oficial
(triumviratul format de Caesar, Pompei și Crassus fusese doar o înțelegere între ei).

700 milioane sesterți pentru fiul lui Pompei

 „Pompei se va putea întoarce acasă; și prețul pe care l-a plătit Antoniu pentru ea, îl va da pentru a o răscumpăra; da, casa lui Gnaeus Pompei va fi răscumpărată de fiul său. Crudă necesitate! Dar astfel de nenorociri ne-au costat lacrimi mult prea mult timp!
Ați decretat ca lui Pompei să i se aloce toți banii pe care un dușman victorios a putut să-i obțină din bunurile tatălui său prin risipirea prăzii.
Dar, din partea mea, cer responsabilitatea de a regla această socoteală, având în vedere legătura strânsă care m-a legat de tatăl său. Prin urmare, el își va răscumpăra grădinile, clădirile și casele din oraș pe care le posedă Antoniu; căci, în schimbul argintăriei, al țesăturilor prețioase, al mobilei și al vinului pe care acest lacom le-a risipit, va face cu bucurie sacrificiul. Își va recupera locuințele de la Alba Longa și Firmum de la Dolabella; și chiar casa de la Tusculum de la Antoniu. În cele din urmă, cei care atacă în prezent Modena și îl asediază pe D. Brutus, familia Anser, vor fi expulzați din Casa Falernilor. Poate că există și alți deținători, dar numele lor îmi scapă. Da, îmi place să o spun: chiar și cei care nu sunt printre dușmanii noștri vor restitui proprietățile lui Pompei fiului său la prețul pe care l-au plătit pentru ele. A fost inconsecvent, ca să nu spun nechibzuit, să se atingă de vreo parte din aceste posesiuni; dar cine le poate păstra după restabilirea ilustrului lor proprietar? Și nu va fi această enclavă a lui Pompei, eliberată de Caesar, obligată să-și reverse prada, acest om care, fixat pe patrimoniul stăpânului său ca un dragon pe o comoară, a pus stăpânire pe proprietățile Lucaniei?
În cele din urmă, aceste șapte sute de milioane de sesterți pe care i-ați promis tânărului Pompei, Părinți Conscripți, vor fi distribuite în așa fel încât fiul lui Gnaeus Pompei să apară, prin voi, repus în deplină posesie a moștenirii sale: aceasta este sarcina, spune Senatul.
Restul va fi făcut de poporul roman pentru o familie pe care au văzut-o în splendoare. Îi vor da în special lui Sextus demnitatea de augur pe care a deținut-o tatăl său; iar eu însumi, redând fiului ceea ce am primit de la tată, îl voi desemna pentru alegere. Care dintre cei doi, pentru a fi augur al lui Jupiter, cel mai bun și cel mai mare, ai cărui interpreți și slujitori suntem noi, îi va da poporul roman preferință, lui Pompei sau lui Antoniu? Cât despre mine, cred că printr-o favoare specială a zeilor nemuritori soarta a voit ca, fără a distruge sau anula actele lui Caesar, fiul lui Gnaeus Pompei să poată recăpăta rangul și averea tatălui său.” (Cicero-Philippica XIII-20 martie 43 îC, în Senat) 

Cicero se bucura degeaba: cei trei triumviri s-au înțeles să-și extermine fiecare pe cei pe care îi considera dușmani și 
primul pe listă a fost pus Cicero! 
Sextus Pompei nu a primit niciodată banii promiși: a fost înfrânt și ucis.