Se afișează postările cu eticheta Ikaria. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Ikaria. Afișați toate postările

sâmbătă, 20 septembrie 2025

Dans ancestral

 

Peucețiani


Frescă din mormântul  peucețian situat în Ruvo din Puglia (Italia) 


Fresca reprezentând femei peucetiene dansând în Mormântul Dansatorilor din Rubi (acum Ruvo di Puglia), secolul al V-lea sau al IV-lea î.Hr.

Peucetienii au fost un trib de lapigi care a locuit în vestul și centrul Apuliei în antichitatea clasică, în regiunea numită de romani Lapigia.
Să observăm că denumirea de lapigi era dată de romani. Cum se numeau ei pe ei înșiși?
Știm că în Apulia locuiau (în perioada preromană,  în secolele VI-II î. Hr) peuceții, daudii și mesapii, care vorbeau cu toții limba messapiană, dar foloseau și limba greacă veche și limba oscă (se știe aasta pentru că au emis monede trilingve, inscripționate în aceste trei limbi- ceea ce arată că în zonă coexistau trei popoare ce foloseau fiecare una dintre cele trei limbi amintite , limbi atât de diferite între ele încât nu toată lumea putea înțelege chiar și o inscripție simplă care ar fi fost în altă limbă. )
Messapienii (messapii) foloseau un alfabet propriu, o adaptare a alfabetului grec. 


Aici e o tăbliță de bronz din sec. III î.Hr, cu scriere messapiană. Încă nedescifrată. 


Limba lor era de asemenea independentă și nu un dialect al limbii illire , dar ar fi existat o legătură între aceste două limbi.
 Peuceția era mărginită spre sud de coloniile grecești Taras, ceea ce explică necesitatea traducerii și în limba greacă a inscripțiilor.
Limba oscă era oarecum apropiată de limba latină și folosea un alfabet inspirat din cel etrusc, ce fusese la rândul său inspirat din alfabetul grec. 


Dar Peuceții? Cine erau și de unde veniseră în Apulia?
Istoricul roman Pliniu cel Bătrân, folosind ca sursă scrierile lui Callimahos (310-240 î. Hr) vorbea despre poporul numit „peucetioi”, care trăia în Iliria (în Croația de astăzi) .
Analiza genetică 
O analiză genetică din 2018 a ADN- ului extras de la 15 indivizi din epoca fierului (sec. VII-IV î. Hr) și 30 din perioada romană, din secolele I-IV ) ar arăta că strămoșii lapigilor din epoca fierului ar fi provenit din regiunea de est a Balcanilor sau ar fi avut o ascendență comună cu o populație din Europa de Est

Trata

Iată însă că această frescă din anticul mormânt al peuceților aduce încă o mărturie pentru această ipoteză.
Dansul specific, Trata prezentat în frescă se regăsește și în zilele noastre în Megara, în Attica, dar și în insulele Egee.
Este un dans comemorativ tradițional (așa cum era probabil și pe vremea frescei din Apulia) ce se dansează cu mișcări specifice, participanții din Ikaria (NE mării Egee) înterpretând și un cântec, în cor.
Mișcările dansului par să sugereze tragerea unor plase de pescuit și ar semnifica o urare de succes la pescuit. 
Dar cine sunt strămoșii locuitorilor din Ikaria?

Originea acestei populații e străveche, din anii 7000 î.Hr, când insula era locuită de PELASGII neolitici. Au apărut apoi , în jurul anului 750 î.Hr și grecii din Miletos. În pofida numeroaselor migrații și influiențe ale regimurilor succesive,(romană, bizantină, otomană)  locuitorii au reușit să-și păstreze caracteristicile locale. 
Locuitorii din Ikaria își păstrează și în zilele noastre modul de viață tradițional și se bucură de  sănătate și longevitate de invidiat. Locuitorii încă dansează cu mâinile împletite , așa cum vedem în fresca din Apulia.


Chiar dacă nu mai poartă straiele tradiționale în viața de toate zilele. În fotografii au rămas astfel de dansuri vechi, în care participanții poartă și straiele tradiționale. .

Iată cum un dans tradițional poate aduce informații istorice din timpuri străvechi. În acest caz, mesajul a supraviețuit cam 25 de secole!