Familiile legionarilor romani

 Legionarii romani și femeile

Aici e o nuntă între cetățeni din pătura superioară a societății, bărbatul poartă toga.

Ar putea fi și un ofițer , doar ei nu purtau armura în afara pericolului de luptă.

Dar ține contractul de căsătorie în mâna stângă. Sec I 

Campaniile militare îi țineau pe militarii romani departe de casele lor pentru perioade lungi de timp.
Prin forța împrejurărilor, luptătorii romani intrau în relații cu femeile locale.

Familiile legionarilor romani. 
La lăsarea la vatră, odată cu împroprietărirea pe un lot de pământ agricol, veteranul primea și dreptul de a se căsători cu cea cu care trăise.
Diplomele de veterani (diploma militaria) menționau deseori :„....și i se acordă dreptul de a se căsători cu cea cu care a trăit în timpul serviciului”.

Tacitus, în Annales, XIII.32 descrie cum soldații de la frontiere trăiau cu femeile locale , aveau copii și cereau recunoașterea acestei uniuni , deci și cetățenia romană pentru soțiile și pentru copiii lor.
La Vindolanda, în dreptul zidului lui Hadrian,(în Marea Britanie)  au fost găsite în rămășițele castrului urmele locuirii unor femei și unor copii: încălțăminte pentru ei, ce a fost aruncată ca fiind uzată. S-au găsit și scrisori, din care reieșea că ofițerii aveau cu ei soțiile și copiii, că familiile din diferitele forturi se vizitau sau își scriau și serbau împreună aniversările și -probabil-alte sărbători de asemenea. 

Printre încălțările uzate ce fuseseră aruncate într-o groapă de argilă și care acum sunt restaurate minuțios în Marea Britanie și sunt expuse într-un mic muzeu deschis la fața locului, se găsesc și opinci! 

Exact modelul de opinci arătat și pe statui de daci. Evident era vorba despre daci care se înrolaseră în armata romană în secolul I. 

Și în fortăreața romană Saalburg din Germania, s-a găsit într-o fântână o sanda romană din piele ce a aparținut probabil unei femei.
Nu de alta, dar e împodobită cu un topaz. Datată din anii 100-150. 

 

De asemenea numeroși veterani romani au fost împroprietăriți în Dacia. 

Diploma din 14 octombrie 109 privitoare la veteranii romani aflați în Dacia

 diploma lui Marcus Herennius Polymita (109 d.Hr.)
Diploma din 14 octombrie 109 privitoare la organizarea provinciei Dacia:
„Împăratul Caesar Nerva Traianus Augustus Germanicus Dacicus [învingătorul germanilor și dacilor], mare pontif, având cea de-a XIII-a putere tribuniciană
1, salutat de șase ori imperator [general victorios], având cinci consulate, părinte al patriei, călăreților și pedestrașilor care au făcut serviciul militar în cele trei alae și 16 cohortes care se numesc:
(1) ala de cetățeni romani și
(2) ala II Flavia de arcași commageni2 și
(3) ala II de pannoni „veterana“ și

(1) cohorta I de brittoni cu efectiv de o mie de oameni supranumită Ulpia torquata (decorată cu torques) din cetățeni romani și
(2) cohorta I britanică cu efectiv de o mie de oameni, din cetățeni romani și
(3) cohorta I de iturei3 și
(4) cohorta de traci cetățeni romani și
(5) cohorta I Augusta de iturei și
(6) cohorta de vindelici, cetățeni romani, cea pioasă și fidelă și
(7) cohorta I de pannoni „veterana“ și
(8) cohorta I de munteni și
(9) cohorta II de galli „Pannonica“ și
(10) cohorta II de hispani și
(11) cohorta II de britani cu efectiv de o mie de oameni, cetățeni romani, cea pioasă și fidelă și
(12) cohorta II de galli „Macedonica“ și
(13) cohorta III campestră din cetățeni romani și
(14) cohorta IIII de ciprioți cetățeni romani și
(15) cohorta V de galli și
(16) cohorta VIII de reți [din Raetia], și care se află acum în Dacia sub ordinele lui Decimus Terentius Scaurianus, celor lăsați la vatră cu cinste după douăzeci și cinci de ani de serviciu militar sau chiar mai mulți de către Iulius Sabinus 4, ale căror nume sunt scrise mai jos, lor înșile, copiilor și urmașilor lor le-a dat [împăratul] cetățenie și legitimarea căsătoriei cu soțiile pe care le-ar fi avut atunci când li s-a dat cetățenia sau, dacă nu sunt încă căsătoriți  cu acelea pe care le-ar lua mai apoi, dar pentru una singură.

 În ajunul idelor lui Octombrie [14 octombrie]5, pe când erau consuli Caius Iulius Proculus și Caius Aburnius Valens.
Fostului pedestraș Marcus Herennius Polymita, fiul lui Marcus, originar din Beroe, care a servit în cohors I Montanorum, sub ordinele prefectului Cornelius Felicior, precum și fiilor săi Ianuarius și Marcellus și fiicei sale Lucana. Copiat și autentificat după tabla de bronz care este fixată la Roma în zid în spatele templului Divului Augustus, la statuia Minervei.“.
 (Année épigraphique, 1990, nr. 860)

 

Note (conf Istoria Romaniei in texte): 

1 Tribunicia potestas se reînnoia anual, la 10 decembrie; prin urmare, diploma noastră datează între 10 decembrie 108 — 9 decembrie 109; vezi și mai departe nota. 2
 De fapt, este vorba de o eroare de gravare, în loc de cohors II Flavia Commagenorum, care staționa la Micia (azi Vețel, mun. Deva).
3 Este vorba în realitate de ala I Ituraeorum, în locul trupei de commageni la care ne-am referit în nota precedentă.
4 Iulius Sabinus, cunoscut pentru prima dată prin această diplomă militară, a fost primul guvernator al Daciei (circa 105–108). Lui i-a urmat D. Terentius Scaurianus, cunoscut din alte trei diplome (din anul 110) privitoare la trupele auxiliare din această provincie.
5 Această indicație, coroborată cu cea de-a XIII-a putere tribuniciană, permite datarea diplomei la 14 octombrie 109. 4

Placa mare de bronz care a fost afișată la statuia Minervei din Forum a fost topită, dar s-a găsit diploma personală din bronz (formată din două tăblițe mai mici) ce i-a fost dată soldatului Marcus Herennius Polymita la lăsarea la vatră . Această copie individuală conține exact textul decretului imperial emis de împăratul Traian pentru armata din Dacia.
Această piesă originală din bronz, (16 x 13.5 cm.) s-a găsit pe teritoriul României, a trecut prin colecții private (!) și vândută la licitație în 2003 (s-a vândut din colecția lui Alex Guttman cu 15 535 GBP ) și se află acum în SUA, în colecțiile speciale ale Bibliotecii Harold B. Lee de la Brinhham Young University (BYU) din statul Utah.

La aceeași ședință de licitație s-a vândut și plăcuța de bronz cu diploma militară din timpul domniei lui Maximinus Thrax (Tracul) , din anul 237 .

 Diploma militară de bronz  emisă de împăratul Maximinus Tracul , sub consulatul lui L. Marius Perpetuus și L. Mummidius Cornelianus, datată 7 ianuarie 237, prin care se acorda cetățenie romană și drept de căsătorie cavalerului M. Aurelius Valens, fiul lui Surus din Tracia. 
Ansamblul cuprinde două tăblițe separate , dreptunghiulare, perforate de două ori pentru legare, precum și resturile răsucite ale unei legături din bronz, 18,5 x 14,5 cm:
O altă tăbliță romană din bronz cu rămășițele a șapte nume d emartori, tăiată în stânga cu incrustații, 15x13,3 cm.  Precum și un fragment de diplomă militară din bronz, care începe cu:
„IMP CAESAR NERV (AE FILIUS)”, probabil fiind vorba de Traian, în al 18 an al domniei sale, 114 .Lungime maximă 7 cm, montat; și un alt fragment roman din bronz pentru un membru al cohortei a VIII*a, al cărui nume începe cu „M.ALULULA..”, lungime maximă de 4,5 cm. (vândut cu 8000 GBP)

Observăm că mare parte dintre veterani aveau deja cetățenie romană, dar prin acest decret li se legitima căsătoria și li se conferea cetățenie romană și familiilor lor. Desigur, primeau și lotul cuvenit de pământ. 

Placa de bronz anunță numirea lui Decimus Terentius Scaurianus drept guvernator oficial (legat imperial) în Dacia, succedându-i lui Iulius Sabinus. Sub comanda lui Decimus Terentius a fost fondată noua capitală a provinciei: Colonia Ulpia Traiana Augusta Dacica Sarmisegetuza.

Până la reformele lui Septimius Severus  din anul 197, soldații nu aveau dreptul de a se căsători oficial. Dar în practică, ei trăiau cu „soții neoficiale” -mai ales în provinciile îndepărtate (Bretania, Siria, Dacia). Existau chiar și cartiere „familiale” întregi în apropierea castrului- canabae.

Sclavele

Pliniu cel Tânăr, Scrisori, VIII.16- se referea la cazuri în care soldații bogați păstrau sclave pe lângă ei în timpul serviciului militar.
Dacă un soldat putea să-și permită să cumpere  o sclavă (mai ales după o capanie reușită) , el avea dreptul să  o folosească pentru plăceri carnale. Nimeni nu considera asta ca „relație”. Era o manifestare a dreptului de proprietate.
Prada de război vie

Titus-Livius, în Istoria Romei, cartea 5, a descris cucerirea cetății Veies: femeile au făcut parte din prada de război.
Plutarh, Viața lui Marius, 6: după asalt, Romanii „și-au satisfăcut toate pasiunile” în orașul ocupat.
Violența împotriva femeilor învinșilor era considerată ca făcând parte din cursul obișnuit al războiului. 
În anumite cazuri , comandanții interziceau asta- ca de exemplu Caesar în Galia.
Dar alți comandanți închideau ochii. Era un mijloc de „decompensare” pentru armată.
Cum trata Caesar această problemă în ceea ce-l privea , putem deduce din cântecele satirice pe care i le cântau trupele lui, în perioadele de relaxare ale triumfului- conform lui Suetonius:

„Urbani, servate uxores: moechum calvum adducimus. Aurum in Gallia effutuisti, hic sumpsisti mutuum.”

Traducere: „Orășeni, păziți-vă nevestele: aducem curvarul cel pleșuv! Ai prăpădit în Galia aurul   împrumutat aici.” 

Reiese că Iulius Caesar, care le interzisese militarilor săi să violeze femei  se conforma el însuși acestei reguli , dar răsplătea „regește” pe femeile din Galia cu care avea de-a face în acea provincie. Și se înțelege că fuseseră multe, în cei opt ani (între anii 58 și începutul anului 49 î.Hr) de război în Galia, timp în care nu se întorsese acasă. 
 

În timp ce generalul roman învingător era onorat „ca un zeu”, purtând mantie de purpură, chiar cu fața colorată în roșu- așa cum erau colorate statuile de zei-și străbătea drumul primcipal al orașului urmat de trupele sale și de prăzile obținute, existau și elemente menite să-i amintească să nu devină încrezut. În car, în spatele lui era un om care îi șoptea: „amintește-ți că esti muritor”
De asemenea, trupele aveau libertatea de a cânta cântece satirice la adresa lui. Ei au cântat chiar și aluzii la zvonul lansat de Cicero, cu muli ani în urmă, că Iulius Caesar ar fi avut contact sexual homo cu regele Nicomedes. Caesar jurase solemn că nu a avut loc nici un astfel de act, dar zvonul era propagat în continuare, așa că lui Caesar nu i-a rămas decât să se amuze și el de cântecel.

La finalul Războaielor Galice, după victoria de la Alesia (în 52 î.Hr) Caesar a notat în De Bello Gallico că a oferit câte un prizonier gal ca sclav fiecărui soldat din întreaga sa armată. 
Fuseseră luați foarte mulți prizonieri .
Caesar ar fi putut să-i vândă negustorilor de sclavi (mangones) care urmau trupele romane în campanii, dar piața de sclavi devenise suprasaturată . 
Dat fiind că cei mai mulți militari urmau să fie lăsați la vatră, soldații se puteau întoarce acasă cu câte un ajutor pentru muncile agricole care îi așteptau. Sclavii ajutau și în timpul campaniei militare: ei puteau tăia copaci, transporta pietre sau alte munci necesare. 
Dat fiind că ei deveniseră sclavi „privați” (calones) ai soldaților, fiecare dintre ei era supravegheat de câte un soldat, deci nu erau pericole de revolte.
Printre prizonieri erau probabil și femei, dar asta nu se precizează. 
Se estimează că în timpul Războiului Galic, armata sa a capturat și înrobit aproximativ un milion de oameni.
Pentru o perioadă, prețul sclavilor pe piața mediteraneană a scăzut drastic, din pricina suprasaturării.

 

Caesar nu și-a finanțat războaiele din tezaurul Romei. În schimb, o economie subterană extinsă, formată din negustori de sclavi, i-a urmat legiunile în marș, transformând instantaneu vieți omenești în valută forte. Și a finanțat în acelaș timp statul roman prin sumele trimise. 

Strategia sa s-a bazat în mare măsură pe o economie mediteraneană extrem de integrată, care a transformat cucerirea Galiei într-o întreprindere financiară brutală și autosustenabilă. În timpul Războaielor Galice, Caesar și-a întreținut armata enormă prin trei metode principale:

• 1. Înrobire în masă și prăzi de război: Caesar a capturat și a vândut aproximativ un milion de gali ca sclavi. Negustorii romani de sclavi i-au urmat  legiunile, cumpărând captivi pe loc cu argint. Acest lucru a asigurat fluxul de numerar imediat și masiv necesar pentru a-și plăti soldații. Caesar a ordonat  să se bată și monede de aur, pentru plata trupelor.  Prizonierii puteau fi eliberați și dacă se plătea o răscumpărare pentru ei -și putem presupune că Iulius Caesar procedase și astfel în foarte multe cazuri. 
  Un indiciu e faptul că în secolul I , pe pietrele funerare din Gallia romanizată cel mai frecvent nume de familie roman (nomen gentillicum) întâlnit în inscripții este IULIUS (sau forma feminină Iulia)
  Drepturile de cetățenie: Acest fenomen epigrafic direct se datorează faptului că aristocrația galică și liderii tribali au primit cetățenie romană direct de la Iulius Caesar
   Conform obiceiului roman, sclavii eliberați sau provincialii care dobândeau cetățenia adoptau nomen-ul binefăcătorului lor. Astfel, mii de gali au devenit membri legali ai familiei Iulia, transmițând acest nume generațiilor următoare. 
  De asemenea, cel mai frecvent praenomen (prenume) din Gallia, în sec. I era Caius (Gaius) . În schimb, supranumele (cognomen) erau nume celtice latinizate  -cum era de exemplu Iulius Sacrovir sau Iulius Vindex, sau cognomene latine populare, ca: Primus, Secundus, Rufus. 

Deși Republica Romană folosea în mod tradițional argintul (denarul) pentru solda soldaților, Cezar a revoluționat sistemul monetar prin baterea regulată a aurului (denarius aureus sau „denarul de aur”). El a transformat bogățiile imense capturate în campanii și cele preluate pentru tezaurul Romei în monede ușor de transportat.
Cel mai utilizat pentru soldă a fost cel bătut de pretorul său, Aulus Hirtius. Moneda  chipul lui Caesar în chip de pontifex maximus , iar pe revers simbolurile lui pontifex maximus (lituus, Urceus, securis) . Se vede că monedele au fost bătute în condiții improvizate, în castrul militar, dar importantă era greutatea de aur pur , standardizată de Caesar la 8 g/aureus  -40 de piese dintr-o livră romană. 1 aureus=25 denari de argint sau 100 de sesterți. 

La numirea ca „dictator perpetuu”,cu 20 de zile înainte de a fi ucis,  Caesar a bătut alt aureus. În acest portret , pe avers apare Caesar tânăr, iar pe revers Caesar apare slab , ridat, purtând urmele celor 20 de ani de campanii militare și corona civica, însemn al meritului militar deosebit . (81-72 î.Hr ca tânăr ofițer în Asia și Cilicia, 61-60 î.Hr ca guvernator în Spania, 58-50 î.Hr în Galia, 49-45 î.Hr în război civil și campanii finale) .
O viață sintetizată pe această monedă , Numele lui C,Caesar apare pe ambele fețe ale monedei.

• 2. Rechiziționare agresivă: O armată permanentă de 40.000 până la 50.000 de oameni consumă zilnic tone de cereale. Caesar a intimidat triburile aliate și cucerite, cum ar fi eduii, să acționeze ca depozite de aprovizionare, cerându-le să recolteze și să transporte cereale către legiunile sale, sub amenințare.
• 3. Compensație la lăsarea la vatră: Caesar le-a promis veteranilor săi vaste suprafețe de pământ și bonusuri masive în bani după victoria totală. Deoarece era un aristocrat roman proeminent, ce avea reputația că-și ținea mereu cuvântul dat,  soldații săi considerau aceste promisiuni ca o investiție sigură.