Calul lui Caesar

 

Suetonius a scris că Iulius Caesar călărea un cal remarcabil, ale cărui copite despicate aminteau forma unor degete.
Calul acesta se născuse pe domeniul său și Caesar a fost primul și singurul care l-a încălecat, singurul care a îmblânzit mândria rebelă a acestui armăsar.
Haruspicii (prezicătorii etrusci) au afirmat că cel ce va urca pe sinarea acestui cal va stăpâni lumea. 
Caesar a călărit acest cal în războiul din Galia, apoi a trecut Rubiconul călare pe el și l-a călărit de multe ori în bătălii, când se avânta în mijlocul încleștărilor celor mai periculoase.
De cele mai multe ori însă, când Caesar se avânta în luptă în fruntea trupelor, el trimetea calul în spate, spunând că va avea nevoie de el doar la sfârșitul luptei, când îi vor urmări pe adversarii înfrânți.
În schimb. Caesar a folosit intens calul pentru a străbate rîndurile inamice și a ajunge la trupele sale încercuite în timpul războiului din Galia. În martie 54 î.Hr, el a realizat marșuri fulgerătoare pentru a se alătura legiunilor izolate sau asediate de triburile galice (cum au fost situațiile critice în zona aeduilor sau în taberele amenințate de Nervi și Ambiorix. 

Adolphe Yvon around 1875

Mai târziu, Caesar i-a ridicat calului o statuie în fața templului dedicat zeiței Venus Genetrix, templu pe care nu a apucat să-l termine. Templul era dedicat mamei legendare a lui Aeneas, strămoșul gintei Iulia, familia lui Caesar. De remarcat că nu comandase o statuie ecvestră (el călare pe cal), ci doar statuia calului. Octavianus se pare că îi comandase o statuie ce să fie pusă pe cal, dar statuile nin bronz au fost distruse aproape toate în epocile ulterioare, pentru refolosirea bronzului.
Suetoniu a menționat că statuia calului era o operă de artă impresionantă. 
Pliniu cel bătrân a scris:

„Iuliano Caesari dictatori equus insignis fuisse traditur, qui nisi ipsum nullum ferre assessorem passus est, pèdibusque anterioribus humano similis, conuulsis ita unguis, ut in effigie eius, quae ante Veneris Genetricis aedem est, demonstratur.”

Traducere :
„Se povestește că dictatorul Iulius Caesar a avut un cal remarcabil, care nu lăsa pe nimeni altcineva să îl încalece în afară de el, și ale cărui picioare din față erau asemănătoare cu cele ale unui om, având copitele astfel despicate, așa cum este înfățișat în statuia sa, care se află în fața templului zeiței Venus Genetrix.”

Deci Pliniu confirmă că statuia a fost realizată cu exact această caracteristică a calului: polidactilia.

Julius Caesar on Horseback, by Matthaus Merian the Elder, 1610-50, via the MET Museum

Pliniu cel Bătrân a menționat de asemenea că Iulius Caesar avea un cal care nu se lăsa încălecat de nimeni altcineva și ale cărui picioare le aminteau pe cele umane. 

Picior de cal preistoric cu copita cu degete.

Butles și Cary au comentat că polidactilia se întâlnește uneori la cai și au fost întâlnite exemplare cu două degete.

Caesar luptând la Munda, în fruntea legiunii a X-a (reconstituire artistică) 

Velleius Paterculus a scris că bătălia de la Munda a fost cea mai înverșunată și mai periculoasă. S-a ajuns în situația că, pe când victoria era nesigură, el a coborât de pe cal, a stat drept în fața trupelor care cedau și, după ce a reproșat sorții că l-a păstrat pentru un asemenea sfârșit, le-a spus soldaților că el nu va mai da înapoi nici un pas: „Uitau ei că el era generalul lor și l-ar părăsi în astfel de împrejurări?” Rușinea mai mult decât curajul a restabilit lupta și șeful a arătat mai mult curaj decât soldații săi”

După toate probabilitățile atunci a murit și calul lui Caesar, rănit în bătălie și de asta Caesar a decis că a fost un erou și a hotărât să i se ridice o statuie în mărime naturală în fața templului dedicat lui Venus Genetrix, în anul 46 î.Hr. Forumul nou proiectat de Caesar a fost inaugurat în acel an.

 Suetonius nu a scris ce nume purta calul, spunând doar că ar fi fost un cal ce crescuse pe proprietatea lui Caesar. („natum apus se”). 
 Ss-a presupus că ar fi fost un cal din rasa asturcon, și de aici s-a spus că acesta ar fi fost și numele lui . În scrieri mai târzii s-a spus că numele calului ar fi fost Genitor.


De fapt, asturcon e o rasă veche de cai din nordul Spaniei   ce a fost descris de Pliniu cel Bătrân ca având mersul cu deplasarea ambelor picioare de pe o parte , simultan. Acest mers la trap e mai comod pentru călăreț , la drumuri lungi. (ambladură- de la latinescul ambulare, a merge) 
Pliniu a scris:
„În Gallaecia și Asturia se naște o rasă de cai pe care îi numim asturconi... Aceștia nu au un mers obișnuit în galop, ci un trap alternativ special, mișcând picioarele de pe aceeași parte deodată, oferind un mers extrem de lin.”

Asturcon e însă un cal mic, un ponei, ce era probabil comod de călărit, dar nepotrivit în lupte. (Înălțime la greabăn 1,15-1,30m).
Tolfetano e de asemenea un cal de munte destul de scund (1,45-1,5m)
Calul etrusc de câmpie, strămoșul actualului Maremmano atinge cu ușurință 1,60-1,79m la greabăn. Animal masiv și puternic, potrivit pentru un comandant aflat pe câmpul de luptă.

Caesar a condus personal șarje de cavalerie în momentele critice (cum au fost la Alesia sau la Pharsalus). Pentru a sparge liniile inamice și pentru a rezista impactului cu infanteria grea sau cu cavaleria galică (recunoscută pentru caii ei mari) era nevoie de un cal puternic, capabil să poarte un călăreț în armură completă și să dărâme obstacole prin forța brută.

Totuși, Caesar nu a avut moșii în Spania, moșiile familiei lui (Gens Iulia) erau în Italia Centrală, în Latium, aproape de Roma. Această zonă se suprapunea direct peste fostele teritorii etrusce și latine, unde caii nativi erau descendenți direcți ai faimoaselor linii de sânge crescute de etrusci. 
Suetoniu a povestit că la nașterea calului cu polidactilie haruspicii au interpretat că cel care îl va călări va cuceri lumea.
Haruspicii (haruspices) nu erau doar preoți, ci specialiști etrusci în citirea semnelor consemnate în Libri Fulgurales și Tarquitiani (vechile scrieri sacre etrusce).
Faptul că haruspicii au fost chemați imediat la herghelia lui Caesar indică faptul că mânzul s-a născut în Italiași el provenea din șeptelul local pe care aceștia îl monitorizau în mod tradițional pentru „prodigii”.

Etruscii au fost primii mari crescători de cai de elită din Italia, renumiți pentru animale masive, rezistente, cu profilul capului ușor convex. Din acești cai au evoluat rasele native din regiunea Lazio și Toscana de astăzi: 
Calul Roman de Maremma ar fi descendent al cailor folosiți de împărații romani

Tolfetano- e o altă rasă veche din munții Tolfa de lângă Roma, neschimbată de mii de ani și cunoscuți pentru rezistența lor. 

Noul Forum , cu spațiu mai mare decât cel vechi, permitea reunirea plebei pentru susținerea măsurilor luate în Comitium. (Spațiu prevăzut pentru reuniuni publice în aer liber, unde aveau loc alegeri, concilii și procese. Exista și un templu pentru validarea deciziilor).

Un document antic (discursul lui Clodius și senatus-consultul din anul 52 atestat de Pliniu cel Tânăr) face referire la statuia loricata a lui Caesar- ca punct de reper.
Reiese că statuia ce fusese pusă în timpul lui Augustus pe calul de bronz în înfățișa pe Caesar în armură.

În apropiere de statuie era un loc stabilit pentru afișarea decretelor și altor documente ale Senatului.