Printre țesăturile cele mai luxoase din lumea antică romană era și mătasea de mare- Byssus.
Era vorba despre fire aurii foarte subțiri, foarte rezistente, care sclipeau la lumina soarelui și din care se țeseau materiale foarte plăcute la pipăit, ușoare și fine, mai subțiri decât mătasea produsă de viermii de mătase.Materialul acesta scump , cu proprietăți cu totul speciale rămăsese un mister , căci secretul lui se pierduse.
Mai rămăseseră doar piese disparate, datând din Evul Mediu.
Cea mai veche manufactură păstrată e o bonetă tricotată datată din secolul XIV și care se păstrează în basilica din Saint-Denis.
Se mai păstrează și un strai religios creștin- se spune că ar fi aparținut sfântului Denis- , datând din sec. al XII-lea . Se păstrează în basilica din Saint-Yves la Louannec (în Bretania).
S-a stabilit în cele din urmă că era vorba despre filamentele foarte subțiri produse de o scoică marină de mari dimensiuni din Mediterana , Pinna nobilis.
Cu acele filament scoica se prinde de fundul mării. Scoica poate atinge lungimea de 1m .
Meșterii din antichitate recoltau aceste scoici, le separau filamentele și le filau cu grijă, țesând din ele apoi acea țesătură luminoasă de o frumusețe incredibilă.
Din păcate pescuitul excesiv și poluarea au dus aproape la dispariția acestei scoici marine, iar meșteșugul țeserii filamentelor rămăsese cunoscut doar câtorva oameni din Sardinia. În regiunea Sant’Antioco din Sardinia, o familie a păstrat tehnicile tradiționale, transmițând din generație în generație procedeele de curățare, toarcere manuală și țesere a acestor fire prețioase. Pescarii atribuiau acestei țesături și proprietăți terapeutice, folosind-o la pansarea rănilor, convinși de proprietățile ei hemostatice. Chiara Vigo ar fi ultima persoană în viață care să știe să prelucreze acele fire, dar scoicile cu pricina fiind grav amenințate cu dispariția, pescuirea lor e total interzisă.
În secolul al XIX-lea încă se mai confecționau obiecte d elux din aceste fire.
În 1822 episcopul din Tarente i-a oferit regelui Frederic Wilhelm II aflat în vizită la Neapole o pereche de mănuși țesute din byssus.
În 1893 se făcuse un manșon din smocuri de filamente de byssus aranjate să semene cu o blană aurie strălucitoare.
Scoica pinna nobilis trăiește în apele de mică adâncime și filtrează cam 6 l de apă pe oră! Are nevoie de o bună luminozitate a apei, de o apă de mare nepoluată, în curent lent și regulat care să conțină particule nutritive suficiente și de prezența unei alge spongioase, Padina pavonia, care facilitează înmulțirea scoicii.
Scoica se ancorează de fundul nisipos al apei cu o tufă de filamente , care sunt secretate de o glandă și se întăresc în apa mării.
Scoicile erau pescuite intensiv în antichitate cu un instrument menționat de Pliniu cel Bătrân, numit pernilegum: două tije de fier curbate să formeze un clește , la extremitatea unui mâner lung. Pescarul prindea cochilia în clește și o rotea ca să o smulgă din solul marin. Apoi scoica era despicată, pentru a recupera toată lungimea filamentelor.
Tufele de filamente ce cântăreau cam 1,5 grame fiecare erau spălate timp de 12 zile în apă dulce, uscate în loc umbrit dar ventilat, apoi ținute în urină de vacă (mai nou în zeamă de lămâie) timp de 36 de ore.
Urma spălarea repetată cu ierburi care fac spumă , uscarea la umbră, apoi cardarea în două etape: mai întâi pe o scândură de cardare cu cuie, apoi cu o perie fină.
Apoi firele, care își pierduseră 5/6 din greutate, erau filate (toarse ). Se încredința acestă muncă degetelor delicate ale fetelor tinere, care nu aveau încă mâinile asprite de muncă.
Se foloseau duse lungi de cca 30 cm, lestate cu plumb. Se obținea fie un fir neted, pentru broderii, fie un fir dublu răsucit, mai rezistent, pentru țesături.
Pentru 250 g de fir erau sacrificate o mie de scoici.
Țesătura putea fi colorată apoi cu purpură, culoarea prețioasă obținută din murex , o moluscă cu cochilie spiralată și ghimpi.
Acești melci de mare erau recoltați în nopțile cu lună plină din martie și iunie, când se petrecea fecundarea moluștelor.
Cochilia dură era zdrobită cu grijă, ca în interiorul intact să se găsească glandele purpurigene. Acestea erau ținute trei zile în sare de mare, în vase enorme de argilă , apoi se adăuga apă dulce în proporție de 1/2 și se fierbeau timp de 10 zile în mod controlat. Se folosea un cazan de plumb pus într-o groapă placată cu cărămizi . Cazanul era încălzit printr-o conductă orizontală legată la un cuptor aflat la oarecare distanță. Cu linguri perforate se eliminau fragmentele de scoică, pentru a se păstra doar lichidul colorat.
Culorile obținute variau de la albastru azuriu la roz deschis, roșu ca sângele sau violet aproape negru.
Mătase de mare din alte scoici
Din 1992, cercetătorii coreeni de la institutul POSTECH au reușit să recolteze filamente de la altă specie de scoică, Atrina pectinata, care era crescută pentru consum. Filamentele produse de această moluscă sunt asemănătoare cu cele produse de Pinna nobilis.
S-a constatat astfel că faimosut efect strălucitor provenea de la nanostructuri microscopice aflate în interiorul fibrelor și care curbează și reflectă lumina , în mod asemănător cu aripile de fluture sau cu bulele de săpun.
Prin folosirea scoicilor cultivate pentru producerea de perle pentru obținere de Byssus se utilizează practic acele părți ale scoicilor ce erau până acum aruncate.
Filamentele sunt clătite cu apă de mare, apoi cu apă dulce și uscate în aer liber. Apoi sunt pieptănate și toarse manual, pe fuse mici de lemn. În final firele sunt muiate în suc de lămâie și se usucă iarăși, se piaptănă și se țes.
Creatorii de modă se pot inspira
Accesorii (fulare, cravate, pălării, mănuși)
Fire de brodat
Bustieră, sau chiar costum..
Decorațiuni interioare..
