Alexandru Macedon
Marele conducător d eoști și cuceritor al antichității grecești a aprins imaginația multora , timp de mii de ani.
Plutarh, care se baza pe descrierile onor autori mai vechi, a scris așa:
«Aspectul exterior al lui Alexandru e cel mai bine reprezentat de statuile realizate de Lysip, e singurul artist pe care Alexandru însuși l-a considerat demn să-i fie model.
Cât despre particuaritățile pe care numeroși succesori și prieteni au încercat apoi să le imite, adică echilibrul gâtului său, ușor înclinat spre stânga, privirea profundă a ochilor , acestea au fost fidel observate de artist.
Apelles (Ἀπελλῆς) , în schimb, zugrăvindu-l fulgerând cu sulița, nu a reprodus tenul său, ci l-a redat prea întunecat și închis la culoare. Or el era, se spune, cu pielea albă și această albeață bătea în roșcat, mai ales pe piept și pe față. În plus, o mireasmă foarte plăcută se degaja din pielea sa și un parfum îi îmbiba gura și tot corpul, în așa măsură că și hainele sale erau acoperite de el.; așa am citit în Memoriile lui Aristoxenes»- Plutarh, Viața lui Alexandru, 4.1.
Romanii au făcut (în secolul I sau II) o copie după portretul lui Alexandru sculptat de Lysippus (prin anul 330 î.Hr) și este considerată cea mai bună reprezentare a regelui macedonean.
Soclul bustului poartă inscripția , în graca veche:« Alexandru, fiul lui Philippos, Macedonia »
În privința culorii părului său, mozaicul găsit la Pella, datat din secolul IV î. Hr, unde e reprezentat în luptă cu un leu, arată clar culoarea blond-roșcată a părului său.
Tabloul lui Appeles din Cos
Apelles a fost contemporan cu Alexandru și l-a reprezentat în picturi/mozaicuri, care au fost reproduse de asemenea de romani.
S-a găsit o astfel de copie la Pompei , în „Casa Faunului”:
Aici Alexandru e reprezentat în crâncena luptă împotriva regelui Darius, în plin efort de aruncare a suliței.
Părul său transpirat de efortul luptei a căpătat o culoare mai întunecată , fiind ud. Fața îi e congestionată de efort și lucind de transpirație și ochii aproape ieșiți de orbite în momentul încordării maxime.
Artistul s-a concentrat asupra redării încrâncenării luptei, la care se pare că a participat.
Pictura în antichitate
Pliniu cel Bătrân a povestit că Appelles avea maniere pline de curtoazie, ceea ce îi adusese favoarea lui Alexandru cel Mare de a-l vizita deseori în atelier , dar nu doar atât, ci el interzisese ca alt pictor să-l picteze.
Alexandru i-a acordat și o altă dovadă de considerație, i-a cerut să o picteze nud, zice-se din admirație pentru frumusețea ei, pe cea mai dragă concubină a lui, Pancaste.
(Înțelegem că Alexandru avea un adevărat harem) .
În timp ce lucra, pictorul „s-a îndrăgostit”, iar Alexandru a observat asta și i-a dăruit-o (!)- era vorba pesemne de o sclavă.
: „rege prin curaj, dar și mai mare încă prin stăpânirea de sine și că o astfel de acțiune nu face mai puțină cinste decât o victorie; într-adevăr, el s-a învins pe sine însuși. Nu doar că și-a sacrificat plăcerile în favoarea artistului, ba chiar și sentimentele , fără a ține seamă nici chiar de sentimentele pe care probabil le-a încercat văzându-și favorita trecând din brațele lui în cele ale unui pictor. Unii cred că ea a servit ca model pentru Venus Anadyomene.”
O copie (probabil) a acelui tablou, pictat în frescă la Pompei
Tabloul a fost pus de Augustus în templul lui Caesar, a fost celebrat în versuri de greci, dar partea de jos a tabloului fusese deteriorată și nimeni nu a fost capabil să o restaureze. „timpul și putrezirea au distrus tabloul”. Să înțelegem că tablous fusese parțial deteriorat în incendiu (Pliniu a pomenit de incendiul care a mistuit prima casă a lui Augustus de pe Palatin) , a fost expus în starea respectivă în templul lui Caesar, dar apoi a fost total distrus și în final înlocuit de Nero cu altă pictură, făcută de mâna Doroteei.
Tot Pliniu a povestit și cam care erau prețurile pentru acele tablouri:
„Appelles, bun chiar și pentru rivalii săi, l-a pus primul în reputație pe Protogenes (alt pustor) la Rhodos. Protogenes nu era renumit în țara lui, și ce s-a întâmplat: Appelles l-a întrebat ce preț punea pe operele sale când erau gata și el a spus un preț modic; Appelles i-a oferit 50 de talanți și a răspândit zvonul că el cumpăra acele tablouri pentru a le vinde drept ale sale. În acest fel el i-a făcut pe cei din Rhodos să înțeleagă meritul pictorului lor , și nu le-a vândut tablourile decât după ce ei au dat un preț mai mare.
Pliniu povestește că Apelles pictase , în templul Dianei din Ephes, pe Alexandru ținând fulgerul, tablou care a fost plătit cu 20 de talanți de aur. „Mâna și fulgerul păreau că ies din tablou”. Pliniu spune că nu s-au mai numărat monedele de aur, ci s-a acoperit cu ele tabloul. Deci s-au plătit atâtea monede de aur câte au fost necesare să acopere tabloul. (Istoria Naturală, vol. II, cartea XXXV)
Pot fi interesante semnificațiile numelor -în limba greacă-
Alexandru înseamnă „apărătorul contra oamenilor” (« Alex » scut et « Andras » om) .
Pe tatăl său îl chema Filippos -« prieten al cailor »
Makedon (Macedon) înseamnă om înalt (« Macos » înalt, mare + « Demas/Don » musculos)
Locuitorii din nordul Greciei erau mai înalți și mai musculoși, fiind mai bine hrăniți în regiunea mai mănoasă.
