Steagul lui Stefan cel Mare
E vorba despre un steag liturgic, prapor, folosit la ceremoniile religioase
Broderia liturgică bizantină, poate cea mai valoroasă piesă din patrimoniul cultural al României ne vorbește despre istoria noastră ce a fost o luptă continuă, despre credința care ne-a susținut și despre faptul că marele conducător care a fost Ștefan cel Mare, a fost de asemenea și Sfânt.
Broderia , realizată cu fir de aur și de argint în anul 1500, are dimensiunile de 1,24 x 0,95m și are ca figură centrală icoana Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, așezat pe tron, cu tălpile călcând un balaur cu trei capete.
Erau cei trei mari dușmani care amenințau granițele Moldovei, pentru apărarea cărora Ștefan înălța o rugăciune, ținând mereu pregătită sabia .
Putem spune că .înfățișarea Sfântului Gheorghe în chip de domnitor, așezat pe tron, cu coroană pe cap, cu sabia pregătită și călcând pe capetele inamicilor prefigurează însăși situația domnitorului Ștefan.
Coroana are modelul coroanei lui Ștefan, așa cum a fost pictată la Voroneț. Pe broderie ea a fost împodobită cu pietre prețioase, care acum au dispărut.
Sfântul are alături doi îngeri , unul purtând o spadă iar celălalt un scut.
O broderie în limba greacă spune: „Sfântul Gheorghe din Capadocia”, sfântul militar al cărui ajutor îl cerea domnitorul.
Căci stindardul conține și o rugăciune personală a lui Ștefan, scrisă în slavonă, cusută pe conturul steagului:
„O, îndelung-răbdătorule și purtătorule de biruință, mare mucenice Gheorghe, care în nevoi și în nenorociri ești grabnic apărător și în întristări preaiubit ajutător, cel ce ești zdrobitor al celor de sus, doborând pe vrăjmașii noștri și trufia lor călcând-o sub picioarele tale, vino în ajutorul nostru, al celor ce suntem în nevoi, și te roagă Stăpânului Hristos să ne izbăvească de păcatele noastre și să mântuiască sufletele noastre, amin. ”
În anul 7008, iar al domniei lui 43 ″
`„ многострадалниче и победоносче великомучениче Георгие, иже в бедах и напастех быстрый заступниче и в скорбех преобидимый помощниче, вышний сущии сокрушитель, низлагаяй враги наша и сих гордыню под ногама твоима попираяй, прииди на помощь нам, сущим в бедах, и молитися к Владыце Христу избавити ны от грех наших и спасти душя наша, амин. В лето 7008, а государьства его 43.”
Această rugăciune era probabil citită de călugării mănăstirii la slujbele religioase zilnice, putând fi considerată un acatist al domnitorului
Stindardul a fost găsit la mănăstirea Zografu de la Muntele Athos, apoi recuperat în timpul primului război mondial .
Recuperarea steagului cu ajutorul Franței
Recuperarea steagului lui Ștefan cel Mare în primăvara anului 1917 a fost o adevărată operațiune de spionaj și diplomație militară, desfășurată în plin Război Mondial, într-un moment critic pentru România
Drapelul se afla de 417 ani la Mănăstirea Zografu. În acea perioadă a războiului, mănăstirea era administrată de călugări bulgari (Bulgaria fiind atunci inamicul României). Exista riscul iminent ca autoritățile bulgare să confiște steagul și să-l ducă la Sofia ca pe o pradă de război.
Cel care a descoperit pericolul și a alertat Bucureștiul a fost G.C. Ionescu, consulul general al României la Salonic. Acesta știa valoarea inestimabilă a stindardului.
Ajutorul francezilor: Pentru că Muntele Athos era greu accesibil și păzit, consulul român a cerut sprijinul generalului francez Maurice Sarrail, comandantul Armatei Aliate din Orient (aflată la Salonic).
Generalul Sarrail a trimis o grupă de militari francezi înarmați direct la Mănăstirea Zografu. Folosindu-se de autoritatea militară, detașamentul francez a preluat steagul din mâna călugărilor bulgari
Drapelul a fost adus sub escortă la Salonic și predat consulului român. De acolo, pentru a evita capturarea de către inamici, Ministerul Afacerilor Străine a ordonat trimiterea lui la Paris la bordul unui vas de război francez, fiind pus la păstrare în siguranță la Legația Română din Franța.
Deși recuperat în 1917, steagul a ajuns fizic în România abia în decembrie 1919 (sau începutul lui 1920), după terminarea războiului și realizarea Marii Uniri. El a fost predat inițial Ministerului de Război și depus la Muzeul Militar Național, iar în prezent este una dintre cele mai prețioase piese ale Muzeului Național de Istorie a României.
Căderea Constantinopolului (1453) și prăbușirea statelor creștine din regiune (inclusiv a Imperiului Bulgar) au lăsat mănăstirile de la Athos fără protectorii lor tradiționali (împărații bizantini sau țarii slavi).
- Spitalul și biserica veche (1466–1471): A oferit primele fonduri substanțiale pentru renovarea bolniței (spitalul mănăstirii) și reparații la structura principală.
- Arsanaua / Portul fortificat (1475): A construit de la temelie portul mănăstirii la Marea Egee (arsanaua), adăugând un turn masiv de apărare din piatră pentru a proteja corăbiile și călugării de atacurile piraților.
- Zidurile de incintă, chiliile și trapeza (1495): A finanțat ridicarea noilor chilii pentru călugări, a sălii de mese (trapeza) și a zidurilor exterioare de fortificație.
- Biserica Mare / Catholiconul (1502): Chiar în ultimii săi ani de viață, a reconstruit din temelii biserica centrală și a finanțat pictarea ei în frescă.
- Ajutoare financiare și odoare de prețPe lângă șantierele de construcție, Ștefan a asigurat supraviețuirea mănăstirii prin danii constante:
- Obroc (ajutor anual): A stabilit o sumă fixă anuală (inițial de 100 de ducați ungurești, urmată de alte sume în argint) pentru întreținerea comunității, în schimbul pomenirii numelui său și al familiei sale.
- Icoana Sfântului Gheorghe (1502): A dăruit o icoană considerată făcătoare de minuni a sfântului său ocrotitor, pe care voievodul o purta cu el în campaniile militare. Aceasta se găsește și astăzi în biserica mare de la Zografu.
- Steagurile de luptă: A lăsat mănăstirii două steaguri liturgice de luptă (prapori), inclusiv celebrul steag brodat cu chipul Sfântului Gheorghe pe tron, recuperat de autoritățile române în timpul Primului Război Mondial.
Datorită acestui efort titanic, Mănăstirea Zografu a fost salvată și a putut traversa secolele de dominație otomană, devenind pentru o lungă perioadă un punct central de cultură cunoscut în epocă și sub numele de „Lavra Țării Moldovei”.
Nota bene: Textul integral al actului de danie oferă formula solemnă a lui Ștefan cel Mare, consemnând anul 7010 (1502), cel de-al 46-lea an al domniei sale, și pomenirea familiei sale, fiind copiat de monahul Filip.
- Anul 7010 (1502): Ultimul mare act de ctitorie al lui Ștefan în timpul vieții (decedat în 1504), marcând al 46-lea an de domnie.
- „În biserica sa”: Expresia subliniază statutul simbolic de mănăstire domnească oferit lăcașului.
- Pomenirea familiei: Rugăciune pentru voievod, doamna Maria și fiul Bogdan al III-lea.
- Monahul Filip: Calograful responsabil de scrierea și înfrumusețarea manuscrisului.
Io Ștefan voievod, cu mila lui Dumnezeu, domn al Țării Moldovei, fiul lui Bogdan voievod și iubitor de cuvintele lui Hristos, din dragostea către dânsul, a dorit și s-a silit să se scrie acest Tetraevanghel și l-a legat și l-a dat spre rugăciune pentru sine, pentru doamna sa Maria și fiul său Bogdan, în Sfântul Munte, în biserica sa, în mănăstirea Zugraf, cu hramul Sfântului și Măritului Marelui Mucenic și biruitor Gheorghe, în anul de la Facerea Lumii 7010 (=1502), iar al domniei sale, anul 46 curgător. Scrisu-s-au cu mâna celui mai păcătos între oameni monahul Filip, și iertați dacă nu după toată cuviința, de la Dumnezeu toate după putință se fac.”
NOTĂ: anterior, Alexandru cel Bun dădea ajutor anual mănăstirii câte 3000 aspri de argint (1429), precum și venitul câtorva metoace, printre care și al Mănăstirii Căpriana (azi în r-nul Strășeni). Ștefan cel Mare, la rândul său, a refăcut mănăstirea aproape integral, între anii 1466-1502. Între 1466-1471 Ștefan cel Mare dă mari fonduri de bani pentru înnoirea bisericii și a spitalului (bolnița). În anul 1475 rezidește la malul de sud-vest al mării arsanaua (portul pentru corăbii). În anul 1495, reface din piatră corpul chiliilor, trapeza și zidul de incintă. În anul 1502 Ștefan cel Mare zidește din nou biserica mare și o pictează în frescă. Pe lângă aceasta, el făcea mănăstirii și o danie anuală în bani de aur și argint, galbeni ungurești sau aspri de argint. În anul 1502 Ștefan cel Mare donează ctitoriei sale de la Athos o icoană cu Sfântul Gheorghe și steagul de luptă al Moldovei, cusut cu aur și argint, care are pe o parte icoana Sfântului Gheorghe, iar pe partea cealaltă stema țării.