Moartea lui Decebal

 Decebalus per Scorilo

De pe Columna lui Traian: 

O scenă de bătălie crâncenă transformată într-o înfrângere și măcelărire a dacilor, câțiva luptători daci- între  care și Decebal-  reușind să se refugieze în pădure, spre munte.
Înțelegem că după aceea Traian a trimis detașamente de călăreți în căutarea lor. 

Decebal încercase să se retragă din fața cuceritorilor romani pentru a reorganiza apărarea , dar a fost ajuns de echipele de exploratori (căutători) din cavaleria romană.

Căzut la pământ, probabil rănit (după cum indică faptul că își aruncase scutul), Decebal i-a așteptat pe romani cu sabia încovoiată (sica) la gât. Călărețul roman îi face semn că îi va cruța viața, dar regele dac își va lua viața. Atitudinea lui Decebal rămâne mândră . 

Este scena explicativă de pe Columna lui Traian. 

Într-o scenă următoare vedem cum capul lui Decebal, tăiat după moartea sa, e arătat trupelor romane și lui Traian, ca dovadă a victoriei romane. 

Istoricul roman Dio Cassius a scris în Fasti Ostienses că acel calăreț roman care l-a găsit (vedem că în acel moment Decebal s-a sinucis) i-a tăiat capul și mâna dreaptă după moarte, pentru a le prezenta împăratului Traian. Stejarul indică faptul că acțiunea se petrecea într-o pădure, unde Decebal se retrăsese, probabil rănit, pentru că se ridicase cu greu într-o mână. . 

Trupele auxiliare îi prezintă lui Traian capetele nobililor daci uciși, lângă zidul cetății. Se verifică dacă e și Decebal printre ei

În această scenă foarte ștearsă acum e fost reprezentată aducerea capului lui Decebal, pe o tipsie, spre a fi arătat prizonierilor daci din cetate, pentru a-i demoraliza. Scena a fost desenată într-o perioadă când încă se mai distingeau detaliile. 

Trofeele macabre au fost apoi expuse la Roma, pe treptele celebre Scalae Gemoniae.(O scară monumentală din Roma antică ce lega Forumul de culmea colinei Capitoliuluiși unde erau expuse trupurile unor persoane importante condamnate, cum a fost și cazul lui Vercingetorix (care a fost executat la Roma) sau a unor împărați detronați .Era o pedeapsă suplimentară, post mortem . 

Reconstituire pe machetă, fotografiată dinspre Forum spre Capitoliu 

(Când mergem la Roma și vizităm vechile Carcere în care a fost închis și Sfântul Petru, să ne gândim și că , privind de pe colină spre Arcul lui Septimiu Sever stăm chiar pe locul acelor trepte) 

Cine l-a prins din urmă pe Decebal și era aproape să-l ia prizonier 

La Grammeni, (Philippi )în Macedonia a fost găsită stela funerară a soldatului care i-a tăiat capul lui Decebal și l-a dus împăratului. 

Pe stelă se află următoarea inscripție, în care o serie de cuvinte sunt prescurtate: 


Ti(berius) Claudius / Maximus vet(eranus) /
 [s(e)] v(ivo) f(aciendum) c(uravit) militavit /
 eque(s) in leg(ione) VII C(laudia) P(ia) F(ideli) fac/tus qu(a)estor equit(um) /
singularis legati le/
equitumilgionis/equit/equit/equit/equit/s virtu/te(m) donis donatus ab Im/
p(eratore) Domitiano factus dupli(carius) /
a divo Tr<a=O>iano in ala secu(n)d(a) /
Pannoniorum a quo et fa(c)/tus explorator in bello Da/
cico et ob virtute(m) bis donis /
donatus bello Dacico in fact et /
Part de bello Dacico in fact et / eade(m) quod /
cepisset Decebalu(m) et caput /
eius pertulisset ei Ranissto/ro missus voluntarius ho/nesta missione a Terent[io Scau]/
riano consulare [exerci]/tus provinciae nov[ae Mes]/
[opotamiae

Care înseamnă:

Tiberius Claudius Maximus, veteran, 

a avut grijă să-și pregătească  [stela funerară] încă din timpul vieții, 

El a servit călare în legiuniea VII Claudia Pia Fidelis.
A fost numit quaestor equitum,

apoi gardă personală a legatului legiunii,

apoi a purtat stindardul cavalerilor .

El a participat la războaiele dacice, a fost decorat pentru bravură de împăratul Domitian,

apoi promovat ca duplicarius de către divinul Traian în alla II a Panonienilor,

Acesta din urmă l-a numit de asemenea explorator în războiul dacic,

și l-a decorat iarăși de două ori pentru bravură,

în timpul războaielor din Dacia și Parthia.

El a fost apoi numit decurion în aceeași unitate,

pentru că l-ar fi  prins pe Decebal și i-a adus capul la Ranisstorum.

El s-a reangajat voluntar și lăsat la vatră onorabil

de Terentius Scaurianus, guvernator al noii provincii Mesopotamia. 

Tiberius Claudius Maximus a figurat pe stela sa funerară scena faptei sale deosebite: aceea în care el se repede călare asupra regelui Decebal, căzut la pământ , ca și în scena de pe Columna părând rănit, pare să întindă brațul drept spre călăreț, probabil cu un pumnal- basorelieful e destul de deteriorat. 
De remarcat cî imaginea eroică a călărețului e foarte asemănătoare cu reprezentările tradiționale ale „cavalerului trac” regăsit în alte artefacte antice din această zonă. 

Desigur călărețul roman a dorit să-și pună în valoare propria vitejie, așa că e figurat în plin avânt, cu sabia în mână, nu cu gestul promițător de bunăvoință figurat pe Columnă. 

În ambele basoreliefuri e prezentat momentul în care regele Decebal e gata de a fi capturat, (cepisset -   adică l-ar fi prins , adică era în situația de a fi prins)

Dar știm că nu a fost capturat în viață. Desigur călărețul ar fi vrut să-l captureze în viață, recompensa din partea împăratului roman ar fi fost mult mai mare, dacă împăratul l-ar fi putut târâ în urma carului său triumfal, la Roma, în loc să arate doar niște rămășițe sinistre.
Dar Decebal nu s-a lăsat prins, e limpede. 
După cum arată ambele basoreliefuri, el a luptat până în ultimul moment și a evitat capturarea luându-și viața
Militarul roman menționează că fusese numit explorator, adică avea misiunea precisă de a căuta în împrejurimile Sarmisegetuzei personalitățile dace care s-ar fi putut retrage în refugii din munți și a le tăia retragerea cu călăreții săi. 
A fost recompensat pentru bravură și desigur pentru aducerea capului lui Decebal, (recompensele sunt figurate pe stelă și enumerate în text). Dar recompensa din războiul dacic e cam aceeași cu cea din războiul contra parthilor, unde nu știm exact ce a făcut.
Reiese că Traian a avut o oarecare nemulțumire de fapt pentru eșecul capturării în viață a lui Decebal, în pofida faptului că înființase echipe speciale de exploratori . 
Cercetătorii au analizat toate detaliile legate de acest personaj, care prin aceste clipe a intrat în istorie:

 Cariera militară a lui Tiberius Claudius Maximus

Acea localitate din Macedonia , Philippes, unde s-a retras ca veteran. era o zonă locuită de traco-macedoneni. Desigur, după lăsarea la vatră primise pământ acolo. Avea cetățenia romană, cum o indică cele trei nume purtate , dar e posibil să fi fost de origine tracă, de pe acele meleaguri. 
Unii cercetători consideră că numele lui , Claudius arată că tatăl sau bunicul său ar fi obținut cetățenia romană în timpul împăratului Claudius  (41-54 ) , după ce ar fi servit în trupele auxiliare romane. 

Ținând cont de cariera sa militară din cadrul legiunii a VII-ea, el s-a înrolat probabil cu puțin înainte de anul 85, fiind probabil născut prin anul 65. În acest caz ar fi avut cam 40 de ani în timpul celui de-al doilea război dacic  (105-106), cu douzeci de ani de serviciu în armată. Ar fi putut să se retragă după 25 de ani de serviciu, dar s-a reangajat pentru războiul parhic, probabil în anul 114, la aproximativ 50 de ani, fiind demobilizat apoi , doi ani mai târziu  , când s-a întors acasă ca veteran.A ieșit la pensie în timpul împăratului Hadrian, în Mesopotamia 
A murit la Philippes după anul 117, de vreme ce Traian e menționat ca divus, adică divinizat după moarte. 

Relațiile lui Decebal cu Imperiul roman fuseseră pașnice într-un timp, deși în timpul lui Domitian fusese un conflict militar major, soldat cu o pace nefavorabilă romanilor.

A fost găsită o inscripție la Baalbek (Heliopolis, din Siria) ce amintește că pentru a lupta contra Marcomanilor, Quadilor și Sarmaților, un șef militar „a traversat regatul lui Decebal, regele Dacilor”. (per regnum Decebali regis Dacorum).

Conflictul militar din timpul lui Domitian îi surprinsese pe romani prin vigoarea adversarului și lăsase o rană în orgoliul lor.

Cornelius Fuscus , comandant roman învins, fusese lăsat neîngropat pe câmpul de luptă alături de numeroși alți morți.

Referindu-se la acea perioadă, istoricul Dio Cassius a scris după un secol că 

„Dacii aveau atunci în frunte pe Decebal, bărbat gata de sfaturi în privința războiului și gata de treacere la fapte; cunoscând momentul unui atac puternic și retrăgându-se la timp, priceput în organizarea unei ambuscade, viteaz în luptă, priceput să profite de o victorie și să tragă avantaje dintr-o înfrângere, calități care l-au făcut mult timp pentru romani un adversar redutabil.”

Tot Dio Cassius a relatat că 

„Decebal a eșuat în fața forței, dar el a fost gata să-i aducă pieirea lui Traian prin șiretenie și trădare: el i-a trimis în Mesia niște transfugi cu misiunea de a-l asasina, dat fiind că , fiind abordabil cu ușurință mereu, el îl primea atunci fără alegere , din pricina nevoilor războiului, pe oricine voia să-i vorbească. 
Dar ei n-au putut reuși, (căci) unul dintre ei fusese arestat pentru o bănuială și mărturisise complotul sub tortură.
Longinus, care comanda un detașament al armatei romane, și care își arătase valoarea în război,  se lăsase atras după o invitație la o întrevedere sub pretext că Decebal ar face act de supunere, Decebal l-a prins și interogat public despre proiectele lui Traian ; și cum acesta a refuzat să divulge ceva, el l-a reținut în „pază liberă”.
Decebal atunci (a trimis un ambasador la Traian să-i ceară să părăsească țara până la Istru și să i se ramburseze cheltuielile de război) , drept condiții ca să-l elibereze pe Longinus.
Traian a dat un răspuns nehotărât, ai cărui termeni trebuiau să arate că el nu avea pentru Longinus nici multă stimă, nici puțină , ca să nu-l piardă și nici să nu plătească scump răscumpărarea lui.
Decebal considera ce avea de făcut, ezita; Longinus, căruia (libertul său) îi procurase otravă, i-a promis regelui că îl va împăca cu Traian, de teamă să nu fie păzit mai îndeaproape; apoi el a scris o rugăminte lui Traian, cerând ca libertul său să o ducă, pentru a-i asigura siguranța. După îndepărtarea libertului, Longinus a luat otrava și a murit.
Decebal l-a cerut pe libert lui Traian, promițând să-i dea în schimb corpul lui Longinus și zece prizonieri și i-a trimis imediat pe centurionul prins împreună cu Longinus, în speranța că el îl va face să -i reușească planul.
Prin cenurion Traian a aflat totul în legătură cu Longinus. Totuși, el nu l-a retrimis și nici nu a predat pe libert, apreciind că viața acelui om era de preferat pentru demnitatea imperiului, față de îngroparea lui Longinus. ”

Mai departe, când a povestit punerea în operă a podului peste Dunăre făcut de Apollodor, Dio Cassius a tras această concluzie:
„Cât despre Decebal, cum reședința sa și tot regatul său erau în puterea învingătorilor și el era în pericol de a fi prins, el și-a dat moartea , iar capul său a fost dus la Roma. Astfel Dacia a fost adusă la ascultare față de romani, Traian a colonizat acolo mai multe orașe ...”

Să credem că Traian avea puțină stimă pentru Longinus?
Istoricul a scris: Sunt puține informații despre el; cel mai probabil poate fi identificat cu un anume Cn. Aemilius Cicatricula Pompeius Longinus, menționat într-o diplomă militară provenită de la Viminacium și datată din iulie 86. Trebuie să presupunem că avea grad înalt, căci Fronton se referise - fără a-l numi- că „o persoană consulară fusese capturat într-un război dacic” și dacă ar fi așa, Longinus era un ofițer superior dintre cei mai utili lui Traian, căci el cunoștea țările danubiene , era poate unul dintre cei mai buni ghizi în acel moment în al doilea război dacic. (105-106), în timp ce războiul se purtape locurile deja puțin cunoscute, între Tapae și Sarmisegetusa.

Șiretlicul provocator al lui Decebal a dus la sinuciderea lui Longinus, ceea ce i-a conferit lui Traian o postură de „răzbunător sacru” nu doar a înfrângerii suferite de Domitian, ci și a impietății comise față de romanii uciși și de recuperator al unui stindard pierdut.

Dio Cassius a scris că după victoria de la Tapae, în primul război dacic, Traian a ordonat ridicarea unui altar în onoarea numeroșilor morți din armata romană, urmând a fi aduse sacrificii acolo în fiecare an.

După războaiele dacice a fost ridicat monumentul de la Adamclisi, un trofeu al victoriei  pus sub protecția zeului Mars ultor , un soi de osuar unde au fost adunate oseminte din timpul lui Domitian.

Legiunea a VII-a  Claudia Pia Fidelis

Maximus a intrat în legiunea a VII-a  Claudia Pia Fidelis în timpul domniei lui Domitian.  (81-96) ; ea era cantonată atunci la  Viminacium (astăzi Kostolac/Caștelu) în Moesia, pe Dunăre. Viminacium a fost folosit drept cartier general de împăratul Traian in timpul războaielor dacice. Peter Connolly ne amintește că pentru a fi admis în legiune candidatul trebuia să aibă înălținea cel puțin de  1,75 m, să aibă o constituție robustă , vedere și auz perfecte.  În principiu, soldatul servea mai întâi câțiva ani la infanterie înainte de a candida la admiterea în cavaleria legiunii: fiecare legiune număra  120 equites repartizați ântre 4 grupe (turme) cu câte 30 de călăreți , care serveau ca mesageri sau primeau misiuni de escortă sau patrule speciale.  Nu se știe dacă el a datorat această promovare calităților sale proprii sau a beneficiat d ela început de o recomandare care ar fi putut veni de la tatăl sau sau de la bunic. Oricum, stela enumeră diferitele etape ale avansării sale în cavaleria legiunii:

• quaestor equitum : tresorerier ce gestiona fondurile specifice ale cavaleriei, pentru hrana și echipamentul cailor. Nu se știe dacă gesiona și soldele călăreților. 
  
  
• singularis legati legionis : membru al gărzii legatului legiunii. 
  
  
• vexillarius equitum : purtător de stindard ale legiunii sau doar al cavaleriei legiunii, ca  duiplicarius, cu o plată cu 50% mai mare ca cea a unui simplu soldat  de rînd. Probabil în calitate de  vexillarius a primit de la Domitian prima sa decorație, poate după ce a participat la una sau alta dintre bătăliile de la  Tapae (86 și 88 ).

Ala a II-a Pannoniorum

Această unitate de cavalerie auxiliară fusese constituită inițial din soldați recrutați din provincia Pannonia. Ea se compunea din 480 de bărbați repartizați în 16 turmae,fiecare cu câte 30 de călăreți. Situată la început în Moesia pe Dunăre, ea a fost transferată apoi în Siria, apoi repatriată în Moesia între anii 88 și 93, încartiruită aproape de Legiunea a VII-ea. 

Dacă el a fost transferat de Traian în această unitate de cavalerie auxiliară, însărcinată cu misiuni veritabile de război, Maximus n-a putut fi acolo decât începând din anul 101. Nu știm ce a făcut în cei 12 ani care despart războaiele dacice ale lui Domitian de cele ale lui Traian. În orice caz, stela enumeră etapele promovării sale începând cu acea dată: 

• duplicarius (cu soldă dublă) : comandant secund al decurionului, comandând  turma, însărcinat cu antrenamentul călăreților / equites .
  
  
• explorator : cercetaș, însărcinat cu misiuni de recunoaștere și de observare a inamicului. Erau aleși pentru acest fel de misiuni  fidelissimos argutissimosque cum equis probatissimis (Végèce, III, 6) : oamenii cei mai fideli, cei mai perspicaci și cu caii cei mai bine antrenați. Datorită abilității lui de a urmări inamicul după urme a fost ales probabil să comande  turma, pentru a conduce căutările pe urmele lui Decebal ce se retrăgea spre munți.
  
  
• succesul misiunii sale , chiar dacă n-a putut aduce decât capul (și mâna dreaptă) ale lui Decebal, i-a adus promovarea în funcția de decurion, șef de  turma. Michael Speidel a remarcat că această promovare nu era chiar atât de spectaculoasă și că evoluția carierei lui fusese foarte lentă. ..Îi lipseau calitățile d eofițer, deși ieșise în evidentă prin curajul său în acțiune? Sau de fapt Traian l-ar fi recompensat mai substanțial dacă i l-ar fi putut aduce pe Decebal viu și nu mort? Până la urmă,nu fusese un act prea glorios acela de a nu fi putut împiedica sinuciderea celui mai periculos inamic al său- și triumful lui Traian care l-ar fi arătat pe Decebal la Roma ar fi fost cu adevărat complet.
  
  
  
• oricum, Maximus ar fi putut să se retragă spre anul 112, după 25 de ani de serviciu în legiune și apoi în cavaleria auxiliară. Dar probabil că se simțea destul de bine în armată și încă în putere la aproape 50 de ani ca să se înscrie ca  voluntarius și să continue să servească în armată , toto în ala II  Pannoniorum, și să participe la războiul parthic începând din anul  114, aparent fără a mai primi o promovare înainte de eliberaredu pă 30 de ani de serviciu, în  116-117, chiar înainte de moartea lui Traian. 

Decorațiile lui Tiberius Claudius Maximus

Textul stelei arată că el a primit decorații pentru curaj și merite, în trei rânduri, la sfârșitul războiului dacic al lui Domitian, apoi la sfârșitul ceui de-al doilea război dacic al lui Traian și în timpul războiului Parthic, adică a fost unul dintre ofițerii cei mai decorați. Dar ne putem mira de ce sunt figurate pe stelă doar două dona minora, două coliere  ( torquatus) și două brățări (armillae).

hARTA Jerome N. Cookson, Alexander Stegmaier, ȘI Matthew Twombly, NUME ACTUALE:: Ioana A. Oltean, University of Exeter; Jon Coulston, University of St. Andrews, Scotland