Recensamant roman

Legea Lex Julia Municipalis (45 î.Hr.) a fost un act administrativ complex care nu s-a limitat doar la recensământ, ci a stabilit reguli stricte pentru organizarea orașelor din Italia (municipii și colonii) și reguli de ordine publică pentru însăși cetatea Roma. Textul legii este cunoscut datorită unor tăblițe de bronz descoperite în sudul Italiei (Tabula Heracleensis).
Era un text  în limbia greacă (doriană, cu ușoară influiență a limbii populare din Grecia veche, koine) și altul în limba latină 

Textul în limba greacă afișează rezultatele operașiunilor cadastrale operate pe pământurile a două temple, terenurile ocupate ilegal fiind redistribuite particularilor. Cum cele două temple erau ale grecilor (închinate zeilor Dionysos și Athena), afișarea în limba greacă le era destinată. 

Textul în limba latină (găsit incomplet) , desfășurat pe înălțimea de 1,33m și lățimea de 38 cm , scris cu numeroase greșeli de ortografie și într-un amestec de limbă latină clasică și forme arhaice ale limbii latine . Textul prezintă principalele legi municipale aplicabile la acea dată. 
Doar că datarea documentului e actualmente controversată.

Studii recente plasează acel text legislativ într-o epocă anterioară epocii lui Iulius Caesar și care ar arăta desfășurarea procedurilor romane de recensământ până la centralizarea rezultatelor la Roma. O altă variantă considera că ar fi fost vorba despre lex Iulia municipalis, dată de Caesar. 
 

Principalele prevederi legislativei includeau:

1. Descentralizarea recensământului

• Recensământul local: În loc ca toți cetățenii din Italia să vină la Roma, magistrații din fiecare municipiu trebuiau să facă recensământul local.

• Datele colectate: Numele complet, numele tatălui, tribul (ginta) din care făceau parte, vârsta și evaluarea detaliată a averii.
• Trimiterea rezultatelor: Magistrații locali aveau obligația să trimită toate aceste date la Roma, la oficialii centrali (cenzori), cu cel puțin 60 de zile înainte ca recensământul general de la Roma să fie finalizat.

2. Reglementări de ordine publică și urbanism în Roma

• Traficul pe timp de zi: S-a interzis circulația carelor comerciale grele pe străzile Romei în timpul zilei (de la răsărit până în a zecea oră a zilei), pentru a reduce aglomerația și zgomotul. Excepție făceau doar carele care transportau materiale pentru temple sau lucrări publice.
• Întreținerea străzilor: Proprietarii de case erau obligați prin lege să curețe și să repare porțiunea de stradă din fața locuinței lor. Dacă nu o făceau, edilii (magistrații) angajau contractori privați pe cheltuiala proprietarului.
3. Criterii de integritate pentru funcții publice (Decurioni)
Legea stabilea cine are dreptul să facă parte din Senatul local al orașelor (consiliul decurionilor) și impunea interdicții stricte. Nu puteau candida: 
• Cei condamnați pentru furt, fraudă sau abuz de încredere (tutela, mandat).
• Persoanele declarate falimentare.
• Cei care practicau meserii considerate infame: actorii, gladiatorii sau proprietarii de bordeluri.
• Persoanele sub o anumită vârstă (în general, sub 30 de ani). 
Amenda pentru cei care încălcau legea și ocupau ilegal o funcție publică era uriașă: 50.000 de sesterți
Rezultatele recensământului din anul 46–45 î.Hr. organizat de Iulius Caesar la Roma au arătat o scădere aparent șocantă: numărul cetățenilor care primeau grâne gratuite de la stat a scăzut brusc de la aproximativ 320.000 la doar 150.000.
Această scădere masivă nu a fost cauzată de o prăbușire reală a populației și nici de date anterioare eronate. A fost rezultatul unei epurări masive a listelor, ce fuseseră alterate  de corupție, fraudă și de abuzurile din anii precedenți.
De ce crescuse numărul în mod artificial înainte?
În deceniile anterioare lui Caesar, politicienii populiști din Roma (precum Publius Clodius Pulcher) au transformat ajutoarele de stat în instrumente de cumpărare a voturilor. Subvențiile pentru grâu au devenit complet gratuite, ceea ce a dus la o serie de fraude masive:
• Eliberări fictive de sclavi: Proprietarii bogați își eliberau în mod formal sclavii doar pentru ca aceștia, deveniți cetățeni (liberți), să poată cere rații de grâu de la stat. în acest mod, stăpânii aveau cheltuieli mult mai mici pentru întreținerea sclavilor.
• Dubla înregistrare: Mulți oameni se înregistrau sub nume false sau în multiple districte pentru a colecta mai multe rații.
• Migrația masivă: Oameni săraci din toată Italia au inundat Roma exclusiv pentru a beneficia de pomenile alimentare, supraaglomerând orașul. 
• Mulți dintre solicitanții de rații gratuite erau mici agricultori din apropierea orașului, care preferau să primească grâne gratis în loc să le obțină prin muncă grea de pe terenul propriu. 
Cum a realizat Caesar recensământul?
Spre deosebire de recensămintele tradiționale făcute de cenzori pe baza declarațiilor pe proprie răspundere, Caesar a ordonat o metodă administrativă mult mai strictă pentru a opri frauda.
El a cerut proprietarilor de insulae (blocurile de apartamente din Roma) să realizeze liste exacte cu toți chiriașii și rezidenții direct din cartierele lor (vicatim).
Consecințele curățării listelor
Prin controlul strict de la firul ierbii, Caesar:
1. A eliminat peste 170.000 de profile false sau ilegale de pe listele de asistență socială.
2. A plafonat numărul de beneficiari la 150.000 de cetățeni. De atunci înainte, dacă un beneficiar murea, locul său pe listă era ocupat de un alt cetățean prin tragere la sorți, supravegheată de pretori.
3. A colonizat populația excedentară: Pentru a rezolva problema sărăciei reale a celor eliminați de pe liste, Caesar a trimis aproximativ 80.000 de cetățeni săraci și veterani să întemeieze colonii noi în afara Italiei (cum ar fi în Cartagina sau Corint), scăzând presiunea demografică asupra Romei.
Așadar, populația reală a Romei a rămas uriașă (orașul se apropia de un milion de locuitori în acea epocă), însă Caesar a reușit să oprească colapsul financiar al statului prin tăierea ajutoarelor obținute prin fraudă.