In vino veritas

 Caesar a sărbătorit bând vin vechi de 61 de ani

Romanii făceau un vin atât de alcoolizat încât lua foc. Pliniu cel Bătrân l-a consemnat, iar Iulius Cezar a băut un vin vechi de 61 de ani., cu ocazia banchetului triumfal organizat pentru a celebra numirea sa în funcția de dictator. Probabil însă că nu a băut prea mult din el, pentru că istoricii au consemnat că era singurul care nu se amețea la banchete. 

 În capitolul dedicat lui Caesar (Divus Iulius, 53), Suetonius menționează explicit că „nici măcar dușmanii săi nu au negat că bea foarte puțin vin”. Pentru a sublinia acest lucru, istoricul citează o replică faimoasă a lui Marcus Cato (Cato cel Tânăr), un rival politic înverșunat al lui Caesar, care a remarcat cu ciudă: „Caesar a fost singurul om treaz care a încercat să răstoarne republica”

Pliniu cel Bătrân a consemnat acest lucru în anul 77 d.Hr. în Istoria  Naturală: Falernian este singurul vin care se aprinde atunci când i se aplică o flacără.

Pentru a se aprinde, un lichid are nevoie de cel puțin 40% alcool. Vinul produs doar prin fermentație atinge un conținut maxim de alcool de 15 sau 16%. Nimeni nu a explicat pe deplin cum a ajuns Falernianul la acea tărie. . Teoria principală este că romanii concentrau alcoolul  alcoolul prin depozitare îndelungată. 
 Strugurii erau recoltați târziu, uscați, fermentați la concentrație maximă, apoi învechiți timp de cincisprezece până la douăzeci de ani în amfore de lut, până când vinul căpăta o culoare chihlimbarie închisă și avea un gust, conform mai multor relatări antice, de ceva între un vin de desert și un vin foarte tare. .
La o vechime atât d emare, vinul devenise o băutură groasă ca mierea topită , concentrată și amară.
Se bea la banchete filtrat și apoi diluat cu apă caldă. 

În sudul Spaniei, la Carmona  a fost găsită acum șapte ani o urnă funerară , ce conținea cel mai vechi vin găsit în stare lichidă cunoscut. Urna era depusă într-un mausoleu ce a stat închis 2000 de ani.
Urna conținea rămășițe incinerate, fildeș ars- probabil de la patul pe care fusese defunctul- și aproximativ 4,5l de lichid roșiatic, care s-a dovedit a fi vin. La origine fusese un vin alb, cu o compoziție asemănătoare cu două vinuri care sunt produse și azi în regiune.
Urna fusese sigilată ermetic. În mausoleu mmai erau încă cinci urne funerare și s-au găsit de asemenea obiecte prețioase între care și  un inel de aur

În anul 60 î.Hr., la Roma a avut loc un banchet în onoarea lui Iulius Cezar la întoarcerea sa victorioasă cca  în Spania. Vinul servit era din recolta Opimiană. Recolta Opimiană era din anul 121 î.Hr. Vinul turnat la acea cină avea 61 de ani vechime. Pliniu a scris despre asta  un secol mai târziu.

Era cel mai faimos și exclusivist vin al Romei Antice: vinul Falernian din recolta Opimiană (anul 121 î.Hr.) Denumirea indica faptul că atunci era consul Lucius Opimius) . Acest vin era considerat pe atunci fiind din cea mai bună recoltă din toate timpurile.
Opimian după consulul de atunci, Lucius Opimius) a rămas legendar în istoria Romei ca fiind cea mai bună recoltă din toate timpurile. Era un vin alb, extrem de licoros și cu o concentrație alcoolică neobișnuit de mare, care fusese lăsat la învechit zeci de ani în amfore de lut (dolia).

Vinul Opimian era atât de scump și rar încât gazdele cele mai bogate ofereau doar „un deget” invitaților la începutul serii, continuând apoi cu vinuri mai ieftine. Faptul că la banchetul lui Caesar s-a turnat acest vin de 61 de ani din abundență a fost un gest de o mare extravaganță , prin care Caesar și-a sărbătorit prima sa mare victorie. 

 În Roma Antică, banchetele publice (convivia) nu erau simple petreceri, ci instrumente electorale.

Prin faptul că a adus amfore întregi din cea mai scumpă și rară recoltă a secolului și le-a turnat-o invitaților săi fără zgârcenie, Caesar a vrut să transmită un mesaj de putere, bogăție și generozitate nobilă. 

El a acționat ca un amfitrion perfect: a oferit tot ce avea mai bun Romei, în timp ce el însuși a rămas vigilent și treaz.

 Pliniu cel Bătrân notează că, după mai bine de jumătate de secol, vinul Opimian căpătase consistența mierii topite și un gust ușor amărui, fiind atât de concentrat încât trebuia neapărat diluat cu apă caldă pentru a putea fi băut.

Pe peretele unei taverne din Pompeii, îngropată sub cenușă în anul 79 d.Hr. și încă lizibilă astăzi, a supraviețuit o listă de prețuri: pentru o monedă poți bea vin. Pentru două, poți bea cel mai bun. Pentru patru, poți bea Falern. Istoricii notează că Falernul vândut într-o tavernă ieftină din Pompeii era aproape sigur fals. Până în secolul I d.Hr., medicul Galen se îndoia deschis că tot Falernul vândut în tot imperiul ar putea fi autentic. Se pare că frauda în vin nu este o invenție modernă.

Virgil a scris că nimic nu se poate compara cu Falernianul. Horațiu îl bea nediluat, ceea ce era considerat scandalos.
Un bărbat din Ostia avea acest lucru gravat pe piatra funerară:

Am mâncat stridii din Lacul Lucrino. Am băut adesea Falernian.
De-a lungul anilor, băile, vinul și dragostea, toate au îmbătrânit odată cu mine.

Podgoriile de pe Muntele Massico încă există. O cramă modernă numită Villa Matilde a petrecut decenii încercând să o recreeze din soiuri de struguri antice. Dacă s-au apropiat de această performanță este o chestiune de dezbatere.