Se afișează postările cu eticheta graffiti. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta graffiti. Afișați toate postările

sâmbătă, 7 martie 2026

Scrisoarea unei mame

 O scrisoare scrisă pe un zid din Pompei 

Arheologii italieni care excavau zidurile orașului Pompei , au găsit pe peretele holului de la etajul 6 al unei insula (bloc de locuințe modeste) o poezie zgâriată pe perete.
Poezia era scrisă cu scriere romană cursivă îngrijită, pe un panou cu margini pictate.
Pe acelaș perete au fost găsite și alte inscripții

O utinam liceat collo complexa tenere

braciola et teneris oscula ferre label(l)is
i nunc, ventis tua gaudia, pupula, crede
crede mihi levis est natura virorum
saepe ego cu(m) media vigilare(m) perdita nocte
haec mecum medita(n)s: multos Fortuna quos supstulit alte,
hos modoque premis subitot praecipites.
sic Venus ut subito coiunxit corpora amantum
dividet lux et se pares quid AMA 

O, de-aș putea să-ți țin mânuțele în jurul gâtului meu
și să-ți sărut buzele tale tandre.
Du-te, păpușă mică, încredințează-ți fericirea vânturilor, dar crede
Crede-mă, firea oamenilor este nestatornică.
Adesea stăteam trează, pierdută în miez de noapte,
gândindu-mă: pe mulți pe care Fortuna i-a ridicat sus,
pe aceia, aruncați brusc/abandonați și căzând cu capul înainte, ea îi asuprește apoi.
Și cât de repede Venus unește  trupurilor îndrăgostiților,
lumina zilei îi desparte pe cei ce IUBESC





Textul copiat de mână de către cei care l-au găsit zgâriat în tencuiala de deasupra unei uși din „Casa Doctorului” și interpretat în diferite feluri 

Deși traducerea a dat naștere la interpretări, cercetătorii afirmă că poezia transmite mesajul unei femei , ce se denumește perdita (pierdută, către o fetiță- pupula (draga mea mică, păpușică) .
E destul de limpede că e o scrisoare adresată de femeia (cultivată, dar ajunsă în mizerie) fetiței ei, aflată în grija altcuiva.
Mama nefericită se adresează cu dragoste fetiței , pe care ar vrea să o îmbrățișeze și să o sărute, dar de care a fost silită să se despartă.
Mama ar dori să o prevină pe fiica ei să nu se încreadă în firea oamenilor și să știe că norocul e nestatornic. Dragostea, de asemenea.

Poezia nu pare a fi terminată. Pare a se continua cu dividit lux et separees [separes] quid amant - lumina  desparte, și  despartiti cei ce  IUBESC

Cineva a scris sub acest poem câteva cuvinte dintr-un vers de Ovidiu (din Metamorphoses) , unde e vorba despre personajele babiloniene Priam și Thisbe, care vorbeau prin crăpătura unui zid:
« Zid gelos– spuneau – de ce îi desparți pe cei ce se iubesc ? »
Înțelegem că alt locatar /altă locatară, citind poezia, și-a amintit versurile lui Ovidiu. 
Toate astea arată că persoanele ce locuiau acolo erau destul de educate pentru a cunoaște și a putea cita din poeziile lui Publius Ovidius Naso și a iniția prin intermediul lor un dialog ce a rămas peste veacuri. 
Nu aveau de unde să știe.
Era doar un bloc de locuințe modeste, cu pardoseli din mozaic simplu , din spărturi de piatră și tencuieli rustice , în care locuiau însă oameni educați, ce fuseseră poate părăsiți de noroc- așa cum sugerează versurile - și ajunseseră să -și ducă viața în  sărăcie și- eventual- promiscuitate. 

Unii comentatori moderni consideră că versurile au fost scrise unei alte femei adulte, deci că ar fi o manifestare de amor lesbian. Cred că e o gândire pervertită , influiențată de adaosul scris de altă mână cu citatul din Ovidiu. Această nouă inscripție putea fi o replică ironică (în acel context) la tânguirea exprimată prin poezia autoarei anonime. Cumva: „nu mai plânge, surată, că nu suntem în poveștile antice!”

Mi se pare însă destul de limpede faptul că versurile se adresează unei fetițe mici, care e zugrăvită doar prin diminutive: păpușică, brațele ei mici, buzele mici. De asemenea dorința de  a oferi îndrumare, sfaturi pentru viitor , totul indică o scrisoare a mamei pentru fiica sa. 

Dar cei care citeau graffitiurile duceau o viață dură, nu aveau chef de sentimentalisme și dulcegării, pe care le parodiau fără milă.
:::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::
O altă iscripție de pe zid:
zice: 
Fullones ululamque cano, non arma virum(que)
adică:
„Eu cânt isprăvile fulonilor cu cucuvea, nu armele bărbaților!”
E o deturnare parodică a primului vers din Eneida de Virgilius, care sună așa:
Arma virumque cano, Troiae qui primus ab oris 
(Eu cânt faptele armelor bărbaților care, la primul mal al Troiei..” 

E un alt exemplu de luare în derâdere a versurilor eroice și a educației-până la urmă-primite în școală, care contrasta cu realitatea proizaică a vieții din cartierul sărac. 
(Fulonii erau cei care spălau hainele și aveau ca mascotă o cucuvea- simbol al Minervei) 
:::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::
Alt graffiti face referire la legenda monotaurului- despre care autorul învățase probabil la școală, dovadă că a făcut un desen foarte asemănător cu moneda din Knossos ce reprezintă labirintul legendar 

 Inscripția s-a găsit în peristilul casei lui M.Lucretius, care e un complex enorm- pe care autorul l-a comparat cu un labirint (în care sălășlia un monstru)
Comparația exactă cu moneda din anul 300 î.Hr dovedește faptul că autorul cunoștea cultura greacă

 


::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::
Rănile din dragoste se vindecă

 Nihil durare potest tempore perpetuo
cum bene sol nituit redditur Oceano
descrescit Phoebe quae modo plena fuit
ven(to)rum feritas saepe fit aura levis

 Nimic nu poate dura etern
așa cum soarele în ocean se-ascunde în Ocean, Luna altădată plină descrește acum .
Tot astfel rănile din dragoste se vindecă
și proaspete adieri suflă din nou 

Alteori s-au găsit desene remarcabile, cum e acesta, al navei numite EUROPA




Profesorul Giorcelli consideră (în cursul său de Epigrafie latină de la Universitatea din Torino) că în epoca lui Augustus (adică la sfârșitul secolului I î.Hr și începutul secolului I ) cam toți romanii aveau noțiuni de lapidarias litteras- adică un minim grad de alfabetizare .
Se consideră însă că înțelegerea inscripțiilor publice epigrafice (adică incizate în piatră sau în alte materiale durabile) necesită și capacitatea de a interpreta diferitele prescurtări, simboluri , mesajul fiind transmis chiar și prin forma sau mărimea scrisului.
Inscripțiile funerare începeau mereu cu : „sista et lege”- „stai și citește”, adică un apel ca trecătorul să se oprească un moment pentru a se gândi la cel decedat, la viața lui , la mesajul lăsat .