Discursul marelui orator al antichității împotriva lui Piso-in Pisonem
Cine era Lucius Calpurnius Pison și de ce era atacat de Cicero?
În anul 63 î.Hr Cicero, care era consul, a aflat de conjurația lui Catilina, ce a încercat să dea o lovitură de stat. Catilina nu fusese prins (el a murit în luptă ulterior), dar cinci dintre complici erau prizonieri și senatul i-a condamnat la moarte, fără a mai recurge la judecata unui tribunal. Caesar s-a opus la executarea sentinței, propunând închisoare într-un alt oraș din Italia, dar Cato și Cicero au reușit să impună ca respectivii să fie uciși, ei fiind sugrumați în aceeași seară, în închisoare, din ordinul și în prezența lui Cicero..
În 59 î.Hr Caesar s-a căsătorit cu Calpurnia Pisonis, fiica lui Piso..
În anul58 î.Hr însă, lui Cicero i s-a imputat executarea ilegală a celor cinci (care nu beneficiaseră de dreptul de apărare prevăzut de lege) și el a fost exilat timp de un an, în timp ce Piso deținea consulatul.
În 57 î.Hr Cicero a revenit la Roma și a început să se răzbune pe cei pe care-i considera vinovați pentru exilarea sa: pe cei ce fuseseră consuli atunci , Piso și Gabinius. aflați acum în funcții de proconsuli în Macedonia și Siria. Cicero a cerut senatului să le anuleze mandatele și Piso a revenit la Roma în anul 55 î.Hr. Dar răzbunarea a continuat, cu atât mai mult cu cât Piso era socrul lui Iulius Caesar, pe care Cicero urmărea de fapt să se răzbune, dar ...era mai greu să o facă!
Piso și-a prezentat raportul de activitate în fața senatului, și ca răspuns Cicero a ținut discursul îndreptat direct împotriva lui Piso: In Pisonem.
55 î.Hr
Discursul începe cu evocarea bunicilor lui Piso: bunicul său din partea mamei , (Calventius) era dintr-un trib (Insubres) din Galia cisalpină , tatăl său, Caesoninus, din familie bună , dar superficial și încăpățânat.„Vezi acum, animalule, înțelegi reproșurile puse în fruntea ta?
Nimeni nu se plânge că nu-știu-care sirian sau așa ceva din hoarda de proaspăt eliberați a fost numit consul .
Căci nici tenul tău de sclav, nici obrajii tăi păroși (nerași probabil) , nici dinții tăi stricați nu ne-au înșelat; ochii tăi, sprâncenele tale, fruntea ta , pe scurt toată figura ta , expresie tăcută a spiritului, i-a indus în eroare pe oameni, a înșelat și i-a păcălit și sedus chiar și pe cei ce nu erau te cunoșteau.
Puțini dintre noi cunosc viciile tale ascunse, puțini erau cei ce cunoșteau lentoarea spiritului tău, și neîndemânarea discursului tău.
Niciodată nu ai ridicat o voce în forum, nici nu ți-ai pus înțelepciunea la încercare în consiliu; n-ai înfăptuit nici un act, nici în timp de pace nici de război care să fie, să nu zic celebru, dar măcar cunoscut.
Tu ai ajuns la onoruri din greșeală , fiind recomandat de imaginile busturilor de familie , cu care tu nu semeni deloc, decât prin culoare.”
Cicero îl atacă în mod repetat pe Piso pentru culoarea închisă a tenului său- asemănătoare cu a măștilor de ceară ale strămoșilor, care erau afumate cu timpul. Tenul închis la culoare ar fi unul „de sclav”. Dinții stricați ai unui bărbat de circa 46 de ani erau de asemenea argumente de blamare a acestuia în fața senatului!
Putem deduce că romanii aveau de obicei dantura bună chiar și pe la 50 de ani (Cicero avea 51 de ani pe atunci)
Dar atacarea furibundă a lui Cicero nu mai ține cont de logică: pe de o parte e amintită sorgintea veche a lui Piso , acuzându-l că a fost promovat nu datorită meritelor proprii ci familiei ilustre din care făcea parte, pe de altă parte i se reproșează originea unui bunic dintr-un trib din nordul peninsulei Italice , plebeiană (nesusținută de nici un document) ..Apoi compară acel trib italic cu ..sirian sau așa ceva, dând de înțeles că originea dintr-un trib din Italia sau din Siria ar fi fost cam acelaș lucru, de vreme ce nu era roman get-beget.
„S-a lăudat el în fața mea că a obținut toate magistraturile fără a fi respins?
Să-mi fie permis să declar adevărul despre aceste lucruri în ceea ce mă privește, căci toate mi-au fost acordate de poporul roman. Ai fost numit questor chiar de unii ce nu te văzuseră , dar ti-au acordat onoarea pentru nume. Ai fost numit edil? Piso a fost numit, dar nu acest Piso. Și pretura a fost acordată strămoșilor tăi. Erau cunoscuți cei morți, nimeni nu te cunoștea pe tine, care erai încă în viață/
Când poporul roman m-a făcut prima dată questor, pentru prima dată edil, prima dată pretor în unanimitate, acestă onoare a fost acordată pentru meritul meu recunoscut , nu pentru noblețea familiei....”..
:::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::
Cicero face mereu o paralelă între oponentul său și sine însuși, deși nu ăsta era subiectul. El însă, simțindu-se probabil umilit de situația sa de „om nou”, fără strămoși cu care să se poată lăuda, caută să transforme asta într-un merit personal, ca persoană ajunsă prin merite proprii.
De fapt Lucius Calpurnius Piso Caesoninus era unul dintre rarii contemporani care parcursese în întregime cursus honorum. Era un adept al principiilor epicuriene și încerca mereu să aplaneze conflictele apărute între diferiți oameni politici.
Pe de altă parte Cicero o măritase în anul 63 î.Hr pe fiica sa Tullia Ciceronis cu un Calpurnius Pison, Caius Calpurnius Piso Frugi dar din altă ramură decât Caesonii. El apelase în anul 58 î.Hr la ajutorul lui Piso, probabil în virtutea înrudirii- chiar pe departe, dar fusese refuzat.
Cum adică? Nu a funcționat nepotismul? Ooh!
În anul 56 î.Hr, Cicero a căsătorit-o pe Tullia cu Furius Crassipes, apoi -în anul 50 î.Hr- cu Publius Cornelius Dolabella, de care ea a divorțat după 4 ani.
Din păcate Tullia a murit în anul 45 î.Hr, la o lună după ce născuse, iar Cicero a dorit să ofere o apoteoză Tulliei, să-i construiască un sanctuar și să o zeifice . El plănuise deja cumpărarea unui teren într-o zonă intens frecventată, unde să construiască sanctuarul, pentru care comandase coloanele, dar pare să fi renunțat .
Discursul foarte lung al lui Cicero a continuat, presărat cu insulte ca: vierme, demon, cu acuzații că „ar fi putut face” tot felul de orori, dacă ar fi avut posibilitatea , de vreme ce îl gonise pe el, Cicero în exil!
Îi reproșează că și-a sărbătorit întoarcerea în sunet de cymbale și petreceri cu mult vin, de fapt petrecerile respective fiind organizate de colegul său . E din nou caractezizat ca sărac cu duhul, cu un caracter slab , dar insolent în lucruri secundare .
Printre alte invective: monstru cel mai monstruios și cel mai abject...având o viață plină de dezonoare, contrapunând din nou propriul său renume, care a făcut ca senatul să-l recheme și pe consulii Publius Lentulus și Gneius Pompei să folosească toate mijloacele pentru a-i asigura siguranța.
În schimb, îl zeflemisește pe Piso cu supranumele de „Epicur al nostru” , care ar fi condus teritorii supuse, nu „pe cele ale rasei lui”- aluzie din nou la presupusa origine neromană a acestuia.
Îl acuză că a cheltuit mult cu armata sa din Macedonia, relatând totuși că e o provincie dificilă, cu granițe greu de apărat , bântuită de „națiuni barbare”, dar nu îi recunoaște nici un merit , atacându-l în trecere și pe Gabinius, „creatură infernală născută din propriile măruntaie”, declarând că dacă i-ar fi văzut crucificați pe Piso și pe Gabinius nu ar fi fost mai fericit decât să le vadă cu reputația întunecată de către senat.
El afirmă că se rugase deseori pentru nenorocirea celor doi , dar nu să-i vadă bolnavi sau uciși (acestea fiind nenorociri ce li se pot întâmpla și unor nevinovați) , ci cu blestem ca cel al poetului Triestes
„Aruncați de naufragiu, țintuiți să fiți de stânci, jupuiți, spintecați , sau acoperiți de bucăți de gudron, de nisip și de sânge negru”.
Cicero adaugă că dacă s-ar petrece așa ceva, nu i-ar părea rău, dar tot n-ar fi de ajuns, căci au fost și oameni merituoși care au murit pe mare. El le dorește o pedeapsă mai cruntă , cum ar fi aceea ca scrisorile lor să fie desconsiderate de senat și se delectează la gândul că ordinul de rechemare de la post e o pedeapsă infamantă , menită să le atragă disprețul concetățenilor.
Cicero jubilează pentru că Piso nu doar că a fost rechemat, dar a pierdut și mare parte din armată și retrimisese restul soldaților.
Discursul lui Cicero e încărcat de o ură sinistră.
Nici un moment nu consideră că are o vină pentru că a ordonat execuția fără proces a cinci oameni.
Deci consideră exilarea sa total nedreaptă, deși știa bine că a fost o pedeapsă mică pentru acea gravă încălcare a legii, de care se făcuse vinovat.
În timpul acelui an de exil, după cum mărturisește în text, își imagina cele mai crunte răzbunări față de cei doi consuli .
Culmea e că cei doi consuli nu îl condamnaseră pe Cicero, însă nu se opuseseră legislației tribuniciene a lui Publius Clodius Pulcher , care a permis urmărirea penală și exilul lui Cicero.
. Pedepse crunte, disproporționate sunt enumerate chiar de Cicero și considerate prea mici.
De fapt, ceea ce putea să facă era să le terfelească reputația, căci nu reușise să le găsească o vină imputabilă penal.
Așa că marele orator își desfășoară întregul arsenal de arme ale oratoriei pentru a-l acoperi pe Piso cu insulte (și secundar pe celălalt, pe Gabinius. Totuși principala lui țintă este Piso. De ce? probabil pentru că era socrul lui Caesar.
De fapt, dacă îl ura pe Piso din răsputeri (așa cum a declarat), cu atât mai mult în ura pe Caesar.
De ce?
Caesar era la rândul său un orator strălucit, a cărui elocință era admirată de contemporani.
Dar Caesar era mai mult decât un orator pasionat de arta elocinței, ci avea și alte calități, pe care el, Cicero știa că nu le va avea niciodată.
Era de sorginte nobilă, provenind dintr-una dintre cele mai vechi familii romane. Iar Cicero avea o mare invidie (după cum se vede și din acest discurs) față de nobilimea veche romană, el însuși fiind un „om nou”, provenit din plebei.
Caesar era un mare conducător de oști, obținând victorii uimitoare în condiții ce ar fi prevestit înfrângerea. Avea calitatea de a lua hotărâri foarte rapid și de a le pune în aplicare fără ezitare, în timp ce Cicero era cunoscut ca având o fire fricoasă și nehotărâtă.
Apoi Caesar era un bărbat cu mare succes în fața femeilor , în timp ce el, Cicero, era sub papucul nevestei .
Exemplele pot continua, dar cele de până acum explică probabil ura provenită din invidie și din complexul de inferioritate resimțită de Cicero față de Caesar.
Doar că Iulius Caesar era prea puternic pentru a fi atacat prin invective aruncate în senat. Dar a încercat asta în mod constant.
(Spre mirarea lui, Caesar nu i-a răspuns cu aceeași monedă, ci a tolerat cu eleganță atacurile și i-a arătat mereu prețuire lui Cicero pentru talentul său oratoric, indiferent de subiectul abordat)
Pentru moment, îl ataca pe socrul său, pe pașnicul Piso, convins că terfelirea numelui socrului său va aduce o atingere și reputației familiei lui Caesar.
Arătând dispreț față de familia veche a lui Lucius Calpurnius Pison, Cicero arăta dispreț față de familia soției lui Caesar.
Doar că ura fățișă, spumegândă arătată prin discurs arată că de fapt atacurile exprimate nu erau provocate de defecte reale ale oponentului său, ci de propria invidie meschină.
Pentru că acea persoană pe care Cicero o numea „sărac cu duhul”, era un om de mare cultură, care avea în villa sa din apropiere de Herculaneum (vilă ce se crede că a fost apoi a fiului său, Lucius) o colecție impresionantă de lucrări de artă și o bibliotecă vastă (600-1000 de volume) - pe care o studiază acum arheologii. În villa aceea se reuneau oameni de cultură, ca Virgilius, Quintilius Varus, Lucius Varus Rufus , tânărul Horațiu , , Piso preferând activitatea literară și filozofică în locul ambițiilor politice. Activitatea lui Piso a fost continuată de cea a fiului său, pontiful.
În privința activității sale de proconsul în Macedonia, Piso a suprimat tîlhăria și a restabilit ordinea provincială, deși Cicero l-a acuzat de extorcare, trai luxos și neglijență.
Piso a respins aceste acuzații subliniind constrângerea sa financiară și succesele administrative.
Lucius Calpurnius Piso Caesoninus a condus campanii militare împotriva triburilor trace care atacau provincia Macedonia(Denselatae și Bessoi). Aceste grupuri, sub conducerea unor lideri ca Rabocentes efectuau incursiuni în teritoriul macedonean . Piso a obținut victorii, învingându-i pe bessoi și restabilind ordinea.
Deci acuzațiile lui Cicero reflectă strict animozitatea personală a acestuia.
Piso a fost achitat în procesul de extorcare ( de repetundis ), ajutat de pledoaria lui Iulius Caesar și de scepticismul juraților față de invectiva lui Cicero.
Cicero îi reproșașe și și acceptarea a 300 de talanți de la regele Cotys (Cotiso) al Traciei pentru a-i ucide pe liderii traci Pleuratus și pe căpetenia bessiană Rabocentus
Răspunsul lui Piso
Piso l-a provocat public pe Cicero să inițieze un proces formal de repetundae (extorcare) , așa cum era permis în cadrul Lex Calpurnia pentru guvernatorii provinciali transferând astfel sarcina de a fundamenta afirmațiile cu martori și relatări din Macedonia.Nicio astfel de urmărire penală nu a avut loc.Acuzațiile lui Cicero, deși influente în cercurile senatoriale, nu au avut rigoarea probatorie necesară pentru o audiere quaestio repetundarum și par motivate de politici de represalii mai degrabă decât de o anchetă imparțială, deoarece apărarea lui Piso a evidențiat absența delegațiilor provinciale care să solicite restituirea - un precursor standard al cazurilor de extorcare de succes.
Dio Cassius, Appianus și Plutarh au scris altfel despre Piso.
În situațiile de criză politică, Piso a încercat mereu să aducă o conciliere , el însuși rămânând neutru.
Din păcate, Calpurnia Pisonis, soția lui Caesar pare să-și fi pierdut viața foarte repede după uciderea lui Iulius Caesar, fără a se cunoaște detaliile.
Tatăl ei, Piso a solicitat citirea publică a testamentului lui Caesar, tot el a adus trupul lui Caesar în Forum pentru ceremonia funerară, apoi a luat atitudine pentru urmărirea ucigașilor lui Caesar. Se pare că și-a pierdut viața în anul 43 î. Hr, , în împrejurări necunoscute.
Piso a jucat un rol foarte important în aducerea testamentului lui Caesar la cunoștința opiniei publice.
El fusese numit de Caesar executor testamentar și în această calitate a preluat testamentul de la Marea Vestală, care îl primise spre păstrare.
Appianus a descris scena din Senat în care Cicero și tabăra cezaricizilor cereau ca trupul lui Caesar să fie aruncat în Tibru și actele lui să fie anulate, iar Piso era șantajat cu procese de delapidare sau chiar cu moartea dacă va face public testamentul.
Răspunsul lui Piso („dacă nu voi fi ucis înainte, voi citi public testamentul”) nu era doar un act de loialitate politică față de Cezar; era singura lui carte de joc pentru a supraviețui el însuși și pentru a-și proteja fiul cel mic. Dacă testamentul era legalizat, el redevenea socrul (sau executorul) unui unei personalități marcante, (ulterior divinizate) , ceea ce îi conferea imunitate.
- Răspunsul care stă în picioare: Domus Publica era compromisă. Era locul unei crime de stat și locul unui jaf nocturn. Antoniu nu putea permite citirea testamentului acolo pentru că atmosfera ar fi fost cea a unui masacru nerezolvat.
- Citind testamentul la el acasă, Antoniu a mutat simbolic centrul de putere al Romei. El a preluat controlul fizic al moștenirii înainte ca tânărul Octavian să fie măcar conștient de ea.
- Antoniu a sosit la Domus Publica cu garda militară. Sub pretextul „securizării” bunurilor statului și ale lui Cezar împotriva conspiratorilor, a evacuat sclavii și servitorii în dependințe.
- Dacă Calpurnia a fost găsită ulterior decedată, Antoniu avea alibiul perfect: șocul emoțional, un avort spontan masiv (declanșat de trauma veștii asasinatului și a sarcinii avansate) sau sinuciderea de durere. Într-o epocă fără medicină legală, nicio anchetă nu se putea face împotriva consulului în funcție.
- Piso a trebuit să tacă. Să-l acuzi pe Antoniu fără martori însemna moartea sigură pentru el și pentru fiul său. A ales să salveze ce se mai putea: legalitatea testamentului.
Antoniu a folosit funeraliile ca o armă de folosire a maselor împotriva republicanilor (stârnind furia plebei), crezând că el va rămâne stăpânul absolut al Romei. Nu a prevăzut că acest „tânăr fără ambiții” va fi de o ferocitate politică mult mai mare decât a lui și că va cumpăra loialitatea veteranilor lui Cezar
Istoria nu este cea scrisă în piese de teatru sau în panegiricele comandate de împărați. Istoria reală se vede în sângele nespălat de pe cadavrul lui Cezar la funeralii, în mutarea suspectă a citirii testamentului și în tăcerea de mormânt a lui Piso cu privire la fiica sa.
Calpurnia și copilul ei nenăscut au fost primele victime colaterale ale luptei pentru succesiunea Imperiului, șterse din arhive pentru ca marii bărbați ai Romei (Antoniu, Cicero, Octavian) să poată negocia mai departe peste cadavrele lor.
https://www.thelatinlibrary.com/cicero/piso.shtml
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu