Spolia Opima

 
Cea mai rară și mai prestigioasă recompensă militară din Roma antică.

Se decerna unui general care ucidea personal un general inamic în luptă și îi lua armura ca pradă de război.
Un astfel de eveniment s-a produs de trei ori în istoria Romei.
Sigur, în antichitatea greacă era un eveniment curent în timpul luptelor. Luptele se purtau  atunci de  multe ori între doi combatanți, fără intervenția celorlalți , armurile erau prețioase și inamicul răpus era deposedat rapid de armură , coif și scut, care aparțineau apoi învingătorului. Învingătorul putea să poarte acea armură- dacă era mai prețioasă decât a sa- ori să o dedice unui zeu, ca mulțumire pentru victoria repurtată și ca să rămână în templu ca amintire a evenimentului, dacă era vorba despre un eveniment deosebit.

În Roma antică astfel de evenimente erau rare. Spolia Opima însemna „prăzi bogate”, trofeul depășind prin simbolistica sa ca importanță valoarea în sine a armurii și echipamentului militar. Acesta era dedicat apoi de învingător , în cadrul unei ceremonii solemne, în templul lui Jupiter Feretrius de pe Capitoliu. 

Cazurile de acest gen cunoscute  :

• În 752 î.Hr Romulus l-a învins pe Acron, regele Caneninenses , după răpirea sabinelor
• Aulus Cornelius Cossus l-a învins pe regele etrusc Lars Tolumnius, afixat armura luată ca pradă de trunchiul unui stejar și a dus-o astfel până la Capitoliu, unde a donat-o templului lui Jupiter 
• Marcus Claudius Marcellus (consul în anul 222 î.Hr) a galopat de-a lungul liniei sale de bătaie la Clastidium  și l-a străpuns cu lancea pe regele celt Viridomarus, rege al Gaesatilor (gali) și i-a luat armura . Avea peste 42 de ani .
  Pe moneda emisă postum în anul 55 î.Hr onoarea lui Marcellus, pe revers e figurată aducrea la templu a armurii. 

.Lupta purtată de Marcellus e relatată în detaliu de Plutarh.
Înainte de bătălie, Viridomarus l-a recunoscut pe Marcellus după însemnele de comandant și a ieșit călare înaintea lui, provocându-l la o luptă singulară. 
Marcellus nu îl cunoștea pe rege, dar își dorise să obțină cea mai bună armură deținută de inamic (asta însemnând să ucidă pe cel mai înalt în grad). Cei doi au început lupta călare, iar Marcellus a străpuns cu sulița platoșa adversarului , aruncându-l de pe cal . Cu a doua și a treia lovitură l-a ucis, apoi i-a luat armura ca pradă  de război și a depus-o în templul lui Jupiter Feretrius. 
Marcellus a murit în anul 208 î.Hr, luptând contra armatei lui Hannibal. A fost străpuns de o suliță de călăreți numidieni. Era consul pentru a cincea oară. 
Hannibal a călătorit să vadă trupul lui Marcellus (a cărui faimă era cunoscută), a dispus să i se facă o ceremonie funerară cum se cuvenea și a trimis cenușa într-o urnă de argint fiului lui Marcellus. În aceeași luptă a fost rănit mortal și al doilea consul.  

Marcus Claudius Marcellus a fost supranumit „sabia Romei ”. 

Ceremonia spolia opima era un ritual religios ce imita ceremoniile arhaice îndeplinite de regele fondator, Romulus.
Învingătorul punea armura luată ca pradă pe o creangă groasă  de stejar și o ducea la Capitoliu, la templul lui Jupiter Feretrius. 
Doar comandanții de armată puteau depune astfel armura inamicului în templu. 

La începutul regimului imperial, în anul 27 î.Hr nepotul triumvirului Crassus, Marcus Licinius Crassus a cerut dreptul la triumf după victoria repurtată în Macedonia  și de asemenea dreptul de a dedica prin spolia opima armura unui șef inamic învins în luptă corp le corp. :.Licinius Crassus îl ucisese în anul 29/8 î.Hr pe Deldo, regele Bastarnilor. Augustus i-a refuzat asta, pentru că el nu avea comanda supremă a armatei. (Deși unele surse spun  că fusese imperator) Crassus a beneficiat doar de un triumf asociat cu cel al lui Augustus.

În plus, Augustus a construit un altar lângă templul lui Marcellus dedicat lui Honos et Virtus, unde una dintre cuirasele princeps prezintă un trofeu de armură inamică, înfățișat foarte asemănător cu reprezentarea tradițională a spolia opima. În mod semnificativ, modul în care Augustus a tratat steagurile recuperate de la Partia în 19 î.Hr. a imitat o dedicație specială a prăzii inamice, așa cum a fost descrisă de Dio: „Augustus le-a primit ca și cum i-ar fi cucerit pe parți într-un război [...] în onoarea acestui succes, a poruncit să se decreteze sacrificii și, de asemenea, un templu dedicat lui Mars Ultor pe Capitoliu, în imitație a celui al lui Jupiter Feretrius, în care să se dedice steagurile.”
Suetonius observă că fiul adoptiv al lui Augustus, Drusus, fratele viitorului împărat Tiberius, aspira să câștige spolia opima.  Aspirațiile lui Drusus, însă, diferă semnificativ de încercările lui Crassus de a face aceeași dedicație onorifică.

Crassus a deținut consulatul în anul 30 alături de Octavian, ceea ce i-a scos în evidență statutul înalt, iar ulterior a deținut o comandă proconsulară în Macedonia și Grecia, timp în care a întreprins campanii împotriva dacilor, moesienilor, bastarnelor, geților și tracilor, precum și a altor triburi „care nu fuseseră niciodată supuse Romei”, aducând toate sub stăpânirea romană. În această perioadă, se spunea că nu numai că l-a ucis pe regele bastarnilor, dar și că a recuperat steagurile legionare pe care bastarnii le capturaseră de la G. Antonius, fratele lui Antonius, în anul 43 î.Hr. (Cassius Dio).
Crassus a beneficiat de un triumf ex Traecia et Geteis , ce a fost celebrat în Iulie 27.
Este posibil ca Octavian să-l fi forțat să se retragă din viața publică în urma campaniilor sale din anii 29 și 28, deși, având în vedere cariera sa, nu este surprinzător faptul că nu se mai menționează nimic ulterior despre Crassus.

Armurile puteau fi folosite și pentru înspăimântarea dușmanilor , așa cum scrie Dio Cassius că a procedat Decebal când se aștepta la invazia romană: au fost puse armuri pe trunchiuri de copaci pentru  a fi luate drept soldați de către trupele inamice

La baza coloanei lui Traian sunt figurate armele dacilor, ca o depunere simbolică a acestor trofee. 
Se observă și stindardele dacice cu cap de dragon ,sau de lup,  precum și coifurile dacilor, unele având ridicături în partea de sus, altele având formă ovală, cu obrăzare mari. . Scuturi ovale, cămăși de zale. 

Spolia a devenit ulterior jefuirea monumentelor antice de elementele considerate decorative 

Multe dintre inscripțiile romane pe plăci de piatră au fost reutilizate în epocile ulterioare , fiind considerate simple elemente decoratice. 

Spolia (jaf) : inscripții romane reutilizate în Valencia, Spania (fațada Bazilicii Maicii Domnului a celor Părăsiți)