Cea mai rară și mai prestigioasă recompensă militară din Roma antică.
Un astfel de eveniment s-a produs de trei ori în istoria Romei.
Sigur, în antichitatea greacă era un eveniment curent în timpul luptelor. Luptele se purtau atunci de multe ori între doi combatanți, fără intervenția celorlalți , armurile erau prețioase și inamicul răpus era deposedat rapid de armură , coif și scut, care aparțineau apoi învingătorului. Învingătorul putea să poarte acea armură- dacă era mai prețioasă decât a sa- ori să o dedice unui zeu, ca mulțumire pentru victoria repurtată și ca să rămână în templu ca amintire a evenimentului, dacă era vorba despre un eveniment deosebit.
În Roma antică astfel de evenimente erau rare. Spolia Opima însemna „prăzi bogate”, trofeul depășind prin simbolistica sa ca importanță valoarea în sine a armurii și echipamentului militar. Acesta era dedicat apoi de învingător , în cadrul unei ceremonii solemne, în templul lui Jupiter Feretrius de pe Capitoliu.
Cazurile de acest gen cunoscute :
- În 752 î.Hr Romulus l-a învins pe Acron, regele Caneninenses , după răpirea sabinelor
- Aulus Cornelius Cossus l-a învins pe regele etrusc Lars Tolumnius, afixat armura luată ca pradă de trunchiul unui stejar și a dus-o astfel până la Capitoliu, unde a donat-o templului lui Jupiter
- Marcus Claudius Marcellus (consul în anul 222 î.Hr) a galopat de-a lungul liniei sale de bătaie la Clastidium și l-a străpuns cu lancea pe regele celt Viridomarus, rege al Gaesatilor (gali) și i-a luat armura . Avea peste 42 de ani .
Pe moneda emisă postum în anul 55 î.Hr onoarea lui Marcellus, pe revers e figurată aducrea la templu a armurii.
Înainte de bătălie, Viridomarus l-a recunoscut pe Marcellus după însemnele de comandant și a ieșit călare înaintea lui, provocându-l la o luptă singulară.
Marcellus nu îl cunoștea pe rege, dar își dorise să obțină cea mai bună armură deținută de inamic (asta însemnând să ucidă pe cel mai înalt în grad). Cei doi au început lupta călare, iar Marcellus a străpuns cu sulița platoșa adversarului , aruncându-l de pe cal . Cu a doua și a treia lovitură l-a ucis, apoi i-a luat armura ca pradă de război și a depus-o în templul lui Jupiter Feretrius.
Marcellus a murit în anul 208 î.Hr, luptând contra armatei lui Hannibal. A fost străpuns de o suliță de călăreți numidieni. Era consul pentru a cincea oară.
Hannibal a călătorit să vadă trupul lui Marcellus (a cărui faimă era cunoscută), a dispus să i se facă o ceremonie funerară cum se cuvenea și a trimis cenușa într-o urnă de argint fiului lui Marcellus. În aceeași luptă a fost rănit mortal și al doilea consul.
Marcus Claudius Marcellus a fost supranumit „sabia Romei ”.
Ceremonia spolia opima era un ritual religios ce imita ceremoniile arhaice îndeplinite de regele fondator, Romulus.
Învingătorul punea armura luată ca pradă pe o creangă groasă de stejar și o ducea la Capitoliu, la templul lui Jupiter Feretrius. (a;a cum se vede pe verso-ul monedei reproduse mai sus).
Doar comandanții de armată puteau depune astfel armura inamicului în templu.
Octavianus Augustus nu a avut calități militare speciale. El a evitat pe cât posibil să lupte personal, cu arma în mână pe un câmp de luptă. A făcut asta odată, în tinerețe și a fost rănit destul de serios, așa că a preferat după aceea să delege niște militari din subordinea sa să comande armatele pe câmpul de bătălie.
Dar poporul trebuia să știe că toate acele succese i se datorau lui, care conducea înțelept.
Armatele romane fuseseră înfrânte în mai multe rânduri de către parți- o populație din actualul Iran
Cavaleria și arcașii lor au repurtat mai multe victorii contra romanilor. .
În anul 53 î.Hr, triumvirul Marcus Crassus a fost înfrânt la Carrhes. Crassus și-a pierdut viața , mulți romani au fost luați prizonieri (alții uciși) și au fost lăsate în mâna inamicului mai multe însemne militare- stindarde oficiale ale legiunilor. Aceste pierderi au însemnat o mare umilință și urmașii au încercat mereu să răzbune acea înfrângere și să recupereze însemnele militare.
Caesar plănuise o mare campanie militară împotriva parților , conducătorii știind însă că era prevăzută și o campanie împotriva dacilor. Probabil această informație nu fusese anunțată pentru că negustorii daci, care aveau puternice legături comerciale la Roma, să nu-l avertizeze pe Burebista.
Campania nu s-a mai realizat, căci atât Caesar cât și Burebista au fost asasinați de ai lor, în anul 44 î.Hr.
Dar a mai fost o pierdere de stindarde în luptele duse de romani în Tracia în luptele pentru supunerea regiunii de la sud de Dunăre
Lucius Decidius Saxa, numit guvernator al Siriei de către Marcus Antonius, a suferit o înfrângere majoră în anul 40 î.Hr la Apameea, în fața armatei parte conduse de...Quintus Labienus (un general roman ce trecuse de partea parților) și de prințul part Pacorus. Legiunile romane au fost înfrânte și stindardele lor capturate de parți. Labienus l-a executat pe Saxa și a cucerit coasta de sud a Anatoliei , profitând de reacția lentă a lui Marcus Antonius, care avea alte preocupări pe primul plan.
Marcus Antonius a întreprins în anul 36 î.Hr o campanie militară împotriva parților , dar nu a reușit să obțină o victorie decisivă, în schimb retragerea trupelor sale (alcătuite din 100 000 de militari romani și trupe auxiliare din provinciile orientale și regatele aliate) s-a făcut cu mari pierderi. Pierderea altor însemne militare a sporit umilirea armatei romane. În regiunile muntoase aride, armata romană s-a confruntat cu lipsa alimentelor și a apei , dar și cu boli ca diareea, febra și infecțiile. Romanii rămași fără alimente au mâncat plante din flora spontană și o plantă a avut efecte dezastruase, cauzând grave probleme stomacale soldaților.
Eșecul campaniei lui Antonius a slăbit poziția acestuia în imperiul roman
Romanii au avut mereu dorința de a recupera acele însemne militare și de a zăzbuna astfel umilințele suferite prin pierderea lor.În anul 38 î.Hr Ventidius Bassus, locotenentul lui Marcus Antonius i-a înfrânt pe parți în trei bătălii.
A avut parte și de un triumf ex Tauro monte et Partheis, care ar fi răzbunat înfrângerea dezastruasă a lui Crassus la Carrhes, din anul 53 î.Hr.. Stindardele nu fuseseră însă recuperate. Dar fusese primul roman ce îi învinsese pe Parți.
Stindardele au fost restituite în anul 20 î.Hr , în urma unor demersuri diplomatice, în Syria . La Roma, însemnele au fost plasate cu mare solemnitate în templul Mars Ultor , sărbătorindu-se răzbunarea înfrângerii de la Carrhes.
s-a petrecut o faptă ce ar fi îndreptățit pe un tânăr conducător militar să se bucure de o astfel de recunoaștere oficială.
La începutul regimului imperial, în anul 27 î.Hr nepotul triumvirului Crassus, Marcus Licinius Crassus a cerut dreptul la triumf după victoria repurtată în Macedonia și de asemenea dreptul de a dedica prin spolia opima armura unui șef inamic învins în luptă corp le corp. :.Licinius Crassus îl ucisese în anul 29/8 î.Hr pe Deldo, regele Bastarnilor. Augustus i-a refuzat asta, se pare pentru că el nu ar fi avut comanda supremă a armatei. (Deși unele surse spun că fusese imperator) Crassus a beneficiat doar de un triumf asociat cu cel al lui Augustus, care și-a însușit meritele
Cu atât mai mult nu putem presupune că scena figurată în basorelief pe celebra statuie a împăratului Augustus- cunoscută ca „Augustus di Prima Porta”- Augusto loricato- ar reprezenta remiterea însemnelor militare romane de către Parti, în anul 20 î.Hr. Pentru că această restituire a însemnelor militare și a prizonierilor capturați la Carrhes (ce s-a făcut de regele Phraates IV) nu fusese ca urmare a unei victorii militare a lui Augustus.
În 29 î.Hr nepotul triumvirului Crassus, Marcus Licinius Crassus , ce era proconsul al Macedoniei i-a urmărit pe bastarni prin Moesia și l-a învins în luptă directă pe regele lor Baldo , recuperând și stindardele pierdute de Lucius Antonius (fratele lui Marcus Antonius) în 61 î.Hr., în cursul unei campanii în zonă.Marcus Licinius Crassus cel Tânăr a dus o campanie victorioasă contra bastarnilor, mesienilor și altor popoare trace.
El fusese coleg de consulat cu Octavianus (viitorul Augustus)
.
(Un amănunt interesant din biografia lui este că se crede că neavând copii, a adoptat un băiat din familia Calpurnii Pisones, , un fiu al lui Marcus Piso Frugi , cunoscut apoi ca Marcus Licinius Crassus Frugi, ce a devenit consul în anul 14 î.Hr.)
Dar nu i s-a aprobat nici titlul de imperator, nici dreptul de a depune armura regelui în templul lui Jupiter. Și apoi...a dispărut!
Dio Cassius a povestit cum a fost.
Crassus a devastat Moesia cu armata sa, în urmărirea bastarnilor. Aceștia au trimis delegați ce explicau că nu le făcuseră nici un rău romanilor. Crassus i-a tratat amical și i-a îmbătat , căci „toți sciții sunt bețivi” . Apoi a plecat noaptea cu armata printr-o pădure, punând înaintea lor un mic grup de iscoade, care au fost atacate de bastarni. Crassus a ripostat imediat cu grosul armatei, masacrând mulți dintre ei și fugărindu-i pe ceilalți, care încercau să fugă cu căruțele în care erau femeile și copiii lor. Cu acest prilej, l-a ucis în luptă directă pe regele Deldo. Au fost recuperate și stindardele abandonate Geților de Gaius Antonius Hybrida (unchiul lui Marcus Antonius) în 61 î.Hr, în fața zidurilor Histriei. .
Dio Cassius a scris însă că tânărul Crassus nu a primit titlul de imperator, așa că triumful a fost aprobat pentru Octavian Augustus (a 8-a oară) - alți istorici au scris că tânărul Crassus fusese numit imperator după triumful din anul 27 .
Se presupune că tânărul Crassus a luptat și împotriva dacilor, dar această victorie a fost minimizată de Octavian. .
Dacii la jocurile din 29
Într-acestea, mai căutăm unele indicii despre daci în relatarea jocurilor organizate la Roma în anul 29, cu prilejul inaugurării templului Diuus Iulius. Cu acel prilej a fost invocată lupta Dacilor contra Suevilor.
Octavianus nu-i înfruntase niciodată personal pe daci și în scrieri se fac referiri sub numele de geți, niciodată de daci. Unii dintre ei erau aliați cu romanii- cum era un rege mai puțin important, Roles, ce a luptat alături de Crassus contra altor geți.
Dio Cassius a scris că dacii care au luptat în arenă la acele jocuri fuseseră luați prizonieri la Actium, când ei îl susținuseră pe Antonius.
Tânărul Crassus a fost apoi uitat, mormântul său nu se cunoaște ,și nici numele lui nu e trecut pe mausoleul mamei lui, Caecilia Metella Care poate fi văzut și acum pe Via Appia) . Moartea lui pare suspectă .
Horațiu, care a evocat supunerea dacilor, nu l-a menționat.
Nu se regăsește nici la Appian sau Suetonius.
Octavianul Augustus a reușit în anul 20 î.Hr să recapete stindardele pierdute prin negocieri diplomatice cu regele part Phaarate IV, fără a repurta o victorie militară majoră. A amenințat că va ataca din Armenia.
Însemnele militare au fost remise oficial unui trimis roman/locotenent roman, dar propaganda lui Augustus a celebrat recuperarea însemnelor de către Augustus personal.
Însemnele militare au fost apoi depuse în templul lui Mars Ultor , la Roma .
Monedele din epoca lui Augustus îi arată pe Parți supuși, în genunchi, restituind stindardele. Niciodată un rege part nu a fost arătat triumfător, în picioare.
Deci nu pare plauzibil ca scena reprezentată pe cuirasa lui Augustus în celebra statuie Augustus della Prima Porta să reprezinte restituirea însemnelor militare de către regele part Phaarate IV.
În acest basorelief, regele ce ține vulturul roman are o atitudine avântată , părând că depune un jurământ pe acel stindard. Este vorba foarte probabil despre înțelegerea avută cu regele dac Cotiso , când dacii s-au angajat să nu mai atace zonele de la sud de Dunăre și să apere frontierele romane din această zonă, romanii urmând să nu mai atace Dacia. Înțelegerea urma să fie pecetluită și printr-o legătură matrimonială, care nu s-a realizat însă, trimișii dacilor care ceruseră la Roma respectarea tratatului fiind nevoiți să plece nemulțumiți.
Straiele celui care poartă stindardul sunt dacice, , în imagine apare și un lup ce stă în poziție supusă, semnificând dominarea de către Augustus.
În plus, Augustus a construit un altar lângă templul lui Marcellus dedicat lui Honos et Virtus, unde una dintre cuirasele princeps prezintă un trofeu de armură inamică, înfățișat foarte asemănător cu reprezentarea tradițională a spolia opima. În mod semnificativ, modul în care Augustus a tratat steagurile recuperate de la Partia în 19 î.Hr. a imitat o dedicație specială a prăzii inamice, așa cum a fost descrisă de Dio: „Augustus le-a primit ca și cum i-ar fi cucerit pe parți într-un război [...] în onoarea acestui succes, a poruncit să se decreteze sacrificii și, de asemenea, un templu dedicat lui Mars Ultor pe Capitoliu, în imitație a celui al lui Jupiter Feretrius, în care să se dedice steagurile.”
Suetonius observă că și fiul adoptiv al lui Augustus, Drusus, fratele viitorului împărat Tiberius, aspira să câștige spolia opima. Aspirațiile lui Drusus, însă, diferă semnificativ de încercările lui Crassus de a face aceeași dedicație onorifică.
Crassus a beneficiat de un triumf ex Traecia et Geteis , ce a fost celebrat în Iulie 27.
Este posibil ca Octavian să-l fi forțat să se retragă din viața publică în urma campaniilor sale din anii 29 și 28, deși, având în vedere cariera sa, nu este surprinzător faptul că nu se mai menționează nimic ulterior despre Crassus.
Armurile puteau fi folosite și pentru înspăimântarea dușmanilor , așa cum scrie Dio Cassius că a procedat Decebal când se aștepta la invazia romană: au fost puse armuri pe trunchiuri de copaci pentru a fi luate drept soldați de către trupele inamice
Se observă și stindardele dacice cu cap de dragon ,sau de lup, precum și coifurile dacilor, unele având ridicături în partea de sus, altele având formă ovală, cu obrăzare mari. . Scuturi ovale, cămăși de zale.
Spolia a devenit ulterior jefuirea monumentelor antice de elementele considerate decorative
