Băile si casele romane

Termele și casele romane 

Romanii au construit mari edificii publice destinate marelui publc, între care erau marile complexe termale (alimentate de apa adusă prin apeducte). (Erau de asemenea și mari bazilici și amfiteatre și teatre, dar și temple).

Meseria de arhitect

Profesiunea de arhitect era foarte respectată, cei mai mari arhitecți aflându-se în anturajul împăraților și deseori având cu aceștia relații de colaborare apropiată. Dar numele lor nu ne-au parvenit de multe ori. Putem cita însă pe Hermodor din Salamina , pe Apollodor din Damasc , Vitruvius, Severus și Celer, Rabirius, Frontinus, Gaius Julius Lacer  , Hyginus. 
Mulți dintre ei erau de origine greacă .

Vitruviu a scris (în sec. I î.Hr) :
„Arhitectura e o știință de îmbrățișează o mare varietate de studii și de cunoștințe; ea cunoaște și judecă toate producțiile celorlalte arte. Ea este fructul practicii și al teoriei. Practiva e crearea chiar continuă și lucrată prin exercițiu, care se realizează prin actul de a da materialului destinat oricărei lucrări forma prezentată de un desen. Teoria, dimpotrivă, constă în demonstrarea, explicarea exactității și adecvării proporțiilor obiectelor la care se lucrează” -Vitruviu- De arhitectura

Arhitecții romani studiau numeroase domenii în mod foarte riguros. Ei făceau planurile tehnice pentru edificii și supervizau lucrările de construcții, cunoșteau geometria și chiar ingineria hidraulică. Planurile construcțiilor țineau cont de perspectivă , de jocuri de lumină, dar și de gestiunea finanțelor alocate. 
Arhitecii supervizau și marile lucrări de urbanism comandate de împărați și conduceau echipe multidisciplinare de specialiști (ingineri, arhitecți, secretari administrativi, scribi) dar și de meseriași sau personal mai puțin calificat. 

Termele

Dacă la început termele erau mari edificii private, din secolul I î.Hr. ele au fost deschise marelui public .

Toate orașele romane aveau băi publice, unde toți cetățenii se puteau scălda, puteau face exerciții fizice și se puteau întâlni cu prietenii. 

Vilele mari, locuințe private ale cetățenilor avuți aflate în afara orașelor, dar și clădirile mari private din orașe (domus) sau forturile militare puteau avea de asemenea echipamente termale, aprovizionate de izvoare învecinate sau de apa adusă prin apeducte. 

Baia cuprindea trei secțiuni principale : Caldarium,Tepidarium, Frigidarium , realizându-se o trecere de la sălile cele mai calde la cele cu apă rece. Înainte de baie, cetățenii se puteau încălzi în palestre, unde se practicau exerciții fizice ca: lupte, ridicarea de greutăți, jocuri cu mingea sau alergări.

Cetățenii bogați puteau veni cu câte un sclav ce le aducea băuturi răcoritoare, avea grijă de îmbrăcăminte , aducea prosoape și aplica ulei de măsline pe corpul stăpânului , curățindu-l apoi cu strigiliu.

Cele mai mari terme aveau și clădiri pentru activități culturale: biblioteci și auditorii)

La Pompei , când a erupt vulcanul era în construcție o nouă baie centrală, pentru care se demolaseră o serie de construcții mai mici.

La Herculaneum s-au dezgropat din cenușa vulcanică ruinele unei băi romane 
Era acolo și o curte pentru exerciții sprtive în aer liber,(palestra)  înconjurată de portice unde privitorii veniți la baie puteau privi de la umbră exercițiile  , stând și de vorbă cu concitadinii veniți să se bucure de baia zilnică .

Termele funcționau folosind principiul Hipocaustium . Se  folosea încălzirea prin pardoseala supraînălțată pe stâlpișori din cărămidă sau din beton (suspensura) . Aerul care circula prin acest spațiu era încălzit de un cuptor mare (praefurnium) situat adiacent, în exterior. Prin pereți erau amenajate canale prin care circulau- și se eliminau apoi- aerul cald, dar și fumul. Se asigura astfel o bună ventilație a spațiilor încălzite. Cazanul e din bronz, tubulatura e din plumb . S-au găsit și toate robinetele și valvele. 

În alt loc a fost găsită o ramificație a rețelei de apă subterane 

Din secolul I.

Casele romane

Săpăturile efectuate la cele două orășele de viligiatură îngropate de cenușa și lava vulcanului Vezuviu au adus la lumină nu doar case ,i străzi, ci și echipamentele interioare. 
La  Villa della Pisanella, la Pompei a fost găsit de pildă un cazan pentru încălzirea apei pentru încăzirea din pardoseală a băii proprii. 

Ân această schemă de casă romană (domus italica) întocmită de Tobias Langhammer se vede compartimentarea obișnuită a unei case romane de cetățeni cu condiție materială medie- mici meșteșugari de exemplu. .
Intrarea se făcuea printr-un vestibul mic (fauces) , care conducea spre curtea interioară (atrium) ce avea în centru un impluvium (bazin în care se colecta apa de ploaie scursă de pe acoperișul galeriei acoperite) 
Pe laturile vestibulului erau încăperi deschise spre stradă(tabernae) , din care proprietarul vindea produse proprii sau aduse pentru comercializare.

În acest basorelief se arată comercializarea de fructe , legume și păsări tăiate și vânat, dar și- probabil- vin.  Cuplul vinde produse , în timp ce pe tejghea se joacă și două maimuțe- animale exotice vândute poate ca animale de companie.

Se intra apoi în atrium, frumoasă curte interioară umbrită de jur împrejur și cu o deschidere în centru, pentru aerisire și colectare de apă meteorică. Curtea era împodobită cu plante și mici sculpturi, după posibilitațile proprietarului. 
Atriumul era înconjurat de încăperi închise (cubiculum) sau deschise spre acel spațiu central (alae, tablinum). 
Tablinum ocupa locul central în șirul de camere și acolo erau adăpostiți zeii lari (strămoșii familiei) , erau păstrate arhivele și documentele familiei (tabulae) . 

Blocuri de locuințe . Cu timpul, în perioada imperială casele cetățenilor de rând încep să fie construite în blcuri de locuințe (insulae) desfășurate pe mai multe etaje. La parter erau tabernae (încăperi pentru negoț) . Uneori tot parterul era destinat comerțului. Din spațiul pentru vânzare o scară interioară ducea spre un mic spațiu de depozitare situat la etaj și luminat doar cu o fereastră mică. Scara avea câteva trepte din piatră și se continua cu o scară de lemn, ce putea fi îndepărtată de proprietar - dacă spațiul micului magazin era închiriat. Dacă acel chiriaș nu plătea la timp chiria, proprietarul recurgea la „percludere inquilinum” închiderea accesului la depozit- deci confiscarea mărfurilor drept compensare..  

Planul tradițional al casei romane , ce poate fi regăsit din sec IV î.Hr, a evoluat în secolul II î.Hr. în cazul caselor de patricieni. Schema unei case romane (domus) făcută de Ohto Kokko:  

După modelul caselor grecești, se adaugă casei un peristil , atriumul fiind legat de peristil prin tablinum, devenit un coridor spre partea a doua a casei. Uneori o  fereastră situată în peretele din spate al atriumului dădea vizitatorilor o priveliște asupra grădinii din spatele casei. Sau chiar peretele despărțitor a fost desființat, grădina fiind vizibilă vizitatorilor. 

În încăperile principale se realizau de obicei opere de artă pictate în frescă (pe pereți) sau alcătuite din pietricele mici de mozaic (pe pardoseală)
Unele dintre subiectele abordate erau inspirate din lucrările literare celebre cunoscute în cecolele I și II, așa cum e această scenă cu două femei ce apelează la o ghicitoare . Mozaicul, semnat de Dioscoride din Samos redă o scenă dintr-o comedie a lui Aristofan. 

Personajele sunt prezentate în manieră sarcastică: bătrâna ghicitoare  , urâtă , cu o expresie răutăcioasă prezice probabil nenorociri viitoare unor femei trecute de prima tinerețe care privesc înspăimântate. Femeile sunt grase, probabil bogate , căci sunt înconjurate de mobilier luxos , au cupă și sfeșnic de argint și sunt așezate pe perne și tapiserii bogat împodobite. Desigur stă pânul „vilei lui Cicero” din Pompei nu credea în devinații.

În vila San Marco din Stabie se mai păstrează fragmente dintr-o frescă ce ilustrează sferaa cerească , cu personificările anotimpurilor.