Mama lui Caesar

 Aurelia Cotta

Născută în anul 120 î.Hr , ea aparținea unei familii de prim plan , din care au fost consuli, senatori și generai la fiecare generație. Tatăl său a fost consul, ca și bunicul său, ca și trei dintre frații ei.

Portretul sculptat în marmură o arată de o mare frumusețe , cu ochi mari, de culoare deschisă (albaștri sau verzi) subliniați de sprâncene arcuite, frumos desenate, nas fin , buze frumos desenate , oval delicat al feței și expresie de mare hotărâre. 
Se crede că portretul o reprezintă pe Aurelia Cotta. Ea poartă o stola (tunică amplă) închisă cu o broșă pe umărul drept și o palla (șal dreptunghiular), drapate cu eleganță în jurul umerilor. 
După alți autori, sculptura ar fi portretul unei femei din epoca imperială, pentru că această coafură cu onduleuri mari aplatizate se regăsește și la Faustina cea Tânără, care însă avea trăsături diferite. 
Bine, și de unde știm că nu a inventat Aurelia acestă pieptănătură și a fost copiată mai tîrziu de alte înalte doamne? Aurelia Cotta rămăsese un exemplu de matroană romană, era descrisă astfel și mulți ani mai târziu. De unde știm că nu i-au copiat și coafura? Bun, am înțeles, nu se știe. 
Știm însă că tribul roman Aurelia a fost numit așa în onoarea ei.
E de presupus deci că multe matroane romane au dorit să-i semene, măcar ca aspect. 

Aurelia s-a căsătorit cu Gaius Julius Caesar , tatăl celebrului Caesar pe care îl știm. 
Membru al străvechii ginți patriciene Julia, descendentă din Julius, fiul lui Aeneas (conform istoriei legendare) 
Caesar (tatăl) a avut un frate, Sextus Julius Caesar, ce a fost consul în anul 81 î.Hr. Ar fi fost pretor , ce a murit subit la Roma (conform celor scrise de Plinius). Appianus Alexandrinus a scris că el ar fi murit la  asediul orașului Asculum, în anul 89 î.Hr.

Caesar (tatăl) a primit educație de la Marcus Antonius Gnipho, unul dintre cei mai buni oratori ai Romei. E cunoscut parcursul său în sistemul de educație pentru elite: cursus honorum.
A fost comisar al coloniei Cercina, tribun militar, questor, pretor și proconsul al Asiei.
L-a sprijinit pe Gaius Marius în activitatea sa politică și militară.
Caesar (tatăl) a avut împreună cu Aurelia trei copii:
– Julia Major (102 – 68 î.Hr.), soția lui  Pinarius și bunica lui  Lucius Pinarius ;
– Julia Minor (101 – 51 î.Hr.), soția lui Marcus Atius și bunica împăratului Augustus ;
– Gaius Julius Caesar (12-13iulie 100 – 15 martie 44 î.Hr.), celebrul om de stat roman.

 Caius Julius Caesar, Caii filius, Caii Nepos

Suetonius a scris despre originea familiei lui Caesar că ea a fost amintită de Caius Iulius Caesar în cadrul elogiului postum rostit de el  la moartea mătușii sale, Iulia:

"Amitae meae Iuliae maternum genus ab regibus ortum, paternum cum diis inmortalibus coniunctum est. Nam ab Anco Marcio sunt Marcii Reges, quo nomine fuit mater ; a Venere Iulii, cuius gentis familia est nostra. Est ergo in genere et sanctitas regum, qui plurimum inter homines pollent, et caerimonia deorum, quorum ipsi in potestate sunt reges."

« Prin mama sa, mătușa mea Iulia scobora din regi; prin tatăl ei, ea e legată de zeii nemuritori. Într-adevăr, , din Ancus Marcius scoborau alde Marcius Rex, al căror nume fu cel al mamei sale; din Venus scoboară Iulii, a căror rasă e a noastră. Se văd deci unite în familia noastră și majestatea regilor , care sunt stăpânii oamenilor, și sanctitatea zeilor, care îi stăpânesc și pe regi. »

Anul nașterii lui Caesar nu e unanim stabilit, dar J. Carcopino , bazându-se pe textul lui Plutarh care a scris că la idele lui marte 44 Caesar împlinise 56 de ani , ar rezulta că se născuse în anul 100 î.Hr. 

Prezența în capitală era necesară pentru  parcurgerea treptelor de educație și preluare de responsabilități publice cursus honorum, așa că familia s-a stabilit în cartierul popular al Romei, Suburra.
Era un cartier dens populat, cu cetățeni săraci ce locuiau de cele mai multe ori în locuințe colective etajate-insulae. Există încă la Roma ruinele unei astfel de insula.. 
E de presupus însă că familia lui Caesar putuse să-și cumpere o casă individuală în acest cartier , pentru că tatăl lui Caesar ajunsese la funcția de chestor în anul 99 î.Hr și apoi în cea de pretor, în anul 92 î.Hr. În anul 91 el a devenit guvernator în Asia . 

A fost făcută în zilele noastre și o reconstituire ipotetică a unei străzi din Suburra:

Aurelia s-a ocupat de aducația celor trei copii, în special în primii ani, când, ajutată doar de un literator, i-a învățat să scrie și să citească, să numere și să vorbească în latină și în greacă. 
Apoi tatăl săi le-a adus cei mai buni gramatici, între care galul Gripho. 

Caesar (tatăl) a murit subit în anul 85 î.Hr, la 55 de ani, cînd fiul său Gaius avea doar 15 ani. 
După descrierea lui Pliniu cel Bătrân, pare că a avut un accident vascular. 

Studiile lui Caesar au continuat cu un rhetor, apoi cu învățarea tirocinium fori, meseria de avocat.
Pentru perfecționare a fost la Rhodos, să studieze cu Appolonios Molon, apoi la Atena, să studieze cu Athenodor din Tarsos. 
În acelaș timp făcea exerciții fizice pentru a fi un atlet complet: înotător excelent, călăreț desăvârșit, cu o foarte bună rezistență la alergare sau marș și un foarte bun luptător. 
În anul următor , Caesar era destinat funcției de flamen Dialis (preot al lui Jupiter). Era o funcție prestigioasă, dar în care nu putea avea activități militare. Doar că nu a apucat să fie numit definitiv în funcție, din pricina persecuției lui Sulla. 

 

Sora tatălui se numea Iulia și se căsătorise cu Marius, o personalitate foarte importantă în societatea romană, care a fost consul de 7 ori, a revoluționat armata romană și a înființat partidul populares, de care Caesar a rămas legat toată viața. Marius murise însă în anul 86 î.Hr., cu un an înaintea decesului tatălui lui Caesar. 
Iulia mai putea avea oarecare relații în lumea politică, dar să nu uităm că Marius înființase partidul politic opus lui Sulla... 

Gaius Iulius Caesar a rămas responsabil cu casa și moșia familiei , pe care le gestiona împreună cu mama sa, de care era foarte legat. 
 Suetonius a scris:
„Annum agens sextum decimum patrem amisit ; sequentibus consulibus flamen Dialis destinatus, dimissa Cossutia, quae familia equestri sed admodum diues praetextato desponsata fuerat, Corneliam, Cinnae quater consults fìliam, duxit uxorem, ex qua UH mox Iulia nata est ; neque ut repudiaret compelli a dictatore Sulla ullo modo potuit. Quare et sacerdotio et uxoris dote et gentilicis hereditatibus multatus diuersarum partium habebatur”.

„În al șaisprezecelea an și-a pierdut tatăl; în consulatele următoare a fost numit flamen de Dialis și, după ce a repudiat-o pe Cossutia, cu care fusese logodit dintr o familie ecvestră, dar foarte bogată, s-a căsătorit cu Cornelia, fiica lui Cinna, care fusese de patru ori consul, din care s-a născut curând Julia; nici nu a putut fi obligat de dictatorul Sulla în vreun fel să renunțe la această căsătorie. Din acest motiv, era considerat membru al mai multor partide și a fost privat de preoție, de zestrea soției sale și de moștenirile sale gentilice ”.

Caesar a renunțat să ia în căsătorie o fată foarte bogată, a cărei avere l-ar fi ajutat în obținerea funcțiilor importante (probabil fusese o căsătorie aranjată de mama sa) .
S-a căsătorit în schimb în anul 83 î. Hr, când avea 17 ani , cu Cornelia Cinna (Cinilla ) , fiica unuia dintre principalii lideri ai partidului lui Gaius Marius, Lucius Cornelius Cinna, deși asta urma să-i atragă furia dictatorului Sulla aflat la putere.
Probabil că a fost o căsătorie din dragoste, pentru că i-a adus mari probleme din punct de vedere politic. 
 Somat (de dictatorul Sulla)  să se despartă de Cornelia, Caesar a refuzat categoric, preferând să se ascundă apoi ca să-și salveze viața . Bolnav,cu febră, pe punctul de a fi găsit și ucis de trimișii dictatorului, tânărul Caesar a fost salvat de mama lui, Aurelia. Ea , împreună cu preotesele Vestale au intervenit pe lângă dictatorul Sulla pentru a-i ridica sentința -conform căreia ar fi fost ucis dacă ar fi fost prins-și aparent ar fi fost iertat.  Caesar a preferat însă să se înroleze în armată în zona Asiei Mici. Iertarea putea fi doar de formă.
Luptând în armata guvernatorului Asiei Mici Marcus Minucius Thermus.
La asediul cetății Mytilene , a fost trimis cu un mic grup de soldați într-o misiune din care-probabil-n-ar fi trebuit să scape. Totuși el a reușit să îndeplinească misiunea și să-i salveze și pe soldații care îl însoțeau, rămânând în stăpânirea zonei de luptă,  astfel că i-a fost conferită corona civica,cea mai înaltă decorație conferită unui simplu soldat (în 81 î.Hr) .

Pentru a avea o astfel de recompensă, un soldat roman ar fi trebuit să salveze viața a (cel puțin) unui cetățean roman, în luptă, să-și fi ucis adversarul în luptă și să fi rămas stăpân pe terenul de luptă. 
 Corona civica era făcute din crenguțe de stejar, căci stejarul era asociat lui Jupiter și simboliza forța și rezistența.

 Cetățeanul salvat în luptă trebuia să ateste împrejurările luptei.

Cel ce fusese distins cu corona civica se bucura după aceea de numeroase privilegii: el, tatăl lui și bunicul lui erau scutiți de îndatoriri publice. El era îndreptățit să poarte această coroană la toate evenimentele publice și la vederea lui senatorii se ridicau în picioare și îi ofereau un loc. 

Aurelia Cotta avea trei frați , ce aveau să devină consuli  :

Lucius Aurelius Cotta-născut în 109 î.Hr, ce a devenit consul în 75 î.Hr și

Marcus Aurelius Cotta -născut prin 120 î. Hr, consul în 74 î.Hr.

Gaius Aurelius Cotta - orator, consul în anul 75 î.Hr.

 

Conflictul între partidele Optimates (conservatori) și Populares.

Sulla și partidul său politic, Optimates reprezentau interesele marilor proprietari de pământ, care voiau să păstreze tradițiile Republicii romane (Un Senat PUTERNIC, consuli supuși și dependenți de Senat, poporul ținut sub control, nici un conducător destul de puternic pentru a restabili monarhia.
În epoca lui Sulla statul roman se extinsese dincolo de peninsula italică și dobândiseră un mare număr de sclavi. Marii proprietari, proprietari de mână de lucru ieftină (sclavi) aveau profituri mari și se puteau impune de asemenea în viața politică.
Micii proprietari de pământ o duceau greu . Mulți dintre ei se înrolau în armată , dar fiind săraci nu-și puteau permite armura și armele necesare. Ei și-au îndreptat speranțele spre partidul Popularilor, care susțineau redistribuirea de pământuri foștilor combatanți și săracilor. 

Gaius Marius făcea parte dintr-o familie proaspăt îmbogățită, dar s-a căsătorit cu o fată dintr-o prestigioasă familie nobilă , din ginta Iulia, (Iulia Caesaris) ce descindea din întemeietorii Romei. 

Marius a fost un comandant militar extrem de capabil, care și-a câștigat loialitatea trupelor pentru că le-a plătit armele și armurile și le-a promis pământ după terminarea serviciului militar, toate acestea fiind reforme care au fost continuate apoi de Caesar. 
Optimates erau neliniștiți pentru că Marius a avut o putere reală, avea susținerea poporului și avea de asemenea legitimitatea conferită de ginta Iulia. 
Între cele două tabere a izbucnit războiul civil . Marius a mărșăluit asupra Romei și mai târziu Sylla a făcut acelaș lucru pentru a-și afirma puterea. 

Între cei doi conducători izbucnise un conflict deschis, dar Marius a murit de pleurezie, la 71 de ani, în anul 86 î.Hr. 
A rămas la putere Lucius Cornelius Sulla Felix (138-78 î.Hr) Sulla a instituit o dictatură autoritară susținută de o armată de legionari proveniți din sclavi proscriși cărora li se acordase eliberarea. 

Tânăra soție a lui Caesar i-a dărut acestuia o fiică, Iulia, născută prin anul 76 î.Hr, dar din păcate a murit la a doua naștere, în anul 68 î.Hr.

Fetița a fost îngrijită apoi de Aurelia Cotta, care locuia împreună cu Caesar. 
Caesar era în funcția de chestor, în Spania.

În anul 67 î.Hr Caesar s-a căsătorit cu Pompeia Sulla, nepoata dictatorului Sulla, în încercarea de a restabili pacea între cele două facțiuni politice.
Pompeia era renumită pentru frumusețea ei, dar nu și pentru inteligență. 

Pontifex Maximus

În anul 63 î.Hr Caesar a candidat pentru postul de pontifex maximus (mare preot), cea mai înaltă funcție din republica romană.
Suetonius a relatat că , Julius Caesar , care avea deja funcția de pontif din anul 73 î.Hr, a considerat important să obțină postul de Pontifex maximus, pentru a putea obține ulterior comanda unei provincii (a Egiptului în speță) . A împrumutat mari sume de bani pentru a obține voturile reprezentanților a 17 triburi , în fața a doi competitori mai vîrstnici. El n-avea decât 37 de ani și era considerat foarte tânăr pentru această înaltă funcție. 

Plecând spre adunarea de alegeri, Caesar și-a sărutat mama și i-a spus că nu se va întoarce acasă de nu va fi ales pontiex maximus. (Pentru că ar fi fost urmărit de creditori. În cazul alegerii se știa că va avea o carieră politică ascendentă și deci va avea de unde rambursa datoriile) 

Putem remarca aici pe de o parte cât de apropiat era Caesar de mama lui, cât de mult o făcea părtașă planurilor lui și situației sale . Ne putem imagina că a spus asta cu un zâmbet, ca să o încurajeze, dar avertizând-o în acelaș timp asupra riscului potențial , dar și dând de înțeles că avusese în vedere și această eventualitate, deci avea soluție și în acest caz. 
Știa că mama lui îl sprijină. 

Voturile au fost foarte numeroase în favoarea lui.

S
În această calitate locuia în reședința oficială Regia, situată pe Via Sacra și avea numeroase obligații legate de religie, dar avea și un cuvând cu mai mare greutate în Senat. 
Mai târziu, din această funcție a putut reforma calendarul, decizând schimbări importante pentru aducerea acestuia în concordanță la mersul aștrilor. 

Regia 

Regia , aflată pe o latură a ForuluiRoman, fusese la origine reședința regilor Romei (în secolul VII î.Hr),
apoi devenise sediul oficial și biroul lui pontifex maximus. Această clădire sacră adăpostea și sanctuarele lui Marte (sacrarium în care erau scuturile sacre)  și Ops Consiva  (unde puteau intra doar Pontifex maximus și Vestalele) , precum și arhivele colegiului pontifilor. (Annales maximi) .Exista și o vatră unde se aduceau sacrificii 

Locuința marelui pontif era în Domus Publica, aflată alături.și lipită de Casa Vestalelor .Atrium Vestae, în continuarea Templului Vestae .
Aici se păstrau formulele rugăciunilor, jurămintelor, calendarul, legile privind căsătoria și decesul și Analele- care consemnau evenimentele din fiecare an, pentru consultare publică. 
Era o clădire de mare prestigiu, legată de începuturile orașului, era aproape de clădirile religioase importante și de Forum, dar...prin vechimea ei nu avea instalații sanitare moderne. 
Probabil că avea facilități racordate la canalizare și apă curentă, dar nu avea bazine cu apă caldă și rece, încălzire prin pereți și pardoseală și alte elemente de lux ce apăruseră deja prin vilele bogătașilor epocii. 
  

Soția lui de asemenea avea o obligație legată de religie: să organizeze festivalul Bona Dea, festival dedicat unei zeițe străvechi și la care era permsă doar prezența femeilor. (La greci se numea Gyneceu) Era vorba de obicei de femei din înalta societate romană, dar și vestale, care făceau ritualuri religioase misterioase, dar și  petreceau cu acel prilej cu muzică, dansuri, fripturi de porc (se sacrifica o scroafă) și ...vin (de la care de obicei femeile se abțineau) .Era o zi în care femeile erau eliberate de orice constrângeri.  Prezența oricărui bărbat era cu desăvârșire interzisă. 

 În anul 62 î.Hr Pompeia a organizat festivalul, iar Publius Clodius Pulcher, un tânăr aristocrat imberb dar  insolent, ce spera se pare să o cucerească pe Popeia, s-a strecurat în casă îmbrăcat ca femeie cântăreață din liră , în mijlocul unui grup de cântărețe ce fuseseră angajate.
O servitoare l-a observat pe suspectul îmbrăcat în femeie care căuta să intre în încăperi în care n-ar fi trebuit să fie și întrebând cum se numește a recunoscut vocea unui bărbat. . Ea a dat alarma , Clodius a fost găsit în camera sclavei care îi fusese complice,  iar mama lui Caesar a descoperit impostura.
Scandalul l-a determinat pe Caesar să-l citeze pe Clodius la tribunal pentru infracțiunea de sacrilegiu. 

Cicero era prieten cu Clodius (care îl ajutase în afacerea cu Catilina și îi era un fel de paznic) . Dar Cicero era dominat de soția lui, Terentia, care l-a somat să spună adevărul, că îl întâlnise pe Clodius la Roma în ziua respectivă (în timp ce Clodius declarase că nu fusese în oraș) 

 Aurelia a depus mărturie la tribunal, ca și fetița lui Caesar, Iulia. Mai mulți cetățeni respectabili au depus mărturii despre purtarea imorală a lui Clodius. Clodius i-a reproșat lui Cicero că judecătorii nu i-au crezut mărturia.
La care Cicero a zis:
 « Dimpotrivă, sunt 25 care m-au crezut , pentru că te-au condamnat; și 13 care n-au vrut să te creadă, pentru că nu te-au absolvit decât după ce au primit banii de la tine . » 
Caesar n-a vrut să depună mărturie. El a spus că soția lui nu era acuzată de adulter; dar că o repudiase, pentru că soția lui Caesar trebuia să fie mai presus nu doar de orice acțiune criminală, ci și de orice bănuială. De fapt, din spusele lui Cicero reiese că acel Clodius fusese vinovat . Iar Pompeia se făcuse vinovată cel puțin de proasta organizare a acelui festival religios de care fusese responsabilă.
Înțelegem că Aurelia a aprobat și ea divorțul lui Caesar. 

Aurelia Cotta a murit în anul 54 (sau 53)  î.Hr.
(Interesant că dacă unii istorici se îndoiesc și de anul în care a decedat Aurelia, alții afirmă cu certitudine că ea se născuse pe 21 Mai 120 î.Hr și a murit pe 31 iulie 54 Î.Hr, la 66 de ani. Iar alții spun că a murit la 79 de ani.
E de înțeles, au  trecut totuși peste 2000 de ani de atunci, e uimitor cum putem găsi totuși atâtea detalii despre viețile oamenilor de atunci. 
Ceea ce știm cu siguranță este că fiul ei, Gaius Iulius Caesar a fost profund afectat de pierderea ei, cu atât mai mult cu cât la scurtă vreme după asta a murit și singura lui fiică, Julia. 

Moștenirea Aureliei Cotta a continuat prin realizările fiului ei, Caesar, și ale fiicei sale, Julia Minor și indirect prin ascensiunea ulterioară a nepotului ei, împăratul Augustus

A născut Aurelia prin cezariană?

S-a transmis prin tradiție că Julius Caeasr ar fi fost născut prin despicarea abdomenului mamei sale.   Operația se numea pe atunci caedere (a tăia) . El se referea de fapt la primul Caesar (căci patru generații din familia lor  s-au numit Caesar). Pliniu cel Bătrân a scris despre această tehnică, numită caesones, în caz  de necesitate medicală.
Pliniu a scris că supranumele Caesar provine d ela verbul Caedere (a tăia) , desemnând un copil născut prin incizie.
 S-ar putea să fi fost cazul strămoșului lui Caesar, Gaius JuliusCaesar Strabo Vopiscus (născut prin anul 130 î.Hr, care fusese un geamăn supraviețuitor. E posibil ca celălalt geamăn și mama lor să fi murit în acea intervenție, dar nu se știe cu precizie.

Caesar ar fi promulgat o lege ce autoriza scoaterea copilului prin tăierea adomenului mamei, dacă aceasta murise și copilul putea fi salvat. (Lex Caesarea) 
În antichitate se practicau astfel de intervenții în cazul nașterilor dificile, , în care nu ar fi supraviețuit nici mama nici copilul. Într-o astfel de situație extremă, când mama era deja muribundă sau chiar moartă, se încerca salvarea copilului prin tăierea abdomenului femeii.  Specialiștii actuali afirmă că nu ar fi fost posibil ca femeia să supraviețuiască pe vremea aceea, aducând ca argument faptul că primul coaz ( cunoscut)  în care o astfel de intervenție a salvat atât mama  cât și copilul a fost făcută prin anul 1500, când Jacques Nufer , un castrator de porci, și-a operat soția reușind să o salveze pe ea dar și copilul. Jacob Nufer a cerut permisiunea autorităilor să intervină (când soția sa nu reușea să nască) , i-a invizat abdomenul, a scos copilul viu, apoi a suturat tăietura , iar soia sa s-a vindecat și a mai avut cinci copii. 

(Dar pe de altă parte ne putem gândi că dacă totuși s-a făcut o astfel de intervenție cu succes de către cineva care n-avea pregătire medicală și într-o perioadă în care nu se știa despre microbi , dar s-au luat totuși metode empirice de igienizare, de vreme ce operația nu a avut urmări negative) care va să zică nu ar fi fost imposibil să se facă asta și într-o perioadă mult anterioară. Da, desigur o fi fost câte un caz, foarte rar, dar e posibil să fi fost) .
Se citează și cazut petrecut în Insulele Britanice în 1738, când Marie Donally, o moașă irlandeză a practicat o cezariană cu o simplă lamă de ras (incizie transversală), a scos copilul, dar a constatat că n-avea ață să coasă tăietura! Un ajutor a plecat să caute ață și ac la un croitor ce locuia la o leghe distanță, tăietura a fost suturată și mama a scăpat (ca și copilul) ! Nu știm dacă ața și acul au fost sterilizate. 

În 1581 a existat u n tratat de medicină scris de  « Françoys ROUSSET Médecin », în care se descria operația de cezariană pentru aducerea pe lume a copilului , fără prejudicierea vieții mamei.

 

La romani, fusese dată Lex Regia, (lege regală) atribuită lui Numa Pompilius (715-673 î.Hr) care interzicea ca o femeie însărcinată decedată să fie înmormântată cu copilul în pântece (vrând să dea o șansă copilului ce ar fi supraviețuit în ea). 

Procedee de tratament din timpul romanilor

În insula Cipru era un important centru medical în antichitate, la Pafos. În timpul perioadei helenistice și apoi romane funcționa acolo un Asklepeion, adică un centru de tratament . Printre alte metode se practicau și compresele calde  aplicate pe anumite părți ale corpului aflate în suferință.
Texte scrise de Hippokrates și de Galenos au menționat compresele calde făcute din țesături pentru tratarea reumatismului. La acel centru balnear ce a funcționat în secolele I î.Hr- I, s-a găsit o serie de recipiente destinate să conțină apă caldă sau ulei cald și care aveau forme și dimensiuni potrivite pentru diferite părți ale corpului. Pereții recipientelor sunt foarte subțiri , cca 3 mm, permițând transmiterea căldurii în locul dorit. 

Singurul grup statuar roman din bronz descoperit in situ

Grup statuar din bronz antichitate romană 

A fost descoperit în 1946 la Cartoceto di Pergola un grup statuar ecvestru roman format din doi călăreți, doi cai și două femei în picioare , aproape de intersecția dintre Via Flaminia și Via Salaria Galica. Grupul statuar din bronz aurit era sfărâmat în sute de fragmente .

Din fericire fermierii care au găsit vestigiile, pe când arau pământul, au raportat descoperirea autorităților înainte ca altcineva să acopere vestigiile cu pământ.
Deși erau bombardamente care distruseseră și muzeul din Ancona în parte, arheologul Nereo Alfieri a recuperat vestigiile în numele statului , alertând și carabinierii.
Restaurarea s-a făcut cu dificultate: o etapă de 10 ani în care restauratorul Bruno Bearzi din Florența a lucrat gratis la refacerea grupului statuar, din sute de fragmente , unele fiind deformate de cei care intenționau să le ascundă pentru comercializare ilegală.

În 1959 lucrarea a fost expusă la Muzeul Național Arheologic Marche.
În 1972 a urmat încă o perioadă de restaurare, la laboratorul de restaurare al Autorității de Antichități din Florența. 
318 fragmente au fost recompuse în cele patru figuri ale grupului statuar.
Se estimează că grupul statuar datează de la sfârșitul perioadei republicane (prin anii 50-30 î.Hr) și reprezintă o familie de rang înalt 

Sunt mai multe ipoteze în privința persoanelor ce au fost reprezentate în acea sculptură.

O ipoteză e că statuile ar fi putut încorona Arcul lui Augustus din Rimini și ar reprezenta pe:

Julius Caesar- călărețul supraviețuitor

Octavian Augustus- călărețul dispărut, dar cu calul mai înalt
Athia cea Bătrână- mama lui Octavian (matroana intactă)-Atia Balba Caesonia
Iulia cea Tânără- sora lui Caesar, mama Athiei (matroana fragmentată).-Julia Caesaris Minor
(după postarea „iscri ot drevnostta” de pe Fb. 

 Grupul statuar este expus la Muzeul Bronzurilor Aurite din orașul Pergola.
Este adăpostit în fosta mănăstire San Giacomo 

 

Desene satirice de acum 3000 de ani

 Satiră din Egiptul antic

Un desen uimitor pe papirus datat din Noul Regat , dinastia a 20-a (circa 1129-1111 î. Hr, în timpul faraonului Ramses IX) a fost găsit la Tuna el-Gebel și se află acum la Muzeul Egiptean din Cairo.

În acest desen două pisici îl servesc pe un șoarece sau șobolan așezat pe un scaun înalt.
Rozătoarea poartă o rochie din material fin, transparent, specific persoanelor de rang foarte înalt.
Una dintre pisici îi aduce o cupă -  cu vin sau cu altă băutură -iar altă pisică pare să-i aranjeze părul la spate. 
Desenul satiric poate conține și un avertisment. 
În Egiptul antic pisicile erau considerate sacre, legate de zeița Bastet. Înfățișarea pisicilor ca servitoare 
poate fi și un avertisment adresat unei persoane influiente de pe atunci: persoanele sacre (preoții) pot fi serviabili și cu atitudine umilă, dar ar putea oricând să-i facă de petrecanie stăpânului încrezut.

De fapt nu știm ce face pisica aflată la spatele șoarecelui-femelă.

În continuare, altă pisică îngrijește puiul șoarecelui-femelă. În spatele ei, altă pisică poartă un evantai cu coadă, pentru a-i face vânt stăpânei. 

E un adevărat cortegiu de servitoare-pisici. 
E posibil și ca desenele să ilustreze unele povestiri satirice ale vremii, fabule cu învățăminte.
Căci s-au găsit și alte desene satirice cu temă înrudită:
Un șoarece tronează pe un scaun luxos, în spatele lui fiind un șoarece-servitor, care îi face vânt cu evantaiul . Dar în fața șoarecelui de pe tron apare o pisică viclenă, care îl încântă cu niște plante parfumate . În fața șoarecelui de pe tron e o masă plină cu ceva ce par a fi daruri, printre care scoate capul însă un șarpe.
 Putem înțelege că darurile din partea unui adversar pot fi înșelătoare și trebuie să fie privite cu circumspecție

Nu e singurul exemplu găsit în papirusurile antice.
În alte desene satirice, lupul e pus paznic la capre. 

 

Agricultura in antichitatea romana

 Cum lucrau pământul romanii

Arare- un plug simplu, tras de boi , de cele mai multe ori din lemn, cu o lamă de fier, uneori cu coarne- pentru arătură mai adâncă. (De unde verbul românesc a ara ) 
Aratrum- 

Fier de plug(arare) 

Fier de plug asimetric 

Cele mai multe munci agricole se făceau manual, cu furci, sape și lopeți, folosite pentru afânarea solului , plivirea și pregătirea solului, în special în grădini (hortus).
Se lucra pământul agricol- ogorul (ager) 

Animale: Animale vite (boi) pentru a trage plugurile și a transporta gunoiul de grajd.
Asolamentele culturilor: Rotația culturilor cu perioade de repaus (pârloagă verde) pentru a permite solului să-și recapete fertilitatea. Îngrășământ: Gunoiul de grajd era esențial, dar lipsa îngrășământului reprezenta o provocare, forțând uneori lăsarea câmpurilor în pprloagă pentru perioade lungi de timp. Organizarea terenurilor: Ager: Teren arabil fertil dedicat cerealelor și pârlocului. Hortus: Grădină de legume lângă casă. Villae: Ferme mari care combină culturile și creșterea animalelor, variind de la autosuficiență la producție comercială.

Agricultura era ocupație de bază în perioada Romei antice, fapt ce se poate constata și din multiplele sărbători legate de lucrările agricole prezente în calendarul roman. 

Existau numeroase divinități agrare: Liber- pentru vie, Pomona- pentru arbori fructiferi, Terminus- pentru bornele ce delimitau ogoarele...

Cum regiunea Latium era formate din platouri semi-aride , întrerupte de râpe adânci și bătute de vânturile marine, au fost necesare lucrări de irigare încă din perioada preistorică . 
Romanii au inventat morile cu apă. 
Di provincii au venit unele noi utilaje, cum era faucille- secerătoarea din Gallia. 

Faucille (secera)  era cunoscute din perioada neolitică , fiind folosită la nevoie și ca armă; ulterior apărând și coasa.

Au apărut și mașini agricole de secerat- cum se văd în acest basorelief (truncheat) roman și în acesta-mai complet
. 

Plugurile au permis o arare mai eficientă, în special în regiunile umede. Romanii au defrișat suprafețe vaste pentru a crește terenul arabil, ceea ce a avut uneori efecte negative asupra eroziunii solului.
Se cultivau cele mai multe plante ce se cultivă și acum pe malurile Mediteranei: cereale, leguminoase și rădăcinoase care cresc de obicei în climatul temperat din Europa de vest. Cerealele cutivate erau grâul, spelta, orzul, , meiul. Leguminoasele erau: fasole lată, mazăre, măzăriche, năut, lucernă, lupin..Erau cunoscuți napii și rapița. Se plantau în mod obișnuit măslini, vie, arbori fructiferi și esețe forestiere.
Scriitorii romani — Caton cel Bătrân, Varron, Virgilu, Plinius, Columelle et Palladius — au abordat acest subiect în scrierile lor.
Fiecare casă, chiar în perimetrul Romei avea o grădină de legume unde se cultivau varza, napi, fasole lată, linte. 
Creșterea animalelor era o activitate importantă, cuvântul pecunia semnificând atât vite, cât și bogăție.

Din secolul IV î.Hr, Senatul roman a desemnat edili și apoi un Prefect al anonei, pentru organizarea aprovizionării Romei. 

Au fost stabilite legi pentru ca surplusul producției agricole din Italia și din provincii să fie livrat Romei , în natură. Vânzarea grâului era monopol de stat. 

În timpul împăratului Tiberius, producția agricolă din economia romană era compusă din:

• 15% cereale
• 6% vin
• 6% ulei d emăsline
• 13% alte activități rurale

Estimările contemporane presupun că surplusul de cereale era de circa 30-50% pe unitatea de suprafață. O fermă medie era de aproximativ o centuria- adică cca 50 ha , pe care lucrau 6 muncitori și 2 auxiliari. Ea putea produce cam 0,433 m3/ha, deci cam 833m3 în total, din care se foloseau 104 m3 ca sămânță. Restul recoltei era vândut și o mică parte stocată . 

Totuși romanii erau nevoiți să aducă grâu din regiunile sudice ale peninsulei , dar și din Egipt.
Egiptul era obligat să livreze cantități de grâu în natură . Africa livra de asemenea grâu și ulei, Hispania și Corsica-Sardinia-grâu. În caz de aprovizionare insuficientă se soșicita grâu și din Gallia sau Germania. 

Doi autori romani au întocmit un catalog cu materialele și utilajele necesare pentru o exploatare de o anumită mărime .

Ei estimau că într-o fermă ar trebui să se producă în principal ulei și vin, atât pentru consumul familiei cât și pentru profit din vânzarea pe piață, în timp ce cerealele (mai ales orzul și legumele uscate ar fi cultivate doar pentru hrana sclavilor și a animalelor domestice. În Italia, cultura grâului și a orzului pentru vânzare la piață erau deja în scădere în timpul lui Cato și lucrările acestuia vorbesc în special de producția de ulei și de vin. Între măslini se ara pământul pentru a face loc culturilor alimentare.

Conform cu estimările lui Cato, o mică livadă de măslini de 240 jugera -60 de hectare (o jujera=25 ari) implica folosirea a trei căruțe mari, șase pluguri de fier, o grapă irpicem cu dinți, opt lopeți grele, opt sape mari cu doi dinți, patru lopeți, , două unelte cu patru dinți (un fel de sape), opt coase pentru tăiat iarba , cinci seceri, cinci unelte de scobit , trei topoare, trei pene pentru despicat lemne: plus trei perechi de boi, cu juguri fixate cu curele împletite și șase animale ce pot fi înhămate; trei măgari echipați cu șei și coșuri pentru transportul gunoiului de grajd, un altul pentru lucrul la moară și aproximativ 100 de oi (probabil pentru lâna, laptele și carnea lor). Ni se spune că gunoiul de grajd era transportat în patru coșuri de răchită și trei coșuri de stuf.

Sapă

Pliniu povestește că acolo unde se defrișa un teren nou, semințele erau semănate pe primul câmp arat și acoperite cu o grapă dințată. Se împrăștia de asemenea gunoi de grajd ca și cum s-ar fi semănat semințele. Acest îngrășământ putea fi ușor grăpat , imediat după semănatul cerealelor, pentru a se amesteca cu semințele.

La începutul perioadei imperiale , în secolul I Italia dispunea de aproximativ 5 milioane de hectare de teren cultivabil , pe care erau circa 600 000 de ferme. Dintr-o populație estimată la 6,5 milioane, 2,5 milioane lucrau în agricultură, dintre care un milion de fermieri.
15% dintre persoane lucrau în producția de cereale , dar randamentul era scăzut . Marii proprietari de latifundii au preferat să dea pământul în arendă, în loturi mici. Acest sistem a condus la sistemul folosit mai târziu, în Evul Mediu. Mulți proprietari au preferat să exploateze pământurile din colonii, unde se găsea și mână de lucru ieftină . 

Cultivarea măslinilor
Presarea măslinelor se făcea în mori sau prese de diferite tipuri . Pentru păstrarea uleiului se foloseau ulcioare mari din ceramică (amfore) .
Mâna de lucru necesară pentru o astfel de exploatare cuprindea un intendent și pe soția lui, cinci lucrători, trei conducători de boi , un conducător de măgar, un porcar, un păstor, în total 13 persoane, toate făcând parte din categoria servitori /sclavi.
Porcul nu era menționat printre animalele de fermă , dar se menționa un post de porcar. Probabil că porcii erau crescuți în „stabulație liberă”.

 
În cazul unei vii de 100 jugera (25 ha) era nevoie de mai multă mână de lucru, mai multe instrumente de mână, dar mai puține animale și material agricol.

Un intendent și soția lui erau însărcinați să supravegheze 10 lucrători, un conducător de boi, un conducător de măgar, un om însărcinat cu întreținerea coșurilor și un porcar, în total 16 perechi de brațe. Animalele de muncă se limitau la doi boi, doi măgari (pentru șarete) și alți măgari pentru presă. Materialul agricol era alcătuit din două căruțe și două șarete, cu jugurile și hamurile necesare, șeile de povară, șeile de călărie și coșurile.
Ca unelte d emână se citau cinci secere pentru tăierea papurei, trei cosoare pentru frunziș și trei pentru livadă, cinci topoare, patru pene de lemn, două pluguri cu lamă de fier, zece lopeți grele de fier, șase lopeți, patru sape, două unelte cu patru dinți (greble), patru alte unelte, un coș d epapură pentru gunoi de grajd, patruzeci de cuțite pentru tăierea ciorchinilor de struguri și zece pentru mătura de măcelar. În plus existau butoaie și borcane pentru depozitarea vinului și desigur un teasc. Erau prevăzute și coșuri și tăvi pentru struguri.

Patru secole mai târziu, Varro a considerat că prevederile lui Cato au fost prea ample.
Pliniu cel Bătrân a scris despre soiurile de vin.
„Vinurile cele mai stimate sunt cele ale Italiei”- zicea el.
Stima depindea de vechimea vinului. Vinul Falernian „ar putea chiar să se aprindă când este expus la flacără”, deci era o băutură foarte tare, cu conținut mare de alcool.
Culoarea vinului varia și ea în funcție de vechime.
Vinurile străvechi puteau fi palid și dulce, sau întunecate și grele. Vinurile albe dulci erau prețuite de muli, vinurile negre puteau fi admirate sau evitate, în funcție de context.
În lumea greacă, vinul era amestecat cu apă în semn de civilizație. La simpozion vinul se aducea în Krater, un castron mare în care vinul era diluat și de unde era turnat apoi în cupe.
Băutul vinului neamestecat era asociat cu excesul, cu nebunia sau cu necunoașterea uzanțelor de către străini. Băutul vinului fără apă era considerat barbar. La petrecerile romane poate vinul era mai puțin diluat, dar tot era amestecat conform cu regulile sociale.

Vinul nu era doar băut, el era admirat în vase prețioase, cupe metalice frumos cizelate, sau potire din sticlă lucrată cu artă . Amforele erau marcate pentru a se cunoaște originea vinului . Vasele în care se aducea vinul la masă erau semne de rafinament , bogăție și cultură.
Scriitorii comparau vinurile, lăudau învechirea vinului, dar batjocoreau excesul vulgar.
Oamenii obișnuiți beau însă vinuri mai simple, uneori diluate din nou în posca sau amestecate cu coji de struguri rămase de la tescuire.

Copiii se bucurau de traiul în aer liber , așa cum arată această statuetă din bronz 

 texte antice

• Caton cel Bătrân- Agricultura
• Varron - De agriculturae
• Columelle - De Agriculturae

Portretul unui rege trac

 Regele Seuthes al III-lea

Acest portret absolut impresionant este al regelui unui popor tracic: Odrisienii. Pe vremea lui Alexandru cel Mare , acești traci erau conduși de regele Seuthes al III-lea ce a fondat orașul care îi purta numele- Seuthopolis (actualmente Kazanlâk)

.El a domnit între anii 331-301 î.Hr. . Dar impresionează acum, după veacuri, prin acest portret uluitor alcătuit din bronz cu adaos de cupru, alabastru și pastă de sticlă. Găsit în mormântul său din apropiere de Sofia de astăzi , alături de o comoară inestimabilă compusă din coroană de aur, spade, vase de libații , amfore și multe alte obiecte. (Cam 130 de obiecte). Capitala era un orășel situat pe o culme aproape de râul Toundja (un afluent al râului Marița) , iar vestigiile sale au fost înghițite de un lac de acumulare construit în Bulgaria. Acum se încearcă recuperarea vestigiilor prin construirea unui alt baraj în jurul ruinelor.
Tatăl său a fost regele Cotys I (sau Kotys) , ce a domnit între anii 384 - 360 î.Hr.

A avut doi fii care au domnit la rândul lor, numiți Cotys II și Teres III. Nu putem să nu remarcăm că și dacii au avut un domnitor Cotiso- în timpul lui Octavian Augustus.

Bronzurile Riace

Nu putem să nu remarcăm asemăarea felului în care a fost realizat acest portret cu două statui găsite în mare largul coastei Riace, în Reggio Calabria și care au fost datate în perioada 480-450 î.Hr. Cele două statui sunt făcute din bronz, argint și calcit , au înălțimile de 2,05 și 1,98m . Se pare că cele două personaje, sculptate fără veștminte, au avut căști - care aucum lipsesc. S-au găsit și resturi din argilele folosite la turnarea statuilor: argila uneia dintre statui ar fi compatibilă cu Attica (în Peloponez) , iar argila celeilalte-cu Argos (din nordul peninsulei Peloponez) .

Alimentatia taranilor romani

 Ce mâncau românii în 1894

Revista Historia a publicat pe 18 decembrie 2025 un raport al medicului primar al județului Brăila ce a fost publicat în Monitorul Oficial nr 49,3 (15) în iunie 1895.

E vorba deci despre un document oficial emis de un specialist- medic primar al județului.

Se scrie așa:
„Alimentația țăranilor din județul Brăila nu diferă mult de a țăranilor români în genere. Țăranul brăilean mănâncă mult pește sărat și brânză, care, împreună cu unele vegetale și cu oțetul, formează baza alimentării.
Carnea o consumă foarte rar și numai la zile mare. Săteanul vinde ouăle, găinile, untul, laptele, păstrând pentru sine numai porumbul și mijloacele de a-și procura oțet, fasole, varză și pește.
Mămăliga de porumb se consumă acum în general de săteni.
Mămăliga de mei nu se mai mănâncă mai deloc, iar cea de orz foarte puțin.
În multe comune sunt înființate brutării, care au început să dezvolte gustul săteanului de a mânca și pîine.
Săteanul dă o parte largă în alimentația sa alcoolului. El consumă mai ales rachiul, țuica și vinul. Rachiul se fabrică în toate comunele din spirt rafinat, care mai tot se aduce din fabricile Bragadiru și Predinger. Țuica, foarte răspândită, se aduce în genere de la podgorii”.

În 1901 a fost publicată cartea „Povețe despre hrana țăranilor”, de dr.I.Felix

Autorul cărții era  profesor de igienă la Facultatea de Medicină din București
Ce se scrie acolo?

Țăranii mâncau vara de trei ori pe zi, iar iarna , din economie, doar de două ori pe zi. Copiilor li se dădeau însă patru-cinci mese pe zi.
Se desprinde sărăcia generală a țăranilor.

Mâncarea de căpetenie era mămăliga, făcută din făină de porumb, din mei, orz sau hrișcă. 
Mămăliga putea fi vârtoasă, subțire sau terci, păsat sau terci din făină măcinată mai mare și fiartă în lapte. Se făceau și turte în spuză, mălai în țest, turtă coaptă în țest, mălai cu brâânză, mălai în tavă, jumări de lapte acru, cocoloș sau brânză învelită în mămăligă și coaptă pe cărbuni. Mămăliga poate fi pripită sau fiartă lung.
Țăranii cu dare de mână mâncau pe lângă mămăligă și carne, pește, unt, lapte, brânză, ouă. 
Cei săraci, o mâncau cu ceapă și sare, cu usturoi verde, praz, mujdei, chiseliță de prune verzi sau uscate, magiun de prune sau poșircă- adică terciul rămas din prunele fierte la facerea țuicii.
Se mai făcea și papară: felii de mămăligă între care se punea brânză și se prăjeau în unt.

Pâinea sau lipia din făină de grâu erau mai mult pentru sărbători, când se făceau și colaci sau cozonaci. Se făcea pâine și din făină de secară. 
Se respectau însă cu sfințenie zilele de post.

Ouăle se găteau în tot felul: fierte în zeamă, prăjite în unt sau untură, făcute scrob, jumări sau în cozonaci.
Laptele de vacă sau de oaie era considerat un aliment sănătos și se consuma dulce, acru, bătut sau covăsit (închegat) .

Hrana zilnică era completată de legume sau ierburi din flora spontană ca: lăptuci, știr, păpădie, urzici, ștevie, lobodă, ridichi sau varză. 
Sătenii mâncau în zilele de post cartofi, fasole  și mazăre, linte și bob,  gătite bătute sau sleite.

Ciorbele se acreau cu borș, zeamă de varză, aguridă (struguri necopți) sau chiseliță din prune verzi. Putem adăuga și corcodușele.

Porcul era animalul prețios ce asigura belșugul casei, fiind tăiați uneori câte doi porci de Crăciun, pentru a ajunge și ca provizii de carne afumată și slănină până în vară.
Se făceau fripturi, sarmale, mâncare scăzută cu varză sau jumări.

Se mânca și carne de oaie sau de capră, gătite ca rasol, ciorbe, ghiveci (friptă cu legume în tavă) .
Cea mai aleasă mâncare țărănească era găina umplută .

Vara se mâncau și melci (fierți sau fripți, cu mujdei) sau tocați , amestecați cu orez.
Se mâncau și scoici, fierte sau fripte pe cărbuni sau în țiglă, cu saramură și mujdei.

Băutura era considerată necesară la masă: țăranii beau vin, rachiu, țuică, rom sau bere. Tăriile -rachiul din bucate- se făcea din grâne, din cartofi, se făceau și  țuică de prune, basamac, rachiu de tescovină, de boștină sau praștină, de drojdii, aromatizate cu anason, ismă. Se făcea și bere din orz și hamei, dar și bragă din mei fiert. Se făcea și limonadă gazoasă, uneori se bea ceai sau cafea (cafeaua -după masă) 

Fotografiile au fost preluate de pe site ul România-Actualități