Cele mai vechi documente istorice scrise din Italia preromană
Două dintre tăblițe sunt scrise în limba etrucă și una în limba feniciană.
Cu ajutorul versiunii în limba feniciană s-a putut descifra parțial și textul etrusc, deși nu reprezintă o traducere exactă.
Poate era înrudită cu limba dacilor?
Datorită unui artefact cu a fost Liber Linteus- o pânză ce a infașurat o mumie-s-au dedud câteva lucruri din limba etruscă:
Numerele de la 1 la 10:
θu (1), zal (2), ci (3), huθ (4), maχ (5), śa (6).semφ (7),cesp (8), nurφ (9), śar/halχ (10)
.
- papa; „bunic”,
- ati nacna: „bunică”,
- clan: „fiu”,
- sec: „fiică”,
- tusurhtir: „soț”,
- puia: „soție”,
- thuva: „frate”,
- papacs: „nepot”.
A fost datată din perioada 660-600-î.Hr .Găsită într-un mormânt .
E scrisă în limba etruscă arhaică , însoțită de ilustrații(înfățișând războinici, o sirenă, o harpă , preoți și cai) și ar fi avut un rol religios.
Scrierea din cartea de aur din Bulgaria folosește un alfabet derivat din literele grecești timpurii, în timp ce tăblițele din Pyrgi au caracterele mai simplificate (fiind o diferență de 150 de ani ).
El a scris o lucrare monumentală în 20 de volume numită Tyrrhenika (Despre etrusci), în limba greacă.
Din păcate, această operă a dispărut în totalitate odată cu distrugerea marilor biblioteci antice. Dacă s-ar fi păstrat măcar un volum, limba etruscă ar fi fost astăzi complet descifrată
Istoricii au 13.000 de inscripții etrusce pe care abia le pot citi. Dacă ar fi găsite, dicționarul pierdut și istoria în 20 de volume a împăratului Claudius ar deveni Piatra Rosetta a unei civilizații dispărute.
Înainte de a urca pe tron, conducătorul roman a fost un istoric serios.
Prin intermediul primei sale soții, Plautia Urgulanilla, care avea rădăcini etrusce adânci, a obținut acces la vorbitori nativi, arhive antice și tradiții orale ale poporului etrusc, exact în momentul în care cultura acestuia pălea în uitare.
El și-a compilat capodopera, Tyrrhenica , împreună cu un ghid vocabular cuprinzător.
Ambele texte au dispărut de-a lungul secolelor.
Etruscii au fost civilizația dominantă în Italia înainte de romani, dar limba lor scrisă este izolată, fără rude cunoscute. Deși arheologii au o mulțime de artefacte fizice, înregistrările scrise etrusce au dispărut aproape în întregime. Fragmentele care au supraviețuit constau în mare parte din epitafe scurte și repetitive de pe pietre funerare.
Chiar și cele mai semnificative descoperiri arheologice, precum tăblițele Pyrgi, sunt frustrant de scurte.
Istoricii știu cum să descifreze alfabetul etrusc deoarece acesta a fost derivat dintr-o variantă a alfabetului grecesc, dar fără texte lungi sau o cheie bilingvă completă, vocabularul și gramatica rămân în mare parte intraductibile. Cercetătorii pot citi numele și vârstele decedților de pe mormintele lor, dar nu le pot citi poezia, literatura religioasă sau înregistrările istorice.
Dacă ar fi redescoperit, dicționarul lui Claudius ar debloca instantaneu semnificația acelor fragmente care au supraviețuit, precum și a Liber Linteus , care conține 1.200 de cuvinte - cel mai lung text etrusc cunoscut, care a supraviețuit doar pentru că a fost reutilizat ca învelitoare de in pentru o mumie egipteană.
Mai important, istoria în 20 de volume a lui Claudius avea să ofere în sfârșit perspectiva etruscă. În prezent, aproape tot ce se știe despre societatea lor - originile lor, regii lor și subjugarea lor finală - provine de la scriitori greci și romani care îi considerau în primul rând dușmani sau supuși cuceriți. Claudius avea sursele primare, abilitățile lingvistice și accesul academic pentru a documenta adevărata lor istorie direct de la sursă, chiar înainte ca romanii să le șteargă complet cultura.
Orașe moderne superbe precum Florența, Pisa, Siena sau Perugia nu au fost fondate de romani, ci sunt așezări etrusce locuite neîntrerupt de 2.800 de ani. De asemenea, structuri fundamentale precum bolta din piatră sau sistemul de canalizare al Romei (Cloaca Maxima) sunt tehnologii preluate direct de la ei (sursa: Quora)
Stela din Lemnos -din Kamina
Lemniana (în Insula Lemnos, Grecia): Descoperirea faimoasei Stele de la Lemnos în Marea Egee a uluit lumea academică, a demonstrat că o limbă aproape identică cu etrusca se vorbea la mii de kilometri distanță de Italia.
Homer ne spune că primii locuitori ai insulei Lemnos erau tracii Sinthioi, astfel încât putem considera că limba în care a fost scrisă inscripția stelei funerare este limba tracilor Sinthioi.
Această descoperire sprijină ipoteza cronicarilor antici (precum Herodot) privind originea sau prezența unor populații înrudite cu etruscii în zona Egeei (identificați adesea cu pelasgii sau tirsenii) înainte de cucerirea ateniană din 510 î.Hr
Dl Marius Văcaru a propus descifrarea acestei inscripții, pornind de la ideea că istorici antici ca Herodot, Vergilius, Seneca și Tacitus au afirmat că etruscii veniseră din Asia Mică și ar fi fost urmași ai pelasgilor, înrudiți cu tracii și ar fi vorbit aceeași limbă cu aceștia.
Apelând și la similitudini cu dialectul aromân, a fost propusă următoarea traducere a inscripției:
„Acesta este monumentul lui Holaie (Halaie), descendentul (naφoθ / nepotul) lui Sia. El a îndeplinit funcția de magistrat (maru) timp de șaizeci de ani (śialχviś avis). A condus [ca principe/guvernator] în [cetatea] Myrina. A fost un războinic falnic; moartea l-a secerat, iar pământul îi adăpostește acum oasele în acest mormânt sculptat (aker).”
„Holaie din neamul Phokaei [sau originar din cetatea Phokaea], cel care a slujit cu credință ca magistrat, a murit. Acest monument a fost ridicat pentru el de către prietenii săi. El a trăit în total șaizeci de ani (śialχviś). Să-i fie amintirea veșnică! (O mai).”
„naφoθ” (naphot) înseamnă nepot. Mai apropiat de română decât d elatinescul nepos
Apărând ca cel mai puternic grup din nordul și centrul
Italiei în secolul al VIII-lea î.Hr., originile etruscilor au fost urmărite -
pe baza atât a surselor antice, cât și a testelor ADN recente - până la o
comunitate care a migrat din Asia Mică; această teorie este acum în general
acceptată.
Inima lor, Etruria, era excepțional de bogată în minereuri
de cupru și staniu, fapt care le-a adus o avere considerabilă. Deși nu au
format niciodată un stat sau un imperiu unificat, etruscii au trăit în
orașele-state care aveau o limbă și o cultură comună, dar nu aveau legături
politice puternice unii cu alții; nobilii locali aveau stăpânire asupra
fiecărui oraș-stat. În lumea antică mediterană - în special pe stelae funerare
și reliefurile din Grecia Antică, Etruria și Roma - scene care înfățișează astfel
de îmbrățișări și strângeri de mână (* dexiosis*) simbolizează legătura
emoțională și loialitatea (*concordia*) dintre soți, precum și o iubire care
rezistă dincolo de moarte.
Opera de artă exemplifică intimitatea și apropierea
emoțională dintre soț și soție în arta Antichității Clasice.
Ei au făcut comerț cu grecii. Prin inițierea comerțului cu
așezări din sudul Franței în secolul al VII-lea î.Hr., acestea au transformat
complet stilul de viață și peisajul regiunii prin introducerea producției de
vin și măsline.
Aceștia au exercitat o influență arhitecturală și religioasă
profundă asupra orașelor mici din nordul și centrul Italiei, precum Roma.
Etruscii au servit drept model pentru templu și arhitectură urbană, precum și
pentru ritualurile religioase.
Romanii încă mai credeau că aspecte ale culturii
lor ale căror origini erau incerte, de fapt, provin de la etrusci.
Dexiosis
Putea avea trei semnificații-în funcție de împrejurări:
- Pace și Încredere (Absența armelor): Întinderea mâinii drepte demonstra că niciunul dintre parteneri nu ascundea o armă (sabie sau pumnal), devenind un simbol universal al păcii, egalității și ospitalității.
- Arta Funerară (Ruptura și Legătura Eternă): Apare extrem de des pe stelele funerare atice din perioada clasică și elenistică. Reprezintă rămas-bunul emoționant dintre cel decedat și cel rămas în viață (adesea un soț care stă în picioare și o soție așezată). Gestul arăta că, deși moartea îi separă fizic, legătura lor de familie (oikos) rămâne eternă.
- Uniunea dintre Muritori și Zei: În perioada elenistică târzie (cum sunt faimoasele reliefuri din Commagene), monarhii se reprezentau strângând mâna zeilor
- Sarcofagele Maritale: Spre deosebire de greci, unde femeia avea un statut social limitat, societatea etruscă acorda femeilor o libertate și un respect rar întâlnite în Antichitate. Astfel, pe monumentele funerare și sarcofagele etrusce din lut sau piatră (precum faimosul Sarcofag al Soților), strângerea de mână sau îmbrățișarea simbolică reflectă armonia maritală de la egal la egal.
- Trecerea în Lumea de Dincolo: În frescele din mormintele etrusce, gestul de dexiosis este adesea o reprezentare a reconectării: soțul și soția își strâng mâna în momentul în care se reîntâlnesc în viața de apoi, sărbătorind împreună la un banchet etern.
Romanii au preluat gestul sub numele de dextrarum iunctio, transformându-l în elementul juridic cheie al ceremoniei de căsătorie (momentul oficial în care mirele și mireasa își uneau mâinile pentru a valida uniunea), având alături-uneori-și zeița Iuno Pronuba (protectoarea casatoriei):
Mâna dreaptă a bărbatului s-a desfăcut de pe sculptură, dar se vede că el ține în mâna stângă certificatul de căsătorie.
Femeia are o atitudine mândră , stăpână pe sine, arătând că e vorba despre o uniune între egali.
