Urmașii lui Caesar

Ce s-a întâmplat cu apropiații lui Caesar după moartea lui 

IMP•C•IVLIVS•CAESAR•DIVVS 

Gaius Julius Caesar, ce a marcat cu personalitatea sa ultima perioadă a Republicii Romane stârnește în continuare interesul prin toate aspectele vieții sale.

Cum el a fost ucis ca urmare a unui complot pus la cale de multe persoane, soarta celor apropiați lui după acel eveniment tragic poate conduce la concluzii în privința personalităților implicate.

Caesar inițiase o vastă acțiune de reformare a societății romane și centralizase în acelaș timp guvernarea statului.
Născut într-o veche familie de patricieni care se mândreau că ar descinde din Iulius, fiul prințului troian Eneas, el a crescut într-o locuință modestă dintr-un cartier al clasei de mijloc din Roma (Subarba) , căci tatăl său murise, iar mama lui rămăsese cu mijloace materiale modeste. 

El și-a luat de timpuriu soarta în propriile mîini , a intrat în politică și s-a căsătorit cu Cornelia Cinna Minor, de care a refuzat să divorțeze (condiție ce-i fusese pusă de dictatorul Sulla) preferând să fugă din Roma , înrolându-se apoi în armată.

Iulia Caesaris, fiica lui Caesar și a soției lui, Cornelia.

Se crede că pe această medalie comemorativă emisă de Caesar în 47-46 î.Hr, zeița Venus ar fi fost figurată cu chipul fiicei lui Caesar, Iulia.

S-a născut în 73 î.Hr-după alți autori în 83/82 î.Hr ,  Din păcate Cornelia a murit la naștere când Iulia avea 16 ani. Iulia devenise renumită pentru frumusețea și inteligența ei, fiind o partidă râvnită.

A fost logodită (când era foarte tânără), prin anul 59 î.Hr cu...cel care avea să-l ucidă pe tatăl ei, Quintus Servilius Caepio Brutus.

Dar căsătoriile încheiate în înalta societate romană erau mai degrabă alianțe politice. 
Când puternicul aliat al lui Caesar,  Pompei cel Mare (Gnaeus Pompeius Magnus) -doar cu 6 ani mai tânăr ca tatăl ei-divorțase de a treia soție a sa,(Mucia Tertia)  acuzată (se pare) de adulter (cu Caesar? Dacă e să credem bârfele lui Cicero), el s-a îndrăgostit de frumoasa și virtuasa Iulia și a cerut-o de la tatăl ei. 
Cum alianța politică între Caesar și Pompei era o condiție obligatorie pentru evitarea războiului civil, Caesar a acceptat căsătoria lui Pompei cu Iulia, în anul 60 î,Hr. 
Cum-probabil-Caesar adusese argumentul că Iulia e logodită cu tânărul Brutus, Pompei i-a oferit aceluia o...compensație (!), oferindu-i mâna fiicei sale Pompeea Magna , ce fusese logodită anterior cu Faustus, fiul lui Sylla. (Conform celor scrise de Plutarh) 
Până la urmă  fiica lui Pompei s-a căsătorit totuși cu Faustus, fiul lui Sylla- ce a fost ucis în 47 î.Hr luptând contra forțelor lui Caesar. Pompeia Magna s-a recăsătorit atunci cu Lucius Cornelius Cinna. Sora acestuia, Cornelia Cinna fusese soția lui Caesar și mama fiicei lui Iulia.

Lucius Cornelius Cinna nu a făcut parte dintre complotiștii care l-au ucis pe Caesar, dar l-a sprijinit pe Brutus după ce acesta făcuse omorul. 

Plutarh a scris că Pompei ajunsese să-și neglijeze îndatoririle publice pentru a fi împreună cu tânăra sa soție.
Aceasta rămăsese însărcinată, în anul 55 î.Hr, când un un incident din oraș a făcut ca toga lui Pompei să fie pătată de sânge, așa că a fost adusă acasă de un sclav. Iulia a crezut că soțul ei a fost ucis și a pierdut copilul din pricina șocului, rămânând apoi cu sănătatea șubrezită. În anul următor, în august 54, Iulia (care rămăsese din nou însărcinată) a murit la naștere, iar pruncul nu a supraviețuit decât câteva zile. 
Ulterior a intervenit o ruptură definitivă între Caesar și Pompei.

Caesar a luat-o în căsătorie, în 68 î.Hr pe frumoasa Pompeia Sylla, nepoata răposatului dictator și fiica lui Quintus Pompei Rufus- deci o rudă îndepărtată a lui Pompei..  (la un an după moartea Corneliei).

În anul 63 î.Hr Caesar a fost ales pontifex maximus (mare preot în religia romană- cea mai mare funcție din Republică) . În această calitate existau multiple obligații pentru el, dar unele obligații și pentru soția sa: ea avea îndatorirea de  a organiza festivalul religios Bona Dea , în reședința oficială a marelui preot, dar fără a fi admisă prezența vreunui bărbat în acea zi.
Cum un tânăr patrician a reușit să se strecoare acolo deghizat în femeie, sacrilegiul a provocat un scandal , în urma căruia Caesar a divorțat în acelaș an de Pompeia. P. Clodius, deghizat în femeie se strecurase în casă dar a fost demascat de mama lui Caesar, Aurelia . (Caesar a demonstrat la proces că soția lui nu știuse și nu-i fusese infidelă, dar a repudiat-o după aceea considerând-o vinovată de organizare defectuasă a evenimentului. Fiind întrebat, Caesar a dar celebra replică: „Soția lui Caesar nu trebuie să fie nici măcar bănuită”, dând de înțeles că singurul motiv al divorțului e exigența lui mare, nu vinovîția femeii. De fapt ea fusese vinovată de neglijență în organizarea unui eveniment cu cerințe foarte stricte-   Cicero a scris că orice bărbat care zărea măcar în parte acele ritualuri putea fi pedepsit cu orbirea. Sora lui Clodius, Clodia i-a făcut avansuri sexuale lui Cicero pentru ca el să nu distrugă alibiul fratelui ei care declarase că nu a fost la Roma în ziua festivalului (dar Cicero îl văzuse la Roma cu câteva ore înainte de eveniment). Soția lui Cicero, Terentia a insistat ca acesta să depună mărturie la proces- iar el a făcut-o. .
„Femeie cu temperament violent și având ascendent asupra lui Cicero” (Plutarh)

(Putem observa aici influiența pe care ajungea să o aibă Terenția într-un proces în care se implicaseră prin pledoarii sofisticate atât Caesar cât și Cicero).
 Clodius a fost în final achitat cu trei voturi (31-25), în urma unui efort semnificativ de mituire a juriului (după cum a afirmat Cicero) . Clodia era cumnata Muciei, fosta soție a lui Pompei.
Devine astfel mai de înțeles de ce a repudiat-o Caesar de fapt pe Pompeea. 

Caesar îi arăta mult respect lui Cicero, prețuind în mod deosebit elocința acestuia.

Plutarh povestește că , revenind „pe cale terestră”după treburile avute în Asia și Egipt, Caesar l-a observat înaintea celorlalți din suită pe Cicero, care îi ieșise în cale și a descălecat, l-a salutat și a stat de vorbă cu el în timp ce mergeau mai multe sute de metri.

(Evident că ar fi fost nepoliticos să discute rămânând călare cu cineva care era pe jos, așa că -deși desigur era obosit după  un drum extrem de lung-dar în loc să se mulțumească să-i adreseze un simplu salut, Caesar a descălecat și a mers sute de metri discutând cu Cicero, deși era grăbit desigur să facă o baie ).

Iar aprecierea pe care Caesar o dădea discursurilor lui Cicero s-a văzut de pildă când Quintus Ligarius a fost judecat pentru că ridicase armele împotriva lui Caesar. Cum Cicero era apărătorul acuzatului, Caesar le-a spus prietenilor: „De ce să nu ascultăm încă odată discursul lui Cicero? Ligarius e, fără îndoială un om pervers și un dușman” Dar când Cicero a luat cuvântul, el l-a emoționat profund și a desfășurat în pledoaria sa o asemenea varietate de nuanțe și un asemenea farmec verbal, că fața lui Caesar își schimba deseori culoarea și era evident că toate pasiunile sufletului său erau în clocot. ...Astfel, Caesar a fost cucerit și l-a achitat pe Ligarius” (Plutarh).  

Caesar a plecat într-o campanie în Hispania, în anii 61-60 î.Hr.
Întors la Roma în anul 60 î.Hr, a fost ales consul în anul 59 î.Hr.Al doilea consul a fost (pus prin mită) 
Marcus Calpurnius Bibulus.

La începutul anului 59 î.Hr,

Caesar s-a căsătorit cu tânăra Calpurnia, fiica lui Lucius Calpurnius Piso.

A urmat pentru Caesar campania de cucerire a Galliei (între 58-50 î.Hr a cucerit Gallia până la Rin, iar spre vest până la Atlantic, cu raiduri și în Bretania).

Caesar s-a pregătit să reia viața civilă la Roma, candidând la postul de consul. Dar i s-a cerut ca înainte de a candida să demisioneze din funcția de guvernator al provinciilor și din cea de comandant al armatelor și să candideze în calitate de persoană particulară. Consulul Caius Claudius Marcellus a dat în acelaș timp lui Pompei comanda tuturor trupelor din Italia și dreptul de a mai recruta trupe. 

Pe 1 ianuarie 49 î.Hr Caesar a propus ca el și Pompei să predea comanda simultan, dar Senatul a decis că îl va declara pe Caesar dușman public dacă nu predă comanda „la o dată ce va fi stabilită”.
La 10-11 ianuarie 49 î.Hr Caesar a trecut Rubiconul . A urmat războiul civil.
Caesar și-a alungat adversarii din Italia (fără a permite trupelor să jefuiască) , apoi a zdrobit armata lui Pompei în Spania. La sfârșitul anului 49 î.Hr l-a urmărit pe Pompei peste Marea Adiatică și a a obținut victoria decisivă de la Pharsala, în Grecia. L-a urmărit apoi până în Egipt, unde Ptolemeu a fost ucis din ordinul regelui Ptolemeu. Caesar a ocupat Egiptul , a pus-o pe tron pe Cleopatra, iubindu-se cu ea , apoi a luptat în Anatolia învingându-l pe regele Bosforului. 
Caesar a revenit la Roma, invitând-o și pe regina Cleopatra, a plecat apoi în Africa, , unde a zdrobit armata adunată de adversarii săi la Thapsus, s-a întors la Roma, dar în noiembrie a plecat în Hispania unde trupele romane aveau probleme cu o răscoală, a obținut victoria la Munda, apoi a revenit la Roma pentru reorganizarea lumii greco-romane. A avut mai puțin de un an la dispoziție pentru aceată activitate dificilă de reconstrucție, fiind asasinat în anul 44 î.Hr în clădirea Senatului din Roma, pe 15 martie (idele lui Marte).

Dar viața sexuală, într-acestea?

Nu există nicio îndoială în privinţa relaţiilor heterosexuale ale lui Cezar, multe dintre ele cu femei căsătorite. Probabil le considera distracţii triviale. Totuşi, s-a implicat cel puţin de două ori în escapade care ar fi putut să-i distrugă cariera.
Dacă a avut o relaţie cu soţia lui Pompei, Mucia, îşi risca alianţa cu Pompei.

Pictură din sec. XIX a artistului Frederick Arthur Bridgman, ce și-a imaginat-o pe Cleopatra gata să părăsească insula Philae

O altă relaţie mult mai celebră, tot riscantă, a fost cu Cleopatra. Distrându-se cu ea la Alexandria, risca să piardă ceea ce tocmai câştigase la Pharsala. Permiţându-i să-l viziteze la Roma în 46 î.Hr., a dispreţuit opinia publică şi a mărit lista de fapte lipsite de tact care i-au unit pentru a-l asasina pe vechii săi camarazi şi duşmani iertaţi.
O relație și mai periculoasă a fost cea cu Servilia Caepionis, sora mai mare a dușmanului său declarat Cato cel Tânăr , mama celui care avea să concretizeze complotul pentru uciderea sa și soacra a doi dintre principalii participanți la complot.  Servilia nu a avut copii cu Caesar (deși unii au presupus că fiul ei cel mare, Brutus ar fi fost conceput cu Caesar pe când acela ar fi avut cam 14 ani și ar fi fost în altă regiune a Italiei......nu prea se potrivesc datele. De asemenea, dacă Brutus ar fi fost fiul său nelegitim, nu s-ar fi pus problema ca Iulius Caesar să fie de acord cu logodna lui cu fiica sa, Iulia). Caesar l-a ajutat însă pe Brutus tot timpul, facilitându-i cariera politică și salvându-i viața cam de două ori , deși Brutus luptase contra lui pe câmpul de bătălie (Această grijă deosebită avută pentru salvarea lui Brutus i-a făcut pe unii să creadă că ar fi putut fi fiul său natural. Chiar dacă nu era fiul său natural, Caesar l-a tratat ca pe un fiu.)
În cele din urmă...Brutus a fost conducătorul conspirației ce l-a ucis pe Caesar. 

 Moartea lui Cezar a fost provocată în parte de mila şi nerăbdarea sa, care au constituit o combinaţie periculoasă pentru siguranţa personală. Cezar nu a ezitat să comită atrocităţi împotriva „barbarilor” când i s-a părut necesar, dar s-a dovedit foarte generos cu adversarii săi romani înfrânţi. Astfel, mila nu era doar o chestiune de politică. Prima experienţă în cariera politică a lui Cezar fusese persecutarea de către Sylla a adversarilor săi interni înfrânţi. Cezar şi-a iertat adversarii, iar unora dintre ei le-a oferit funcţii în noul său regim. Caius Cassius Longinus, personajul principal al complotului de asasinat, şi Marcus Iunius Brutus, încarnarea conceptului de republicanism roman, erau foşti adversari. Replica Et tu, Brute (Şi tu, Brutus) a fost felul în care Cezar si-a arătat suferinţa de a fi înjunghiat de un om pe care îl iertase, în care avea încredere şi pe care îl iubea.

Copilul nenăscut

La citirea testamentului lui Caesar, acesta prevăzuse măsuri de protecție pentru copilul care i s-ar fi născut (postum- fiind vorba de un testament). Instituise o tutelă pentru acel copil , iar tutorii au fost trecuți ca moștenitori secundari în testament. Toate acestea indică faptul că aproape sigur Calpurnia era însărcinată și Caesar conta că ea va naște în perioada campaniei lui militare, prevăzând cele necesare pentru cazul în care el și-ar fi găsit moartea în această campanie. 
Ca urmaș direct, care ar fi putut să preia și puterea,  îl numise pe nepotul său Octavius, pe care l-a adoptat prin acel testament și căruia i-a lăsat cea mai mare parte a averii (din ce nu urma să fie împărțit poporului)  .(Poate în alegerea lui a avut în vedere și ca fiul ce urma să i se nască să aibă în fratele adoptiv un sprijin în viață) 
Totodată o sumă foarte mare de bani era prevăzută pentru a fi împărțită tuturor cetățenilor romani (fiecăruia câte 300 de sesterți) . 

La uciderea lui Caesar în ședința Senatului de pe 15 martie 44 Î.Hr, „prietenul” său Marcus Antonius a „avut grijă” să rămână în afara sălii, de vorbă cu alt conspirator (care îi mai propusese odată să participe la uciderea lui Caesar- iar Antoniu refuzase, dar nu îi spusese nimic lui Caesar. Cicero l-a acuzat apoi public pe Antonius că el fusese de fapt inițiatorul complotului) .
Discuția s-a prelungit cât a fost nevoie până ce circa 30 de atacatori cu pumnale militare au reușit să-l ucidă pe Caesar, care era neînarmat.
Apoi Antonius și-a aruncat toga de senator ca să nu fie recunoscut și a fugit acasă, baricadându-se înăuntru până ce a văzut că..nu-l ataca nimeni. Așa că și-a dat seama că e singurul consul rămas în funcție (Caesar fiind mort) și...s-a repezit la locuința acestuia, să ia de acolo tot ce putea fi luat. A luat o sumă foarte mare de bani, obiecte de preț și toate documentele lui Caesar (pe care le-a modificat apoi după bunul său plac)
. 
Unele surse antice au relatat că ar fi fost văzută Calpurnia ieșind plângând din casă, strigându-și nefericirea, apoi ea ar fi plecat împreună cu toți servitorii din casă. 
Dacă ar fi fost așa, asta nu arată o despărțire amiabilă de „noua putere” din Roma, ci mai degrabă că fusese somată să părăsească acea casă în care locuia cu Iulius Caesar de 15ani. 
Unii au crezut că -poate-Calpurnia i-ar fi încredințat toate acele valori lui Antonius „spre păstrare” (asta pentru că , atunci când Octavianus a venit la Roma, i-a cerut moștenirea sa într-un mod foarte politicos, referindu-se la banii pe care Calpurnia „i-ar fi dar în păstrare”. Octavianus era însă un abil diplomat. El n-ar fi vrut ca Antonius să găsească un pretext pentru a nu-i înapoia banii într-o eventuală formulare nepoliticoasă. Oricum, Marcus Antonius nu i-a dat banii, pretextând că...e prea tânăr pentru asemenea responsabilitate, apoi că banii...nici n-au fost!
O problemă gravă , care putea fi tranșată prin mărturia singurei martore la scena cu pricina: Calpurnia Pisonis! 
Ea nu a fost chemată însă să depună mărturie. Și ....nu se mai știe ce s-a întâmplat cu ea ulterior! Nu a mai apărut niciodată! 
Marcus Antonius avea tot interesul ca ea să dispară, ca să nu depună mărturie despre averea uriașă furată de el din casa lui Caesar și despre documentele sustrase de asemenea. (Unele erau dări de seamă , altele erau lucrări istorice sau literare..) . Dar Octavianus nu putea decât să se bucure că nu mai apărea un moștenitor, de astă dată fiu în linie directă- nu nepot adoptat -cum era cazul său- și care ar fi avut întâietate la moștenire. 
Ce putem crede? 
Sigur, e sinistru să ne gândim că această femeie tânără (de circa 32 de ani) , cu un comportament ireproșabil, însărcinată a fost ucisă pe ascuns. Și totuși, ce ar fi putut să se întâmple cu ea?

Putem să ne facem o ideie aflând ce s-a întâmplat cu prezumtivul fiu al lui Caesar cu Cleopatra. 

Nu se poate spune că femeile romane erau atât de retrase că nu apăreau în public ...Dimpotrivă. În exact aceeasi perioadă, de pildă Servilia Caepionis convoca o ședință a Senatului și reușea să schimbe o decizie a senatorilor ce îi privea pe fiul ei Brutus și pe ginerele ei, Cassius.  Așa că..

Lucius Calpurnius Piso Caesionis

 Era tatăl Calpurniei, dar era și un filozof și erudit important din acea perioadă.

Tatăl Calpurniei- senator- a murit nu mult după uciderea lui Caesar. La 9 zile după moartea lui Caesar, el a cerut să fie citit testamentul lui Caesar (ce era păstrat de Marea Vestală) și s-a ocupat de moștenirea sa testamentară, nu fără dificultate.

Tot el a fost cel ce a adus trupul lui Caesar la ceremonia funerară din Forum.
Apare suspect faptul că la această evocare a personalității lui Caesar nu s-a pomenit nimic despre Calpurnia, ceea ce arată că de fapt ea nu a fost prezentă acolo.
Istoricii au observat o similitudine între ceremonia funerară organizată sub conducerea lui Marcus Antonius pentru Caesar și ceremoniile funerare ce avuseseeră loc după moartea primilor doi soți ai Fulviei, ce era atunci soția lui Marcus Antonius.
Această asemănare conduce la ideea că Fulvia a avut o contribuție importantă la „punerea în scenă” a evenimentului: în situațiile anterioare fusese arătat cadavrul primului soț al Fulviei și hainele lui însângerate, iar în al doilea caz fusese folosit un manechin de ceară pentru arătarea rănilor; ambele metode au fost aplicate și la ceremonia funebră în memoria lui Caesar și au produs impresii puternice în rândurile privitorilor.
Deosebirea a fost că în primele două situaâii Fulvia fusese cea care , prin plânsete sfâșietoare și evocări dramatice  trezise mânia și revolta privitorilor, în timp ce la ceremonia pentru Caesar doar Antonius a vorbit, cu gesturi grandilocvente și exclamațiii patetice, în schimb - nici o vorbă despre Calpurnia. Decigur, dacă ea ar fi fost acolo ar fi plâns și ar fi rostit vorbe acuzatoare despre ucigași. Dar ea dispăruse, fără ca cineva să fi consemnat motivul.
Tatăl ei a fost cel ce a reprezentat familia. 

 A încercat să ducă alături de Marc Antoniu o politică de conciliere, crezându-l probabil un prieten al lui Caesar. Apoi s-a separat de el în iunie. În august 44 a fost primul care a deschis ostilitățile Senatului contra lui Antoniu, printr-un discurs de răsunet. Cicero l-a urmat cu Philippice. În primăvara anului 43 a încercat o conciliere fiind trimis de Senat la Modena.

După această dată el a dispărut din istorie- Era un simplu senator...Lucius Calpurnius Piso Caesoninus (vers 100 av. J.-C. – vers 43 av. J.-C.) .
Era un om de mare cultură, filozof epicurian , posesor al unei mari biblioteci în vila sa de la Herculanum. Horatiu (Quintus Horatius Flaccus)i-a dedicat arta sa poetică (Ars Poetica/ Epistolă Pisonilor) . În această operă fundamentală a poetului roman Horatius , scrisă în jurul anului 13 î.Hr erau formulate principiile estetice ale clasicismului antic, , cu sublinierea importanței clarității, simplității, unității dintre formă și conținut, originalității și armoniei în creația poetică.

Deci la 30de ani după moartea lui, lui Pison i se dedica această lucrare definitorie ce a străbătut mileniile . Asta arată că acest Pison fusese un filozof semnificativ, ce a influiențat societatea romană nu prin forța armelor, ci prin gândirea sa profundă. Și că fiul său fusese la rândul său un gânditor . 
Scrisoarea către Pisoni a devenit un text de referință pentru literatura europeană și un pilon al clasicismului, influiențând gândirea estetică pentru secole, de la Renaștere până în secolul al XVIII-lea.

 

Pe lângă fiica sa Calpurnia, soția lui Caesar, Piso a avut și un fiu, Lucius Calpurnius Piso, conoscut ca „pontiful”. Acest al doilea copil, frate vitreg al Calpurniei, născut în anul 48 î.Hr, avea doar trei cinci ani la moartea tatălui său. El a devenit om de încredere al împăraților Octavianus Augustus și Tiberius.
El a devenit consul în anul 15 î.Hr, scurt timp a fost și proconsul, apoi guvernator în Pamphylia (o regiune din Asia Mică) . În anul 11 î.Hr a fost trimis în Tracia ca legatus pro praetore, ca să înăbușe o revoltă după care a fost onorat cu un triumf.
A fost și praefectus urbi între anii 13 și 32,i membru în colegiul pontifical al Arval Brethren (cei ce ofereau sacrificii zeilor lari).
Poate că el a fost cel ce a primit de la Octavian August o moșie în Caska, pe insula Pag din actuala Croația.
S-au găsit acolo vestigii (ruine de clădiri dar mai ales monumente epigrafice ) care sunt în prezent studiate pentru evidențierea influienței avute de familia senatorială Calpurnia printre localnicii iliri romanizați.
Majoritatea monumentelor s-au găsit în orașul Corinium (stari grad Corinium, acum Gornji Karin din  Croația ) și în împrejurimile sale. Pe acolo au locuit în epoca aceea Liburnienii, un popor de marinari și de pirați  ce inventaseră și un tip de navă ușoară și rapidă (liburna) , folosită de romani.
Cercetătorii studiază acum premiza că acei Calpurnii liburieni găsiți în inscripții votive erau clienți ai familiei senatoriale Calpurnia înrudită prin Calpurnia Pisonis cu Caesar.
În anul 59 î.Hr o lege i-a conferit lui Caesar proconsulatul Galliei Cisalpine și al Ilyriei, teritorii pe care le-a guvernat cinci ani. (Până în 54 î.Hr.)
Tot în anul 59 î.Hr Caesar s-a căsătorit cu Calpurnia Pisonis. Poate acolo, în Ilyria Caesar a văzut-o pe Calpurnia și s-a îndrăgostit de ea?

Soarta copiilor Cleopatrei
Din relația lui Caesar cu Cleopatra se spunea că ar fi rezultat un copil- numit în mod semnificativ Cesarion. 

Statuia lui Cesarion ca faraon , purtând acoperământul de cap reiat (nemes) al faraonilor.

Statuie din granit roz datând din sec. I î. Hr.

 

Cât timp Cleopatra a locuit la Roma, ca invitată a lui Caesar,(având calitatea de  „socius et amicus populi Romani- prieten și aliat al poporului roman,  zvonurile spuneau că acel frumos băiețel era fiul lui Caesar. Dar Caesar nu l-a recunoscut drept fiu, în testamentul său!
Era mai greu să recunoască drept fiu natural un copil născut în timp ce mama lui era căsătorită cu altcineva- căci Cleopatra a fost măritată întâi cu un frate , Ptolemeu XIII, apoi cu celălalt frate-Ptolemeu XIV. Da, erau niște adolescenți, însă ...Apoi, dacă ar fi recunoscut un fiu al Cleopatrei acela ar fi avut probleme să acceadă la tronul Egiptului..Faptul că Marcus Antonius l-a declarat mai târziu pe Cesarion ca fiu al lui Caesar și el a fost asociat la domnia Cleopatrei a constituit unul dintre argumentele aduse de Octavianus pentru a convinge Senatul să declare război atât lui Antonius cât și Cleopatrei.

La o lună după  moartea lui Caesar , Cleopatra a părăsit Roma împreună cu fratele și soțul ei Ptolemeu XIV, atunci de circa 15 ani (ce a murit subit după aceea)  - probabil și cu copilașul Cesarion (numit ulterior Ptolemeu XV). E posibil să fi fost însărcinată, dar nu a născut în lunile care au urmat. 
În relație cu Marcus Antonius, Cleopatra a mai născut în anul 40 î.Hr: gemenii Alexandros Helios și Cleopatra Selene ,

 apoi- în anul 36 î.Hr, al doilea fiu din relația cu Antoniu: Ptolemeu Philadelphos.( Ptolemaios Philadelphos) 

Cesarion a fost declarat de Antonius ca fiu și moștenitor al lui Caesar- ca metodă de contracarare a legitimității lui Octavian August. Declarația a trezit puternice resentimente la Roma.

Când Octavian a invadat Egiptul în anul 30 î.Hr, Cleopatra l-a trimis pe Cesarion (atunci de 17 ani) în portul Berenice, la marea Roșie, pentru a-l pune la adăpost, urmând ca apoi el să plece spre India. Dar un perceptor l-a convins să revină în Egipt, unde Octavian l-ar fi chemat să preia puterea. 
Însă Octavian (ce a ocupat Alexandria pe 1 august 30 î.Hr, anexând oficial Egiptul la Republica romană)  a dispus executarea lui Cesarion pe 29 sau 30 august î.Hr. Cam pe 23 august 30 î.Hr, Octavian a dispus și uciderea fiului cel mare al lui Marcus Antonius (din căsătoria cu Fulvia) -Marcus Antonius Antyllus (Marcus Antonius Minor) - ce avea cam 16-17 ani. . 
Au fost executați copiii declarați moștenitorii tatălui lor. 

(Marc Antoniu s-a sinucis pe 30 august 30 î.Hr, după înfrângerea militară, iar Cleopatra s-a sinucis pe 10 sau 12 august 30î.Hr, pentru a nu fi purtată rușinos în urma carului triumfal al învingătorului, la Roma) 

Un al doilea fiu al lui Marc Antoniu cu Fulvia, Iulius Antonius (născut în 45-43 î.Hr) a fost crescut de Octavia cea Tânără, (sora vitregă a lui Octavian) cu care Antonius se recăsătorise după moartea Fulviei. După ce inițial a beneficiat de favoruri din partea lui Octavian August, ajungând consul în anul 10 î.Hr, a fost apoi obligat să se sinucidă fiind acuzat de acelaș Augustus de conspirație , mai ales că avea o legătură cu Iulia, fiica lui Augustus.

Cei trei copii ai Cleopatrei cu Marcus Antonius au fost duși de Octavian la Roma .
Nu se știe sigur  dacă cel mic a mai ajuns acolo. Gemenii, ce aveau 10 ani au fost  puși să defileze înlănțuiți cu lanțuri grele în parada triumfului lui Octavian, după care Alexandru Helios a...dispărut.
Oricum, singura care a ajuns la vâsta adultă a fost Cleopatra Selene, fiind crescută de sora lui Octavian, Octavia cea Tânără (ce fusese căsătorită cu Marcus Antonius). 
Selene s-a căsătorit la 15 ani cu regele Juba II al Mauritaniei și împreună cu soțul ei au avut o domnie de succes.


 Ce ar fi fost dacă?

Dacă nu ar fi fost asasinat în 44 î.Hr., Cezar ar mai fi trăit poate încă 15 sau 20 de ani. Sau poate mai puțin.  Constituţia sa fizică era neobişnuit de puternică, însă în ultimii ani de viaţă avusese mai multe crize -despre care s-a spus că ar fi fost epilepsie, dar medicina modernă neagă această posibilitate, pentru că el a avut doar câteva crize în ultimul an de viață, fără a fi suferit de așa ceva în ceilalți ani. De aceea el și dorea să-și reia activitatea  de militar, considerând că exercițiul fizic îi face bine.

 Ce ar fi făcut cu timpul său? Răspunsul poate fi doar ghicit din ce a făcut în cele câteva luni pe care le-a avut la dispoziţie.
 În 46 î.Hr. a găsit timp să reformeze calendarul roman.
În 45 î.Hr. a dat o lege care a constituit modelul standard pentru constituţiile municipiilor, care atunci erau unităţi locale autoguvernate în majoritatea teritoriilor locuite de cetăţeni romani.
În 59 î.Hr. refăcuse deja oraşul Capua, pe care regimul roman republican din urmă cu 150 de ani îl privase de personalitate juridică; a mai refăcut celelalte două mari oraşe, Cartagina şi Corint, distruse de predecesorii săi. Aceasta este doar o parte din ceea ce a făcut pentru a-i recoloniza pe soldaţii săi pensionaţi şi pentru proletariatul urban al Romei. De asemenea, era generos în acordarea cetăţeniei romane străinilor. (Le-o acordase tuturor cetăţenilor din Gallia Cisalpină, de la nord de fluviul Pad, în 49 î.Hr.) A sporit numărul de senatori şi i-a făcut mai reprezentativi pentru societatea romană.

La moartea sa, Caesar era pe punctul de a porni în noua campanie din Est. Țelul era de a cuceri Babilonul, răzbunând înfrângerea dezastruasă a lui Crasus din 53 î.Hr. Dar Suetoniu a scris că mai întâi ar fi atacat Dacia. Dacă el ar fi putut cuceri Dacia (așa cum a reușit după un secol și jumătate Traian) și ar fi dobândit toate acele uriașe cantități de aur, ar fi fost posibil ca el să cucerească și teritoriile de la est de Eufrat și Babilonul. 

Toate astea sunt presupuneri. 
Asasinarea lui Caesar i-a condamnat pe romani la încă 13 ani de război civil , iar Roma nu a mai avut niciodată suficientă forță pentru a cuceri și păstra Babilonul. 

Moștenirea  lui Caesar

Acest om de geniu foarte raţional, cu o mare exuberanţă sexuală, a schimbat cursul istoriei la capătul vestic al Lumii Vechi. Lichidând conducerea scandaloasă şi falimentară a nobilimii romane, a dat statului roman – şi civilizaţiei greco-romane – o păsuire care a durat peste 600 de ani în Orient şi peste 400 de ani în Occidentul rămas relativ în urmă. Cezar a substituit oligarhia romană cu o autocraţie care nu a mai putut fi abolită niciodată. Dacă nu ar fi făcut acest lucru atunci, este posibil ca Roma şi lumea greco-romană să fi capitulat, înainte de începutul erei creştine, în faţa invadatorilor barbari în apus şi a Imperiului Part în orient.

Prelungirea duratei de viaţă a civilizaţiei greco-romane a avut efecte istorice importante. Sub Imperiul Roman, Orientul Apropiat a fost influenţat de elenism timp de încă şase sau şapte secole, însă elementul elenistic nu a fost suficient de puternic încât să aibă un impact decisiv asupra creştinismului şi islamului. Şi Gallia s-ar fi adâncit şi mai mult în barbarism atunci când a fost invadată de franci dacă nu ar fi fost asociată cu lumea civilizată din bazinul mediteraneean timp de peste 500 de ani, ca rezultat al cuceririi ei de către Cezar.

sursa: Enciclopedia Universală Britannica,

Și totuși e posibil să fi existat un fiu nelegitim al lui Caesar care să fi moștenit geniul tatălui său?

Există teoria că Marcus Vipsanius Agrippa ar fi fost fiul nelegitim al lui Caesar!

Născut între martie 64î.Hr și martie 62î.Hr -probabil în anul 63 î. Hr , - nu se știe exact în care regiune: fie în Arpinum, fie în Istria, fie în Assisi. Era aproximativ de aceeași vârstă cu nepotul lui Caesar: Octavius (viitorul Octavianus Augustus) și...a fost educat alături de acesta, prin grija lui Caesar!
Nu se știe aproape nimic despre familia lui Agrippa: tatăl ar fi fost un cetățean roman modest, ce ar fi primit cetățenia de puțină vreme , despre mamă nu se știe chiar nimic. 
Dar tânărul a beneficiat de aceeași educație aleasă ca și tînărul Octavius, cu care a devenit bun prieten.
Aceiași maeștri de retorică, printre care Apollodor din Pergam.

Tânărul Agrippa avea un frate mai mare, ce a luptat împotriva lui Caesar în Africa, alături de trupele lui Cato. Ajungând prizonier, în Numidia, se găsea în mare pericol. Caesar avea obiceiul de a ierta când un cetățean roman fusese capturat după ce luptase împotriva lui, dar nu mai ierta dacă îl prindea a doua oară luptând de asemenea contra lui.
Or Lucius era la a doua astfel de abatere!
La rugămintea lui Agrippa făcută lui Octavian, acesta a intervenit la unchiul său  Caesar, care l-a iertat încă odată pe Lucius. . Deci Agrippa i-a datorat lui Octavian viața fratelui său. Spre deosebire de mulți alții ce au fost grațiați de Caesar în situații similare, Agrippa nu a uitat niciodată binele făcut.
Marcus Agrippa a luptat alături de Caesar în campania din 46-45 î.Hr, inclusiv la Munda. 
Și a rămas prieten devotat al lui Octavianus. Toată viața. 

Căci moștenitorul oficial al lui Caesar a fost Octavianus Augustus, devenit primul împărat al Romei.
Octavianus Augustus 
A fost nepotul lui Caesar, pe care el l-a remarcat prima dată când, copil de 12 ani fiind, a ținut cuvântarea elogioasă la ceremonia funerară a bunicii lui, Iulia. Caesar era unchiul mamei lui, Atia Balba Caesonia.(Atia era fiica Iuliei Minor, sora mai mică a lui Caesar și a pretorului Marcus Atius Balbus.  
Născut pe 23 sept. 63 î.Hr, sub numele de Gaius Octavius, a fost numit Gaius Octavius Thurinus după victoria de la Thurii,(împotriva sclavilor răsculați ) la care participase și tatăl său.
După adoptarea postumă de către Caesar a luat numele Gaius Iulius Caesar Octavianus.

Legende

Suetonius citează și niște prevestiri ce ar fi precedat nașterea acestui copil destinat unui viitor strălucit. (Putem să ne închipuim că s-a vorbit despre ele de fapt după adopția făcută de Caesar) 

Atia ar fi venit noaptea să facă un sacrificiu zeului Apollon, s-ar fi întâlnit cu un șarpe, ce și-ar fi lăsat amprenta pe trupul ei, și- ce să vezi- în a zecea lună după asta se năștea micul Octavius, ce ar fi fost fiul lui Apollon...

Oricum în ziua când s-a născut copilul tatăl său a ajuns mai târziu la Senat, unde se delibera asupra conjurației lui Catilina.  Și iarăși fusese o prezicere favorabilă.

Octavian avea părul blond gălbui (subflavum) - de culoarea nisipului , iar ochii erau de un albastru- cenușiu.

Caesar s-a preocupat îndeaproape de educația lui, dar și de a prietenului său, Agrippa, băiat de aceeași vârstă cu Octavius. Amândoi au beneficiat de cea mai bună educație din acel timp, în Grecia (centrul cultural al vremii).  Cei doi aveau să rămână legați pe viață. Adică până la moartea prematură și neașteptată , niciodată explicată, a lui Agrippa. 
Încă de timpuriu s-a observat însă că Octavius avea o sănătate șubredă , ce se înrăutățea brusc înainte de bătăliile grele sau în situații srtesante.
Cu toate acestea Caesar l-a trecut în testamentul său ca moștenitor principal și l-a adoptat prin acel document.
El remarcase probabil marea sa ambiție.
Când Caesar a plecat în ceea ce avea să fie ultima sa campanie militară, în Spania, pentru a înfrunta uriașa armată adunată de către fiii lui Pompei și pe care armata comandată de trimisul său nu putuse să o învingă, el i-a convocat și pe Octavius și pe Agrippa, pentru ca ei să capete experiență militară indispensabilă în acel timp.
Agrippa a ajuns singur, fiindcă Octavius, reținut de o boală, s-a deplasat abia după ce situația frontului se lămurise și Caesar câștigase marea victorie de la Munda.
Apoi, după moartea lui Caesar, înainte de bătălia de la Naulochus , contra lui Sextus Pompei, Suetonius povestește că a suferit un fel de criză psihologică.
„El nu putea să facă față să-și examineze navele când ele erau deja în poziții de luptă.; ci stătea lungit pe spate într-o stare de uluire și privea spre cer, fără să se scoale deloc să arate că era în viață , până ce amiralul său Marcus Agrippa a făcut inamicul să intre în derută”
În alte momente, când nu era vorba de o luptă directă, Octavius părea foarte curajos. 
Se povestește și că, la asediul cetății Metelum din Ilyria, (unde se retrăsese Decimus Brutus cu armata sa) Octavius a luat inițiativa și a pornit la asalt (urmat de Agrippa și de câțiva ofițeri) pentru a-i decide pe soldați să atace meterezele.
Romanii construiseră patru rampe mobile cu care să escaladeze zidurile cetății, dar primele trei se rupseseră sub greutatea atacatorilor. Octavius și cei câțiva ofiței s-au urcat pe a patra rampă, trupele l-au urmat cu avânt, dar asta a provocat ruperea și a acestei rampe, Octavius rupându-și un picior și fiind rănit la brațe în cădere. Desigur, asta l-a scos din luptă.
De exemplu când soldații au fost nemulțumiți de unele dintre politicile sale, el s-a dus fără arme și fără gardă în mijlocul mulțimii furioase , știind foarte bine că ar fi putut fi ucis cu ușurință.
E posibil ca el să fi fost conștient că nu e foarte bun general și prefera să lase    confruntările armate în seama lui Agrippa, el ocupându-se în schimb de manipulări și de acțiuni oportuniste pentru a rămâne singur stăpânitor al Imperiului.
El nu s-a sfiit să schimbe taberele și alianțele , avansând de fiecare dată spre țelul său de supremație politică.
Întoarcerea prudentă la Roma după uciderea lui Caesar a fost însoțită de recrutarea de trupe, dar și de găsirea de alianțe politice. S-a ferit să-l contreze violent pe Antonius în privința moștenirii sale, asigurându-și în acelaș timp sprijinul lui Cicero printr-o scrisoare lingușitoare. Cicero i-a pledat cauza în fața Senatului, fiind acoperită astfel fapta penală a racolării unei armate ca simplu cetățean . Pentru câștigarea simpatiei poporului a anunțat că va plăti din banii săi proprii sumele promise de Caesar prin testament fiecărui cetățean roman (în condițiile în care Antonius nu-i dăduse sumele cuvenite din banii rămași de la Caesar). Da, a folosit banii mamei sale, ai tatălui său vitreg , ba chiar și pe cei moșteniți de verii săi, ceilalți nepoți ai lui Caesar, dar nu cred că ar fi fost suficienți ca, după ce ar fi dat fiecărui roman câte 300 de sesterți, să poată și strânge o armată de cca 3000 de luptători plătiți „regește”-cu solda pe 3-4 ani dată în avans. Dar el avea probabil și sumele de bani lăsate de Caesar pentru plata legiunilor strânse în Macedonia în vederea iminentului război contra Daciei. Numele de „Caesar” adoptat imediat după adopție și plata generoasă au atras de partea lui două dintre legiunile aflate sub comanda lui Antonius. Nu s-a sfiit să se alieze cu asasinii lui Caesar (în speță cu Decimus Brutus și cu mentorul cezaricizilor, Cicero) împotriva lui Marcus Antonius, care acaparase puterea la Roma. În luptele de lângă Modena au pierit cei doi consuli în funcție, dar și Decimul Brutus. Așa că...Octavianus s-a aliat cu Marcus Antonius și cu prietenul acestuia Lepidus. Pentru moment. Scăpând și de aliații deveniți incomozi- ca Cicero.
E de presupus că   dat fiind că era cunoscută constituția sa maladivă, Octavius a folosit asta în interesul său pentru a se eschiva de la riscurile unei lupte directe , pe front și a se retrage în spatele frontului pe tărâmul luptei politice, pentru care dovedise aptitudini.
În lupta decisivă de la Philippi, contra armatelor lui Marcus Brutus și Cassius, el a lăsat din nou responsabilitatea comenzii militare lui Agrippa. Prada dobândită după această victorie a fost folosită de Octavian pentru construirea forului său.
Octavius a stăpânit arta politicii, a propagandei , știind să delege responsabilități pentru domeniile în care nu excela (cum era cel militar). A preferat să-și facă un renume din faptul că instaurase pace durabilă în imperiu.
Dar n-avea nici un scrupul să-i trimită pe alții să ucidă pentru el , când considera util.

Marcus Vipsanius Agrippa a fost unul dintre cei mai mari romani care au trăit vreodată.

 Un om al onoarei constante, prieten devotat al lui Augustus , general de geniu,  a fost și responsabil pentru multe dintre capodoperele de marmură ale arhitecturii pentru care Roma antică este cunoscută astăzi. A fost consul, general, arhitect și om de stat și și-a trăit viața conform unui cod de conduită strict.

Agrippa e considerat cel ce a sistematizat sistemul de alimentare cu apă roman. A construit trei apeducte, le-a îmbunătățit și extins pe celelalte trei existente pe atunci

.Există  teoria că ar fi fost fiu nelegitim al lui Caius Iulius Caesar , teorie susținută de faptul că, deși provenit dintr-o familie modestă,  el a fost educat împreună cu Octavius (devenit Octavianus Augustus) prin grija lui Caesar, la Apollonia.

(La Apollonia atât Octavius cât și Agrippa au luat lecții private cu filozoful Athenodor Cananitul, ce fusese elevul filozofului și savantului Poseidonius din Apameus, de la care învățase astronomie, matematică, geografie, istorie, filologie și meteorologie și care fusese profesorul lui Cicero și al ui Pompei. Prin urmare Agrippa a beneficiat de cea mai bună educație posibilă în timpul său, în mod similar cu nepotul preferat al lui Caesar.)  

Și de asemenea ambii tineri au fost convocați de Caesar să-l însoțească în expediția sa din Spania, pentru a-și completa educația cu deprinderile din domeniul militar.

În timp ce Octavian  a întârziat să ajungă în Spania, acuzând o stare de rău (care se pare că i-a apărut în mai multe situații stresante) , Agrippa a ajuns la timp și a participat la bătăliile riscante alături de Caesar.

Agrippa renunța de obicei la al doilea prenume (care indica familia), iar când Irod și-a numit nepotul după el, l-a numit pe nepot: „Marcus Iulius Agrippa”, ceea ce ar indica faptul că apropiații știau că Agrippa e fiu nelegitim al lui Caesar.

Agrippa l-a sfătuit pe Octavius să accepte poziția de fiu adoptiv al lui Caesar și  l-a sprijinit întreaga viață cu realele sale calități de conducător militar, dar și de edil.

Statuia ecvestră a lui Agrippa ridicată în 2007 la Merida, în Spania.

Orașul rroman Emerita Augusta a fost înființat în anul 25 î.Hr pentru veteranii armatei lui Augustus , devenind apoi unul dintre cele mai importante orașe șin Imperiul Roman. 

 

A avut merite incontestabile în victoriile obținute de armata lui Octavianus Augustus, mai întâi la Nauloque, unde l-a învins pe Sextus Pompei ,apoi- decisiv-  împotriva lui Marcus Antonius, în special la Actium.Prin victoria de la  Actium, Agrippa i-a dat imperiul lui  Octavianus. Apoi  a înființat o marină romană permanentă, a înființat baza navală Portus Iulius la Cumae și a pus capăt bandelor de pirați din Mediterana. Portul secret Iulius a fost săpat în lacurile Averne și Lucrin, legat de mare printr-un canal - o capodoperă de inginerie. Acolo îi antrena pe marinari și a pus să se construiască navele liburniene, ambarcațiuni rapide și manevrabile ușor menite să surprindă impozantele trireme inamice. 

A avut un rol major  în construcțiile realizate la Roma: Două apeducte noi au fost construite aparent pe cheltuiala sa. (conform lui Dio Cassius). A construit băi publice la Campus Martius (Termele lui Agrippa) , a construit Panteonul (reconstruit apoi de Hadrian) și a pus bazele administrării imperiale a sistemului de apeducte al Romei, care nu a fost niciodată complet înlocuit. Frontinus îi atribuie inventarea unui sistem de măsurare a cantităților de apă, quinaria. Sistemul a fost folosit câteva sute de ani.

A creat grădini publice. 
A reorganizat canalele de scurgere ale orașului.. A comandat porticul Vipsania pe Câmpul lui Marte, unde pereții prezentau o hartă a lumii.
A construit primul Panteon (între anii 27 și 25 î.Hr) 

A supervizat rețeua rutieră majoră din Galia („rețeaua lui Agrippa”) 
În anul 23, an de criză constituțională, Octavianus Augustus s-a îmbolnăvit și i-a înmânat cu martori lui Agrippa inelul său cu sigiliu (era figurat un sfinx) , ca el să aibă puteri depline. După însănătoșirea lui August, Agrippa i-a înapoiat imediat inelul. 

Când a murit Agrippa, Octavianus Augustus a dat dispoziție să fie îngropat în propriul său mausoleu, pregătit din vreme. 

Agrippa a murit prematur, din motive necunoscute.  Sora lui, Vipsania Polla a terminat ultimele sale proiecte: construirea unui monument (porticul lui Vipsanius) pe Câmpul lui Marte,  a cerut aprobarea lui Augustus ca pe zidurile acestuia să fie oferită publicului o hartă de mari dimensiuni, lucrată în mozaic, ce reprezenta lumea așa cum era cunoscută atunci și întregul Imperiu Roman . Harta conținea foarte multe informații, fiind făcută la scară și pe un perete de dimensiuni foarte mari. Din păcate nu s-a păstrat, dar ea a stat la baza a numeroase alte hărți antice sau medievale.

Cum arăta Agrippa?
Nu avem alte informații în afară de sculpturile care în reprezintă și profilurile de pe monede. 
Pare să fi avut o statură atletică , cu cap mare și gât musculos , poate cu tendința de bărbie dublă, cu păr bogat și bărbie voluntară. Gura mică și fermă, buzele strânse , maxilarul puternic, arcadele sprâncenelor puternice, ochii adânciți în orbite.

 

În anul 19 î.Hr, generalul roman Marcus Vipsanius Agrippa a construit apeductul subteran Aqua Virgo, pentru alimentarea primelor băi publice din oraș. Atunci s-a construit și o fântână simplă în zona actualei Piețe Trevi, pentru aprovizionarea cu apă a cetățenilor din cartier.  

Fântâna Trevi ilustrează începuturile realizării apeductului Aqua Virgo.

Potrivit tradiției transmise oral, o tânără fată fecioară le-a arătat inginerilor lui Agrippa izvorul ascuns cu apă cristalină , apă ce a fost captată și adusă printr-un apeduct la Roma și care alimentează și acum fântâna Trevi

Pe un basorelief e figuraț arhitectul ce îi prezintă lui Agrippa planurile apeductului.

Pe turnul Consiliului din Koln (Colonia) au fost făcute statuile lui Agrippa și Augustus alături.
Pozițiile lor egale simbolizează faptul că ei erau practic o echipă de conducere, Octavianus având puterea administrativă, iar Agrippa având calitățile de militar și constructor. 

Lui Agrippa i-a fost ridicată o statuie colosală, înaltă  de 3,17m (în perioada 16-13 î.Hr),
în „nuditate eroică”, în chip de Poseidon, pentru a se reliefa rolul său decisiv în bătăliile navale. 
Statuia a fost sculptată în marmură de Pentelic (din Grecia) și se crede că a fost sculptată de un sculptor grec . Se crede că statuia a fost ridicată după numirea lui Agrippa ca „proconsulatos maior” ..Soclul și trunchiul de arbore au fost adăugate ulterior din marmură italiană. 
Pe soclu e inscripția: M. VIPSANI AGRIPPAE/ SIMULACRVM/ DOMINICVS. CARTE. GRIMANIVS/ À AVITAS. AEDES HONESTANDAS/ ROME. VÉNÉTIE. TRANSTVLIT/MICHAEL. J.O. CARBONISER. F. GRIMANIVS PV/ FAMILIAE. SUAE. POSTREMVS/ MVNICIPIBVS. VOLONTÉ. LEGAVIT/CIC. IC. CCCILXI
 A fost bătut și un dinar ce avea figurile ambilor oameni politici principali din Imperiu: Augustus și Agrippa.

Pe avers: profilul lui Augustus și inscripția: CAESAR AVGVSUS
Pe revers: profilul lui Agrippa și inscripția: M AGRIPPA PLATORINVS IIIVIR (Marcus Agrippa.. Platorinus (magistrat monetar-triumvir monetalis) 
Această monedă arată poziția importantă pe care o avea Agrippa- aproape egal al lui Augustus.
Augustus a decis să fie și mai sigur de fidelitatea lui Agrippa (deși acesta nu-i dăduse nici un motiv de bănuială până atunci) . (Mecena îl sfătuise pe Augustus ca fie să-l elimine pe Agrippa, fie să și-l facă ginere. Dar dacă le-ar fi făcut pe amândouă, succesiv? )

În anul 21 î.Hr Octavianus a decis căsătoria lui Agrippa cu fiica sa, de 16 ani, Iulia , pentru ca urmașii lor să acceadă la tron.
Iulia a născut 5 copii, dar nici n-apucase să-l nască pe al cincilea când...

Agrippa a murit subit în anul 12 î.Hr, la 51 de ani. (Atac cardiac? Sau...gută? Că nu prea suporta clima rece din munți..pe scurt: nu se cunoaște cauza) 
Cuplul locuise în frumoasa vilă din Transtevere ale cărei vestigii sunt admirate și astăzi. 

Rămasă văduvă, Iulia a fost căsătorită împotriva voinței ei cu Tiberius, în anul 42 î.Hr. În anul 2 î.Hr Iulia a fost acuzată de adulter și trimisă în exil în insula Pandateria. În anul 3 Iulia a avut permisiunea de a reveni din exil dar cu domiciliu fix la Rhegium. A murit după urcarea pe tron a lui Tiberius. 

Octavianus Augustus se recăsătorise  cu Livia (ce era însărcinată la acea dată cu Tiberius) , în anul 38 î.Hr. 
Frumoasa Livia a fost caracterizată de nepotul ei Caligula așa: 

„E Ulysse în straie de femeie”

Din  căsătoria lui Agrippa cu Iulia  s-au născut cinci copii. Băieții mai mari,  numiți Gaius și Lucius Caesar ,  fost adoptați de la naștere de Octavianus ca moștenitori..dar....au murit de tineri.

•  Caius Julius Caesar Vipsanianus VIPSANII -20-4
•  Julia Vipsania Iulia Minor VIPSANII -19-27
•  Lucius Julius Caesar Vipsanianus VIPSANII -16-2
•  Agrippine Iulia Agrippina Maior L'Aînée VIPSANII -14-33
•  Agrippa Postumus VIPSANII -11-14

Gaius- era în campanie militară în Armenia când a fost ușor rănit -printr-o înșelătorie ce a părut că a avut ca scop exact asta-iar apoi starea lui s-a înrăutățit , a plecat (în mod straniu) în Siria, unde dar aflînd de moartea fratelui său a intrat în depresie și....după 2 ani a murit- în anul 4 deci 
Lucius- a murit de o boală necunoscută, la Marsilia, în anul 2

Portretul din porfir al lui Gaius Iulius Caesar Vipsanianus (20î.Hr-4)

                                        Și al lui Lucius Julius Caesar Vipsanianus (17î.Hr-2)- semăna mult cu mama lui, Iulia

Fiul cel mic, Agrippa Postumus a fost acuzat la 16 ani de complot -ar fi vrut să-și elibereze mama, pe Iulia din exilul la care fusese condamnată de Augustus și să preia comanda unor cohorte răsculate. Agrippa Postumus a fost exilat și ...... Cu această ocazie a fost exilat și poetul Ovidius, la Tomis.

. 
Fiicele: Julia cea tânără a fost exilată. Agripina cea Bătrână s-a căsătorit cu Germanicus, fiul lor fiind împăratul Caligula. 

În acest mod rămâneau ca având drepturi la tronul Imperiului doar Tiberius, fiul Liviei ce fusese înfiat de Augustus, dar și- mai ales- Agrippa Postumus, ce descindea direct din stirpea împăratului Augustus.
În acea perioadă Augustus , ajuns la 77 de ani, avea sănătatea problematică , iar Livia îl dirija cu șiretenie .
Augustus l-a vizitat pe nepotul său Agrippa Postumus la Planasia, unde fusese exilat și ..a plâns , dând de înțeles că urma să-l ierte.
Un martor  al întrevederii a relatat scena soției lui, care i-a povestit Liviei, care...
Martorul a murit (sinucidere?)
Tiberius (plecat în Ilyria) a fost chemat de urgență de mama sa, Livia. La Nola, unde împăratul Augustus avea o vilă și se găsea la refacere.

 
Dio Cassius a scris ce se vorbea pe atunci, cum că:
„O bănuială o apăsa pe Livia în legătură cu asta. Aflând de călătoria secretă în insula Planasia, i-a venit ideea că planul lui Augustus era să se împace cu Agrippa, și se pare că ea a pudrat cu otravă mai multe smochine dintr-un pom de unde îi plăcea lui Augustus să culeagă fructele cu propria sa mână. Amândoi au mâncat apoi smochine, Livia neatingând decât smochinele sănătoase și dându-i-le soțului ei pe cele pe care ea le tratase”

 
Plutarh a descris  astfel moartea nefericitului confident:
„Flavius, amicul împăratului Augustus, l-a auzit într-o zi plângându-se de izolarea la care era condamnat la bătrânețe. Cei doi nepoți, Caius și Lucius muriseră și singurul care îi rămânea, Agrippa Postumus, trăia ca proscris pentru acuzații calomnioase. Așa că nefericitul împărat era nevoit să ia ca succesor un fiu adoptiv , așa că plângea absența nepotului său legitim nu nu se gândea decât să-l cheme la el. Flavius i-a povestit această discuție nevestei lui, care i-a relatat Liviei , după care împăratul a primit amare reproșuri.  Într-o dimineață când Flavius, ca de obicei se prezenta în fața stăpânului pentru a-l saluta: -Cât despre tine, Flavius, a răspuns Augustus, îți urez o înțelegere corectă. -Flavius a înțeles. Întors acasă, i-a spus soției lui:- Împăratul știe că ți-am spus secretul lui, nu mai am decât să-mi iau viața.- N-ai decât ceea ce meriți, i-a răspuns femeia. De când suntem căsătoriți, n-ar fi trebuit să știi că obișnuiesc să pălăvrăgesc și să te ferești de asta?  Până atunci, lasă-mă să mor prima. - Și luând pumnalul, ea s-a înjunghiat sub ochii soțului ei..”

 
Și iată ce s-a întâmplat apoi:

Ordinul de executare a lui Posthumus Agrippa fusese dat dinainte:   ca Posthumus Agrippa să aibă capul tăiat chiar în momentul în care ajungea la Planasia vestea morții împăratului.

Pliniu cel Bătrân a menționat la rândul său:  „Ordinul a fost executat, dar nu fără dificultate, căci prințul, dotat cu o vigoare atletică , s-a apărat cu mare energie și, deși prins pe neașteptate și fără arme, l-a forțat pe tribunul militar să cheme în ajutorul său unul dintre cei mai valoroși centurioni. ”

Tiberiu, în primul moment a declinat orice fel de responsabilitate. Centurionului care venise personal să raporteze, i-a răspuns rece: „Eu n-am ordonat nimic, și autorul acestui act criminal va trebui să dea explicații în fața senatului.” El voia să decreteze o anchetă și afacerea nu și-a schimbat cursul decât la intervenția presantă a Liviei și a lui Crispus Salluste, nepotul istoricului. Inițiat în cele mai mici secrete din interior, acest Crispus susținea că i-a dat în mână tribunului militar un ordin de cabinet semnat cu propria mână de împăratul defunct. Îndată ce a aflat de decizia lui Tiberiu, el a alergat la Livia să o prevină asupra inconvenientelor ce ar fi urmat după dezvăluirea secretelor de familie ...Noul împărat a gândit că e înțelept să nu mai insiste și s-a mulțumit să declare senatului că execuția lui Agrippa a avut loc la ordinul special al lui Augustus.”

Tiberius a devenit împărat

Livia a continuat să se amestece în treburile imperiului, neezitând să folosească scrieri vechi ale lui Augustus pentru a-și pune fiul la punct, la nevoie. 
Ajunsă la 80 de ani se bucura de o sănătate perfectă- zicea că îi făcea bine vinul aspru din Istria și un regim exclusiv vegetarian. Îi plăceau în special smochinele..
Se bucura de cele mai mari onoruri, era vorba să i se ridice un templu..
La 82 de ani s-a îmbolnăvit grav, dar a supraviețuit . A murit la 88 de ani, cu omagii magnifice din partea Romei. Tiberius nu s-a deplasat de la Capri, unde locuia în ultimii ani.

Această frescă romană descoperită la Pompei reprezintă personajele legendare Hercules și Omphale.
Omphale reușise să-l cucerească și să și-l aservească pe puternicul Hercules, care era în stare să-i satisfacă orice capricii, și tremura dacă ea era nemulțumită.

Influiența femeilor în antichitatea romană

Servilia Caepionis 

Deși femeile din antichitatea romană nu dețineau funcții publice, influiența lor asupra societății era mare.
Doar că se manifesta prin intermediul soților, fraților , fiilor și ginerilor lor.

Un exemplu ar fi felul în care o femeie a reușit să distrugă- la propriu- viața celui mai puternic om al timpului său: Caius Iulius Caesar

 Un portret executat în timpul vieții lui Caesar - datat între anii 50-40 î.Hr

 

Servilia Caepionis

A fost o femeie despre care s-a spus că avea influiență mai mare decât un senator.

Cum a ajuns la asemenea influiență?
Provenea dintr-o familie patriciană în care se păstrase mândria de a proveni din Caius Servilius Ahala, un conducător al cavaleriei romane din anul 439 î. Hr. care reușise să-l ucidă pe Spurius Maelius, un plebeian îmbogățit prin specularea unor mari cantități de grâu și care ar fi dorit să ajungă rege. 

Ea era fiica cea mare a generalului Quintus Servilius Caepio , provenit dintr-o lungă serie de magistrați și generali romani foarte influienți, chiar dacă în cazul bunicului (ce purta acelaș nume) Quintus Servilius Caepio  acesta avusese numele legat de o înfrângere militară răsunătoare și de o deturnare de fonduri.
Mătușile din partea tatălui ale Serviliei erau căsătorite una cu un general și cealaltă cu un tribun al poporului ce murise asasinat. (Putem remarca aici că activitatea politică putea fi mai riscantă decât lupta pe front !)
 
Mama sa, Livia Drusa era la rândul ei fiică de general și consul și era sora acelui tribun al poporului ce fusese ucis. 
Prin anul 108 î.Hr, Livia Drusa s-a căsătorit cu Quintus Servilius Caepio și au avut trei copii:

• Servilia Caepionis Major  (Servilii Caepiones)
  -născută prin anii 100 -104  î.Hr. (părerile diferă) 
• Servilia Junior (ce s-a căsătorit în anul 65 î.Hr cu consulul Lucullus, care a repudiat-o după un an pentru adulter)
• Cnaeus Servilius Caepio. 

Cum socrul său a fost condamnat la o amendă consistentă  și exilat ca urmare a delapidării, Livia Drusa a divorțat în anul 103 î.Hr și s-a recăsătorit în anul 98 î. Hr (sau spre anul 70 î.Hr) cu Marcus Porcius Cato ,  (nepotul lui Cato cel Bătrân) cu care a avut alți doi copii:

• Marcus Porcius Cato -Cato cel Tânăr -Cato Minor (supranumit mai târziu Cato din Utica -Marcus Porcius Cato Uticencis)- născut în 95 î. Hr și mort la Utica, pe 12 aprilie 46 î.Hr.
• Porcia Catonis- ce se va căsători cu Lucius Domitius Ahenobarbus-ce a fost consul în anul 54 î.Hr și unul dintre strămoșii împăratului Nero
  
  

Observăm că faptul că o femeie divorțase și avea deja trei copii nu a fost o piedică pentru ca ea să facă o nouă căsătorie cu un alt descendent al unei familii ilustre. 

Din păcate  Livia Drusa a murit curând după ultima naștere iar la un an după aceea Marcus Porcius Cato a murit și el. 

Cei cinci copii ai Liviei Drusa au rămas orfani la vârste fragede- probabil Cato Minor nu avea nici 4 ani. Cato era foarte apropiat de sora lui cea mare, Servilia Caepionis, care era probabil cu 7-9 ani mai mare ca el. În situația dramatică în care erau, Servilia și-a asumat -din punct de vedere moral-rolul mamei pentru frații mai mici. Cato era apropiat și de celălalt frate vitreg, Cneus Servilius Caepio, 
Copiii au fost luați în grijă de unchiul din partea mamei Marcus Livius Drusus, care a fost însă asasinat în anul 91 î.Hr. Un alt șoc pentru copiii orfani. Servilia avea 10-13 ani - deși alți autori consideră că ar fi avut 16 ani, pentru că anul nașterii ei nu e cunoscut cu precizie. 
Copiii  au fost apoi luați în grijă de alt unchi, Mamercus Æmilius Lepidus Livianus, fratele lui Marcus Livius Drusus , care purta alt nume de familie pentru că fusese adoptat de familia Æmilii Lepidi. Acest al doilea unchi se căsătorise cu o fiică a dictatorului Sylla, Cornelia Syyla și era foarte bogat. A murit prin anul 62 î.Hr. 

Servillia Caepionis s-a căsătorit înainte de anul 85 î.Hr cu Marcus Junius Brutus . Dacă vom considera  că era născută prin anul 104 î.Hr ,s-ar fi căsătorit pe la 18-19 ani; apoi a plecat cu el la Capua, unde soțul ei înființase o colonie.  În anul 85 î.Hr s-a născut primul lor copil, Marcus Iunius Brutus.

În anul 77 î.Hr soțul Serviliei, Brutus-tatăl a fost ucis din ordinul lui Pompei. 
Servilia nu s-a lasă descurajată, ci sa recăsătorit cu Decimus Junius Silanus , senator ce a fost primul care s-a pronunțat în ședința Senatului de pe 5 decembrie 63 pentru executarea conjuraților lui Catilina.
În anul 62 încă era consul și a murit prin anul 56 î.Hr. 
Servilia a avut cu Silanus trei fiice (Prima, Secunda și Terția) și un fiu (Marcus Junius Silanus) .
Probabil însă că ea a dorit să aibă mai multă putere și de asta și-a propus să-l cucerească pe Caesar. 

Amanta lui Caesar

Deși căsătorită cu senatorul Silanus, Servilia a început o legătură amoroasă cu Gaius Iulius Caesar , se crede că în jurul anului 63 î. Hr. 
Era mai mare ca vârstă decât el cu circa 4 ani, avea deja cinci copii , dar asta nu a oprit-o. 
A fost foarte insistentă, trimitându-i lui Caesar scrisori de dragoste chiar la Senat, deși știa că acolo va fi prezent și soțul ei. Putem deduce că își urmărea scopul fără să țină cont de uzanțe sau de principii morale.

Plutarh a scris că în timpul faimoasei ședințe a Senatului legată de conspirația lui Catilina, lui Caesar i s-a adus o scrisoare. Cato cel Tânăr (fratele vitreg al Serviliei) a cerut vehement ca scrisoarea să fie citită cu glas tare, bănuind că era ceva legat de acea conspirație. Caesar a refuzat inițial să arate scrisoarea, dar fiind presat de Cato, i-a dat-o lui în mână. Spre surprinderea sa, Cato a văzut că era ....o scrisoare de dragoste trimisă de sora lui.

Dar care să fi fost scopul ei?

Îmi e greu să cred că se îndrăgostise de Caesar, de vreme ce toate datele indică faptul că în casa ei rudele ei au pus la punct atentatul în urma căruia Caesar a fost ucis.
Să se căsătorească cu el nu putea, că era deja căsătorită și probabil societatea ar fi dezaprobat ca ea să-l părăsească pe tatăl celor patru copii mai mici. 

 Caesar divorțase în anul 63 î.Hr de Pompeia Sulla , care fusese în centrul unui scandal provocat de un admirator al ei ce se strecurase în casa lor deghizat în femeie. 

Deși Caesar a dovedit că soția lui nu fusese la curent cu stratagema, a divorțat totuși de ea, spunând că „soția lui Caesar nu trebuie să fie nici măcar bănuită”. 

Prin urmare Caesar dorea să aibă o soție mai presus de orice bârfă și nu ar fi luat în căsătorie o femeie divorțată cu-probabil -scandal , dacă așa ceva s-ar fi întâmplat.

(Se poate aminti că de pildă Pompei a fost apostrofat de Curio cel mare, dar și de cel tânăr , precum și de mulți alții pentru că se recăsătorise divorțând de o soție care îi dăruise trei copii). 

Caesar s-a recăsătorit  în anul 59 î.Hr cu Calpurnia Pisonis , mai tânără ca el cu 25 de ani . 
Totuși Servilia și-a păstrat poziția de amantă a marelui Caesar. 

Istoricul francez Jérôme Ernest Joseph Carcopino , specialist în Roma antică a considerat însă că Servilia nu a devenit amanta lui Caesar în anul 63, când ea îi scria scrisori înfocate, ci mai târziu, în noaptea de 1 spre 2 octombrie 59 î.Hr, când ea avea interesul major de a obține sprijinul consulului Caesar pentru salvarea fiului ei Brutus, ce era acuzat de complot contra lui Pompei. Istoricul Jérôme Carcopino a găsit această informație în Corespondența lui Cicero. Alți comentatori consideră că Servilia era deja amanta lui Caesar și a făcut apel la toate farmecele ei feminine în noaptea respectivă pentru a-l determina pe Caesar să-l salveze pe Brutus cu orice preț.

Brutus avea motive să-l urască pe Pompei, care ordonase uciderea tatălui său după ce promisese să-l ierte.
Brutus își arătase în multe rânduri ostilitatea față de Pompei. 
El fusese indicat ca participant la complotul contra lui Pompei de către principalul acuzat în proces, Vettius, despre care Senatul declarase că oricine ar încerca să-l scape de închisoare ar acționa   cotntra  statului- ”eum contra Rempublicam facturum”.
Și totuși Caesar l-a eliberat personal din închisoare pe Vettius, l-a adus la Rostres și l-a somat să-și revizuiască declarațiile , riscând să fie el însuși incriminat de către Senat. Vettius nu l-a mai acuzat pe Brutus.  Cicero a apreciat că era efectul „intervenției nocturne”  a Serviliei. 
Cicero i-a scris lui Atticus:
„„Faimosul Vettius, cel care îmi dădea sfaturi atât de bune, a făcut tot posibilul pe lângă Caesar ca să-l compromită pe tânărul Curio  într-un complot. Fapt e că intr-nd în anturajul apropiat al acestui tânăr, care a avut câteva întâlniri cu el, a ajuns până la a afla intenția acestuia de a se arunca asupra lui Pompei împreună cu sclavii săi ca să-l ucidă. ...Afacerea a ajuns la Senat. ...Vettius a declarat că exista un complot pus la cale de câțiva tineri, în cap cu Curio. ; că ar fi fost Paullus, ca și Caepionis Brutus  și Lentulus.  ...
A doua zi Caesar, acelaș Caesar când era pretor în obligase pe Q. Catulus să vorbească stând jos, l-a urcat cu forța pe Vettius la tribuna declarațiilor oficiale ...Acolo Vettius al meu a putut spune tot ce a vrut . I se dăduse o lecție, o știa bine. El a început prin a ridica orice învinuire asupra lui Caepio, pe care îl acuzase violent în ajun , arătând astfel clar tuturor că noaptea și seducțiile sale aduseseră sfaturi bune. Apoi, el a acuzat oameni la care nu făcuse nici cea mai mică aluzie în Senat: Lucullus, ..L.Domitius,..El nu m-a numit deloc. Dar a vorbit despre un consul, abil orator care, după cum i se spusese, avea nevoie de un Servilius Ahala sau de un Brutus ; ...a mai spus că auzise că Pisone , ginerele meu și M. Laterensis făceau parte din complot. ..”
(Caius Calpurnius Piso Frugi era ginerele lui Cicero în perioada anilor 63-57 î.Hr, fiind căsătorit cu fiica acestuia, Tullia Ciceronis) 

La sfârșitul anului 59 î.Hr, Caesar s-a căsătorit cu tânăra Calpurnia Pisonis, fiica lui Pisone, ceea ce Cato a calificat drept „un scandal”.

E foarte probabil că Brutus făcuse parte într-adevăr din complot. La rugămințile Serviliei (la care face aluzie Cicero ) Caesar l-a obligat pe Vettius să dea o nouă declarație, dar acesta, după ce l-a scos din cauză pe Brutus acesta l-a acuzat pe cel cu care Caesar urma să se înrudească prin alianța căsătoriei. Cicero s-a căsătorit totuși cu Calpurnia, ceea ce a provocat mânia lui Cato și- desigur- furia Serviliei.   

De ce continua Caesar să o frecventeze pe Servilia, chiar spre sfârșitul vieții? 

Se pare că mulți dintre contemporanii lui Caesar s-au mirat că el continua să o frecventeze pe Servilia Caepionis , deși era căsătorit cu o femeie mult mai tânără și- probabil-frumoasă  și avea orice amante i-ar fi plăcut să aibă - cea mai celebră fiind fascinanta Cleopatra, regina Egiptului, dar și numeroase alte femei din înalta societatea romană.
Răspunsul ar putea fi că el frecventa mai ales „salonul” ei (cum s-ar fi spus după câteva secole la Paris). Dar experimentata Servilia știa probabil să agrementeze serile pentrecute în compania ei și cu delicii sexuale. 
Servilia primise o educație aleasă, ceea ce desigur i-a sporit farmecul în ochii lui Caesar. Cunoștea perfect limba greacă, cunoștea lucrările clasice de poezie și dramă ale lui Euripide, Menander, Herodotus, probabil și Plato, dar și literatura latină ce se dezvoltase în timpul său prin nume ca Ennius, Naevius, Cato Censorul. Mai târziu Servilia a avut acces la discursurile lui Cicero, poezia lui Catullus, Lucretius , comentariile lui Caesar , ceea ce i-a dezvoltat capacitatea de a susține o conversație elegantă și pertinentă pe teme culturale. 
Casa ei de pe colina Palatin nu era doar o reședință privată, ci și un centru de activități politice, intelectuale și culturale, frecventat de clienți, filozofi, politicieni și tutori. 
După cum a scris Treggiari, casa ei era plină de bărbați de toate tipurile. De la zgomotul salutărilor din atrium până la grandoarea sălilor și bibliotecii îmbrăcate în marmură , totul indica un centru de prim plan din viața elitei romane. 
Puține aventuri amoroase din istoria romană au stârnit mai mult interes- și mai multe speculații și au lăsat o amprentă istorică mai mare decât relația dintre Servilia Caepionis și Iulius Caesar. 

Caesar era cunoscut prin farmecul, ambiția dar și numeroasele sale aventuri amoroase. Dar Suetonius a scris că „totuși o iubea cel mai mult pe Servilia”. 

Caesar  i-a făcut un dar exorbitant,(în luna iulie a anului 60 î.Hr, când fusese ales consul):  o perlă neagră ce a fost estimată la o valoare de șase milioane de sesterți (pe care probabil o dobândise ca pradă de război în Galia)  și mai târziu i-a vândut moșii la prețuri foarte mici, făcând din ea o femeie foarte bogată. Celor care s-au mirat, Caesar le-a replicat glumind  că „e o afacere mai bună decât crezi, pentru că există o a treia reducere”. Interlocutorul a făcut legătura cu cea de a treia fiică a Serviliei, numită Terția, ce se născuse în jurul anului 70 Î.Hr. . Dar nu se cunoaște de fapt o aventură a lui Caesar cu Terția (deși bârfa lansată de inamicii săi politici ar fi insinuat asta). Terția avea 26 de ani în anul atentatului și era căsătorită cu Gaius Cassius Longinus, unul dintre principalii complotiști contra lui Caesar. 

Probabil că era vorba despre alte trei avantaje, pe care considera Caesar că le are îmbogățind-o pe Servilia.
Primul ar fi fost cercul de intelectuali pe care îi putea întâlni la seratele organizate de Servilia. 

Servillia învățase de foarte tânără, din palatul unchiului ei Drusus , cum să organizeze dineuri și cum să îi primească pe oamenii politici importanți ai vremii. Conversații legate de literatura greacă, agrementate cu muzică și dans , îmbrăcăminte adecvată rangului.Servilia căpătase experiența luptelor politice . Asistase chiar la un asasinat politic: unchiul Serviliei fusese asasinat în casă.  

Al doilea- probabil atmosfera de intimitate și de siguranță pe care ea știa să o creeze pentru el (de fapt falsă siguranță) ,  în care își putea aminti de tinerețe , alături de cineva pe care îl considera foarte apropiat.

Al treilea ar putea fi constituit din confortul special de care se putea bucura în casa luxoasă a Serviliei. 
Faptul că Servilia devenise o femeie foarte bogată făcuse ca ea să-și construiască o casă luxoasă pe colina Palatin (deci în zona cea mai selectă din centru) și care desigur era prevăzută cu toate dotările de lux rafinat disponibile în epocă.
Se știe că băile private (balnea) din vilele luxoase reproduceau la scară mai mică termele urbane publice. Sigur, asta implica destule cheltuieli cu combustibilul, aprovizionarea cu apă și gestiunea, dar soluția oferea un confort deosebit în cadrul intim al casei. E de crezut că Servilia fusese printre primele persoane care introduseseră aceste dotări costisitoare în locuințele lor. 
Fiind o femeie inteligentă și văzând că propriile farmece se mai ofileau cu vârsta, e foarte probabil că ea știuse să adauge alte atracții pentru vizitele lui Caesar și răsfățul unor băi și masaje rafinate putea face parte dintre ele. 
Aceste băi au căpătat treptat ulterior o amploare din ce în ce mai mare, fiind decorate cu mozaicuri, sculpturi și cu fântâni decorative. 
Proprietarii bogați aveau și săli de mese fastuase, triclinia, decorate de asemenea cu mozaicuri  și unde oaspeții erau tratați cu mâncăruri rafinate , agrementate cu mirodenii orientale și  cu vinuri de bună calitate , aromate cu diferite plante , unele exotice, care erau de atracții pe care o femeie bogată și le putea permite. .

O casă pe colina Palatin îl costase de pildă pe Cicero o avere: el se îndatorase (în anul 62 î.Hr) ca să o plătească și se plângea unui prieten că e atât de copleșit de datorii, încât „caută să intre în vreo conspirație , dacă cineva catadicsește să-l primească”. Să fi intrat el în conspirația împotriva lui Caesar din acest motiv? Sigur, mai era ceva timp până în anul 44 Î.Hr, dar conspirația avusese probabil o lungă  perioadă pregătitoare manifestată prin colportare de calomnii de tot soiul și racolare de adepți...

Unde locuia Caesar

Caesar locuia încă în clădirea alocată marelui preot (Pontifex Maximus) , pentru că deținea și această funcție din anul 61 î. Hr.     Clădirea , numită Domus Publica avea avantajul amplasării pe Via Sacra lângă  Forul Roman, fiind alăturată de casa Vestalelor.
Nu era casa lui personală, ci sediul oficial al deținătorului funcției de mare preot. Erau mai multe camere organizate în jurul unui atrium central , cu sistem de colectare a apei pluviale .

 Era o casă foarte veche , datând  din secolul VII î.Hr  și desigur nu dispunea de amenajările moderne ale timpului: nu era încălzire prin pereți sau prin pardoseală, nu avea baie privată luxoasă sau bazine de agrement.

Încă se păstrează ruinele acestei clădiri , astfel că arheologii au putut să o studieze.

S-a constatat că după ce în vechime (prin anul 715 î.Hr) fusese vorba despre un ansamblu de construcții primitive din lemn, cu timpul se ajunsese la o clădire rectangulară din tuf moale(prin anul 509 î. Hr) , care a servit ca palat regal până în anul 509 î.Hr. După instaurarea Republicii, clădirea devenise sediul marelui preot , ce superviza și cultul Vestalelor.

În casa marelui preot se organiza de două ori pe an și sărbătoarea Bona Dea, un ritual secret rezervat femeilor și prezidat de soția Marelui Preot.

Cu acest prilej soția lui Pontifex Maximus practica sacrificii în onoarea Bunei Zeițe -asociată cu principalele virtuți morale ale matroanelor romane. Cu acest prilej femeile puteau bea vinuri tari , participau la ritualuri secrete acompaniate de muzică și dansuri . Se sacrifica o scoafă „în numele poporului roman”.  .Participau matroanele din înalta societate romană, care împodobeau casa cu plante înflorite , Participarea oricărui bărbat era strict interzisă.

. Se pregătea o masă , la care se aducea simbolic și imaginea de cult a zeiței . Pentru masă se găteau măruntaiele scroafei sacrificate și se făceau libații cu vin. Se continua cu distracții , jocuri  „ludere” , în cadrul cărora femeile și fecioarele participante  își exprimau feminitatea și dorințele sexuale legale, considerate pure și legitime.

Aceste manifestări fără rețnerile obișnuite în mijlocul societății ar fi fost probabil rău văzute de bărbați- dacă le-ar fi văzut. De aceea aceste defulări erau ținute strict în afara vederii oricărui bărbat.  Cicero a scris că orice bărbat care zărea măcar în parte acele ritualuri putea fi pedepsit cu orbirea- dar nu citează nici un exemplu în care să se fi aplicat această pedeapsă extremă. Festivaluri ale Bunei Zeițe se organizau pe 1 decembrie și 1 mai. 

Desigur faptul că făcea parte dintr-un complex religios și tradiția istorică a clădirii făcea absolut nepotrivit ca acolo să se organizeze  orice fel de petreceri „deochiate”. În acelaș timp era greu (aproape imposibil) să se facă modificări importante ale spațiilor și instalațiilor din clădire. 

Casa făcea parte dintr-un complex dedicat autorității religioase a Romei , împreună cu Casa Vestalelor, Templul Vestei și Regia,(Regia Domus, palatul foștilor regi ai Romei). Ansamblul era deci mai degrabă asemănător unei mănăstiri prin caracterul religios și alăturarea de sediul Vestalelor. 

În  Regia, cea mai mare încăpere era destinată altarului zeului Marte și unor scuturi și sulițe sacre (despre care se spune că făcuseră zgomot în noaptea dinaintea uciderii lui Caesar).

În seara zilei de 14 martie izbucnise o furtună violentă . Caesar (probabil însoțit de Lepidus) a intrat în încăperea altarului lui Marte pentru oficierea ceremoniei plecării la război Dar înainte de ceremonie sulițele sacre au început să vibreze singure, ceea ce era considerat ca un semn foarte rău.

. 
Altă încăpere era considerată atât de sacră că doar Pontifex Maximus și Vestalele puteau intra acolo și unde era un altar al zeiței Ops Consiva, soția lui Saturn și zeița abundenței.
Caesar era probabil obligat să efectueze zilnic sau foarte des ritualuri în acel loc sacru și de aceea nu se muta în altă clădire.

 
În anul 12 î.Hr, după 32 de ani de la asasinarea lui Caesar, Octavianus Augustus a oferit această casă Vestalelor, care au mărit-o .Cu acea ocazie au fost introduse și instalații termale în complex. Asta arată pe de o parte că acest tip de instalații nu existaseră acolo până atunci și pe de altă parte faptul că modificările s-au putut face doar după ce casa nu a mai fost locuită-cel puțin o perioadă. 

 Augustus a preferat să locuiască în reședința sa  mai luxoasă de pe colina Palatin .  

Funcția de Pontifex Maximus

Pe acest dinar emis de Julius Caesar sunt figurate însemnele simbolice ale unui pontifex maximus:
simpulum (o lingură de 0,04l pentru scoaterea vinului pentru libații ) , securis pontificalis (o secure folosită la sacrificarea animalelor jertfite pe altar) numită și sacena sau dolabra , precum și apex ( simbol sacru-un însemn vertical   caracteristic din lemn de măslin, montat pe o bonetă din piele albă (albogalerus) provenită de la un animal sacrificat zeului). Acoperământul pentru cap avea și două apiculae, (panglici de lână tradiționale). Mai este figurată și o făclie - probabil un simbol al arderii tămâiei la altar. 

În acest basorelief din anul 303 e figurată solemnitatea încoronării împăratului Diocletian.
Sunt reprezentați de la stânga la dreapta: un senator, zeul Marte , flamen Martialis (preotul zeului Marte, purtând apexul) zeița Victoriei ce îl încoronează pe împărat , alt senator , ce ține coroana și în dreapta se zărește parțial zeița Roma. În fața lor, un camillus (un copil ce ținea arca turalis- cutia cu tămâie -acerra)  și un spondaules (muzician ce intonează imnul sacru cântând din tibia longa -un flaut lung, dublu). Împăratul ține o patera (un mic vas adâncit la mijloc) cu care presară tămâie deasupra focului aprins pe trepiedul sacru.  

O scenă de sacrificiu efectuat de împăratul Traian pe malul Dunării. 
Împăratul e pe cale să presare tămâie deasupra focului de la altar(libare acerra)  luată din arca turalis, în timp ce un asistent cântă din flautul dublu.
Basorelieful face parte din coloana lui Traian- datând din anul 113.  

ÎNDATORIRILE FEMEILOR ÎN PRACTICAREA CULTULUI 

Caton a relatat în tratatul său De Agricultura care sunt îndatoririle fermierelor (soțiile fermierilor) care țin locul stăpânilor și efectuează ritualurile religioase domestice. El precizează că o astfel de servitoare de încredere efectuează sacrificiile la ordinul stăpânei casei (știindu-se că stăpânul casei efectuează sacrificii pentru toți sclavii) . Servitoarea trebuie să păstreze curățenia casei măturând peste tot înainte de a se culca. În zilele festive (ide, calende, none, zile de sărbătoare) ea va trebui să împodobească locuința cu coroane de flori și să omagieze zeii lari. Dacă stăpâna case e acasă, se înțelege că ea va fi cea care va conduce treburile casnice și va efectua sacrificiile rituale. 
Se deduce că existau ritualuri domestice cotidiene , la care participau și femeile (sau uneori femeile se ocupau singure de acele ritualuri) .
În timpul lui Augustus patricienele au obținut ius trium liberorum (dreptul a trei copii) , care le emancipa juridic după nașterea celui de al treilea copil. Ele nu mai erau supuse juridic soțului (manus) sau tatălui familiei -(patria potestas) . Ele devin stăpânele casei și preotese ale cultului domestic al familiei. Ele duceau flacăra din cămin până la altar pentru efectuarea sacrificiului .
Domina era stăpâna casei mereu și preoteasă în absența soțului ei.
Știm de pildă că soția lui Caesar, Calpurnia administra proprietățile soțului ei și conducea treburile casei în lipsa lui.

Ruinele acelei case se găsesc acum în Forul Roman. (În partea dreaptă a imaginii) 

Deci pentru ca Gaius Iulius să se poată  bucura de relaxare în condiții de lux, era nevoit să meagă în altă parte.
Unde? 
În casa Serviliei, unde abila „prietenă din tinerețe” îl făcea să se simtă probabil ca acasă, și unde erau desigur instalații cu apă caldă  și apă rece, băi luxoase și sclavi (sclave) cu specializare în masaje și în combinarea de arome și de unguente rafinate, de care se putea bucura fără a se deplasa la baia publică. 

Caesar intenționase să-și construiască o casă la țară care să fie pe gustul său, dar nu a mai apucat să o facă. Se spune că purta cu el în campania militară câteva mostre de mozaic sau de piatră pe care gândea să le folosească la casa lui. Începuse chiar construirea unei case în apropiere de Roma, dar nu fusese mulțumit și pusese să fie dărâmată. Probabil că nu avusese timp să se ocupe îndeaproape de construcție.  Nu a beneficiat decât de un an de pace, după ultima mare bătălie în care i-a înfrânt pe urmașii lui Pompei la Munda. 
Casa părintească în care crescuse Caesar era una modestă, într-un cartier al sărăcimii din Roma. (Deși familia lui era una aristocratică foarte veche, familia lui scăpătase și Gaius Iulius rămăsese orfan de tată la o vârstă fragedă)  

Regina Cleopatra VII 

Caesar avea și o casă în mijlocul grădinilor sale din Transtrevere.

În cartierul de pe celălalt mal al fluviului Tibru (Trevere), considerat pe atunci o suburbie a orașului,  Caesar avea o serie de grădini în mijlocul cărora avea o casă - din care nu se păstrează azi nici o urmă. Nu pare să fi fost o casă deosebită -de vreme ce nu a fost descrisă de contemporani. Dar a fost aleasă pentru cazarea Cleopatrei probabil pentru izolarea ei , care o făcea mai ușor de păzit contra locuitorilor ostili „reginei deșănțate”. Caesar a prevăzut prin testament ca acele terenuri să revină poporului roman, deci și casa a fost donată poporului. 

Fapt este că acolo a cazat-o pe Cleopatra, care a locuit la Roma împreună cu fratele/soțul ei Ptolemeu XIV.  Născut în anul  59 î.Hr, el avea 14- 15 ani în anul 44, când a fost ucis Caesar.  

Cleopatra venise la Roma ca oaspete regal, deci e de presupus că în preajma ei se respecta un anumit protocol .

Chiar dacă Gaius Iulius Caesar o vizita deseori și era cunoscut faptul că frumoasa și tânăra regină a Egiptului (născută în 69  î.Hr) e amanta lui, Caesar căuta probabil să o facă să se simtă stăpâna acelei case, ca ea să nu aibă sentimentul că e ținută prizonieră la Roma. 

Caesar conducea Egiptul prin reprezentanții săi trimiși acolo, în vreme ce îi acorda Cleopatrei, la Roma cele mai mari ororuri regale, mergând până la a-i dedica o statuie de aur (mă rog-aurită) . 

Era o modalitate elegantă de a asigura aprovizionarea cu grâne a Romei cu grâul produs în Egipt, bucurându-se în acelaș timp de compania frumoasei și cultivatei regine cât de des își dorea. Doar că el era nevoit să se deplaseze aproape neîncetat pe câmpurile de luptă- cum a fost cazul campaniei din Spania, desfășurată cu doar un an înainte de moartea lui.

La rândul ei, Cleopatra a știut să-și folosească atuurile feminine pentru cucerirea puternicilor lideri ai Romei- în primul rând a lui Caesar, iar după moartea acestuia- a lui Marcus Antonius

După asasinarea lui Caesar, Cleopatra a mai rămas o lună la Roma , înainte de a pleca în Egipt. Desigur a fost vorba de organizarea călătoriei, dar putem crede că în acelaș timp   Cleopatra a folosit acele zile și pentru a evalua raportul de forțe dintre principalele personalități romane care urmau să se înfrunte pentru acapararea puterii absolute. 

Marcus Antonius părea personalitatea energică și experimentată ce avea cele mai mari șanse. În plus, era o cunoștință veche, căci el îl însoțise pe Caesar în campania din Egipt 

Nepotul lui Caesar, Octavius , a sosit cu o navă în Italia la începutul lunii aprilie , dar nu s-a grăbit să vină imediat la Roma, tatonând la rândul său situația politică. El a început să strângă în jurul lui personalitățile credincioase memoriei lui Caesar și veteranii care îl adoraseră ca pe un zeu.   Fusese adoptat prin testamentul lui Caesar, dar familia îl sfătuia să nu accepte această responsabilitate. Era încă foarte tânăr (născut în 63 î.Hr, avea doar 19 ani la moartea unchiului său. El a intrat în Roma abia pe 6 mai 44 î.Hr, când Cleopatra plecase deja în Egipt.  Probabil o privise mereu cu ostilitate pe Cleopatra, ca și restul familiei lui Caesar.... 

  

Toată familia Serviliei era împotriva lui Caesar.

Această femeie confruntată de timpuriu cu vicisitudinile vieții - tată vitreg, frați vitregi, orfană de ambii părinți la vârstă fragedă, unchiul ce o luase în grijă- asasinat, un al doilea unchi a măritat-o probabil împotriva voinței ei...- a găsit puterea de a rămâne stăpână pe situație și de a-i influiența și pe toți cei din jurul ei.

Cel pe care probabil l-a influiențat cel mai mult a fost fratele ei mai mic, Cato cel Tânăr.
Cato, rămas orfan la nici 4 ani , purtat și el prin diferitele familii adoptive avea ca sprijin moral pe sora lui mai mare, Servilia. 
Iar ea i-a insuflat cultul strămoșilor lor ce apăraseră Republica în situații critice, chiar prin asasinate.
Poveștile despre sfidarea stoică a strămoșilor , unele dintre ele inventate chiar de Servilia (după cum a considerat Treggiari) l-au influiențat puternic pe Cato, dar și pe fiul ei, Brutus.
E de presupus că povestirea scenei în care strămoșul Servilius Ahala i-a înfipt pumnalul în piept unui aspirant la tiranie aprinsese puternic imaginația copilului Brutus. 

Fratele Serviliei 
Cato 

Cato cel Tânăr (Marcus Porcius Cato Uticencis (Porcii))

Născut în anul 95 î.Hr, a fost fratele mai mic al Serviliei , născut din a doua căsătorie a mamei acesteia.
A fost un om politic conservator, adversar înverșunat al lui Gaius Julius Caesar.

Ne putem întreba: de ce era el un adversar atât de acerb al lui Caesar, câtă vreme acesta nu-i făcuse nici un rău?
Cel care îi făcuse un mare rău, condamnându-l pe tatăl său la moarte fusese Pompei.
În anul 62 î.Hr Cato a devenit tribun al poporului după o campanie electorală de succes. S-au găsit vase din ceramică în care el dăruise „pomeni electorale” (mâncare mai bună probabil -friptură? Sau poate vin? ) , pe vasul din stânga fotografiei  fiind inscripționate:  numele lui și funcția la care aspira.
Putem să ne întrebăm (mai ales în cazul lui, care era o persoană ce se lăuda cu incoruptibilitatea sa de neclintit) : oare era corect să cumpere voturi în felul acesta? El însuși a ajuns la această concluzie mai târziu. 
Și de unde avea bani să dăruiască (desigur multe) astfel de cadouri? Tocmai primise o moștenire substanțială, deci a putut să-și  finanțeze campania electorală. În aceeași perioadă, Castronul rămânea în familia alegătorului, care urma să-și amintească mereu că acel politician îi dăruise „ceva bun” înainte de alegeri. 
Servilia tocmai se „cuplase” cu Gaius Julius Caesar.

Pe vasul din dreapta era specificat că  Lucius Cassius Longinus (care a fost pretor împreună cu Cicero în anul 66 î.Hr)  solicita susținere pentru Lucius Sergius Catilina pentru funcția de consul. 

Catilina nu a reușit să fie ales și , fiind respins de mai multe ori, a recurs la o conspirație, ce a fost descoperită, cu urmări tragice asupra celor implicați. 

De observat că sponsorul său, Lucius Cassius Longinus a participat la conspirația lui Catilina  și și-a găsit moartea probabil în acele împrejurări. 

Observăm și cu această ocazie că cei mai mulți romani știau să scrie și să citească. Chiar și cei săraci, care se bucurau să primească un blid cu mâncare. 

Cato cel Tânăr (Marcus Porcius Cato Uticensis) 

A fost o figură deosebită pe timpul Republicii romane, considerat apărător ardent al virtuților publice

Își făurise un renume ca model de rezistență politică împotriva tiraniei. 

Ducea o viață simplă , lipsindu-se de alimente sau obiecte luxoase. Purta straie cu croială arhaică, simple și mergea deseori cu picioarele goale, chiar prin frig sau ploaie. Refuza să se deplaseze călare, preferând să meargă pe jos. Purta toga fără tunică pe dedesupt , inspirându-se din statuile vechi romane. 

Toate acestea i-au impresionat pe contemporani, care l-au considerat o încarnare a virtuților străvechi ale neamului.

În anul 65 î.Hr. a fost ales chestor, funcție în care i-a urmărit pe foștii chestori pentru deturnare de fonduri și necinste, chiar dacă aceștia erau protejații dictatorului Sylla. După un an a demisionat , dar a continuat să vegheze să nu se producă ilegalități.

 A fost ales tribun în anul 62 î.Hr. În această calitate a pledat (împreună cu Cicero) pentru condamnarea la moarte a complicilor lui Catilina care încercase să preia puterea printr-o conjurație.

 Iulius Caesar , ce era pe atunci pretor, a încercat să convingă senatul să-i condamne pe cei patru conspiratori doar la domiciliu forțat într-un municipiu și confiscarea averilor, dar Cato a convins adunarea să decidă pedeapsa capitală. El a încercat în acelaș timp să extindă acuzațiile și asupra lui Caesar, dar nu a existat vre o dovadă că acesta ar fi luat parte la complot.

Lui Cato îi aparține inițiativa legală de a obliga generalii să demisioneze de la conducerea armatelor lor înainte de a candida în alegeri. Asta l-a obligat pe Caesar, în anul 60 î.Hr, când a revenit victorios din campania în Hispania să renunțe să fie primit în triumf și să renunțe la comanda legiunilor, pentru a putea candida la consulat. 

S-a opus deschis programului politic al lui Caesar în timpul primului consulat al acestuia.

În anul 59 î.Hr. Caesar a propus să se distribuie pământuri cetățenilor săraci și veteranilor din legiunile lui Pompei, dar Cato s-a opus, împiedicând discutarea legii în Senat. Caesar a adus legea în dezbatere publică și a obținut astfel votarea legii, deși Cato răspândise zvonul că oracolele erau defavorabile.
Interesant că „incoruptibilul Cato”se opusese unor măsuri în favoarea oamenilor simpli și a veteranilor fără să aducă argumente pertinente, încercând să folosească superstiții sau tergiversări doar pentru a împiedica adoptarea legilor propuse de Caesar. 

Cato s-a opus și legii agrare propusă de Caesar, apoi numirii lui Caesar drept comandant al Galiei cisalpine și al Iliriei și acordarea lui Caesar a comandamentului Galiei transalpine, recurgând la orice mijloace, între care și un boicot al afacerilor publice.
În acelaș timp Cato a purtat o campanie de discreditare a lui Caesar. 

În anul 58 î.Hr Cato a plecat în Cipru ca guvernator al insulei. Administrația lui a fost considerată foarte onestă, dar în acelaș timp nepotul său Brutus, care îl însoțise în Cipru, s-a întors la Roma foarte bogat, după ce împrumutase bani cu dobândă cămătărească.
 
La alegerile din anul 55 î.Hr triumvirii Pompei și Crassus sunt realeși pe posturi de consuli, iar Caesar are mandatul din Galia reînnoit.

Cato a votat trimiterea lui Crassus drept guvernator al Siriei, pentru a-l îndepărta de Roma- în anul 54 î. Hr. Crassus a suferit o înfrângere dramatică la Carrae, în Parthia, și a fost ucis în bătălie.
 
Cato a reluat tactica obstrucțiilor , apoi a făcut tot posibilul pentru a-i separa pe Pompei și Caesar .

În anul 54 î.Hr Cato a propus o lege care să interzică „darurile electorale” (cum le-am numi astăzi), dar poporul a respins legea. S-a ajuns la un compromis, ca resursele candidaților să fie puse la comun și „vasele cu vin” să fie distribuite conform cu interesele candidaților. La aflarea aranjamentului alegerile au fost anulatede senat, ceea ce a facilitat numirea lui Pompei ca dictator, în anul 53 î.Hr.
Pompei a refuzat în prima etapă, dar în anul 52 î. Hr  Pompei a fost numit consul unic .
Cato a candidat la un post de consul, dar fără să distribuie cadouri electorale de data asta, nu a fost ales. 

Caesar a repurtat victorii răsunătoare în Galia și în Germania. În timpul cuceririi Galiei, Caesar s-a confruntat și cu triburile germanice  trecuseră Rinul în număr mare (cam 400000) . Ei au încercat să-l convingă pe  Iulius Caesar să fie lăsați să se stabilească în Galia, fuseseră stabilite întâlniri pentru discuții, dar înainte de întâlnirea stabilită un conflict izbucnit între cavaleria galilor (5000 de călăreți) și cavaleria germanilor (800 de călăreți) s-a soldat cu distrugerea cavaleriei galilor. E foarte posibil ca asta să fi fost un drastic avertisment pentru romani Urmarea a fost că Iulius Caesar a atacat a doua zi prin surprindere triburile germanice, care au fost masacrate. Marele număr de victime din cele două triburi germanice l-a făcut pe  Cato să declare că a fost comis un sacrilegiu, căci ar fi trebuit să se continue discuțiile pașnice. Și că deci Caesar trebuie să se predea germanilor. Nimeni altcineva n-a susținut asta, însă. Granița între Galia și Germania a rămas pe Rin. 

Alianța lui Pompei cu Caesar a rezistat încă și după moartea Iuliei, fiica lui Caesar ce devenise soția lui Pompei. Pompei i-a trimis un sprijin armat lui Caesar în Galia, acțiune criticată de Cato.

Opunându-se cu consecvență lui Caesar , Cato îl împinge pe Pompei să se opună acestuia.
După victoria lui Caesar contra lui Vercingetorix în marea bătălie de la Alesia, în anul 51 î.Hr, amicul lui Cato : Marcus Claudius Marcellus propune rechemarea lui Caesar la Roma. Propunere nesusținută de  Pompei .
În anul 50 î.Hr senatul face presiuni ca să i se ia comandamentul Galiei lui Caesar. Caesar a răspuns prin căutarea de noi aliați.
Caesar a propus ca atât el cât și Pompei să renunțe la comenzile armatelor, majoritatea senatorilor a aprobat, dar se crede că senatorul Cato s-a opus.
Prin opoziția sa constantă Cato a indus unor tineri senatori ideea că o opoziție puternică l-ar putea domina pe Caesar și că ar fi preferabil un război contra lui.

Cato l-a sfătuit pe Pompei să refuze orice compromis propus de Caesar.

Pe 7 ianuarie 49 î.Hr Senatul a decis un senatus consultum ultimum de re publica defendenda contra lui Caesar, urmând să adopte măsuri extraordinare împotriva acestuia. Tribunii săi au fost alungați din oraș. Părea că Iulius Caesar a fost pus cu spatele la zid.

Dar pe 11 ianuarie 49î. Hr. Iulius Caesar a trecut Rubiconul cu legiunile sale înarmate . 
Era începutul războiului civil, la declanșarea căruia Cato a avut un rol important, fără a se angaja militar, așa cum putem observa din derularea evenimentelor.

 
Dar armatele lui Pompei, apoi ale lui Metellus Scipione  au fost înfrânte pe rând de Caesar. 
Ajuns la Utica, în Africa, unde armata lui Caesar urma să sosească în urmărirea armatei republicane, el a decis să-și ia viața . S-a străpuns cu sabia. Cum nu murise imediat, un medic i-a pansat rana, însă Cato venindu-și în simțiri și-a desfăcut pansamentul și și-a redeschis rana, murind din pricina hemoragiei.  
„Oh, Cato!” a exclamat Caesar aflând asta, „n-ai vrut să-mi lași  gloria de a-ți salva viața!”

Înțelegem de aici că Iulius Caesar avea intenția de a-l ierta pe Cato , deși știa bine că acesta era un puternic opozant al său , care îl pusese de mai multe ori în situații fără ieșire sau îl obligase la gesturi extreme pentru rezolvarea situației.

De ce ar fi făcut asta?

În general el obișnuia să-i ierte pe oponenții romani care i se predau , dacă asta se întâmpla pentru prima oară. Dacă luptau cu arma în mână contra lui pentru a doua oară și erau prinși, de obicei nu-i mai ierta. 

Cato însă era opozantul său înverșunat de mulți ani. De ce intenționa să-l ierte? 

Probabil pe de o parte pentru renumele lui de apărător al valorilor strămoșești.

Dar mai ales pentru că era iubitul frate al iubitei lui, Servilia!   

Fiul Serviliei
Brutus

Marcus Junius Brutus Caepio, fiul din prima căsătorie al Serviliei, se născuse prin anul 85 î. Hr. (78 î.Hr?) 

Cum Caesar era amantul mamei sale de prin anul 63 î.Hr, de pe când Brutus avea 22 de ani, Caesar l-a sprijinit pe tânărul Brutus în întreaga sa activitate politică. Caesar acceptase logodna lui cu  singura lui fiică, Iulia. Iulia era născută în 76 î.Hr, deci era foarte tânără. Apoi însă logodna a fost ruptă. 

În  mai 59 (la 17 ani) Iulia s-a căsătorit cu Pompei, din păcate însă a murit în anul 54 î.Hr, la naștere.
Căsătoria a fost stabilită de tatăl ei din considerente politice , așa cum se obișnuia în societatea romană. În acest caz căsătoria Iuliei cu Pompei avea rolul de a împiedica izbucnirea unui război civil pentru supremație între aceste două puternice personalităși: Caesar și Pompei .
Deducem însă că între Pompei și Iulia a fost o dragoste adevărată, în pofida diferenței de vârstă dintre ei) 

În 59 î.Hr Brutus a fost salvat de Caesar de grava acuzație de a fi conspirat pentru uciderea lui Pompei.  

În anii 58 și 57 î.Hr Brutus a plecat cu unchiul său Cato în Cipru,  de unde s-a întors îmbogățit. La indicația lui Cato, pusese în vânzare bunurile regelui Ptolemeu al Ciprului- care se sinucisese înfrânt de romani. De asemenea împrumutase administrația insulei cu sume mari de bani date cu dobândă foarte mare. 
În 53 î.Hr a obținut chestura în Cilicia, unde s-a îmbogățit și mai mult, atrăgându-și criticele lui Cicero..
În anul 52 î. Hr Brutus s-a căsătorit cu Claudia Pulchra Major CLAUDIA PULCHRA, pe care a repudiat-o în anul 45 î. Hr,  pentru a se căsători cu Porcia Catonis PORCII, fiica lui unchiului său  Cato cel Tânăr, care rămăsese văduvă (avea un fiu din căsătoria cu Bibulus) . Porcia studiase filozofia. Servilia era geloasă pe afecțiunea pe care Brutus o avea față de Porcia, vrând desigur să-și păstreze marea influiență asupra fiului său. 

Brutus a ales să fie de partea lui Pompei, în războiul civil , luptând împotriva lui Caesar la Pharsala, în anul 48 î.Hr (pe când avea 37 de ani). 

Știind că Brutus luptă în cadrul armatei adverse, Caesar și-a instruit ofițerii să nu-l rănească dacă îl vor întâlni pe câmpul de luptă. Și dacă el va vrea să se predea, să fie adus la el fără a i se face nici un rău, iar dacă va vrea să plece să fie lăsat să plece liber. În felul acesta Brutus a scăpat cu viață din acea luptă cruntă, în care victoria lui Caesar a fost categorică. 
Apoi Caesar l-a iertat pentru că luptase contra lui și l-a ajutat să suie treptele cursus honorum , apoi l-a numit guvernator în Galia Cisalpină pentru anii 46 și 45 î.Hr, numindu-l apoi pretor urban.
Plutarh a scris în „Viața lui Brutus” că Brutus se bucura de cea mai mare favoare din partea lui Caesar, care îi acorda încredere absolută. Plutarh a scris că „în toate lucrurile el îi dădea preferință lui Brutus”. Deși primea rapoarte defavorabile despre Brutus, Caesar continua să creadă în bunătatea firii acestuia. 
Mai mult decât atât, Caesar i-a cruțat viața lui Cassius pentru că îl rugase Brutus!
Cassius luptase împotriva lui Caesar , dar la rugămintea lui Brutus, Caesar i-a cruțat viața. 
Plutarh a notat că „nu depindea decât de el să fie primul și cel mai influient dintre toți prietenii săi”. 

Plutarh a scris că la Roma fusese pornită o campanie de scrisori anonime care îl incitau pe Brutus să-l ucidă pe Caesar pentru a fi la înălțimea strămoșului său, care ucisese un tiran.

În acelaș timp flatatorii lui Caesar îi adresau laude exagerate , iar noaptea puneau coroane pe statui , căutând să dea impresia că Iulius Caesar urmărește să devină rege.

Plutarh a menționat că grupul de conspiratori a fost de acord să intre în complot cu condiia ca Brutus să fie șeful, asta fiind o garanție a justeței acțiunii. Brutus a decis să conducă atentatorii; Fiind frământat noaptea, soția lui Porcia l-a făcut să-i mărturisească planul provocându-și o rană adâncă la coapsă pentru a dovedi că poate înfrunta durerea și că poate păstra un secret.

            Se înțelege că Brutus i-a destăinuit planul  atentatului iar ea a fost de acord. Doar era fiica lui             Cato, aveau aceleași păreri, voia să fie și ea parte a planului. Și a fost! 

         Drept urmare, în ziua atentatului Porcia era în stare de agitație extremă acasă, ajungând chiar la             leșin. 

Fiicele și ginerii Serviliei
Prima Iunii, născută prin anul 76 î.Hr s-a căsătorit cu Publius Servilius Vatia Isauricus , om politic ce în tinerețe îl luase pe Cato cel Tânăr drept model de viață și era considerat de Cicero ca un partizan al partidului Optimatilor. A avut o lungă carieră de senator. La izbucnirea războiului între Caesar și Pompei el a trecut de partea lui Caesar.
Probabil Caesar a crezut că și ceilalți membri ai familiei Serviliei îi vor deveni prieteni, dar nu a fost așa. 

Secunda Iunii (Junia Secunda) , născută în anul 73 î. Hr, s-a căsătorit cu cel ce avea să fie triumvirul Marcus Aemilius Lepidus, care i-a rămas credincios soției lui toată viața. Cicero a lăudat-o în discursurile sale , dar într-o scrisoare privată către Attius acelaș Cicero a susținut că Junia îi era infidelă lui Lepidus . 
După ce soțul ei a fost înlăturat de la putere de Octavian, Junia a făcut parte dintr-un complot pus la cale de fiul ei, Lepidus cel Tânăr. (O fi vrut să o imite pe mama ei, Servilia Caepionis, care complotase împotriva lui Caesar și provocase uciderea acestuia?)
Dar complotul a fost dejucat iar fiul ei a fost executat de Octavian. 

Terția (Junia Terția/Tertulla) se căsătorise cu Gaius Cassius Longinus (87-42 î.Hr)  , care a avut și el un rol important la asasinarea lui Caesar.

Cassius a fost unul dintre locotenenții lui Pompei în războiul civil contra lui Caesar. A luptat și el la Pharsala contra lui Caesar, dar a fost iertat de acesta și a fost numit de el pretor, în anul 44.

Dar Cassius îl ura pe Caesar pentru că (a scris Plutarh) Iulius Caesar îi luase leii pe care el îi dusese la Megara pentru jocurile pe care le pregătea în onoarea investirii lui ca edil.  Caesar îi găsise în oraș, când cetatea fusese cucerită de romani și declarase că-i păstrează pentru el. Locuitorii din Megara au eliberat leii crezând că aceștia se vor repezi la atacatori, dar leii s-au întors împotriva localnicilor (care fugeau speriați) și i-au sfâșiat, trezind mila romanilor.   

El a fost, alături de Brutus, unul dintre principalii complotiști care l-au asasinat pe Caesar. 
La idele lui Martie (15 martie) 44 î.Hr, Julius Caesar a fost asasinat la Curia lui Pompei, unde urma să aibă loc ședința Senatului. (Complotiștii ascunseseră pumnale în faldurile îmbrăcăminții și în mapele lor, deși legea interzicea să se intre înarmat la Senat). Caesar respectase această regulă, deși fusese avertizat că e în pericol. 

 

Fiul cel mic al Serviliei

Marcus Iunius Silanus 
Născut înainte de anul 67 î.Hr, el a fost promovat de timpuriu de către Julius Caesar, care l-a numit legat (ofițer de rang înalt) al său în timpul campaniei din Galia, în anul 53 î.Hr . Avea circa 23 de ani în fatidicul an 44 î.Hr, anul complotului. Putem presupune că  nu a participat la el
A fost tribun militar în armatele lui Lepidus și Marcus Antonius între anii 34 și 33 î.Hr, apoi proconsul în Grecia . A murit în anul 17 î.Hr. 

Cei mai cunoscuți complotiști care și-au înfipt pumnalele în Caesar au fost
Marcus Iunius Brutus,(fiul Serviliei)- Caesar îi salvase viața și îi favorizase avansarea
Gaius Cassius Longinus, (ginerele Serviliei)- iertat de Caesar pentru că luptase contra lui în mai multe lupte, fusese numit pretor de Caesar ,
Decimus Iunius Brutus Albinus, un văr îndepărtat al lui Marcus Iunius Brutus - urcase treptele din Cursus Honorum ajutat de Caesar, care îl numise apoi guvernator al Galiei cisalpine și îl numise apoi consul . Caesar avea o mare încredere și afecțiune față de el și îl trecuse în testament ca unul dintre moștenitorii  lui. 
Caius Trebonius (92-45 î.Hr) -fost legat al lui Caesar în campania din Galia, numit propretor al Hispaniei , s-a aliat cu complotiștii.
Servius Sulpicius Galba- fost legat al lui Caesar în Calia pretor la Roma, devenise augur. Pierduse alegerile pentru consulat.. 

Lucius Tillius Cimber (85-42 î.Hr) -legat, senator, pretor , a dat semnalul crimei apucându-l pe Caesar de togă

Publius Servilius Casca Longus (84-42 î.e.n) -fusese prieten din copilărie cu Caesar- împreună cu fratele lui Publius Titedius (tribun al poporului) .  Se aliase cu Cicero și cu Servilia.   I-a dat prima lovitură de pumnal lui Caesar, pe la spate. L-a chemat apoi pe fratele lui să-l ajute! (Deci un bărbat înarmat cu pumnal, cu 16 ani mai tânăr ca cel atacat, își chema ajutoare ca să poată doborâ și ucide un bărbat dezarmat și deja rănit prin surprindere. Faimos, nu? ) 
De fapt au fost între 60 și 70 de conspiratori, care l-au rănit pe Caesar de 23 de ori.

În seara dinaintea asasinatului, Caesar a luat cina cu cei pe care îi considera prietenii săi.

Seara, lua cina cu prietenii. Locotenentul său, Lepidus, (ginerele Serviliei) a fost invitat de Caesar - ca și  un anume Decimus Brutus (unul dintre conspiratori) la el acasă, unde au ospătat, s-a băut vin  
 și au discutat despre tot felul de lucruri, de la logistica viitoarei campanii  a lui Caesar împotriva parților până la gândirea filosofică abstractă. Caesar a fost întrebat cum și-ar fi dorit să moară. 

(Evident nu doar Decimus Brutus era conspirator, ci și Lepidus, deși el nu a luat parte direct. Lepidus a preferat mereu o poziție de conspirator din umbră și a sfârșit prin a fi înlăturat de la putere de asociații săi).

Această discuție apare ca fiind sinistră, dacă ne gândim că Iulius Caesar se găsea în fața celor care îi plănuiseră moartea chiar pentru ziua următoare 

Caesar a răspuns că ar prefera să aibă o moarte rapidă , pe neașteptate. El a mai spus că supraviețuirea sa personală nu era o prioritate, că prioritatea sa era Republica Romană. Temerea lui era că la moartea sa Republica ar intra în războaie civile mai grave decât precedentele . 
Acest devotament declarat față de Republica Romană se înscria în acțiunile sale succesive de a arăta că nu dorește să devină rege și că tot ceea ce-și dorea era ca Republica să fie înfloritoare.
Își dăduse seama cu luciditate că după moartea lui rivalitățile și lupta pentru putere dintre principalii oameni politici din jurul său urmau să ducă la un nou război civil- ceea ce s-a și întâmplat. 
(De remarcat că istoricii au menționat că Caesar nu s-a îmbătat niciodată la petreceri, deși se bea vin de obicei. El nu întrecea însă măsura)

Putem presupune că acea campanie militară preconizată (declarată- contra parților, dar de fapt preconizată contra dacilor) era menită în primul rând să mențină unitatea statului prin concentrarea eforturilor spre front și apoi , prin uriașa pradă de război ce ar fi fost adusă, să aducă bunăstarea poporului , ceea ce ar fi îngreunat comploturile politice.  L-ar fi avut alături de el în campania militară și pe nepotul pe care și-l dorea urmaș la conducerea statului, astfel că acesta s-ar fi putut afirma și ar fi putut lua puterea fără a întâmpina rezistență din partea partidului optimaților. 

Cum în ultima perioadă Caesar avusese câteva leșinuri (despre care cercetătorii actuali cred că erau mini atacuri cerebrale), desigur se gândea și că nu mai avea mult de trăit. În ultima mare bătălie, la Munda (în anul 45 î. Hr), în care el înfruntase 13 legiuni comandate de fiii lui Pompei cu doar opt legiuni alcătuite în mare parte din recruți recenți , Caesar fusese la un pas să-și piardă viața în bătălie. Se putea gândi că ar fi putut muri în bătăliile preconizate în timpul noii campanii militare. 

Își întocmise cu grijă testamentul și îl lăsase în păstrarea Marii Vestale- altă măsură plină de clarviziune, căci după moartea lui, Marcus Antonius a intrat în casa lui , fără ca soția sa Calpurnia să se poată opune și luase documentele găsite acolo, ca și toți banii din casă.  

A doua zi, pe idele lui Martie, Caesar ezita să meargă la ședința Senatului, fiind asaltat de prevestiri și atenționări că i se pregătește ceva rău. A intervenit Decimus Brutus, „amicul său de încredere” care și-a bătut joc de prevestirile nefaste și l-a convins să meargă la ședința Senatului, unde era stabilit asasinatul. 

 Decimus Brutus, împreună cu  Marcus Brutus și Cassius Longinus, a fost unul dintre cei trei conspiratori inițiali care au complotat uciderea lui Caesar.

Lepidus era Magister Equitum , deci asistentul lui Caesar, conducătorul trupelor din Roma. Ar fi putut interveni imediat după crimă, arestându-i pe ucigași. Ar fi fost mult mai greu- chiar imposibil- ca după aceea Senatul să-i amnistieze. Dar nu a încercat nimic, așa cum nu se mișcase nici când Caesar, la sărbătoarea Lupercaliilor, îl solicitase să-l îndepărteze pe euforicul Marcus Antonius care insista să-i pună o coroană pe cap.
Atitudinea lui Lepidus cu acea ocazie a fost mult analizaată de Cicero.

Rolul lui Cicero

Se crede că la originea complotului ar fi  fost Cassius  , dar nu trebuie să subestimăm rolul lui Cicero în crearea stării de spirit ostile lui Caesar. Complotiștii erau siguri că Cicero era de partea lor, dar nu l-au anunțat de data exactă a atentatului temându-se că Cicero era o fire prea prudentă și ar fi ezitat prea mult înainte de a-și asuma riscuri. 
Dar Brutus a fost incitat în mod constant să îl ucidă pe Caesar prin scrisori anonime care îl provocau să se ridice la înălțimea strămoșului său care ucisese un tiran , iar alteori îl insultau pentru că încă nu trecuse la acțiune. Scrisorile lăsau impresia că reflectă o opinie generală a societății romane, dar e foarte probabil să fi avut un singur autor. Care ar fi putut fi chiar Cicero, om de cultură și fin psiholog, inamic al lui Caesar dar care nu voia să riște personal pentru a-l înlătura.
El se declara împotriva violenței, dar în acelaș timp ar fi fost de părere ca atentatorii să-l fi ucis și pe Marcus Antonius..Doar că Marc Antonius era probabil un alt susținător din umbră al complotiștilor, fiind însă suficient de șiret ca să ascundă asta de opinia publică. 
Când Brutus a ridicat pumnalul pentru a-l lovi pe Caesar, el a strigat numele lui Cicero! (Așa cum a menționat în Filipice) 

De altfel, după atentat Cicero a afirmat că ar fi dorit să fie implicat și el . După atentat, Cicero a plecat din oraș dar a pledat pentru acțiuni drastice și violente , care să fi fost întreprinse de conjurați. El a spus că aceștia au acționat „cu curajul unui bărbat, dar cu capul unui copil”. 
El și-a închipuit că îl putea manevra pe tânărul Caius Octavius, nepotul lui Caesar ce fusese adoptat de acesta prin testament și care urma să devină primul împărat al Romei, Octavianus Augustus.
Cicero i-a spus unui amic că „Băiatul ăsta (Octavius) trebuie să fie lăudat, onorat și eliminat”. Cuvintele au ajuns la urechile lui Octavius , așa că acesta a fost de acord cu intenția lui Marcus Antonius de a-l condamna pe Cicero. Acesta a încercat să fugă la Brutus, care ajunsese în Grecia, dar șovăielile în alegerea traseului l-au întârziat și trimișii lui Marcus Antonius l-au prins și ucis.

După asasinat, complotiștii s-au reunit în casa Serviliei

După Idele lui Martie, Brutus și Cassius s-au refugiat în casa Serviliei, unde și-au elaborat planurile militare pentru etapa următoare. La consfătuire au participat: Servilia, Brutus, Cassius Porcia (soția lui Brutus) și Junia Tertia (soția lui Cassius) .Observăm că femeile luau parte activă  la consfătuirea de maximă  importanță 
Cea mai celebră adunare (consilium) a cezaricizilor a fost pe 7 iunie 44î.Hr ț
Cicero i-a scris lui Atticus:
„Când am început să spun ce ar fi trebuit făcut - și n-am spus nimic nou, doar ceea ce spune toată lumea în fiecare zi, fără să ating subiectul că altcineva (Antonius) ar fi trebuit să fie înlăturat - că ar fi trebuit să convoace Senatul, să îndemne poporul când acesta ardea de entuziasm, să preia conducerea întregii republici - atunci prietena ta (Servilia) exclamă: „N-am mai auzit pe nimeni vorbind așa!”. M-am stăpânit. Dar mi s-a părut că Cassius va pleca (într-adevăr, Servilia a promis că va primi comisionul pentru hrană din decretul senatorial) și prietenul nostru Brutus a fost rapid forțat să se retragă din remarca goală că vrea „să fie la Roma”.

E remarcabil cum Servilia se angajase că va face să eșueze o inițiativă a Senatului și chiar a făcut acest lucru. Ea și-a spus părerea asupra a ceea ce ar trebui să facă Brutus , iar el i-a urmat sfatul. Cassius a fost convins de asemenea să se retragă , deși nu ar fi vrut. 
Comentatorii consideră că Servilia a marcat istoria.

Treggiari, care i-a consacrat un studiu Serviliei, a concluzionat:

„inteligența, simțul diplomatic și personalitatea sa...Femeia care l-a încântat pe Caesar și l-a redus pe Cicero la tăcere merită să ne amintim de ea.”

S-a comentat că „fiicele marilor case dețineau influență politică în sine, exercitând o putere dincolo de raza de acțiune a multor senatori.”


Servilia a jucat un rol de prim plan pentru protejarea celor doi complotiști.
Aflând de uciderea lui Caesar, Lepidus a dat ordin trupelor să se deplaseze pe Câmpul lui Marte, pentru menținerea ordinei . (Mda). Marcus Antonius l-ar fi  convins pe Lepidus să nu-i aresteze pe complotiști. Amândoi au luat cuvântul a doua zi în Senat, acceptând amnistierea complotiștilor .
Atitudinea ambilor „prieteni ai lui Caesar” apare astfel ca cel puțin dubioasă. Pare mai degrabă că ei fuseseră la curent cu complotul, dar au preferat să pară a nu ști nimic pentru a putea să se bucure de beneficiile situației fără nici un risc.

Cu acordul lui Marcus Antonius și sprijinul lui Cicero, complotiștii au fost amnistiați și au primit conducerea unor provincii: Brutus a primit Macedonia, iar Cassius- Siria. Ei nu și-au luat însă posturile în primire, ci s-au pregătit de luptă armată contra lui Octavianus și Marc Antoniu.

Lepidus a primit postul de pontifex maximus ce fusese al lui Caesar. Deci a primit și el o răsplată pentru atitudinea favorabilă avută față de complot.

În scurtă vreme, Lepidus a fost numit proconsul al Hispaniei și Galiei Narboneze.

Servilia a condus consiliul de familie și a ucat un rol cheie în negocierile purtate la Roma. Ea a reușit să anuleze misiunea de procurare de grâne ce le fusese încredințată de Senat și care i-ar fi împiedicat să se ocupe de strângerea unei armate. 
Pe 5 iunie 44 î.Hr, o ședință a Senatului urma să-i autorizeze pe Brutus și pe Cassius să-și părăsească atribuțiile de pretori și să plece în străinătate cu o comisie pentru cereale. Servilia a ținut un consiliu de familie la Antium la începutul lunii iunie, prilej cu care s-a stabilit că cei doi vor pleca.
 Dar Servilia le-a promis că va elimina comisia pentru cereale din decret. 
Servilia și Atticus s-au ocupat de planificarea jocurilor (ludi Apollinares) , în absența lui Brutus.
(Cicero a fost invitat special) 

Servilia a condus familia în protejarea atât a lui Brutus, cât și a lui Cassius în absența lor, precum și a copiilor lui Lepidus. Ea a continuat să conducă după Philippi. Nu știm când a murit, dar se pare să fi fost destul de mulți ani mai târziu.

În evenimentele ulterioare, s-a format al doilea triumvirat, între Octavianus Augustus, Marcus Antonius și Lepidus. Triumviri Rei Publicae Constituendae Consulari Potestate, alianță consfințită prin Lex Titia din anul 43 î.Hr. A însemnat moartea Republicii. 
Lepidus a continuat să joace un rol duplicitar, afirmând pe de o parte fidelitatea față de Senat, dar acționând de fapt în alianță cu Marcus Antonius.

Fulvia 

Fulvia era o femeie experimentată, ce mai fusese căsătorită de două ori înainte de a deveni soția lui Marcus Antonius.
Ea a fost frima femeie a cărei figură a apărut pe monedele romane.
O femeie aprigă și ambițioasă, capabilă de inițiative ieșite din comun.
Se știe că Marcus Antonius fugise acasă speriat după uciderea lui Caesar. Acolo îl aștepta însă soția lui, Fulvia,care - e de presupus că- i-a dat câteva idei.
Momentul de afirmare puternică a lui Marcus Antonius ca urmaș politic al lui Caesar a fost discursul ținut de acesta la funeraliile lui Caesar.
Cu acest prilej Antoniu a făcut totul pentru a incita furia poporului contra ucigașilor, furie care i-a servit la îndepărtarea acestora din Roma.
El a folosit o pnere în scenă tetrală, cu exhibarea veștmântului plin de sânge al lui Caesar , dar și cu folosirea unui manechin din ceară pe care erau indicate numeroasele răni provocate  acestuia.

Dar Fulvia folosise o metodă asemănătoare (după cum scrie Plutarh) la moartea primului ei soț, Publius Clodius. Clodius fusese asasinat în timpul unei lupte stradale, iar Fulvia arătase poporului corpul soțului ei străpuns de pumnale și provocase astfel o veritabilă revpltă.

După moartea lui Clodius, Fulvia se căsătorise cu Curion. Acesta a murit în Africa, în serviciul lui Caesar. În absența corpului soțului ei, Fulvia a organizat la Roma un funus imaginarium, o omagiere a defunctului folosind o imagine (imago) din ceară a acestuia , în mărime naturală.

În cazul omagierii funerare a lui Caesar au fost asociate ambele metode folosite de Fulvia anterior: pe lângă trupul lui Caesar, ce era întins pe catafalc, au fost arătate mulțimii straiele lui Caesar pline de sânge și efigia acestuia pe care fuseseră marcate rănile provocate de atacatori.
Se pare că efigia putea fi rotită, pentru arătarea tuturor rănilor. Manechinul de ceară fusese ἀνδρείκελον, adică „asemănător unui om”.
Nici ziua aleasă nu a fost întâmplătoare. Funeraliile  lui Caesar au fost fixate la Liberalia, sărbătoarea lui Liber Pater, a zeului Bacchus, când desigur se bea mult vin. 
Putem crede că ideile acestea i-au aparținut Fulviei, care experimentase deja efectul avut de astfel de evocări sugestive în cadrul orațiilor funebre.

Când Nicolaos din Damasc relatează deliberările partizanilor lui Caesar a scris că  οἱ, « unii» au pregătit funeraliile.
Atia, mama lui Octavian ar fi fost în mod normal însărcinată cu organizarea funeraliilor, dar...de fapt organizarea a fost făcută de Antonius, ajutat de Fulvia.
Ca și în cazul funeraliilor lui Clodius, când „poporul revoltat a dus trupul lui Publius Clodius în Curia și i-a dat foc”, și în cazul funeraliilor lui Caesar poporul preia inițiativa și arde trupul lui Caesar în Forum și nu pe Câmpul lui Marte, unde fusese pregătit un rug.
La funeraliile lui Clodius, „Fulvia arăta rănile soțului ei scoțând strigăte de durere ce n-au făcut decât să crească amărăciunea și mânia poporului”. 
La funeraliile lui Caesar, nu e menționată nici o femeie care să fi plâns. Calpurnia nu a fost de față, după cum se poate trage concluzia. Tatăl ei, Calpurnius Piso obținuse aprobarea Senatului pentru funeralii și asigurase transportarea trupului defunctului în Forum. Conform celor scrise de Quintilian, în ziua funeraliilor reconstituirea crimei era ca și cum asasinatul s-ar fi produs acolo din nou.
Faptul că nu se pomenește nimic despre Calpurnia indică faptul că ea nu era acolo. De ce? 
Poate pierduse copilul ca urmare a șocurilor suferite atât prin asasinarea soțului ei, cât apoi și prin jefuirea casei de către Antoniu ? Poate fusese silită să plece din casă cu tot personalul - cum se spune că ar fi fost văzută de unii martori?
Cum Caesar fusese zeificat, Marcus Antonius a fost desemnat flamen Divi Iulii (preotul lui Iulius zeificat) , iar Fulvia a devenit flaminica, soția acelui mare preot.

Marcus Antonius a organizat funeraliile lui Caesar după modelul celor ale lui Clodius. 
Putem înțelege de ce istorici ca Nicoalaos din Damasc, istoric oficial la curtea lui Octavian nu au făcut nici o referire la Fulvia în descrierea funeraliilor lui Caesar, preferându-se referiri impersonale ca: „s-au organizat”, de către „unii”, sau „anumiți”. 
Fulvia dusese un război împotriva lui Octavian ; bellum Perusinum. 
Cu acel prilej ea preluase inițiativa luptei armat de la Perugia împotriva lui Octavian, purtând ea însăși o sabie!
După moartea (cam misterioasă) a acesteia, Marcus Antonius a lăsat să cadă asupra ei vina declanșării acelui război, deci ea a rămas pentru istoricii din timpul lui Octavian ca personaj negativ. 
Cicero a privit-o de asemenea cu ostilitate, spunându-i lui Antonius că Fulvia „i-a dus la moarte deja pe doi soți iar el va fi următorul”. 
Când după asasinarea lui Caesar Antonius și-a trimis copilul mic drept ostatic conspiratorilor, Cicero a lăudat acest act de bravură al lui Antonius, dar nu pomenește că era vorba de copilul Fulviei. Chiar când Cicero mai vorbește despre acel copil, îi spune: « Bambalionis nepos »- nepotul bâlbâitului, evitând să o numească pe Fulvia. 
Copilul era foarte mic (patru ani după unele versiun, doar un an după alți istorici). Probabil copilul a fost dus chiar de Fulvia în tabăra tiranicizilor, în condițiile în care erau voci care cereau incendierea Capitoliului unde se refugiaseră cezaricizii.
Și mai târziu, când - după Philippi_ a fost vorba despr e împărțirea pământurilor, Fulvia a apărut împreună cu cei doi copii ai lui Antonius. 
Fulvia era de asemenea stăpâna casei când Cassius, principal ucigaș, a fost invitat la cină în casa lor. 
Orosius, referindu-se la neincriminarea asasinilor lui Caesar, obținută de Cicero folosește termenul grec amnestia și nu cuvântul latin oblivio. Cuvântul grecesc făcea trimitere la Athena, unde tiranicizii au fost sărbătoriți chiar prin ridicarea de statui!

Orosius a subliniat că era de notorietate publică faptul că moartea lui Caesar s-a datorat sistemului său politic bazat pe clemență, contrar al predecesorilor săi. 

Conform lui Cassius Dio, în timp ce Marc Antoniu și Octavian erau plecați din Roma, luptând împotriva lui Brutus și Cassius, Lepidus deținea nominal controlul asupra orașului, dar soția lui Marc Antoniu, Fulvia, deținea adevărata putere. Dio a scris: „Ea, soacra lui Octavian și soția lui Antoniu, nu avea niciun respect pentru Lepidus din cauza leneviei sale și își gestiona singură treburile, astfel încât nici senatul, nici poporul nu au încheiat nicio treabă contrară plăcerii ei”

Lepidus a fost treptat îndepărtat de la putere de către Octavianus Augustus. Fiul său Marcus Aemilius Lepidus Minor  și soția lui Junia Terția au complotat pentru uciderea lui Octavianus, dar complotul fiind descoperit,  Lepidus Minor a fost executat, Junia Terția a fost eliberată cu greu, pe cauțiune, dar oportunistul Lepidus a rămas senator, mulțumindu-se cu un rol șters. 
 

Dacă toți complotiștii care au participat la uciderea lui Caesar au murit în următorii trei ani, unii fiind condamnați și uciși (ca Cicero), alții fiind înfrânți pe câmpul de luptă și uciși sau constrânși să se sinucidă, Servilia pare să fi fost intangibilă .
După moartea lui Brutus după bătălia de la Philippi, Servilia a primit urna cu cenușa fiului său. Ea a continuat să trăiască în condiții bune mulțumită îngrijirilor primite din partea prietenului lui Cicero, Atticus. A murit din cauze naturale în anul 43  î. Hr (unii cred că s-ar fi sinucis?) . Oricum, nu mai sunt informații istorice despre Servillia după acest an. 

Deși complotul pus la cale de Servilia și de familia ei a reușit (Caesar fiind ucis), din punct de vedere al scopurilor urmărite el a fost categoric un eșec, pentru că în loc să fie întărită Republica (pe care Caesar de fapt o apăra), s-a dat cale liberă războiului civil care a dus la sfârșitul regimului republican și la instituirea monarhiei .

A doua fiică a Serviliei, Junia Secunda s-a căsătorit cu Marcus Aemilius Lepidus, ce a fost unul dintre triumvirii celui de-al doilea triumvirat (Împreună cu Octavianus Augustus și Marcus Antonius).
Ea a făcut parte dintr-un complot în care fiul ei, Lepidus cel Tânăr ar fi urmat să-l ucidă pe Octavianus Augustus , dar complotul a fost dejucat. Fiul ei a fost executat , dar nu se știe care a fost soarta ei în continuare. 
Mai avea încă un fiu și o fiică.

A treia fiică a Serviliei, Junia Tertia (Tertulla) a supraviețuit de asemenea loviturii de stat și a murit prin anul 22 , la 64 de ani după bătălia de la Philippi, în care au fost înfrânț decisiv conjurații.
Ea adunase o avere foarte mare , iar după ce a murit- în timpul împăratului Tiberiu- au fost organizate funeralii fastuase . Fiul ei , născut prin anii 59-60 î.Hr a avut în descendență pe împărăteasa Domitia Longina, soția împăratului Domitian. 

Idele lui Martie erau o zi de serbare câmpenească, cu multă băutură 

Pe 15 Martie (Idele lui Martie) romanii sărbătoreau Anna Perenna, o veche divinitate romană de origine etruscă.
Acea dată corespundea cu prima lună plină după echinocțiul de primăvară. Acea sărbătoare corespundea inițial cu anul nou, dar în anul 153 î.Hr calendarul roman a schimbat sărbătorirea Anului nou în ianuarie. 

Pe 15 martie romanii părăseau orașul și își petreceau ziua pe malul Tibrului, la țară. La această sărbătoare se bea mult, pentru că se spunea că cel care bea în cinstea zeiței Perenna va mai trăi atâția ani câte cupe putea goli în onoarea zeiței. Deci era o zi de beție generală, în afara orașului. 
Deci pe 15 martie romanii sărbătoreau venirea primăverii cu mâncare și cu multă băutură și cu libertăți sexuale . Orașul urma să fie deci golit de mare parte dintre locuitori, iar cetățenii urmau să fie amețiți de vin. 

**********************************************************************************

Casa lui Augustus.

El a fost primul împărat roman și nu a dus o viață atât de luxoasă ca cele ale împăraților romani din epoci ulterioare.
Casa sa, cumpărată(în jurul anilor 41-40 î.Hr)  de la un proprietar anterior,(oratorul Quintus Hortensius)  nu era grandioasă: era o locuință cu acoperiș plat și cu două etaje. Situată pe colina Palatin (pe strada actuală Via San Gregorio 30), ocupa o suprafață de 350m2, dar făcea parte dintr-un ansamblu mai vast, cu suprafață de 12000 m2, ce cuprindea o bibliotecă latină și greacă. Casa avea un portic de piatră vulcanică  și camere de recepție nu aveau placaje de marmură și pardoseli decorative .Casa avea un turn în care Augustus își amenajase biroul . Exista și un mic altar dedicat Vestei. Casa a fost distrusă de un incendiu. 
O altă casă de pe dealul Palatin e considerată de asemenea ca fiind „domus Augusti”, în apropiere de templul lui apollo Palatinus. În clădire au fost găsite fresce cu desene arhitecturale în perspectivă și măști teatrale . Camerele aveau pardoseli din mozaic . Exista și o sală mare reprezentativă. 

Casa poate fi vizitată în zilele noastre, se pot admira pardoselile de mozaic și picturile murale.

Peste drum se găsea casa soției lui, Livia. Casa Liviei e celebră pentru picturile ei murale , cu scene mitologice și peisaje imaginare. S-au găsit conductele de plumb ale instalației de apă ale locuinței. 


Livia mai deținea o casă la Roma: aproape de Prima Porta, casă supranumită „Ad Gallinas Albas”-la Găinile Albe- probabil pentru că erau în grădina de acolo păsări din rase deosebite. Această casă făcuse parte probabil din zestrea Iuliei . Acolo a fost descoperită faimoasa statuie a lui Augustus numită „Della Prima Porta”. Interesant că a fost găsit și un spațiu subteran decorat cu fresce, unde probabil împărăteasa se refugia când era prea cald afară. 

Casa lui Augustus de la Nola

Împăratul Augustus avea și casa părintească de la Nola-o localitate mică aflată la nord de Vesuviu.
În 2002 , cercetători de la Universitatea din Tokyo au dezcoperit în zona de la nord de vulcan , în dreptul localității Somma Vesuviana , importante structuri ce datau din secolul 2, dar și resturile unei clădiri mai vechi, din prima parte a secolului I , din epoca lui Augustus (63 î.Hr-14) . Sursele istorice (între care istoricul Tacitus) au arătat că împăratul Augustus a murit într-o vilă aflată la nord de Vesuviu, la Nola, chiar în aceeași cameră în care murise și tatăl său. 
Arheologii au găsit în vestigiile din secolul I un cuptor și amfore din perioada aceea , arătând că după moartea lui Augustus vila fusese folosită ca depozit. 

Dar s-au găsit la Nola și vestigii de artă, cum e acestă statuie . 

Zvonurile din timpul său (relatate de istoricii Tacitus și Suetonius) povesteau că împăratul ar fi fost otrăvit de soția lui Livia, care ar fi introdus otravă în smochine. Ea ar fi mâncat la rândul ei smochine, dar având grijă să nu mănânce pe unde era otrava. 

Livia Drusilla 

A fost a treia soție a împăratului Augustus , mama împăratului Tiberius și bunica împăratului Claudius.
A trăit între anii  58 îC. - 29. Octavianus Antonius a divorțat de soția lui Scribonia mama fiicei lui Iulia, pentru a se căsători cu Livia , ce era căsătorită cu  Tibérius Claudius Nero și era însărcinată cu acela! Dar desigur a divorțat și a devenit soția lui Augustus, 

A fost un simbol al soției romane credincioase , dar acționând din culisele puterii imperiale. Livia a fost văzută ca un model de inteligență, frumusețe și demnitate.  Livia fusese căsătorită anterior cu Tiberius Nero , aflat de partea partidului optimates și de partea lui Marcus Antonius la Philippi. Exilată cu primul ei soț Tiberius Nero  și cu fiul lor Tiberius în Grecia, ea a divorțat de el la începutul anuuil 38 î. Hr pentru a se căsători cu împăratul Augustus, în timp ce era însărcinată (în 5 luni) cu al doilea fiu, Drusus. . 
.Augustus îi respecta părerile, atât în interiorul cât și în exteriorul curții imperiale, astfel că ea a avut o influiență semnificativă asupra administrației soțului ei.

Tacitus (istoric contemporan cu ea) a scris în Anales că „ea dobândise o asemenea influiență asupra lui Augustus vârstnic, că el l-a trimis în exil pe insula Planaxia pe unicul său nepot Agrippa Postumus, care, deși lipsit de calități lăudabile și neavând decât curajul brutal și forța fizică, nu fusese (totuși) condamnat pentru un delict grav”.
ca majoritatea femeilor romane, Livia se ocupa de problemele casei și de educarea copiilor și nepoților. Cum locuința împăratului servea și ca reședință oficială, ea își rezervase casa alăturată pentru a avea intimitate. (Dar ce casă!)

Casa Liviei reconstituită digital 
Ca soție a împăratului beneficia de privilegii rezervate pentru Romana princeps- prima doamnă: era considerată sacro-santă  și inviolabilă, se bucura de independență financiară, avea rezervate locuri în primul rând la teatru..
Ea și-a folosit influiența asupra împăratului pentru ca fiii ei Tiberius și Drusus  să fie favorizați față de fiii Iuliei (fiica lui Augustus cu a doua soție) Caius, Lucius și Agrippa Postumus (care ar fi trebuit să aibă întâietate).
Caius și Lucius au murit de tineri (la 23 și 19 ani) , unul rănit în luptă, celălat în urma unei boli- dar istoricii (între care Dio Cassius) bănuiesc un amestec al Liviei.

Caius fusese rănit printr-un șiretlic, în timp ce asedia o cetate și a căzut bolnav în urma rănirii -deși se bucurase până atunci de o bună sănătate- astfel că mintea i s-a rătăcit , a renunțat la funcțiunile sale și a plecat în Lycia, unde a murit. 
(Să înțelegem că se bănuia că arma fusese otrăvită ?) 
Lucius se îmbolnăvise și el subit și murise în scurt timp, astfel că Livia a fost acuzată (de opinia publică) de a fi provocat moartea celor doi frați.
 
Dio Cassius nu avea dovezi certe pentru a scrie că Livia ordonase uciderea nepoților lui Octavianus, dar povestește derularea evenimentelor, lăsând cititorii să tragă propriile concluzii.
El a scris că  Tiberius, ce se afla  în insula Rhodos, „era foarte abil în arta ghicitului ”,(Știa deci în mod miraculos ce urma să se întâmple 😀 ), iar astrologul său Thrassilus, care „era singurul care era la curent cu toate proiectele” lui Tiberius fusese pe punctul de a fi aruncat de pe stânci de acesta (desigur pentru a nu divulga cuiva acele planuri- ceea ce ne dă un indiciu despre caracterul acelor planuri) . Văzând că astrologul se teme pentru viața sa, Tiberius a renunțat la crima plănuită (probabil pentru că într-o luptă corp la corp cu un adversar aflat deja în alertă rezultatul putea fi imprevizibil) .
Ei au văzut de pe stânci  apropiindu-se corăbiile cu vești de la Augustus și de la  Livia, iar astrologul - ce să vezi?- a știut dinainte care erau veștile! (Oare de unde?)  : Tiberius era chemat la Roma, căci moștenitorii în linie directă ai lui Octavianus  muriseră.
 În această împrejurare, Octavianus Augustus a acceptat titlul de împărat. 


 Agrippa Postumus a fost exilat (la vârstă fragedă), iar după moartea împăratului-executat- deși fusese adoptat de Augustus (sau poate tocmai de aceea!)! Fiul Liviei  ei Drusus a murit căzând de pe cal, astfel că singurul moștenitor a rămas Tiberius, fiul ei pe care Augustus îl adoptase de asemenea.
Deși Tiberius nu avea ambiția să devină împărat, mama sa Livia l-a propulsat spre acest post prin toate mijloacele. Ea l-a constrâns să divorțeze de prima lui soție și să se căsătorească cu Iulia, fiica lui Augustus ce rămăsese văduvă. .
La moartea lui Augustus,(despre care unii istorici cred că a fost otrăvit cu smochine otrăvite)  Livia a întârziat să anunțe decesul, așteptând sosirea lui Tiberius. În timpul agoniei lui Augustus, Livia înconjurase casa cu paznici și dădea comunicate liniștitoare. Prin testament, Augustus a lăsat bunurile sale Liviei și lui Tiberiu, ba chiar a adoptat-o și pe Livia (!) , ca ea să fie numită „Augusta”.
Livia a murit la 89 de ani , nu înainte de a se fi amestecat și în viețile fiilor lui Drusus , Germanicus și Claudius. Claudius a fost tratat cu dispreț de bunica sa Livia pentru că șchiopăta și era bâlbâit. Ea nu suporta să-l privească  Din păcate Germanicus a murit la 34 de ani, posibil otrăvit din ordinul lui Tiberius. 
Livia a fost prima împărăteasă a Romei. 
Livia a fost înmormântată în mausoleul lui Augustus, dar fiul ei Tiberius s-a opus ca ea să fie divinizată și să se ridice în cinstea ei un arc onorific - așa cum propusese Senatul. După înscăunarea lui Claudius însă Livia s-a beneficiat de aceleași onoruri ca și Augustus. 
Se spune acum că ea a schimbat istoria Romei.

*******************************************************************************************

Hortensia

A devenit celebră pentru pledoaria ei în fața triumvirilor Augustus, Marcus Antonius și L epidus pentru ca femeile romane să nu fie obligate la plata unui impozit pentru plata războiului contra lui Brutus și Cassius.

Ea a fost mandatată de femeile bogate din Roma și și-a pronunțat discursul în fața triumvirilor, dar și în fața unei mulțimi de cetățeni. Efectul a fost că impozitul a fost redus și unele femei au fost scutite să-l plătească. 
Dar Hortensia a devenit un simbol al elocinței și al curajului feminin  și a rămas celebră pentru capacitatea sa de a-i apăra pe concetățeni în fața puternicilor oameni de stat. 

_____________________________________________________________________
Împărăteasa Teodora

Această femeie de origine modestă, care (în jurul anului 500) își câștiga existența la Constantinopol participând la spectacole în apropiere de Hipodrom, apoi în zona Siriei, a avut norocul de a fi remarcată de împăratul Iustinian , care s-a căsătorit cu ea.
Dar o întâmplare din chiar primii ani de domnie a lui Iustinian a dovedit că ea nu era doar foarte frumoasă, dar (în primul rând) avea un caracter demn de un cap încoronat:
Cum izbucnise o mare revoltă, tânărul împărat a vrut să fugă cu o navă. 
Dar ea i-a ieșit în cale, spunându-i:

„Fugiți, dar eu mă voi încrede în cuvintele poeților: nu există mormânt mai bun pentru un conducător decât un tron!”

Era o lecție de demnitate și de curaj . Ea a arătat cu propriul său exemplu că un conducător nu are doar privilegii (viață de lux, respect maxim din partea celorlalți) ci mai ales îndatoriri, chiar până la a-și risca viața sau a o jertfi în situație extremă, în mod exemplar.
Iustinian n-a mai fugit în fața pericolului, ci a rămas pe loc, rezolvând situația.
Iar ultimul împărat al Constantinopolului a murit luptând cu arma în mână împotriva atacatorilor otomani.